Clopotul, 1964 (Anul 20, nr. 1700-1803)

1964-01-04 / nr. 1700

Hr. 1700 P­utere Și iată-am prins în brațul drept tărie Să mișc un bloc de piatră, să-l ridic Și cumpănindu-i grava măreție Să mi se pară că-i ușor și mic. Și iată-am prins putere-n brațul drept Să-l port prin înălțimi în curcubeu Și lunga lunecare să o frîng Ca să-l așez așa precum vreau eu. Și-mi cresc mereu puterile, firesc... Și-mi par ușoare blocurile grele Cînd toate șantierele, zîmbesc Către cabina macaralei mele. DORELSCHOR Din folclorul local Strigături — Toamnă, toamnă auzie Ce-ai copt strugurii la vie Și porumbul l-ai uscat Spune drept l-ai răspicat ? Cine oare ne-a adus Rodul ce-n hambar am pus ? — N-ar fi roade-mbelșugate, Fără trudă și dreptate, Fără munca cea unită De partid călăuzită. Auzită de la Anatole Mata­che, colectivist în vîrstă de 42 de ani, din satul Vorona Nouă, comuna Poiana. Firicel de iarbă verde, Tinerică bine-ți șede. Ai fața ca o gherghină Frumoasă ca luna plină. Și muncești în colectivă Cu flăcăii deopotrivă, Ducînd munca tot cu spor. Ești fruntașă pe ogor, Ești la horă pricepută, Iar la muncă ne-ntrecută. Auzită de la Sandu Elena, colectivistă în vîrstă d­e 72 ani, din satul Vorona Nouă, comuna Poiana. (culese de prof. N. ANDRIEȘ) CLOPOTUL NESTEMATE Nestemate... așa pot fi nu­mite bogățiile folclorului nos­tru care adună mereu crea­țiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare vechi și noi. Prin părțile raionului nos­tru afli de asemenea obiceiuri și tradiții frumoase. Primă­vara, de exemplu, este întîm­­pinată ca o ființă dragă, ne­spus de frumoasă. Fetele și flăcăii din Coșula, Oneaga și Copălău, merg în grupuri, cîntînd, să culeagă primii ghiocei — clopoțeii primăve­rii — și să rupă cîteva cren­guțe cu „mîțișori” din salcie, stejar sau alun. Tinerii schim­bă crenguțe sau buchețele în semn de prietenie. Dar cită frumusețe și poe­zie cuprind nunțile de la sate. Nu există tînăr care să ră­mână indiferent la asemenea eveniment important din via­ța unei fete sau flăcău. Druștile și vorniceii, cu straie mindre pe ei umblă voioși pe uliți să-i anunțe pe nuntași. Și asta, nu oricum, ci în cuvinte alese: „V-au poftit socrii, tinerii, nunți și noi ostenitori, să veniți la nuntă”. Și ce mai veselie la nuntă. Muzica venită de sîmbătă seara așteaptă să primească nuntașii. Tot sîmbătă seara tinerii fac o vizită mirelui — după cum cere tradiția. Aces­ta îi așteaptă cu miere de al­bină și apă rece, prăjituri și vin. Dansul, voia bună se pre­lungesc. Dar abia a doua zi urmează horele și nelipsitul ospăț, la care nuntașii nu uită să adauge: „...Cît mac e prin livezi / Atîția ani la miri urezi”­­ sau „S-aveți prunci mulți și voinici / Și ferice să trăiți”... Un lucru nou apărut în o­­biceiuri. Nu se mai­ transportă zestrea în văzul lumii, rudele nu se mai interesează de par­tea materială, ci numai, de vrednicia fetei sau a flăcău­lui. A dispărut și obiceiul ca­ mireasa să plîngă în ziua nunții. Pentru ce-ar face-o? își alege doar singură soțul, de care n-o unește decit dra­gostea sinceră, dezinteresată. Tradițiile, obiceiurile fru­moase, sînt pretutindeni în­drăgite și se transmit din ge­nerație în generație. Poate mai mult ca oriunde, la șe­zători, se nasc creații artis­tice care intră în tezaurul fol­clorului : cimilituri, povestiri hazlii sau palpitante, cu în­­tîmplări fantastice, strigături, zicători etc. Iarna se înserează repede și pregătirile la casa unde are loc șezătoarea încep din timp. Oaspeții nu se lasă așteptați. Tinerele aduc cu ele broderii, cusături naționale sau cite un fuior de tors să aibă cu ce se îndeletnici. Cine-i meșter la fluier nu așteaptă rugat, ci începe a cînta cu foc. Și în timp ce trilurile meșteșugite plutesc săltărețe sau line prin încăpere, fiecare se pregătește să înfrumusețeze cu ceva nou șezătoarea. Și, ca nestematele, păstrate de-a lungul anilor, obiceiurile și tradițiile sînt duse mai departe, adăugîndu- i-se la strălucirea lor, farme­cul, gingășia și prospețimea obiceiurilor noi, ivite în zilele noastre. E. TRUFIN La cenaclul literar „Mihail Eminescu“ în anul 1948, un grup de oameni dornici de cultură, iu­bitori de literatură, unii cu mai multă, alții cu mai puțină experiență în ale scrisului, au luat inițiativa înființării unui cenaclu literar căruia i-au dat numele marelui poet Mi­hail Eminescu. Membrii ce­naclului, oameni de diferite profesii, se întruneau periodic, citeau lucrări ale unuia sau altuia dintre ei, purtau discu­ții însuflețite. Anii au trecut. Cenaclul care funcționează acum pe lîngă Casa raională de cul­tură desfășoară o activitate­ bogată. Tov. profesor Nicolae Andrieș, care îndrumă încă de la început cenaclul, își a­­mintește adeseori cu mîndrie că poetul Ion Crînguleanu, scriitorul Andi Andrieș și alții și-au făcut ucenicia la ce­naclu­­lui Actualii membri ai cenaclu­depun mare străduință, scriu versuri și proză. Mun­citorul Adrian Vasiliu și pro­fesoara Natalia Poșa au pre­zentat la ședințele cenaclului numeroase poezii, iar învățăto­rul Vasile Popa scrie frumoa­se povestiri, schițe, nuvele. Unul dintre cei mai activi membri ai cenaclului este co­lectivistul Dumitru Muscata din Cătămărăști. După propria sa mărturisire fiecare pas pe care-l face prin satul vecin Ipotești, discuțiile cu oamenii îi amintesc de Eminescu care a copilărit pe aceste melea­guri. A și scris multe poezii în semn de omagiu adus ma­relui poet. Cenaclul are și membri tineri, dar talentați, ca elevii Corneliu G. Filip și Ioana Bran. Și n-ar fi de mirare ca pes­te ani, mulți dintre actualii membri ai cenaclului, cu per­severența care-i caracterizea­ză, să ajungă poeți sau scrii­tori cunoscuți. - a immmmmm Atenția tuturor este concentrată asupra lucrărilor ce­­ticipanților la ședința cenaclului și așteaptă aprecierea par- Pag. 2-á Poveste cu o poezie de dragoste Am scris o poezie de dra­goste. Nu e un lucru extraordinar, pentru că, vorba cîntecului, chiar dacă nu fiecare scrie versuri „nu există om să nu fi scris o poezie” de dragoste. La mine e și mai puțin de mirare, pentru că toată lumea știe că scriu versuri Au apă­rut o mulțime la ziarul uzinei și de cîteva ori am publicat și în ziarul regional. Nu de dragoste, dar oricum... Acum însă am scris o poe­zie de dragoste și partea in­teresantă este că nu am de­­dicat-o prietenei mele, ci prie­tenei prietenului meu. De fapt, nu trebuie să înțelegeți lucru­rile altcumva, ci exact așa cum vă spun. Eu pe prietena prietenului meu o stimez, e o fată drăguță, fruntașă pe sec­ție. Totuși, veți spune, nu ar fi cazul să-i scriu eu poezii de dragoste. Ar fi cazul să scrie el, Victor. Numai că Victor nu scrie poezii, și, din păcate, nici măcar nu le ci­tește. Pasiunea lui e muzica simfonică. Foarte frumos, o să spuneți, muzica simfonică e ceva interesant și­ plăcut. Da, o să răspund, dar fata dorește să se plimbe, să vadă SCHIȚĂ un film, să discute despre o carte. Victor însă o duce la concerte, îi povestește ceva despre compozitori, sau tace. Pe prietena lui o cheamă Mioara. Mioara locuiește la căminul fetelor, împreună cu Ana. Știți dumneavoastră cum sînt fetele. Seara după ce stîng lumina, mai schimbă o vorbă-două. Ei, și așa am aflat eu de la Ana că în urmă cu vreo două seri s-a întîmplat că Victor și Mioara s-au cam certat. E! i-a spus atunci că nu pricepe nimic din muzică și că stă nu știu cum la con­certe , ea i-a spus că e un unilateral, că nu știe să se poarte ca toți oamenii, că n-a citit un vers în viața lui și că habar n-are că oamenii mai și dansează. El a plecat. Ea a făcut la fel. A doua zi nici nu s-au salutat, cu toate că lucrează alături. Seara ei a stat abă­tut, iar ea a plîns, bineînțeles, fiecare la el acasă. Iar astăzi, Victor a venit și m-a rugat să scriu o poezie de dragoste, ca să i-o dea Mioarei. N-am putut să-l refuz și am scris-o. Victor a fost atît de fericit, încît a sărit în sus, mi-a strîns mîna, m-a întrebat unde se poate dansa diseară și mi-a dat două bilete la concert. Ana s-a mirat cînd am in­­­vitat-o la concert. S-a bucu­rat. Mi-a părut bine și mie pentru că a fost foarte plăcut, în pauză. Ana, în timp ce ci­tea programul, mi-a spus așa, într-o doară . — Știi că Victor i-a scris Mioarei o poezie de­­ dragos­te ? Și pentru că nu am răspuns nimic, a adăugat: — Tu nu mi-ai scris nicio­dată o poezie. Și cînd te gîn­­dești că te pricepi mult mai bine decît Victor. A lui e slă­buță, dar nu contează, e scri­să din inimă. Eu am înghițit un nod și am rostit încet : — Lasă că... uite, a început să cînte... parcă totul e să scrii poezii de dragoste ? S. DOREA

Next