Cinema, 1964 (Anul 2, nr. 1-12)

1964-01-01 / nr. 1

PRIMA ECRANIZARE A UNUI ROMAN ISTORIC ROMÂNESC FILMĂRI LA VORONEŢ. SUCEVIŢA ___________ŞI SIGHIŞOARA___________ Întîiul tur de manivelă la turnarea unui '■'Im e un eveniment de o deosebită importanţă pentru cineaşti. La Neamul Şoimăreştilor eveni­mentul s-a produs cu un remarcabil plus de emoţie, lumea prozei istorice sadoveniene ur­mează să fie recreată, pe parcursul a jumătate de an de filmări, într-un film care-şi aştepta de mult realizatorii. Steaguri de epocă moldo­veneşti, turceşti, poloneze şi tătăreşti erau arborate la intrarea platoului, într-o calmă şi înţeleaptă devălmăşie, armuri medievale şi un veritabil cort de război întregeau decorul sărbă­toresc. Sperăm că Neamul Şoimăreştilor e numai începutul unei serii de ecranizări pe care cine­matografia noastră trebuie să le valorifice. „Fraţii Jderi“, „Zodia cancerului“, „Nicosia Potcoavă“ — ca să cităm numai cîteva dintre capodoperele literaturii istorice sadoveniene — sînt cărţi îndrăgite de lectorii din multe ţări ale lumii şi transpunerea lor pe ecran trebuie întreprinsă cu toată încrederea şi cu tot curajul creator. Poartă fermecată, cu însemne ale veşniciei şi ale frumosului, opera lui Sadoveanu se des-­ chide acum şi în faţa iubitorilor filmului şi întlta imagine cu care ne întîlnim este aceasta: vremea unor încleştări dramatice, vremea lui Ştefan Tomşa. Pe fundalul bătăliilor pe care domnitorul le poartă pentru a se menţine la cîrma Moldovei, atît cu duşmani din afară, dar mai ales cu boie­rimea vîndută, boierimea potrivnică, se profi­lează chipurile unor oameni simpli, eroi ai poporului făurar de istorie şi, răzbătînd prin toate episoadele naraţiunii, momentele de dra­goste şi de pace. Tudor, Şoimaru, personajul central al romanului sadovenian, e investit cu o frumuseţe mitică, el pare coborît din vechile balade născute sub cerul românesc. La al treilea film pe care îl realizează singur (după Setea şi Lupeni 29), Mircea Drăgan are o misiune deosebit de dificilă fiindcă, repet, e vorba de ceva inedit. Sobrietatea cu care a reconstituit tablouri de epocă în Lupeni 29, capacitatea de a lucra cu mari mase de figuranţi, munca stăruitoare cu actorii, minuţia şi limpe­zimea expresiei artistice, adăugate decupajelor regizorale inspirate, i-au adus lui Drăgan suc­cese de prestigiu. La Neamul Şoimăreştilor toate aceste calităţi, toate experienţele întreprinse pînă acum, trebuie puse în valoare cu maturi­tatea şi discreţia impuse de necesitatea creării unor imagini veridice ale trecutului istoric, încercat scenarist, Alexandru Struţeanu a realizat, colaborînd fructuos cu Constantin Mitru, un text literar reuşit, în stare să asigure regiei largi posibilităţi de interpretare. Distri­buţia filmului e alcătuită din nume foarte cunoscute spectatorilor de film, alături de care tinerii vor avea de susţinut roluri de mare răspundere. I Tudor Şoimaru — Mihai Boghiţă; Ştefan Tom­­— Ion Bessoiu; Doamna Movilă — Dina Cocea; Magda — Ana Maria Nicolau; Stroe Orheianu — Ştefan Ciubotăraşu; Simion Bîrno­­vă — Amza Pellea; Temir-bei — Colea Răutu; Vi Mihu — George Calboreanu; Nicoriţă ar­­maşul — George Mărutză; Lie — Dem. Rădu­­lescu; Ispas — Ernest Maftei; Ilan — Con­­­stantin Rauţki; Zubovski — Mircea Balaban; Colibat — Fory Etterle; Coreţki — Jean Lorin Florescu. în alte roluri: Elisabeta Preda, Alexandru Platon, Costache­­Antoniu, Florin Piersic, Matei Alexandru, Titus Lapteş, Tom­a Dimitriu etc.vr fi Nedespărţiţi de Mircea Drăgan, operatorul­­Aurel­ Stainson asigură şi în acest film imaginea, iar Oscar Coman semnează... sunetul. Montajul: Aurelia Pleşa. Decoruri: arh. C. Simionescu. Costume: Florina Tomescu şi Horia Popescu. Regizori secunzi: Alecu Croitoru şi Anastasia Anghel. Ar mai fi multe de spus despre autorii acestui film. Recuzita studiourilor de la Buftea s-a îmbogăţit cu sute de costume de epocă, execu­tate în urma unor studii îndelungate, căleşti, rădvane domneşti, arme, corturi de război şi, bineînţeles... cai. Cooperative meşteşugăreşti din Suceava sau Reghin au primit comenzi ciudate. Pentru o vreme şi-au părăsit îndeletni­cirile paşnice şi au făurit arcuri, săgeţi, buzdu- i Neamul Şoimăreştilor O PRODUCŢIE COLOR, PE ECRAN LAT Ştiind că a apărut de curlnd o nouă ediţie revăzută şi completată a „Istoriei cinemato­grafiei mondiale , ne-am adresat lul Georges Sadou cu rugămintea să ne spună cîteva cu­vinte despre felul In care şi-a Îmbunătăţit ediţiile mai vechi şl dacă a reuşit să cuprin­dă In acest ultim volum majoritatea „petelor albe“ (pentru a-i Împrumuta o expresie favo­rită) de pe harta cinematografiei mondiale. Am profitat de acest prilej pentru a-i cere reputatului critic cinematografic şi părerea despre filmele româneşti, despre festivalurile Internaţionale şi despre stadiul actual al ci­nematografiei franceze. — In ce măsură ultimele volume din „Isto­rie“ se ocupă de fenomenele cele mai recente ale cinematografiei mondiale? — Ediţia, în întregime refăcută, a „Istoriei cinematografiei mondiale“, care a apărut in septembrie 1963, nu prea mai lasă „pete albe“ (cel puţin aşa sper), pe harta cinematografiei mondiale. Vor­besc, atît cît îmi permite spaţiul acor­dat în volum acestui capitol, despe „cinematograful-adevăr“, din nou despre cinematografia spaniolă, despre noi rea­lizatori italieni, despre naşterea unor noi cinematografii în Africa, Asia de sud­­est şi în diferite ţări ale Americii Latine, în această privinţă, ediţia din 1963, în întregime actualizată, e foarte diferită de cea din 1952 sau 1954, după care s-a făcut traducerea în limba romînă a cărţii mele. Şi voi fi foarte fericit dacă într-o bună zi s-ar putea lua în discuţie publi­carea în limba dumneavoastră a acestei noi ediţii. — Care este metoda utilizată pentru a vă document­a, cum aţi selecţionat materialul, după care criterii? — Eu mă documentez într-un fel foartee artizanal. De fapt, lucrez absolut singur. Mă adresez, cam la întîmplare, în lumea întreagă, pentru a încerca să obţin prin corespondenţii mei date şi o documentai­­ pe care apoi o clasez. Sînt, e drept, în GEORGES SADOUL răspunde revistei „CINEMA“ asemenea momente, înecat de imensa ma­să de imprimate pe care le aduc eu însumi de la festivaluri sau care îmi sunt trimise din străinătate. Şi aproape întotdeauna după ce am terminat o nouă ediţie a „Istoriei“ şi am dat „bun de tipar“ mă apucă disperarea, pentru că am uitat să menţionez cutare sau cutare document preţios pe care-l aveam, dar pe care l-am rătăcit. Multe materiale deosebit de în­semnate le-am adus de la diferitele con­grese ale cineaştilor, care se ţin periodic în Europa sau în Asia. Ambiţia „Istoriei“ este să nu lase nici o „pată albă“ pe hartă, dar, din păcate, ştirile despre Filipine sau despre Turcia — unde producţia depăşeşte totuşi 100 de lung metraje pe an — sunt fragmentare, aceste filme neajungând decit rar pe ecra­

Next