Buna Vestire, iulie 1937 (Anul 1, nr. 102-127)
1937-07-02 / nr. 102
Pag. 2-a (No. 102). Mizeria vieţii noastre publice Dela mişcarea din d8 şi până astăzi, naţiunea romănească, pe ţărmul politic, wV a făcut alta, decât a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s’ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi în acelaş timp a adopta, cu mai multă ardoare decât cvartalurile de colonii de America de miază noapte şi pe o scară tot atât de înaltă, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internaţionale, în viaţa politică şi intelectuală, în limba, în moravuri, în tot. Mihail Eminescu (Scrieri politice 1879) IREACŢIUNEA», publicaţia d-lui inginer Gh. Ghelariu, aduce in fiecare număr contribuţii la cunoaşterea vieţii grele a ceferiştilor. Subliniem eforturile d-sale de a menţine spiritul naţional în cadrele muncitorilor ameninţaţi de socialism şi comunism. In acelaş sens subliniem şi munca inginerilor c.f.r. Gogan şi Schally din Cernăuţi. «DOMNIA LUI CAROL I» D. Ernest Bernea scrie în ultimul număr al «Rânduielii» următoarele despre lucrarea d-lor Mihail Polihroniade şi Al. C. Tell: «însemnătatea culturală a cărţii este de netăgăduit. Publicul românesc şi intelectualii nespecialişti au putinţa de a căpăta o cunoştinţă precisă asupra felului cum s’a format România modernă. Lucrarea lui Mihail Polihroniade şi Alex. Tall depăşeşte însă această calitate desprinsă din valoarea materialului. Ea are la temelie şi o concepţie nouă, un punct de vedere nou, care ni se pare mai obiectiv şi mai just decât al celorlalţi cercetători cunoscuţi până acum». «CRUCIFICAŢII», «guduitoarea evocare a răsboiului din Spania, scrisă de comandantul legionar Bănică Dobre, va apare în curând. «RANPUIALA» a apărut într’un frumos fascicol, cu colaborarea d-lor: Dumitru Cristian Amzăr («Căpitanul întregului neam»), Vasile Băncilă («Sensul culturii și «culturalizarea» satelor»), Virgil Carianopol (două frumoase poeme), Ernest Bernea («Poesia lui Adrian Maniu»), Victor P. Gărcineanu («Tudor Arghezi şi spiritul iudaic în literatură»). Note variate şi cuprinzătoare, semnate de d-nii: Haig Aderian, D. C. Amzăr, E. Bernea, Dinu Buzdugan şi Ion I. Ionică. VOR APARE în curând următoarele cărţi ale colecţiei «Rânduiala»: «Iuda suferă», de Nae Ionescu; «Note din Spania», de N. Turcu; «Tradiţie şi revoluţie» de Ernest Bernea; şi «Orizontul unei revoluţii», de D. C. Amzăr. «tinereţea» a apărut pe lunile Mai—Iunie cu următoarele colaborări: Em. Zalău, Aurel Costache, N. Sterescu, P- Balenty-Budu, O. A. Gâdeiu, Al. Gheroviei, M. Rădulescu, Al. Stănescu, C. Velican, E. Gabrielescu, Al. Stegaru, S. Dimitriu-Bârlad, Colina, Ion M. Ţuţuianu, V. Petrescu-Laur, Dr. A. Ionescu, Al. Em. Stoenescu P. Ionescu, I. Grigorescu şi M. Ivanov. I-am trecut pe toti «ICONAR» S’a pus sub tipar No. 11 al revistei «Iconar», la care colaborează: Barbu Sluşanschi, Ion Ţurcan, Ion Băleanu, Ştefan Ion Gheorghe, G. Macrin, George Drumur, Ionel Negură, Vasile I. Posteucă, etc. D. AL. VASILIU a tipărit într-o broşură un preţios studiu «Din argoul nostru», publicat şi extras din revista institutului de filologie şi folklor, «Grai şi suflet». D. Al. Vasiliu, minuţios cercetător aduce aci lămuriri asupra studiilor publicate în străinătate şi asupra celor ce sau scris la noi, de aci, definind: «In argon avem a face cu o creaţiune individuală inconştientă, ceva analog creaţiunei lirice în domeniul poeziei populare. Aceasta cu atât mai mult cu cât principalul izvor de formaţiune în argoul nostru e metafora». M. S. ~ DE ~ calcidostcp «DIMINEAŢA» E OBRAZNICA Presa d-lui Mihail Sadoveanuu a început să-şi facă din nou de cap. Astfel, ieri, «Dimineaţa» a publicat la pagina ultimă o infamă caricatură, în care Dumnezeu e prezentat în mod ridicol de un caricaturist desigur jidan. întrebăm dacă, iu definitiv, nu există organe de control, cari să stăvilească odată mojiciile «Dimineţii». In ce-l priveşte pe Mihail Sadoveanu ,deplângem totala decadenţă a d-sale. «AMURGUL BOLŞEVISMULUI» se numeşte un interesant articol din «Glasul Strămoşesc». Reproducem: «In Rusia s’a ajuns la un fel de autodevorare atât de cumplită, încât numai nişte nebuni dintre cei mai feroci, pot săvârşi asemenea fapte. Conducătorii de azi ai U. R. S. S., sunt toţi oameni cari nu şi-ar putea găsi mai potrivit loc, decât în puşcărie sau în casa de nebuni». PRESA... «Curierul» de la Sibiu publică aceste rânduri: «In timpul din urmă au apărut o sumedenie de gazete cu 1 şi 2 lei numărul. Ar trebui să ne bucure faptul când ne gândim că până deunăzi ne plângeam că minoritarii din România au mai multe ziare decât Românii. Aşa ar fi dacă amintitele gazete n’ar fi răsărit ca ciupercile otrăvitoare după ploaia tuturor curentelor străine de neamul nostru. Fie că se zic de «informaţii», fie că imită în înfăţişare gazete străine, ele sunt, toate, în slujba satanei, care şi-a pus de gând să înfrunte puterile de viaţă ale neamului românesc». «... ».■»■!. Complectăm tabloul siptic al cinematografelor stăpânite de evrei. Cititorii noştri şi toţi cei cari se găsesc pe poziţie de apărare a naţiei, vor constata că din 78 de cinematografe, câte le are Capitala ţării, 64 sunt ovreeşti. Iată dar, cine formează cultura, morala şi bunul gust al publicului bucureştean. Toată suflarea românească din Capitală trăeşte sub raportul spiritual într’o baltă, într’un fel de ghetou. Opera Română, Radio, muzica de aiurea, teatrul, casele de filme, cinematografele, etc. toate arterele de cultură ale Capitalei au fost otrăvite de virusul iudaic. Dar, ceea ce e mai periculos şi mai îngrijorător, e că toate instituţiile de cultură iudaizate, sunt puse sub egida oficialităţii. Trăind deci, sub pneumatica ucigător de sufocantă a iudaismului, e firesc ca spiritul românesc sa fie complect diformat şi anarhic în manifestările lui. Aşa se explică de ce în climatul acesta, spiritul iudaic, îmbrobodit de oficialitate şi-a găsit locul prielnic, a putut să înflorească vreme de jumătate de secol şi mai ales în epoca post-belică. Am avut astfel, o artă, o literatură, o morală esenţial iudaică. Până şi o politică de umanitarism iudaic. Orice manifestaţie de spiritualitate românească purta pecetea unui reflex semit. In haosul şi dezorientarea aceasta şi-au găsit «pământ şi apă» toate curentele menite să provoace confuzie şi să promoveze non-valorile. Iar conştiinţa românească a fost slăbită, pulverizată şi împinsă chiar pe calea prăbuşirii totale. Rezultatul practic al dominaţiei iudaice îl putem măsura după statisticile pe care le prezentam. Iudaismul a tăiît cultura română în subsolul vieţii, dispreţuind soarele şi cerul. Cultura română a deviat de la axa naţiei, de la creşterea liberă, naturală, din pământ românesc, spre cer românesc. De aceea, lupta de astăzi, nu are alt scop decât izgonirea spiritului iudaic din pavilionul culturii române. Lupta noastră are semnificaţia unei bătălii de care atârnă însăşi existenţa spiritualităţii româneşti. CINEMATOGRAFELE: 85% STAPANITE DE EVREI Cinema «Forum» propr. Ats, I. Iosif, Cinema «Trianon» S. A. «Teeran», propr. Cassvan. Cinema «Edison», propr. Avram M. Lebensohn şi Isac Fessler. Cinema «Intim», propr. Sauft Elise. Cinema «Izbânda», Lebensohn, M. Avram și Iancu Marcovici. Cinema «Leonard», propr. Athalel Motrea. Cinema «Carmen», propr. Gheller Friederich. Cinema «Rex», S. A. R. «Progresul», jidovească. Cinema «Tivoli», propr. Brunea Elena. Cinema «Tomis», Herman Iulius. Cinema «Voga», propr. lancn S. Feiga Cinema «Volga», propr. Moise Hor«. Prezentând un ansamblu de statistici şi observaţii ne putem de seama unde zace cauza iudaizării culturii noastre. Iar noi, simpli soldaţi, pe poziţiile de apărare ale naţiei, nu facem decât să dăm alarma în ceasul de furtună, când iudaismul ameninţă să ucidă orice svâcnire de spiritualitate românească. MIHAIL COSMA Iudaizarea culturii Cinematografele: 85 stăpânite de evrei Provoata dezastrul şi ruina morală a naţiei Ol ! Rugăciunea, arma biruinţei HOTARAT LUCRU, termenii religioşi trebuesc reabilitaţi. Am ghimit prea mult cu ei, pentru a-i mai putea uşor lua în serios. Cuvintele: «altar», «cruce», «tămâe» au devenit un fel de «lună» sau «Petală» din poezia romantică. După cum poeţii mediocrii cred, că dacă au surprins de trei ori luna «în trei poziţii diferite — odată «ca un lighean», odată «ca o floarea soarelui» şi altădată în fântână — poezia e gata, la fel, negustorii de cele sfinte şiau închipuit, că dacă au pronunţat afectat de cinci ori «altar» şi în vârfu-i o cruce, emoţia religioasă a şi cuprins pe auditor. Nimic mai fals, decât astfel de credinţe! Şi 11 poezie, ca şi’n religie, cuvintele fără suflet, demască suflete fără drept la cuvânt. Misterul care străjueşte în dosul cuvintelor, nu poate fi mascat de acestea din urmă. «Umanitate», «Pace», ajutor reciproc», iată tot atâtea paravane, la adăpostul cărora, jidanii, blânzi ca mieii, când nu sunt încă stăpâni, descing popoarele de virtute şi le consumă cu lăcomie viitorul. Dar, să zicem că duşmanii crucii se slujesc de limbajul creştin, cu acelaş scop , cu care Vlad Ţepeş, strecurat în taberile ahotmane, se servea de limba turcească, ca să-i sfâşie între ei. Creştinismul este ’ un front Permanent, iar viaţa ere- , «tină o luptă neîncetată. Luptă cu lumea, luptă Cu diavolul şi ispitele lui, luptă cu tine însuţi. Cine îşi imaginează viaţa creştină altfel decât a unui soldat, se înşeală de moarte. In clipa în care ai încetat lupta, fiinţa ta morală a intrat în descompunere. RASBOIUL ACESTA permanent. Presupune, fără îndoială, înarmare fără răgaz. Şi rostul rugăciunii tocmai acesta este: înarmarea morală. Noi, ne-am făcut despre rugăciune o idee foarte ciudată. Am lăsat-o pe seama Duminecii, şi sărbătorilor, dacă nu chiar am părăsit-o total, lăsându-o în seama specialiştilor, privind. ca un monopol al lor. Şi totuş, chiar astăzi, cei mai Puternici oameni sunt acei cari nu au pierdut încă deprinderea de a te ruga. «Rugăciunea — zice August Sabatier — este religiunea în acţiune». Deci, cine nu se roagă, nu are religiune. Rugăciunea este de două ori folositoare celui care o practică, întâi, îţi dă încredere în Puterile tale şi al doilea, adaugă acestor puteri, pe cele invocate din lumea nevăzută, către care ne adresăm în rugăciune. PRIN RUGĂCIUNE ne adunăm Puteri sufleteşti şi întărim muşchii voinţei, după cum, prin gimnastică şi exerciţii fizice fortficăm virtutea trupului. Provizia aceasta adunată din rugăciune, ne ajută să trecem prin tot felul de încercări. Mulţi cad striviţi la cea dintâi ciocnire cu viața, pentru că nu au rezervorul cu merindea Puterii, ce se capătă Prin rugăciune. Există rugăciuni aşa zise «de mântuială» sau Paradă, rugăciuni calde şi rugăciuni fierbinţi. După felul rostirii lor se ob- Un şi roadele. Focul la 180' fierbe apa şi, abia la 1800' topeşte fierul. Căldura şi sinceritatea se însăilează pe o scară îndelungă în rugăciuni. Numai la temperaturi înalte, se topesc şi rezistenţele voinţei de a fi mai buni şi, totodată biruitori . Suntem un neam urzit din rugăciuni şi, ţesut în tindă d® biserică. Rugăciunea a fost multă vreme şi singura noastră desvoltare culturală. In ultimul timp însă, exerciţiul acesta spiritual, devenise semnul înapoierii şi al «obscurantismului». Dar, odată cu uitarea rugăciunii şi armele spiritului nostru începuseră să ruginească. Printr’o minune Dumnezeească, ruşinea de a te închina devine ir răş ceace a fost: arsenal spiritual şi Panonire morală. Şeful celei mai puternice mişcări de trezire naţională, care animă ţara le spune, cu ton de Profet religios, adepţilor săi: «Credeţi în Dumnezeu şi nugativă pentru biruinţă. Războaele se câştigă de aceia cari ştiu să atragă, din văzduh, din ceruri, forţele misterioase ale lumii nevăzute şi să-şi asigure concursul lor». De vreo sută de ani, e pentru prima oară când poporul acesta îşi recunoaşte intr’un glas sufletul lui tot Rugăciunea, armă de biruinţă, iată ce n a înţeles până acum lumea. De altfel, victoria prin rugăciune, nu e numai cea mai sigură, dar şi cea mai definitivă. — ADAPTAREA RUGĂCIUNII ca spadă în lupta politică, e t°t ce a impresionat mai adânc pe săteanul Marin Spânu din com. Movila-Verde jud. Constanţa. El ne scrie la Redacţie bucur» ’ni de Simeon drept, care de-acum poate muri că mântuirea a venit. Şi ne mai cere săteanul Marin din Scytia măcar să creem un fel de rugăciune pe care s’o înveţe şi rostească şi copiii şi în care să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru Căpitan şi biruinţa lui cea dreaptă. Camaradul Marin Scutul a observat ceea ce observăm şi noi toţi, faptul religios al vremii noastre, a depăşit cuvântul. Odinioară, aveam cuvinte fără realitate: azi, avem o mare şi sfântă realitate pentru care nu avem încă forme şi cuvinte. Mirul sfânt care umple azi multe suflete nu se poate încă turna în cuvinte până ce nu se va face o sfeştanie a vocabularului. Cu atât mai greu este să pui ruga în cuvinte. Aşa că până la un botez al dicţionarului nostru, continuă nene Marine şi te roagă în cuget şi adevăr pentru biruinţă şi învaţă şi pe alţii să facă la fel. I. C. BACA CALENDAR Miercuri 30 ORTDOX : Sinodul celor 12 Apostoli. CATOLIC: Pomenirea Sf. Paul, Sf. Martial. SOARELE : răsare 4.35, aprne 20.3. La 1822, Iunie 30 — zile de mare dreptate naţională. Se face întronarea domnitorilor pământeni : în Moldova Iunie 1937 Ioniţă Sandu Sturga, în Muntenia Gri-Jgore Ghica, aleşi la 29 iunie. Aşteptăm în curând o mai mare dreptate naţio- nală : izgonirea jidovilor din ţară, pe- deapsă cu sabia de foc, a Arhanghelu-I lui, tuturor tâlharilor oficiali, trântori-i lor şi trădătorilor de neam şi ţară. Joi, I Iulie ISW ORTODOX: Sţii doctori fără de plată Cosma şi Damian. CATOLIC : Preasfântul sânge al Domnului nostru Isus Hristos. SOARELE : răsare 4.36, aprne 20.2. La 1878 se ţine Congresul de la Berlin, care consfinţeşte independenţa României şi alipirea la trunchiul ţării a Dobrogei. La 1600 Mihai Viteazu intră în Alba- Iulia, capitala Daciei, după ce uneşti Ardealul, Moldova şi Muntenia. Un al viteaz — Căpitanul legionar — uneşti sufletul, conştiinţa şi inima tuturor romanilor şi în curând va intra pururea biruitoriu «Alba-Iulia» legionară. Tră-iiască Legiunea, trăiască Căpitanul ! RADIO JOI. 1 IULIE 1937 Radio România şi Radio Bucureşti 6.30: Deschiderea emisiunii. — Gimnastică ritmică. — Radio jurnal. —Concert de dimineaţă (discuri). — Sfaturi gospodăreşti şi medciale. 7.30: închiderea emisiunii. 13: Ora. Culturale. Sport. Cota Dunării. *3.10: Concert de prinz. Orchestra Gică Ionescu-Găină, canto: Ion Lucian. 14.10: Radio jurnal: Ora. Mersul vremii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 14.30: Continuarea concertului: Doină şi arii ardeleneşti. 15.00: Ultimele ştiri. 19.00: Ora. Mersul vremii. 19.03: Muzică variată şi distractivă (discuri). UNIVERSITATEA RADIO 20.10: Literatura română contimporană de Eugen Lovinescu. 20.30: Trio Karaian Stase Taambulist 20.55: Ideea românismului la vechii noştri cronicari, de Barbu Dănciules Radio România 31.10—21.45: Muzică distractivă (discuri). Radio Bucureşti 21.10: Muzică de cameră. Radio România şi Radio Bucureşti 21.45: Concert de seară. Orchestra Radio, dirij. de Ion Ghiga. 22.30: Sport. Radio jurnal. 22.45: Concert nocturn al Orchestrei Ionel Giurgea, transmis de la restaurate,Etul Modern. 23.45: Jurnalul pentru străinătate in limba franceză și germană. 23.55. Ultimele știri. Acum vreo doi ani cineva avusese ideea să organizeze nişte conferinţe muzicale experimentale unde să se încerce expunerea unui sistem artistic general în centrul căruia să fie muzica. Trebuia acolo să se mai demonstreze «pe viu» anumite vulgarităţi şi locuri comune în care abundă piese muzicale acceptate de toată lumea şi intrate oarecum în tradiţia muzicii. Aceste demonstrări ar fi constat în execuţia impecabilă a piesei încriminate urmând ca apoi conferenţiarul să interpreteze. La acest program au aderat pe lângă câteva capete care însemnau ceva în tânăra cultură românească şi instrumentiştii cei mai eminenţi cari nu s’au sfiit să facă aceste probe negative. Când a fost însă vorba de operă, cântăreţii noştri cari trebuiau să facă probe de coloratură, acute, emisie, în fine tot felul de lucruri «nemuzicale», s’au speriat, au căzut în stupefacţie, în catalepsie. Cum e posibil să se glumească pe chestii atât de grave, ca «La dona-i mobilă, nene Axente» sau «O dulce baccea leag-o de căruţă»? Au strigat în cor (la unison): Impietate, ultragiu, crimă! Cum, divinul Puccini sau părintele Operei Verdi tatăl trilurilor şi a dublelor acute luaţi cum s’ar zice în băşcălie- Al nu, nu, niciodată. Chestia deci spre regretul tuturor a trebuit să rateze. Opera română opusese veto categoric. Nu caut să aduc prin aceasta o nemeritată insultă artiştilor operei noastre. Preferinţele cântăreţilor merg în general şi pretutindeni către acest gen de muzică. (Observaţi programele concertelor date de ei). Voesc numai să remarc o anumită deformare profesională un fel de deviaţie de — să zicem — acustică, care în realitate înseamnă, o deviaţie de gust artistic, o vulgarizare a lui. Mediul creiază individul. Cum ar fi oare posibil ca un om care toată viaţa lui începând cu anul I de Conservator nu face decât belcante să creadă că muzica este şi altceva decât sunet? Această confuzie între materie şi spirit, între tehnică şi artă, între bun gust şi spectaculos este unul din marile păcate originare ale omului. Dacă exerciţiul creiază artistul apoi «repertoriul» 51 omoară. Comparaţi de pildă un cântec de ţăran primitiv fără nici o «şcoală». Nu vorbesc de incomparabila valoare muzicală a folklorului, ci de marea putere de expresie a cântăreţului «incult». E o convingere, o necesitate, este elaborarea unui act, a unei semnificaţii. Pe când onorabilul nostru guşat, va cânta din cap, din burtă sau din plastron, va face gesturi anapoda, va oferi flori de mucava şi va bea la «chef» pahare fără conţinut cu măreţie napoliniană. Va fi fals neverosimil, iritant. De altfel de ce te-ar putea convinge un domn care comite cele mai banale acte ale vieţii cântând, decât că ai de-a face cu un domn tenor sau bariton? (Idem pentru d-nele sau d-rele soprane). Aceasta este educaţia care şi-o fac actorii lirici şi ceia ce e mai trist este că e aceia care se face şi sărmanului public, vai de capul lui. Dacă însă noi consimţim la unele explicaţiuni şi relativisme nu tot aşa stă cazul şi cu cântăreţii Pentru dânşii — cari sunt în cauză — Opera, şi când zic operă zic belcanto este ceva absolut, inevitabil, unic şi desigur flivin.. Fiindcă precum spuneam, avem predispoziţii spre relativ credem că se poate face o clasificare a operii, în măsura în care opera renunţă la belcanto (macaroane muzicale) în favoarea muzicii. Este o neutralizare a locurilor comune, o eliberare de prototipul tehnicii vocale, o viziune totală a unui act de artă. Mă gândesc la un Mozart care deși în operă era tutelat de belcanto a realizat cu acelaș material minumi. Desigur că în fond orice libret e o tâmpenie, dar transfigurarea operată pe el îl anihilează. Astfel stând lucrurile şi deosebind cele două opere, opera-canto şi opera muzică nu am putea decât felicita pe acei cari înţeleg acest lucru şi având posibilitatea se străduesc să-i facă aplicaţii pe teren. Aşa se salvează, cântăreţii, publicul şi Arta. Regretăm că actualii conducători ai Operei române (dela Bucureşti, acei dela Cluj au mai multă conştiinţă artistică) nu merită decât cel mai categoric blam. Actuala stagiune a fost o decădere şi o ruşine. Nu s’a cântat decât Verdi şi mai rău s’a făcut şi operetă (Drei model — care mai merge — dar Voivodul Ţiganilor!). De ce nu s’a cântat şi Prinzătorul de vrăbii şi M-lle Nitonehe? Ar fi avut tot aşa de răsunător succes. Galeriile înţesate cu subtili profesionişti ai papului cizmăresc sau a fierului de călcat ar fi fost în delir. Ce mai aplauze la scenă deschisă! Ce să mai vorbim de muzica românească? «Năpasta» şi «C. Brâncoveanu» a lui Drăgoi, «Noaptea furtunoasă» a lui Paul Constantinescu sunt atât de cunoscute şi răscunoscute încât nu mai meritau onoarea unor reluări. Aceste stări de lucruri pot căpăta unele îndreptări. Dar numai una singură este definitivă şi salutară: închiderea Operei de la Bucureşti L. POPOVICI Cronica muzicală OPERA (Bilanţ) Domnul Primar (Contimian de «Un ag. la) de cerneală, călimările peste care praful şi cerneala au făcut un stratde nu li se mai cunoaşte forma. Un condei cu peniţa ruginită arată ca d. primar scrie cam rar. In perete două tablouri fără sticlă reprezintă pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, la încoronare. Praful gros face ca faldurile mantiei să capete relief. Ni se pare că timpul stă pe loc şi suntem acolo de o veşnicie. Nimic nu tulbură pacea şi tăcerea. Furaţi şi noi de această vrajă, parcă ni-e frică să facem vreo mişcare, să nu stricăm farmecul care ne-a cuprins. Ibrăileanu, plictisit, aprinde o ţigară. Se-aud paşi. Secretarul intră şi ne spune că d. primar e dus la grădina lui de lângă baltă, la prăşit fasole. — Când se întoarce! — Apoi cred că diseară. Bine, dar mâine dimineaţă botezăm copilul, că e Duminică. — Apoi duceţi-vă d-voastră şi vorbiţi cu d. primar, că nu-i departe. Ne conduce până afară şi cu un gest larg ne arată balta, care-i la vre-o 5 km. Ne sfătuim ce să facem. Savin zice: — Hai la primar. Nu se poate să nu vie, că doar e obligat! Mai la vale, dăm de un om care se prinde să ne ducă la primar. Ajungem. Primarul prăşeşte de zor. — D-le primar, ia poftim puţin încoace! Dumnealui nu se grăbeşte deloc, ştie el pesemne cum stă chestia. Desigur jandarmul l-a dăscălit bine. Vine fără grabă lângă noi. Ibrăileanu foarte grav, ca să-l impresioneze, se prezintă: — Avocat Ibrăileanu, şeful gărzii de fier din judeţul Ismail. — Foarte bine, să trăiţi, ce doi fiţi mă rogi — Voim să scoatem un extract de naştere pentru copilul pe care-l botează d. profesor Ion Zelea Codreanu, deputat. Aici Ibrăileanu apas cu intenţie pe cuvântul deputat Primarul nici nu se sinchiseşti zice: —Bine, bine die avocat, vom da cum să nu, dar mai am numai o teacă de treabă şi vin eu la primărie. Noi, care am văzut cum stă căzut,u-l slăbim deloc. Primarul se opreşte, puţin, dă d’n cap, şi apoi parcă şi-ar aminti de ceva, îndărătnic, spune— Nu dau. — Dece, domnule primari .— Trofim are 500 lei datorie la fisc şi 150 la primărie. — Ce are a face, domnule primar Dv. vă rog să nu faceţi confuzie în atribuţiile dv. Nu sunteţi doar perceptor. Primarul bucuros că şi-a găsit un punct de sprijin, face un semn d la neputinţă cu mâinile şi se pregăteşte s’o ia înapoi spre fasole. Ibrăileanu care l-a adus pe d.profesor degeaba, încearcă să-l roage zice că plăteşte el omului impozitul . Duceți-vă la d. Perceptor şi veniţi cu chitanţa şi vă dau. Perceptorul nici nu locuia în sat. Ne uităm unul la altul disperaţi.Nu ştim ce-l trăzneşte prin can Ini Savin II vedem deodată că se îndreaptă către primar, îşi drege glasul, şi cu o voce marţială, îi spune: — «Ia ascultă, domnule primar! Să nu o faci pe incomprehensibilul, să nu-ţi dai o anură de om abracadabrant, căci noi suntem băieţi apetisanţi şi nu-ţi permitem aciastă ieşire vexatorie!» Primarul deschide nişte ochi mari de copil speriat şi se face mititel. Ibrăileanu se uită la el cu un aes triumfător. Eu, în spatele lui Ibrăileanu, abia îmi ţin râsul. Primarul devenit blând ca un mieluşel, zice : — Dacă-i aşa, hai să vă dau actul. — *şi pornim spre primărie... Am petrecut la cumetrie cu tot satul. Primarul stătea în capul mesei lângă domnul «Adipotat» şi se simţea foarte mândru când d. Profesor Codreanu închina cu el câte un pahar. Cât despre abracadabrant şi Incomprehensibil, tăcea chitic. . Neculai Totu !