Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)

1923-01-01 / nr. 1

Pag. 2 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 1 să ofteze după raiul cel pierdut, să se do­rească după iubire şi fericire, să înseteze după împăcare cu Dumnezeu şi după mântuire. Dar unde se găseşte mântuirea? Unde poate călca piciorul nostru pe loc nepângărit? Spre ce lucruri să întindem mânile noastre, ca să nu fie întinate de vina oamenilor? Unde se găseşte aierul pe care nghiţându-l sufletul nostru, să nu fie atins de germenii răului? La cine ne vom duce? Şi când ne muncim cu aceste întrebări, solia îngerului de lângă peştera din Vifleim ne aduce răspunsul: „Iată vestesc vouă bucu­rie mare, care va fi la tot poporul, că s’a născut vouă astăzi Mântuitor, carele este Hristos Domnul“. Aici e mântuirea Căci — zice Scriptura: — „Intru nime altul nu este mântuire, pentrucă nici un nume altul sub cer nu este dat oamenilor, întru care trebue să ne mântuim noi“. (Fapt. Ap. 4, 12). Cel ce ne aduce mântuirea şi toate da­rurile ei, pe care lumea nu ni le poate da, ne cheamă la sine cu glas blând şi iubitor zicându-ne: „Pe cel ce vine la mine, nu-l voiu scoate afară“. O lume nouă, care încolţeşte şi-şi des­făşoară puterea în suflete, se coboară în această lume a păcatului deodată cu Hristos. Ea se loveşte de împotrivirile acestei lumi, primeşte atacurile şi loviturile ei, dar rămâne nebiruită, căci razimul ei e acolo unde nu străbate puterea şi răutatea acestei lumi — la Dumnezeu. De la Dumnezeu se revarsă lumina ei curată, blândă şi bună, şi pe unde ajunge împrăştie bucurie şi pace, trezeşte sufletele amorţite, le eliberează din legăturile păcatului şi le face să şi cunoască adevărata lor menire. E lumina darului celui dumnezeesc, e căldura iubirii celei izbăvitoare care cu mânile şi cu vorbele dulci ale Mântuitorului atingând tru­purile şi sufletele rănite, le dă sănătate, le scoate din cătuşele răului la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Dinaintea ei se topeşte vina păcatului, se stinge frica din inimi şi se ridică negura răutăţii Oamenii mântuiţi se ridică pe picioarele lor, înnoiţi învioraţi întăriţi şi gata a paşi pe un drum nou în vieaţă. Aceste daruri Le-a adus în lume Naşterea lui Hristos şi ni le­­îmbie astăzi şi nouă. Cine ar fi omul care să nu simtă trebuinţa lor şi să nu se dorească după ele?! O poveste veche ne spune că Adam eră la sfârşitul zilelor sale şi nu putea muri, până ce nu i se va aduce o creangă verde cu miros din raiu. Atunci unul din sfinţii îngeri s’a milostivit de fostul locuitor la raiului şi i-a împlinit dorinţa. Când a strâns Adam crenguţa verde la sânul lui şi a sorbit cu lăcomie mirosul sfinţeniei din raiu, îi s’a înseninat faţa ca de o lumină ce­rească şi sufletul său, desfăcut de tot ce-l trăgea spre pământ, şi-a putut luă zborul către veşnicie. Miros din raiu, dar nu spre moarte ci spre vieaţă, aer curat şi sănătos trebuieşte pentru sufletele oamenilor de astăzi, ca să trăiască, că prea s’au răspândit miasmele pă­catului şi ale putregiunei. Acest miros coborât din cer, această at­mosferă de sănătate morală pentru suflet ni-o aduce Mântuitorul Hristos prin sărbătoarea Naşterii Sale. Din mijlocul ei, înfăţişându-se înaintea noastră, ne zice : „Pe cel ce vine la mine, nu-l voiu scoate afară“. Iată, calea e liberă şi uşa e deschisă pentru toţi. Pentru toţi, fără nici o deosebire. Oricine şi oricum ai fi, acealea eşti bogat ori eşti sărac, de eşti cu rang mare ori ocupi un loc smerit în lume, de eşti alintat de noroc ori eşti un izgonit al sorţii, de eşti încărcat de păcate şi inima ta n’are linişte, de e vieaţa ta ca o corabie sfărmată pe valurile mării... Vino la Hristos, că aici vei fi primit şi numai aici vei găsi adăpost şi scăpare. El pe nimeni nu­­ scoate afară. Pentru toţi are destulă mi­lostivire şi inimă deschisă şi răbdare şi nă­dejde de îndreptare şi dar şi ajutor şi vinde­care şi mântuire. Şi dacă cineva s’ar simţi părăsit pe lumea aceasta şi n’are pe nimeni ca să-l asculte, să-l primească, să-l înţeleagă, să-l iubească, — să-l iubească, — să vină aici şi va găsi mai mult dacât în largul lumii întregi, va găsi pe Mântuitorul care-l asigură cu iubire: „Pe cel ce vine la mine, nu l voiu scoate afară“.

Next