Biserica şi Şcoala, 1936 (Anul 60, nr. 1-52)

1936-01-12 / nr. 1-2

Pag. 2 Nr. 1-2 Nicolae, din îndurarea lui Dumnezeu Arhiepis­cop al Arhiepiscopiei ort. rom. de Alba­­lulia şi Sibiu şi mitropolit al Românilor ortodocşi din Ardeal, Bănat, Crişana şi Maramurăş. Iubitului cler şi popor: Har şi milă dela Dumnezeu-Tatăl şi dela Domnul nostru Iisus Hristos. „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa a­­devârului să vie. Că unul este Dum­nezeu, unul şi mijlocitor între Dum­nezeu şi între oameni, omul Iisus Hristos“. I. Timotei 2, 4—1. Aducătoare de bucurii duhovniceşti, ca în­totdeauna, aşa se înfăţişează şi de astădată la noi, iubiţii mei fii sufleteşti, sărbătoarea Naş­terii celei după trup a Domnului şi Mântuito­rului nostru Isus Hristos. Din ea se desprinde astăzi pentru noi solia mântuirii, pe care a ves­tit-o îngerul Domnului păstorilor din Vifleem în noaptea cea sfântă: „Iată vestesc vouă bu­curie mare, care va fi la tot poporul. Că s’a născut vouă astăzi Mântuitor“. (Luca 2, 10 —11). Că nu numai oamenii din vremea când sa născut Domnul, ci şi oamenii de astăzi au cea mai mare trebuinţă de lumina cunoştinţii care a răsărit în lume deodată cu naşterea lui Hris­tos, au trebuinţă de înoirea vieţii lor prin curăţi­rea de păcate, prin iertare şi prin ştergerea vinei păcatului lor, au trebuinţă de împăcare cu Ziditorul şi cu Părintele ceresc, cu un cu­vânt au trebuinţă de mântuirea sufletelor lor. Clasul praznicului Naşterii Domnului este glas de chemare la mântuirea sufletului. Este glasul Părintelui luminilor, de la care se co­boară toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit. Este glasul milostivului Dumnezeu care , după cum spune sf. apostol Pavel , „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie“. Şi pe cât de sigur e, că unul este Dumnezeu, tot pe atât de sigur e şi aceea — adaugă acelaş sfânt a­­postol — că „unul este şi mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Iisus Hristos“. O singură mântuire ne este dată nouă oame­nilor: aceea prin Isus Hristos. „Intru nimeni altul nu este mântuire, pentru că nici un nu­me altul sub cer nu este dat oamenilor, întru hue să ne măntuim noi“. (Fapt. Ap. Domnul însuşi a spus despre sine a­­cest cuvânt hotărâtor: „Eu sunt calea, adevă­rul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl, fără nu­mai prin mine“ (Ioan 14, 6). Şi tot Domnul ne a tălmăcit taina cea mare a iubirii lui Dum­nezeu către noi oamenii când a spus: ,Aşa a iubit Dumnezeu lumea, cât şi pe Fiul său cel unul născut l-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Prin urmare, fiindcă Fiul lui Dumnezeu, cel născut din Tatăl mai înainte de veci, a luat trup omenesc din Preacurata Fecioară şi la plinirea vremii a venit în lume ca să împace pe oameni cu Dumnezeu, fiindcă a luat asu­pra sa, El, mijlocitorul, păcatul lumii şi ne-a răscumpărat nu cu aur şi cu argint, ci cu scump sângele său vărsat pe lemnul crucii — aceas­ta este temelia credinţei a vieţii şi a mântuirii noastre. Aceasta este şi temelia sfintei noastre Biserici — şi nimenea nu poate să pună altă temelie decât aceea care este pusă: Isus Hristos. Ceea ce vă împărtăşesc eu acum, iubiţii mei fii sufleteşti, nu este iscodire a minţii o­­meneşti, nici înţelepciune trecătoare a lumii acesteia, ci este fapta lui Dumnezeu, petrecu­tă în istoria omenirii. Această faptă a mântui­rii prin Domnul nostru Isus Hristos este sâm­burele propovăduirei noastre. De aceea zic şi eu împreună cu apostolul Pavel: „n’am judecat a şti ceva întru Voi, fără numai pe Isus Hristos, şi pe acesta răstignit“ (Cor. 2, 2). Pe El, Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, vi-l vestesc eu astăzi, în ziua cea mare a prazni­cului Naşterii Sale. Prin EI ni sa arătat iubirea cea izbăvitoare a lui Dumnezeu. Prin EI stră­bat razele iubirii celei dumnezeeşti până în i­­nimile noastre, ca să te desgheţe din împietri­rea lor. Când simţim căldura iubirii Lui, un suflu nou de viaţă se aşterne peste sufle­tele noastre. La El este isvorul vieţii şi al îno­­irii. La El găsim tămăduirea de toată boala şi neputinţa. El singur desleagă vina şi blestemul păcatului. înaintea iubirii lui răstignită pe lem­nul crucii pentru noi oamenii şi pentru a noas­tră mântuire, ne plecăm cu smerenie genunchii şi ne proşternem frunţile până în pulberea pă­mântului. Şi tot El Izbăvitorul şi Mijlocitorul, ne ridică şi ne întăreşte curajul şi ne înviorea­ză nădejdea. In mijlocul unei lumi pline de ră­utate şi fărădelegi, ca cea de astăzi, El singur este în stare să ne treacă dincolo de toate în­doielile şi tainele şi prăpăstiile ce Ie întâlnim în calea vieţii şi să ne dea siguranţa, că mai presus de toate acestea stă totuşi iubirea lui

Next