Clopotul, 1953 (Anul 9, nr. 564-664)

1953-01-04 / nr. 564

2 CLOPOTUL 100 DE ANI DE LA MOARTEA LUI NICOLAE BALCESCU Nicolae Bălcescu — patriot și revoluționar Manualul bunului româ­ ne împlinesc o sută de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu, conducător al revolu­ției burghezo-democratice de la 1848 — una din figurile cele mai luminoase din trecutul de luptă multiseculară a poporului nostru, pentru libertate și independență, pentru pro­gresul social. Născut în 1819, fiu al pitarului Barbu Bălcescu, tânărul Nicolae, ca și alți fii de boernași, negustori și arendași din gene­rația sa, a urmat cursurile școlii Sf. Sava din București. Colegii povesteau despre el că era un elev înzestrat cu o inteligență rară și cu o mare pasiune pentru istorie. In perioada dintre 1821 până la 1848, ideile pentru care luptaseră țăranii și târ­goveții lui Tudor Vladimirescu, de elibe­­berare socială și națională capătă tot mai mulți susținători. S-a scris mult despre patrie și patriotism în acea perioadă. Bălcescu și-a însușit însă de tânăr ideea justă a lui Tudor Vladimire­scu că „patria înseamnă norodul și nu tagma jefuitorilor”, idee pe care a prelucrat-o și dezvoltat-o mai târziu în scrierile sale istorice. Nicolae Bălcescu a făcut cunoștință prin dascălii săi cu ideile Revoluției Franceze din 1789. Intrat în armată, în timpul liber, Bălcescu în loc să stea la chefuri cu cei­lalți ofițeri; a organizat un curs elementar pentru­ „cadrele de jos” din armată. Dușmă­nia celorlalți ofițeri, care vedeau o pri­mejdie în luminarea ostașilor de rând, l-au făcut să întrerupă acest curs. In 1840, Bălcescu face parte dintr-un complot îm­potriva domnitorului „spre a-și dobândi fie­care român drepturile sale”. El intră pe făgașul mișcării revoluționare căreia îi va jertfi întreaga viață. Este arestat și surghiunit la o mănăstire timp de trei ani. Eliberat în 1843, Bălcescu împreună cu câțiva prieteni, pune bazele asociației secrete „Frăția”, devenită apoi „Dreptate-frăție”, care a jucat­­ un rol de seamă în pregătirea revoluției din 1848. In 1848, Bălcescu, aflat în Franța par­ticipă la revoluția din Februarie de la Paris, alături de luptătorii revoluționari francezi, de muncitorimea pariziană. Este printre primii care intră în palatul regal de la Tuille­­ries unde rupe din catifeaua sfâșiată tronului o bucată ce o trimite în țară lui a­i Vasile Alexandri, împreună cu o scrisoare entuziastă în care el scrie că „revoluția va schimba fața lumii”. Comitetul asociației „Frăția” l-a însăr­cinat, îndată ce s-a întors în țară, să redac­teze proclamația revoluționară către mofse. Nicolae Bălcescu a fost sufletul revoluției burghezo-democratice din 1848. El a introdus în istorica proclamație a revoluției punctul 13 care prevedea împroprietărirea țăranilor. Bălcescu numea acest punct, chestiunea esen­țială a revoluției și a luptat pentru apli­carea lui, împotriva șovăelii și lașității burgheziei ce avea să se dovedească trădă­toare. Bălcescu își dădea seama că pentru vic­toria revoluției este necesar „să se revo­luționeze țăranii... altminterea revoluția noa­stră care este politică și socială se pierde pe jumătate, poate și toată”, spunea el in Iunie ;1848. Dușmanii lui Bălcescu au fost și dușmanii revoluției, ai poporului exploatat. Strecurați în conducerea mișcării, Eliade Rădulescu și Ion Brătianu au propagat dușmănia împo­triva lui Bălcescu și au creat o atmosferă de neîncredere în jurul lui pentru a-l în­lătura din conducerea guvernului provizoriu, lucru ce de altfel au izbutit până la urmă. Programul lui Bălcescu nu a putut fi îndeplinit datorită marii burghezii, care a înlăturat de la conducerea revoluției tocmai acele elemente legate de masse și care luptau pentru revendicările masselor. La 1948, la Congresul Partidului Mun­citoresc Român, tovarășul Gh. Gheorghiu- Dej a arătat că : „A trecut de asemenea un secol de când Bălcescu și alți conducători ai revoluției din 1848 au formulat pro­gramul lor de prefaceri democratice. Nu era vorba deloc în acest program despre prefaceri cu caracter socialist. Reformele cerute de el purtau un caracter burghezo­­democratic. Dar cele mai multe din aceste cerințe, cu tot caracterul lor limitat, nu au putut fi traduse în viață, deoarece revoluția din 1848 s’a săvârșit sub hegemonia bur­gheziei. Aripa stângă a burgheziei, în frunte cu Bălcescu, a fost nevoită, după revoluție, să ia drumul exilului”. Nicolae Bălcescu, ca exponent principal al­ aripei de stânga a burgheziei, a fost toto­dată și reprezentantul intereselor masselor populare, inclusiv ,al masselor țărănești. Eliade Rădulescu, C. A. Rosetti, Ion Bră­tianu au trădat interesele poporului, au făcut ca revoluția burghezo-democratică din 1848 să fie înfrântă. Burghezia trădătoare se temea de lupta masselor împotriva proprie­tății feudale, ca nu cumva să fie atinse și proprietățile burgheziei. După înfrângerea revoluției, Bălcescu a fost nevoit să ia drumul exilului. Cu toate că trăia în condiții mizere de viață iar o boală gravă îl chinuia și îi scurta viața, el nu manifestă nici un fel de descurajare și continuă să lucreze mai departe pentru pregătirea revoluției viitoare. El socotea că revoluția de la 1848 nu este decât un început, întocmește „Manualul bunului român”, care trebuia înmânat comisarilor de propagandă pentru a lămuri massele asupra scopului revoluției. Din această lucrare se desprind foarte clar concepțiile lui Bălcescu asupra formei de stat pe care vroia să o dea României după revoluție­­ — o republică democratică în care „puterea statului și drepturile lui să fie în mâna poporului întreg”, în care „tot românul în vârstă legiuită să aibe glas la alegerea deputaților la adunarea ob­ștească a țării”... Idealurile burghezo-democratice pentru care au luptat Bălcescu și confrații săi în 1848 nu au putut fi realizate și depășite decât după un secol, din cauza trădării săvârșite la 1848 de burghezie. A trebuit să treacă un secol de mari frământări, de luptă ascuțită de clasă, pentru ca reformele cu ca­racter burghezo-democratic cerute de Bălcescu să fie realizate. Aceasta au făcut-o forțele sociale noi, clasa muncitoare care sub con­ducerea partidului său și în alianță cu țărănimea muncitoare ,a îndeplinit aceste reforme și le-a depășit cu mult, trecând la construirea socialismului care aduce un viitor luminos și fericit patriei noastre, viitor care depășește cu mult visurile cele mai îndrăznețe ale lui Bălcescu. v * * Nicolae Bălcescu a fost un mare patriot. Dragostea lui față de patrie, față de poporul asuprit și exploatat se împletea cu ura neîmpăcată împotriva marii boierimi pe care el o socotea drept cauza tuturor ne­norocirilor poporului. El spunea că „boierii nu sunt români, ci pur și simplu boieri”. Încă de la începutul activității sale, Băl­cescu considera că poporul trebue să aibă o patrie a­ sa, să aibă ce apăra. După Băl­cescu, împroprietărirea țăranilor, pentru care a luptat cu atâta ardoare, trebuia să cointereseze poporul asuprit la treburile pa­triei, pe care să o apere cu toate puterile sale.1 n­ Scrierile istorice ale lui Nicolae Bălcescu au drept scop ridicarea în slavă a domnitorilor, comandanților de oști ; ele arată lupta poporului împotriva asupririi, eroismul strămoșilor, trezind sentimentul de mândrie națională al contemporanilor săi spre a-i face luptători activi pentru pro­gresul patriei. Spre deosebire de alți participanți și con­ducători ai revoluției din 1848, îmbibați de șovinism, dragostea de patrie a lui Bălcescu era opusă total naționalismului și șovinis­mului. In timpul revoluției din 1848 în Transil­vania, Bălcescu a dus o luptă perseverentă pentru reîmpăcarea românilor cu ungurii, pentru unirea și ridicarea comună a acestor popoare asuprite împotriva asupririi feudale din imperiul austriac. Din experiența revoluțiilor­­ la care a par­ticipat, Bălcescu trage concluzia : „Astăzi vedem curat că același despotism ne cople­șește pe toți românii dimpreună cu ungurii... și cu toate popoarele Europei. Astăzi este învederat pentru tot românul cu minte și cu inimă, că libertatea naționalităților nu poate veni dela curțile împărătești și din mila împăraților și despoților, ci numai într’o unire strânsă între toți românii și dintr’o ridicare a tuturor împreună și în solidaritate cu toate popoarele împilate. Aceasta e calea nouă”... Mai departe Băl­cescu se adresa luptătorilor pentru libertate cu următoarele cuvinte : „In zădar veți îngenunchia și vă veți ruga, pe la porțile împăraților, pe la ușile miniștrilor lor. Ei nu vă vor da nimic, căci nici nu vor, nici nu pot. Fiți gata, dar,­­a o lua voi, fiindcă împărații ,domnii și boierii pământului nu dau fără numai aceea ce le smulg popoarele. Fiți gata, dar, a vă lupta bărbătește, căci prin lucrare și jertfire, prin sângele vărsat poporul dobândește cunoștința drepturilor și datoriilor sale”. Prin ideile sale înaintate ,prin patrio­tismul său înflăcărat, prin lupta sa revolu­ționară împotriva asupririi boierești, Băl­cescu ocupă un loc de seamă în istoria patriei noastre. Moștenirea ideologică a lui Bălcescu con­­stitue un aport prețios la tezaurul culturii noastre naționale, un izvor bogat de în­vățăminte, pentru oamenii muncii din țara noastră, luptători activi în construirea so­cialismului. Patriot înflăcărat, învățat de frunte al poporului, revoluționar devotat poporului, Nicolae Bălcescu a murit în anul 1852 la Palermo în Italia, unde fusese exilat, în cea mai neagră mizerie, de burghezie și moșierime, încercările de „cinstire” a memoriei lui N. Bălcescu pe care le-au făcut reprezen­tanții regimului burghezo-moșieresc nu au însemnat decât o profanare a memoriei ma­relui democrat revoluționar. Adevărata cinstire și prețuire a luptei sale revoluționare i-o poate da numai clasai muncitoare, oamenii muncii care preiau tot ce e valoros din trecutul de luptă al po­porului. In cuvântarea rostită la Congresul în­vățătorilor, tovarășul Gh. Gheorghiu - Dej supue : „învățătorii și profesorii trebue să cultive mândria națională pentru tradițiile revoluționare, progresiste ale poporului no­stru, interesul și dragostea pentru opera lui Nicolae Bălcescu, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu...”. Cât privește pe cei ce preiau tradițiile de luptă ale poporului, tovarășul Gh. Gheor­­ghiu-Dej arată că : „...istoria ne învață că păstrătorii și moștenitorii adevăratelor tradiții naționale ale poporului nostru, ai tradițiilor luptei sale pentru un viitor mai luminos, suntem noi oamenii muncii, noi — par­tidul oamenilor muncii — și nu exponenții acelor clase care au trădat revoluția în 1848, iar apoi, timp de un veac, au îm­piedicat realizarea cerințelor ei”. Comemorându-l pe Bălcescu, oamenii mun­cii din patria noastră luptă cu dârzenie pentru construirea socialismului, pentru apă­rarea păcii—bunul cel mai de preț al omenirii. Studiindu-l pe Bălcescu, oamenii muncii văd în el un tovarăș de luptă împotriva claselor exploatatoare, își însușesc sfaturile lui în muncă, își întăresc vigilența lor revoluționară, pentru ca timpurile în care exploatatorii erau la putere, să nu se mai întoarcă niciodată. — fragment — t Cea mai mare dobitocie ar fi ca Românii, după ce își vor câștiga cu sângele libertatea lor, căci altfel nu se poate câștiga libertatea, să meargă de bună voia lor să se dea pe vecinicie sau ipe viață unui domn, craiu sau împărat, care să-i joace, să-i chinuiască și să-i despoaie, după cum îi o fi voia și după firea cea rea a domnilor, a crailor și a împăraților... Așa­dar, de nevoie e ca Românii să se întocmească în republica democratică, adică într’un stat întocmit astfel ca tot Românul în vârstă legiuită să aibe glas la alegerea deputaților, la Adunarea Obștească a țării , care adunare să fie însărcinată a face legile trebuincioase țării și a alege un om cinstit și vrednic care să poarte grija de cârmuirea treburilor țării și câtă vreme se va purta bine, să-l fie în foc, iar de nu, să-l depărteze îndată, astfel, după cum era constituția ce o cerea poporul la 1848 , nu­mai cu această singură deosebire că, după cum aceea desființase boeria, în constituția cea nouă să se desființeze slujba și nu­­mirea de domn ce altdată păstrase. Căci, oricât vei scădea-o din putere, domnia ră­mâne tot domnie, și ori și cât vei înfrâna pe un domn, anevoi va fi a-1 face pe el și pe oameni a uita vechiul obiceiu, a-1 opri d’a se crede măcar uneori stăpân al țării din mila lui dumnezeu ; a-1 opri­ d’a se îmbrăca numai în fir, a pune pene pe cap, epolete mari pe umeri, a umbla în caretă cu câte patru și șase cai, înconjurat de ofițerime și oștire, a corum pe năravurile oamenilor prin pilda slugăriei curtezanilor, a sărăci țeara cu luxu’ și cheltuiala peste măsură, ce se cere neapărat la o curte­­­ dom­nească. Intr’un cuvânt, constituția viitoare să întocmească un stat de cetățeni liberi si egali sau deopotrivă unii cu alții, fără dom­nie și boierie. Chestiunea economică a principatelor dunărene — fragmente —­­ Este oare drept ca un popor întreg să geamă în degradare și mizerie ? Este oare drept ca el să robească pentru interesele egoiste ale câtorva indivizi ? Este »are legea dreptății aceea care guverneză o societate în care unii au totul, iau totul și înghit totul, în timp ce mulțimea np are nici măcar cele trebuitoare pentru trai ? O societate organizată pe dreptate nu-i pare datoare să apere viața omului de foame și de mizerie, așa cum o apără de crimă ? Nu-i ea datoare să apere libertatea muncii împotriva monopolului și robiei, așa cum apără proprietatea împotriva tâlhăriei ? Orice piedică pusă muncii este un furt, a lega brațele țăranului și a dispune — lucru și mai rău — de munca lui, în fa­voarea altuia, este un asasinat. Și tocmai de asasinat acuzăm noi legile care au câr­muit societatea noastră. Boierul nu știe ce-i dragostea de pă­mânt, căci el trăiește departe de moșie, fără s-o cultive și lăsând-o în paragină. Pământul este pentru el doar temnița în care-i închide pe țărani, spre a-i exploata — direct, prin slugi, sau prin argați. Prin urmare, el nu urăște revoluția pentru că a vrut să-i ia pământul, el o urăște pentru că a vrut să-i ia privilegiul de a trăi în trân­dăvie, din sudoarea țăranului. Ca să-și sal­veze dreptul său la nedreptate, el a vândut independența patriei și și-a adăpostit mono­polul sub baionete străine *) *)Referire la faptul că boierimea, pentru­ a înăbuși revoluția de la 1848, chemase în țară Hoardele turcești.

Next