Cinema, 1972 (Anul 10, nr. 1-12)

1972-01-01 / nr. 1

mine. Să-l văd, să-l ştiu, să-l cînt, să-l dorm»... Cu «Frumoasele blesteme de dra­goste», continui preocuparea mea din «Vîrstele omului» şi «Anotimpul mire­­selor» de a aduce pe ecran asprimea poetică, autenticitatea şi adincimea filozofică a folclorului nostru, acest titlu făcind parte dintr-un ciclu de filme dedicat fiecărei vîrste în parte! «Jocu­rile de început» (copilăria), «Frumoa­sele blesteme de dragoste» (tinereţea), «Liniştea» (maturitatea), «Grija» (bă­­trîneţea). 3 «Lumea se distrează» Propunerea este făcută împreună cu tovarăşul Dumitru Fernoagă, direc­torul Arhivei Naţionale de filme. «Lu­mea se distrează» este un film de montaj care va fi realizat din pelicule existente la Arhiva Naţională de filme,­ar unele vor fi filmate la noi. Ştiţi cum se distrează lumea pe me­ridianele pămîntului? Aţi auzit de con­cursul internaţional pentru cea mai frumoasă chelie? Pentru cea mai fru­moasă barbă, cea mai interesantă mus­taţă? De ce credeţi că se adună zeci de oameni şi se întrec în a rezista să stea în vîrful unui par? Există în aceste manifestări dorinţa individului, dintotdeauna, de a se ridica deasupra semenilor săi? Filmul va uni deci cele mai intere­sante «distracţii» de pe meridianele lumii, distracţia fiind privită ca feno­men social. Există un raport între dis­tracţia individului, a grupului, a mase­lor, şi cerinţa socială a distracţiei (gre­şim cînd spunem «cerinţă socială a distracţiei»?) Distracţia poate dege­nera în forme aberante? Are societa­tea un rol important în această pro­blemă? E deajuns să «dăm poporului pîine şi circ?» Ce fel de circ, cînd, unde, cum? Ce părere aveţi maestre auzind toate aceste întrebări? Care maestru, mă întreb eu? Deocamdată, în materie de film, să-l întrebăm pe Chaplin. Da! Un film despre distracţiile de pe toate meridianele lumii, în care să apară Chaplin, cel de azi, film comentat de filozofi şi sociologii acestui fenomen. Vă e teamă de un film didactic? Ar fi bine să fie aşa din sensul bun al cuvîntului). Oricum, exclud cuvîntul «didacticist». Săptămîna minciunilor Comedie satirică. Adaptare cinema­tografică după D.D. Pătrașcanu. Cu mijloace specifice comediei cinema­tografice, filmul «Săptămîna minciu­nilor» va aduce în prim plan atmosfera unui tîrg moldav înainte de alegeri, denunţînd în mod critic viciile admi­nistrative, parodia sistemului electoral, parlamentarismul burghez în tot ceea ce avea mai superficial şi formalist , spiritul unei lumi devorate de interese, de invidii şi minciuni, aşa cum a existat ea la începutul acestui veac. Guvern, opoziţie, candidaţi, alegă­tori, discursuri, întruniri... întruniri, dis­cursuri, alegători, candidaţi, opoziţie, guvern, punct. Altfel, zile frumoase de primăvară. Strada mare, mica stradă mare a tîrgului a fost împărţită în două. Un trotuar «al guvernului», celălalt «al opoziţiei». Fiecare candidat trece pe «partea lui». De aici îl aclamă lumea. Din partea cealaltă, fiecare este obligat să audă huiduielile şi înjurăturile de rigoare... Scenariul este predat studioului. «Ritmurile pămîntului» întrucît în 1972 se va desfăşura în ţara noastră «Festivalul internaţional de folclor», vom beneficia de prezenţa unor numeroase ansambluri folclorice de pe toate meridianele lumii. Nu mă gîndesc să înregistrez toate aceste ansambluri, apoi lipindu-le «cap la cap» să realizez un film-peliculă, ci vreau să realizez un film-film. Să adun aici toate ritmurile pămîntului, să le descompun sunetele şi mişcă­rile, să le recompun, să mă întreb dacă seamănă între ele, de ce sea­mănă...6 «Dorinţa» Film-anchetă. Nu ştiu dacă aţi avut curiozitatea să-i întrebaţi pe oameni următorul lucru: «Ce vă doriţi în mo­mentul de faţă şi cum aţi vrea să vi se îndeplinească această dorinţă?» Eu am făcut acest lucru. Aşa că s-a născut ideea acestui posibil film contempo­ran, cu deosebite valenţe politice, so­ciale, umane.* «Viforniţa» Un film aspru şi adevărat, din pe­rioada colectivizării, după scenariul lui Petre Sălcudeanu. În perioada colectivizării, primul se­cretar de partid al unui raion dă indi­caţii speciale în privinţa terminării co­lectivizării într-un sat. După primele greşeli, este «trimis» mai in mijlocul realităţilor. Ajunge în satul unde fuse­seră transmise indicaţiile lui. Omul este obligat să îndeplinească aceste indicaţii — care nu se prea leagă de realităţile pe care le întîlneşte acolo. Dar indicaţiile sunt venite de sus şi trebuie îndeplinite. Ce face eroul nostru? Ce fac oamenii? «Vara oltenilor» Un film de actualitate, după romanul lui D.R. Popescu. In plus, cîteva scenarii aflate in fază finită, de scenarii regizorale, aprobate fiecare din ele de cîteva ori! «Sfîrșitul eclipsei» (scenariul scris împreună cu D.R. Popescu), «Penalti» (comedie satirică), «O lumină ciudată» (scena­riul scris împreună cu Paul Everac). Propunerile sunt numeroase pentru că ştiu că am de spus nişte lucruri deosebite despre lumea care mă în­conjoară. Ştiu că filmul este cel mai aproape de puterea mea de a mă exprima. Ştiu de asemeni foarte bine că «cinematografia este o industrie, iar filmul este o artă». Am făcut, şi doresc în continuare să fac film. In lume, şi la noi, se fac prea multe filme­ Radu GABREA: Cred că fiecare scenariu trebuie să pună o întrebare. Fiecare film trebuie să caute un răspuns Cred că filmele şi implicit scena­riile trebuie să pornească totdeauna de la o întrebare. De pildă: Ce-a putut gîndi un vechi comunist, judecat şi condamnat pe nedrept, în anii în care se săvîrşeau la noi abuzurile demascate de con­ducerea partidului? Ce gîndeşte un om de ştiinţă care construieşte arme înfiorătoare de uci­dere a omului? Ce se întîmplă cu un om, cu un erou care moare pentru o idee în care a crezut toată viaţa, dar îşi dă seama că metodele prin care a încer­cat să-şi ducă ideea pină la capăt au fost greşite? 1 3 Fiecăreia din aceste întrebări i-aş căuta un răspuns... Sau măcar aş încerca să le formulez într-un film: despre Lucreţiu Pătrăşcanu pentru prima întrebare, despre Galileo Galilei, aşa cum l-a văzut şi mai ales aşa cum nu l-a văzut Brecht, la a doua între­bare, şi despre Crăişorul Horia care a crezut în cuvîntul împăratului, la a treia întrebare. Consider că cel mai pur act cine­matografic îl constituie îndreptarea unui teleobiectiv înspre o mulţime de oameni. Văzută de departe, cu ochiul liber, această mulţime e nedife­renţiată, aparent uniformă, compactă. Teleobiectivul o analizează, o desface peliculă. In producţia noastră de film artistic n-ar trebui să ne permitem a face decit filme-film nu pelicule­­peliculă. Poate că exagerez, dar eu nu uit niciodată, la nici o zi de filmare, crezul meu, exprimat magistral de Liviu Re­­breanul «Faceţi filme in aşa fel incit să arătaţi sufletul românesc întregii lumi», cu migală in părţile ei componente, fără să tulburăm relaţiile, ca într-o unică şi irepetabilă experienţă, în care descoperim indivizii care compun a­­ceastă colectivitate. La acest act cinematografic pri­mordial m-am gîndit atunci cînd am scris proiectul de scenariu la filmul «Nunta», sau mi-am propus să scriu un scenariu intitulat provizoriu «Ac­cidentul». Ce se întîmplă în scenariul «Nunta»? Mai mulţi oameni se află la o nuntă, sînt veseli şi par legaţi de mii de fire trainice unul de altul: «sîntem aproape o familie» spune unul din personajele filmului. Totul merge perfect, petre­cerea poate continua pînă la sfîrşitul ei firesc, chiar dacă ea capătă, aşa cum se întîmplă de multe ori, unele accente groteşti. Şi tot aşa, cum se întîmplă de multe ori la un moment dat, oamenii, chiar cei mai veseli, încep să se plictisească. Dar ceva exterior intervine. Sărbătoarea e tul­burată de sosirea unor intruşi — o pereche de turişti bătrîni, rătăciţi, stră­ini de grup, pe care oamenii purtaţi de elanul momentului, poate chiar cu sinceritate, îi invită in mijlocul lor, să le împărtăşească bucuria. Obo­siţi de petrecere, nuntaşii caută un joc care să le păstreze intacte bucuria şi sărbătoarea. Şi atunci, nevinovat, unul din cei nou veniţi le propune jocul — un joc pe care-l ştie el de undeva, demult. Dar jocul are un sfîrşit neaşteptat. Nu se termină ca un simplu joc. Devine mai grav, şi deodată, primejdios. Jocul duce la descoperirea celeilalte feţe, a celei adevărate, a terenului pe care s-a constituit acest grup, aparent armo­nios şi unit. Meschinăria, egoismul, laşitatea, unele carenţe morale răbuf­nesc şi temeiurile legăturilor strînse 4 5 8 4 5

Next