Biserica şi Şcoala, 1942 (Anul 66, nr. 1-52)
1942-01-04 / nr. 1
r0.B. jafho Anul LXVI Arad, 4 Ianuarie 1942 FEB 1944 Nr. 1 BISERICA şi SCOALA REVSTA OFICIALA A EPISCOPIEI_ARADULUI____ Redacţia şi dministraţia APARE DUMINECA1 1 ARAD, STR. EMINESCU 18 Redactor: Pr. Ilarion V. Felea Pentru 1 an 3oo Lei; 6 luni 160 LeiABONAMENTE: Din Pastoralele de Crăciun Din Pastorala I. P. S. S. ...Omenea, prinsă în sbuciumul cumplit al unui război a cum nu s’a mai pomenit, îşi dă acum seama ca nuodată ce mare binefacere este pacea, pe care o cântă din nou îngerii în noaptea Crăciunul. Dar răjmaşii sfintei Evanghelii se ridică şi spun: Ccă pacea e cel mai preţios bun, de ce Evangheli n’a fost în stare de două mii de ani să o înstrânească între oameni şi popoare, ci o tot vestete aşa fără de spor ? Sau Evanghelia n'are pufte să aducă pacea pe care-o propovădueşte, 30 ei, sau nu e cu putinţă să fie coborîtă pacea în lume şi atunci legea creştinească urmăreşte cea ce se împotriveşte cu firea lucrurilor. Or duşmanii sfintei Evanghelii n’au dreptate nu într’un fel nici într'altul. Nici Evanghelia nu e lipsită de ptere şi nici pacea nu e ceva ce să nu poată fi sălăşluit pe pământ şi între oamen. Dar pacea pe care o vesteşte credinţa creştinească nu e pacea cea din afară, ci cea din suflet. Dacă ar fi urmărit o pace din întocmirile cele dinafară, ale oamenilor, atunci Domnul nostru Iisus Hristos s’ fi născut pe un tron împărătesc şi s-ar fi făcut cea mai puternică armată cu care să fi putut hrobi toate împărăţiile cari ar fi vrut să se ridice împotrivă-i cu răsboiu. Dar pacea aceasta ar fi fost o pace ţinută cu puterea, oamenii ar fi stat liniştiţi de teamă, ar fi fost pacea unor oameni legaţi în lanţuri. Fără îndoială Dumnezeu ar fi putut întemeia şi susţinea şi o astfel de pac. Totuşi El n’a voit să facă din oameni robi, ci fii ai Săi, cari să ajungă în chip liber la o stae de pace a sufletului. Domnul nostru Iisus Hristos a cunoscut ca nimeni altul ie oameni şi a ştiut că o pace adevărată nu s poate sprijini pe puterea cea din afară, nici ie nişte contracte pe cari le-ar încheia într'o altă oamenii şi statele. El n’a avut judecata cojilicească a celor ce cred că pacea n*ar putea îi făptui cum ai bate din pălmi, pentru Mitropolitului Nicolae vede. Domnul Hristos a ştiut că până la pacea adevărată este o cale grea. întâi trebue o curăţire a sufletului omenesc de toate patimile şi de toate poftele necurate. Trebue desrădăcinată din om pisma, pofta de mărire şi de stăpânire, lăcomia, dorul de plăceri neiertate şi în locul lor trebue aşezat duhul lepădării de cele lumeşti, iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Până se mişcă în oameni patimile de tot felul, ele îi fac vrând nevrând să se încaere, ori câte contracte de pace veşnică ar fi încheiat şi ori câte tunuri ar sta de pază. Domnul nostru Iisus Hristos a venit să înalţe sufletele până la acea stare de curăţenie şi de bunătate din care să izvorască în chip nesilit, ca apa din izvor, pacea. Dar o astfel de stare a sufletului izvoritoare de pace nu o poate dobândi omul prin puterile sale, ci numai când e aproape de Dumnezeu, împăcat cu El. Depărtarea de Dumnezeu îi răpeşte omului pacea sufletească, iar apropierea de Dumnezeu face să se reverse acele puteri cari să întemeieze înlăuntrul său curăţenia şi pacea. Apropierea cea mai mare de Dumnezeu ne-a adus-o Fiul Său, care s’a născut în peştera din Vifleem ca om. El e împăratul păcii, cum î-au zis proorocii. Prin El ne întinde Tatăl cel ceresc iubirea sa izbăvitoare care ni se face în suflete putere de pace în mijlocul vrajbei din lume. Prin Domnul nostru Iisus Hristos ne ştim împăcaţi cu Dumnezeu şi siguranţa aceasta ne dă linişte în vârtejul sbuciumat al lumii. Unde se sălăşlueşte Hristos, acolo se sălăşlueşte pacea. Puterea Lui coborîtă în noi se face voinţă de pace în sufletul nostru. Din Pastorala P. S. S. Episcopului Vasile al Timişoarei. Când, la patruzeci de zile după naşterea Sa, Pruncul Iisus a fost dus de Maica Sa, după rânduiala Legii, la templu, aşa a mărturisit despre