Buna Vestire, august 1937 (Anul 1, nr. 128-152)
1937-08-01 / nr. 128
Pag. 2-a No. 128 «Evocări din viaţa Blajului», voluminoasa monografie a lui Alex. Lupeanu-Melin, e o lucrare utilă, referitoare la vechea citadelă culturală a Ardealului. Despre Gheorghe Coşbuc, publică in «Solia» calde rânduri d. Iuliu Moisil. Reproducem un pasagiu: «Poesia lu Coşbuc a rămas mereu nouă, aceeaşi ca atunci când a creat-o şi aşa va rămâne şi în viitor. El ne-a dus colo departe, in satele de munte, de câmpie, Im mijlocul poporului nostru sănătos la cap, cu obiceiurile lui milenare, cu cuminţenia şi delicateţea, cu filosofia lui severă,,, acolo unde aerul e curat, unde privim icoane pline de lumină şi de culori, unde dăinueşte seninătatea câmpenească. El a adus din munţi atâta aer proaspăt, din văi atâta murmur de izvoare; din lunci atâta parfum de flori şi concert de colori, din satul său atâta admiraţie pentru viaţa ţărănească!» «Orientări», revista părintelui C. R. Crişan va apare în toamnă cu un bogat sumar, referitor la problemele culturale din România şi cu un vast bazaj de note şi informaţii literare. «Sunt legionar» se numeşte un vibrant articol al comandantului Gh. Şt. Clime, apărut un «Iconar». «Acum, deşi cu foarte multe greutăţi , ne rugăm lui Dumnezeu necontenit să ni le mărească spre o mai sigură cernere a celor vrednici, şi Dumnezeu ne a ascultat rugăciunile, căci toate stăpânirile nu au făcut altceva decât ne-a cernut, şi ne cern mereu prin sita sigură a prigoanelor, încât numai cei cari au scânteie de eroism se îndreaptă şi se încadrează In Legiune; laşii rămân la distanţă; — deşi cu multe greutăţi, cei buni, cei aleşi, mai au posibilitatea, integrându-se Legiunii, să se prezinte: ^egionar». Clap» No. 3 fi 8, anul II al revistei |ir» (Noul Sămănător), dederea d-lui profesor N. cu vehementă lupta literaturii de pornofos artiet intitulat: (ro român: T. Arghezi, d. profesor Iorga, face portretul celui mai fără rușine dintre pornografii români. Cităm din cuprinsul revistei: I. Agârbiceanu: Zăpada. N. Iorga; Un Fra Angelico român: T. Arghezi. Paul. Papadopol: Un volum de epigrame proaste şi un recensent nepriceput. N. Iorga: O istorie a literaturii contemporane. Versuri de N. Iorga, Maria Botiş- Ciobanu, Const. Iordăchescu şi dr. Bortkiewicz, G. Tutoveanu şi Al. Şcepkin. Cronica de N. Iorga şi alţii: Idiotul spiritual al Fundaţiilor Regale (lordul Arghezi în paginile sale); Mai zac şi alţii; Tineri nesupraveghiaţi; Sănătatea morală explicată; Ultima reclamă pornografică; Alt Poet modern; Nebunii în editura oficială («Fundaţiile Regale»). Pagina poeziei din Nobil al «Iconarului» aparţine următoarelor semnături: Yvonne Rossignon, C. Pârlea, Grigore Bugariu şi George Chlopina. Filarmonica Nu mai e mult până la stagiunea de toamnă. Peste câteva zile, vor începe repetiţiile la diferite teatre. Suntem, însă, nerăbdători să aflăm ce surprize ne rezervă stagiunea «Filarmonicei». Sunt atâţia compozitori români, cari încă n au fost executaţi la nici un simfonic, sau au fost prea puţin executaţi, ca Sabin Drăgoi, Andricu, Paul Constantinescu, G. Onciul, etc. Jidanii, in schimb, sunt preferaţi şi redaţi până la refuz. C. Noica, retras la Braşov, lucrează la o nouă carte de filosofie. Liniştit, fără reclamă, demn «Craiu Nou», condusă de Bică Mazilu, Ştefan Fl. Călea şi N. Schimnicui, publică versuri de: E. Al. Zaharia, Vasile Botezat, V. Spiridonică, Mişu Demetrius, C. Pârlea, Const. Salcia, Ion Negoescu, Luca Papură, Ilariu Carpen, N. Olt şi Mircea Georgescu. Un bun articol despre Mircea Eliade. Dar de ce face «Craiu Nou» politică? Semn prost, ăsta. «Vieri de lut» se numeşte volumul de poeme al lui Teodor Al. Munteanu, care va apare In toamnă la editura «Bucovina» a d-lui prof. I. E. Torouțiu. M. s. TI RK «.CUGET CLAR** Mărturisesc că n’am fost întotdeauna un admirator al d-lui Nicolae Iorga. Vitalitatea excepţională a acestui titan; patima pe care o pune în orice scrie, în orice vorbeşte, în orice face; nedreptăţile pe care le comite câteodată; neînţelegerea pe care o arată faţă de mişcarea legionară mă ţineau departe de marea lui personalitate. Sunt însă oameni şi opere care ţi se impun cu puterea unui fenomen al naturii. Când — silit de necesitatea de a mă documenta spre a scrie o lucrare de istorie politică — am străbătut o parte din opera istorică a d-lui Iorga, când am citit apoi «Oameni cari au fost», «Sub trei Regi» şi acea capodoperă unică în literatura universală «O viaţă de om aşa Cum a fost», am înţeles că a ignora scrierile şi personalitatea profesorului de la Văleni echivalează cu o mutilare a propriului tău orizont cultural. M’am apucat atunci, în ultimii doi ani, și am citit — n’aș putea spune tot — dar mult foarte mult din ce a scris d. N. Iorga-Am trecut rând pe rând de la istorie la literatură, de la politică la memorialistică, de la teatru vor readuce literatura noastră în la pedagogie morală. Liniile mari ale operii d-lui Iorga, importanţa ei în viaţa publică şi culturală a României, nădăjduesc să le pot înfăţişa peste câtăva vreme într’un stuiu de proporţii mai mari. In articolaşul de astăzi mă mărginesc la «Cuget clar». E una din operile modeste ca aparenţă, dar nu cele mai neînsemnate din activitatea d-lui N. Iorga. De un an de zile, în această mică revistă cu coperţi galbene, se predică cu metodă, cu stăruinţă, cu inteligenţă şi cu suflet reîntoarcerea la o literatură sănătoasă, realistă fără a fi pornografică, naţională fără a fi şovină, cuviincioasă fără a fi sarbădă. Şi iată că, aşa cum se întâmplă oriunde intervine vulcanismul profetic al d-lui Iorga, fără mijloace materiale impresionante, fără sprijinul unei oficialităţi care nu-şi înţelege întotdeauna menirea, fără reclamă jidovească, doctrina de la «Cuget clar» se împrăştie, se impune, impune tuturor scriitorilor tineri un stil şi o concepţie de viaţă care făgaşul ei tradiţional. Cu temperamentul său năvalnic, cu felul său de a fi necruţător, d. Nicolae Iorga nu se dă în lături să spună lucrurilor pe nume. De aceea un tineret întreg îl admiră când ţintueşte la stâlpul infamiei mizerabila operă de corupţie a presei sărindărene sau când arată că la «Fundaţiile Regale», la «Revista Fundaţiilor Regale», se duce o funestă politică de protejare a pornografiei, a iudaismului, a scriitorilor ce nu s’au sfiit să comită ori crime de lese majestate, după cum nu se vor sfii să le repete mâine. Să nădăjduim că activitatea de la «Cuget clar» va continua cu aceiaşi perseverenţă şi aceiaşi rodnicie, şi că rând pe rând d. N. Iorga va izbuti să distrugă corupţia judaică în cultura română şi protecţia oficială — în contradicţie cu orice tradiţie domnească — pe care anumite instituţii de stat o acordă corupătorilor. Iată de ce urmă de aci de la «Buna Vestire» revistei «Cuget clar» viaţă lungă şi biruinţă deplină. Mihail Polihroniade bate cu escorta (Cotinuare din pag. la) mine şi are şi el hodină. Mă dulc. Pe la orele 8 luni, vine Eremeiu şi mă scoală, îmi fac un mic pachet cu cele necesare şi scobor scările! Văd pe sergentul cum se plimbă cu ochii la poarta căminului, singura esire posibilă. Eremeiu se duce şi-i cere un chibrit. Sergentul se opreşte cu spatele spre mine. Scoate o brichetă şi tot scapără înciudat din ea că ia foc. Efemeia îi dă tabacherea să facă ţigară şi scapără şi el. Ca o săgeată o sbughesc din cămin în vârful picioarelor şi sbor în vale spre scările de la Râpa Galbenă. Mă scobor şi mă uit de după un stâlp. Efemeiu a reuşit să aprindă ţigara şi porneşte la deal .sergentul se aşează pe o bancă şi-şi fumează ţigara în linişte. Fără grabă o iau spre barieră. După câtva timp apare şi maşina. Mă sui şi drumul. Aproape de Podul Iloaiei inima mi se bate cu putere. Dacă ne opreşte poliţia? La Târgul Frumos la fel. Maşina goneşte în viteza mare. Am scăpat! Când urcăm dealul spre Fălticeni, zărim drumul barat de soldaţi. Ce ne facem? Ne legăm la fălci cu batistele şi ne facem bolnavi. Ajungem aproape, un jandarm face semn să oprim. — Nu se poate domnule, —î Staţi, aveţi identitate? Cei trece prin cap unuia dintre noi, grav spune: — Repede, repede, sunt răniţi într’un accident de aviaţie, i-am ridicat acum de pe câmp. Noi când auzim aşa ceva, gemem de mama focului. Jandarmul impresionat ridică bara şi maşina porneşte în goană. Neculai Totu m CALENDAR Sâmbătă 31 Iulie 1937 ORTODOX: Sf. Eudochim. SOARELE: răsare 5,2, apune9,42. CATOLIC: Sf. Ignațiu de Loyola Se lasă sec de Postul Sf. Maris, (f 1556). I SPECTACOLE TEATRE TEATRUL CĂRĂBUŞ: Revista «Electro Cărăbuş». TEATRUL COMOEDIA (Teatru în aer liber): Kontusovca-Palace. TEATRUL VESEL de vară (grădina Marconi): Fustele de la Minister. A. R. P. A. Grădina Colos: Compania Toneanu. — M-zelle Nitouche. ARENA BRATIANU: Circul piticilor Reprezentaţiile încep la ora 6 seară. LUNA BUCUREŞTILOR: Oraşul piticilor. I FILE DE CARNET Încep să am un imens dispreţ pentru literaţi, adică pentru acei caraghioşi indivizi cari, publicând câteva poezii sau o pagină de proză, se cred datori să nu mai facă baie şi să moară neapărat de tuberculoză. Rilke, Baudelaire sau Ştefan George n’au fost niciodată literali sau poeţi, ci magi. Slujitori la un altar, aşa cum ne-am propus şi noi să fim întru ale poeziei, li văd, aici, pe tipanii inculţii, cari îşi închipuie Co’sendneşli pentru simplul motiv că şi Eminescu întrebuinţa creionul sau condeiul la scris, îi văd pe aceşti imberbi sferiodoxi, cari îşi spun ofurile in versuri moderniste tot atât de proaste, ca şi ale trubadurilor jegoşi ai modei tradiţionaliste — şi sunt mai convins ca oricând că numai o mare, infinită muncă poate da o adevărată poezie. Iţi trebuie ceva din vastitatea concepţiei minnesängeriene ca să creezi, nu are greţă minoră de puşlama lirică, trebuie să fii în comuniune dogmatică, pură, cu cerul înstelat, să ai capabilitatea de a recepţiona fiecare taină dumnezeească a naturii. .Dar ce vreţi să priceapă aprigii noştri bulevardieni din toate astea? Noi ştiu dacă există cu adevărat critici literari în România. Pentru mine, criticul literar e un mare educator, nu un cronicar, care, de cele mai multe ori plictisit, îmi spune blazat: «Asta e bun, asta e rău», fără să-ți explice de ce «asta e bun, asta e rău», fără, deci, să-ți arate cum trebue să procedezi pentru a evita scrisul prost, locul comun. IREŞOAIA în 191? era o cota năprasnică de unde focul duşman împroşca cu moarte pe ostaşii noştri. La 30 Iulie au primit ordin de atac spre a fi recucerită cota, regimentele vînători de munte, 1? Mehedinţi, 1 Dolj, IS Gorj, 2? Bacău, 31 Inf. şi 8 vînători. De sus, de pe muche, turna moartea cu găleata. O pînză densă de gloanţe şi obuze bara poziţiile Focul duşman era distribuit pe metru pătrat. Primele rinduri romîneşti au fost secerate dar au spart zidul morţii. Printre cadavrele lor, s’au avîntat cu urgia gîlgîind în ochi, ostaşii romîni din 20 mf. Bacău şi au înfinpt in Cireşoaia drapelul romînesc. Drept mulţumire, Regele Ferdinand cel Loyal, l-a decorat cu Mihai Viteazul . Sunt 20 de ani de atunci. D-zeu să-i odihnească pe cei ce au murit. IoaN Mihalache,g. leaderul stângei, a declarat între altele la un banchet politic că pe câtă vreme naţionalismul dreptei e de sus în jos, al dumnealui şi al dumneaei (stânga) este de jos în sus. Deosebirea — şi acum şi-a permis o figură de stil — este ca între «GRINDINA ŞI PLOAE». — Adică Grindina CADE de sus în jos şi ploaea CADE de jos în sus. NARELE democrato-comuniste fac iar scandal şi iar se lamentează pe chestia muncitorimii. Au ei ce au eu muncitorii şi la deschiderea cursurilor universitare cu studenţii. Amitim aci (pentru ca să vedeţi care-i credinţa muncitorului) o chemare redactată şi tipărită de muncitori anul trecut. Ce spuneau acolo? Spuneau că «muncitorul român s’a săturat de vorbe deşarte», că el s’a înfrăţit prin muncă, prin cântec şi prinsunu fac altceva decât să le speculeze munca, sa-şi clădească vile după su-doarea lor. Şi mai au încă tupeul, democraţii să mai discute. Muncitorimea română-gravîa astăzi cuprinsă de focul sfânt al unei neînfrânte credinţe în destinul neamului. Şi aminteşte iubitorilor democraţi dezastrul pricinuit de aberaţiile lor în Rusia — (unde muncitorul şi animalul sunt una, — ba mai rău) — în Spania — şi pe unde au putut la noi. Şi mai vorbiţi? UN CRITIC LITERAR scrie următoarele (reproducem din «Cuget clar» a d-lui prof. N. Iorga) «Dar să nu încheiem aceste raiduri, prin care vrem să atragem atenţiunea poliţiei de moravuri asupra mea unui autor scatolog înainte de a aduce învinuirea edituri «Nationale A. Ciornei» că şi-a permis să trimeată pe piaţa literară o carte cu intenţii atât de scabroase şi de pervertire. Dacă directorul acestei edituri nu are timp să cetească manuscrisele înainte de a le tipări şi de a-şi face o părere cât de aproximativă asupra valorii şi bunei lor cuviinţi, atunci are datoria să le dea spre cercetare, nu spunem unui referent literar, a cărui atribuţie ar necesita diurne, ci chiar unui slujbaş, fie acesta fără aptitudini critice, dar cu bun simţ şi cu respect faţă de cele mai elementare norme ale moralei». Respectivul critic literar e cam naiv. Jupânul Avrum sau Sim deferinţă cu studentul luptător. Mai Ciornei nu numai că are timp să dispuneau tot acolo — în chemarea tească toate pornografiile, dar le şi lor verde — că domnii ăştia cari se caută prăpădesc de soarta muncitorimii Cinematografe româneşti CAPITOL: Surâsul seducător. Jurnal şi complectare. ROXY: Surâsul seducător. Jurnal şi complectare. FEMINA (plafonul descoperit): Stan şi Brân aventurieri şi Confeti cu Hans Moser. A. R. P. A.: Băetana şi Tavernele din San-Francisco. FORUM (sală şi grădină): Mr. Flow şi Nu mi-am ucis soţul. DOAMNEI: Echipagiul şi Malec răpit de gangsteri. OMNIA: Ora fatală şi Fata din Salem. CITY: Ramona şi Un sărut fatal. DARLY: Circul şi Cei 7 eroi. FRANKLIN: Ave Maria şi Ultimul bal la Petersburg. AIDA: Vinovatul şi Cavalerii nopţii. ATENEUL TEI: Moartea se răzbună şi Căpitan Ianuarie . BARCELONA: Vânătorul alb şi o lacrimă pe mormânt. CARMEN-SILVA-KISELEFF (Piaţa Filantropia) : Vreau să-mi cuceresc bărbatul şi Cobra Tango. CENTRAL: Frontul invizibil şi Miracolul mascat, ^ COTROCENI: Romanul unei minore şi In umbra păcatului. DACIA Sala şi Grădina: Subjugat de tine şi In umbra scaunului electric. DICHIU (Romană 89): Maria Walewfika şi Voi fi a ta. FLORIDA (sală-grădină, b-dul Ferdinand 118): Dama cu camelii şi Şcoala bărbaţilor. LIH (sala şi grădina): Fiul Rusiei, dil viaţa Ţarului şi Onoarea Familiei. MODEL: Evadatul din Insula Diavolului şi Rasa Roşie. PACHE (Strada Mătăsari No. 31): îngerii întrunericului şi Stan şi Bran gemeni. RAHOVA: Intimităţi conjugale şi Subjugat de tine. REX: Numai un comedian şi Dragostea in taxi. 4 SIC (Filantropia 85): Regele chibriturilor și Guliver în ţara piticilor şi trupa Miky-Maus. RADIO Sâmbătă 31 Iulie 1937 6.30: Deschiderea emisiunii: Gimnastică ritmică; Radio-jurnal; Concert de dimineaţă (discuri); Sfaturi gospodăreşti. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora, Culturale, Sport, Cota Dunării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra Radio. 14.10: Radio-jurnal: Ora, Mersul vremii. Ştiri interne şi externe. 14.25: Continuarea concertului 15.00: Ultimele ştiri. 19: Ora, Mersul vremii. 19.03: Concertul fanfarei gardienilor 20.15: Ce pretinde lumea de la Mai»orescu de prof. Simion Mehedinţi. 20.35: Muzică veselă. Ansamblul Dendrino. RADIO-BUCUREȘTI 20.35: Muzică veselă. Ansamblul Dendrino (canto: Liana Mihăilescu). RADIO-ROMANIA 21.15—22.30: Muzică variată. 22.30: Sport. Radio-jurnal. 22.45: Concert de noapte al orchestrei Vasile Julea, transmis de la restaurantul «Cosna» (voce: P. Alexandru), 23.45, Jurnalul pentru străinătate In limba franceză și germană. GABRIEL BALANESCU «Iconar»-ul scrie următoarele rânduri juste despre «Satul Daba» a lui Gabriel Bălănescu: «O atmosferă ciudată de misticism şi realitate se ridică din această carte, scrisă cu pana de meşter format. D. Gabriel Bălănescu reuşeşte să redea stări sufleteşti foarte interesante faţă de problema marelui transcendent. Felul în care sunt redate aceste simţiri şi mijloace prin cari ele capătă duritate de convingere, vestesc un esseist de marcă şi original în despletirea problemelor de trăire şi de conformare în noua spiritualitate românească». TINERETUL ŞI ŞCOALA D. Al. Bogza publică într’o revistă următoarele rânduri juste despre şcoală şi tineret: „Ei bine, tineretul de azi — spre cinstea lui — nu vrea să mai rabde ticăloşia răbdată de tineretul generaţiilor trecute. Azi el sparge buba cu puroi a şcoalei. Era şi ceasul1. Puţin numai şi puroiul ar fi otrăvit iremediabil organismul spiritual al Neamului. Al unui Neam care atunci ar fi fost blestemat de Dumnezeu, pentru că nu şi-a îndeplinit datoria de a căta să se apropie de El, prin acte de creaţiune. Şi blestemul acesta ar fi venit din cauză că igno- ranţii cari conduc destinele învăţământului — după cum am mai spusi, — au făcut totul — conştient ori inconştient — spre a înăbuşi, încă de pe băncile şcoalei, tot ce e putere creatoare în spiritul acestui Neam”. Părintele Simeon Reli, profesor la Universitatea din Cernăuţi, a editat «Călăuza monumentelor religioase istorice din eparhia Bucovinei». Este o carte bine scrisă şi cuprinde în mod lapidar o întreagă desvoltare artistică şi istorică, a cărei redare— s’o mărturisim — nu este tocmai uşoară. Nu este uşoară mai ales acolo unde opera de artă istorică, trebue urmărită în caracterele ei esenţiale, in schema ei stilistică, şi unde nu a reuşit nici părintele Reli şi nici alţii de înaintea lui, cari s’au apucat de acest lucru. Toţi aceştia fac prea multă istorie, se lasă furaţi de curiozitatea faptelor întâmplate, de cifrele anilor, de numele oamenilor petrecuţi şi îngropaţi sub lespezi, şi neglijează fatal o întreagă serie de elemente cari fac din monumentul istoric o operă de artă şi încadrează mai multe opere in unitatea de stil a unei epoci. Din acest punct de vedere cartea părintelui Simeon Reli, ridică pentru noi două probleme, de actualitate pentru cultura Bucovinei: a) unitatea stilului arhitectonic religios in comunitatea lui istorică în virtutea unui principiu creator și b) determinarea elementelor sale în complexitatea fenomenului cultural general. întruna din lucrările regretatului Oreste Lulia, cu privire la picturile în fresco din Voroneţ, am găsit termenul de gotic moldovenesc, caracterizând prin aceasta un nucleu original de desvoltare artistică- Specialişti ca G. Balş (începuturile aitecturii bisericeşti din Moldova) sat.jjgg., pentru stilul lui Ştefan cel Me bizantină şi gotică,două influenţe:dovenească este un plan serica mai executat de mâini gotice după , . „ . ... -ncipii m parte gotice». Mi se part de o covârşitoare importantă constatarea existenţii unui principiu gotic în arta noastră. Goticul, acolo unde s-a născut el, în preajma veacului XIII, în ţinuturile nordice ale Franţei de azi, era produsul unor năzuinţă spirituale, pe care le sintetiza, după îndelungate frământări, spiritul creştin al unei noui unităţi europene, principiu nesusceptibil de imitaţie şi de caricaturizare, dar pasibil de infinite posibilităţi de creaţiune. Afirmaţiunea aceasta putem s’o facem privind multiplele realizări de artă gotică ale culturii europene, de la Notre Dame şi catedrala din Burgos până la Domul din Koeln şi palatul Că Doro din Veneţia. Bisericile moldoveneşti nu sunt cunoscute în cercurile largi ale cercetătorilor de stil gotic, însă uimesc, prin puritatea lor, pe călătorii instruiţi ai apusului, ceiace înseamnă că n’au fost numai mani şi principii, ci mai întâi de toate un suflet colectiv în subconştientul căruia rezida, ca o minune, spaţiul '■p^lt al pricipiului de artă gotică, noastră care sau realizat vechile casă este îflTMente de artă religiză Moldova de1 creator, care aşeatea europeană. Nu unita*bilit, după mulţimea '’S.eu de staconstrucţiilor de artă, un ro^oarea sitor pentru ţara de sus, care Bucovina de azi, leagănul stilului moldovenesc. Nu este locul şi niei de competinţa noastră să urmărim problema în amănunte. Un arhitect cărturar spune că stilul acesta nu s’a împlinit în lucrări monumentale, a căror construcţie să dureze sute de ani — domul din Koeln a fost început la 1284 şi isprăvit abia în 1880 — ci în lucrări mici, răspândite, ca semn al stăpânirii creştine şi voivodate, peste tot cuprinsul Elemente gotice în cultura Bucovinei ţării. Cultura domnitorului înce degrabă o spiritualitate generală, pea nu dela carte, de multe ori inutilă, ci dela temelia mănăstirii. Mitropoliţii şi boierii urmau pilda domnitorului. In timpurile noastre firul tradiţiei stilului moldovenesc este rupt în Bucovina. Arhitecţi fără nici o pregătire îngrămădesc mormane de pietre şi moloz şi ridică adevărate şandramale, subordonate mai mult necesităţilor de adăpostire decât unei idei de artă. Această nenorocită stare de lucruri a început cu zidirea catedralei din Cernăuţi, care trebuia să simbolizeze o continuitate culturală românească, dar unde au lucrat mână lipână nepriceperea meşterilor şi Azi stăi înţelegere a chiriarhilor, noui de aşezoragul unor vremuri să reînviem în creştină. Va trebui viitorului nostru creţe mari ale creator al goticului mrincipiul mai ales că se învederează onesc, actualitate, care se manifestă la fel în celelalte arte ca şi în sistemul gândirii scolastice. Cartea lui Heinrich Besseler asupra muzicii evului mediu, cum şi investigaţiile lui Ernst Kurth asupra contrapunctului linear la Bach — citez fuga în Do diez minor «Das wohltemperierte Klavier» — I) care urmăreşte principial schema de construcţie a unui dom gotic — sunt concludente. Aşi înclina să urmăresc existenţa unui principiu gotic moldovenesc în arta cultă a Bucovinei, oricât ar părea de absurdă pentru unii o astfel de încercare. S’a semnalat cu câţiva ani în urmă, de către critici serioşi, cum e Perpessicius de pildă, ca o noutate Poesia Iconarilor. In ce constă această noutate? Desigur, într’o prospeţime de limbaj modern şi într’o libertate îndrăzneaţă a versului, cari surrindeau şi găsiau destui termeni Cercetătorii problemei gotice sunt i ra comparaţie în poezia contempode acord că acest stil nu se limitea- J rele es- pU acestea erau caractază la plastică; lui îi corespunde mai fond spirit a. -j^g ge grefau pe IU1 «idânc, care de termină azi acestor creatori trăsături comune. La temelia frământărilor iconare stârnia o năzuinţă de înălţare creştină, de spiritualizare, în spaţiul gotic al mănăstirilor bucovinene. «Ca să-mi crească visul ca un lujer, drept mă’nvelesc în noapte ca’n frunzare cerbii, scria Ion Roşea, unul din primii poeţi ai mişcării. Una din cele mai semnificative opere a acestei frământări este «Tarot sau Călătoria omului» de Mircea Streinul, operă ce na găsit înţelegere unanimă pentru că ar fi în stare să lămurească mai bine taina vieţii de dincolo de moarte, dar care cu toate acestea rămâne una din cele mai interesante cărţi de poezie din câte s’au scris în veacul nostru. Căutaţi şi veţi întâlni ideia de înălţare ca un stăruitor element de stil. «Turnul a crescut / din frunză limpede; / piatra, fiecare, / era depărtare / şi-apropiere de soare, (pag. 51). Era prea sus regele prea aproape de soare, şi moartea nu cuteza / să se’nalţe / decât până la jumătatea turnului / (pag. 54)... iar cine va auzi f suişul sângelui / la tâmplele muntelui / să se uite cum trupul meu I s a aşezat în inima lui / ladreapta soarelui, X la amiază «te bine şi rău ! cum a hotărît Dumnezeu / (pag. 76). Pământul l-a sărutat / şi lumina inimii mele / s’a urcat / în mugurii stejarilor I (pag. 94). ...biserică In’a curi să te urci / şi’n isvoare să doineşti / acum şi’ntotdeauna / sub cerul larg al ţării rumăneşti. (pag. 95) şi comparaţi cu mistica legată de pământ a lui Tudor Arghezi, care cu toate pornografiile, rămâne un poet mare. / Tu eşti, mamă? Mi-e frică /Mamă bună, mamă mică. / Şi s’a urât în pământ. /Toţi nu mai sânt. / Toţi au plecat, de când ai plecat. / Toţi s’au culcat, ca tine, toţi au înoptat, / Toţi au murit de tot, / (Cuvinte potrivite, pag. 145). Deosebirea aceasta elementară denotă o altă poziţiune a omului creator. Şi în cultura românească va trebui să distingem mai multe orizonturi spaţiale, pentru că niciodată creaţiunea nu ocoleşte principiul variaţiunii, prin care omul însuşi devine nou în faţa lui Dumnezeu. Dar,dintre toate înoirile, sublimă este numai acela, care-l desprinde din încătuşarea lutului şi-l înalţă spre cer. Acesta este semnul sub care hălădueşte goticul în sufletele noastre. Liviu Rusu