Ateneu, 1982 (Anul 19, nr. 1-8)

1982-03-01 / nr. 1

a £Z3. Z3H­ [P] 1907 — 1962 — 1982 p4 Kl. 'tff RE­V­IST­A SOCIAL CULTURALĂ I Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă Bacău, editata de ziarul Steagul roşu" FONDATOR. GEORGE BACOVIA Anul 19, nr. 1 rnartie 1982, 16 pag. — 5 l©s 149 MARTIE 1982 Ţărănimea — istorie şi perspective Marian Vlaic Secretar al Comitetului judeţean Bacău al P.C.R. Ultimii 17 ani din istoria partidului şi poporului nostru au transformat într-o fecundă tradiţie prac­tica organizării, la sfirşit de iarnă, a unor temei­nice analize privitoare la anul agricol trecut, şi a elaborării de directive pentru campania agricolă de primăvară, în genere pentru sezonul agricol ce urmează să demareze. Aceste sistematice întîl­­niri de lucru organizate din iniţiativa şi sub con­ducerea nemijlocită a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, angrenează ţărani cooperatori, mecanizatori, specialişti în agri­cultură, activişti de partid şi de stat de la toate nivelurile, practic pe toţi cei implicaţi în înfăptuirea sarcinilor ce revin agriculturii. Anul acesta evenimentul a căpătat o amploare deosebită, prin profunda sa semnificaţie istorică, relevată de faptul că întreaga naţiune a omagiat două memorabile momente din trecutul ţărănimii noastre muncitoare : 75 de ani de la marea răs­coală revoluţionară ţărănească din 1907 şi 20 de ani de la încheierea cooperativizării agriculturii în ţara noastră — evenimente legate simbolic, întrucît victoria socialismului la sate in 1962 răsplătea lupta seculară a clasei care s-a înălţat de la con­diţia ei umilă, la aceea de proprietar producător şi id­eneficat al roadelor pătimitului strămoşesc. După cum este cunoscut, în acest an s-au des­făşurat conferinţele judeţene ale oamenilor muncii din agricultură, industria alimentară, silvicultură şi gospodărirea apelor, largi şi reprezentative foru­muri democratice, în cadrul cărora s-au dezbătut in spiritul exigenţelor formulate în documentele de partid şi de stat, sar­cinile ce revin agriculturii în etapa acutuala şi au fost alese consiliile judeţene de resort, organisme nou create şi care întrunesc reprezentanţi ai oamenilor muncii din aceste do­menii. Plenara Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor, a stabilit un amplu şi cuprinzător program pentru sporirea producţiei vegetale şi animale, pentru creşterea nivelului de viaţă al lucrătorilor din agricultură, al tuturor oamenilor muncii din ţara noastră, încununarea lucrărilor Plenarei a constituit-o cuprinzătoare şi cuvîntare a Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, document de inestimabilă valoare teo­retică şi practică, sintetizînd emoţionant istoria ţărănimii române ca şi perspectivele dezvoltării sale socialiste. Secretarul general al partidului, preşe­dintele republicii a evocat tradiţiile de luptă ale ţărănimii române, care au culminat cu marea răs­coală de la 1907. Dar jertfele milenare, lupta sa înverşunată pentru a se elibera de sub asuprirea burghezo-moşierească nu-şi putea găsi împlinirea în limitele unei orînduiri bazate pe exploatarea nemi­loasă a celor mulţi şi oprimaţi. Doar destinul socia­list al satului contemporan a întrupat visul de veacuri al ţărănimii : „Acum putem să afirmăm cu toată fermitatea că numai calea socialistă a agri­culturii, în forma proprietăţii de stat sau cooperatiste­­ care se completează în mod armonios — poate asigura progresul neîntrerupt şi rapid al agricul­turii", spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu in încheierea lucrărilor Plenarei din februarie. Un asemenea adevăr fundamental este ilustrat cu elocvenţa faptelor şi de realizările agriculturii bă­căuarie, meleaguri pentru care ea a constituit şi constituie o ramură economică de bază. Astăzi in acest sector de producţie lucrează, pe plaiurile Bacăului, peste 100 de mii de oameni ai muncii, cuprinşi în cooperative agricole de producţie, 16 asociaţii intercooperatiste, 12 staţiuni de maşini agricole şi cinci întreprinderi agricole de stat. Baza tehnico-materială a crescut an de an, fapt reflectat în creşterea continuă a mijloacelor fixe, care în 1980 atinseseră, spre exemplu, numai la întreprinderile agricole de stat aproape un miliard şi jumătate de lei, iar la cooperativele agricole de producţie peste 1320 milioane lei, faţă de 812 milioane în 1975. Baza tehnică a agriculturii judeţului constă în peste 3450 tractoare, 546 de combine autopro­pulsate, 1039 semănători mecanice etc. Organi­zarea pe baze ştiinţifice a activităţii agricole, va­lorificarea condiţiilor create de mecanizare, chi­mizare şi extinderea suprafeţelor irigate au condus la creşterea simţitoare a producţiilor medii înre­­gistrîndu-se sporuri de sute de kilograme la hectar (spre exemplu, cite aproape 600 kg. la grîu şi porumb, circa 6000 kg. la sfeclă, peste 3500 la cartofi de toamnă etc.). în cadrul dezvoltării şi îmbinării raţionale ramurilor agricole, un foc central revine zooteh­niei. Eforturile depuse s-au oglindit atît în creşterea efectivelor de animale, cit şi în îmbunătăţirea ra­selor şi creşterea producţiilor. Concomitent cu aceste sporuri, ca şi cu creşterea numărului ani­malelor la 100 ha teren, au evoluat an de an şi cifrele la principalele produse animale, între (Continuare în pag. 15) Aniversări 1982: NICOLAE TITULESCU VASILE PÂRVAN GHEORGHE CUCU Un promotor al păcii In istoria diplomaţiei române şi universale, N. Titulescu ocupă un loc cu totul distinct. Cînd spunem aceasta, avem în vedere nu nu­mai faptul că strălucitul om politic şi patriot român s-a impus în analele diplomaţiei drept autorul formulei păcii indivizibile, ci şi aportul său remarcabil la dezvoltarea, afirma­rea şi apărarea marilor principii ale dreptului internaţional, la impunerea forţei dreptului a­­supra dreptului forţei în raporturile dintre toate statele, mari şi mici. în acest context, N. Ti­­tulescu a precizat rolul şi locul României în relaţiile internaţionale contemporane, dreptu­rile şi interesele ei, evidenţiind nu o dată sa­crificiile românilor în folosul comunităţii mon­diale, ceea ce le îngăduia — observa în 1936 — să-şi facă o dogmă „din egalitatea în drept şi în demnitate“. Născut în urmă cu un secol, la 16 martie 1882, N. Titulescu, după strălucite studii ju­ridice, a îmbrăţişat mai întii cariera universi­tară, apoi pe cea politică. Partizan şi cola­borator apropiat al lui Take Ionescu, el deveni membru al Parlamentului român în 1912 şi, după aceea, ministru de finanţe în două rîn­­duri — în guvernul naţional de la Iaşi (1917— 1918) şi în guvernul Al. Averescu (1920—1921). In 1920, el a reprezentat ţara la Conferinţa păcii de la Paris şi în această calitate a sem­nat, la 4 iunie 1920, alături de dr. I. Canta­­cuzino, în numele României, tratatul de pace de la Trianon, prin care se obţinea recunoaş­terea internaţională a unirii Transilvaniei cu patria-mamă. Din acelaşi an, Titulescu a re­prezentat cu strălucire România la Societatea Naţiunilor. La sfîrşitul lui 1921, în baza unui raport al lui Take Ionescu, N. Titulescu a fost numit ministru al României la Londra, pre­­luînd conducerea Legaţiei noastre din capitala britanică, unul dintre principalele centre ale diplomaţiei mondiale, în martie 1922. Misiunea în Anglia s-a prelungit vreme de aproape un deceniu, fiind întreruptă un an, în 1927—1928, cînd a deţinut pentru prima dată funcţia de ministru de externe al României, şi definitiv în octombrie 1932, în legătură cu rechemarea sa la conducerea diplomaţiei Bucureştilor. Cel de-al doilea mandat ca titular al Ministerului Afacerilor Străine din Bucureşti a corespuns activităţii maxime a lui N. Titulescu şi celor mai de seamă succese realizate personal de către el şi, implicit, de România , după ma­rile succese în procesul optanţilor şi în pro­blemele reparaţiilor şi datoriilor de război ale României, după cele două mandate consecu­tive de preşedinte al Adunării Generale a So­cietăţii Naţiunilor, între 1932 şi 1936 diploma­tul a contribuit efectiv la fortificarea Micii în­ţelegeri (februarie 1933) şi la fondarea înţele­gerii Balcanice (februarie 1933), cu semnarea convenţiilor de la Londra pentru definirea a­­gresiunii (iulie 1933) şi la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi L­.R.S.S. (iu­nie 1924), reprezentând totodată ţara la o serie de mari conferinţe internaţionale (pentru de­zarmare, Montreux etc.) şi militînd pentru „a­­coperirea“ Europei cu o reţea de pacte de nea­gresiune şi de asistenţă mutuală care să facă imposibilă izbucnirea unui nou război mon­dial. Succesele şi politica promovată i-au a­­tras invidii şi inimiciţii, interne şi externe, iar toate, conjugate, conduseră, la 29 august 1936, la demiterea sa de la conducerea diplo­maţiei române. Demiterea lui N. Titulescu, co­relată cu alte fapte şi fenomene internaţionale, (Continuare în pag. 13) Gh. BUZATU 62­. 2^303 ÎN ACEST NUMĂR : Anchete • Dezbateri • Critică şi istorie literară • Cărţi şi autori • Proză • Poesis • Medicină şi literatură • Reportaj • Premiere teatrale • Compozitori contemporani © Literatură universală (ti * f •=- ZI-O RIAT I Tinereţea - vîrsta împlinirilor Din totdeauna ideea de tinereţe a fost aso­ciată cu aceea de primăvară — moment al pre­facerilor, început al devenirii. In acest martie aniversar, ea a venit să deseneze arc peste timp, viguros şi elocvent, la împlinirea a 60 de ani de la crearea Uniunii Tineretului Comunist şi a 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii Asocia­ţiilor Studenţilor Comunişti din România. Scriem rîndurile de faţă îndată după Adunarea solemnă de la Bucureşti, din 19 martie, la care a parti­cipat secretarul general al partidului, preşedin­tele republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi cînd atmosfera de elan tineresc şi patos revo­luţionar ce a caracterizat-o mai stăruie încă, vie, tulburătoare, iar impresiile n-au avut cum să treacă în amintire. A fost evocat un drum glorios. S-au enumerat acţiuni dintr-un anotimp al faptelor cutezătoare. Credincios idealurilor de progres, de libertate, independenţă şi pace, descoperindu-şi şi redescoperindu-şi, de la etapă la etapă, vocaţia muncii, simţul datoriei, tine­retul se manifestă ca detaşament puternic, strins unit în jurul partidului. La a 60-a aniversare, darurile cele mai de preţ ale membrilor orga­nizaţiei revoluţionare de tineret au fost roade­le muncii, ale împlinirilor lor pe multiple pla­nuri. Şi, dacă termenii : calitate, iniţiativă, per­fecţionare profesională, competitivitate, conştiin­ţă comunistă, romantism revoluţionar s-au aflat pe buzele tuturor este pentru că nivelul de în­ţelegere a răspunderilor sociale ale tineretului a crescut. S-a format o tradiţie, există un tre­cut ce dă sentimentul continuităţii, posibili­tatea comparaţiilor. Spiritul revoluţionar, aceas­tă sămînţă preţioasă a ideologiei comuniste, a fost semănată intr-un teren fertil. Am atins timpul înfloririi. P­­rticipînd activ la făurirea unei no­­socie­tăţi, tinerii îşi făuresc, de fapt, propriul lor destin, împlinindu-şi personalitatea, legîndu-se trup şi suflet de frumoasa ambiţie de a de­monstra că sînt urmaşi demni ai generaţiilor care s-au jertfit pentru interesele patriei şi poporului, pentru idealurile socialismului şi co­munismului. Retrospectiva anilor ilegalităţii re­levă cu putere de simbol chipul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, luptător înflăcărat, comunis­tul a cărui personalitate de excepţie s-a for­mat în rîndurile Uniunii Tineretului Comunist. Cuvintele sale au îmbărbătat, au chemat la ac­ţiune în bătălii decisive pentru clasa munci­toare, susţinînd cu tărie că „Tineretul este vii­torul unui popor“. Astăzi, această dovadă a în­crederii în forţele tinere ale naţiunii îşi află confirmarea într-o realitate istorică. Spirite avîntate, deschise spre nou atestă di­namismul unei epoci, mobilitatea gîndirii pusă în slujba unor nobile idealuri. Din perspectiva muncii paşnice, posibilitatea afirmării capătă semnificaţii ample, mobilizatoare. Judeţul Ba­cău are privilegiul unei populaţii tinere nu­meroase — 40 la sută din totalul locuitorilor săi. De aici şi cifrele impresionante cu privire la prezenţa uteriştilor în unităţi industriale şi agricole, acolo unde se hotărăşte soarta pro­ducţiei, în întrecerea pentru realizarea obiecti­velor din Deceniul ştiinţei, tehnicii, calităţii şi eficienţei, la înfrumuseţarea localităţilor şi în activitatea cultural-artistică. Şase mii cinci sute de tineri figurează în rîndul participanţi­lor la acţiunile de creaţie tehnică şi ştiinţifică de masă ,circa 35 000 se vor întîlni în actuala ediţie a Festivalului naţional „Cîntarea Româ­niei“. Pentru aportul pe marile şantiere ale muncii patriotice — inclusiv Canalul Dunăre— Marea Neagră, Combinatul minier „Oltenia“, Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier IX etc. — Bacăul a cîştigat locul II pe ţară. Sunt date dintr-un catalog al hărniciei de neconceput în afara cadrului asigurat de societatea noastră socialistă fiecărui om al muncii, fiecărui Crea­tor, tuturor acelora care pot contribui la dez­voltarea multilaterală a patriei. Iar pe margi­nea realizărilor de zi cu zi, a strădaniilor de autodepăşire, ceva merită subliniat în mod de­osebit. Este vocaţia muncii, acel har pe care băcăuanii, ca toţi tinerii României socialiste, au învăţat să-l afle, să-l descopere şi să-l ser­vească printr-o implicare cit mai profundă în toate problemele legate de mersul nostru îna­inte spre comunism. Ea trimite cu gîndul spre locuri de veche tradiţie muncitorească — în­treprinderea de postav din Buhuşi, C.C.N­. „Vetea“ — Bacău, Moineşti, Comăneşti, dar şi spre puternica citadelă a chimiei trotuşene din Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej înălţată în anii socialismului. Aici, într-un mediu al acti­vităţii încordate, uneori într-o luptă înverşunată cu natura, cresc adevăraţii oameni, se oţelesc caractere. Şi tot de aici ţîşnesc acele talente proaspete, înscrise în marea competiţie a mun­cii şi creaţiei „Cîntarea României“. Revista noastră îşi face un titlu de mîndrie din a con­stata că numeroase cărţi cuprind poezii, frag­mente de proză, articole şi studii, cele mai multe aparţinînd unor tineri, publicate iniţial în paginile sale. Tinereţea, se spune adesea, nu-i o vîrstă, ci o stare de spirit. Dar tinere­țea, rămîne principala vîrstă a afirmării. Ca­(Continuare în pag. 15) „A“ A

Next