Ateneu, 1993 (Anul 30, nr. 1-12)

1993-01-01 / nr. 1

k­ A *­ |--------------------­----­-------------------------------------------­ Din sumar: PREMIILE REVISTEI „ATENEU“ PE ANUL 1992 • ION UNGUREANU • AUGUSTIN BUZURA .-----------------------------------------• • VASILE IGNA • ARCADIE SUCEVEANU • CORNEL UNGUREANU PAG. 4, 5, 6, 7­• BACOVIA DUPĂ EMINESCU • SCRISUL EMINESCIAN, PEISAJ IN DEVENIRE • CONSULTAŢII SCOLARE • UNIVERSITARIA • GIACOMETTI LA PARIS • GREGOR VON REZZORI — Memoriile unui antisemit • GEORGES SIMENON — Teama de ireal EDITORI : INSPECTO FONDATORI : GEORGE BACOVIA, GRIGORE TAB­U CULTURA AL JUDEŢULUI • FUNDAŢIA ACADEMICA Revistă de cultură Serie nouă Anul 30 Nr. 1 (280) Ianuarie 1993 20 lei Inedit I.D. : — Stimate domnule profesor, daţi-mi voie să vă prezint: v-aţi născut la Botoşani, în 1896, aşadar, la şapte ani de la intrarea în nemurire a lui M. Eminescu, sînteţi critic şi istoric literar, editor al operei poetului. De numele dv. se leagă eforturile, datoria noas­tră de a elucida cît mai multe zone din crea­­ţia eminesciană. Mărturie stă ediţia în trei volume a „Poezii“-lor aparţinînd celui care prin opera sa a exprimat cum nu se poate mai ade­vărat, întreg, spiritul nostru naţional. Care au fost considerentele de la care aţi plecat în al­cătuirea acestei ediţii ? D.M. : — Ediţia apărută în 1982 nu este ceva nou : e o reproducere aproape exactă a edi­ţiei din 1970-1972. Ceea ce pot să vă spun este că ediţia I aproape n-a fost luată în seamă. Au apărut cîte o notiţă sau cîte un articol fugitiv în legătură cu aceasta. Totuşi s-a epuizat, aşa că Editura Minerva a scos această ediţie nouă. In cuvîntul de „Lămurire“ am arătat că edi­ţia aceasta a fost pentru mine un instrument de lucru pe care mi l-am pregătit ca să pot cerceta metodic opera poetică a lui Eminescu, despre care aveam planul­ să public „viaţa şi opera“. Cercetarea tuturor poeziilor mi-a dat multă, multă trudă, mai ales că la Academie, manuscrisele, cele care nu sînt legate, au fost date pe mîna unor slujbaşi care nu se price­peau la organizarea materialului, aşa că foile s-au pus amestecate şi a trebuit să caut, pentru aceeaşi poezie, uneori două sau trei manuscri­se. Ceea ce am urmărit a fost redarea cît mai exactă a poeziilor şi, pe cît s-a putut, şi cu unele particularităţi de vorbire ale lui Emi­nescu. In afară de aceasta, am controlat, pen­tru fiecare poezie, ediţiile care au apărut pînă în prezent. Am găsit greşeli care trebuiau în­dreptate, destul de multe, chiar şi la ediţia Maiorescut. La ceea ce am ajuns şi după­­sco­pul urmărit, pot să menţionez din cuvîntul de început : „Organizarea cronologică a operei poetice ne înlesneşte să urmărim liniile de dez­voltare a liricii lui Eminescu, moment cu mo­ment, avînd dinainte şi etapele, şi ansamblul ce le cuprinde. Nu se poate ajunge la idei pre­cise în ce priveşte optimismul şi pesimismul poetului, formarea lui spirituală sub influenţă din ţară sau din străinătate, alianţa de cultură asimilată şi de inspiraţie, proprie, limba lui poetică, personalitatea lui în comuniunea afec­tivă şi spirituală cu reprezentanţii străluciţi ai culturii umane. Numai cercetarea operei lui Eminescu în chip metodic în desfăşurarea ei în timp ai­ da studiilor literare o seriozitate ale cărei prime semne vor fi : ordinea, în idei, justeţea, în interpretare, măsură în stabilirea valorii". I.D. : — Evident că laborioasa activitate a fost tutelată de datoria de conştiinţă faţă de manuscrise, faţă de sintagmele nepereche înscri­se în fiecare din ele. Cum a decurs munca de cercetare ? Judecind după numărul de pagini — peste 200 —, cu aproape 600 pentru comen­tarii critice, e vizibil un volum de muncă u­­riaş. Totodată, dv. sînteţi cunoscut nu doar ca eminescolog, ci şi ca traducător din opera lui Lucreţiu, Vergiliu şi Ovidiu. V-aţi servit de a­­ceste cunoştinţe în descifrarea textelor emi­nesciene ? D.M.: — Mi-a folosit traducerea pe care am făcut-o din „Poemul naturii" al lui Lucreţiu.­­ Interviu consemnat de Ioan DĂNILĂ (Continuare în pag. 5) Dimitrie MURĂRAŞU MAI TARE D T B R O N Z U L Despre opera lui Mihai Eminescu Am avut şansa de a-l cunoaşte pe Dimitrie Murăraşu — profesorul, tradu­cătorul şi istoricul literar. Rar privilegiu, mare sărbătoare. Era anul cînd marcam centenarul primei ediţii a „Poesii“-lor lui M. Eminescu, iar amfitrionul meu dintr-o seară de iulie era tocmai unul dintre puţinii care s-au aplecat cu neostoită grijă, cu evlavie, asupra operei Luceafărului nostru. Venea din secolul Lui şi poate că aceasta îl obliga. Aici este şi izvorul izbînzilor de cercetător. G. Ibrăileanu observa că pentru a se ajunge la înţelesurile creaţiei eminesciene e necesară ra­cordarea la epoca lui. D. Murăraşu a avut acest noroc şi l-a înveşmîntat în osîr­­dia către luminarea textologiei marelui poet. Parcursesem, cu creionul şi fişele alături cele trei volume de „Poezii“ (1970- 1971) eminesciene, apărute la „Minerva“ sub îngrijirea sa şi, încărcat cu o bogată informaţie din recenta-i (atunci) monografie „Mihai Eminescu — viaţa şi opera“ (1982), mi-am asumat grija dialogului cu unul dintre cei mai împătimiţi emines­­cologi din cîţi am avut. L-am găsit singur, înconjurat de cărţi şi lucruri vechi, dispus să dialogheze despre acestea mai cu seamă. Ne-am despărţit promiţînd o nouă întîlnire, în toamnă. N-a fost să fie aşa : a urmat a doua despărţire, de­finitivă, la 19 octombrie 1984, cînd D. Mură­raşu va intra, la aproape 90 de ani, pe poarta de aur a eternităţii. De la etajul opt al unui bloc din Bucureşti a coborît alături de cel pe care l-a adulat. Cuvintele care urmează sunt, prin vo­cea eminescologului, nemuritoare. Strădania, la fel.

Next