Buletinul Muncii, 1933 (Anul 13, nr. 1-12)

1933-01-01 / nr. 1-4

NOII INSTITUŢII DE POLITICĂ SOCIALĂ Organizarea noastră juridică şi economică a premers stărilor de fapt, dacă nu chiar multor tendinţe sociale. Niciunul din marile evenimente na­ţionale — întemeiarea dinastiei, războiul pentru independenţa şi pentru unirea tuturor românilor, Constituţia, organizarea drepturilor civice n’au fost realizate fără un elan către progres, superior realităţilor jalnice, me­diocre. Marea revoluţie românească a celor două reforme fundamentale, împroprietărirea ţăranilor şi votul universal, s’au putut înfăptui în ţara noastră fără a se vărsa o picătură de sânge, fapt unic poate în istoria lumii. Şi acest miracol a fost cu putinţă numai mulţumită aceluiaş elan care a creat zi de zi în opinia publică acea stare de spirit ca marile reforme mai sus amintite să fie cu putinţă. In vremea noastră, când cuvântul masselor populare e şi mai hotărî­­tor în conducerea politicii de stat, nici nu se poate concepe viaţă socială fără­ generozitate, fără elan. O raţională politică socială însă, cere în ace­­laş■ timp înţelegerea şi eliberarea adevăratelor necesităţi sociale de zgura mişcărilor superficiale şi odată cu satisfacerea lor prin legi, de a contribui la acomodarea lor în organismul naţional. In ultimul timp s-au întemeiat două instituţii noui de politică socială, de importanţă capitală pentru desvoltarea paşnică a ţării noastre şi care cred că vor ajunge, având de partea lor atenţia înţelegătoare a tuturor ce­lor interesaţi, adevărate instituţii popu­lare: Camerele de muncă şi judecă­toriile pentru muncitori. Ce sunt camerele de muncă? Sunt instituţii profesionale care corespund camerelor de comerţ şi industrie pe de o parte, şi camerelor agricole pe de altă parte. Fără legea camerelor de muncă prevăzută în Constituţie, o întreagă pătură era lipsită de reprezentanţi legali în Senat. S-a mai votat o lege a camerelor de muncă, pe un principiu care i-a anulat însă orice valoare: aducea în sânul camerelor de muncă atât pe patroni cât şi pe muncitori, deşi patronii îşi aveau camerele lor speciale. Principiul care stă la baza nouei legi a ca­merelor de muncă, principiul zis unitar creează această instituţie numai

Next