Biserica şi Şcoala, 1940 (Anul 64, nr. 1-53)

1940-01-01 / nr. 1

Pag. 2 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 1 , 1 Ianuarie 1940 Aceasta însă nu înseamnă să stăm cu mâinile în sân. Ţara trebue apărată de duş­mani, de cari au fost şi vor fi totdeauna. Apărându-ne ţara noi apărăm şi orânduiala lui Dumnezeu, iar când nu ne-am face datoria întreagă faţă de ţară, noi am atrage asupra noastră şi pedeapsa lui Dumnezeu-In Pastorala Noastră de Crăciun Noi v’am arătat cu ce suntem datori lui Dumnezeu. Am spus atunci că „lucrul lui Dumnezeu“ este de a crede în Iisus Hristos şi a rămânea cât mai strânşi legaţi de Biserică, unde, ca în corabia lui Noe, vom scăpa de furtunile ce ne ameninţă. De astădată doresc să vă arat cu ceea ce suntem datori Cezarului, adică iubitului nostru Rege, mai ales noi grănicerii, asupra cărora se îndreaptă toate privirile ţării. In anul trecut apărarea hotarelor nu am plătit-o cu sânge. Dumnezeu a binevoit să ne cruţe de această jertfă, care este cea mai scumpă. Cum însă întărirea hotarelor şi susţi­nerea armatei (^Cfr astăzi ţării jertfe băneşti mai mari ca în timp de pace, conducătorii ţării au apelat la toţi cetăţenii ca să vină în ajutor cu banul lor semnând bonuri pentru înzestrarea armatei. Eu nu voiu vorbi aci despre câştigul bun, ce şi e l asigură cel ce îşi plasează banii în aceste bonuri, — care nu vor fi bani pierduţi, ci aducători de dobândă mai mare şi mai sigură decât în orice afacere, — ci doresc numai să vă lămuresc asupra datoriei cetăţeneşti ce o avem cu toţii faţă de scumpa noastră patrie, în aceste vremuri de încercare. V’aţi dat voi seama, iubiţii mei, de ceea ce înseamnă „Patrie“ în numele căreia ni se cer uneori jertfe? V’aţi gândit voi bine ce este ceea ce trebue să apăraţi atunci când vine vorba de „Patrie“ ? Nu în zădar se spune că: „E dulce şi frumos a muri pentru Patrie“, şi că alături de cuvântul „mamă“ omul nu are un altul mai scump pe pământ decât acela de „Patrie“. O, dar „Patrie“ înseamnă ceva mai mult chiar decât cuvântul „mamă“, fiindcă în ea se cuprinde: Casa părintească, cu leagănul copilăriei, acel cuib al dragostei, unde am crescut la sânul ma­mei şi sub ochii de veghe ai tatălui; unde am împletit firul de aur al înrudirii de soră şi frate; biserica în care ne-am plecat genunchii copilăriei spre a ne ruga lui Dumnezeu; cimi­tirul, acest sfârşit de drum, în care zace, ca într’o vistierie sfântă, ţărâna morţilor noştri scumpi şi unde vom odihni şi noi odată lângă dânşii; casa şi familia noastră cu tot ce avem; pământul ţării cu brazda aducătoare de hrană ; câmpia cu flori şi fluturi, pădurea şi codrul cu răsunetul doinei; părăul şi valea, cu susurul apei ce ne povesteşte taine din trecut; limba dulce, lăsată moştenire de maica noastră; credinţa strămoşească, prin care ne legăm de cer ; portul, care a răsărit din podoabele noastre sufleteşti; datinele ce ne păstrează înfăţişarea ca neam aparte ; nădejdile ce le nutrim pentru viitor , libertatea şi dreptatea, sub scutul cărora înflorim şi ne desvoltăm sub soare. Iată, abia un mănunchiu de bunuri, trupeşti şi sufleteşti, ce se cuprind în cuvântul „Patrie“ şi la care trebue să ne gândim când ni se cer jertfe pentru patrie. Fără patrie, omul este ca floarea fără de rădăcină, atârnă în vânt. Abia când avem o patrie şi o iubim, atunci viaţa noastră primeşte aripi şi o ţintă spre fericire. Neamul nostru şi patria sunt nemuritoare şi veşnice, noi suntem muritori şi de a­­ceea suntem rânduiţi în slujba lor, fiindcă ele ne ocrotesc în viaţă şi ne apără cenuşa după moarte. Ce groaznic ar fi gândul să nu-ţi şti nici măcar mormântul apărat de profanare ? Eu socot că cel ce nu-şi iubeşte patria şi nu jertfeşte nimic pentru ea, acela nu poate fi nici măcar creştin bun, fiindcă cine nu-şi preţueşte patria pământească, cea văzută, unul ca acela nu se va osteni nici pentru dobândirea patriei celei cereşti, iar cine nu as­cultă de porunca Regelui pământesc, unul ca acela nu va cinsti nici pe Dumnezeu cel ne­văzut, fiindcă: „Stăpânirile pământeşti sunt de la Dumnezeu rânduite“. (Rom. 13, v. 1). Acum, în prag de an nou, când obişnuim a ne întreba: „Ce ne va aduce anul nou?“ eu vă îndemn, iubiţii mei, să întimpinăm noul an prin împlinirea datoriei către Dumnezeu, Rege şi Patrie, dându-ne fiecare banul pentru înzestrarea armatei. Daţi-vă seama că în armata ţării sunt: fiii, fraţii sau chiar părinţii voştri. Ei alcătuesc puterea de apărare a noastră, a tuturora. In tăria armatei noi avem cea mai bună garanţie a libertăţii şi dreptăţii, în care voim să trăim. Armata întruchipează însăşi voinţa neamului de a trăi în veci. Să nu cântăriţi jertfa bănească, ci s’o daţi cât mai mare şi cât mai de grabă. Aşa precum vom şti să jertfim pentru Patrie, aşa ne vom şi bucura de roadele unei vieţi tihnite în noul an, pe care eu vi-l doresc tuturora să fie un an aducător de pace şi bună voire între oameni. Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi. Amin. Dat în reşedinţa Noastră din Arad, în ziua de Anul nou 1940, Al vostru de tot binele voitor:­­ ANDREI Episcop.

Next