Clopotul, 1964 (Anul 20, nr. 1700-1803)
1964-01-04 / nr. 1700
Hr. 1700 Putere Și iată-am prins în brațul drept tărie Să mișc un bloc de piatră, să-l ridic Și cumpănindu-i grava măreție Să mi se pară că-i ușor și mic. Și iată-am prins putere-n brațul drept Să-l port prin înălțimi în curcubeu Și lunga lunecare să o frîng Ca să-l așez așa precum vreau eu. Și-mi cresc mereu puterile, firesc... Și-mi par ușoare blocurile grele Cînd toate șantierele, zîmbesc Către cabina macaralei mele. DORELSCHOR Din folclorul local Strigături — Toamnă, toamnă auzie Ce-ai copt strugurii la vie Și porumbul l-ai uscat Spune drept l-ai răspicat ? Cine oare ne-a adus Rodul ce-n hambar am pus ? — N-ar fi roade-mbelșugate, Fără trudă și dreptate, Fără munca cea unită De partid călăuzită. Auzită de la Anatole Matache, colectivist în vîrstă de 42 de ani, din satul Vorona Nouă, comuna Poiana. Firicel de iarbă verde, Tinerică bine-ți șede. Ai fața ca o gherghină Frumoasă ca luna plină. Și muncești în colectivă Cu flăcăii deopotrivă, Ducînd munca tot cu spor. Ești fruntașă pe ogor, Ești la horă pricepută, Iar la muncă ne-ntrecută. Auzită de la Sandu Elena, colectivistă în vîrstă de 72 ani, din satul Vorona Nouă, comuna Poiana. (culese de prof. N. ANDRIEȘ) CLOPOTUL NESTEMATE Nestemate... așa pot fi numite bogățiile folclorului nostru care adună mereu creațiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare vechi și noi. Prin părțile raionului nostru afli de asemenea obiceiuri și tradiții frumoase. Primăvara, de exemplu, este întîmpinată ca o ființă dragă, nespus de frumoasă. Fetele și flăcăii din Coșula, Oneaga și Copălău, merg în grupuri, cîntînd, să culeagă primii ghiocei — clopoțeii primăverii — și să rupă cîteva crenguțe cu „mîțișori” din salcie, stejar sau alun. Tinerii schimbă crenguțe sau buchețele în semn de prietenie. Dar cită frumusețe și poezie cuprind nunțile de la sate. Nu există tînăr care să rămână indiferent la asemenea eveniment important din viața unei fete sau flăcău. Druștile și vorniceii, cu straie mindre pe ei umblă voioși pe uliți să-i anunțe pe nuntași. Și asta, nu oricum, ci în cuvinte alese: „V-au poftit socrii, tinerii, nunți și noi ostenitori, să veniți la nuntă”. Și ce mai veselie la nuntă. Muzica venită de sîmbătă seara așteaptă să primească nuntașii. Tot sîmbătă seara tinerii fac o vizită mirelui — după cum cere tradiția. Acesta îi așteaptă cu miere de albină și apă rece, prăjituri și vin. Dansul, voia bună se prelungesc. Dar abia a doua zi urmează horele și nelipsitul ospăț, la care nuntașii nu uită să adauge: „...Cît mac e prin livezi / Atîția ani la miri urezi” sau „S-aveți prunci mulți și voinici / Și ferice să trăiți”... Un lucru nou apărut în obiceiuri. Nu se mai transportă zestrea în văzul lumii, rudele nu se mai interesează de partea materială, ci numai, de vrednicia fetei sau a flăcăului. A dispărut și obiceiul ca mireasa să plîngă în ziua nunții. Pentru ce-ar face-o? își alege doar singură soțul, de care n-o unește decit dragostea sinceră, dezinteresată. Tradițiile, obiceiurile frumoase, sînt pretutindeni îndrăgite și se transmit din generație în generație. Poate mai mult ca oriunde, la șezători, se nasc creații artistice care intră în tezaurul folclorului : cimilituri, povestiri hazlii sau palpitante, cu întîmplări fantastice, strigături, zicători etc. Iarna se înserează repede și pregătirile la casa unde are loc șezătoarea încep din timp. Oaspeții nu se lasă așteptați. Tinerele aduc cu ele broderii, cusături naționale sau cite un fuior de tors să aibă cu ce se îndeletnici. Cine-i meșter la fluier nu așteaptă rugat, ci începe a cînta cu foc. Și în timp ce trilurile meșteșugite plutesc săltărețe sau line prin încăpere, fiecare se pregătește să înfrumusețeze cu ceva nou șezătoarea. Și, ca nestematele, păstrate de-a lungul anilor, obiceiurile și tradițiile sînt duse mai departe, adăugîndu- i-se la strălucirea lor, farmecul, gingășia și prospețimea obiceiurilor noi, ivite în zilele noastre. E. TRUFIN La cenaclul literar „Mihail Eminescu“ în anul 1948, un grup de oameni dornici de cultură, iubitori de literatură, unii cu mai multă, alții cu mai puțină experiență în ale scrisului, au luat inițiativa înființării unui cenaclu literar căruia i-au dat numele marelui poet Mihail Eminescu. Membrii cenaclului, oameni de diferite profesii, se întruneau periodic, citeau lucrări ale unuia sau altuia dintre ei, purtau discuții însuflețite. Anii au trecut. Cenaclul care funcționează acum pe lîngă Casa raională de cultură desfășoară o activitate bogată. Tov. profesor Nicolae Andrieș, care îndrumă încă de la început cenaclul, își amintește adeseori cu mîndrie că poetul Ion Crînguleanu, scriitorul Andi Andrieș și alții și-au făcut ucenicia la cenaclului Actualii membri ai cenacludepun mare străduință, scriu versuri și proză. Muncitorul Adrian Vasiliu și profesoara Natalia Poșa au prezentat la ședințele cenaclului numeroase poezii, iar învățătorul Vasile Popa scrie frumoase povestiri, schițe, nuvele. Unul dintre cei mai activi membri ai cenaclului este colectivistul Dumitru Muscata din Cătămărăști. După propria sa mărturisire fiecare pas pe care-l face prin satul vecin Ipotești, discuțiile cu oamenii îi amintesc de Eminescu care a copilărit pe aceste meleaguri. A și scris multe poezii în semn de omagiu adus marelui poet. Cenaclul are și membri tineri, dar talentați, ca elevii Corneliu G. Filip și Ioana Bran. Și n-ar fi de mirare ca peste ani, mulți dintre actualii membri ai cenaclului, cu perseverența care-i caracterizează, să ajungă poeți sau scriitori cunoscuți. - a immmmmm Atenția tuturor este concentrată asupra lucrărilor ceticipanților la ședința cenaclului și așteaptă aprecierea par- Pag. 2-á Poveste cu o poezie de dragoste Am scris o poezie de dragoste. Nu e un lucru extraordinar, pentru că, vorba cîntecului, chiar dacă nu fiecare scrie versuri „nu există om să nu fi scris o poezie” de dragoste. La mine e și mai puțin de mirare, pentru că toată lumea știe că scriu versuri Au apărut o mulțime la ziarul uzinei și de cîteva ori am publicat și în ziarul regional. Nu de dragoste, dar oricum... Acum însă am scris o poezie de dragoste și partea interesantă este că nu am dedicat-o prietenei mele, ci prietenei prietenului meu. De fapt, nu trebuie să înțelegeți lucrurile altcumva, ci exact așa cum vă spun. Eu pe prietena prietenului meu o stimez, e o fată drăguță, fruntașă pe secție. Totuși, veți spune, nu ar fi cazul să-i scriu eu poezii de dragoste. Ar fi cazul să scrie el, Victor. Numai că Victor nu scrie poezii, și, din păcate, nici măcar nu le citește. Pasiunea lui e muzica simfonică. Foarte frumos, o să spuneți, muzica simfonică e ceva interesant și plăcut. Da, o să răspund, dar fata dorește să se plimbe, să vadă SCHIȚĂ un film, să discute despre o carte. Victor însă o duce la concerte, îi povestește ceva despre compozitori, sau tace. Pe prietena lui o cheamă Mioara. Mioara locuiește la căminul fetelor, împreună cu Ana. Știți dumneavoastră cum sînt fetele. Seara după ce stîng lumina, mai schimbă o vorbă-două. Ei, și așa am aflat eu de la Ana că în urmă cu vreo două seri s-a întîmplat că Victor și Mioara s-au cam certat. E! i-a spus atunci că nu pricepe nimic din muzică și că stă nu știu cum la concerte , ea i-a spus că e un unilateral, că nu știe să se poarte ca toți oamenii, că n-a citit un vers în viața lui și că habar n-are că oamenii mai și dansează. El a plecat. Ea a făcut la fel. A doua zi nici nu s-au salutat, cu toate că lucrează alături. Seara ei a stat abătut, iar ea a plîns, bineînțeles, fiecare la el acasă. Iar astăzi, Victor a venit și m-a rugat să scriu o poezie de dragoste, ca să i-o dea Mioarei. N-am putut să-l refuz și am scris-o. Victor a fost atît de fericit, încît a sărit în sus, mi-a strîns mîna, m-a întrebat unde se poate dansa diseară și mi-a dat două bilete la concert. Ana s-a mirat cînd am invitat-o la concert. S-a bucurat. Mi-a părut bine și mie pentru că a fost foarte plăcut, în pauză. Ana, în timp ce citea programul, mi-a spus așa, într-o doară . — Știi că Victor i-a scris Mioarei o poezie de dragoste ? Și pentru că nu am răspuns nimic, a adăugat: — Tu nu mi-ai scris niciodată o poezie. Și cînd te gîndești că te pricepi mult mai bine decît Victor. A lui e slăbuță, dar nu contează, e scrisă din inimă. Eu am înghițit un nod și am rostit încet : — Lasă că... uite, a început să cînte... parcă totul e să scrii poezii de dragoste ? S. DOREA