Biserica şi Şcoala, 1948 (Anul 72, nr. 1-26)

1948-01-04 / nr. 1

% I ■ Nr. 1,­4 Ianuarie 1948 Pag. 2 BISERICA ŞI ŞCOALA No. 14/1948. In jumătatea a doua a lunei Ianuarie a. t. se va face recensământul agricol şi al popula­ţiei din întreaga ţară. In vederea acestuia dispunem următoarele: 1. Articolul D-lui Ministru al­ Cultelor „De ce este necesar recensământul“ pe care-l vom publica şi în organul nostru, va fi cetit şi explicat poporului în biserică, în proxima Duminecă. 2. P. C. Protopopi, Preoţi şi cântăreţi bi­sericeşti, a căror colaborare se va cere în comisiile de recensământ, se vor achita de îndatorire cu toată solicitudinea. Arad în 3 ianuarie 1948.­­ ANDREI­­ Episcop. COMUNICAT 2. IN PRAGUL NOULUI AN A căzut şi ultima filă din calendarul unui­­an. La răscrucea dintre anul ce a trecut şi cel ce urmează, în chip obişnuit ne facem planuri pentru viitorul an. Şi deşi, din voia şi înţe­lepciunea lui Dumnezeu, viitorul ne este as­cuns în dosul unei perdele negre, totuşi ne construim o ferestruică spre el, prin care proectăm o rază de lumină: nădejdea, menită să înfrunte necunoscutul. Prin nădejde ne fău­rim socoteli, planuri şi idealuri. Şi­ tot din nă­dejde primim puteri, uneori eroice, de a le în­făptui. Fără nădejde, sufletul e pustiu şi în­tunecat. Sinucigaşii, ca şi Iuda, îşi curmă viaţa pentru că nu mai au nădejde, nu mai au razim, nu mai au lumina unui ideal. Prin nădejde însă, viaţa se fortifică şi se afirmă. Prin puterea nădejdii ară plugarul­ în ogor, osteneşte mun­citorul în uzină, pledează avocatul la bară, se zbuciumă savantul în laborator şi profesorul la catedră, fiecare cu munca şi programul său.­ Dar ce planuri şi ce programe avem de obiceiu ? Ne socotim numai trup şi toate so­cotelile de viitor le legăm de cele ale trupului, cum să câştigăm bani, îmbrăcăminte şi sănă­tate pentru trup. Uităm că mai avem şi suflet, fără de care trupul nu e decât un hoit, şi toate grijile de căpet­enie ne sunt confiscate de trup şi de cele ale lui. „Sunt un duh, care poa­rtă după sine un cadavru“, zicea un umilit filosof din antichitate. Iar Mântuitorul ne-a învăţat, că preţul sufle­tului nu ni-l prem răscumpăra nici cu lumea întreagă. Nu trebue să ne dispreţuim nici trupul, dar nu trebue nici să-i dăm precădere. Cineva spunea, cu multă dreptate, că omul modern are trup prea mare în raport cu sufletul din el, îi adaugă mereu suplimente, în­ timp ce su­fletul tânjeşte. De aceea e necesar să caute şi pentru suflet suplimente, spre a pune un echi­libru firesc între cele două componente ale celui ce numai astfel se poate numi cu ade­vărat fiinţă omenească, sau om. O altă meteahnă a omului modern este, că în toate socotelile sale se bizue numai în trup şi în puterile sale sărmane, care de atâ­tea ori îl duc la desnădejde, intunecându-i orice ideal. Ce trebue să facem, ca ucinici ai lui Hris­­tos? Iată cuvântul Descoperirii, care ne mus­tră şi pe noi şi ne dă în acelaşi timp orien­tarea cea mai bună pentru socotelile ce ni le făurim în pragul noului an: „Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine, vom merge în­­tr’acel oraş şi vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga! Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine ! Căci ce este viaţa voastră? Altur sunteţi, care se arată o clipită şi d­upă aceea piere. In loc ca voi să ziceţi: Dacă Dom­nul voeşte, vom trăi şi vom face aceasta, sau aceea. Ci acum vă lăudaţi în deşartele voastre bizuiri. Orice laudă de felul acesta este rea“ (Iac. 4, 13-16). „ Când din programul nostru de lucru lip­seşte preocuparea pentru suflet şi bizuirea în Dumnezeu, atunci sufletul nostru rămâne în urmă şi nădejdea noastră nu mai e lumină, ci amăgire. Atunci, deşi creştini de două mii de ani, rămânem în urma strămoşilor­­ noştri din vechime, care aveau lozinca: ORA ET LABORA, menită a face din ea o concepţie de viaţă. Ei ştiau să-şi împartă preocupările între rugă­­găciune şi muncă, între templu şi casă, între cer şi pământ, având un program din care nu lipsea nici partea cuvenită sufletului. In acest prag de an nou, când ne înfiri­păm un nou program de viitor, să nu uităm, că timpul trece, noi ne învechim şi în fiecare zi murim câte puţin. Suntem cu fiecare zi tot mai aproape de mormânt. De aceea, ţtrija de suflet să ne fie preocuparea de căpetenie în programul nostru de lucru, când bine ştim că trupul trece, cu toate ale lui, iar sufletul ră­mâne în veac. P. D.

Next