Buna Vestire, aprilie 1938 (Anul 2, nr. 323-334)
1938-04-06 / nr. 323
Primăvara In literatura noastră Am vrut să dăm astăzi, aici, o pagină senină, calmă, împăcată cu firea fi cu oamenii. Deaceia am Inchinat’o marei renaşteri de viaţă ce clocoteşte în juru-ne, soarelui luminos, florilor şi cântului de păsări. Am închinat’o Primăverei, punând sub ochii cititorilor noştri o antologie de versuri şi proză, — cu înfăţişări de imagini, — toate inspirate literaturei şi plasticei noastre de reînvierea firii. Este explicaţia acestei abundenţe, — unii ar putea spune acestui exces, — de poeme, care dau paginei noastre de a fi înfăţişarea unei pagini de revistă. Pe care însă am dorit’o aşa. Săvârşind însă operaţiunea de căutare, alegere şi culegere, pe care orice încercare de antologie, — chiar atât de redusă ca cea de faţă, — o presupune, ni s’au impus unele constatări neaşteptate, care fără voia noastră devin însăşi concluzia literaturei adunată aici. In primul rând, aflarea unor pagini inspirate literaţilor de primăvară n’a fost prea uşoară. Nici re-zultătele căutării n'au fost prea abundente. Am găsit poezii melancolice pe marginea căderii frunzelor, câte vreţi. Am dat peste zeci de pagini de secerişuri, culesuri de vie sau drumuri prin troeni de zăpadă. Dar prea puţine crengi înflorite, aproape deloc triluri primăvăratice. Nu vom încerca să găsim o ex-plicaţie adânc psihologică acestei pse. Căci s’o atribuim unei incurabile melancolii ce ar bântui organic printre poeţii noştri, — îndemnându-i să cânte toamna muribundă mai mult decât primăvara triumfătoare, — ni se pare inexact. Atitudinea aceasta, departe de a fi organică, ni se pare adoptată artificial.Poetului li stă bine să fie melancolic şi îngândurat. Seninătatea nu dovedeşte destulă sensibilitate»... Asta credem că este prejudecata din care trebue să se fi născut predilecţia pentru temele melancolice printre poeţii noştri. In al doilea rând, din poemele inspirate de primăvară pe care le prezintăm aici se desprinde o dublei orientare. Primăvara, este fie un pretext descriptiv, fie ocaziunea unor mici expansiuni sentimentale. Dacă nu sunt pasteluri, — ca al lui Alexandri, — sunt broderii în jurul suspinelor de amorezați, — ca în strofele lui Cerna. Nicăeri, însă, nu găsim (sau doar în accente întâmplătoarei considerarea primăverii ca semnificaţie simbolică, In măreţe el înţeles de renaştere neîncetată, de triumf asupra morţii. O singura pagină înstrunează această coardă gravă, a destinului. Este pagina lui Părvan pe care am reprodus-o tocmai pentru contrastul pe care îl produce. Şi această neglijare a marilor teme, in inspiraţia poeţilor noştri de până azi, ne dovedeşte că există în sensibilitatea poeţilor noştri o tonalitate liberă, ce se oferă inspiraţiei celor care vor voi să dea liricei lor o substanţă mai densă, mai gravă şi mai aspră Ion I. Cadtacuzino Pag. 2 — Nr. 323 literară, plastică, teatrală Inchinare Primăverii româneşti Primăvara harului Marele spectacol al desfăşurării ciclurilor naturii începe din acel solemn fi implacabil ritm al unei legiuiri ce scapă bietelor noastre puteri. O primăvară luminoasă încărcată de suflul unor neînfrânate nădejdi varsă peste capetele şi inimile noastre cupaharului, dătătorul liniştii celei pe care nimic nu o poate zădărnici. Este aici cheia tainicei puteri a creşterii, putere care nu aparţine florii ce se desface sau copacului care se înalţă, ci tuturor ierburilor, tuturor codrilor. Imensă creştere a primăverii, renaştere a pământului, întoarcere a păsărilor, voi alcătuiţi ciclurile celui mai dramatic comflict, acela dintre viaţă şi moarte. După iernate ca domnie a morţii sau doar a somnului, primăvara desleagă înţepenirea şi din moarte începe creşterea, renaşterea naturii, asemeni Christosului, in fiecare an înmormântate. Dar ce n’au făcut din acest anotimp al învierii, pletoşii visători ai boemei sau doar celebrii autori ai romanţelor de «Mai», şi unii şi alţii toleraţi de pletora unor sentimentali zaharisiţi cari în orice schimbare a lumii, fie ea istorică, fie naturală, nu văd decât posibilităţi de a-şi valorifica în vreun fel, faţă de ceva, paliiosul unui abur incert şi sărac pe care şi’n veacul trecut o numiau tot personalitate. De acum încolo însă vomb fi avem, n°i cu toţii, avem o primăvară pe care nu o vom desminţi, ale cărei prime flori fragile şi simple vor deveni cosmos şi veşnicie. Zeu al platitudinii şi al stupidităţii dă-ne voe să te declarăm fără soclu deoarece singur ai abdicat în această strălucitoare zi din pricina lipsei de clienţi. Nu ne temem de comploturile tale nici de răzbunările meschine pe cari ar trebui să le suferim din partea ta, ţi-au rămas încă destule şi vaste locuri de stăpânit. Dă-ne voe să cântăm o primăvară gravă şi plină de răspunderi, o primăvară înălţătoare şi rece pe care sămânţa cea bună aruncată într’o iarnă în pământ , garantează şi o sfinţeşte. Horia Stămatu Oaspeţii primăverii In fund pe cer albastru, în zarea depărtată. La răsărit, sub soare, un negru punct s’arată* E cocostârcul tainic în lume călător Al primăverii dulce iubit prevestitor. El vine, se înalăţă, în cercuri line sboară, fii rapide ca gândul, la cuibu-i se coboară; Iar copilaşii veseli, cu pieptul desgolit, Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: bine-ai sosit* In aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurii un roiu de păsărele Cu-o lungă ciripire la soare se’ncălzesc Şi pe deasupra bălţii nagâfii se’nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă! In lume-i veselie, amor, sperare, viaţă, fi cerul şi pământul preschimbă sărutări prin raze aurite şi vesele cântări! Vasile Alecsandri IMN Fii pururi slăvită de toţi, primăvară. Zeiţă născută în leagăn de zori, Mireasă plimbată pe drumuri se seară, Amantă culcată în paturi de flori! Din albe văzduhuri, pe scări de lumină Coborî — şi în cale fereşti s'au deschis, Pui flori în alee şi murmur de-albină — In suflet torni miere şi-aromă de vis. Cu părul de aur, cu glas de isvoare, Pe unda privirii zefiri vor cânta —■ Un cântec, pe lume înseamnă o floare, Un zâmbet, în ceruri înseamnă o stea... Când luneci senină, ca visul de albă, Podoabă ţi-e mersul — surâsul ţi-e rodnic: De fiece rază picată din salup— Pe lume mai mult un inel de logodnic. Şi dacan potecă o floare măruntă Râvneşte norocul perechii din zări, O ’nalţi pe-a lor frunte, cunună de nuntă, Să-şi scalde parfumul în dulci sărutări... Corneliu Moldovanu Andreescu (Muzeul Toma Stellan) Peisaj de primăvară (Repród. Foto-Technica). aa—M—— (intec de primăvară înfloresc grădinile, Ceru-i ea oglinda; Prin livezi albinele Şi-au pornit colinda... Cântă ciocârliile Imn de veselie; Fluturii cu miile Joacă pe câmpie. Joacă fete şi loneţi Hora’n bătătură, Ah, dece n’am zece vieţi Să te cânt, Natură! St. O. fosil BUNAPESTIRE April In glas au aiurări de liră, Pe frunţi — un răsărit de zori; La şipot, unde poposiră, S’au adunat privighetori... Iar zeul dragostei, April, Din două guri făcea o floare Şi fiecare sărutare O saluta din crengi, c’un tril. Visând, cei doi îndrăgostiţi Tot repetau în suflet cântul; Atunci, din fundul văii, vântul Văzând cât sânt de fericiţi, I . S‘a strecurat în crengi tiptil, Micşa un ram, zâmbea în soare Şi-i îngropa subt colb de floare C’un râs sburdalnic de copil. P. Cerna . Note de primăvară Verde crud, verde crud... Mugur alb, şi roz, şi pur, Vis de-albastru şi azur, Te mai văd, te mai aud! Oh, punctează cu-al tău foc, Soare, Corpul ce întreg mă doare, Sub al vremurilor jocDintr’un fluier de răchită, Primăvară, O copilă poposită la fântână Te îngână Pe câmpia clară... Verde crud, verde crud... Mugur alb, şi roz, şi pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru şi de-azur. G. Bace via «B—n—a—w»mi mu ima Eterna reîncepere a primăverei• M Sunt Parentalia. Cei vii pomenesc pe cei morţi. E o datorie, pe care muri însuş începutul gândului despre moarte: liniştea de piatră în ca aşa de grozavă, încât minţii înspăimântate a muritorilor moarte greu. Iar în visele nesfârşitului somn, nu se putea, ca celor tre după cei lăsaţi şi după cele părăsite dincoace. De i-ar fi uit ceia în marele întunerec de sub pământ, ei ar fi suferit acolo plut de mânie. Iar mânia morţii ar putea fi blestem şi pieire tut. Pomenirea celor morţi de curând mai deşteaptă încă jale, apoi înfloreşte şi gândul celor mulţi. Morţii de demult numai de azi. Pomenirea lor e numai un gând palid. Şi gândului acest tot sângele viu al amintitorului, spre a învia întru viaţa deplină-Sunt aniversări ale morţiior. Cei vii caută să împărtăşească pe cei morţi cu bucuria ori încercarea de preamărire a celor pe veci adormiţi, pentru a face, da ori hula celor de azi. Să pomenim pe întemeietori. De optsprezece sute de ori s’au uscat florile crescute pe sute de ori s'au ridicat din nou prin zăpada subţire a primăverii Sunt Parentalia. Oamenii noui, înflorind în marea lumină a vieţii, se pleac unde dorm oamenii vechi, din tăria cărora au crescut ei, oamenii rea florilor vechi... (închinare împăratului Traian. La XVIII veacuri dela moarte) torii şi-au statornicit-o dintru re cădea dintr’odată viaţa, era a nu-i putea fi decât un somn câ ei dincolo, să nu le vie dorul ai cei de aici neajutându-i pe aşi sufletul lor chinuit s'ar fi umror faptelor celor vii. Iar întristarea e muzica din care dau nici dor, nici durere, celor via, al recei amintiri, îi trebue cu întristarea contemporană. E prin asemănarea lor cu noi, la mormintele lor. De optsprezece alte flori, proaspete, cu reculegere spre pământul noui, ca florile nouă din pulbe-VASILE PARVAISI CHEMAREA Din pietre sterpe şi uscate Un fier de iarbă s’a ivit Şi vârful lui în infinit A cutezat, străin, să cate Născut dintr’un crâmpei de soa Şi o fărâmă de pământ, Firul gingaş, curat şi sfânt A ’mbobocit şi-a dat o floare. Strivit în uliţa măreaţa Secat de drumul de asfalt El e de-un fel cu cerul cel înalt. Care de sus îi spune şi-l învaţă. Şi, mulţumit că drept merinde, i-aduce lapte noaptea în pahar. Se bucură când un ţânţar De moţu-i auriu se prinde. T. Arghezi Pastel neoclasic Primăvara-şi reîncepe Ciclul nopţilor sublime Şi din nou le desfăşoară proiectându-le în spaţiu. — Instalat, operatorul din cereasca-i înălţime Cinematografiază oda IV din Horaţiu. Prin salcâmi, tot roiuri-roiuri, floarea candidă aşteapfăi Ameţită de mireasmă, un stupar s’o ia cu-o plasă, Nereidele ’n bazinul sfârcul sânilor şi’ndreaptă După ce mai jos de mijloc, peplumul puţin şi-l lasă. Graţiile prinse ’n horă cu prietenele Nimfe, Venera dela Cythera le conduce ’n clar de lună Şi Ie flutură la toate transparentele zaimfe Şi cuprinsul tot de zvonuri şi de tactul lor răsună. «Moartea palidă izbeşte şi’n palate şi’n cocioabe» — Sestiu s’a convins şi-acuma doarme împăcat în humă. Nu-i mai pasă de banchete, de-ale mirţilor podoabe, Nici de umbrele din Orcus, nici de Massicul în spumă. Primăvara îşi repetă filmul nopţilor divine In acelaş ritm şi astăzi ca odinioară’n Laţiu. Numai tu, misterioasă zână cu priviri haine Nu nţelegi cât tâlc cuprinde oda IV-a din Horaţiu. Perpesstolui Primăvară In iarba verde stau lungit... Miroase aerul a floare; Mă fură’ncet. Sunt fericit] O toropeală-adormitoare E umbră, pace, şi răcoare, Un vânt uşor şi liniştit, Mângâietor, sărută nucul... E umbră, pace şi răcoare. Ce dar, departe, cântă cucul! Un dor de viaţă negrăit Din om şi fire se despinde. Dac’aş putea în braţe-aş prinde Întregul zarei nesfârşit. Şi toată seva primăverei Prin mine vraja şi-o propagă. Sub caldul ei, aşa de dragă Mi-e pacea limpede a terei. Şi fiecare fibră’n mine Mai tânăr şi mai viu tresaltă Pricep latenta simfonie A firelor ţie iarbă'naltă pe care vântul le mlădie Şi le sărută şi le-apleacă Când spre pădure vrea să treacă Ca floarea umedă sub rouă, Nădăjduesc o viaţă nouă. Şi cum prin frunze tainic moare Amurgul serei auriu, Din umbră o privighetoare îmi cântă strofele ce scriu. Cincina Pavelescu V’aţi întrebat vreodată, cei ce vă bucuraţi de întoarcerea soarelui printre H©i, cum erau primăverile pe malurile Dâmboviţei pe vremea cflnd nici unul din noi nu exista? Pe vremea cflnd cinematografele nu fuseseră încă inventate pentru a-şi umple golul unei după amiezi, pe vremea când competiţiunile sportive nu erau la modă, pe vremea fiind i eşire afară din oraş lua proporţiile unei adevărate expediţii... Dornic de a retrăi viaţa de toate zilele a înaintaşilor noştri, făcută din plăceri şi necazuri mărunte, din satisfacţii şi plictiseli de fiecare clipă, care toate la un loc fac adevărata viaţă omenească aşa cum a fost trăită şi nu astfel cum ne-o închipuim astăzi, am căutat prin hârtii vechi, scrisori îngălbenite şi cărţi prăfuite de timp şi de uitarea omenească să reconstitui din disemnări personale, din descrieri de călătorii, din amintirile vremurilor trecute adevărata viată a celor ce ne-au precedat. Intr’o zi am dat în biblioteca tatălui ZEU, peste cartea unui francez care a trăit efijiva ani printre noi în timpul Domniei lui Alexandru Cuza. întors la Paris Le Cler publică un volum de impresii Intitulat: „La Moldo-Valachie, ce qu’elle a été, oe qu’elle est, ce qu’elle pourait étre”. Omul, venit printre noi din ţări înaintate şi dintre oameni civilizaţi, ne-a descris în culori ce nu sunt menite a ne bucura prea mult. Bucureştii i se pare o adunare de sate, drumurile noastre o poveste iar mijloacele de comunicaţie cel mai bun mijloc de a te răsbuna pe cineva. Prea mare importanţă Insă n’au aprecierile călătorului nostru. Ceea ce interesează este posbillitatea ce ne-o dă de a reconstitui viaţa celor ce înaintea noastră au trăit, au suferit, şi au iubit pe aceleaşi locuri prin care astăzi trăim şi noi. Bucureştii care in timpul iernei ii lăsaseră o impresie urâtă, îi apar lui Le Cler în zilele călduroase ale primăverei româneşti atât de apropiate de vară, cu totul sub alt aspect- Mulţimea arborilor astupând sub verdeaţa lor cocioabele dărăpănate şi gardurile în ruină schimbă cu totul înfăţişarea oraşului. „Privind din vârful dealurilor de pe malul Dâmboviţei sau de la foişorul de foc, spune Le Cler, oraşul îşi face impresia unei imense grădini în care cupolele bisericilor şi acoperişurilor puţinelor case ce au ambiţia de a ajunge la al doilea etaj ,îţi dau iluzia unor chioşcuri de forme bizare şi aspecte curioase, spectacol atrăgător mai ales atunci când ploaia a răcorit atmosfera şi a înlăturat nourii de praf. Astfel vede Le Cler Bucureştii sub soarele arzător al primăverei; iată cum ne descrie el viaţa bucureştenilor în acest anotimp. Primăvara viaţa se desfăşoară în grădini. Cişmigiul, Şoseaua, Bellevue şi Moşii erau locurile de întâlnire, de plimbare şi de petrecere ale bucureştenilor. Cişmigiul era locul de întâlnire al î trecătorilor ce-şi căutau un loc de adătrecătorilor ce-şi căutau un loc de adăsară toţi cei ce nu puteau să-şi plătească luxul unei calesei, mici proprietari sau boeri scăpătaţi, îşi făceau plimbarea zilnică prin aleile aranjate cu artă şi cu îngrijire de către grădinarul neamţ, în sunetul valsurilor şi polcelor cântate de muzica militară sau ale cântecelor româneşti cântate de lăutari. Ochii frumoşi şi chipurile fragede, toaletele alese şi pălăriile pariziene dădeau călătorului nostru iluzia că se găsea la Bois de Boulogne sau în grădinile Tuileries- Era oradic a Cişmigiului; cum se insera însă familiile oneste se retrăgeau. Femeile „Demi-monde” îşi făceau apariţia şi în Cişmigiu începea o nouă viaţă. Grădina se transforma într’un loc de întâlniri amoroase în care declaraţiile de dragoste inlternau cu tocmelile vulgare iar boschetele stufoase adăposteau perechi de îndrăgostit ce profitau de întuneric In afară de oraş la capătul podului Mogoşoaii cum se numea pe vremea aceea Calea Victoriei se găsea şoseaua, locul de întâlnire al protipendadei, aleea din mijloc nemăsurat de largă şi neaşteptat de dreaptă fata de uliţele strâmte şi întortochiate ale Bucureştiului, era plină de trăsurile de piaţă şi echipagiile particulare în care boarii şi bogătaşii oraşului se plimbau. Pe lături se întindeau grădinile cu peluze, boschete, chioşcuri şi fântâni arteziene. Frumuseţea echipagiilor, luxul toaletelor, şi atitudinea trecătorilor contribuiau ca să-şi dea iluzia unui loc de petrecere al unui oraş civilizat. Aici se schimbau confidente, se făceau declaraţii, se făceau şi se stricau legături de dragoste. Şoseaua era Cişmigiul protipendadei. Pe lngă aceste grădini publice, locuri de plimbare şi de întâlnire, Bucureştii mai aveau câteva grădini mai mici unde veneau seara să consume. Joia şi Duminica era de „Bon-ton” să te duci la „Belle-vue” unde în sunetul unei muzici germane femeile elegante insolite de adoratori fideli, sau de tap mai puțin fideli ca toți sofii, se plimbau luau câte-o îngheţată şi în timp ce bărbaţii puneau fum la cale, ele îşi admirau toaletele. Germanii nu se prea vedeau prin aceste locuri; ei preferau să se întâlnească cu tofii în alte grădini, adevărate săli de dans în aer liber, unde se dansa tot atât de mult cât se bea bere. Petrecerea începea pe la mijlocul după amiezii și se termina noaptea târziu; varietatea costumelor dădea acestor petreceri câmpenești un aspect cu totul aparte. Fetele cu părul strâns în două cozi pe care le pieptănau in formă de coroană, prinse cu panglici şi flori, şi femeile măritate, cu tulpane colorate dansau fără odihnă până în spre ziuă. Cei ce preferau să mănânce o friptură bună şi să bea un vin deosebit serăcimnii Străzi întregi se deschid atot oraşul pentru mâncărurile şi Şuturile lui alese. Spre sfârşitul primăverei vicep Moşii la târgul din afară; aici este raliul sărăcimii. Străzi întregi se deschid atunci cu restaurante, grătare, cofetării, cafegii şi simigerii. Localuri de dans se deschid sub frunzişuri. Cumpărători sunt puţini; din toate părţile oraşului însă vin perechi, perechi cei ce vor să se distreze eftin şi pe gustul lor. Amestec de toalete elegante şi de rochii de stambă, de femei din lumea bună cu servitoare, de oameni bogaţi şi săraci, de lume din toate clasele sociale, din toate neamurile şi din toate părţile venită aci să se amuze, să schimbe viaţa şi să uite de necazuri. Căci astfel îi apar Bucureştii lui Le Cler, drept un oraş al plăcerilor, în care bogaţi sau săraci, mici sau mari, frumoşi sau urâţi, locuitorii vor să petreacă. Nu ştiu întrucât Le Cler avea dreptate atunci când arăta pe înaintaşii noştri sub această lumină, dar când eşi pe stradă şi vezi mulţimea aceasta de oameni dornică de petreceri şi cund tu însuţi te simţi la fel cu ei, începi să crezi că francezul avea dreptate. Alexandru Christian Te Din alte vremuri Primăveri de altă dată