Buna Vestire, decembrie 1937 (Anul 1, nr. 229-252)

1937-12-01 / nr. 229

Pag. 2-a Mp. 229 fi apărut Nr. 19—20 pe Septembrie, al revistei „Conferinţa” condusă d­e d-nii: Gh. Dem. Andreescu şi prof. C. Dipu (str. Filiti 10 etaj V) cu ur­mătorul sumar: 1. Prof. dr. C. I. Partion: Raportul dintre glandele endocrine şi fenomenele creşterii. 2. Ministru dr. I. Costinescu: Grija pentru sănătatea publică. 3. Leonida florada: Trandafirii. 4. Inginer Cezar Cristea: Renaşterea forestieră. 5. Recenzii, informaţiuni. Aurel Marin şi-a editat de curând un volum de «Versuri». Cartea acestui poet e un eveniment literar. Suntem si­guri că, măcar de astădată, Aurel Marin va­­ luat serios în discuţie criticii româneşti. D. prof. G. Botica, una din personalităţile, cari au participat cu tot sufletul la mişca­rea sămănătoristă, îşi pune la punct memoriile Deşi d-sa neagă acest fapt, putem, totuşi, afirma cu sigu­ranţă că lucrarea e terminată. Dacă ea n’a apărut încă, aceasta se da­­toreşte faptului că d. prof. G. Ro­­tică restabileşte multe adevăruri, in legătură cu culuralitatea şi lite­ratura bucovineană, _ adevăruri, cari ar putea să neliniştească multe false valori din Arboroasa. Vom reveni — mai ales că d. prof. G. Rotk­ă e unul dintre oamenii, cari au înţeles întotdeauna spiri­­tul vremii sale. «Othello», aşa cum a fost ■eprezenuuú la «O­­per­a România, a însemnat, pare-mi se, o cădere. Toată critica muzicală a notat aceasta. Oare încă nu e tim­pul ca toţi conducătorii Operei să se dezmeticească? Apare în curând cartea de puternică desbatere închinată celui mai mare poet al nostru „Proble­ma Em­inescu” de prof. Tr. Finneseu Ulmu, Editura „Ramuri”. Comenzi se primesc de acum, la „Ramuri”, Craiova. Ideea liberă ai apărut Nr. 9 din revista naţio­nalistă „Ideea Liberă” cu următorul sumar: loan Iil. Brătescu-Voineşti: Reflec­ţii asupra libertăţii; Radu Giji: Copii, părinţi, profesori; C. Fântânaru: înţe­lesul vieţii lui Clemenceau; Sim­ion Stol­­nicu: O veche unitate biologică româ­nească; Vintilă F. Pantazobol: Licheaua politică; Miracolul legionar. Vasi­le Şerpescu: Momentul Mihalache a trecut; Mircea Străinu: Aespecte de lie­ratură contimporană; Gabriel Bălănes­­cu: Vivere pericolosamente; Tudor Bran: Omul cu mărţoaga; înfierări. Ce părere aveţi? Teatre şi polemici. Desene de Nicol. 16 pagini în culori 5 lei. M. Str. Schiţă de poeme se numeşte un poem de Virgil Ca­­rianopol. Iată-l în întregime : «Atlantis scufundat în fum, oraşul creşte în transparenţe moi de sânge. Uzina din păduri de piatră omeneşte îşi simte trupul cum se frânge. Un cântec nou, al străzii’nebunite, adie lung în vagi semnale, trec oamenii de fier ca nişte vite spre monstruoasele furnale Asfaltul tremură sub roţi imense şi bluzele albastre loc îşi fac cu cotul dar ştiu ce­ amar şi fără sens e viara lor şi totul. Ce prematur e­ acest apocalips, ce ploaie­ a văpăilor prin geamuri luminează tristifii de metal, în care ghiond­a ciocanelor de fier visează­ Iradierea fontei din cazane... Lumina ei, cu miros de sudoare îmbată atmosfera nopţilor urbane, pe când cărbunii urlă în cuptoare elanul comprimat al razelor de soare. Maşinile s’au adunat aici , cetate; cu nouri grei de vis, motoarele s’au strâns armată de oţel, fiinţă fără plâns şi’n ele inima pământului mai bate... şi’n ele inima pământului mai bate... Niculae Ti­mir aş­ e un bard în argintie părunteţe. Totuşi neastâmpărat. Căci degetele lui nu contenesc încă în mângâie­rea lirei. Şi acum ştiţi ce face. De pe morminte triste şi uitate aproa­pe, recheamă la viaţă melancolii uitate şi reîntinde coarde lăsate în părăsire. Acum ne-a dat o fulguindă tăl­măcire a celei mai de seamă opere a lui Verlaine. Ne-a dat «Sagesse» sub grăitorul în româneşte titlu de «Poeme Creştine». Ştiţi ce în­seamnă asta? Nici mai mult nici mai puţin decât reabilitarea lui Paul Verlaine. Acest şi mai mare şi mai cărunt bard care până a­­cum ne-a fost cunoscut doar ca un mare beţiv şi stricat. Citiţi-le şi veţi vedea o autentică tălmăcire a sufletului omenesc în raport cu ce­rul. Şi, şi o simbolică. Reabilitarea a­­ceasta ese din teascurile tipogra­fice ale seminarului călugăresc de la Cernica Spiritul de echipa (Continuarea din pag. l­ a) povârniş şi împingând căruciorul la deal. Tuturora le cresc aripi de pa­săre.... Muncesc împreună, mănâncă laolal­tă, dorm sub acelaş acoperiş, trăesc o singură viaţă. Ei alcătuesc o fiin­ţă unică, indisolubilă. O echipă. * Pilotul de avion: Îndată ce a prins aripi, se desparte de şcoală, de învă­ţători, de camarazi, ca să trăiască în singurătatea cerului viaţa cea nouă, viaţa vulturului solitar. Pilotul de planor, oricât ar ajunge de meşter, rămâne veşnic un element de echipă, necontenit legat de ea prin însăşi natura sborului fără motor. El este vesel, vorbăreţ, sociabil, se sim­te bine în mijlocul tovarăşilor de muncă, îi iubeşte. Inima lui se încar­că şi se pătrunde de un ce nou, pe care sburătorul îl va duce cu sine în viaţă: spiritul de echipă. Caracteristica şi meritul social al sborului fără motor este tocmai acest minunat spirit de echipă, cu preţ de aur greu pentru o naţiune, însutit mai de preţ chiar decât cele mai gro­zave însuşiri zburătoreşti. Sbonul fără motor este şcoala cama­­raderiei... Prof. George Ţintă 28 NOEMBRIE 1877! 28 Noembrie 18771 Cât de mare, de sfântă şi de neprihănită răsbate prin vremi, strălucirea acestei ani­versări! Eri a fost o zi mohorîtă şi întunecată. Bătea un vânt de sfârşit de toamnă prin copacii trişti şi desfrunziţi. La noi în casă ardea candela, aşa cum arde ea de ani, de pe vremea când eram copil şi în­ge­­nunchiam cu teamă în faţa unei i­­coane care înfăţişa pe bunul Dum­nezeu l­a judecata de apoi! Am tras cu sfială din rafturile bibliotecii mele, o carte în care cu ani mulţi în urmă, am citit pentru prima da­tă pe larg «Luarea Plevnei» şi da­ta 28 Noembrie 1877! «Memoriile Re­gelui Carol I». Am întors cu sfială filă după filă — parcă întorceam zilele vieţii mele! — şi’inainte-mi lua întruchipare de departe din negura istoriei, regimente întregi de dorobanţi, de linie, de vânători, de roşiori şi călăraşi — mândrii roşiori de la Vid şi de la Opanez! — şi apoi scene din atacuri sângeroase cu drapele înfipte în redute, cu o­­fiţeri şi dorobanţi trăsniţi îm frunte de plumbi turceşti, scene cari chi­nuiau şi înebuniau imaginaţia noas­tră de copii, până la delir! Şi cu cât creşteam, îmi dam destul de bine seama că vremurile acelea nu se mai pot întoarce. Vremuri în care se măsurau oamenii faţă-n faţă, cu pieptul şi cu sufletul gătit pentru ceasul supremelor încercări. Parcă răsbate de departe, din veac, un ro­pot greu de cisme care frământă clisa bulgărească, sau tropotele ve­detelor iuţi cari scrutau zările Vidului ca să nu intre în Plev­na înconjurată, nici un fes şi nici măcar un car cu merinde. Era în luna aşteptărilor. La Plevna aş­tepta armata şi domnitorul lor cel tânăr. Dincolo peste Dunăre, aştepta ţara, care se trezise la viaţă într’o primăvară de mari nădejdi româ­neşti, când înverzeau sălciile în ză­voiele Dunării şi fierbea sângele în sufletul unei armate tinere şi ini­moase. Din Septembrie şi până la sârşi­­tul lui Noembrie, în şanţuri pline cu noroi şi cu apă, sub cerul de plumb al toamnei târzii şi reci, au aşteptat oştenii noştri cu răbdare, cu credinţă şi cu hotărîrea pe care le-o da dreptatea şi sfinţenia unei cauze mari, istorice, să se ridice steagul alb de pace, sau dacă nu, să pună mâna ostăşeşte pe valurile acelea de pământ cari ţintuise în moarte pe atâţia din ai lor. ...28 Noembrie! Zi nespus de mare şi de sfântă, înmănunchere de mân­drii curate, de nădejdi în zile mai bune. Sfârşit şi Început de veac ro­mânesc. Ce suflet românesc n’a tre­sărit la auzul tău! Cumplită trebue să fi fost ziua aceasta de 28 Noembrie de a rămas gravată în mintea atâtor contim­porani şi de ne-au transmis-o atâ­tea mărturii scrise! Citez din Me­moriile Regelui Croi­­»... 28 Noem­brie.... E zi noroioasă... friguroasă. La 7 dimineaţa, împăratul trimite prinţului vestea pe care i-a tele­­grafiat-o Marele Duce, cum că la Vid se observă mişcări de trupe...». Osman Paşa încearcă să rupă cercul de fier care de trei luni de zile strânge de aproape trupele sale, obosite, demoralizate şi decimate de boale şi de foame... Dar încercarea nu reuşeşte, Osman e rănit, trupe­le lui sunt prinse între două fo­curi; vechile poziţii sunt ocupate de trupele Diviziei l-a Române. De pe înălţimile cari domină Bucova şi de unde se observă foarte bine miş­cările ambilor adversari pe o ma­re întindere a câmpului de bătălie, Domnitorul telegrafiază împăratu­lui .Bătălia a încetat dincolo de Vid. Văd foarte bine cele trei li­nii. Turcii sunt luaţi între două focuri. In momentul acesta mi se aduc primii prizonieri». Puţin timp mai în urmă, genera­lul turc avea să se predea cu în­treaga lui armată. Citim mai de­parte, dealungul aceloraşi file... «A­­ceste evenimente par aproape din cale afară de fericite! Ele erau aş­teptate de mult timp şi sunt totuşi surprinzătoare»... Măreţe şi fericite evenimente care trebuiau să consa­cre definitiv virtuţile militare ale unui popor şi ale unei armate, a­­bia renăscute la viaţă naţională. 28 Noembrie 1877! Cât de vie străbaţi până la noi! Vestitoare de vremuri noul, renăscătoare de nădejdi şi de credinţe româneşti. Strălucirea ta n’a apus şi nu va apune niciodată, oricâte victorii va mai hărăzi Dum­nezeu acestui neam. Zi mare şi sfântă, de aniversarea aceasta, tre­­zeşte-ţi flăcăii căzuţi. Scoală-ţi do­­robanţii, vânătorii şi oştenii de li­nie, şi roşiori fulgeraţi din goana cailor şi fă-i să pr­ivească spre ţa­­ra dîn cari au plecat. Spre ţara lu­minată astăzi de soarele unei cre­dinţi noui. Poate va înţelege ostă­­şimea aceia căzută în zilele moho­­rite şi reci de Noembrie, că n’a a­­dormit de geaba în noroiul sau în zăpezile iernii aceleia cumplitei ...Afară înoptează! Pe sub feres­tre şueră vântul rece de toamnă. Luminiţa candelii pâlpâe înfiorată, se sbate într’o parte şi’n uita, gata să se stingă. Şi apoi iarăşi răsbate veselă aruncând lumini care tremu­ră pe pereţi. In noaptea asta can­dela nu se va stinge! Va lumina aşa pentru ofiţerii ei pentru soldaţii cari au murit alunei cu trupurile şi cu sufletele aplecate peste veş­nicii! Repede trece vremea.. 28 Noembrie 1877.... Emanuel Voinescu FILE DE CA­ ­­NDRÉ Malraux autorul acelui interesant şi palpitant roman «La condition humaine» care are ca tea­tru de acţiune China cu nesfârşi­tele şi sângeroasele ei răsboaie ci­vile, unde se mişcă o umanitate răsvrătită, muncită şi roasă de mi­zeriile unei existenţe fără nici un fel într’o viaţă mai bună, îndepli­neşte funcţia de «şef» al aviaţiei gu­vernului comunist din Valencia. E acelaş Malraux care mai acum vre-o doi ani mi se pare, a sburat cu un tovarăş pe deasupra bănui­telor ruine a cetăţii Reginei din Saba, undeva spre isvoarele Ni­lului. Iată un amănunt pe care nu-l ştia multă lume. Dar nu pentru aceasta însemnăm rândurile de fa­ţă. Gestul lui Malraux, prilejueşte d-lui Periele Martinescu unele in­teresante şi juste reflexii într'un bun esseu publicat in «Vremea» din săptămâna trecută Şi intitulat «De la Byron la Malraux». Iată câteva fragmente: «Scriitorul cel mai plin de prestigiu şi de for­ţă creatoare al Franţei de astăzi, părăsindu-şi condeiul, masa de scris, biblioteca în mijlocul căreia se simţea întotdeauna ca un deţi­nut, a încălecat aripile unui avion spre a cuceri căile văzduhului şi a realiza aventura eroică a vieţii, plină de sacrificii şi riscuri, mai mare, mai importantă decât o glo­rie literară de primul ordin». ...Şi în altă parte... «Exemplul lui Mal­raux e cea mai aprigă şi mai des­­curajantă lecţie pentru toţi acei ce nu vor să mai trăiască în umbra visului şi a himerelor acceptând viata ca o farsă a destinului. El ne arată că viata e o expe­rienţă pierdută atunci când nu e realizată într’o aventură sublimă care s’o ridice până la cele mai vi­brante tensiuni de trăire»... Faţă de celălalt destin, de cealaltă exis­tentă, aceia a lui Byron care muri la Missolonghi pentru libertatea poporului elen, desigur că gestul lui Malraux se încadrează în ace­­iaşi sforţare care mână sufletul omenesc spre culmile absolutului. Dar câtă diferenţă între unul şi între altul, Byron a murit pentru un ideal de libertate, Malraux luptă — ca să moară poate — pentru un ideal ca acela ce în furia lui oarbă, nu cruţă nimic din ceiace o civilizaţie veche, a lăsat pe pământul spaniol. In Malraux, d. Perlele Martinescu vede un «Cavaler »l crepusculului» pe câtă vreme, în aventura celui dintâiu, era ceva «de naştere, o luptă pentru o viaţă nouă, pentru idei, pentru libertăţi şi pentru con­diţii omeneşti ce trebuiau cucerite». Câte aventuri sublime n’am putea eita, aventuri în care existenţe mari străbătute de fiorul nelinişti­lor, de setea de cunoaştere şi de realizare, s’au risipit pentru binele şi pentru ridicarea existenţei uma­ne ! Ce-a fost spre exemplu viaţa acelui enigmatic Lawrence ? E trist că în lumea noastră se mai găsesc forţe de talia unui Mal­raux, forţe care să se risipească în slujba unor idealuri ca acelea pen- RNET tru care luptă şi «incendiază» co­munismul şi ura între clase». E ceiace subliniază şi ceiace tre­bue reţinut din interesantul esseu al d-lui Periele M. N­ICOLAE TOTU e un scriitor mare, răsărit dintr’odată în rându­rile dintâiu ale literaturii noastre. Evenimentele la care­ a luat parte, i-au zguduit se pare toate adâncu­rile, toate neliniştile şi toate posi­bilităţile de nebănuită şi autentică creare­­In tot ce-a scris până acum, Nicolae Totu aduce o atmosferă nouă, străbătută de acel duh de în­ţelegere a sufletului omenesc, a ne­cazurilor şi a bucuriilor lui mici. Eroii lui Nicolae Totu, sunt în ma­joritatea lor oameni mărunţi, îm­povăraţi de viaţă şi rar de tot mân­gâiaţi de satisfacţiile ei. Dar oa­meni vii, admirabili prinşi în sbu­­ciumul existenţii. Iată un scriitor care defineşte cum nu se poate mai bine rosturile şi idealurile ti­nerei generaţii — de astăzi — nu de mâine (cred c’am ajuns să pu­tem s­pune, generaţia de astăzi!) Parcă-l văd pe N. Totu, un uriaş bun şi mucalit, scoţând dintr’un sac inepuizabil, omuleţii lui mă­runţi şi vii. Nicolae Totu e un mare şi original scriitor. II aşteptăm să ne dea un roman! V. B. Paradoxele şi imperativele eco­nomiei naţionale româneşti Un popor vândut Invazia capitalului străin in econo­mia noastră, — aşa cum am arătat în articolul precedent din această serie, — a condus foarte repede evoluţia la o situaţie paradoxală: micşorarea, până la anulare, a importanţei muncii şi su­premaţia, până la despotism, a capita­lului. Munca, — datorie şi mijloc de existenţă al omului, — şi-a pierdut în­­cet-încet valoarea în faţa puterii ma­gice a capitalului în forma lui abstrac­tă­­ banul. Când se ştie că munca a fost româ­nească, iar capitalul a fost străin, se Înţelege gravitatea acestei absurde in­versiuni de valori. Românii au devenit „lud»ri străinătăţii, în propria lor ţara. Suntem şi ast'ăzi în această realitate paradoxală. Ea este integral datorită acelei minunate doctrine de stăpânit proştii: liberalismul. De la el se trag toate păcatele. In virtutea dogmei libe­rale, politica ţării noastre nu a dat a­­tenţie fenomenului de infiltrare destul de intensă a străinilor, nici procesului de interiorizare a muncii în faţa capi­talului : fericirea trebuia să vină­ de la sine ! Nimeni nu şi-a dat seama de gravita­tea problemei­­afară de un nespecia­­list, dar genial: sărmanul Eminescu, şi mai târziu, de un prigonit: Aurel Po­­povici. Amândoi au înţeles firul eve­nimentelor şi desnodământul fatal. Dar împrejurările nu i-au aşezat pe nici­­unul în situaţia de a le stăvili. Graţie importanţei efective căpătate, capitalul (deci, străinii) şi-a însuşit cea mai mare parte din produsele bo­găţiilor şi muncii româneşti. Dacă gu­vernanţii ţării n’au cerut altfel, capi­talul străin n’a căutat să fecundeze munca ţării, ci şi-a căutat singur cele mai bogate isvoare de câştiguri. Acest capital străin a intrat deci în dome­niile de activitate unde capitalul se fructifică mai mult prin dominaţii, prin stăpânire, deci prin sine însuşi De aceia străinii au arătat totdeauna preferinţă activităţilor speculative (fă­ră muncă), cum de pildă : bursa, băn­cile, traficul, afacerile de comision, etc., sau cele de mare rentabilitate, cum de pildă industria şi comerţul, fără să se atingă de agricultură, decât acum în urmă, când pe spinarea ţării străinii au ajuns aşa de numeroşi că nu mai au loc ei înşişi şi se concurează unii pe alţii. Industria au cuprins-o pe de-a întregul şi nimic nu se mai întreprinde fără eL Eu ameţesc gândindu-mă cât de re­pede ne-ar fi cutropit străinii, cum am fi dispărut până acum ca popor, daca agricultura (care incorporează 80 la sută din munca noastră românească) ar fi avut EA o mare rentabilitate, şi nu industria. Astăzi străinii ne domină, ne porun­cesc, ne fură, ne storc de puteri, ne u­­milesc, ei stăpânesc industria şi co­merţul ţării. Dar nu ne-au desfiinţat ca naţiune şi nu ne-am risipit ca popor. Noi putem încă să ne desrobim. Şi to­tul va fi al nostru. Va veni şi vremea aceia ! Dar până atunci constatăm că guver­nele nu-şi dau seama de situaţia para­doxală a economiei naţionale şi lasă să se adâncească procesul de descumpă­­nire. Munca trebuie să fie în slujba omu­lui, dar munca românească este in sluj­ba capitalului. Dacă este firesc că acest capital să ajute munca, în economia noastră naţională el o jefueşte de tot rodul. Care este venitul aromânului» şi care al «străinului» în ţara noastră ? Deo­sebirile ne ruşinează şi ne revoltă, căci vinovaţi sunt conducătorii ţării, nu străinii. Români sunt bieţii ţărani în opinci, cu faţa suptă de necazuri şi sufletul secerat de boli şi de nevoi; ro­mâni sunt bieţii meseriaşi ciocănind târziu în noapte, la lumina galbenă a lămpii; români sunt copilaşii cu picioa­rele goale; români sunt oamenii în zdrenţe. Străini ? Străini sunt cei ce-şi leagănă burta plină pe pernele automo­bilului; străini sunt domnii cu blană şi pantof de lac; străini sunt luptătorii cu telefonul şi cu punga; străini sunt toţi cei bogaţi; străini sunt stăpânii noş­tri ! Unde este logica ideii liberale ? Să ne lăsăm în voia ei, chiar dacă ne duce în prăpastie, chiar dacă ne des­fiinţează ca popor ? Suntem pe drumul pielii. Nu-i un paradox că am ajuns aşa în ţara noastră, un paradox că nu ne dăm seama şi un paradox că nu facem nimic pentru a ne salva ? Petre Şt. Creştinii Marți 30 Noembrie 1937 C­alendar Marți 30 Noembrie 1937 ORTODOX: Sf. Apostol Andrei, Întâiul CATOLIC; Sf. Apostol Andrei, întâlni chemat. (Secol. I). I chemat. I­COARELE: resare 7.31, apune 16.86. IScena şi ecranul SERENADĂ. După imaginabilul bluff din anul trecut cu «Sissy», am aşteptat-o pe Grace Moore cu nervii spectatorului re­voltat şi hotărât la orice în cazul unui spectacol similar. Ne-am dus, deci Sâmbătă la Trianon, porniţi să ne înveninăm condeiul de azi, şi să răsplă­tim cum se cuvine cutezanţa yankeilor care, abuzând de numele cunoscut al unei vedete, ne-o oferă oricum şi în orice, cu lipsuri de imaginaţie şi bun simţ, înşelând buna noastră credinţă. Mărturisim că deşi am asistat cu ner­vii încordaţi la acest spectacol, am fost complect dezarmaţi de intenţia «răs­­boinică», pentmcă In­­Serenada­, pe lângă un scenariu acceptabil — ne o­­bişnuisem cu scenarii submediocre Grace Moore cântă cum... n’a mai cântat. Cântă Incontinu, din faţă sau profil, din trei sferturi, din spate, din prim plan — mai ales — din planuri înde­părtate sau In... vis, ea cântă la fel de bine. Şi ceea ce a constituit deplina noa.­­SSre­stră încântare, este faptul că Grace Mo­ore nu mai cântă arhicunoscutele arii din operele tot atât de arhicunoscute. Ci compoziţii inedite şi de rară cali­tate. Suficient să subliniem cântecul în care este acompaniată de un cor de copii sau acel cântec popular spaniol, pentru a vedea că Grace Moore, de azi înainte, nu trebue să ne mai ofere alt­­ceva decât ceea ce am ascultat Sâmbătă pentru a recunoaște că a greși odată— Sissy — nu înseamnează condamnarea definitivă. Pentru ceea ce ne dă Grace Moore în «Serenada» este cazul să-i fim recunos­cători, şi ca un umil omagiu să ne ab­ţinem de a mai discuta restul interpre­ţilor. Un extraordinar film poliţist în genul lui «NICK GENTLEMAN DJE T E C TI V» este «BANDA CELOR 7» cu Edmund Lowe şi Constance Cumings, premiera de azi a cinematografului PALACE Iti câteva cuvinte Al­hambr­a~Va f­ace premiera de Vineri a teatrului Alham­bra, va fi izvorul unor melodii seducă­toare scrise de cei mai inspiraţi com­pozitori ai noştri şi o sursă Încântătoa­re din care ţâşnesc într’un fantastic potpuri cele mai ilustre valsuri ale lui Franz Lehar. Cinematograful ARO prezintă aiuia« premiera marelui film­ vienez BURGTHEATER» realizat de ge­nialul regisor Willy Forst. Burgtheater, aduce pe ecran un crâmpei din viața artistică vieneză. ____s----1 "_r, —-vam Teatrul Regina Maria a făcut pregătiri neînchipuite, pentru «Stăpâna din La Paz» premiera de mai OPERA ROMANA: Rigoletto. TEATRUL NAŢIONAL: Ion al vădagei STUDIO-UT, TEATRULUI NAŢIO­NAL: Pădurea spânzuraţilor. TEATRUL REGINA MAMA: Fraţii Karaipazov. TEATRUL MODERN: Noaptea de 13... ARO: «Crima din linia Maginot», jurnal. A.R.P.A.: Misiunea locat. Perry, jurnal şi complectare. CAPITOL: India în flăcări, jurnal şi complectare. Teatrul ALHAMBRA ULTIMA SAPTAMANA EXPOZITIA ALHAMBRA 1037 CARLTON: Greşeli ce nu pot fi uitate. CORSO: Suflet pe mare, jurnal şi complectare. ELYSÉE: (str. Doamnei 11): «Serenada» jurnal Paramount şi complectare co­lorată. In ţara albinelor. ne a acestui teatru de înaltă ţinută ar­tistică, «Lady of La Paz» contează drept cel mai mare succes al teatrelor din Ame­rica şi Anglia, iar la noi va fi interpre­tată de Lucia Sturza-Bulandra, R. Bulf­­insky şi Tony Bulandra. Inima mea plânge se numeşte filmul care rulează azi la cinema Savoy şi la a cărui premieră a ţinut să asiste Măria Sa Marele Voevod Mihai împreună cu întreaga Sa suită. In rolul principal din acest film mu­zical 100 la sută revedem pe Bobby­ Breen, copilul cântăreţ cu vocea lui Caruisso la 9 ani. ALHAMBRA: Expoziţia Alhambra. TEATRUL VESEL: Teoria Cocoşului. TEATRUL COMOEDIA: Problemă de rezolvat. TEATRUL EFORIEI (VOX): Program de varietăţi (Music-hall). FEMINA: Filmul românesc D-na de la etajul II. FORUM: Perlele Coroanei, j­urnal şi complectare colorată. PALAS BULEVARD: Banda celor 7 jurnal şi comedie. ROX: India în flăcări- jurnal şi com­plectare. Miercuri 1 Decembrie ALH­AMBR­A-P­AL­A­CE 2 acte şi 55 tablouri de M. Constanti­­nescu şi N. Vlădoianu Muzica de I. Vasiles­cu SAVOY: Inima mea plânge, jurnal şi complectare. SELECT: îngerul. TRIANON: «Serenada», jurnal Para­mount şi complectare colorată. In ţara albinelor. TEATRE CINEMATOGRAFE TEATRUL COMOEDIA Director Sică Alexandrescu Telefon: 4.71.71 In fiecare seară la ora 9 şi în matineurile de Joi, Sâmbătă ■ şi Duminecă la ora 3 [problema­­ de REZOLVAT cu LENY CALEB, G. TIMICA şi ION IANCOVESCU Duminecă la ora 6 IKONTUSOV C­A­PA LA C­E­AIDA (Rahovei 151); Refugiata din Shanghai şi Pat şi Patachon. AMERICAN: S’a născut o stea şi Cu­tremurul din Lang-Beach. Teatrul REGINA MARIA Asoc. BULANDRA-MAXIMILIAN-STORIN Tel.: 3.98.48 în Miercuri 1 Decembrie PREMIERA: Stăpâna din La Paz| AZI şi MÂINE SEARĂ F­raţii K­aramazov! CITY: (B-dul Carol 21). Fiul meu de ministru şi Vinovatul. COTROCENI: Subjugat de tine Sherlock Holmes. III ' ATENEUL TEI: Drumul durerii şi Pa­­nică pe pământ. BARCELONA: Ultima aventură a lui Buffalo-Bit, Matchul de box Max Baer şi Jim. Braddock şi trupa de reviste Bit-Rac. CARMEN (Cal. Dudeşti 169): O lacrimă pe mormânt, Călăreţul negru şi com­plectare colorată. CENTRAL: Aur chinezesc, Cuceritorul Africei şi Trupa de Reviste. DACIA: Madame Bovary şi Extrava­ganta D-ră Bennett. DARLY: L’am întâlnit la Paris „ Elefant Roy. DIANA: Graniţa însângerată şi Circa veseliei. FRANKLIN: In serviciul Franţei şi San şi Bran electricieni. FLORIDA (B-dul Ferdinand 118): So­aţa Kreutzer şi Crima D-rului Sar-UI­---ULUjrMfd­xkJliain.l­u,:_I... MARCONI: Yoshiwrfra, jurnal şi Tru­pa de reviste. MARNA: Perlele Coroanei şi Revistă Cu Titi Mihăilescu. Trafml P B“ I Director Sică Alexandrescu I call M I V Ei O Ci L. Telefon: 4.37.29 In fiecare seară și în matineurile de Joi, Sâmbătă și Duminecă FORMIDABILUL SUCCES TEORIA COCOȘULUI cu VASILIU-BIRLIC

Next