Biserica şi Şcoala, 1946 (Anul 70, nr. 1-52)
1946-01-01 / nr. 1-2
Pag. 2 BISERICA $1 SCOALA Nr. 1-2 — 16 Ianuarie 1946 Din Pastoralele de Crăciun Din Pastorala I. P. S. Mitropolit NICOLAE al Ardealului „Au sosit din nou sărbătorile Nașterii Domnului cu bucuria curată ce-o aduc ele în suflete. Inimele noastre se simt încălzite de dragostea care ne p reuneşte Dumnezeu cu fiecare sosire a acestor sfinte sărbători. Căci nimic nu mărturiseşte mai bine marea dragost a lui Dumnezeu pentru noi oamenii ca minunata coborâre a Fiuli Său pe pământ, ca să sufere toate neputinţele şi umilinţele noastre şi să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea noastră din păcat şi pentru ridicarea noastră lângă sânul Tatălui ceresc. Răsună iar în cugetele noastre nevinovată şi plină de îndemn cântarea: „Pe pământ pace finnre oameni bună ’nvoire“. Şi ca un răsunet din inimile noastre se desprind cuvintele de rugăciune: „Fă doamne ca să răsune această cântare de pace in sufletele tutuor oamenilor, mai ales în sufletele conducătorilor de state şi popoare, căci mult oftează după pace întreaga lume“. E drept că răsboiul a încetat. Dar pacea încă n’a venit. Iar urmele răsboiului se văd pretutindeni ca nişte răni deschise din care sângerează omenirea străpunsă de mari dureri şi învăluită de mari năcazuri. La tot pasul sunt familii cari plâng perderea unor scumpi membri ai lor, soţii şi copii cari şi au perdut sprijinul în viaţă, părinţi cari îşi văd bătrâneţele lipsite de nădejdile ce le puneau în copiii lor Toţi aceştia sunt împovăraţi de mari greutăţi şi lumea întreagă simte cât de pustiitoare a fost furtuna prin care am trecut drept aceea, iubiţii mei, să nu lăsaţi pe nimenea să cadă sub povara acestor vremuri de aspre lipsuri şi mai ales în aceste sărbători inima voastră să se deschidă spre fapte de milostvire şi de ajutorare, ca să simtă pt omul din satul şi oraşul vostru dragostea şi purta- i de grije a lui Dumnezeu. Faceţi să se bucure toţi aceste sărbători, căci atunci şi bucuria voastră va fi mare. Căci se cade, iubiţii mei, ca să păstrăm şi la aceste zile grele, tare şi neclintită nădejdea in viitorul Ţării şi al poporului nostru. Să credem cu toţii că de patimile râsboiului şi ale urmărilor lui vom vedea răsărind o lume nouă, că vom avea parte cu toţii de o înoire a gândurilor, de o improspătare a virtuţilor creştineşti. Atâtea suferinţe nu au putut fi degeaba. Căci de obiceiu suferinţele îmbunează pe oameni. Dar e sigur că această înoire şi îmbunare nu vine decăt atunci când oamenii, după ce şi au văzut marginea puterilor lor, se strâng din nou, cu şi mai multă căldură, in jurul lui Hristos Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, hotărâţi să împlinească întru totul voia lui Dumnezeu, singura care nu greşeşte şi care ne vrei numai binele. Dar gândurile noastre trec, iubiţii mei, cu nădejdile lor dincolo de graniţele Ţarii şi ale poporului nostru. Nădăjduim să vedem instăpănindu-se o înţelegere deplină şi o armonie frumoasă între toate Statele şi popoarele căci fără o asemenea bună înţelegere a tuturor Ţărilor, nu poate avea parte de pace sigură nici una dintre ele. Cei mai buni dintre fiii tuturor neamurilor nizuesc să aşeze ca lege între popoare o morală creştină, de care sâ asculte toate in cugetul lor, aşa cum ascultă creştinii singuratici de poruncile Domnului Hristos.Să ajutăm cu toţii prin rugăiunile noastre la înfăptuirea acestor gânduri. Dumnezeu n’a aşezat popoarele unele lângă altele ca să se urască şi să se ucidă intreolaltă, ci ca să se ia la întrecere în cele bune şi prin aceasta fiecare sâ stea n slujba omenirii întregi şi a propăşirii celei de obşte. Nădejdile noastre se ridică insă şi mai sus de viaţa popoarelor. Cu ochi credinţii ne indreptăm spre împărăţia lui Dumnezeu, nădăjduind sâ răsară din mijlocul ruinei ir râsboiului şi al sufletelor îndurerate, din mormintele ce şi-au dat viaţa cu faţa spre un viitor mai bun. Pertru că numai o omenire ren iscată ne ar face să ni se pară că jertfele acestui răsboi n’au fost prea mari. Oare pot fi împlinite aceste nâdejdi. Noi nu putem prevedea viitorul. Dar ştim în chip sigur că Dumnezeu le vrea împlinite. Pentru că Dumnezeu nu vrea ca lumea aceasta să fie mereu pradă distrugerii şi morţii, ci voeşte ca ea să se bucure de viaţă şi de mânie. Insă mai ştim un lucru că Dumnezeu vrea ca aceste planuri ale Lui să se împlinească şi cu ajutorul şi cu lucrarea noastră El ne dă cinstea de a ne socoti împreună lucrători cu sine. Noi nu putem face nimic fără El, dar nici El nu vrea să facă pentru soarta noastră nimic fără lucrarea noastră. El ne învrednieşte de cinstea unor luptători prin cari să cucerească lumea pentru Împărăţia Sa cerească. Deşi oul singuratic poate să socotească ţinta aceasta prea covârşitoare sţă de puterile lui, totuşi fiecare trebuie sâ se simtă chemat la lupta pentru împlinirea ei şi fiecare poate să-şi dea partea lui însemnată la înfăptuirea ei, dacă este la locul său ceea ce trebue să fie şi că trebue să fie: ostaş credincios al împărăţiei lui Dumnezeu in cercul său de viaţă, in mijlocul familiei sale, a pretenilor săi, in slujba sa, in localitatea unde trăeşte. Şi lucrând astfel cu toţii, tneri şi bătrâni, bărbţi şi femei, într’un gând şi într’un suflet închinat acestui scop, vom putea face să se coboare într’o atât mai mare măsură împărăţia lui Dumnezeu între oameni, sau „pacea şi bună’nvoirea" cântată de îngeri in noapta Naşterii Domnului“. Din Pastorala P. S. NICOLAE al Clujului, „Praznicul Crăciunului ne înseninează din nou sufletele. Lumrea acestui mare praznic cestinesc este