Calendarul, ianuarie 1933 (Anul 2, nr. 260-283)

1933-01-14 / nr. 270

ANUL N­6 PAGINI 3 ICEL Bicele a jucat In Valle Giulia, una din cele mai frumoase poziții ale Cetă­ții Vterne. Italia a daruit Româ­niei terenul pe care s­a clădit minunatul palat al Școalei Ro­mâne din Roma, ce s­a inaugu­rat acum. Palatul e opera ar­tistică a profesorului arhitect Petre Antonescu și ctitoria Băncii­­ Naționale din Bucu­rești. Dar întemeierea Școlii și toate aceste lucruri la un loc sânt zămislite din luminoasa pa­siune a celui care a fost și ră­mâne Vasile Pârvan pentru cultura românească. Italia a ținut să dea toată importanța acestui înalt insti­tut al nostru din inima Romei. Majestatea Sa Regele la vizitat cu deamănuntul. Ducele Benito Mussolini participat la serbarea inaugu­a­rală. Ministrul educației ita­liene, d. Ercole, a cuvântat. Dar Ducele a dăruit în plus o mare parte din biblioteca «copiei noastre precum și toate cărțile sale personale. Iată o serie de atenții covâr­șitoare din partea Italiei. E a­­d­evărat că d. Mussolini, care nu e un tăcut, n’a vorbit totuș nimic la această inaugurare. Și ce prilej de discurs gran­dios ar fi avut! Dar nu. El ne-a încărcat cu daruri, ne-a onorat cu prezența Regelui și a sa, și a preferit sa tacă. *Nu vi se pare elocventă a­­ceastă muțenie a genialului om? Nu citiți in ea o reticență mustrătoare pe cat de emoțio­nante sunt darurile sale față de noi? Cui era oare să-i vorbească d. Mussolini:* Unei Românii de­mocrate care de zece ani îl în­jură pur și simplu ca la ușa cortului? in presa inteligentei noastre democrații s’au tipărit mii de articole în care Ducele regenerării italiene și eroul care a dat Europei o nouă for­mulă de viața socială și tica a fost rând pe rând poli­ne­bun, aventurier, zănatic, falit, idiot și tot ce voiți. Nici un om­ politic străin n’a fost insul­tat mai oribil de scribii de­mocrației noastre și opera lui mai contestată. Zece ani în șir. Numai Franța masonică l’a tra­tat cu epitete la fel. Scribii no­ștri, de fapt, n’au făcut decât s’o imite, anunțând de 365 de ori pe an „falimentul aventurii fasciste*4. Ca să nu mai vorbim de tre­cut, amintiți-vă acum o lună, când s’a serbat deceniul fas­cist, cu ce spumegătoare epi­lepsie democrată a fost spur­­cate la București biruința fără pereche și inegalabilele opere ale geniului fascist. Și să nu uitați că toți acești scribi i­­dioți de furie, români și evrei împreună, dar absolut toți sunt național-țărăniști. In dispera­rea bancrutei noastre democra­tice, ei au crezut că, scuipând spre soarele răsărit, au și is­­butit să-l stingă! D. Mussolini, se știe, e un om extrem de sensibil la felul cum se reflectă personalitatea sa și opera fascistă în străină­tate. Noi suntem de mult in­formați că toate aceste înjură­turi românești i-au trecut pe sub ochi. Ne-a dat totuși un teren în inima Romei pe care să ne clădim Școala, ne-a în­zestrat-o cu bibliotecă, ne-a dăruit operele proprii și a asis­tat la serbarea noastră inaugu­rala... Ca să nu mai vorbim de înlesnirile financiare făcute României, pentru care Italia fascistă a fost — ,se putea alt­fel? — tot așa de batjocorită deunăzi, în Senatul nostru, de un ministru și de un fost mi­nistru, evident, tot național­­țărăniști. Ce era să ne vorbească d. Mussolini participând, la ser­barea noastră? Dar iată ca Ducele tăcând, a vorbit din partea României, tocmai un ministru național­­țărănist, d. D. Gusti adresân­­du-i-se direct: „Permiteți-mi, domnule pre­ședinte de consiliu, sa adaug cât de profund onorat mă sunt prin prezența domniei voas­tre, care dă acestei ceremonii o solemnitate excepțională. Știm ce vă datorează Italia. De la Alpi la Sicilia și mai de­parte e un ritm unic de tine­rețe, de încredere și de eroism în viață, ce se manifestă prin­­tr’o operă de creațiune fără pereche“. Și după ce aseamănă opera lui Mussolini reprezentantul cu Renașterea, național-țără­nist al României continuă: „Italia contimporană ne a­­duce o fericită formulă de cristalizare tot atât de politică cât de spirituală și morală, o formulă care îi este proprie, dar care se oferă totuși tutu­ror ca un splendid exemplu de oganizare și de realizare”. Așa a vorbit d. Guști la Ro­ma, în fața d-lui Mussolini. Și a vorbit just. Ducele știa cum vorbesc național-țărăniștii la București. Nu știu dacă știu cum vorbesc înșiși ciracii d-lui D. Guști la revista Stân­ga despre fascism! Și atunci Ducele avea tot dreptul să tacă. O tăcere sângeroasă pentru obrazul României. Nichifor Crainit STELE DE- RE. CONTRA». CRIZEI In fine, lucrurile încep să se lumi­neze. Prietenul nostru De-Re a aflat și el, că la București este criză de guvern și că s'ar putea să-și facă a­­pariția în gara de Nord, ca simplu particular. Ori, bietul De-Re, dăduse strașnice dispozițiuni „oamenilor săi", de a-i a­­ranja o primire oficială cu muzică la gara de Nord și cu pancarde: „Tră­­iscă Derică, amicul lui Mussolini" și „Trăiască internaționala muncei Față de puțina probabilitate de a mai avea primirea în calitate de mi­nistru, De­Re, a telegrafiat șefului guvernului următoarele: „Protestez e­­nergic contra crizei. Nu există moti­ve. Nu demisionați. Așteptați sosirea mea. Altfel ratează manifestația. Tră­iască democrația (șs) De-Re." ULTIMII BESTIA­­LIȘTI ȘI NICU­­SAVANTIȘTI Cât privește Bestia, criza l-a lăsat impasibil. Știe destul de bine, că ori­cât ar fi țara aceasta de nenorocită, Bestia nu va mai avea ocaziunea să ocupe un fotoliu ministerial. Cu toate acestea, nu pierde nici o ocazie de a încerca să mențină mora­lul celor 23 de partizani, cari i-au m­ai rămas, spre deosebire de Nicu Savantul, care are numai 12 parti­zani plus Munteanu Râmnic. Este o luptă aprigă de a se men­ține 23 de bestialiști și 12 Nicu savan­­tiști, pe vremuri atât de critice ca cele de astăzi, chiar cu subvenția lo­­r ei massone. VERZI CC. GRI­GORE TRANCU FATA DE CRIZA Toată lumea este intrigată, cum se facă că cc. Gri­gore Trancu-lași, încă nu se agită­m pe chestia crizei. Este o eroare. Interesându-ne la locurile în drept, am aflat că simpaticul orator se gă­sește încă la clubul averescan, unde continuă discursul, pe care l-a înce­put de ziua de 1 Ianuarie. Se crede că peste câteva zile, va termina cu­­vântarea sa și i se va putea comu­nica schimbarea eventuală a guver­nului­ Justus Dincolo de criza.. Dincolo de criza de guvern sau de regim, bineînțeles, la ea ne gân­dim acum și ne gândim mai ales că dincolo de ea este Țara care nu se mai regăsește nicăieri în preocupă­rile zilei. Dar dacă privim mai atent peste faptele mărunte ale marilor noștri bărbați de stat, peste această fe­brilă defilare de rușinoase patimi și atâta gunoi sufletesc, scânteia fo­cului devastator care se ridică și ne arde tot mai m­ult în fiecare zi, o vedem cum se aprinde în colțuri din uscăturile lepădate ale acestui neam. O ediție specială a ziarului nostru care a fost literalmente lu­ată cu asalt, în toată țara, de toti aceia cari caută adevăr în confu­zia zilei de azi, dar care n’a putut să placă firește câtorva măgari ai demi-mondului nostru politic, a fost în măsură să pună un accent reve­lator pe litera enigmatică a alfa­betului nostru politic. In textul fără echivoc al unui număr de ziar, ca­re a înălțat sus de tot prerogati­vele morale ale presei, (dar care tocmai pentru aceasta a fost con­fiscat și inculpat de moralitate în pivnițele secrete al migrantei regi­mului) câteva zeci de mii de citi­tori, înainte ca ediția noastră să fi fost confiscată, au putut să citiască revolta unui neam întreg împotriva câtorva bandiți de culise din aven­tura noastră politică. Fără să prevestim dezastre pe ca­re nimeni nu le va dori, dar din ru­moarea publică și din fierberea a­­ceasta simptomatică, dar normală, a unei țări atât de tolerante, e bine să desprindem temperatura morală a masselor populare de la noi, mili­oanele acelea de cetățeni, mințiți de politică, striviți de biruri, oame­ni pricăjiți și uitați cari privesc a­­cum cerul fără constelații al desti­nului nostru politic și cari nu mai înțeleg nimic. Termometrul înde­lungatei lor răbdări vin se că s’a urcat atât de sus, încât nu știm ce coloroform ar mai putea să-i a­­doarm­ă și măsurăm înspăimântați ravagiile pe care bomba indignării lor ar putea odată să le facă! Cetățeanul cât de puțin familia­rizat cu atâtea necunoscute ale ecuației politice românești, va pri­cepe greu cele opt zile de criză, absența aceasta de guvern în cea­sul în care evenimentele de la Ge­neva i-ar face mai necesar decât oricând — iar din odioasa masca­radă el nu mai pricepe decât atât: fata se clatină adânc în temeli, scuzită de pojarul politicei de par­tid și jos de tot, la picioarele ei și la picioarele tronului, câțiva lacomi pezevenghi se joacă demult cu di­namită. Niciodaă mai mult decât în ulti­mul timp, n’au circulat în presă și in zgomotul public atâtea nume de suspectă autoritate constitutională, pe care adeseori urechea românea­scă le refuză sau a căror celebri­tate o strigă doar, ca un lung scui­pat pe obrazul țării, numai desfrâul șantanurilor din apus și rareori a­­tâta purpură a fost furată din man­tia regală, ca să acopere atâta ci­nism! Aceste stârvuri vii care au crescut monstruos și se îngrașe bestial pe putograiul democrației românești, corbii aceștia, cu nu știu ce funerară poftă de catastrofă și dezastru, cari își șperă fericirea peste agonia unei țări întregi, vor fi comis în istoria restaurației ro­mânești cea mai grozavă crimă: ei au asvârlit cu noroi și bale în soarele care răsăria, iar între Rege și Țară, din compacta lor minciu­nă, au încercat să facă un zid — pe care noi vom avea acum să-l dărâmăm sau, cât mai repede, să-l sărim, să trecem dincolo de el! De aceea în criza care bântue a­­cum odată mai mult, mizeria noas­tră publică, nouă îngâduiți-ne să-i vedem mai ales pe ei. In palate ră­sărite ca din pământ, din noaptea lungă care întunecă de atâta timp vieața noastră publică, și la adă­postul căreia s’au regulat și s'a­u vândut scump atâtea suspecte de­­votamente față de tron, sau in ca­se discrete, prăbușite în datorii, dar repede restaurate, imberbi impor­tanți și cucoane cu sex-appeal pun la cale poate, în ceasul acesta, cine știe ce „guvern de mântuire națio­nală“ sau alte combinații salvatoa­re pe seama zilei de m­âine~. Nouă dați-ne voe încă odată să-i privim de aici cu groaznicul zâm­bet al unei țări întregi care a în­ceput să-i vadă pe toți — și care i­a priceput! In tragi-comicul lui roman La revolte des anges, tristul Anatole France vorbia de îngerul acela pă­zitor care merge după om pe căile cele mai ascunse ale destinului lui... îngerul păzitor al României să fi murit el oare? ...Noi isbutim încă să-l vedem, prin fumul gros care-1 separă atâta de dureros de noi — Și ii salutăm acum cu­­ venerație, cu speranță, sus de tot, pe tronul regal. Tonta Vlădescu O gravă problemă economică națională . ’■# IC Desorganizarea expót tolal r­omânesc. Necesitatea astei politici de expot penria­nul imp­utat s­ triumgai Nici­odată situațiunea economică externă a României, nu a­ fost mai ritică decât astăzi. In afară de grava problemă a aranjamentului ci creditorii streini și tratativele cu experții și comitetul financiar al Societătei Națiunilor, mai sunt ser­ie de probleme economice exter­­e­n tot atât de importante, incât privește organizarea exportului nos­tru și recâștigarea debușeurilor pier­dute în parte sau in total. LIPSA UNEI POLITICI DE EXPORT Am relevat cu alte ocaziuni, că ex­portul românesc suferă nu numai din cauze, excesivelor bariere vamale, re­zultate din introducerea regimului va­­ma­l protecționist de mai toate țările europene, ci și din cauza lipsei unei poge ce de export bine organizate in țara noastră. Evident că situația­ noastră este specifică tocmai prin faptul că sun­tem o țară agricola de export dar și cu o industrie destul de dezvoltată. Ori, față de sistemul actual, intro­dus de mai toate țările, adică al compensațiilor, este evident că Ro­mânia ca țară exportatoare agricolă sa aibă o situațiune dificilă. Pe de o parte căutam plasamentul pe diferite piețe pentru produsele noas­tre agricole iar pe de altă parte în­grădim industria națională proprie cu un regim vamal cu caracter prohibi­­ționist, făcând imposibil importul din streinătate, evident intr’o amintită măsură. Greutatea cea mare este de a se sta­bili un echilibru între acești două fac­tori: exportul produselor agricole proprii și importul produselor indus­triale streine, echilibru, care să ne ga­ranteze plasarea produselor noastre agricole, INTRE AGRICULTURA ȘI INDUSTRIE Or, în acelaș timp, făcând un ase­menea aranjament în politica gene­rală de export, să nu uităm că sun­tem foarte slab organizați în ceea ce privește exportul, cu toate că s’a discutat de atâtea ori această ches­tiune atât în presă, cât și în­cer­cările direct interesate, ca și cele o­­ficiale? Pierderile de debușeuri, pe ca­­re a înregistrat România în special în ultimul timp, nu se datoresc nu­mai unor comissiuni economice de ordin internațional, ci în bună par­­tea lipsei de organizație și de con­trol. Din momentul ce s’au constatat și semnalat, o serie de defecțiuni, cami ar fi putut fi ușor corectate, cine a acționat oare la noi, în vederea or­ganizarei acestui export.­­ In afară de permanentul export cerecle, care a scăzut la rând­ul său, mai ales in ceea ce privește grâul (din motive fie alt ordin), sunt atâtea produse românești de export, pentru cami sbia de puțină vreme, se acordă atențiunea cuvenită. CÂTEVA EXEMPLE EDIFICATOARE Exportul de animale, ca și de cur­ț­­a tăiată se execută printr-un mono­pol al sindicatului respectiv consti­tuit de către producători și expor­­tatori. Dar ■mijloacele de transport, abia acum au început să se perfec­teze, prin cumpărarea unor vagoane, prevăzute și cu instalații calorifere și prin planul de a se lua asemenea mă­suri și pentru transporturile pe us­cat. Dar în fiecare zi, apar alte dificul­tăți. Când exportăm în Italia, ni se fac dificultăți la tranzitul prin Iugo­slavia (concurentă la export de vite), iar când exportăm la Viena, vitele noastre fac o carantină îndelungată, peste uzanțele față de alte produse similare. Aceste fapte, le dăm ca exemple căzute la întâmplare. Toate dificultă­țile se fac din cauză, ca poliția noa­stră veterinară nu-și ia măsurile la timp,­ iar convențiile cu țările vecine, se fac, de așa manieră, că vecinii, suntem in culpă. Alt produs, despre care am mai vorbit și altă dată: lemnul. România și-a pierdut rând pe rând toate de­­bușeurile, începând cu Egiptul și ter­­minănd cu franța. Să mai înșirăm iarăși toate greșe­lile sau lipsurile? Ne oprim pentru un moment act. Dar cum să se poată concepe o po­o­litică sănătoasă și de continuitate in materie de export, într’o țară care de 2 ani de zile este în permanentă fră­mân țare politică internă, prin crize de guvern trimestriale și unde joacă mai mult rol huzducul fiecăruia, de­cât interesul întregei țări. Să ne mai întrebăm mereu și un zadar? Răspunsul vine singur și prompt. Ion Scurtam No. 270 Sâmbătă 14 Ianuarie 1333 Director: MOn­tOR crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA­­ București, Bulevardul Elisabeta No. 21 Pe 12 luni 500 lei 6 .. 25b »■ 8 „ 150 „ , 1 lună 60 „ Pentru instituții și Autorități Lei 1000 anual. Pentru străinătate :.................... 1700 3X15.46 Redacția ti Provincii TELEFOANE­­ 3.11.60 Direcția 3.10.91 Admin­id­ratia ABONAMENTE IN TARA Planul cincinal sovietic ateist de V. DUDA I. — Noțiunea de plan cincinal (piatsidetka) este strâns legată de na­țiunea „Soviete“ căci planul acesta sub diferitele lui aspecte acolo a luat ființă. In Rusia Sovietică, au fost aplicate o serie întreagă de pla­nuri cincinale: industrial, agricol, civilizator etc. Unele dintre ele au avut desigur realizări practice cari însă sunt departe de textul conce­­put pe hârtie. In ultimul timp presa mondială a fost alarmată de un nou plan, con­ceput desigur tot de Soviete, dar de data aceasta el se referă la sentimen­tul religios al tuturor cetățenilor Ru­siei Sovietice. Este planul cincinal ateist, după care țintesc să distrugă sentimentul acesta din sufletele celor credincioși. Lucrul acesta se prezintă ca un „ce“ destul de curios, deoa­rece presa sovietică, în privința a­­cestui plan, a păstrat o tăcere adân­că ș­i deabia în numărul din Septem­brie 1932 al ziarului „Avantgarda tâ­nără“, organul tinerilor ateiști, s’a publicat o serie de articole menite să explice proectul acesta din toate punctele lui de vedere Tăcerea aceasta a­­ organelor so­vietice poate fi interpretată în acest sens, că înșiși comuniștii se simt pare,se jenați de a recunoaște în pu­blic, cât de puternic este sentimen­tul religios în rânduirile populațiu­­­nii lor, acum, după o luptă atât de crâncenă de 15 ani, cu biserica și cu credința, și că pentru distruge­rea lui totală (!) sunt nevoiți să apli­ce măsuri excepționale, acum când­­ se părea că în privința aceasta se făcuse mult de tot și când însăși presa Sovietică comunistă alarmase lumea în nenumărate rânduri, că Dumnezeu a fost alungat din Rusia, în mod definitiv. Este demn de remarcat faptul că organele sovietice recurg la măsu­­rile acestea de luptă, excepționale, tocmai acum când planul cincinal economic este aproape terminat, că nu se va fi realizat, aceasta este o altă chestiune. Din coincidența aceasta putem deduce că a aplica planul cincinal ateist înainte ca cel economic să se fi termiinat, comuniștii înșiși consi­derau ca un fapt foarte riscant, de­oarece atmosfera de nemulțumire ce se crease populației, s’ar fi încărcat și mai mult prin noua ofensă ce se aducea aceleiași popu­lați­uni. Lupta în contra sentimentu­lui religios. Conform com­­unicatului presei so­vietice, planul cincinal ateist (pla­­tiletka ateistă) a fost anunțat încă din luna Mai 1932, când Stalin a dat decretul cuvenit. Realizarea lui prac­­tică trebue să fie următoarea : In luna Mai a anulu­i 1937 toate cultele religioase din Rusia Sovietică tre­­bue să fie suprimate în mod defini­tiv și odată cu aceasta toate mani­fest­a­țiaiiutile exterioare ale cultului religios. Iată de ce afirmați­unea oficială in­directă că în Rusia sovietică există încă culte religioase, fapt de altfel sigur, dar pe care însă mulți îl ig­noră. In deplin acord cu planul ela­borat, piratiletica ateistă va fi reali­zată după cum urmează : a) In primul an vor fi închise toate școlile bisericești (fapt revelator, școală bisericească în Rusia Sovie­tică). Din acest fapt pintea conc­ude la existența în prezent a unor astfel de școale, în așa zisul ,,iad bolșevic“. Apoi, toate persoanele puse în slujba bisericii, în general așa zișii „slujitori ai cultului“, vor fi trecuți definitiv în categoria celor lipsiți de drepturi civile. b) In al doilea an, vor fi închise toate bisericile din orașele mai mari ale republicii sovietice ruse. În o­rașele mai mici și la sate, bisericile vor fi închise în mod treptat în cursurile anilor următori, în așa fel, încât la 1 Mai 1937, să nu mai existe pe terenul Republicii sovietice ruse nici o biserică, indiferent de cultul căreia ar aparține ea. Tot odată cu începutul acestui an, toate institu­­țilile sovietice trebuesc dispensate de cei credincioși. (Continuare în păți. d­­ a) Pact de neagresiune ruso-japonez Sub pintenul Angliei, care, vedea calea ei în Indii amenințată de Ru­sia și Germania, aceste două au fost: prima distrusă de japonezi la Port. Artur, a doua, gonită din Asia in toamna lui 1914, prin ocuparea­­ japo­neză a Chantongului și consacrarea acestei ocupații prin art. 156 al Tr. din Versailles. Numai târziu, Anglia și-a dat seama că Japonia, urcată vertiginos, poate deveni un pericol și pentru ea, și atunci — după modelul cr­ei americane din Harvai—și-a con­struit­­ baza navală din Singapur, contra chiar puterei căreia îi acor­dase hegemonia navală în Extremul Orient și paza Indilor. Japonia înțelege că America și An­glia o vor suspecta de acum cu prea mare putere, și nemulțumirea ei de raportul Layton, în chestia manciu­­riană, poate duce — dacă cele două puteri vor forța nota — la plecarea ei din Ligă. Rusia a prins acest mo­­ment, și a și conceput alianța ei cu marele imperiu insular. Rusia mo­mentan nu se mai poate bizui pe Germania național-socialistă, care, sub o formă sau alta, îi asimilează rând pe rând conducătorii. De la An­glia, ea n'a primit de curând decât denunțarea convenției comerciale. Iar Roosevelt, deși mai iubitor de Sovie­te ca Hoover, trebue așteptat încă pâ­nă ce să treacă la fapte. La fel, Fran­ța ultimelor pacte. Pentru a forța puterile írn favoa­­rea ei, și pentru a se pune în gardă contra oricăror surprize, Sovietele au întors fața spre­­ Japonia. Un pact de neagresHupe, deci, se tratează actualmente la Tokio, se pa­re sub auspiciile baronului Hiroto, fostul ambasador al Japoniei la Mos­cova. Ce poate sta în calea acestui pact?. Manciuria. Un „status-quo" în Man­­ciuria e tot ce pretinde Stalin, și a­­cest punct e­sta acordat, în schimbul închiderei ochilor asupra atacului al­tor părți din China. Vertiginoasa cu­­cerire a sebelului de Japonezi, este ecoul acestui acord. In schimb Japonia oferă credite u­­șoare pentru exportul în Rusia, cum­ și anume concesiuni: în materie eco­nomică, rezolvarea diferendului de pildă, în materie de pescuit marin. E caracteristic că pentru aceste a­­vantaje economice Stalin a uitat com­­­plect pe Marx și presa sovietică, ce nu înceta până eri să atace Japonia, și să denunțe conflictul chino-japo­nez ca un dezastru al capitalismului extrem-oriental, salută azi respectuos pe delegații japonezi în drum spre Geneva și-i fac să participe la ser­bările jubilare ale revoluției ruse. Mizeria sovietică, din centre indus­triale unde câte trei familii mor de foame într’o singură odae, cum re­zultă din marile reportaje recente ale Sonyei Chamberlin, va fi emoționat pe vizitatorii japonezi. Fapt e că la Tokio un banchet dat în onoarea lui Hiroto, alături cu un­ credit de export în sumă de 10 mi­lioane yeni, acordat Rusiei, arată că proectul de neagresiune ruso-japonez e pe calea cea mai bună. Un pact, la orizontul căruia mujește desmembrarea Chinei. Dragoș Protopopescu (Continuare în pat­. II-a) Presa rusească din Basarabia de D­ REMENCO Problema presei din nouile pro­vincii nu încetează să fie discuta­tă cu cea mai mare animație mai în toate cotidianele mari din țară. Existența în provinciile alipite unei prese minoritare, puternic desvol­­tate, cu un tiraj mare și cu o ră­spândire destul de largă chiar și în populația majoritară, provoacă o îngrijorare serioasă în unele cercuri politice. Și aceasta e cu a­­tât mai natural, încât după păre­rea acestor cercuri, presa minori­tară din provinciile alipite ca re­gulă este adversară unei idei de stat românesc, servind tendințele centrifugale și revizioniste ale u­­nelor cercuri minoritare. Această presă minoritară este pătrunsă pur și simplu de sentimente antiromâ­­nești și cel mai bun remediu îm­potriva ei ar fi suprimarea pur și simplu a ei. Cam aceasta este de exemplu lanțul de silogisme ale confratelui Ștefan Vlădescu dela „Viitorul“ și care într’un număr recent al acestui ziar ajunge la această concluzie cel puțin în ceea ce privește presa mi­noritară din Basarabia. Iată și pa­­sagiul respectiv din articolul d-lui Vlădescu: „De altfel această situație o gă­sim și în Basarabia, unde ziarele scrise în limba rusă, cu îndrăz­neala și obrăznicia lor, sfidează nu numai toleranța românească, dar își permit campanii criminale îm­potriva Statului român, care nu știm de ce nu pedepsește cutezanța lor. In Basarabia românească 15 ziare scrise în limba rusă, apar în timp ce românii n’au o singură ga­zetă cotidiană“. Aceasta este concluzia d-lui Vlă­descu, concluzie absolut greșită, căci ea — după cum vedem — este bazată pe fapte absolut greșite. Deci aprecierile d-lui Vlădescu în nici un caz nu pot servi drept punct de plecare în politica guvernului față de presa minoritară din pro­vinciile alipite. In primul rând nu este exact că numărul ziarelor în limba rusă în Basarabia este 15. Numărul lor de fapt este foarte variabil căci ma­joritatea lor neavând nici o bază comercială cât de puțin solidă, ră­sar și dispar pe zi ce trece. Actu­almente numărul ziarelor cotidiane în limba rusă ce apar în Basara­bia nu întrece 5. Patru din ele apar la Chișinău și unul la Cetatea Albă. Ca să fim absolut exacți e nevoie să notăm că cea de la Cetatea Albă apare pe jumătate în rusește și pe jumătate în românește. Nu luăm aci în seamă unele zi­are săptămânale ce apar din când în când și care după apariția a 2-3 numere dispar fără a lăsa măcar o urmă după ele. Dar cele patru ziare ce apar la Chișinău n’au toate o existență du­rabilă; numai două din ele au o ve­chime de 10 ani, pe când din rest una are o vechime de un an și alta de 7 luni. Aceasta ne îndreptățește să spunem că numărul stabil al zi­arelor rusești ce apar la Chișinău nu întrece 2. Nici în privința tirajului situația acestor ziare nu este strălucită. Iată­ cifrele aproximative ale tira­jului fiecăruia din ele: „,Bessarabscaia Poșta“ — 5.000. „Besarabscoe Slovo“ — 3.000. „Nașe Vremea“ — 2.000. „Bessarabschii Express“ — 4.000. Așa­dar tirajul total al acestor patru gazete în Chișinău precum și în provincie nu întrece 15.000 e­­xemplare pe zi. Am spus că cifrele menționate sunt aproximative, ți­nem însă să subliniem că cifrele exacte nu pot să difere mult de cele ale noastre; în tot cazul dife­rență nu poate fi mai mare de 1-2 mii. Dar pentru ca datele noastre să fie complecte e nevoie să notăm și :»Nașa Ried“, ziar cel mai solid în limba rusă și care apare la Bucu­rești. Tirajul acestui ziar nu întrece cifra de 7.000. E evident că cu asemenea tiraje aceste ziare, chiar dacă caracterul și tendințele lor ar corespunde în­tocmai celor relatate de d-l Vlă­descu, nu pot prezenta un pericol cât de serios pentru ordinea pu­blică, mai ales dacă vom ține sea­mă că numărul populației din Ba­sarabia potrivit recensământului din 1930 atinge cifra de 2.863.409. Aceasta înseamnă cu numai ceva mai mult de 0,5 la sută din popu­lația basarabeană citește ziare ru­sești. Dar e și mai caracteristic faptul că cel puțin 60 la sută din tirajul ziarelor rusești se vinde la Chișinău și restul în orașele din provincie. Adică satele basarabene cu popu­lația lor românească nu citesc de­loc ziare rusești. Aceasta este situația de care trebue să țină seamă ori și cine s’ar ocupa de problema presei minori­tare din Basarabia! Dar de­geaba i se spune ziarilor din Basarabia „ziare rusești“. In adevăr, ele sunt scrise într’o rusească atât de stricată, încât ea nici nu merită acest nume. Pe de altă parte ia nici o măsură aceste ziare nu de­servesc interesele minorității sești din Basarabia și­­ mai au­în general vorbind — în nici o mă­sură în ele nu sunt expresia unei idei naționale rusești. Ele singure se denumesc­­,ziare românești in limba rusească“. Poate fi oare o mai mare abnegație și resemnare națională, decât această recunoa­ștere care trădează de fapt lipsă complectă de ideologie națională și politică!... Aceste ziare într’adevăr nu sunt nici românești, ele reprezentând formă de gazete fără culoare na­­­țională. E ceva absolut nestabil în politica lor și în morala lor și care nu ne permite să-i dăm o caracte­

Next