Calendarul, ianuarie 1933 (Anul 2, nr. 260-283)
1933-01-14 / nr. 270
ANUL N6 PAGINI 3 ICEL Bicele a jucat In Valle Giulia, una din cele mai frumoase poziții ale Cetății Vterne. Italia a daruit României terenul pe care sa clădit minunatul palat al Școalei Române din Roma, ce sa inaugurat acum. Palatul e opera artistică a profesorului arhitect Petre Antonescu și ctitoria Băncii Naționale din București. Dar întemeierea Școlii și toate aceste lucruri la un loc sânt zămislite din luminoasa pasiune a celui care a fost și rămâne Vasile Pârvan pentru cultura românească. Italia a ținut să dea toată importanța acestui înalt institut al nostru din inima Romei. Majestatea Sa Regele la vizitat cu deamănuntul. Ducele Benito Mussolini participat la serbarea inauguarală. Ministrul educației italiene, d. Ercole, a cuvântat. Dar Ducele a dăruit în plus o mare parte din biblioteca «copiei noastre precum și toate cărțile sale personale. Iată o serie de atenții covârșitoare din partea Italiei. E adevărat că d. Mussolini, care nu e un tăcut, n’a vorbit totuș nimic la această inaugurare. Și ce prilej de discurs grandios ar fi avut! Dar nu. El ne-a încărcat cu daruri, ne-a onorat cu prezența Regelui și a sa, și a preferit sa tacă. *Nu vi se pare elocventă această muțenie a genialului om? Nu citiți in ea o reticență mustrătoare pe cat de emoționante sunt darurile sale față de noi? Cui era oare să-i vorbească d. Mussolini:* Unei Românii democrate care de zece ani îl înjură pur și simplu ca la ușa cortului? in presa inteligentei noastre democrații s’au tipărit mii de articole în care Ducele regenerării italiene și eroul care a dat Europei o nouă formulă de viața socială și tica a fost rând pe rând polinebun, aventurier, zănatic, falit, idiot și tot ce voiți. Nici un om politic străin n’a fost insultat mai oribil de scribii democrației noastre și opera lui mai contestată. Zece ani în șir. Numai Franța masonică l’a tratat cu epitete la fel. Scribii noștri, de fapt, n’au făcut decât s’o imite, anunțând de 365 de ori pe an „falimentul aventurii fasciste*4. Ca să nu mai vorbim de trecut, amintiți-vă acum o lună, când s’a serbat deceniul fascist, cu ce spumegătoare epilepsie democrată a fost spurcate la București biruința fără pereche și inegalabilele opere ale geniului fascist. Și să nu uitați că toți acești scribi idioți de furie, români și evrei împreună, dar absolut toți sunt național-țărăniști. In disperarea bancrutei noastre democratice, ei au crezut că, scuipând spre soarele răsărit, au și isbutit să-l stingă! D. Mussolini, se știe, e un om extrem de sensibil la felul cum se reflectă personalitatea sa și opera fascistă în străinătate. Noi suntem de mult informați că toate aceste înjurături românești i-au trecut pe sub ochi. Ne-a dat totuși un teren în inima Romei pe care să ne clădim Școala, ne-a înzestrat-o cu bibliotecă, ne-a dăruit operele proprii și a asistat la serbarea noastră inaugurala... Ca să nu mai vorbim de înlesnirile financiare făcute României, pentru care Italia fascistă a fost — ,se putea altfel? — tot așa de batjocorită deunăzi, în Senatul nostru, de un ministru și de un fost ministru, evident, tot naționalțărăniști. Ce era să ne vorbească d. Mussolini participând, la serbarea noastră? Dar iată ca Ducele tăcând, a vorbit din partea României, tocmai un ministru naționalțărănist, d. D. Gusti adresându-i-se direct: „Permiteți-mi, domnule președinte de consiliu, sa adaug cât de profund onorat mă sunt prin prezența domniei voastre, care dă acestei ceremonii o solemnitate excepțională. Știm ce vă datorează Italia. De la Alpi la Sicilia și mai departe e un ritm unic de tinerețe, de încredere și de eroism în viață, ce se manifestă printr’o operă de creațiune fără pereche“. Și după ce aseamănă opera lui Mussolini reprezentantul cu Renașterea, național-țărănist al României continuă: „Italia contimporană ne aduce o fericită formulă de cristalizare tot atât de politică cât de spirituală și morală, o formulă care îi este proprie, dar care se oferă totuși tuturor ca un splendid exemplu de oganizare și de realizare”. Așa a vorbit d. Guști la Roma, în fața d-lui Mussolini. Și a vorbit just. Ducele știa cum vorbesc național-țărăniștii la București. Nu știu dacă știu cum vorbesc înșiși ciracii d-lui D. Guști la revista Stânga despre fascism! Și atunci Ducele avea tot dreptul să tacă. O tăcere sângeroasă pentru obrazul României. Nichifor Crainit STELE DE- RE. CONTRA». CRIZEI In fine, lucrurile încep să se lumineze. Prietenul nostru De-Re a aflat și el, că la București este criză de guvern și că s'ar putea să-și facă apariția în gara de Nord, ca simplu particular. Ori, bietul De-Re, dăduse strașnice dispozițiuni „oamenilor săi", de a-i aranja o primire oficială cu muzică la gara de Nord și cu pancarde: „Trăiscă Derică, amicul lui Mussolini" și „Trăiască internaționala muncei Față de puțina probabilitate de a mai avea primirea în calitate de ministru, DeRe, a telegrafiat șefului guvernului următoarele: „Protestez energic contra crizei. Nu există motive. Nu demisionați. Așteptați sosirea mea. Altfel ratează manifestația. Trăiască democrația (șs) De-Re." ULTIMII BESTIALIȘTI ȘI NICUSAVANTIȘTI Cât privește Bestia, criza l-a lăsat impasibil. Știe destul de bine, că oricât ar fi țara aceasta de nenorocită, Bestia nu va mai avea ocaziunea să ocupe un fotoliu ministerial. Cu toate acestea, nu pierde nici o ocazie de a încerca să mențină moralul celor 23 de partizani, cari i-au mai rămas, spre deosebire de Nicu Savantul, care are numai 12 partizani plus Munteanu Râmnic. Este o luptă aprigă de a se menține 23 de bestialiști și 12 Nicu savantiști, pe vremuri atât de critice ca cele de astăzi, chiar cu subvenția lor ei massone. VERZI CC. GRIGORE TRANCU FATA DE CRIZA Toată lumea este intrigată, cum se facă că cc. Grigore Trancu-lași, încă nu se agităm pe chestia crizei. Este o eroare. Interesându-ne la locurile în drept, am aflat că simpaticul orator se găsește încă la clubul averescan, unde continuă discursul, pe care l-a început de ziua de 1 Ianuarie. Se crede că peste câteva zile, va termina cuvântarea sa și i se va putea comunica schimbarea eventuală a guvernului Justus Dincolo de criza.. Dincolo de criza de guvern sau de regim, bineînțeles, la ea ne gândim acum și ne gândim mai ales că dincolo de ea este Țara care nu se mai regăsește nicăieri în preocupările zilei. Dar dacă privim mai atent peste faptele mărunte ale marilor noștri bărbați de stat, peste această febrilă defilare de rușinoase patimi și atâta gunoi sufletesc, scânteia focului devastator care se ridică și ne arde tot mai mult în fiecare zi, o vedem cum se aprinde în colțuri din uscăturile lepădate ale acestui neam. O ediție specială a ziarului nostru care a fost literalmente luată cu asalt, în toată țara, de toti aceia cari caută adevăr în confuzia zilei de azi, dar care n’a putut să placă firește câtorva măgari ai demi-mondului nostru politic, a fost în măsură să pună un accent revelator pe litera enigmatică a alfabetului nostru politic. In textul fără echivoc al unui număr de ziar, care a înălțat sus de tot prerogativele morale ale presei, (dar care tocmai pentru aceasta a fost confiscat și inculpat de moralitate în pivnițele secrete al migrantei regimului) câteva zeci de mii de cititori, înainte ca ediția noastră să fi fost confiscată, au putut să citiască revolta unui neam întreg împotriva câtorva bandiți de culise din aventura noastră politică. Fără să prevestim dezastre pe care nimeni nu le va dori, dar din rumoarea publică și din fierberea aceasta simptomatică, dar normală, a unei țări atât de tolerante, e bine să desprindem temperatura morală a masselor populare de la noi, milioanele acelea de cetățeni, mințiți de politică, striviți de biruri, oameni pricăjiți și uitați cari privesc acum cerul fără constelații al destinului nostru politic și cari nu mai înțeleg nimic. Termometrul îndelungatei lor răbdări vin se că s’a urcat atât de sus, încât nu știm ce coloroform ar mai putea să-i adoarmă și măsurăm înspăimântați ravagiile pe care bomba indignării lor ar putea odată să le facă! Cetățeanul cât de puțin familiarizat cu atâtea necunoscute ale ecuației politice românești, va pricepe greu cele opt zile de criză, absența aceasta de guvern în ceasul în care evenimentele de la Geneva i-ar face mai necesar decât oricând — iar din odioasa mascaradă el nu mai pricepe decât atât: fata se clatină adânc în temeli, scuzită de pojarul politicei de partid și jos de tot, la picioarele ei și la picioarele tronului, câțiva lacomi pezevenghi se joacă demult cu dinamită. Niciodaă mai mult decât în ultimul timp, n’au circulat în presă și in zgomotul public atâtea nume de suspectă autoritate constitutională, pe care adeseori urechea românească le refuză sau a căror celebritate o strigă doar, ca un lung scuipat pe obrazul țării, numai desfrâul șantanurilor din apus și rareori atâta purpură a fost furată din mantia regală, ca să acopere atâta cinism! Aceste stârvuri vii care au crescut monstruos și se îngrașe bestial pe putograiul democrației românești, corbii aceștia, cu nu știu ce funerară poftă de catastrofă și dezastru, cari își șperă fericirea peste agonia unei țări întregi, vor fi comis în istoria restaurației românești cea mai grozavă crimă: ei au asvârlit cu noroi și bale în soarele care răsăria, iar între Rege și Țară, din compacta lor minciună, au încercat să facă un zid — pe care noi vom avea acum să-l dărâmăm sau, cât mai repede, să-l sărim, să trecem dincolo de el! De aceea în criza care bântue acum odată mai mult, mizeria noastră publică, nouă îngâduiți-ne să-i vedem mai ales pe ei. In palate răsărite ca din pământ, din noaptea lungă care întunecă de atâta timp vieața noastră publică, și la adăpostul căreia s’au regulat și s'au vândut scump atâtea suspecte devotamente față de tron, sau in case discrete, prăbușite în datorii, dar repede restaurate, imberbi importanți și cucoane cu sex-appeal pun la cale poate, în ceasul acesta, cine știe ce „guvern de mântuire națională“ sau alte combinații salvatoare pe seama zilei de mâine~. Nouă dați-ne voe încă odată să-i privim de aici cu groaznicul zâmbet al unei țări întregi care a început să-i vadă pe toți — și care ia priceput! In tragi-comicul lui roman La revolte des anges, tristul Anatole France vorbia de îngerul acela păzitor care merge după om pe căile cele mai ascunse ale destinului lui... îngerul păzitor al României să fi murit el oare? ...Noi isbutim încă să-l vedem, prin fumul gros care-1 separă atâta de dureros de noi — Și ii salutăm acum cu venerație, cu speranță, sus de tot, pe tronul regal. Tonta Vlădescu O gravă problemă economică națională . ’■# IC Desorganizarea expót tolal românesc. Necesitatea astei politici de expot penrianul imputat s triumgai Niciodată situațiunea economică externă a României, nu a fost mai ritică decât astăzi. In afară de grava problemă a aranjamentului ci creditorii streini și tratativele cu experții și comitetul financiar al Societătei Națiunilor, mai sunt serie de probleme economice exteren tot atât de importante, incât privește organizarea exportului nostru și recâștigarea debușeurilor pierdute în parte sau in total. LIPSA UNEI POLITICI DE EXPORT Am relevat cu alte ocaziuni, că exportul românesc suferă nu numai din cauze, excesivelor bariere vamale, rezultate din introducerea regimului vamal protecționist de mai toate țările europene, ci și din cauza lipsei unei poge ce de export bine organizate in țara noastră. Evident că situația noastră este specifică tocmai prin faptul că suntem o țară agricola de export dar și cu o industrie destul de dezvoltată. Ori, față de sistemul actual, introdus de mai toate țările, adică al compensațiilor, este evident că România ca țară exportatoare agricolă sa aibă o situațiune dificilă. Pe de o parte căutam plasamentul pe diferite piețe pentru produsele noastre agricole iar pe de altă parte îngrădim industria națională proprie cu un regim vamal cu caracter prohibiționist, făcând imposibil importul din streinătate, evident intr’o amintită măsură. Greutatea cea mare este de a se stabili un echilibru între acești două factori: exportul produselor agricole proprii și importul produselor industriale streine, echilibru, care să ne garanteze plasarea produselor noastre agricole, INTRE AGRICULTURA ȘI INDUSTRIE Or, în acelaș timp, făcând un asemenea aranjament în politica generală de export, să nu uităm că suntem foarte slab organizați în ceea ce privește exportul, cu toate că s’a discutat de atâtea ori această chestiune atât în presă, cât și încercările direct interesate, ca și cele oficiale? Pierderile de debușeuri, pe care a înregistrat România în special în ultimul timp, nu se datoresc numai unor comissiuni economice de ordin internațional, ci în bună partea lipsei de organizație și de control. Din momentul ce s’au constatat și semnalat, o serie de defecțiuni, cami ar fi putut fi ușor corectate, cine a acționat oare la noi, în vederea organizarei acestui export. In afară de permanentul export cerecle, care a scăzut la rândul său, mai ales in ceea ce privește grâul (din motive fie alt ordin), sunt atâtea produse românești de export, pentru cami sbia de puțină vreme, se acordă atențiunea cuvenită. CÂTEVA EXEMPLE EDIFICATOARE Exportul de animale, ca și de curța tăiată se execută printr-un monopol al sindicatului respectiv constituit de către producători și exportatori. Dar ■mijloacele de transport, abia acum au început să se perfecteze, prin cumpărarea unor vagoane, prevăzute și cu instalații calorifere și prin planul de a se lua asemenea măsuri și pentru transporturile pe uscat. Dar în fiecare zi, apar alte dificultăți. Când exportăm în Italia, ni se fac dificultăți la tranzitul prin Iugoslavia (concurentă la export de vite), iar când exportăm la Viena, vitele noastre fac o carantină îndelungată, peste uzanțele față de alte produse similare. Aceste fapte, le dăm ca exemple căzute la întâmplare. Toate dificultățile se fac din cauză, ca poliția noastră veterinară nu-și ia măsurile la timp, iar convențiile cu țările vecine, se fac, de așa manieră, că vecinii, suntem in culpă. Alt produs, despre care am mai vorbit și altă dată: lemnul. România și-a pierdut rând pe rând toate debușeurile, începând cu Egiptul și terminănd cu franța. Să mai înșirăm iarăși toate greșelile sau lipsurile? Ne oprim pentru un moment act. Dar cum să se poată concepe o poolitică sănătoasă și de continuitate in materie de export, într’o țară care de 2 ani de zile este în permanentă frămân țare politică internă, prin crize de guvern trimestriale și unde joacă mai mult rol huzducul fiecăruia, decât interesul întregei țări. Să ne mai întrebăm mereu și un zadar? Răspunsul vine singur și prompt. Ion Scurtam No. 270 Sâmbătă 14 Ianuarie 1333 Director: MOntOR crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisabeta No. 21 Pe 12 luni 500 lei 6 .. 25b »■ 8 „ 150 „ , 1 lună 60 „ Pentru instituții și Autorități Lei 1000 anual. Pentru străinătate :.................... 1700 3X15.46 Redacția ti Provincii TELEFOANE 3.11.60 Direcția 3.10.91 Adminidratia ABONAMENTE IN TARA Planul cincinal sovietic ateist de V. DUDA I. — Noțiunea de plan cincinal (piatsidetka) este strâns legată de națiunea „Soviete“ căci planul acesta sub diferitele lui aspecte acolo a luat ființă. In Rusia Sovietică, au fost aplicate o serie întreagă de planuri cincinale: industrial, agricol, civilizator etc. Unele dintre ele au avut desigur realizări practice cari însă sunt departe de textul conceput pe hârtie. In ultimul timp presa mondială a fost alarmată de un nou plan, conceput desigur tot de Soviete, dar de data aceasta el se referă la sentimentul religios al tuturor cetățenilor Rusiei Sovietice. Este planul cincinal ateist, după care țintesc să distrugă sentimentul acesta din sufletele celor credincioși. Lucrul acesta se prezintă ca un „ce“ destul de curios, deoarece presa sovietică, în privința acestui plan, a păstrat o tăcere adâncă și deabia în numărul din Septembrie 1932 al ziarului „Avantgarda tânără“, organul tinerilor ateiști, s’a publicat o serie de articole menite să explice proectul acesta din toate punctele lui de vedere Tăcerea aceasta a organelor sovietice poate fi interpretată în acest sens, că înșiși comuniștii se simt pare,se jenați de a recunoaște în public, cât de puternic este sentimentul religios în rânduirile populațiunii lor, acum, după o luptă atât de crâncenă de 15 ani, cu biserica și cu credința, și că pentru distrugerea lui totală (!) sunt nevoiți să aplice măsuri excepționale, acum când se părea că în privința aceasta se făcuse mult de tot și când însăși presa Sovietică comunistă alarmase lumea în nenumărate rânduri, că Dumnezeu a fost alungat din Rusia, în mod definitiv. Este demn de remarcat faptul că organele sovietice recurg la măsurile acestea de luptă, excepționale, tocmai acum când planul cincinal economic este aproape terminat, că nu se va fi realizat, aceasta este o altă chestiune. Din coincidența aceasta putem deduce că a aplica planul cincinal ateist înainte ca cel economic să se fi termiinat, comuniștii înșiși considerau ca un fapt foarte riscant, deoarece atmosfera de nemulțumire ce se crease populației, s’ar fi încărcat și mai mult prin noua ofensă ce se aducea aceleiași populațiuni. Lupta în contra sentimentului religios. Conform comunicatului presei sovietice, planul cincinal ateist (platiletka ateistă) a fost anunțat încă din luna Mai 1932, când Stalin a dat decretul cuvenit. Realizarea lui practică trebue să fie următoarea : In luna Mai a anului 1937 toate cultele religioase din Rusia Sovietică trebue să fie suprimate în mod definitiv și odată cu aceasta toate manifestațiaiiutile exterioare ale cultului religios. Iată de ce afirmațiunea oficială indirectă că în Rusia sovietică există încă culte religioase, fapt de altfel sigur, dar pe care însă mulți îl ignoră. In deplin acord cu planul elaborat, piratiletica ateistă va fi realizată după cum urmează : a) In primul an vor fi închise toate școlile bisericești (fapt revelator, școală bisericească în Rusia Sovietică). Din acest fapt pintea concude la existența în prezent a unor astfel de școale, în așa zisul ,,iad bolșevic“. Apoi, toate persoanele puse în slujba bisericii, în general așa zișii „slujitori ai cultului“, vor fi trecuți definitiv în categoria celor lipsiți de drepturi civile. b) In al doilea an, vor fi închise toate bisericile din orașele mai mari ale republicii sovietice ruse. În orașele mai mici și la sate, bisericile vor fi închise în mod treptat în cursurile anilor următori, în așa fel, încât la 1 Mai 1937, să nu mai existe pe terenul Republicii sovietice ruse nici o biserică, indiferent de cultul căreia ar aparține ea. Tot odată cu începutul acestui an, toate instituțilile sovietice trebuesc dispensate de cei credincioși. (Continuare în păți. d a) Pact de neagresiune ruso-japonez Sub pintenul Angliei, care, vedea calea ei în Indii amenințată de Rusia și Germania, aceste două au fost: prima distrusă de japonezi la Port. Artur, a doua, gonită din Asia in toamna lui 1914, prin ocuparea japoneză a Chantongului și consacrarea acestei ocupații prin art. 156 al Tr. din Versailles. Numai târziu, Anglia și-a dat seama că Japonia, urcată vertiginos, poate deveni un pericol și pentru ea, și atunci — după modelul crei americane din Harvai—și-a construit baza navală din Singapur, contra chiar puterei căreia îi acordase hegemonia navală în Extremul Orient și paza Indilor. Japonia înțelege că America și Anglia o vor suspecta de acum cu prea mare putere, și nemulțumirea ei de raportul Layton, în chestia manciuriană, poate duce — dacă cele două puteri vor forța nota — la plecarea ei din Ligă. Rusia a prins acest moment, și a și conceput alianța ei cu marele imperiu insular. Rusia momentan nu se mai poate bizui pe Germania național-socialistă, care, sub o formă sau alta, îi asimilează rând pe rând conducătorii. De la Anglia, ea n'a primit de curând decât denunțarea convenției comerciale. Iar Roosevelt, deși mai iubitor de Soviete ca Hoover, trebue așteptat încă până ce să treacă la fapte. La fel, Franța ultimelor pacte. Pentru a forța puterile írn favoarea ei, și pentru a se pune în gardă contra oricăror surprize, Sovietele au întors fața spre Japonia. Un pact de neagresHupe, deci, se tratează actualmente la Tokio, se pare sub auspiciile baronului Hiroto, fostul ambasador al Japoniei la Moscova. Ce poate sta în calea acestui pact?. Manciuria. Un „status-quo" în Manciuria e tot ce pretinde Stalin, și acest punct esta acordat, în schimbul închiderei ochilor asupra atacului altor părți din China. Vertiginoasa cucerire a sebelului de Japonezi, este ecoul acestui acord. In schimb Japonia oferă credite ușoare pentru exportul în Rusia, cum și anume concesiuni: în materie economică, rezolvarea diferendului de pildă, în materie de pescuit marin. E caracteristic că pentru aceste avantaje economice Stalin a uitat complect pe Marx și presa sovietică, ce nu înceta până eri să atace Japonia, și să denunțe conflictul chino-japonez ca un dezastru al capitalismului extrem-oriental, salută azi respectuos pe delegații japonezi în drum spre Geneva și-i fac să participe la serbările jubilare ale revoluției ruse. Mizeria sovietică, din centre industriale unde câte trei familii mor de foame într’o singură odae, cum rezultă din marile reportaje recente ale Sonyei Chamberlin, va fi emoționat pe vizitatorii japonezi. Fapt e că la Tokio un banchet dat în onoarea lui Hiroto, alături cu un credit de export în sumă de 10 milioane yeni, acordat Rusiei, arată că proectul de neagresiune ruso-japonez e pe calea cea mai bună. Un pact, la orizontul căruia mujește desmembrarea Chinei. Dragoș Protopopescu (Continuare în pat. II-a) Presa rusească din Basarabia de D REMENCO Problema presei din nouile provincii nu încetează să fie discutată cu cea mai mare animație mai în toate cotidianele mari din țară. Existența în provinciile alipite unei prese minoritare, puternic desvoltate, cu un tiraj mare și cu o răspândire destul de largă chiar și în populația majoritară, provoacă o îngrijorare serioasă în unele cercuri politice. Și aceasta e cu atât mai natural, încât după părerea acestor cercuri, presa minoritară din provinciile alipite ca regulă este adversară unei idei de stat românesc, servind tendințele centrifugale și revizioniste ale unelor cercuri minoritare. Această presă minoritară este pătrunsă pur și simplu de sentimente antiromânești și cel mai bun remediu împotriva ei ar fi suprimarea pur și simplu a ei. Cam aceasta este de exemplu lanțul de silogisme ale confratelui Ștefan Vlădescu dela „Viitorul“ și care într’un număr recent al acestui ziar ajunge la această concluzie cel puțin în ceea ce privește presa minoritară din Basarabia. Iată și pasagiul respectiv din articolul d-lui Vlădescu: „De altfel această situație o găsim și în Basarabia, unde ziarele scrise în limba rusă, cu îndrăzneala și obrăznicia lor, sfidează nu numai toleranța românească, dar își permit campanii criminale împotriva Statului român, care nu știm de ce nu pedepsește cutezanța lor. In Basarabia românească 15 ziare scrise în limba rusă, apar în timp ce românii n’au o singură gazetă cotidiană“. Aceasta este concluzia d-lui Vlădescu, concluzie absolut greșită, căci ea — după cum vedem — este bazată pe fapte absolut greșite. Deci aprecierile d-lui Vlădescu în nici un caz nu pot servi drept punct de plecare în politica guvernului față de presa minoritară din provinciile alipite. In primul rând nu este exact că numărul ziarelor în limba rusă în Basarabia este 15. Numărul lor de fapt este foarte variabil căci majoritatea lor neavând nici o bază comercială cât de puțin solidă, răsar și dispar pe zi ce trece. Actualmente numărul ziarelor cotidiane în limba rusă ce apar în Basarabia nu întrece 5. Patru din ele apar la Chișinău și unul la Cetatea Albă. Ca să fim absolut exacți e nevoie să notăm că cea de la Cetatea Albă apare pe jumătate în rusește și pe jumătate în românește. Nu luăm aci în seamă unele ziare săptămânale ce apar din când în când și care după apariția a 2-3 numere dispar fără a lăsa măcar o urmă după ele. Dar cele patru ziare ce apar la Chișinău n’au toate o existență durabilă; numai două din ele au o vechime de 10 ani, pe când din rest una are o vechime de un an și alta de 7 luni. Aceasta ne îndreptățește să spunem că numărul stabil al ziarelor rusești ce apar la Chișinău nu întrece 2. Nici în privința tirajului situația acestor ziare nu este strălucită. Iată cifrele aproximative ale tirajului fiecăruia din ele: „,Bessarabscaia Poșta“ — 5.000. „Besarabscoe Slovo“ — 3.000. „Nașe Vremea“ — 2.000. „Bessarabschii Express“ — 4.000. Așadar tirajul total al acestor patru gazete în Chișinău precum și în provincie nu întrece 15.000 exemplare pe zi. Am spus că cifrele menționate sunt aproximative, ținem însă să subliniem că cifrele exacte nu pot să difere mult de cele ale noastre; în tot cazul diferență nu poate fi mai mare de 1-2 mii. Dar pentru ca datele noastre să fie complecte e nevoie să notăm și :»Nașa Ried“, ziar cel mai solid în limba rusă și care apare la București. Tirajul acestui ziar nu întrece cifra de 7.000. E evident că cu asemenea tiraje aceste ziare, chiar dacă caracterul și tendințele lor ar corespunde întocmai celor relatate de d-l Vlădescu, nu pot prezenta un pericol cât de serios pentru ordinea publică, mai ales dacă vom ține seamă că numărul populației din Basarabia potrivit recensământului din 1930 atinge cifra de 2.863.409. Aceasta înseamnă cu numai ceva mai mult de 0,5 la sută din populația basarabeană citește ziare rusești. Dar e și mai caracteristic faptul că cel puțin 60 la sută din tirajul ziarelor rusești se vinde la Chișinău și restul în orașele din provincie. Adică satele basarabene cu populația lor românească nu citesc deloc ziare rusești. Aceasta este situația de care trebue să țină seamă ori și cine s’ar ocupa de problema presei minoritare din Basarabia! Dar degeaba i se spune ziarilor din Basarabia „ziare rusești“. In adevăr, ele sunt scrise într’o rusească atât de stricată, încât ea nici nu merită acest nume. Pe de altă parte ia nici o măsură aceste ziare nu deservesc interesele minorității sești din Basarabia și mai auîn general vorbind — în nici o măsură în ele nu sunt expresia unei idei naționale rusești. Ele singure se denumesc,ziare românești in limba rusească“. Poate fi oare o mai mare abnegație și resemnare națională, decât această recunoaștere care trădează de fapt lipsă complectă de ideologie națională și politică!... Aceste ziare într’adevăr nu sunt nici românești, ele reprezentând formă de gazete fără culoare națională. E ceva absolut nestabil în politica lor și în morala lor și care nu ne permite să-i dăm o caracte