Biserica şi Şcoala, 1946 (Anul 70, nr. 1-52)

1946-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 BISERICA $1 SCOALA Nr. 1-2 — 1­6 Ianuarie 1946 Din Pastoralele de Crăciun Din Pastorala I. P. S. Mitropolit NICOLAE al Ardealului „Au sosit din nou sărbătorile Nașterii Domnului cu bucuria curată ce-o aduc ele în suflete. Inimele noastre se simt încălzite de dragostea care ne p reu­n­eşte Dumnezeu cu fiecare sosire a acestor sfinte săr­bători. Căci nimic nu mărturiseşte mai bine marea dragos­t a lui Dumnezeu pentru noi oamenii ca mi­nunata coborâre a Fiul­i Său pe pământ, ca să sufere toate neputinţele şi umilinţele noastre şi să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea noastră din păcat şi pentru ridi­carea noastră lângă sânul Tatălui ceresc. Răsună iar în cugetele noastre nevinovată şi plină de îndemn cântarea: „Pe pământ pace finnre oameni bună ’nvoire“. Şi ca un răsunet din inimile noastre se desprind cuvintele de rugăciune: „Fă doamne ca să răsune această cântare de pace in sufletele tutu­or oa­menilor, mai ales în sufletele conducătorilor de state şi popoare, căci mult oftează după pace întreaga lume“. E drept că răsboiul a încetat. Dar pacea încă n’a venit. Iar urmele răsboiului se văd pretutindeni ca ni­şte răni deschise din care sângerează omenirea stră­punsă de mari dureri şi învăluită de mari năcazuri. La tot pasul sunt familii cari plâng perderea unor scumpi membri ai lor, soţii şi copii cari şi au perdut sprijinul în viaţă, părinţi cari îşi văd bătrâneţele lipsite de nă­dejdile ce le puneau în copiii lor Toţi aceştia sunt împovăraţi de mari greutăţi şi lumea întreagă simte cât de pustiitoare a fost furtuna prin care am trecut d­rept aceea, iubiţii mei, să nu lăsaţi pe nimenea să cadă sub povara acestor vremuri de aspre lipsuri şi mai ales în aceste sărbători inima voastră să se deschidă spre fapte de milostvire şi de ajutorare, ca să simtă pt omul din satul şi oraşul vostru dragostea şi purta- i de gri­je a lui Dumnezeu. Faceţi să se bucure toţi aceste sărbători, căci atunci şi bucuria voastră va fi mare. Căci se cade, iubiţii mei, ca să păstrăm şi la a­­ceste zile grele, tare şi neclintită nădejdea in viitorul Ţării şi al poporului nostru. Să credem cu toţii că d­e patimile râsboiului şi ale urmărilor lui vom vedea ră­sărind o lume nouă, că vom avea parte cu toţii de o înoire a gândurilor, de o improspătare a virtuţilor cre­ştineşti. Atâtea suferinţe nu au putut fi de­geaba. Căci de obiceiu suferinţele îmbunează pe oameni. Dar e si­gur că această înoire şi îmbunare nu vine decăt atunci când oamenii, după ce şi au văzut m­arginea puterilor lor, se strâng din nou, cu şi mai multă căldură, in ju­rul lui Hristos Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, ho­tărâţi să împlinească întru totul voia lui Dumnezeu, sin­gura care nu greşeşte şi care ne vrei numai binele. Dar gândurile noastre trec, iubiţii mei, cu nădejdile lor dincolo de graniţele Ţarii şi ale poporului nostru. Nă­dăjduim să vedem instăpănindu-se o înţelegere deplină şi o armonie frumoasă între toate Statele şi popoarele căci fără o asemenea bună înţelegere a tuturor Ţărilor, nu poate avea parte de pace sigură nici una dintre ele. Cei mai buni dintre fiii tuturor neamurilor nizuesc să aşeze ca lege între popoare o morală creştină, de care sâ asculte toate in cugetul lor, aşa cum ascultă creştinii singuratici de poruncile Domnului Hristos.­Să ajutăm cu toţii prin rug­ăiunile noastre la înfăptuirea acestor gânduri. Dumnezeu n’a aşezat popoarele unele lângă altele ca să se urască şi să se ucidă intre­olaltă, ci ca să se ia la întrecere în cele bune şi prin aceasta fie­care sâ stea n slujba omenirii întregi şi a propăşirii celei de obşte. Nădejdile noastre se ridică insă şi mai sus de viaţa popoarelor. Cu och­i credinţii ne indreptăm spre împărăţia lui Dumnezeu, nădăjduind sâ răsară din mij­locul ruinei ir râsboiului şi al sufletelor îndurerate, din mormintele ce şi-au dat viaţa cu faţa spre un viitor mai bun. Pertru că numai o omenire ren iscată ne ar face să ni se pară că jertfele acestui răsboi n’au fost prea mari. Oare pot fi împlinite aceste nâdejdi. Noi nu pu­tem prevedea viitorul. Dar ştim în chip sigur că Dum­nezeu le vrea împlinite. Pentru că Dumnezeu nu vrea ca lumea aceasta să fie mereu pradă distrugerii şi morţii, ci voeşte ca ea să se bucure de viaţă şi de mân­ie. Insă mai ştim un lucru că Dumnezeu vrea ca aceste pla­nuri ale Lui să se împlinească şi cu ajutorul şi cu lu­crarea noastră El ne dă cinstea de a ne socoti împre­ună lucrători cu sine. Noi nu putem face nimic fără El, dar nici El nu vrea să facă pentru soarta noastră nimic fără lucrarea noastră. El ne învredni­eşte de cin­stea unor luptători prin cari să cucerească lumea pen­tru Împărăţia Sa cerească. Deşi o­ul singuratic poate să socotească ţinta aceasta prea covârşitoare sţă de puterile lui, totuşi fiecare trebuie sâ se simtă chemat la lupta pentru îm­plinirea ei şi fiecare poate să-şi dea partea lui însem­nată la înfăptuirea ei, dacă este la locul său ceea ce tre­bue să fie şi c­ă trebue să fie: ostaş credincios al îm­părăţiei lui Dumnezeu in cercul său de viaţă, in mijlo­cul familiei sale, a pr­etenilor săi, in slujba sa, in loca­litatea unde trăeşte. Şi lucrând astfel cu toţii, t­neri şi bătrâni, bărb­ţi şi femei, într’un gând şi într’un suflet închinat acestui scop, vom putea face să se coboare într’o atât mai mare măsură împărăţia lui Dumnezeu între oameni, sau „pacea şi bună’nvoirea" cântată de în­geri in noap­ta Naşterii Domnului“. Din Pastorala P. S. NICOLAE al Clujului, „Praznicul Crăciunului ne înseninează din nou su­fletele. Lumrea acestui mare praznic c­estinesc este

Next