Buna Vestire, august 1937 (Anul 1, nr. 128-152)

1937-08-01 / nr. 128

Pag. 2-a No. 128 «Evocări din viaţa Blajului», voluminoasa monografie a lui Alex. Lupeanu-Melin, e o lucrare utilă, refe­ritoare la vechea citadelă culturală a Ardealului. Despre Gheorghe Coşbuc, publică in «Solia» calde rânduri d. Iu­­liu Moisil. Reproducem un pasagiu: «Poesia lu Coşbuc a rămas mereu nouă, aceeaşi ca atunci când a creat-o şi aşa va rămâne şi în viitor. El ne-a dus colo departe, in satele de munte, de câmpie, Im mijlocul poporului nostru sănătos la cap, cu obiceiurile lui milenare, cu cu­minţenia şi delicateţea, cu filosofia lui severă,,, acolo unde aerul e curat, unde privim icoane pline de lumină şi de cu­lori, unde dăinueşte seninătatea câm­­penească. El a adus din munţi atâta aer proaspăt, din văi atâta murmur de iz­voare; din lunci atâta parfum de flori şi concert de colori, din satul său atâta admiraţie pentru viaţa ţărănească!» «Orientări», revista părintelui C. R. Crişan va a­­pare în toamnă cu un bogat sumar, re­feritor la problemele culturale din Ro­mânia şi cu un vast bazaj de note şi informaţii literare. «Sunt legionar» se numeşte un vibrant articol al co­­mandantulu­i Gh. Şt. Clime, apărut un «Iconar». «Acum, deşi cu foarte multe greu­tăţi , ne rugăm lui Dumnezeu necon­tenit să ni le mărească spre o mai si­gură cernere a celor vrednici, şi Dum­nezeu ne a ascultat rugăciunile, căci toate stăpânirile nu au făcut altceva decât ne-a cernut, şi ne cern mereu prin sita sigură a prigoanelor, încât numai cei cari au scânteie de eroism se îndreaptă şi se încadrează In Le­giune; laşii rămân la distanţă; — deşi cu multe greutăţi, cei buni, cei aleşi, mai au posibilitatea, integrându-se Legiunii, să se prezinte: ^egionar».­ ­Clap» No. 3 fi 8, anul II al revistei |ir» (Noul Sămănător), de­derea d-lui profesor N. cu vehementă lupta literaturii de porno­fos artiet intitulat: (ro român: T. Ar­ghezi, d. profesor Iorga, face por­tretul celui mai fără rușine dintre pornografii români. Cităm din cuprinsul revistei: I. Agârbiceanu: Zăpada. N. Iorga; Un Fra Angelico român: T. Ar­­ghezi. Pau­l. Papadopol: Un volum de epigrame proaste şi un recen­­sent nepriceput. N. Iorga: O istorie a literaturii contemporane. Versuri de N. Iorga, Maria Botiş- Ciobanu, Const. Iordăchescu şi dr. Bortkiewicz, G. Tutoveanu şi Al. Şcepkin. Cronica de N. Iorga şi alţii: Idio­tul spiritual al Fundaţiilor Regale (lordul Arghezi în paginile sale); Mai zac şi alţii; Tineri nesuprave­­ghiaţi; Sănătatea morală explicată; Ultima reclamă pornografică; Alt Poet modern; Nebunii în editura oficială («Fundaţiile Regale»). Pagina poeziei din Nob­il al «Iconarului» aparţine următoarelor semnături: Yvonne Ros­­signon, C. Pârlea, Grigore Bugariu şi George Chlopina. Filarmonica Nu mai e mult până la stagiunea de toamnă. Peste câteva zile, vor începe repetiţiile la diferite teatre. Suntem, însă, nerăbdători să aflăm ce surprize ne rezervă stagiunea «Filarmonicei». Sunt atâţia compozitori români, cari încă n au fost executaţi la nici un sim­fonic, sau au fost prea puţin executaţi, ca Sabin Drăgoi, Andricu, Paul Constan­tinescu, G. Onciul, etc. Jidanii, in schimb, sunt preferaţi şi redaţi până la refuz. C. Noica, retras la Braşov, lucrează la o nouă carte de filosofie. Liniştit, fără reclamă, demn «Crai­u Nou­», condusă de Bică Mazilu, Ştefan Fl. Călea şi N. Schimnicui, publică versuri de: E. Al. Zaharia, Vasile Botezat, V. Spiridonică, Mişu Demetrius, C. Pâr­lea, Const. Salcia, Ion Negoescu, Luca Papură, Ilariu Carpen, N. Olt şi Mir­cea Georgescu. Un bun articol despre Mircea Eliade. Dar de ce face «Craiu Nou» politică? Semn prost, ăsta. «Vieri de lut» se numeşte volumul de poeme al lui Teodor Al. Munteanu, care va apare In toamnă la editura «Bucovina» a d-lui prof. I. E. Torouțiu. M­­. s. TI RK «.CUGET CLAR** Mărturisesc că n’am fost întot­deauna un admirator al d-lui Nicolae Iorga. Vitalitatea excep­ţională a acestui titan; patima pe care o pune în orice scrie, în orice vorbeşte, în orice face; ne­dreptăţile pe care le comite câte­odată; neînţelegerea pe care o arată faţă de mişcarea legionară mă ţineau departe de marea lu­i personalitate. Sunt însă oameni şi opere care ţi­ se impun cu puterea unui fe­nomen al naturii. Când — silit de necesitatea de a mă documenta spre a scrie o lucrare de istorie politică — am străbătut o parte din opera isto­rică a d-lui Iorga, când am citit apoi «Oameni cari au fost», «Sub trei Regi» şi acea capodoperă u­­nică în literatura universală «O viaţă de om aşa Cum a fost», am înţeles că a ignora scrierile şi personalitatea profesorului de la Văleni echivalează cu o mutilare a propriului tău orizont cultu­ral. M’am apucat atunci, în ul­timii doi ani, și am citit — n’aș putea spune tot — dar mult foar­­te mult din ce a scris d. N. Ior­­ga-Am trecut rând pe rând de la istorie la literatură, de la politi­că la memorialistică, de la teatru vor readuce literatura noastră în la pedagogie morală. Liniile mari ale operii d-lui Iorga, importanţa ei în viaţa publică şi culturală a României, nădăjduesc să le pot înfăţişa peste câtăva vreme într’un stu­­iu de proporţii mai mari. In articolaşul de astăzi mă mărginesc la «Cuget clar». E u­na din operile modeste ca apa­renţă, dar nu cele mai neînsem­nate din activitatea d-lui N. Ior­ga. De un an de zile, în această mică revistă cu coperţi galbene, se predică cu metodă, cu stăru­inţă, cu inteligenţă şi cu su­flet reîntoarcerea la o literatură sănătoasă, realistă fără a fi por­nografică, naţională fără a fi şovină, cuviincioasă fără a fi sar­­bădă. Şi iată că, aşa cum se întâm­plă oriunde intervine vulcanis­­mul profetic al d-lui Iorga, fără mijloace materiale impresionan­te, fără sprijinul unei oficialităţi care nu-şi înţelege întotdeauna menirea, fără reclamă jidoveas­că, doctrina de la «Cuget clar» se împrăştie, se impune, im­pune tuturor scriitorilor tineri un stil şi o concepţie de viaţă care făgaşul ei tradiţional. Cu tempe­ramentul său năvalnic, cu felul său de a fi necruţător, d. Nicolae Iorga nu se dă în lături să spună lucrurilor pe nume. De aceea un tineret întreg îl admiră când ţin­­tueşte la stâlpul infamiei mize­rabila operă de corupţie a presei sărindărene sau când arată că la «Fundaţiile Regale», la «Re­vista Fundaţiilor Regale», se du­­ce o funestă politică de protejare a pornografiei, a iudaismului, a scriitorilor ce nu s’au sfiit să co­­mită ori crime de lese majestate, după cum nu se vor sfii să le repete mâine. Să nădăjduim că activitatea de la «Cuget clar» va continua cu aceiaşi perseverenţă şi aceiaşi rodnicie, şi că rând pe rând d. N. Iorga va izbuti să distrugă corupţia judaică în cultura ro­mână şi protecţia oficială — în contradicţie cu orice tradiţie domnească — pe care anumite instituţii de stat o acordă coru­pătorilor. Iată de ce urmă de aci de la «Buna Vestire» revistei «Cuget clar» viaţă lungă şi biruinţă de­plină. Mihail Pol­ihr­on­iade bate cu escorta (Cotinuare din pag. l­a) mine şi are şi el hodină. Mă d­ulc. Pe la orele 8 luni, vine Eremeiu şi mă scoală, îmi fac un mic pachet cu cele necesare şi scobor scările! Văd pe ser­gentul cum se plimbă cu ochii la poarta căminului, singura esire posibilă. Eremeiu se duce şi-i cere un chi­brit. Sergentul se opreşte cu spatele spre mine. Scoate o brichetă şi tot scapără înciudat din ea că ia foc. Efemeia îi dă tabacherea să facă ţigară şi scapără şi el. Ca o săgeată o sbughesc din cămin în vârful pi­cioarelor şi sbor în vale spre scările de la Râpa Galbenă. Mă scobor şi mă uit de după un stâlp. Efemeiu a reu­şit să aprindă ţigara şi porneşte la deal .sergentul se aşează pe o bancă şi-şi fumează ţigara în linişte. Fără grabă o iau spre barieră. După câtva timp apare şi maşina. Mă sui şi drumul. Aproape de Podul Iloaiei inima mi se bate cu putere. Dacă ne opreşte poliţia? La Târgul Frumos la fel. Maşina goneşte în viteza mare. Am scăpat! Când urcăm dealul spre Fălticeni, zărim drumul barat de soldaţi. Ce ne facem? Ne legăm la fălci cu batistele şi ne facem bolnavi. Ajungem aproape, un jandarm face semn să oprim. — Nu se poate domnule­, —î Staţi, aveţi identitate? Cei trece prin cap unuia dintre noi, grav spune: — Repede, repede, sunt răniţi într’un accident de aviaţie, i-am ridicat acum de pe câmp. Noi când auzim aşa ceva, gemem de mama focului. Jandarmul impresionat ridică bara şi maşina porneşte în goană. Neculai Totu ­m CALENDAR Sâmbătă 31 Iulie 1937 ORTODOX: Sf. Eudochim.­­ SOARELE: răsare 5,2, apune­­9,42. CATOLIC: Sf. Ignațiu de Loyola Se lasă sec de Postul Sf. Maris, (f 1556). I SPECTACOLE TEATRE TEATRUL CĂRĂBUŞ: Revista «Elec­tro Cărăbuş». TEATRUL COMOEDIA (Teatru în aer liber): Kontusovca-Palace. TEATRUL VESEL de vară (grădina Marconi): Fustele de la Minister. A. R. P. A. Grădina Colos: Compania Toneanu. — M-zelle Nitouche. ARENA BRATIANU: Circul piticilor Reprezentaţiile încep la ora 6 seară. LUNA BUCUREŞTILOR: Oraşul piti­cilor. I FILE DE CARNET έncep să am un imens dispreţ pentru literaţi, adică pentru acei car­a­ghioşi indivizi cari, publicând câteva poezii sau­ o pagină de proză, se cred datori să nu mai facă baie şi să moară neapărat de tuberculoză. Rilke, Baudelaire sau Ştefan Geor­ge n’au fost niciodată literali sau poeţi, ci magi. Slujitori la un altar, aşa cum ne-am propus şi noi să f­im întru ale poeziei, li­ văd, aici, pe ti­­panii inculţii, cari îşi închipuie Co’s­endneşli pentru simplul motiv că şi Eminescu întrebuinţa creionul sau condeiul la scris, îi văd pe aceşti imberbi sferiodoxi, cari îşi spun ofurile in versuri moderniste tot atât de proaste, ca şi ale trubadu­rilor jegoşi ai modei tradiţionaliste — şi sunt mai convins ca oricând că numai o mare, infinită muncă poate da o adevărată poezie. Iţi trebuie ceva din vastita­tea concepţiei minnesängeriene ca să creezi, nu are greţă mi­noră de puşlama lirică, trebuie să fii în comuniune dogmatică, pură, cu­ cerul înstelat, să ai capabilitatea de a recepţiona fiecare taină dumne­­zeească a naturii. .Dar ce vreţi să priceapă aprigii noştri bulevardieni din toate astea? Noi ştiu dacă există cu adevărat critici literari în România. Pentru mine, criticul literar e un mare e­­ducator, nu un cronicar, care, de ce­le mai multe ori plictisit, îmi spune blazat: «Asta e bun, asta e rău», fă­ră să-ți explice de ce «asta e bun, asta e rău», fără, deci, să-ți arate cum trebue să procedezi pentru a evita scrisul prost, locul comun. I­REŞOAIA în 191? era o cota nă­prasnică de unde focul duşman îm­­proşca cu moarte pe ostaşii noştri. La 30 Iulie au primit ordin de atac spre a fi recucerită cota, regimentele vînă­­tori de munte, 1? Mehedinţi, 1 Dolj, IS Gorj, 2? Bacău, 31 Inf. şi 8 vînători. De sus, de pe muche, turna moartea cu găleata. O pînză densă de gloanţe şi obuze bara poziţiile­ Focul duşman era dis­tribuit pe metru pătrat. Primele rinduri romîneşti au fost se­cerate dar au spart z­idul morţii. Prin­tre cadavrele lor, s’au avîntat cu urgia gîlgîind în ochi, ostaşii romîni din 20 mf. Bacău şi au înfinpt in Cireşoaia drapelul romînesc. Drept mulţumire, Regele Ferdinand cel Loyal, l-a decorat cu Mihai Vitea­zul . Sunt 20 de ani de atunci. D-zeu să-i odihnească pe cei ce au murit. IoaN Mihalache,g. leaderul stângei, a declarat între altele la un banchet politic că pe câtă vreme naţionalis­mul dreptei e de sus în jos, al dum­nealui şi al dumneaei (stânga) este de jos în sus. Deosebirea — şi a­cum şi-a permis o figură de stil — este ca între «GRINDINA ŞI PLOAE». — Adică Grindina CADE de sus în jos şi ploaea CADE de jos în sus. N­ARELE democrato-comuniste fac iar scandal şi iar se lamentează pe chestia muncitorimii. Au ei ce au eu muncitorii­­ şi la deschiderea cursurilor universitare cu studen­ţii. Amitim aci (pentru ca să vedeţi care-i credinţa muncitorului) o che­mare redactată şi tipărită de mun­citori anul trecut. Ce spuneau acolo? Spuneau că «muncitorul român s’a săturat de vorbe deşarte», că el s’a înfrăţit prin muncă, prin cântec şi prin­su­nu fac altceva decât să le speculeze munca, sa-şi clădească vile după su-­­­doarea lor. Şi mai au încă tupeul, democra­ţii să mai discute. Muncitorimea română-gr­avîa as­­tăzi cuprinsă de focul sfânt al unei neînfrânte credinţe în destinul nea­mului. Şi aminteşte iubitorilor de­mocraţi dezastrul pricinuit de abe­raţiile lor în Rusia — (unde munci­torul şi animalul sunt una, — ba mai rău) — în Spania — şi pe unde au putut la noi. Şi mai vorbiţi? UN CRITIC LITERAR scr­ie următoarele (reproducem din «Cuget clar» a d-lui prof. N. Iorga) «Dar să nu încheiem aceste rai­duri, prin care vrem să atragem a­tenţiunea poliţiei de moravuri asu­pra mea unui autor scatolog înain­te de a aduce învinuirea edituri «Nationale A. Ciornei» că şi-a per­mis să trimeată pe piaţa literară o carte cu intenţii atât de scabroase şi de pervertire. Dacă directorul acestei edituri nu are timp să cetească manuscrisele înainte de a le tipări şi de a-şi face o părere cât de aproximativă asu­pra valorii şi bunei lor cuviinţi, a­­tunci are datoria să le dea spre cer­cetare, nu spunem unui referent li­terar, a cărui atribuţie ar necesita diurne, ci chiar unui slujbaş, fie a­­cesta fără aptitudini critice, dar cu bun simţ şi cu respect faţă de cele mai elementare norme ale moralei». Respectivul critic literar e cam naiv. Jupânul Avrum sau Sim de­ferinţă cu studentul luptător. Mai Ciornei nu numai că are timp să di­­spuneau tot acolo — în chemarea tească toate pornografiile, dar le şi lor verde — că domnii ăştia cari se caută­ prăpădesc de soarta muncitorimii Cinematografe româneşti CAPITOL: Surâsul seducător. Jurnal şi complectare. ROXY: Surâsul seducător. Jurnal şi complectare. FEMINA (plafonul descoperit): Stan şi Brân aventurieri şi Confeti cu Hans Moser. A. R. P. A.: Băetana şi Tavernele din San-Fran­cisco. FORUM (sală şi grădină): Mr. Flow şi Nu mi-am ucis soţul. DOAMNEI: Echipagiul şi Malec răpit de gangsteri. OMNIA: Ora fatală şi Fata din Salem. CITY: Ramona şi Un sărut fatal. DARLY: Circul şi Cei 7 eroi. FRANKLIN: Ave Maria şi Ultimul bal la Petersburg. AIDA: Vinovatul şi Cavalerii nopţii. ATENEUL TEI: Moartea se răzbună şi Căpitan Ianuarie . BARCELONA: Vânătorul alb şi o la­crimă pe mormânt. CARMEN-SILVA-KISELEFF (Piaţa Fi­lantropia) : Vreau să-mi cuceresc băr­batul şi Cobra Tango. CENTRAL: Frontul invizibil şi Mira­colul mascat, ^ COTROCENI: Romanul unei minore şi In umbra păcatului. DACIA Sala şi Grădina: Subjugat de tine şi In umbra scaunului electric. DICHIU (Romană 89): Maria Walewfi­­­ka şi Voi fi a ta. FLORIDA (sală-grădină, b-dul Ferdi­nand 118): Dama cu camelii şi Şcoa­la bărbaţilor. LIH (sala şi grădina): Fiul Rusiei, dil­ viaţa Ţarului şi Onoarea Familiei. MODEL: Evadatul din Insula Diavo­lului şi Rasa Roşie. PACHE (Strada Mătăsari No. 31): în­gerii întrunericului şi Stan şi Bran gemeni. RAHOVA: Intimităţi conjugale şi Sub­jugat de tine. REX: Numai un comedian şi Dragostea in taxi. 4 SIC (Filantropia 85): Regele chibritu­rilor și Guliver în ţara piticilor şi trupa Miky-Maus. R­A­DIO Sâmbătă 31 Iulie 1937 6.30: Deschiderea emisiunii: Gimnas­tică ritmică; Radio-jurnal; Concert de dimineaţă (discuri); Sfaturi gospodă­reşti. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora, Culturale, Sport, Cota Du­­nării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra Radio. 14.10: Radio-jurnal: Ora, Mersul vre­mii. Ştiri interne şi externe. 14.25: Continuarea concertului 15.00: Ultimele ştiri. 19: Ora, Mersul­ vremii. 19.03: Concertul fanfarei gardienilor 20.15: Ce pretinde lumea de la Mai»o­rescu de prof. Simion Mehedinţi. 20.35: Muzică veselă. Ansamblul Den­­drino. RADIO-BUCUREȘTI 20.35: Muzică veselă. Ansamblul Den­­drino (canto: Liana Mihăilescu). RADIO-ROMANIA 21.15—22.30: Muzică variată. 22.30: Sport. Radio-jurnal. 22.45: Concert de noapte al orchestrei Vasile Julea, transmis de la restauran­tul «Cosna» (voce: P. Alexandru), 23.45, Jurnalul pentru străinătate In limba franceză și germană. GABRIEL BALANESCU «Iconar»-ul scrie următoarele rânduri juste despre «Satul Daba» a lui Ga­briel Bălănescu: «O atmosferă ciudată de misticism şi realitate se ridică din această carte, scrisă cu pana de meşter format. D. Gabriel Bălănescu reuşeşte să redea stări sufleteşti foarte intere­sante faţă de problema marelui trans­cendent. Felul în care sunt redate a­­ceste simţiri şi mijloace prin cari ele capătă duritate de convingere, vestesc un esseist de marcă şi original în des­pletirea problemelor de trăire şi de conformare în noua spiritualitate ro­mânească». TINERETUL ŞI ŞCOALA D. Al. Bogza publică într’o re­vistă următoarele rânduri juste des­pre şcoală şi tineret: „Ei bine, tineretul de azi — spre cinstea lui — nu vrea să mai rabde ticăloşia răbdată de tineretul gene­raţiilor trecute. Azi el sparge buba cu puroi a şcoalei. Era şi ceasul1. Puţin numai şi puroiul ar fi otrăvit iremediabil organismul spiritual al Neamului. Al unui Neam care atunci ar fi fost blestemat de Dumnezeu, pentru că nu şi-a îndeplinit datoria de a căta să se apropie de El, prin acte de creaţiune. Şi blestemul a­­cesta ar fi venit din cauză că igno-­­ ranţii cari conduc destinele învăţă­mântului — după cum am mai spusi, — au făcut totul — conştient ori inconştient — spre a înăbuşi, încă de pe băncile şcoalei, tot ce e putere creatoare în spiritul acestui Neam”. Părintele Simeon Reli, profesor la Universitatea din Cernăuţi, a editat «Călăuza monumentelor religioase istorice din eparhia Bucovinei». Este o carte bine scrisă şi cuprinde în mod lapidar o întreagă desvoltare artistică şi istorică, a cărei redare­­— s’o mărturisim — nu este tocmai uşoară. Nu este uşoară mai ales a­­colo unde opera de artă istorică, trebue urmărită în caracterele ei esenţiale, in schema ei stilistică, şi unde nu a reuşit nici părintele Reli şi nici alţii de înaintea lui, cari s’au apucat de acest lucru. Toţi aceştia fac prea multă istorie, se lasă furaţi de curiozitatea fapte­lor întâmplate, de cifrele anilor, de numele oamenilor petrecuţi şi în­gropaţi sub lespezi, şi neglijează fatal o întreagă serie de elemente cari fac din monumentul istoric o operă de artă şi încadrează mai multe opere in unitatea de stil a unei epoci. Din acest punct de ve­dere cartea părintelui Simeon Reli, ridică pentru noi două probleme, de actualitate pentru cultura Bu­covinei: a) unitatea stilului arhi­­tectonic religios in comunitatea lui istorică în virtutea unui principiu creator și b) determinarea elemen­telor sale în complexitatea fenome­nului cultural general. întruna din lucrările regretatu­lui Oreste Lulia, cu privire la pic­turile în fresco din Voroneţ, am găsit termenul de gotic moldove­nesc, caracterizând prin aceasta un nucleu original de desvoltare artis­tică- Specialişti ca G. Balş (începu­turile ai­tecturii bisericeşti din Moldova) sat.jjgg., pentr­u stilul lui Ştefan cel Me bizantină şi gotică,două influenţe:­dovenească este un plan serica mai­ executat de mâini gotice după , . „ . ... -n­cipii m parte gotice». Mi se part de o covârşitoare importantă cons­tatarea existenţii unui principiu gotic în arta noastră. Goticul, acolo unde s-a născut el, în preajma vea­cului XIII, în ţinuturile nordice ale Franţei de azi, era produsul unor năzuinţă spirituale, pe care le sintetiza, după îndelungate frămân­tări, spiritul creştin al unei noui unităţi europene, principiu nesus­ceptibil de imitaţie şi de caricatu­rizare, dar pasibil de infinite po­sibilităţi de creaţiune. Afirmaţiu­­nea aceasta putem s’o facem pri­vind multiplele realizări de artă gotică ale culturii europene, de la Notre Dame şi catedrala din Bur­gos până la Domul din Koeln şi palatul Că Doro din Veneţia. Bise­­ricile moldoveneşti nu sunt cunos­cute în cercurile largi ale cercetă­torilor de stil gotic, însă uimesc, prin puritatea lor, pe călătorii in­struiţi ai apusului, ceiace înseam­nă că n’au fost numai mani şi prin­cipii, ci mai întâi de toate un su­flet colectiv în subconştientul că­ruia rezida, ca o minune, spaţiul '■p^lt al pricipiului de artă gotică, noastră care sau realizat vechile casă este îflTMente de artă religi­­ză Moldova de1 creator, care aşea­­tea europeană. Nu unita*­bilit, după mulţimea '’S.eu de sta­­construcţiilor de artă, un ro^oarea sitor pentru ţara de sus, care Bucovina de azi, leagănul stilului moldovenesc. Nu este locul şi niei de competinţa noastră să urmărim problema în amănunte. Un arhi­tect cărturar spune că stilul acesta nu s’a împlinit în lucrări monumen­tale, a căror construcţie să dureze sute de ani — domul din Koeln a fost început la 1284 şi isprăvit abia în 1880 — ci în lucrări mici, răspân­dite, ca semn al stăpânirii creştine şi voivodate, peste tot cuprinsul Elemente gotice în cultura Bucovinei ţării. Cultura domnitorului înce­ degrabă o spiritualitate generală, pea nu dela carte, de multe ori inu­tilă, ci dela temelia mănăstirii. Mitropoliţii şi boierii urmau pilda domnitorului. In timpurile noastre firul tradiţiei stilului moldovenesc este rupt în Bucovina. Arhitecţi fără nici o pregătire îngrămădesc mormane de pietre şi moloz şi ridi­că adevărate şandramale, subordo­nate mai mult necesităţilor de adă­­postire decât unei idei de artă. A­­ceastă nenorocită stare de lucruri a început cu zidirea catedralei din Cernăuţi, care trebuia să simboli­zeze o continuitate culturală româ­nească, dar unde au lucrat mână lip­ână nepriceperea meşterilor şi Azi stăi înţelegere a chiriarhilor, noui de aşezoragul unor vremuri să reînviem în creştină. Va trebui viitorului nostru creţe mari ale creator al goticului m­rincipiul mai ales că se învederează onesc, actualitate, care se manifestă la fel în celelalte arte ca şi în sistemul gândirii sco­lastice. Cartea lui Heinrich Besseler asupra muzicii evului mediu, cum şi investigaţiile lui Ernst Kurth a­­supra contrapunctului linear la Bach — citez fuga în Do diez minor «Das wohltemperierte Klavier» — I) care urmăreşte principial schema de construcţie a unui dom gotic —­ sunt concludente. Aşi înclina să urmăresc existenţa unui principiu gotic moldovenesc în arta cultă a Bucovinei, oricât ar părea de absur­dă pentru unii o astfel de încercare. S’a semnalat cu câţiva ani în urmă, de către critici serioşi, cum e Per­­pessicius de pildă, ca o noutate Poe­­s­ia Iconarilor. In ce constă această noutate? Desigur, într’o prospeţime de limbaj modern şi într’o libertate îndrăzneaţă a versului, cari sur­­rindeau şi găsiau destui termeni Cercetătorii problemei gotice sunt i ra comparaţie în poezia contempo­­de acord că acest stil nu se limitea- J rele es- pU acestea erau caracta­­ză la plastică; lui îi corespunde mai fond spirit a. -j^g ge grefau pe IU1 «idânc, care de­­ termină azi acestor creatori trăsă­turi comune. La temelia frământă­rilor iconare stârnia o năzuinţă de înălţare creştină, de spiritualizare, în spaţi­ul gotic al mănăstirilor bucovinene. «Ca să-mi crească visul ca un lujer, drept­­ mă’nvelesc în noapte ca’n frunzare cerbii,­­ scria Ion Roşea, unul din primii poeţi ai mişcării. Una din cele mai semnifi­cative opere a acestei frământări este «Tarot sau Călătoria omului» de Mircea Streinul, operă ce na gă­sit înţelegere unanimă pentru că ar fi în stare să lămurească mai bine taina vieţii de dincolo de moarte, dar care cu toate acestea rămâne una din cele mai interesante cărţi de poezie din câte s’au scris în vea­cul nostru. Căutaţi şi veţi întâlni ideia de înălţare ca un stăruitor e­­lement de stil. «Turnul a crescut / din frunză limpede; / piatra, fie­care, / era depărtare / şi-apropiere de soare,­­ (pag. 51). Era prea sus regele prea aproape de soare, şi moartea nu cuteza / să se’nalţe / de­cât până la jumătatea turnului / (pag. 54)... iar cine va auzi f suişul sângelui / la tâmplele muntelui / să se uite cum trupul meu I s a aşe­zat­­ în­ inima lui / la­­dreapta soar­­elui, X la amiază «te bine şi rău ! cum a hotărît Dumnezeu / (pag. 76). Pământul l-a sărutat / şi lumina inimii mele / s’a urcat / în mugu­rii stejarilor I (pag. 94). ...biserică In’a curi să te urci / şi’n isvoare să doineşti / acum şi’ntotdeauna / sub cerul larg al ţării rumăneşti. (pag. 95) şi comparaţi cu mistica le­gată de pământ a lui Tudor Ar­­ghezi, care cu toate pornografiile, rămâne un poet mare. / Tu eşti, ma­mă? Mi-e frică /Mamă bună, mamă mică. / Şi s’a urât în pământ. /Toţi nu mai sânt. / Toţi au plecat, de când ai plecat. / Toţi s’au culcat, ca tine, toţi au înoptat, / Toţi au murit de tot, / (Cuvinte potrivite, pag. 145). Deosebirea aceasta ele­mentară denotă o altă poziţiun­e a omului creator. Şi în cultura româ­nească va trebui să distingem mai multe orizonturi spaţiale, pentru că niciodată creaţiunea nu ocoleşte principiul variaţiunii, prin care o­­mul însuşi devine nou în faţa lui Dumnezeu. Dar,dintre toate înoiri­­le, sublimă este numai acela, care-l desprinde din încătuşarea lutului şi-l înalţă spre cer. Acesta este semnul sub care hălădueşte goticul în sufletele noastre. Liviu Rusu

Next