Cinema, 1967 (Anul 5, nr. 1-12)

1967-01-01 / nr. 1

« ANALIZE DISCUŢII !’I-napi REGIZORII Andrei Blaier Mihai Iacob Iulian Mihu Mircea Mureşan REPORTERUL: Ciclul de colocvii profesionale iniţiat de redacţia noas­tră cu grupuri de creatori şi colabora­tori ai cinematografiei îşi propune ca, prin intermediul unor discuţii de lucru, să contribuie la determinarea mai exac­tă a condiţiilor afirmării unei şcoli naţionale de film, să prilejuiască un schimb de idei ale unor profesionişti calificaţi ai ecranului, să promoveze un curent de opinii stimulator asupra creaţiei, a culturii şi vieţii noastre cinematografice. IULIAN MIHU: Cauzele pentru care realizările noastre nu egalează tot­deauna intenţiile sînt multiple. Cel mai la îndemînă este să te referi la CAUZELE ORGANIZATORICE. Dar nu cred că prin intermediul lor putem ajunge la determinarea condi­ţiilor de fond ale afirmării unei şcoli naţionale de film. MIHAI IACOB: De altfel, formele organizatorice se pot schimba destul de uşor. Fără îndoială că, aflîndu-se la început de an şi la începutul activi­tăţii noii conduceri a studioului, ar fi utile şi oportune şi unele sugestii de ordin organizatoric, în măsura în care ele influenţează creaţia. Esenţiale sunt spiritul de lucru, concepţiile estetice care determină orientarea şi eficaci­tatea creaţiei şi producţiei cinema­tografice. MIRCEA MUREŞAN: Dacă organi­zare se numeşte şi sistemul de lucru asupra scenariilor... IULIAN MIHU: O anumită organi­zare sau o anumită linie a organizării discuţiilor asupra scenariilor a fost într-adevăr pină în prezent şi este încă uneori destul de defectuoasă. Pentru că de la punctul iniţial, cînd regizorul şi scenaristul concep scenariul şi fil­mul şi pînă la punctul ultim, cînd copia standard se poate oferi reţelei de difuzare, distanţa este atît de mare, LA REVISTA CINEMA încît se iroseşte multă muncă şi mult timp... MIRCEA MUREŞAN: ‘Fiindcă se pare că ii este greu unui redactor al studioului, de pildă, să înţeleagă la o primă şi simplă lectură tot ceea ce autorii au gîndit şi au imaginat în multe luni de trudă, iar uneori în ani de zile. Şi atunci se întîmplă ca uneori, chiar după intrarea în producţie a filmelor, redactorii şi alţi factori ai echipei de filmare sau ai studioului să intervină cu opinii exterioare ideii filmului, exte­rioare scenariului de mult discutat și aprobat. IULIAN MIHU: A CITI UN ScENARIU este mult mai greu decît a citi o nuvelă, de pildă. ANDREI BLAIER: Adică, atunci cînd cititorul nu e regizor, i se cere un efort suplimentar la lectură, pentru a reuși să «vadă» scenariul pe ecran. IULIAN MIHU: Dacă e vorba de o comedie, de o comedie în genul celor ale lui Pierre Etaix, de pildă, ea se bazează pe imagine, pe efectele şi ecourile unor gesturi a căror descriere scenariul nu o poate conţine decît cu totul sumar, sugerînd doar, şi numai parţial, imaginile de pe ecran... Dovadă că uneori nu se ştie citi un scenariu, că el nu e văzut totdeauna ca film, e faptul că multe discuţii asupra scena­riului se nasc abia cînd filmul e gata. De-abia atunci apar unele obiecţii de dramaturgie privind cutare personaj sau cutare scenă, obiecţii la dialog... Aceasta e deci o problemă reală de lucru, a cărei nerezolvare la timp se răsfrînge nu numai asupra conţinutu­lui filmelor şi a formulei lor, dar şi asupra productivităţii muncii studiou­­lui. Dar, după părerea mea, TOTUL PORNEŞTE DE LA PLANURI. ....... De la faptul că sistem­ul de lucru care a existat pînă acum în studio­ a făcut ca, de multe ori, regizorii să nu cu­noască din timp planurile studioului, să nu ştie ce filme vor face, iar stu­dioul — la rîndul său — să nu cunoască gîndurile şi intenţiile regizorilor. MIRCEA MUREŞAN: Cel puţin în trecut, de acest ultim aspect, nu s-a ocupat, o bună bucată de vreme, ni­meni în studioul «Bucureşti». IULIAN MIHU: Este normal ca stu­dioul să aibă şi să susţină anumite necesităţi tematice bine clarificate. Tot normal e însă ca aceste necesităţi tematice să fie precizate prin consul­tarea regizorilor, iar studioul să fie atent la planurile lor individuale de lucru şi la intenţiile lor. Prin conju­garea acestor doi factori, se poate ajunge la un plan unic, mai bun şi mai realist. Studioul ar trebui să-şi facă PLANURI CONCRETE PE MAI MULŢI ANI, pentru ca regizorii să ştie în ce pers­pectivă lucrează, iar scenariile să ajun­gă într-o formă definitivă înainte de intrarea lor în producţie. ANDREI BLAIER: Eu am să grăbesc puţin discuţia. în ceea ce mă priveşte, în filmele pe care le-am făcut şi pe care intenţionez să le fac, mă bat PENTRU ACTUALITATE. Trebuie pornit după părerea mea, foarte serios, să urmărim oamenii de azi, gîndurile şi pasiunile lor adevă­rate. Citesc însă deseori prin presă şi în revista «Cinema» întrebarea: — Cînd va apare marele film al actua­lităţii? întrebarea aceasta retorică nu are însă, după părerea mea, nici un sens. Ea nu face decît să trădeze o viziune simplistă şi chiar eronată asu­pra a ceea ce înseamnă filmul de actualitate. Cum ar putea oare să fie un «mare film al actualităţii»? Am putea oare traduce în termeni con­creţi acest unic «mare film al actuali­tăţii»? Din cauza acestei formule fără conţinut se trece uneori pe lîngă fil­mele bune de actualitate pe care le Andrei Blaier: Ce înseamnă curaj? Mihai Iacob: Filmul,­­prin însăşi natura sa. Iulian Mihu: Nu din comoditate... Mircea Mureşan: întotdeauna arta...

Next