Biserica şi Şcoala, 1928 (Anul 52, nr. 1-52)
1928-01-01 / nr. 1
Pocăiţii calcă legile ţării. — O importantă decizie a Curţii de Casaţie. — Lucruri cari trebue cunoscute de Dr. Grigorie Gh. Comşa, Episcopul Aradului De nenumărate ori, prin broşuri şi articole am arătat factorilor competenţi că baptiştii, adventiştii şi cei de o pănură cu ei calcă în chipul cel mai flagrant legile ţării. Dar se pare că nimeni nu înţelege gravitatea lucrului. Baptiştii sunt pe punctul de a fi recunoscuţi, deşi recunoaşterea implică respectarea legilor de trecere, de care ei şi-au bătut joc şi îşi bat joc în chipul cel mai îndrăzneţ! Ei trec la Penticostalişti, cari nici nu se pot întruni dovedind că în adunările baptiste au învăţat nesupunerea către legi. Baptiştii, adventiştii, provoacă mereu, demonstrează, aţâţă lumea împotriva bisericii şi statului, dar organele statului nu iau măsuri, ceea ce dovedeşte că pocăiţii pe nedrept se plâng în străinătate. Ei, cari calcă legile, n’au încă omul, care să fi spus străinătăţii acest adevăr. Noroc că dreptatea tot dreptate rămâne şi că justiţia română îşi face datoria. In adevăr sentimentul de înaltă dreptate al Înaltei Curţi de Casaţie ne picură ceva nădejde faţă de pecinginea sectară. In broşura mea „Noua Călăuză“ scrisă asupra sectelor, am arătat că înalta Curte de Casaţie prin decizia Nr. 902 din 22 Oct. 1926 a declarat ca baptiştii nu au personalitate juridică recunoscută, nu pot avea patrimoniu propriu, şi că nici chiar organizaţia baptistă din Arad nu are aceste calităţi, neputând sta nici în instanţă. Acelaş lucru l-a declarat înalta Curte de Casaţie şi cu privire la adventişti, dar deciziunea aceasta o putem publica abia acum, întrucât nu o aveam, când a apărut Noua Călăuză, înainte de a o publica ţin să constat că deşi organele judiciare cele mai înalte au declarat că nici baptiştii, nici adventiştii nu pot avea patrimoniu, totuşi au averi întabulate pe numele lor, ceea ce e foarte grav. Organele noastre bisericeşti, cucernicii preoţi, trebue deci să se intereseze de situaţia juridică a adventiştilor şi baptiştilor. Mai întâi noi, cei bisericeşti purtăm vina, dacă la Bucureşti şi Arad s'au aglomerat averi baptiste iar la Bucureşti şi Dicios Anmartin averi adventiste incomensurabile. Decizia Nr. 1088 din 11 April 1927 a înaltei Curţi de Casare decliră că societatea adventistă „Cuvântul Evangheliei“ nu poate avea patrimoniu propriu. Această societate eludează sfidător legile ţării, căci neavând scop lucrativ s’a constituit în societate cooperativă spre a evita controlul prevăzut pentru persoanele juridice. E grozav că Tribunalul Ilfov în anul 1920 a recunoscut societatea de mai sus ca societate cooperativă fără a şti că prin emblema tribunalului se va face adventism. Dar iată că lucrurile se pun la punct Societatea din Bucureşti, cumpără în anul 1924 un imobil în Caransebeş. Judecătoria de ocol de acolo refuză însă înscrierea în cartea funduară, făcând acest lucru şi tribunalul din Caransebeş în urma apelului înaintat de societate. Iată însă că dl. Paulini face apel la Casaţie, care decide că adventiştii nu pot avea patrimoniu propriu şi deci nu pot înscrie pe numele lor averi la cărţile funduare. Noi ne facem o mare datorie invitând pe această cale pe toţi iubitorii de biserică să facă cunoscut aceste deciziuni în cercuri cât mai largi, fiindcă din necunoştinţă de cauză multe averi s’au întabulat pe baptişti şi adven-