Calendarul, iulie 1932 (Anul 1, nr. 83-113)
1932-07-22 / nr. 104
fe, it,i';. Evident, nu e nici în interesul partidelor și nici al presei să sublinieze progresul intens al mișcării naționaliste, afirmat in alegerile pentru Cameră. Dar e de datoria noastră s’o facem. Pentru noi, cei strânși în jurul acestui ziar, naționalismul e singurul izvor de energie al unei politici creatoare și al unei regenerări morale. Oricât de grandilocvente, formulele internaționale și umanitare pe noi nu ne-au sedus niciun moment fiindcă le știm goale și ipocrite. Soarta unui neam stă în mâna lui și a lui Dumnezeu. Iar naționalismul e singura înțelepciune după care neamul își poate realiza soarta dăruită de Dumnezeu. Colaborări cu celelalte popoare pot să fie și pot să nu fie. Colaborări cu minoritățile din cuprinsul statului pot iarăși să fie și pot să nu fie. Singurul fundament real și permanent al statului e naționalismul. Celelalte sânt secundare și eventuale. Așadar, se înțelege de ce în politică și în cultură mișcarea naționalistă ne interesează în rândul întâia. Calendarul nu e nici al Ligii creștine, nici al Gărzii de for, dar amândouă aceste viguroase ramuri ale mișcării naționaliste ne interesează deopotrivă. Născute din aceleași necesități social-naționale și năzuind către acelaș ideal creștin, pe care uneori îl înțeleg altfel de cum trebuie, atât Liga cât și Garda sânt, peste dizidențele actuale pe care le considerăm vremelnice, expresii organice ale crezului milenar românesc. Politicește vorbind, acest crez a suferit, dela războiu încoace o dureroasă și funestă eclipsă. Căzută pe mâini nevolnice de politiciani timorați, România a descrescut treptat în demnitate și în energie creatoare, ajungând mileaga de azi a Europei și paragina social-economică ce se vede. Singură credința fanatică în propriile ei puteri o poate salva: e ceea ce vrea mișcarea naționalistă. Și poporul acesta românesc care nu e prost, dar s’a lăsat prea mult prostit de formulele democrației anarhice și ale internaționalismului vaporos, o simte însfârșit. Din an în an, adeziunea lui crește tot mai intensă pentru mișcarea naționalistă. Adversarii numesc această mișcare „de dreapta“. Calificativul e just într’atâta întrucât naționalismul e singura linie dreaptă a unei sănătoase și organice desvoltări a vieții social-naționale. In alegerile recente, comparate cu cele de anul trecut, națonalismul a cucerit o biruință ară egal. Liga creștină și Garda de for au obținut la un loc 230.000 de voturi, crescând fiecare cu câte 40.000 față de trecut. Această biruință situiază mișcarea naționalistă, în ierarhie numerică, în rândul al treiea, după național-țărăniști și după liberalii duciști. Dar pentru a ne da seama mai clar de proporțiile acestei victorii, trebuie sa avem în vedere următoarele considerente: 1) Atât Liga cât și Garda n’au candidat decât în jumătate din județele țării, amândouă în aceleași județe. în multe din județele unde au candidat nu au încă organizații solide, ci simple improvizații de moment. Nu e nicio exagerare când spunem că, dacă ar fi avut, cum au partidele, organizații în toate județele, numărul voturilor ar fi crescut la cel puțin 500.000 și astfel mișcarea naționalistă s’ar fi situat imediat după guvern. Unde mai pui sărăcia lucie a celor două organizații! Legionarii d-lui Corneliu Codreanu au pornit în propagandă cu câte... 40 lei fiecare1 2) Propaganda Ligii și a Gărzii nu s’a întemeiat pe niciun fel de demagogie. Se știe că sânt singurii oameni cari nu făgăduiesc nimic poporului. Ei combat numai racila politicianistă care a ruinat România Lor le revine astfel singura ținută demnă în aceste alegeri turmentate de toți desercerații partidelor democratice. Legionarii Gărzii de for au fost pretutindeni arestați, bătuți, împușcați, împiedicați să depună liste și să facă propagandă. Și cu toate acestea, nimeni n’a putut semnala o singură violență din partea lor, în timp ce agenții partidelor s’au dedat la ucideri fără precedent în istoria noastră politică. In aceste condiții, victoria naționalistă apare nu numai în toată însemnătatea ei, dar și în toată frumusețea ei morală unică. Nichifor Crainic No. 104 Winters, £ 23932 Director: NNCJUIDD CtiftMiC redacția și administrația București, Bulevardul Slisâîf«ta No. 32. P* 13 iani 500 lei .. 6 . 250 „ : îd* Pentru Instituții și Autorități Lei 1000 anual Pentru străinătate . . 1700 „ S—1180 Redacția și Provincii Direcția, 1 I Ca o sinistră ironie a regimului politic sub care trăim, s’a întâmplat să coincidă alegerile acestea,ele mai criminale din câte am avut, cu vizita experților financiari ai Ligei Națiunilor. Coincidență a scormonirii în dezastrul nostru financiar cu funcționarea efectivă a regimului care l-a cauzat. E drept că experții au avut grijă să fie delicați cu noi, să nu ne auțe susceptibilitatea națională. Căci alt tâlc nu poate avea acest cuvânt al d-lui Avenol: „mă integsează soluțiile d-v. naționale“. D. Avenol știe bine că politicianii români nu au soluții pentru criza financiară în care ne sbatem. Dar intervenția expertizei sale tehnice in finanțele noastre însemnând pur și simplu abdicarea de la suveranitatea politică românească, d' Avenol a luat toate măsurile de rigoare protocolară să ne menajeze cu vorbe ca aceea pe care am citat-o. Declarația diplomatică a d-lui Avenel trebue complectată cu opinia presei franceze, care s’a grăbit să vină pe urma vizitei d-sale la noi. Eminentul scriitor Jaques Bainville dă această interpretare în „Action Francaise“ misiunii experților financiari (cităm după „Adevărul“4)! Statele care au cerut controlul financiar „abdică deja suveranitatea lor, o nouă eră începe. Asistăm la începutul sfârșitului statelor suverane. Noaptea de 4 August e naționalismelor și a naționalităților, sub inexorabila dictare a nevoilor bănești“. Revoluționarii moldo- valahi nu mai sunt în viață să vadă ce s’a ales de testamentul lor liberal. Când in divanurile ad-hoc au tradus in lege proclamațiile lor revoluționare dela 48, ei au asemuit ștergerea privilegiilor boerești cu noaptea dela 4 August din timpul revoluției franceze, în care aristocrația și-a lepădat privilegiile ei feudale. Nu a trecut nici un veac de la frenezia liberală din București și Iași, ,i iată că in statul modern occidentalizat am pierdut înaintea străinătății prestigii suverane Suveranitatea națională a unui stat este o entitate juridică, însă pe care un neam o deține și o definește, nu atât în raporturile internaționale de drept cu alte popoare, cât din faptul politic că ele o recunosc ca atare, o respectă și nu stau să o pună la îndoială. Din moment ce ele o pun în discuție, raporturile de drept internațional, pot să funcțoneze mai departe, suveranitatea a încetat sau s’a știrbit. Și tocmai acesta este cazul care ni s’a creat nouă acum. Tot aparatul tehnic al organizării noastre improvizate după modele occidentale s’a dovedit că funcționează în vânt, fără contingență cu realitățile pământului românesc. Dar prin el prin acest aparat, revoluționarii moldo valahi, care l-au introdus, s’au perpetuat până in zilele noastre, evoluând, bine înțeles, s’au prăsit ca șoarecii de câmp, într’un număr atât de mare, că pentru urmașii lor de astăzi a trebuit să adoptăm substantivul colectiv politicianism. Ce ironie sinistră ca cei care ne înstrăinează suveranitatea națională pentru banii băncilor internaționale să fie tocmai urmașii legitimi, fie ei partid liberal sau național-țărănesc, ai acelora care ne au dat constituția liberală. Nu alții, ci tot doctrinarii democrației au fost sortiți să întoarcă opera lor istorică pe dos, ca o răsbunare a păcatului lor originar de a fi trădat ambianța românească pentru pricopsirea partizanilor. Occidentalizarea noastră cu anasâna nu a dus la altceva pe terenul vieței economice decât la crearea unei oligarhii de politiciani, sub firma de „burghezie națională“, care pentru întreținerea partidelor respective au înfeudat țara finanței internaționale, vânzându-i pe bani suveranitatea națională. Cu alte cuvinte, criza care studue din temelii și ne amenință cu moartea politică fiind, după cum am mai arătat și altădată, financiară, are un substrat de cauze politice. Suma de aproape 20 de miliarde, la care se cifrează deficitul nostru, este un record față de o sută de miliarde franci francezi la care evaniază d. Flandin, fostul ministru francez de finanțe, deficitul vizibil al marilor state din lume care țin comprabilitate regulată, nu ca la noi, unde ea nu a existat nici când. Acest record, de pildă față de Statele Unite care au un deficit de 70 de miliarde, România l-a atins pe măsură ce democrația a pus deplină stăpânire pe putere. Și dacă punctul culminant al crizei mondiale va fi atins, după economiștii străini, atunci când produsele naturale vor putrezi pe loc din cauză de nedesfacere și cheltueli prea mari la transport, cu cerealele noastre care zac nedesfăcute am atins odată recordul deficitar bănesc punctul culminat al depresiunii universale. Dar, spre deosebire de alte state care trec la fel prin faza deficitară financiară a depresiunii și prin faza ei de nedesfacere a produselor, ca Brazilia și Canada, România mai înscrie și știrbirea suveranității naționale în ochii străinătății. Este aportul nostru original la masa deportarilor, pe care-i date am politicianilor. Radu Dragnea 8-109ă Administrația Biruința naționalismului Stirbirea suveranitații naționale IMIttlsism Psilaclic SI ELE PAȚANIA LUI Cc. GRIGORE TRANCUIAȘI Sărmanul Nenea Grigore Trancu. Cât a asudat, cât a alergat, ce n’a făcut, pentru a scoate lista averescană, măcar in Capitală. A organizat întruniri, a făcut invitații, a vorbit 473 ore, în timp de 10 zile, adică din U0 ore a vorbit 473 . Și totuși, afurisitul de corp electoral, l-a prăpădit. Sincer vorbind, Cc. Grigore este un foarte simpatic om, și regretăm că de data aceasta nu-l vom mai vedea la Cameră, atacând toate problemele la ordinea și neordinea zilei. Și când te gândești, că pentru un an, nu mai va fi fost de vorbit. Rămân doar diferitele societăți și asociațiuni, cari vor fi atacate pe timpul verei, cu câte 12 conferințe, de către acest fenomenal vorbitor.I VERZI PARLAMENTUL FARA TECHNICIENI In afară de 3 excepțiuni, toi tehnicienii, cari compuneau vechiul Parlament au căzut la alegeri. Foarte multi, simțind „popularitatea" de care se bucură, nici nu s'au mai preentat, în fața corpului electoral. Țara va avea insă să sufere mult, nemai având fericirea să aibă în Parlament, pe specialiștii economiști și juriști adepți ai lui Costică Argetoianu. In special se va resimți lipsa jurisconsultului Const. Stoianovici și a financiarului Andrei Corteanu. Cât privește pe Nenea Zamfir Brătescu, acesta s'a ascuns in monopolul alcoolului, de unde însă tot i se mai vede câteodată... barba (voiam să zicem... prezența) D. Argetoianu, va avea o poziție oficială în Cameră, numai cu doui aghiotanți, și aceștia... iorghiști. Justus ’olitiia „tiitirelii îi Earanmii fimbrui fle pâine și fimmui aviatici. Cum se operează ca surese feminaasse ale cetățenilor Opinia publică este preocupată foarte intens de situațiunea fondurilor adunate, prin perceperea timbrului de aviație și timbrului de pâine. Ambele fonduri, au dat ocazia la lungi discuțiuni și variate comentarii, din cauză că s’a păstrat o tăcere semnificativă, ori de câte ori s’au cerut lămuriri asupra soartei celor doua fonduri. PRIMA ISPRAVA: TIMBRUL FANIEI S’a perceput un timbru de pâine petru a se aduna un fond din care să se plătească primele de export pentru grâu și făină. Măsura aceasta urmărea deci ajutorarea agricultorilor Când s’a înființat acest timbru, fostul ministru de agricultură, conta pe un export de maximum 30.000 de vagoane de grâu și făină deci și a făcut socoteala, că ii este necesară o sumă de circa 300 milioane, pentru plata primelor. După primele luni de încercare, s’a putut constata, că încasările nu trec de 1 milion pe zi (așa cel puțin afini* cercurile oficiale) Deci pentru 30.000 vagoane export, ajungea încasările dintr’un an de zile . Ce s’a întâmplat insă ? Fostul ministru de agricultură a fost prost informat și s’au exportat circa 100.000 vagoane (Așa iese din comunicatul oficial de curând dat de Ministerul agriculturei) Ministerul agriculturei — deși știa precis, că nu poate dispune decât de maximum 365 milioane pe an deși era informat că pe piață circulă timbre false, în valoare de zeci de milioane — a continuat totuși a aproba plata primelor, acontând de la banca Națională peste prevederile timbrului, până la 700 milioane (achitate) și cca. 300 milioane rămase neachitate Când a văzut că suma de plată atinge un miliard, a oprit plata primelor de export. Care este situația astăzi ? 1) Ministerul de agricultură este deschis cu 3—400 milioane față de Banca Națională, întrucât din cele 700 milioane plătite, abia jumătate s’au încasat prin timbre, restul fiind plătite cu acont asupra ministerului. 2) Acelaș minister este deschis cu alte 300 milioane pentru primele neachitate încă. 3) Se încasează numai 1 milion pe zi (adică în 18 locuitori se consumă o singură pâine pe zi, după calculele oficiale.) 4) Pe piață circulă timbre false în valoare de milioane. Sântem în ajunul campaniei comerțului de cereale. Negustorii nu pot face tranzacții, fiind încurcați de ministerul agriculturi. Iată în rezumat isprava Ministerului de agricultură ,,pur tehnician“ cu timbrul pâinei și primele de export! Iată pentru ce merge țara românească atât de bine ! ? A DOUA ISPRAVA: TIMBRUL AVIAȚIEI Dacă la timbrul pâinei s’a cheltuit mai mult decât prevederile încasărilor, apoi la timbrul aviației, situația — după cum am arătat-o in iu ae aiucoie preceueme — este țt i ai gravă. Aci nu se știe nici cât s’a încasat nici ce s’a cheltuit și mai ales pentru ce s’a cheltuit Dacă în cazul timbrului pâinei, banii aveau o destinație fixă , plata primelor de export, in cazul timbrului aviației destinația este suficient de elastică. Este de ajuns să ne gândim la formula „propășirea în general a aviației“ pentru a ne face o ideie, cam despre ce poate fi vorba Am rugat și invitat în fiecare zi, atât Ministerul apărărei naționale cât și Președenția consiliului de miniștri, pentru a ne lămuri , cât s’a adunat din timbrul aviației și ce s’a făcut cu banii ? Niciun răspuns. Tăcere pe toată linia. Există texte de legi speciale și generale cari obligă aceste instituțiuni să procedeze astfel, totuși se pare că anumite instituțiuni își pot permite luxul de-a nu ține seama de legile țarei. După insprava cu timbrul pâinei, cine știe , ce surprize ne mai rezervă și timbrul aviației. In ultimul moment, aflăm că a fost numit în fine, un subsecretar de stat al aviației Este cea mai bună ocazie pentru lămurirea fondului național al aviației. Trebuie să se facă un bilanț complect și precis, din care opinia publică, să vază cât este și unde este fondul aviației. Aceasta este prima datorie a noului subsecretar de stat al aviației. De data aceasta trebuie luminată chestiunea și nu se mai poate întârzii nici o clipă, Ion Scutaru ! Dacă n am sperat nimic dela Nicolae Iorga omul politic am crezut 1 însă în puterea de animator a profesorului Nicolae Iorga și am nădăjduit că departamentul pe care îl conducea ca specialist, va marca progrese reale pentru binele de mâine al învățământului. Ne-am înșelat. Lucrând sub inspirația nenorocită a ambițiunii sale nemăsurate și a patimilor pe cari niciodată nu și le-a putut stăpâni( profesorul Iorga a fost, ca ministru al instrucțiunii, omul gafelor zilnice cari au introdus în învățământul nostru decut dezordinea actuală, cu toate tristele urmări pe care ea le poate avea. Votând în pripă, în prima luna de guvernare, legiuiri concepute peste noapte fără a ține seamă de situația învățământului și de posibilitățile de realizare practică a măsurilor ce lua, enervându-se atunci când i se criticau dispozițiunile pentru ca apoi—singur — să revină și să anuleze hotărârile luate ori și aplicate azi, d-l profesor Iorga poate fi considerat spiritul cel mai negativ dintre toți conducătorii perindați până acum la Ministerul Școalelor. Reformele făcute de d-sa și pe cari le amintea printr’o scrisoare deschisă cu ocazia congresului dăscălesc dela Ateneu, (29 Mai 1932) sunt tot ce s’a putut concepe mai sinistru, pentru desființarea învățământului de stat. Legea bacalaureatului, a redus la o simplă formalitate acest examen, rămas singura posibilitate de control pentru absolvenții liceului. Legea organizării ministerului nstrucțiunii, prin transformarea directorilor de seviori în consilieri cari n’au dreptu să rezolve nici o cerere oricât de neînsemnată, ne-a făcut să asistăm la caraghiosul spectacol al transportării corespondenții ministerului in saci cu avionul, la Văleni, la Balcic sau la Sinaia, pentru ca dl Iorga să ia cunoștință de ele și pentru ca cereri cari sar fi rezolvat intr un minut, să primească cele mai nefirești și mai caraghioase soluțiuni, după luni de zile. Legea mi vtării directorilor de școale prin alegeri, care a făcut pe dascăli să i socotească un scurt timp, ca pe unul din apărătorii demundații miisionare, a fost călcată în picioare chiar din ziua efectuării alegerilor nesocotirea ei culminând cu erezia confirmării nouilor directori Și, la fel, și-a nesout dispozițiunile luate cu privire la alegerea consulului general și a consiliului permanent, al instrucțiunii refuzând să confirme pe cei hotărâți de votul colegilor lor. Școale în plină forță de realizare au fost desființate sau trecute pe seama unor comitete școlare sărăcite , tot de dispozițiunile d-lui Iorga, pentru că a lăsat în seama acestor comitete (chiar dela școalele nedesființate) plata orelor suplimentare care este o obligațiune legală a ministerului și plata orelor de lucru manual, introdus în învățământul secundar dintr'un capriciu al d-sale. Lucrul manual care fura câteva ore pe săptămână elevilor din cla’ sile I și IV, tocmai acelor elevi cari, printr'o grăbită modificare a programelor ana’iice și inexistența manualelor didactice aveau mai mult de muncit, trebuia să producă școalelor și ministerului un venit foarte însemnat, după prevederile d-lui prim ministru.Să nu uităm că voi se a face din școalele primare debiete de tutun și că partea cea mai însemnată a reorganizării școalelor primare anunțată de d sa cu amenințări la radio, consta din crearea de grădini, expoziții de covoare și , transformarea sălilor de curs în săli de baluri și de nunți). Sa întâmplat pe dos de cât prevăzuse de Ioga. Lucrul manual pe lângă timpul prețios pierdut de elevi, a fost o sarcină enormă impusă școalelor care au cheltuit, fiecare zeci și sute de mii lei, strânși cu mare greutate din taxele copiilor săraci, pentru plata maeștrilor și materialului consumat. Expoziția organizată la București n'a dat rezultate, pentru că atunci când oamenii n’au cu ce cumpăra Continuare în pagn-a Rebhuhn Înscriu cu plăcere aci numele cel mai necunoscut din țara românească. Rebhuhn! Cine-i Rebhuhn? Cine poate purta la noi un nume așa de rebarbativ? Și totuși el se leagă de una din cele mai nobile isbdnzi ale frumosului public în România. Bucureșteanul care, sub povara arșiței, trece de dimineața până seara scăldat în proprie osânză, cu impresia că a devenit iubit Virgil Potărcă, se ușurează dintr'odată și se simte vesel și fericit ca d. Armand Călinescu după alegeri, când ajunge în dreptul Cișmigiului, Grădinei icoanei, Parcului Ioanid, Parcului Carol, sau Parcului Colonadelor de la Șosea. El e îmbrățișat acolo de grația aleilor, găzduit cu răcoare și ospătar cu odihna de pază a rondurilor miresmate. Totuși, cine pronunță atunci numele vrăjitorului care din umbră a strecurat prin duhoarea Capitalei osanaua miresmelor și a transfigurat spiritul ei de mahala cu neasemuita magie a florilor? E Rebhuhn, maestrul petalei, vracul corolelor îmbălsămate, grădinarul Capitalei. Un om ascuns după modestia sa ca o copilăre a lui intr'un răsad, un arhitect al liniei și al culoarei, totuși, un artist. Se străduesc de ani de zile cu urâțenia și impracticabilitatea de viață a celei mai neconfortabile din capitalele pretențioase ale Europei, o mână de doamne prezidate de numele mare de Pia Brătianu, sub patronajul înalt al mamei florilor, Regina Maria. Ddnsele au pus la cale popularea Bucureștiului cu grădini; și așa, avem înfipte azi în pieptul Capitalei câteva blazoane de frumusețe ce înseamnă tot atâtea evantaie peste un oraș clădit pare că dinadins ca să le înăbușe. De mână sadică a așezat Bucureștii ca ‘ntr‘o poală de vulcan întors, în această căldare în care Bucur trebuie să fi descins, odată, ca să-și fiarbă oiile la soare, și ca să nu se mai întoarcă niciodată!? Orașul Cuptor merita însă un adversar tot atât de neînduplecat ca și arșița care îl bântuie. Și Rebhuhn, maestrul grădinar, a biciuit Bucvăreștii cu raze de straturi și alei răcoritoare. Londra e un oraș cam cât județul Vaslui, și — sunt de acord cu Oscar Wilde — cel mai urât din lume. El dexjune însă cel mai frumos, prin parcurile care îl străbat, înșirate ca un ciorchin, de la un capăt la celălalt al ei. La fel Bucureștii nu vor putea trăi fără acești plămâni înșirați dealungul caldarâmurilor lui agresive și vulgare. Grădinile mai pot deveni sanctuare , pentru statui și piese comemorative. Și eu văd ziua când vom avea undeva o grădină cu toate florile cântate de Eminescu, așa cum Englezii au una cu toate florile lui Shakespeare. Lo fim fericiți, deci, că-l avem pe Rebhuhn. Fiecare capitală are mirosul ei. Parisul miroase a crevetei Londra a funingine, Roma a mausoi leu, Praga a fost. Berlinul a seușit foaie de tutun. Datorită lui Rebhuhn Bucureștiul tuturor actorilor, făgă> ■duiește să miroasă a tei și micșunea, Dragoș Protopopescu a Piciul moldovenes și Picon ardelenesc Două ideale stațiuni climaterice la poalele Ceahlăului — una la 417 d. alt și cealaltă la 800 m, ambele situate pe apa cu acelaș nume ce vine de sub Hășmașul mare și are curs torențial până la vărsarea în Bistrița Bicazul moldovenesc e declarat de câțiva ani stațiune climaterică oficială și în fiecare vară primește destui vizitatori. Palatregal, teatru sătesc, lumină electrică, răspântie de drumuri, aer curat și băi în Bistrița sunt destule atracțiuni. Câți însă s’au încumetat să meargă la Bicazul de sus și să viziteze celebrele chei, cele mai frumoase din țară Era pe la sfârșitul lui iulie într’o dimineață splendidă, când am plecat numai cu un singur tovarăș spre Bicazul de sus. Lăsând valea Bistriței urmează șoseaua ce trece pe la Piatra Corbului, un colț uriaș de stâncă la capătul unui pod de piatră pe apa Bicazului Imediat orizontul se deschide și soarele ne scaldă în lumină. Bicazul divizat în mai multe brațe se trece ușor cu piciorul. In dreapta apar satele Hămzoaia și Tașca iar în stânga Gura Secului Munții plini în vârf cu brazi întunecați și drepți ca lumânarea, ne marchează panorama Ceahlăului. Aerul e tare scoborât din fundul inălțimelor albastre Admirăm splendida catedrală din Tașca clădită numai din banii țăranilor și când ajungem la Neagra întrevedem un moment mărețul contrafort al Ceahlăului. După un popas de două ore din cauza unei ploi trecătoare trecerii prin satele Chișirig și Ticoș, așezate unul în fața celuilalt și depășim vechea graniță strâmbă și artificială. Drumul e o feerie și urcă necontenit păcat că splendida pădure de la Ticoș se tac, despuind munții de cea mai frumoasă podoabă naturală. Linii Decauville pe ambele maluri, însă părăsite și stricate. Curând ajungem la un loc deschis și frumos ca în basme. E Valea Jidanului verde ca un covor Valea Bicazului in amurgul roșiatic ne pare închisă la fund de muntele Surduc, ascuțit ca o piramidă. Pe înserate ajungem la cârciuma românului Pascu, în Bicazul de sus cu o surpriză pentru noi să întâlnim atâți locuitori evrei pripășiți în regiunea aceasta depărtată de munte Seara se lăsa rece și luna dădea preisajului montan aspecte stranii. Ce diferență între aerul celor două Bicazuri ! A doua zi la 5 eram în picioare. Cerul senin peste tot. Cu pardesiile în spate și mâncarea în coșuleț, ne înfundarăm în stâncaria albăț pe o cărărie ce șerpuia la marginea apei. Biidazul era umflat și cu apele tulburi. Iată și un cătun în tibăraia asta de munți: Locuitorii se ocupă cu fabricarea varului sau cu căratul lemnelor. Deodată la un pod descoperim în dreapta noastră o despicătură verticală în munți, în care pătrundea un terasament de lemn. Erau cheile Șugăului, un afluent al Bicazului, ce urla necăjit in prinsoarea lui de veacuri Ne înfundăm mai adânc printre stâncile albe care se tot strângeau făcând apa tot mai vijelioasă. Intr’un loc ne că țărani pe coasta muntelui traversând spre uimirea noastră un lan de porumb și iată-neîn sfârșit la începutul canonului. Inchipuiți vă o tăctură verticală întru doi coloși semeți de piatră sură, avănd în fundul ei apa clocotitoare și tulbure a Bicazului, care urlă săltând peste bolovanii de piatră. Chiar la intrare o cruce de lemn arată locul unde a fost ucis un biet cioban, de un pietros prăvălit de sus, înaintăm cu inima strânsă sprijiniți de bastoane fiețuite. Deodată soarele dispare, răcoare de pivniță ne împresoară, iar urletul apei și el izvoarelor ce țâșneau din crăpăturile stâncilor, ne astupă glasul. Pășim cu precauțiune pe bolovanii de piatră și ne sprijinim cu palmele de pereții căptușiți cu mușchiu verde lunecos ce se ridică semeți până la înălțimea zborului de vultur, lăsându-ne deasupra capului numai o bucățică de por — albaștrii de o străvezime ideală ! Desigur Bicazul a pătruns la început masivul calcaros printr’un tunel subteran și mai târziu s’a despicat, s’au prăbușit plafonul formându-se canonul actual. In numeroase chei — la Ialomița Dâmbovița sau Bistrița olteană — se vede clar că pereții in părțile superioare sunt mai apropiați decât la nivelul albiei. In valea Bicazului deosebim bulboane limpezi cu apă de izvor iar sus peșteri negre se deschid din pereții suri, deasupra cărora vulturiie rotesc împrejurul cuiburilor suspendate peste abisuri. Ajungem intr’un luminiș verde la confluența Bicăjelului cu Bicazul. Sub un bloc enorm ne așezăm jos și privim cu admirație valea Bicăjelului virgină de călcare omenească și plină de fiare sălbatice, în contrast, cu Valea Dămucului — paralelă și egală în lungime, în jos de Bicazul ardelenesc — care e în întregime locuită și cultivată. Observăm că Bicăjelul e acela care a tulburat apele Bicazului în ziua aceea, căci mai în sus apa cheilor era limpede ca lairima. Părăsim această minunată răspântie montană și când privim înapoi ni se pare mai frumos decât înainte. Ajungem la un loc unde nu mai putem înainta pe albia apei și atunci urcăm cu greu în zigzag și dări. de capătul șoselei ungurești terminată la 1917 după cum arată o placă comemorativă. In dreapta noastră se înalță muntele Dardosu — sterp și inaccesibil. Jos sub picioarele noastre apa Bicazului dispare sub brădet, rupând crengile și rostogolind bolovanii în mugete turbate. De acum mergem împărătește pe drum bătut. Trecem printr- un tunel săpat în piatră și imediat ne apare o frumoasă cascadă a Bicazului. Barbosu își schimbă aspectul ; acum seamănă cu o catedrală gotică în ruine. Soarele ne scaldă din plin. Apa Bicazului se tot apropie de șosea și ne oferă splendide bazine Continuare în pag. II-a