Buna Vestire, septembrie 1937 (Anul 1, nr. 153-177)

1937-09-01 / nr. 153

Directori : DRAGOȘ PROTOPOPESCU ANUL I. No. 153e pagini 3 lei wiAn UD&n Dc lrPTA npcîtuima­ n « d­a­c 11 a, lAdmini­s i­r­a­t­i­a : I / Direcţia Administraţi» 4­ 85.62 ABONAMENTE: BUCUREȘTI I 1­1 an Lei 700 I­I Bulevardul Elisabeta 12, etaj II. I TELEFOANEI Redact.a..................... 4.84.34 Comune urbane 6 luni „ 35oJ Comune rurale ț i an Lei 50® 6 luni , 25, 3 luni , 125 TOM­A VLADESCUI Vizitarea minelor Şorecani Convoiul maşinilor porneşte spre agatul Şorecani împodobit cu arcuri de verdeaţă. La cazinoul muncitorilor, invita­ţii servesc micul dejun. Maşinile coboară spre gura minei­Prin galeriile ventilate oaspeţii pornesc în vagonete spre locul de a­­bataj, unde pe brânci la lucru mine­rii scot din inima pământului căr­bunele strălucitor I­n scurt popas la capela din in­­teritoriul minei. Acolo, în fiecare di­mineaţă, înainte de a-şi începe istovi­toarea muncă, îngenunchează mine­rii cerând protecţia Celui Atotpu­ternic. Cerul se înseninează. Convoiul porneşte spre biserica din sat, clădită de curând de admi­nistraţia minelor, în satul care de multă vreme nu-şi mai înălţase “­­shii către Cer. Impresionanta solemnitate dela Leghea Şorocani Clujul sosise la Leghea­Şorecam■ lor împreună cu satele din ţinut, în frunte cu distinşii oaspeţi, cari au ţinut să pecetluiască, cu prezenţa lor victoria românismului într'un ţinut complect înstreinat. Au sosit dela Cluj: P. S. Nicolae Colan episcopul Clujului şi d-nii Al. Vaida Voevod preşedintele Frontu­lui Românesc, general Ivaşcu co­mandantul brigăzii de artilerie, d-na şi a. general Mehedinţi comand. cor­pului 6 teritorial, Punea prefectul judeţului, păr. Man, ing. Gh. Zeicu inspectorul regimului silvic, etc. etc Convoiul maşinilor este primit la Leghea de uratele mulţimii venită din satele vecine, în frumoasele por­turi naţionale. OFICIEREA SERVICIU­LUI DIVIN In faţa casei de odihnă a mine­rilor, pe terasa principală, ia loc întreaga asistenţă venită de la Bu­cureşti şi Cluj. P. S. Episcopul Colan înconju­rat de un sobor de preoţi încep o­­ficierea serviciului divin. Răspun­sul corului străbate spre culmile împădurite ale dealurilor, cari în­conjoară staţiunea, pierzându-se în­­tr’un prelung ecou pe văile ce dau spre sate. După ruga de mulţumire către Dumnezeu, P. S. Episcopul Colan s’a adresat întregei adunări prin următoarele cuvinte: *)Miercu­ri I Septemb. 1937 Afirmarea înaltului comandament al muncii româneşti Inaugurarea stafiunei balneo - climaterice a minerilor Discu­sirilor P. i. ipistopului Nicolas (olan și a­­kor, M. Hasaescu, Vaier Pop, D. R. loanitescu, Giornel Gheorghiu. Banchetul — fiostul d-lui Hanoilesci, cuvintarea d-lui Morar Sahnil. — Discursul d-lui Al. Vaida Voevod — La orele 7 şi jumătate, în gara frumos pavoazată a satului Aghi­­reş, coboară invitaţii sosiţi de la Bu­cureşti, pentru a participa la sărbă­toarea inaugurării staţiei balneo­­climaterice a Minelor Şorocani. Întâmpinaţi de d. profesor Mihail Manoilescu, administratorul delegat al minelor, întreaga asistenţa coboa­ră din vagoanele cu paturi. Din Bucureşti au sosit d-nii: Va­ier Pop ministrul industriei şi co­merţului, D. R. Ioanitescu fost mi­nistru, Georgel Gheorghiu directorul general al U. G. I. R.-ului, prof. ing. Cristea Niculescu, prof. ing. Cassa­­sovici, Emil Marian, George Trancu directorul Băncii Comerciale Româ­ne, Ion Manoilescu, directorul Băn­cii Timișoara, ing. Hossu dir. cfr., consilier Brăneanu ing. Teodoroff dir. Creditului Industrial, Virgil Cotova, directorul portului Constan­ța, dr. I. Bădărău dir. spitalului cfr. No. 2, ing. Drăgulănescu, directorul Concordiei, dr. Adem, col. Vasiliu directorul Creditului Carbonifer, Gh. Galeriu director Nitrogen, Cezar Hărjescu director general la minis­terul industriei, Joldea Rădulescu directorul ziarului Frontul, Dragoș Protopopescu dir ziarului «Buna Vestire», Florin Demetrescu dir. mi­nisterului industriei, Ing. Augustin inspector cfr., Marius Drăgulescu, dir. ministerul industriei, Mircea Pienescu redactor al ziarului „Cu­­rentul», Ștefănescu Gruin, E. Ştefa­­novici, V. Damaschin, Viţeanu, V. Mocanu, Măndăchescu, Panaite zia­rişti Bucureşti, etc., etc. In dată, d. prim pretor a prezin­­tat d-lui ministru oficialităţile loca­le, ţinând apoi următoarea cuvân­tare* DISCURSUL PRIMULUI PRETOR Excelenta Voastră d-le ministru, Regiunea «Şorecani», — cea mai importantă regiune din plasa Ahire­­şu — îmbracă azi haina de mare săr­bătoare! Se inaugurează staţiunea bal­­neară şi de odihnă «Leghea Şorecani­­lor» a funcţionarilor şi minierilor de la minele Şorecani, — realizare ce cons­­titue un nou şi preţios inel în lanţul de înfăptuiri româneşti a acestei în­treprinderi. Apoi adresându-se d-lui ministru Vaier Pop: Excelenţă, — venind astăzi în mij­locul nostru ca să patronaţi sărbătoa­rea care este în adevăr a tuturor ini­milor cari simt şi pulsează româneşte — ne daţi o nouă dovadă de sinceră dragoste de neam ce animă şi de spri­jinul desinteresat ce înţelegeţi să acor­daţi tuturor înfăptuirilor realizate în interesul românismului. Bucuria noastră este îndoită când vedem, că din prilejul serbărei de as­tăzi, veniţi să încununaţi cu înalta Voastră autoritate, rezultatul muncii depusă cu atâta râvnă şi dragoste de neam de către distinşii fii ai Neamu­lui Românesc, colaboratori din viţă de boeri moldoveni, a fraţilor Manoiles­cu, în slujba aceluiaş naţionalism cu­rat românesc, cari prin întreprinderea românească icnită într’o regiune ce a fost aproape complect înstrăinată de sufletul Neamului Românesc, au ridi­cat stindardul revendicărilor de «res­titutio in integrum» a drepturilor la viaţa de Stat a Naţiunei Române pe veci întregită în hotarele ei etnice şi istorice. Fie, ca această pecetluire a unei în­făptuiri româneşti, realizată de fraţii Moldoveni în pământul Ardealului desrobit, să constitue o nouă afirmare, a unităţii sufleteşti a Neamului Româ­nă traiți în tu­mul şi anii — Inălţătoarea festivitate de la Leghea-Şorocani ASPECTE Cugetătorul subtil şi feminin care era ERNEST RENAN, mărturisirea în ultimile pagini ale operii sale că regretă de-a nu mai putea vieţui îndeajuns spre a vedea veri­ficându-se pe teren teoriile socia­liste ce începuse a fi la modă pe vremea lui. Din mărturisirea lui însă transpira ca o undă de dureoa­­să îngrijorare. Şi pe bună dreptate, fiind Renan era un om prea subţire şi dotat cu o prea solidă cultură creştină şi istorică, spre a nu-şi da seama că o mişcare ce începe cu negarea lui Dumnezeu şi a spiritu­lui, poate sfârşi altfel decât în cea mai fioroasă dintre mutilările sufleteşti, în faliment şi în sânge. Lucru care­­- după cum ştii — s-a şi întâmplat. Desigur că dintre numeroşii oameni subţiri, cari au participat cri. Duminică, la sărbătoarea munci­torească şi românească dela LEGHEA ŞORECANILOR, nici unul nu va mai fi muncit de dorinţa de a şti în ce spirit şi cu ce mijloace va rezolva STATUL LEGIONAR marea problemă socială lăsată nouă ca o moştenire falimentară de către regimul capitalist, deoarece au avut în faţa ochilor un exemplu concret de viaţă nouă colectivă, născută din tradiţiile noastre creştine, grefată pe un fond românesc viguros şi dis­ciplinat, în spirit şi în doctrină legionară. Pentrucă în adevăr şi mai ales în ceeace ne priveşte pe noi Ro­­mânii singură Mişcarea Legionară s’a dovedit capabilă să rezolve în chip cinstit, bărbătesc, eroic, marea problemă socială a veacului, fără de care desăvârşita noastră victorie naţională nu va fi cu putinţă. Do­vada ? Singură soluţia sa s’a impus. Ieri ni s’a demonstrat acest lucru prin fapte, care după cum se ştie e o demonstraţie tot după maniera legionară. Vă amintiţi cum ZOLA, caracteristic scriitor de stânga, a încercat să arate cu un episod cules din viaţa minierilor («GERMINAL») că luptele dintre clasele sociale au un caracter de teribilă şi implacabilă fatalitate şi că acest conflict nu o poate sfârşi decât în sânge, sub năruiri catastrofice şi dezastre. In cazul nostru, o coincidenţă bizară a făcut ca, o mână de luptători şi de ingineri Români, tocmai prin experienţele realizate cu minierii şi în jurul unei mine de cărbuni, să ne arate că războiul permanent dintre clase e o stare socială morbidă, un simptom de putreziciune şi demenţă, în vreme ce colaborarea activă dintre factorii procesului de producţie, înfrăţirea lor în realizarea unor opere ce depăşesc preocu­pările şi perspectivele economice constitue tocmai orânduirea normală a lucrurilor în sânul unei na­ţiuni sănătoase.­­ LEGHIA ŞORECANILOR, admirabil colţ de rai pitulat între dealurile din împrejurimile Clujului, este o astfel de operă comună, realizată prin râvna frăţească şi prin eforturile convergente ale muncito­rilor, inginerilor şi patronilor în scopul de ai reconforta pe cei osteniţi, de a procura celor ce muncesc în tăcere şi anonimat, câteva săptămâni pe an de repaos şi de refacere trupească şi sufletească. Lor şi co­­pilior lor.­­ Ceea ce e semnificativ însă e circumstanţa că în cadrul restrâns al acestei prime experienţe, opera a­­ceasta nu e un început ci un coronament, o concluzie şi o sentinţă. Coronamentul încrederii ce şi-au închi­nat în 1933, în momentul romanizării conducerii minelor ŞORECANI, muncitorii, conducătorii tehnici şi patronii; coronamentul dragostei, al muncii şi­ al entuziasmului lor; consecinţa logică a principiilor legio­nare aplicate cu convingere în tot ceea ce priveşte organizarea şi răsplătirea muncii într-o întreprindere. Iar sentinţa a fost pronunţată de conştiinţa românească, integral r­eprezentată la această înălţătoare sărbătoare; clerul prin I. P. S. NICOLAE, Episcop al Clujului; elementul diriguitor, prin d. VALER POPP, ministrul industriei şi comerţului, creatorii militanţi ai României de astăzi, prin d. VAIDA-VOE­­VOD şi suita d-sale; oştirea prin doui generali, comandanţi de mari unităţi prin partea locului; elemen­­tul politic prin reprezentant­ ai tuturor grupărilor şi partidelor, cari toţi n’au avut decât sincere cuvinte de laudă pentru inimoasa şi temeinica înfăptuire. In afară de discursuri, ultimă ofrandă pe altarul bachic al Democraţiei încă în viaţă, un alt element de educaţie legionară afirmat din plin aci a fost corul. Un cor impresionant de aproape o sută de per­soane, ale căror voci curate şi puternice, timbrate cu aur şi cu argint, se înălţau de acolo, din inima ver­de a pădurii, până la picioarele celui Prea înalt. Iar jocurile naţionale de la urmă, jocuri vioaie ardele­­neşti, întinse pe pajişte, între arborii mari, în pacea solemnă a acestui refugiu­ a adaos o nuanţă idili­că şi patriarhală, puternicului ansamblu modern. Nuanţă necesară însă, pentru că ea exprimă elementul de bază al tuturor înfăptuirilor sănătoase: continuitatea de tradiţie, de suflet şi de istorie. D. profesor MIHAIL MANOILESCU, iradiind ca totdeauna bunătate, spirit, inteligenţă şi amabili­tate, a arătat personal oaspeţilor toate dominantele caracteristice şi vrednice de interes ale înfăptuiri­lor. D-sa a fost sprinten şi bine disos ca un liceian, duios ca un părinte, aclamat ca un iniţiator şi ca un realizator.. NICOLAE BOGDAN dramatice , în care au fost achizi­ţionate de noi, pentru a salva viaţa muncitorilor. Minele noastre, nu ştiţi ce datorii de ordin material, le apăsau şi ce greutăţi întâmpi­nau în exercitarea activităţii lor. Totuşi noi cei din familia Şoro­­cani nu suntem din aceia care so­cotesc că obligaţiile de ordin mate­rial sunt o scuză care să îngădue de a amâna împlinirea obligaţiuni­lor de ordin moral. (Aplauze). Este specialitatea celor care nu au suflet, să invoace vecinie pentru inacţiunea lor greutatea vremuri­lor. Din această experienţă a noastră, am scos câteva învăţături; câteva din ele sunt triste şi de aceia le voi spune cu curaj înaintea dvs. care jucaţi un mare rol în această ţară întâi. Pentru întreprin­derile româneşti nu exista încă un stat românesc, un stat românesc aşa cum tre­bue să-l concepem cu toţii, (aplauze îndelungate) oc­rotitor pentru întreprinde­rile care îşi fac datoria naţională şi socială şi se­ver pentru acelea care cal­c a doua constatare tristă pentru întreprinderile româneşti — şi vă rog d-lor ziarişti să notaţi bine a­­cest lucru — pentru întreprinderile româneşti nu există în ţara aceasta bănci româneşti, mai ales de când anumite bănci ardelene care aveau o tradiţie românească, azi nu mai au nici o putere. (Aplauze). Fac o singură rezervă, arătând toate re­cunoaşterea şi recunoştinţa Socie­tăţii Naţionale de Credit Industrial care îşi face pe deplin datoria Dar există o Bancă a ban­cilor care poartă titlul o­­ficial de «Naţională». Nu ştiu pentru de fel de între­prinderi o fi banca aceas­ta «Naţională» dar ea fiu este «naţională» pentru in­tre­prind­er­i româneşti («­­plase). Vă rog să scriu­ şi aceasta d-lor ziarişti. In al doilea rând există la popo­rul nostru un alt fapt îmbucurător, există un echilibru sufletesc natural fără de care nu poate funcţiona o colectivitate omenească, între ne­voia de ordine şi între nevoia de li­bertate. Am auzit cu atâta pesimism spu­­nându-se: este foarte greu să lu­crezi cu românul fiindcă îndată ce-i dai libertate, îndată ce-i arăţi consi­deraţiune, «îşi ia nasul la purtare». Este o insultă care se aduce acestui neam de domni. Căci noi suntem un popor de domni şi de stăpâni pe care numai unele condiţii vitrege ne-au adus la umilinţe trecătoare (Aplauze calde). Noi ştim să păstrăm cumpăna cea dreaptă între libertate şi ordine. De pildă la noi la Şorocani să nu vă în­chipuiţi că respectul pentru om şi at­mosfera de familie au dus la des­­măţ. Nu există întreprindere mai disciplinată decât a noastră. Dar nu există în acelaş timp oameni care să se simtă mai liberi şi mai demni decât acei care lucrează cu noi. (A­­plauze, ovaţii). In sfârşit o a treia constatare îm­bucurătoare: mai există ceva minu­că alături cu drumul cel drept. De pildă din munca muncitori­lor noştri ca şi din strădania inte­lectualilor care conduc aceste între­prinderi şi de care Prea Sfinţia Sa Episcopul Nicolae a vorbit atât de frumos.­­Ce lecţiune înaltă a dat azi Prea Sfinţia Sa muncitorilor şi ţăranilor, arătând câtă valoare are munca intelectuală care trebue respectată de către muncitorul ma­nual așa cum și noi respectăm munca lor!). Se strâng de către întreprinderea noastră milioane de lei care merg — după lege — pentru ajutorarea muncitorilor sub forma asistenței sociale oficiale. (Apauze). Dar, iubite domnule Ioanitescu, fost ministru al muncii, știi oare cât de puţini din banii pe care îi strângem noi se întorc înapoi sub forma de bunuri efective pentru muncitorii noştri? Dacă noi am fi lăsaţi în pace să ne administra­m singuri banii noştri am putea con­strui câte două Leghii ca acestea în fiecare an. (Aplauze). Iluştri oaspeţi, v-am vorbit până acum de cele triste. Dar există şi alte lucruri bune şi frumoase. Există mai întâi un geniu orga­nizator al românului, pe care ni­meni nu vrea să-l recunoască. Acest geniu românesc este capabil nu nu­mai de lucruri pur individuale nu numai de măestria meşteşugarului care făureşte lucrurile cele mai mi­nunate, ci şi de organizarea muncii în comun, a muncii colective* Este geniul creator de întreprinderi e­­conomice, creator solidaritate şi de colaborare în vederea unui scop superior. (Aplauze). Acest scop superior este româ­nismul şi dreptatea socială. Pentru noi naţionalismul sincer nu poate fi decât social după cum socialis­mul firesc şi curat nu poate fi de­­cât naţional. (Aplauze îndelungate). Dat în românism şi acesta e sufletul Ardealului. Cea mai mare bucurie a vieţii mele de om public a fost acela de a fi descoperit sufletul cu­rat al Ardealului. Am găsit la mun­citori ca şi la conducătorii intelec­tuali nebănuite calităţi de techni­­cieni, de organizatori, de şefi şi pe deasupra un devotament fără de sfârşit pentru ideile frumoase (apl.). Am avut la Şorocani — şi dacă îmi daţi voie să întrebuinţez un cu­vânt părintesc — am crescut aici o serie de pui de ardeleni, începând cu tinerii meseriaşi din ţara Moţilor şi sfârşind cu tinerii ingineri ardeleni. In sufletul lor se găsesc adunate de o potrivă delicateţea moldoveneas­că, îndrăsneala munteanului, şme­cheria olteanului şi spiritul isteţ al bănăţeanului. Dar toate acesta sunt dominate de o mare calitate, o soli­ditate şi o seriozitate care face pe ardelean să nu dea niciodată înapoi. Şi atunci mai stăm să nu întrebăm de und­e vom lua elemente economi­ce de colonizare spre a le aşeza în colţurile în care ţara a fost năpă­dită de streinii Le vom lua din Ar­,­deal! (Aplauze călduroase şi repe­tate). Pentru întreprinderile româneşti nu există bănci româneşti între libertate şi ordin . Cuvântarea P. Episcopului Colan După oficierea serviciului divin, care a impresionat prin gravitate şi însufleţire, Prea Sfinţitul E­­piscop NICOLAE COLAN a ros­tit această scurtă dar elocventă cu­vântare, ascultată cu încordată aten­ţiune de toţi cei de faţă. «Am venit cu dragostea ini­mii mele, să binecuvântez acest aşezământ de credinţă. Am ve­nit fiindcă acest aşezământ este creştinesc şi văd în faptul acesta singura cale prin care s’ar putea rezolva problemele sociale din­tre muncitori şi patroni, căci nu există altă cale decât cea creşti­neasca. Văd în realizările de aici, în­ţelegerea care domneşte între cei cari cu sudoarea frunţii îşi câştigă pâinea şi între conducă­torii lor. Rog pe Dumnezeu să sporea­scă jertfa materială şi sufletea­scă, ca drumul apucat de cei de aci să fie urmat de mulţi alţii, pentru ca în curând, ceia ce este la Aghireş, să fie în întreaga ţară». După discursul P. S. S. Episcopul Colan a luat cuvântul d. profesor M. Manoilescu Cuvântarea d-lui Prof. Mihail nauutim înalt Prea Sfinte, Domnule Preşedinte, Domnule Ministru, Iluştri şi cinstiţi oaspeţi, Dragi copiii ai familiei Şorocani, Este o rară bucurie aceia pe care o trăim astăzi când putem să avem în mijlocul nostru personalităţi din cele mai preţuite şi nu­ scumpe ale Ardealului is ale neamului româ­­nesc. Desigur din partea noastră a fost o îndrăzneală să invităm la modesta noastră sărbătoare pe P. S■ Sa Episcopul Nicolae care odi­nioară a vorbit poporului ca marii prelaţi de odinioară în cuvinte a­­tât de inspirate despre apropierea care trebuie să facă între toate clar­­ile societăţii româneşti sub sem­nul sfânt al creştinismului (a­­plauze). A fost o îndrăzneală să invităm la noi pentru a doua oară pe d. Pre­şedinte Vaida Voevod al cărui nu­me singur face să se cutremure brazii şi să foşnească frunza ste­jarului pe întreg cuprinsul Ar­dealului (aplauze, ovaţii îndelun­gate). A fost o îndrăzneală să invităm pe d. ministru Vaier Pop. Mărturisesc că bucuria ce ne-o face se datoreşte nu atât situaţiei sale oficiale, ci faptului că este ar­delean şi că în Ardeal şi-a înscris încă din tinereţe numele său ală­turi de marii luptători dinainte de războiu, pentru cauza şi postulatele naţionale. Prezenţa d-sale în actua­lul guvern reprezintă în primul rând rândunica, care ne anunţă pri­măvara unui românism triumfă­tor. Am văzut cu toţii acţiunea de românizare pe care o urmăreşte de când este în fruntea treburilor pu­blice (aplauze). Dacă totuşi ne-am îngăduit să in­vităm pe aceşti oaspeţi şi pe cei­lalţi purtători de demnităţi şi de răspunderi din Bucureşti şi Cluj, pe care nu-i mai numesc, este fiindcă, socotim că experienţa noastră de la Şorocani poate lumina multe din căile şi mijloacele care duc la trium­ful românismului şi care constitue astăzi preocuparea cea mare a fruntaşilor României In adevăr, în vremea noastră, problema naţională e prea mult şi mai totdeauna aşezată pe un plan teoretic. Oamenii noştri de astăzi filozofea­­ză şi vor să asigure dominaţia ele­mentului românesc prin mijloace prea lente, prin forme prea teore­­tice. Oamenii noştri politici sunt în ge­neral prea filosofi şi prea puţin practici. Din însăşi experienţa mea politi­­că am ajuns la concluzia că mai pre­­sus decât căr­ţile de teorie—şi poate că şi eu am scris de acestea — şi mai presus decât legile cele mai bune — şi poate că şi eu am făcut din acestea — stă fapta vie şi con­cretă împlinită direct în mijlocul realităţilor naţionale. (Aplauze). Când pentru un anumit timp nu mai poţi lucra în mare la guverna­rea unei ţări cel mai cuminte lucru este să cauţi a lucra în mic la înăl­ţarea şi înfrumuseţarrea unui colţ de ţară. Şi atunci nu este nici o coborâre să cauţi ca acel legendar Popa Tanda să ridice şi să înfru­museţeze un sat sau un picior de plai, ca unul din acestea atât de binecuvântate din pământul Ardea­lului (aplauze entu­laste). ÎNTREPRINDERI ROMA­NESTI INTR’UN STAT ROMANESC O asemenea experienţă nouă şi îndrăsneaţă o supunem astăzi m­edi­­taţiunii dvs. De aceia ne-am luat curajul ca să vă convocăm în mij­locul nostru. Ceea ce vă înfăţişem noi este re­zultatul unei bună voinţe, unei strădanii, unui gând de afirmare naţională desfăşurate în împreju­rări de o vitregie de care dvs. nu vă puteţi da seama. Nu ştiu­ care­­ sunt împrejurările — în adevăr D. PROF. M. MANOILESCU Cântecul Neamului românesc Doamnelor şi domnilor, Am auzit adineaori căutându-se imnul minerilor. In acest imn este un vers de o desăvârşită tristeţe şi de o rară putere de evocare. «Dasupra noastră n’avem cer. C’aşa e viaţa de miner»,­tecul minerilor. Dacă ne gândim la cer în sensul sufletesc, cântecul a­­cesta este însăși cântecul neamului românesc care in trecutul lui n'a a­­vut parte de cer liber. (Aplauze). Dar eu trăesc cu o nădejde. Sub domnia regelui Ferdinand s’a (Continuare în pag. 111-aX

Next