Biserica şi Şcoala, 1932 (Anul 56, nr. 1-52)

1932-01-01 / nr. 1-2

a&’oL&'Jfi '75Jo Pag 2_________________________RfSFPICASI SCOALA Nn 1—2 Ura baptistilor împotriva noastră. De: Dr. GRIGORIE GH. COMȘA EPISCOPUL ARADULUI. In ziua de 17 Noembrie 1931 s’a făcut o anchetă în Buteni (Arad), luând parte dl. ins­pector general de politie Zachiu din Timișoara, dl. locotenent colonel Frunzeti, delegat al In­spectoratului de Jandarmi din Oradea şi P. C. revizor eparhial Ioan Georgia de la episcopia Aradului. Comisia de anchetă a stabilit prin declaraţiile martorilor: Alion Pavel şeful pos­tului de jandarmi din Buteni, a lui Aurel Totu contabil, Dimitrie Luciae contabil şi a învăţă­toarei Letiţia S­­a din Buteni, — că în seara zilei de 30 August 1931, cu ocazia unui congres baptist, dl. Ioan R. Socaciu, preşedintele tu­turor baptiştilor din ţară, a insultat şi batjo­corit preoţimea şi pe episcopul din Arad, fo­losind cuvântul „zdrenţe“ la adresa preoţilor. Congresul s-a ţinut fără autorizaţie şi congresiştii, în Ioc să se roage lui Dumnezeu, au batjocorit biserica ortodoxă şi preoţii ei. Deci nu se pot plânge baptiştii că noi episcopul Aradului i-am ataca şi ponegri. Noi numai ne apărăm Biserica, credinţa şi neamul şi astfel pe nedrept se plâng baptiştii că răspân­dim broşuri împotriva lor. Sfântul Ioan Gură de aur, în suta a patra după Hristos, a fost ţinut că prea mult se ocupă de eretici, cum sunt şi pocăiţii de azi. Dar ştiţi ce a răspuns sfântul părinte? Că trebue să luptăm cât mai mult împotriva lor, căci au răsturnat Evanghelia Domnului şi i-au schimbat înţelesul, vestind apoi după bunul lor plac. In Vechiul Testament pare cine a adunat lemne Sâmbăta şi a fost pedepsit cu moar­tea.... Rănile cauzate trupului dacă nu le vin­decăm pot produce moarte, fie ele chiar mici, astfel şi scăderile sufleteşti mici, dacă le des­considerăm, se ivesc unele şi mai periculoase. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur avea drep­tate, fie aceea urmăm şi noi pilda lui, luptând împotriva vrăjmaşilor lui Hristos, căci sectanţii desbinând biserica, sunt împotriva Domnului. O nenorocire cumplită pricinuesc în viaţă acei oameni, cari clevetesc pe alţii. Viermii din cimitire, penele pasărilor şi solzii peştilor sunt mai puţini la număr decât relele prici­nuite de clevetitori. Clevetitorul are o scorpie pe limba sa. Scorpia are un ac pe coadă, cu care înţepând pe cineva, sângele se otrăveşte, corpul se aprinde, se umflă şi de cele mai multe ori aduce moarte. Scorpia de multe ori se împunge pe sine cu acul şi moare, de­si­gur fără să voiască. Cine cleveteşte şi vorbeşte de rău pe altul nu are de loc cele două virtuţi creştine : iubi­rea şi smerenia şi nici dreptatea. Aşa fac po­căiţii : ei vorbesc pe alţii de rău, fără să po­menească virtuţile lor. Cel vorbit de rău poate şi-a spovedit păcatele preotului şi Dumnezeu i le-a iertat, i­ar pocăitul totuşi îl sbatjocoreşte, vorbindu-i de răul Bapt­ştii prin aceasta se vă­desc pe sine şi se rănesc pe sine de moarte. Aceasta se va dovedi în cele următoare. De când a Dumnezeu a ar dat neamului ro­mânesc să se găsească în graniţele sale fireşti, un val de ură au pornit baptiştii împotriva Bi­­sericei noastre. Săgeţi mai veninoase ca ale baptiştilor nimeni nu a îndreptat împotriva Bi­­sericei noastre. Tot ceea ce se lucrează spre binele şi fericirea credincioşilor ortodocşi este o simplă­ „uscătură“ pentru baptişti. Oameni veniţi cu dolari au îndrăznit să spună că ogo­rul nostru sufletesc ar fi o mirişte arsă şi pustie. In ziua de 22 Decembrie 1931 a venit la mine un muncitor, cu numele Kegyes, de con­fesiune calvin şi maghiar de naţionalitate. El a declarat că trece la ortodocşi cu toată fa­milia lui, şi zicea : „Prea Sfinţite, Dumnezeu a aşezat puterea lumească asupra acestui pă­mânt pe care trăim, în mânile Românilor. Deci cred că glasul lui Dumnezeu este ca eu să trec la legea românească cu familia mea“. Cinstitul muncitor a şi făcut trecerea la noi. Cazul acesta m’a mişcat mult sufleteşte şi m’a făcut să mă gândesc la nenorocita ţinută a a­celor uitaţi de sine, cari n’au cruţat nimic ne­­batjocurit. Slujbele bisericeşti, persoanele sfin­ţite au fost hulite şi luate în batjocură, iar mai pe urmă în congresul baptist din Buteni (în 30 August 1931) preoţii români au fost numiţi „zdrenţe“ împreună cu episcopul lor, care scrie aceste rânduri. DI Ioan­­ Socaciu, preşedintele de acum al baptiştilor era în America în vremea când eu, episcopul huiduit pentru românismul meu, eram închis în temniţă ca şi mulţi preoţi ai mei. In timpul răsboiului am avut trei fraţi în armată, doi în armata americană, dintre cari unul a fost rănit la Chateau Thierry în Franţa, al treilea în armată română în Moldova, iar eu eram în temniţă! Şi acum dl Socaciu americanul ne numeşte „zdrenţe“ prin „fraţii săi“ pe cari îi aţâţă împotriva noastră. Nu-i vorbă, că dl Socaciu nu putea să se schimbe. Căci pe când era încă în America, între altele iată ce scria: „Mai multe păcate

Next