Cinema, 1971 (Anul 9, nr. 1-12)
1971-06-01 / nr. 6
pe ecrane deloc demagogică — a bărbaţilor tăcuţi ca Samuraii, ce nu-şi preiau ca ştafetă sentimentală, decit acel „Ye...“ dezlănţuit şi eliberator, din final. Ca farmec şi fineţe de joc, cuplul Delon Bronson mi-a amintit de Newman-Redford din „Butch Cassidy". Succesul nu i-a dat timp A.M. Aceleaşi lucruri, acelaşi film am văzut şi eu. In altă ordine de idei. Autorul cronicii zice că „Alain Delon nu este de loc un actor de compoziţie". Observaţia m-a surprins, pentru că niciodată nu mă întrebasem ce fel de actor este Delon. Probabil că are dreptate — dar poate că va deveni un actor de compoziţie, pentru că mi se pare că are toate resursele. Nici n-a fost „silit" să devină un actor de compoziţie, nici n-a avut timp — succesul nu i-a dat timpul. Trebuie să aşteptăm să îmbătrinească Alain Delon. Trebuie să aşteptăm să vedem cum va imbătrini Alain Delon. (Stupidă aşteptare...) Gelu IONESCU în stilul Melville 18 din nou despre dragoste ★ ★ Producţie a studiourilor Mosfilm. Regia: Ghiorghi Natanson. Scenariul: Edvard Radzinski. Imaginea: Vladimir Nikolaev. Muzica: A. Fliarkovski. Cu: Tatiana Doronina, Aleksandr Lazarev, Oleg Efremov, Elena Koroleva. Intr-un restaurant, un tînăr se urcă pe o estradă pentru a recita un poem. Tînărul, uşor timid la început, începe apoi să se înflăcăreze, face gesturi largi, ochii îi strălucesc, glasul i se amplifică... însufleţirea poetului, sinceră, are însă un aspect comic, ridicol. Pe acest fundal contrapunctic, gîndit parcă în spiritul filmelor cehe din noul val, debutează melancolica poveste de dragoste despre Nataşa şi Ela. Ela, tipul cuceritorului, cu zimbetul uşor distant e frapat de sensibilitatea Nataşei, de admiraţia ei naivă faţă de poetul amator. Cei doi vor încerca să se iubească. Traseul liric suferă însă de o expunere cam liniară. Cele două existenţe sunt din ce în ce mai sumar caracterizate. Tinerii aceştia prezentaţi cu o psihologie primară par a nu avea trecut, viitorul îi preocupă prea puţin, iar prezentul e destul de lipsit de relief. Dialogul lor e plat, denotînd o viaţă interioară săracă. Nimic nu mai aminteşte de momentul iniţial al filmului. Banalitatea vieţii cotidiene nu apare transfigurată artistic pe ecran. Cu atît mai mult regretăm dăruirea cu care joacă Tatiana Doronina, ca şi expresivitatea ţinutei lui Aleksandr Lazarev amintind, pe alocuri, de silueta lui Yves Montand. Un contur ceva mai definit îl au personajele din cadrul secundari „Şoricelul", o stewardessă scundă cu faţa bosumflată, cu ochii mici şi întunecaţi, neatrăgătoare, invidioasă pe succesul Nataşei; scenariul îi dă posibilitatea să creeze din cîteva scene un personaj. De asemenea, tînărul obişnuit de mic să fie mereu încununat prea uşor cu lauri, şi căruia viaţa nu-i mai permite să obţină la fel de uşor succesul. în final, pentru a evita un happyend, conform poveştilor de acest gen, scenaristul a recurs la o rezolvare artificială, forţat antişablon. După „Ocolul", „Tandreţe", „Strada, lăturalnică“, ne-am învăţat să cerem mai mult de la întîlnirile dintre un bărbat şi o femeie. Dan OZERANSKI Pro sau Contra? Doronina in acest rol Doronina imi amintea cu insistenţă de personajul interpretat tot de ea in ,,Tandreţe“ — excelentul film al regizoarei Tatiana Lioznova. Alăturarea nu se datora desigur doar prezenţei actriţei, ci şi asemănării dintre cele două personaje propuse, care au puncte comune in biografia lor sentimentală, care au aceeaşi auri de inocenţă şi aceeaşi convingere sinceră in posibilitatea fericirii. Filme treci pragul ** Regia: Richard Viktorov. Cu: Evgheni Karelskih, Irina Korotkova, Konstantin Koskin, Natalia Rîciagova, Iuri Fisenko. Să-nsemne, oare, a te maturiza, a deveni un altul? Presupune, oare, maturitatea, promovarea egoismului, începutul unui proces de falsificare a fiinţei tale intime, de mortificare a propriilor simţăminte în funcţie de interese de moment şi de un scop ales arbitrar pentru a-ţi justifica existenţa? Aceasta e întrebarea pe care o lansează filmul. Un grup de elevi, trei fete şi patru băieţi, la graniţa dintre şcoală şi facultate, trăiesc intens momentul opţiunii, alegerii viitorului. Filmul merge pe urmele traversării acestei graniţe pe cît de invizibile, pe atît de reale. Desprinderea de adolescenţă scade treptat coeziunea grupului. Prietenia ce-i reunise cîndva se destramă, au loc primele desolidarizări, primele căsătorii din interes. Asistăm la retragerea fiecăruia pe o poziţie „strategică", la refluxul prieteniei, la înstrăinarea ce survine intre tineri intr-un moment decisiv in viaţă. Fără didacticism ni se sugerează că fiecare vîrstă are un prag, care trebuie trecut cu demnitate şi omenie. Plăcut de urmărit, cursiv, filmul alternează cu abilitate episoade variate. Aş remarca printre altele secvenţa în care cei doi tineri, pe malul apei, îşi probează unul altuia sentimentele. Aparatul ameţit parcă îi învăluie cu tristeţe. Vîntul, cerul, trestiile, chipurile lor, părul lor se învălmăşesc într-un dans unduios, ca o ultimă fluturare a aripilor adolescenţei. Finalul lansează un optimist apel pentru menţinerea cu orice preţ a prieteniei, cinstei, demnităţii, în orice împrejurare de viaţă. Esop * D.O. Producţie a studiourilor bulgare- Regia: Ranghel Vîlceanov. Cu : Gheorghi Koloiancev, Miroslav Mahacek. Despre figura semilegendară a fabulistului Esop nu au rămas multe date. De aceea Vîlceanov nu a căutat adevărul istoric. Anacronismele transpar din fiecare imagine, soluţiile plastice adoptă o stilizare liberă, simplificatoare, coloritul este convenţional, muzica comentează în spirit pseudo-clasic. Filmul e conceput mai mult ca o meditaţie poetică şi filozofică asupra valorilor eterne ale omului — aspiraţia către frumos, armonie, prietenie, încredere, dragoste — aspiraţie prea adesea înşelată şi înfrîntă. Compus din diferite episoade, fiecare comentat de un Esop contemporan, un fel de comper din umbră al filmului. Leitmotivul alegoriei, impus de tradiţia genului, permite regizorului o reactualizare a sensurilor ideologice şi psihologice imaginînd o parabolă modernă la scara istoriei, evitînd moralismul sentifriental-naiv al fabulelor. Este parabola spiritului uman care ştie să domine acţiunea timpului, care ştie să-şi afirme dreptul la libertate. Esop moare pentru că a îndrăznit să creadă în libertatea socială a sclavului, în libertatea interioară a omului. Esop moare pentru că a avut îndrăzneala să înţeleagă şi să arate şi altora demagogia tiraniei. Vîlceanov ţintind către sensurile adinei ale operei fabulistului din antichitate a evitat să facă din „Esop" o imitaţie de super-producţie. Totuşi filmul său rămîne static, retoric şi cu regret trebuie să constatăm că înseamnă de fapt o ambiţie înşelată pentru autorul său. Nu regăsim stilul său original de factură lirică, spiritul său analitic cu care sonda realitatea socială şi umană din filmele care l-au consacrat ca o mare personalitate: „Voci în insulă", „Soare şi umbră", „Prima lecţie". Pe cînd o reîntoarcere la menirea sa: filmul de actualitate? Monica STANCIU un loc pentru îndrăgostiţi _______________________ Regia: Vittorio De Sica. Cu: Faye Dunaway, Marcello Mastroianni, Enrico Simonetti. Cu greu mai poate fi dat alt exemplu de film care să compromită deodată trei nume de prestigiu: De Sica — a cărui personalitate artistică complexă este legată de istoria a peste 40 de ani de cinema; Mastroianni — interpret-artist ce nu poate fi despărţit de marile filme ale deceniului 7; Faye Dunaway — actriţa americană de teatru ce a ajuns mai tîrziu, dar la o celebritate întemeiată în film, ca şi după rolul lui Bonnie. Toţi trei eşuează într-o melodramă poleită din care lipsesc cu desăvîrşire secvenţele de cinema. Scenariul uzează cu impertinenţă de una din cele mai tragice valenţe ale lumii contemporane, boala pentru care toată lumea aşteaptă ca un Premiu Nobel să-i răsplătească pe cei ce-i vor găsi leacul. Tratamentul cancerului este aici un iubit latin, apărut la comandă şi ademenitoare extravaganţe puse la dispoziţia aceluia căruia banul nu-i refuză nimica. Suntem atit de departe de tragismul sobru şi sfîşietor din „Prinţesa“... Pe actori îi recunoaştem după chip, nu după interpretare. Pe regizor după nimic. Ai impresia că numele i s-a strecurat negeneric dintr-o eroare. A.D. am mai văzut... _________________________________M