Bilete de Papagal, 1929 (Anul 2, nr. 384-460)
1929-07-22 / nr. 445
Luni 22 Iulie 1929 Anul II No. 445 zilnic 2 lei Director : T. ARGHEZI apar MEDICINA ȘI PREFECTURA Când un cetățean suferă de o boală prefectorală, el se duce la Doctor. Să nu uităm că medicul e în acelaș timp un excelent prefect și că prefectul e un medic excelent. Cetățeanul are totdeauna o intrare la Stat prin cabinetul medical și prefectul își pleacă totdeauna auzul la durerea lui , fie că-i doare medicina, fie că dolește de prefectură, un moment d-1 Prefect: pardon! d-1 doctor — d-1 doctor: pardon! d-1 Prefect — își pune urechia pe pieptul și inima lui. Medicina ne învață să fim oameni și administrația se folosește de bunele sentimente, gata făcute, ca să-și întindă și să-și sporească autoritatea. Insă cetățeanul nu e neapărat un idealist și un om cu totul superior. El abuzează în persoană medicului de prefect și acestuia nu-i permite delicateța să-și jignească peste măsură clientela. Cetățeanul cu o nevoe însemnată la Prefectură, își zice : trebuie să-mi caut o boală cumsecade și să mă introduc. Un simplu tratat de terapeutică teoretică îl pune pe drumul bun în ceea ce privește simptomul. Cetățeanul își alege simptomele care duc în mod natural la scoaterea costumului și la întinderea corpului pe platforma mesei de operații, pentru ca Prefectul, adică Medicul, să ia un contact intim cu el și cât mai durabil. Clientul abuziv e ca fata din casă, care știe că dacă stăpânul o cere o singură dată în pat, obține dela el tot ce dorește, terorizat, în tăcere, de împrejurări și de amintirea, cu atât mai tenace, a unui act nepermis, cu cât servitoarea fusese mai inaptă să răspundă unei pofte de perversiune cu nădejdi. Dacă stăpânul e un om însurat, regretul se agravează și nenorocitul dă totul, lestează totul, fără să poată căpăta sentimentul că greșala s’a compensat. Bărbatul rămâne totdeauna dator femeii cu care și-a ospătat o secundă animalul și actul, în aparență simplu, al femeii oferite gratuit, ca o cireașă din pom, capătă o valoare în veci neplătită. — Nu știu ce am, Domnule Doctor, pardon! Domnule Prefect, ba ni, Domnule Doctor... Când medicul stă imobil, clientului îi vine să-i zică domnule Prefect și dacă medicul își duce mâna ca să îndrepte o seringă și să mute o cutie de nichel pe masa de cristal, clientului îi vine să zică domnule Doctor, cu toate că el are treabă cu Prefectul. După câteva vizite și câteva rețete, sănătatea clientului nu se simte ameliorată, și cum tratamentul va fi foarte lung, după cea mai fierbinte dorință a bolnavului, acesta plătește după un tarif personal (Lăsați, Domnule Doctor , toate s’au scumpit foc) și pe serii de vizite viitoare (Nu cred că o să mă fac bine așa de repede, Domnule Doctor) cu o calanță de care s’ar bucura toți medicii fără județ. Intr’o zi, bolnavul se arată la prefectură. Prefectul crede într’o recrudescență a maladiei, înainte de orele de consultație: — Ce ai? Ți-a venit rău? Ești cam palid, Domnule Dumitrescu. — N’aș putea să spun, Domnule Doctor, că mă simt foate bine. Tot mă ține, colea, știți. — Ai venit să-ți dau o rețetă. — Am venit pentru alceva, Domnule Doctor. Mi se ivește o împrejurare potrivită. Aș vrea o baltă cu pește. — Ai făcut o petiție? Dă-o’ncoace. — Poftiți... — Ce e azi? Luni. Treci pe la sfârșitul săptămânii, până Sâmbătă îți aranjez chestiunea. Uite iau petiția D-tale în ghiozdan. Și nu te depărta de loc de regim și ia capurile regulat. T. Arghesi