Biserica şi Şcoala, 1942 (Anul 66, nr. 1-52)
1942-01-04 / nr. 1
Pag. 9 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 1, 4 Ianuarie 1912 Dânsul Dreptul Simeon, primindu-L în braţele sale: „Iată Acesta este pus spre căderea şi înălţarea multora..." (Luca II, 34). In înţelesul acestor cuvinte Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în peşteră şi în ieslea dobitoacelor, a venit în lume, ca prin învăţătura, vieaţa şi lucrarea Sa să despartă pe oameni în două mari tabere. Unora sălăşluirea Lui între oameni li-a fost şi le va fi spre „cădere", pentrucă n’au înţeles şi nu înţeleg nemărginita iubire a Cerescului nostru Părinte faţă de noi. Aceştia n’au ştiut şi nu ştiu preţui iubirea, care a adus pe unul-născut Fiul lui Dumnezeu pe pământ, ca prin întruparea, învăţătura, lucrarea şi pilda Sa de vieaţă să ne prilejuiască nouă tuturor putinţa de a ne curăţi de păcatele noastre şi a ne înălţă iarăşi la legătura firească, de iubire, cu El, Părintele nostru Cel din ceruri, legătură în care am stat cu El dintru început. Iar altora minunata petrecere pe pământ şi aceeaşi mântuitoare lucrare a lui Iisus, li-a fost şi le va fi totdeauna spre înălţare din robia păcatului şi a suferinţelor ce le aduce aceasta cu sine, la vrednicia de fii şi moşteni ai lui Dumnezeu şi la slava ce ni-a dobândit Mântuitorul, prin tot ceea ce a făcut pentru mântuirea noastră, întruparea mai presus de fire a lui Iisus Hristos, Domnul nostru, a fost deci, rânduită în lume ca o faptă minunată, a cărei strălucire să lumineze căile tuturor celor dornici de mântuire, de pretutindeni şi din toate vremurile. Şi să ne îndrepte tuturor cărările sufletului spre înălţare, cât mai desăvârşită, dela cele pământeşti spre cele cereşti, dela vieţuirea cea după trup, cu poftele şi ispitirile lui, la desăvârşirea unei vieţi creştineşti, după cuvântul şi pilda de vieaţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel naşterea Mântuitorului, arătarea şi lucrarea Lui în lume, a însemnat un popas hotărîtor şi o răspântie de neînconjurat în vieaţa duhovnicească a omenirii. Ea s’a dovedit ca o puternică şi iubitoare chemare către oameni din partea lui Dumnezeu-Tatăl, prin graiul minunat şi atrăgător al faptelor mântuitoare, ce le-a săvârşit Iisus în lume. Cu adevărat „piatră de poticnire" şi cădere pentru cei ce n’au înţeles şi nu înţeleg această tainică chemare. Şi în acelaşi timp, prilej de înălţare pentru toţi cei ce au privit şi privesc spre ea ca spre o faptă de iubire a lui Dumnezeu, faţă de noi. Pentru aceasta şi sfânta noastră Biserică, urmărind scopul ce i-a fost dat de dumnezeescul ei Intemeetor, cu iubirea şi purtarea de grijă a unei adevărate mame, an de an îşi îndreaptă chemarea sa către noi, sfătuindu-ne prin cântarea ei de praznic, cu toată dragostea: „Hristos se naşte măriţi-L... Hristos pe pământ înălţaţi-vă...“. Paianjenu nebun. Intr’o frumoasă dimeaţă de Septemvrie aerul era plin de fire subţir de păianjen, ce se legănau uşor. Unul din fire se agăţă de creasta unui copac înalt, şi navigatiul aerului, micul păianjen, păşi atunci din corăioara-i albă pe terenul mai solid al frunzişilu. Slobozi îndată ţin fir nou, al cărui capăt îl legă de creasta copacului, şi se coborî pe firul ce lung până la trunchiul arborelui. Acolo detede un tufiş des şi îndată se apucă de lucru, începu s-şi ţese plasa. Legă de firul cel lung, pe care se oborîse, capătul din sus al plasei, iar Celelalte Colţii le prinse de ramurile tufişului. . . Făcu o plasă măiastră, în care se prindeau de minune muştile. După câteva zile plasa nu mai păru destul delmare şi, începu a o întinde toate laturile. Mulţumită firului ce ducea in sa reuşi bine, şi acum. Când rouă dimineţilor, deoamnă presăra cu perle lucitoare paianjenişul, prea că un văl ţesut cu diamante ar străluci în sare. Păianjenul era mândru acum de lucrul său ! Zi de zi se îngrăşa, încât începu i face pântece. Nici nu-i mai venia să creadă cât e sdrențos şi flămând ajunsese la începutul toamtei pe creasta copacului... •- -Intr’o dimineaţă se sculă foate supărat. Timpul era cețos, nici urmă de vre o masă. Ce să facă într’o zi atât de plicticoasă de toamnă ? „Voiu face o raită prin plasă — o gândi — spre a vedea de nu e ceva ce reparaţia ea‘‘. Cercetă cu deamănuntul fiecare ir, dacă e bine întărit. Deşi nu găsi nici o scăpire, totuş rămase foarte neaăjit. . . Cum Se plimba astfel minos, deodată zări în vârful plasei un fir, despre care nu-şi putu da seama de unde era. Despre celalte fire ştia,fiecare unde merge şi de unde vie. Cunoştea fiecare ramură şi fiecare fir, ar firul acesta,ce căuta aici? Şi încă conducea sus! Deadireptul sus în aer! Ce poate fi aceste? Păianjenul se ridică în ocioare şi privi în sus cu mulţimea-i de ochi. In zidar ! Acest fir era fară capăt! Oride unde îl priva, firul se înălţa spre nori! ... Cu cât se căznea mai mit păianjenul să explice enigma, cu cât mai miros se făcea. Ce rost are firul acela ce ducea Iisus? In necontenita-i huzureală şi ospătare cu mişte, uitase demult, că într'o zi de Septemvrie el imtş coborise pe acel fir! Nici nu-şi mai aducea am.ne, de ce folosifost acel fir la împletirea plasei şi la lărgirea