Buna Vestire, septembrie 1937 (Anul 1, nr. 153-177)

1937-09-01 / nr. 153

s Pag. 2-a. Nr. 153 C’un cuvânt jidovul nu merită drepturi nicăeri în Europa, pentru că nu munceşte­­_ iar traficul şi scum­pirea artificială a mijloacelor de trai nu este munc­ea, și aproape numai într-aceasta consistă a jidovu­lui. Jidovul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul XVI-lea, libertatea muneji productive, ci libertatea traficului. El e veşnic consumator şi niciodată pro­ducător. Dacă e meseriaş, e superficial, lucrează nu­mai pentru ochi. Jidovii reprezintă concurenţa nesă­nătoasă a muncii rele, superficial cu munca dreaptă şi temeinică. «Eftin» şi Rău» e deviza jidovului, până ce ruinează pe lucrătorul creştin, «scump şi rău» e deviza lui când rămâne stăpânul pierii. (Mihail Eminescu ,Curierul de Iaşi 1877) «Hilarita» e titlul unei comedii utopice de d. Dragoş Protopopescu. Acţiunea împăr­ţită în numeroase tablouri, are un ritm viu, de film — şi dialogul (acel dialog tipic Dragoş Protopopescu, care a şi în­­ceput să fie Pestisat) de-o vervă ine­puizabilă, dă o piesă, pe care-aş numi­ o intelectualistă. «Lumea Nouă», substanţiala revistă a d-lui prof. Mihail Manolescu a apărut într'un nou număr. Vom reveni pe larg asupra importantelor articole din «Lumea Nouă». In «Viori de lut» de T. Al. Muntean», citim aceste versuri inspirate: «Cu­ mâini tremurătoare de orb Mă caut, cu glas de vânt mă strig:­— Clipa trece, ţipă ca un corb Printre cetini albe încremenite’n frig. Aceleaşi rugăciuni stăruiesc­ în mine ca’ntr’un schit, Genunchii sângerează, luna bate’n fereşti Copil de-odinioară, sirop clar de infinit, Oricui te-aşi cerşi d­acă aşi afla unde eşti»... (POVESTE ALBA)­­Ascultă, caisul bate’n geam. E noapte... Dă-mi mâna. Ştergeţi pleoapa. Ce-aşi mai putea să-ţi spun?. Hai, cântă-mi iarăşi că lanurile sunt coapte Şi luna’n clară. Nu plânge, înger brunic. (DESPĂRŢIRE) Petru Iroaie e autorul recentului volum .«Cântece populare istroromâne». Un comentariu bogat însoţeşte această lucrare de spe­cialitate, asupra căreia atragem aten­­ţia. «Răsărit nou», un poem de Constantin Scrima, are multă sensibilitate. Ii îndemnăm pe toţi debutanţii să citească şi iarăşi să ci­tească: din V. Voiculescu, Lucian Bla­­ga, Ion Pillat, Radu Gyr, Adrian Ma­rin, Aron Cotruş, Const. Cega, Teofil Lianu şi alţii. D. prof. Leca Morariu a tipărit de curând lucrarea «Maio­­rescu şi neologismul», o carte de ma­re utilitate, care adaugă încă un me­rit la cele multe ale distinsului sa­vant. Dimitrie Mântulescu a tipărit un voluminos studiu, intitu­lat «Poliţie politică şi poliţie de sigu­ranţă de stat». Aşteptăm cartea, ca să putem reveni. M. S. Sf. Ioan Botezătorul INTEM O ŢARĂ plină de ioni. Nu­mele, sau mai precis pre­numele, pe care-l întâlneşti la tot pasul, este Ion. Dealtfel ,lucru pare explicabil. Pentru­­că şi calendarul, de unde se recru­tează obicinuit numele, este dominat de Sfinţii: Ion Botezătorul şi Ion Gu­ră -de-aur. Cu toate aestea, cât de puţin ştim despre proorocul care strigă în pus­tiu: «Gătiţi calea Domnului, netede faceţi cărările Lui!» Personalitatea co­vârşitoare a premergătorului Ion, a fost decisivă pentru soarta creştinismului. Cronic al împărăţiei lui Dumnezeu, el a fost cel dintâi care, arătând cu dege­tul pe Hristos a strigat, uşurat ca de o sarcină grea : hic est­­­hic est ! Con­ştienţi de misiunea lui divină, primii creştini i-au şi închinat spre pomenire, mai multe zile în calendar, 7 ianurie, 24 Iunie, 29 August, sunt ale Botezăto­rului. Faptul că Ion înaintemergătorul, care reuşise să-şi înjghebeze o şcoală profetică cu răsunet puternic în popor şi să îndrepte spre el toată­­ atenţia şi nădejdea, mântuirii. Vine şi spune : «Nu sunt eu, ci altul, acela pe care-l cău­taţi», nu­ e deloc fără importanţă I­ON BOTEZĂTORUL rămâne mart prin aceea că a ştiut când i-a apus steaua lui. A înţeles la vreme, că el trebue să se micşoreze, pentru că altul să crească. A pricepe când îţi apune steaua, este tot un caracter al perso­nalităţii. Nu ştiu ce ar trebui făcut, pentru că să ne între bine in cap lucrul acesta. După codul comun al felului vostru de a vedea, credem că destinul personali­tăţii este numai ascensiunea. Profundă eroare ! A şti să decazi, descriin­du­-ţi perfect curba, înseamnează a-ţi rotunji şi de­săvârşi personalitatea. Un Ion Botezătorul­, arţăgos şi încre­zut, ar fi fost o adevărată primejdie în pragul Noului testament. Supralicitân­­du-şi doctrina cu a Mântuitorului şi polemizând cu Hristos, loan, ar fi ră­mas un gnostic oarecare, fără nici o în­semnătate în opera mântuirii. Dar, pri­vind cu aceeaşi bucurie, căderea stelei lui, ca şi ascensiunea astrului mesia­nic, loan a rămas un uriaş. Doamne, câţ, ar avea de învăţat oa­menii din acest exemplu slendid ! Câte stele în ţara asta nu sunt ţinute cu mâ­na şi furcerul, deştele trebuiau să vină jos ?! Şi cât încurcă firmamentul, în­târziind mântuirea !? — In legătură cu persoana lui loan B. se impune să remarcăm iarăşi un fenomen cu totul paradoxal. Se ştie că el este numit «profetul care strigă în pustiu«. Cum şi era de fapt. Pentru că într’adevăr, loan se retrăsese în deşer­tul din jurul Iordanului şi acolo pre­dica. Cum se explică atunci că lumea alerga la el ca la un izvor cu apă rece ? *Ce numai el era ascultat? Că lui în de­osebi i­ se cereau referinţe despre mesia­­nitatea lui Hristos ? P­USTIUL ŞI SOLITUDINEA formea­ză pâinea sufletelor mari. D­ară retra­gere şi solitudine nu e posibilă creaţia. Şi Ioan creiase modelul omului nou, pe care Mântuitorul, nu l-a dispreţuit. Ba, dimpotrivă l-a adoptat şi l-a perfec­ţionat. Ion Botezătorul a fost cel dintâi creştin. Lumea alerga la el, pentru că el dăruia totul şi nu cerea în schimb, de­cât îndreptarea sufletului şi m­oirea vieţii. Şi azi şi mâine şi totdeauna, cel mai ascultat cuvânt este cel care vine, din­ tăcere, din lepădare de lume şi care nu ascunde în dosu-i decât grija pen­tru mântuirea semenilor. I. C. Bâca BttICA VESTIRE 0 „KlenejiJIisG^^ Şi un Manual şcolar Pr. Dominic N. lonescu — admi­rabilul nostru «­Pire Mimanche» — este un excelent profesor. L-am, cu­noscut astfel la Seminarul Central, coleg de o afecţiune rară, entuziast şi dascăl iubit de candidaţii la teo­logie, nu atât pentru prezenţa sa preoţească, cit pentru blindeţea creştină cu care ştie împărtăşi vie­ţile sfinţilor. Pentru mine e un prilej bun, MA­NUALUL DE CL­­IV DE ISTORIE A BISERICII ROMÂNE», (Ed. ) de a mă putea ridica mai sus de umerii mei. Prilejul într’această va­canţă care ne-a depărtat vremelnic să mă regăsesc coleg al Pr. Dominic Prejudecata pe care mi-o formula­sem cîndva că un dascăl, cu sim­ţul pedagogic al dînsului, ar putea realiza un bun manual didactic, din toate punctele de vedere, mi-a fost confirmată. Ca tehnică, e o o carte îmbietoare la lectură. Fotografii dese și edifica­toare, facsimile de texte vechi, re­produceri din Psaltir şi filigrame dau un preţios concurs textului cri­tic propriu zis. Interiorul cărţii e ca un interior de biserică — cu at­mos­fer­ă de cu­cernică măreţie, bunăoară cînd­ se­minaristul sau liceanul citeşte «dove­zile despre vechimea creştinismului la noi», un capitol în care elevul ia contact uşor cu utilizarea textelor (Eusebiu, Tertulian, Origen) şi legea fundamentală a creştinismului ro­mân, lexicul nostru creştinesc de o­­rigină latină. Iar detaliile­­ sunt copioase cînd este vorba de vieţile Sfinţilor Eus­­taţiu Placida şi Teopista, soţia sa, Sfîntul Mercurie sa­u Sf­. Dasius care au mucenicii pe meleagurile noastre. Bogăţia amănuntelor previziunea sobră a principiilor, a ideilor dominante — caracterizează manualul. Este TOCMAI CE CĂU­TĂ şi DE CE NU SE FEREŞTE ELEVUL. Pedagogic, copilul de 14- 15 ani încearcă marea pînă’n fund dacă i se povestesc fapte de mare eroism (moral) şi memorează scurt şi fără insistenţe — tot ce e dog­matic. Dar, ceiace într’adevăr caracteri­zează pe o poziţie specială acest ma­nual, este utilitatea lui dublă. Pe deoparte şcolarul găseşte în­­tr’însul, piesele importante ale isto­riei bisericei române. Deci la Reli­gie. Pe de altă parte manualul pregă­teşte cu o sinceritate foarte limpe­de, pragurile cursului de istorie li­terară — epoca veche, religioasă şi preistoriografică. Întemeierea creştinismului nostru. Invaziile slavone şi acţiunea de creştinare a misionarilor Metodin şi Chiril. De aici trecem din preistoriogra­­fie în epoca religioasă a literaturii noastre. Cu înfiinţarea şi rolul Mitropo­liilor. Cu Biserica înflorind sub atletul creştin, Ştefan. Cu Coresst — cel care a deslegat farmecele limbii eşuate în nămoa­­lele slavonismelor. Mitropoliţii care au lăsat urme în literaturii timpului, Petru Movi­lă, Simion Ştefan, Sava Brancovici, Dosofteiu stihuitorul Biblia de la 1688 care pune princi­piul unităţii naţionale şi religioase la romîni. "."7­­. a. m. d. până în vremile noas­tre, ale Patriarhiei de azi, trecînd prin viaţa mănăstirească la Antim­­ Ivirean­ul, a căruia iscălitură « An­dim al Ungro, Vlahiei» zîmbeşte toa­tă în chrilicîîe ei în infima paginii 165, apoi pela Veniamin Costalei unul din ctitorii şcolii romîneşti şi Andrei Şaguna care asigură nea­mului, «Şcoala de solidaritate na­ţională» (p. 220). Ultimul capitol este închinat Ar­tei, arhitecturii, picturii şi odoare­lor bisericeşti la Romîni cu peste 25 de clişee: biserici de stil romî­­nesc, (unele după picturile lui Ro­­manaţi) icoane, vitralii, etc. Alături de informaţia concretă, manualul adaogă texte originale, care constituesc apa vie a unei lec­turi Bunăoară, Testamentul Mitropo­litului Antim Ivireanu, care dă e­­levului o idee precisă despre firea blîndă şi logica senină a Ivirea­­nului. Sau folklorul religios din colinde. Sau minunatul clişeu al bisericii din Aşchileul mic. Ori cronica rimată «Plîngerea călugărului dela Prislop». Astfel Pr. Dominic N. lonescu ne-a dăruit dintr’odaia o «Istorie a Bisericii române» care poate ori cînd fi un îndreptar în biblioteca intelectualului, o lectură auxiliară învăţământului literaturii române în faza ei religioasă, un manual tehnic, literar, cu un autentic simţ al limbii, cu dragoste de subiect, informat, cu decorul bogat al cli­şeelor, cu lecturi colaterale — toate aceste daruri înmanunchiate spre a servi şcolărimii române. Colegii de specialitate ai Pri Do­minic­ă să dea deci prilej acestei şcolărimi să descoperă isvorul cel bun. Pentru că, eu dacă eram în comi­sia de recepţie a manualelor didac­tice, dădeam referatul de mai sus şi sub­scriam: Ion Băleanu Domnia lui Carol I şi Paşoptiştii ln ultimul număr «Vremea» publică sub semnătura d-lui A. Gheorghiu, un admirabil articol, despre stăruinţa tine­retului cărturar în cultura noastră şi în domeniul ştiinţific şi istoric. Consideraţiile au fost sugerate auto­rului citat, de lucrarea d-lor Mihail Po­­lihroniad şi Alexandru Cristian Tell. «Domnia lui Carol » Iată ce scrie d. A. Gheorghiu­­«Faza polemicelor sterile şi a luptelor de stradă a fost depăşită şi tineretul cu suflet deschis, curat, cu voinţa oţe­­lită în grele încercări s’a apucat de un efort constructiv pe un şantier tot­deodată spiritual, cultural şi economic». Iar mai departe oprindu-se asupra­ucrării «Domnia lui Carol I» , «d-nii M. Polihroniade şi A. C. Tell şi-au propus,­ nu fără motiv, să cerceteze o epocă din cele mai agitate, şi să trateze liniile ei de foc, pentru că astfel să realizăm efec­tiv ceea ce a fost bun sau rău în ultimii o sută de ani de istorie românească (căci Domnia lui Clarol I concentrează toate curentele și directivele acestui LEGĂMÂNT Din ţara bunicului aduc în traistă reci Şi-l port cu mine, vulturu, spre vânători. Spre înălţimi şi ţel de luptă-l las slobod Să plece tropotind în patru zări. Setos şi dornic de împărtăşanie, M’am reîntors în satul meu de graniţă. La vama dintre lumi, smerită danie, Mi-am dat tot sufletul din raniţă. Şi ,aşa întors acasă, cuminecătură M-a fost ogorul cari mă chiamă de mult. M’am dus în stranele de arătură Să cânt pământului şi să ascult. Cum trec în luminare dimineţi cu rouă, Cu paşii sângeraţi de lanţuri şi piroane, Să ceară, pentru ţară, rod de vreme nouă, Străbunii mei cu prapuri şi icoane. * 4v *. fv: . Pe o aripă de cer sta Dumnezeul preamărit Şi semne împărţea: alin şi izbăvire. Creştea, arhanghelii, din rugă de hotar urzit Un vis mărturisi sub sfinte patrafire. In urma şirului, din veac şi din milenii, Plângea străbunul meu dela paradă. Dăm luat o lacrimă din colțul genei Si*o port, drept legământ, schimbată ’n spadă. . îm Vi- Valeriu Cârdu Calendar Marti 31 August 1937 ORTODOX. Punerea Brâului Mar­e­ii Domnului în Heleopratis. CATOLIC-- Sf. Aristide SOARELE: răsare 5.37, apune 18.54. R­ADIO Marti 31 August 1937 RADIO ROMANIA­ şi BUCUREŞTI 14.10 : Radio jurnal . Ora. Mersul vre­mii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 14.25 : Muzică uşoară (discuri). 15 : Ultimele ştiri. 19 : Ora. Mersul vremii. 19.03 : Concert de după amiază. Or­chestra Radio, UNIVERSITATEA RADIO 20.15 : O nouă Deltă, de Emanoil Bu­­cuta, RADIO ROMANIA 20.35-21.10: Concert de muzică ro­mânească (discuri) : Sârba din muzi­cuţă (exec. Traian Naidin.-H.M.V.). RADIO BUCUREȘTI 20.35 : Concert de muzică variată pe discuri. RADIO ROMANIA, RADIO BUCURESTI 21.10 : Duete vocale, d-rele Georgeta Niculescu și Constanta Hameiu. 21.30: Concert simfonic de muzică modernă (discuri). 22.30 : Sport. Radio jurnal. 22.45 : Concert de noapte al Orches­trei Christache Stănescu, transmis de la restaurantul «Mircea». 23.45 : Jurnal pentru străinătate in limba franceză. 23.55 : Ultimele știri. Carpaţii, uriaşe valuri de pădure, bogaţi în vegetaţie, legănaţi în splen­dorile melodice ale doinei, ascund în văile lor nu numai aur, fier, cărbuni şi aramă, nu numai nesfârşite rezer­voare de petrol, titanice blocuri de sare şi marmoră, ci mai ales datină, grani­tica bază a unei superioare civilizaţii. Fiecare ştiubei, fiecare izvor, sburdat copil ce se rostogoleşte din adâncurile condrului, păstrează un cântec despre un voinic; stânile, cadelniţi cari fu­­m­egă necontenit pentru nesfârşita li­turgie celebrată în splendida biserică cu boltă de azur şi cu făclii de st­ea; tur­mele albe; totul, absolut totul e pro­fund românesc. Aici e leagănul baladei, al legendei; aici s’a creiat basmul şi to­ată mitologia vechei culturi româ­neşti, cu rădăcini înfipte în leat geto­­dae. Piscurile carpatine sunt turnurile ma­­jestoasei biserici clădite de Dumnezeu pentru dreapta noastră credinţă. Per­fecta armonie între duhul românesc şi munţii noştri e marea dovadă că aci e obârşia neamului. In totalitatea arhitectonică a mun­ţilor Garpaţi, grupul «Semenicul» are culme domolă ca o doină bănăţeană. Răsăriturile de soare scânteiază piatră scumpă peste­­ surâsul margaretelor albe înflorite întreaga­ vară şi până în mijlocul toamnei.­­Ia linişte« deplină, neînţelesul foşnet­­al» pădurii, adoarme sufletul legănat îa farmecul u­iui cân­tec bătrânesc.­­Vitele grase, de soi bun, turmele nenumărate, pase liniştite în­­tr-o vegetaţie­­ abundentă. Spre chindie, când soarele se apropie de culme, piesa­­jul îşi schimbă­­înfăţişarea. Pare de o visătorie feciorelnică, aşa ca ochii cio­­bănitelor, umbriţi de gene lungi, des­chişi a mirare şi umezi de vis. Atunci Vale încep să abureze şi depărtările se albăstresc. Din zăbranele ascunse subt coline, vine, un cântec de finer şi în el, turmele se îndreaptă spre­­poleşti. Se înserează. Fagii de pe marginea cărărilor parcă sunt vii. Când­ se îmbină ziua cu noap­tea, primesc în jurul contururilor lor o dungă de lumină roşiatică. Crengile lor se mişcă, se agită; frunzele vorbesc unele de altele. Nu îşi spun poveşti ui­tate şi nu cântă doine părăsite? Liniştea e deplină. La apus, cerul e tivit cu purpură. La răsărit, dunga de argint de pe coame, trădează ivirea lu­­nei. Nopţle su­nt­ albe. Frunzele sunt metalice. Părcele revarsă laur lichid. Umbrele fagilor şi ale brazilor se îm­bină şi prin luminişurile lor, vârful ierbii «’« împodobit cu strop de stea. Miliarde de stele pe pământ... Cerul şi pământul sunt asemeni. Păşeşti pe o spuză de stele. Undeva, la o stână îndepărtată şi ne­văzută se aude un cântec de fluer şi hăulitul prelung al unui câine ciobă­­nesc. Atunci singurătatea înspăimântă. Văzduhul foşneşte prevestiri. In clipele acestea am înţeles vorbele spuse deunăzi de un cioban: — «Pe noi ne înţeleg, taică, iată, ăşti munţi...» Viaţa ciobanilor e o baladă înfioră­toare, îmbrăcămintea putrezeşte pe ei de ploi şi de soare. Duhul singurătăţii a pătruns în întreaga lor fiinţă. I-a fă­cut copii de buni şi firi neînduplecate. Sunt acele caractere făurite pentru ne­adaptabil, păstrătoare de obicei şi pen­tru cari diatiba e religie; înţelepciunea lor, e înţelepciunea po­veştilor; cul­tura lor e filozofia «Miori­ţei»; poesia lor e poesia poporană, euro­­peană prin structura artistică şi univer­sală prin valoarea etică a ideilor ex­primate. încerc să fac o comparaţi® între un cioban artist şi forma de azi a culturii româneşti. Dar nu reuşesc. Sunt două lumi diametral opuse. Peisajul nuanţe­lor l-a exprimat ciobanul în uneltele sale de lucru şi de luptă. Pe mânerul pistolului, pe boala lui cu măciucă hai­ducească pe dârjala sbieiului, peste tot, pe marginea lopariului pe care toarnă mămăliga, pe uneltele pen­tru măsurarea laptelui (litre, ocale) gă­seşti încrustată simţirea lui, în forme geometrice sau basoreliefuri, într’un stil cu totul original. Fluerul din lemn de fag, cireş sau prun, e o capodoperă. Şi, operă de artă desăvârşită e cântecul horelor, brâuri- lor şi al doinelor. Viaţa munţilor, vn romanul autentic românesc, nescris până acum. Grigore B­ugar­in „Bunavestire“ In munţi Semenicul Spectacole TEATRE TEATRUL CĂRĂBUŞ: Electro-Cără­­buş. GRADINA MARCONI (Teatrul Vesel de vară): Fustele de la minister. GRADINA ARPA-COLOS: Mătuşica lui Don Juan. TEATRUL COMOEDIA : Om de în­credere. CINEMATOGRAFE RO­­MANEŞTI CAPITOL: Sherlock Holmes cu Hans Albers şi Heinz Ruehmann. Jurnal şi complectare. ARO: Ispita cu Edward Arnold, Joel Mc­Crea, Frances Farmer. Jurnal. ROXY : Sherlock Holmes cu Hans Al­bers şi Heinz Buehmann. Jurnal şi complectare. A. R. P. A.: Dezonorata şi Fata din Salem. OMNIA : Corabia blestemată şi Michel Strogoff. CITY : îngerul alb şi Ultimii Mohicani. DARLY : A doua tinereţe şi Călătorie suspectată. PALAS BULEVARD : îngerul întune­ricului şi Agentul special. FORUM : Casa visurilor şi complicaţii sentimentale. FEMINA : Pension Mimosas cu Fran­­ţoise Rosay şi complectare.­­ ■­­VOLTA BUZEŞTI: Clubul sinucigaşi­lor şi Tinereţea îşi cere dreptul. MARCONI: Surâsul seducător şi Dra­goste în Taxi. MARNA : Suprema jertfă şi Un bărbat original. ISTORIA BISERICII ROMANE este cel mai bun, cel mai reali­zat manual de religie pentru clasa IV secundară. Autorul, PREOTUL IONESCU DOMINIC este bine cunoscut din câteva excelente lu­crări anterioare. O recomandăm în mod deosebit profesorilor de religie. * «Dogmele Bisericii ortodoxe» pen­tru clasa V-a secundară, de pr. Do­minic Ionescu şi preot Const. Dia­­conescu, este desemenea recoman­dată. FRA ANGELICO CA­­MIL BALTAZAR D. Prof. NICOLAE IORGA, se o­­cupă în numărul 6 din «Cuget clar» despre «O istorie a literaturii con­­tempporane» de d. Eugen Lovinescu. Notând în amănunţime toate a­­beraţiile de stil şi înţelegere ale te­ribilului Eugen Lovinescu, d. prof. Nicolae Iorga analizează fiecare «caz» în parte. Iată ce scrie d. N. Iorga: «Fra Angelico Camil Baltazar, al cărui nume, de Vechiu Testament, nu ni se spune! «E ceia ce se cuvine aceluia la care «gesturile mărunte ale unei intimi­tăţi domestice se încarcă de o poe­­sie; şi sonoritate■ inefabile, unice, '-‘­oria în exce’sis! Sănj znunchiem D. Camil Baltazar ar trebui să fie explicat la ora de religie... G. B. ALEXANDRU CONSTANT, în «Ideea Românească»: «Este de esenţa tinereţii cheltuirea generoasă, fără scop, faptul agonic Se pare că acest stadiu dinamic al vieţii nu e axat pe un principiu moral, ci mai curând pe unul es­tetic. Tinereţea e menită să realizeze în categorii estetice; ea este streină imperativelor morale. Desigur că afirmaţia noastră nu implică imoralitatea tinereţii, ci starea pe care Nietzsche o situa, «jenseits von gut und böse», cu, sensul propriu şi denumirea agre­­sivă de «imoralism». Starea aceasta, a tinereţii, cu prospeţimea ei de viaţă, cu im­pul­­siunile ei vulcanice şi cu aportul ei de noutate, graţie căreia fenomenul fundamental al vieţii capătă înfă­ţişarea unui fluviu, această stare nativă a vieţii, pe care Machiavelli o pune la baza tuturor marilor­­rea­­lizări şi din care Aristot făcea con­diţia realizării propriei esenţe, pare într’adevăr ostilă unui formalism etic dat, unei discipline uniformi­­zante, care-i slăbeşte elanul, unei fi­nalităţi impuse, care-i frânge efor­tul. Tinereţea îşi are propriul ei fi­­nalism, propria ei morală, finalism şi morală, care, dacă uneori contra­riază finalismul şi morala unei a­­şezâri sociale vechi, sunt, în schimb, totdeauna pe linia sigură a Dum­­nezeirii. Tinereţea tinde a se realiza, după legile ei proprii, interioare, de aceea pare agonică, iar toată des­făşurarea ei generoasă. In realitat­ea nu are un scop, propria realizare pe care-1 urmăreşte cu minimum de gratuitate, ca şi Natura propriilor­ scopuri». «PROCESUL ARBOROA­­­ SEI», lucrarea d-lui prof. Dr. Theodor Balan, discută cunoscutul episod al procesului celor cinci studenţi buco­vineni, între cari şi Ciprian Porumbes­­cu, învinuiţi de trădare împotriva Austriei. Noua carte a neobositului , cercetător istoric dr. Theodor Bajan (care n’a ajuns încă nici măcar con­ferenţiar universitar, pentru că n’are rude între miniştri...) trebuie citită nu numai pentru datele ei, ci şi pentru frumosul suflu românesc, care-o stră­bate. VASILE ŢEPERDE­ publică monografia «Alexie Mate­­evici», — un studiu util, binevenit la. , comemorarea primului mare poet ba­sarabean. I. O. SUCEVEANU ne trimite un frumos articol, inti­tulat «Colindând prin Bucovina». Re­gretăm că, din cauza lungimii, nu-l pu­tem publica. s "»« D. ION BANEA va publica î,n No­­l din anul III al «Iconorului» articolul «Preoțimea și dăscălimea ardeleană». — însemnări de pe front a camaradului NECULAI TOIU şi epuizat Rugăm pe toţi camarazii care au comandat cartea să urgenteze cu trimiterea banilor, specificând pe mandat suma trimisă pen­­tru carte, în vederea scoa­terii ediţiei a IlI-a. Şeful Biroului de Propagandă Ing. Smărăndescu Imprimeriei i. București.

Next