Biserica şi Şcoala, 1925 (Anul 49, nr. 1-52)

1925-01-04 / nr. 1

Pag. 2 BISERICA ŞI ŞCOALA chemată să dospească frământătura din sufle­tele mulţimei. Vom apăra cu tot focul dragostei, curata noastră religie, căci ortodoxismul nostru, nu este o credinţă adoptată în cursul istoriei, cum este cazul altor popoare. Ortodxia noastră a venit ca forţă creatoare a neamului româ­nesc, care după o epocă de întunerec istoric apare pe arena lumei popor ortodox, zămislit din cele două ramuri păgâne, a Românilor şi Dacilor. Cu nădejdi mari în viitorul bisericei şi neamului nostru, plecăm la drum şi vom merge nainte mulţumindu-ne a culege roadele satis­facţiei sufleteşti, că „Biserica şi Şcoala“ a con­tribuit şi va contribui de aici nainte la prospe­­rarea bisericei şi neamului nostru românesc. Mr. 1 Nr. 11.732 Preş. Nicolae, din îndurarea lui Dumnezeu arhiepiscop al arhi­­diecezei ortodoxe române de Alba-Iulia şi Sibiu şi mitropolit al românilor ortodocşi din Ardeal, Bănat, Crişana şi Maramurăş. Iubitului cler şi popor: Har şi milă de la Dutim­­nescu Tatăl şi dela Domnul nostru Isus Hristos. • „Isus Hristos ieri şi astăzi, acelaşi şi în veci". (Ep. c. Evrei 13, 8). Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit din nou, — iubiţilor mei fii sufleteşti, — să ajungem în pace ziua cea sfântă şi de toată bucuria plină, în care Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos a venit în lume, născut fiind din Prea­curata Fecioară Maria, într’un staul smerit din oraşul Vifleimului. O, ce veste minunată trimitea Cerul lumii, în acea noapte plină de taină, în care îngerii vestind solia sfântă, cântau cu bucurie cântece de slavă: „Mărire întru cei de sus lui Dum­nezeu, pe pământ pace şi între oameni bu­nă’nvoire“. (Luca 12, 14). Cerul se îmbrăţişa în acea clipă cu pământul, într’o îmbelşugată revărsare de lumină; iar Dumnezeu se împăca cu omul pe care neascultarea-1 îngenunchiase sub povara osândei fără de margini. Lumea cufundată ’n întuneric a văzut atunci lumină mare, căci se năştea Acela care era însăşi „lumina lumii“. Deasupra peşterii din Vifleim o stea stră­lucitoare sta de pază, luminând văzduhurile necuprinse; alte stele, multe la număr, ca nişte candele ale cerului, clipind o veselie înfrumse­­ţeau văzduhul deasupra Pruncului născut în ieslea cea sfântă. Iosif şi Maria învăluiau cu priviri de cucernicie pe Cel ce se născuse, iar alături, magi bătrâni şi plini de înţelepciune, crai veniţi din depărtările adânci ale Răsăritu­lui se închinau împăratului lumii. Vestiţi de solia îngerului venit-au de lângă turmele din apropiere şi păstorii cei cucernici, ca să se bucure de naşterea Celuia ce avea să fie „Păstorul cel bun“ al lumii întregi, păstorul cel bun, care „sufletul său îşi pune pentru oile sale“. (Ioan 10, 11). împăratul Măririi intra atunci în lume şi firea întreagă s’a îmbrăcat în haina cucerniciei şi a bucuriei celei mari. Bucuria aceasta fără margini, ca un răsunet ce prin nimic n’a pu­tut fi înăbuşit, a străbătut veacurile şi a um­plut cu vestea cea bună al ei lumea. Ea ni-a sosit şi nouă. O vestesc colindătorii în seara sfântă de Crăciun, o vestesc preoţii în glas de preamărire din faţa sfântului altar, o simte fieştecare creştin cucernic în sufletul său. Iată, iubiţilor mei fii sufleteşti, pentru ce trebue să mulţumim lui Dumnezeu cu atâta osârdie, că ne-a învrednicit să ajungem şi această mare şi luminată zi de praznic. Dar par’că văd, iubiţilor mei, cum unele priviri ale Voastre ascund nedumeriri cari aşteaptă să primească lămurire. Şi eu, păsto­rul Vostru sufletesc, V-o împărtăşesc cu toată dragostea, pentru că eu doresc din tot sufletul meu ca nici o umbră de îndoială să nu tul­bure „lumina cunoştinţei“ Voastre şi nici o umbră de întristare să nu scadă bucuria Voa­stră de praznicul sfânt al Naşterii Domnului. De bună seamă unii dintre noi se vor fi întrebat nedumeriţi, de ce sărbăm în anul acesta Naşterea Domnului cu două săptămâni mai de­vreme decât până acum ? Această schimbare, iubiţilor mei, vine de la îndrepta­rea călindarului celui vechiu, îndreptare hotă­râtă de cârmuirea sfintei noastre biserici, de soborul cel mare al tuturor vlădicilor cari ca nişte părinţi stau în fruntea bisericii drept mă­ritoare din ţara noastră. Şi îndreptarea aceasta trebuia să o facem, fiindcă prea rămăsesem înapoi cu socoteala călindarului nostru faţă de călindarul cel adevărat, al cerului. Vă voi desluşi lucrul pe scurt, ca Voi să înţelegeţi cu luare aminte. Călindarul nostru a fost alcătuit, ca o măsurătoare a vremii, acum două mii de ani. Dar alcătuitorul lui, ori cât de iscusit a fost, n’a socotit tocmai pe tocmai timpul ce se scurge într'un an, adecă până ce pământul

Next