Clopotul, aprilie-iunie 1968 (Anul 24, nr. 2166-2242)

1968-05-04 / nr. 2193

Anul XXIV Nr. 2193 sîmbătă 4 mai 1968 4 pagini 30 bani în cooperativele meșteșugărești După 4 luni, lucrările de pr»­­­vestiții în cooperativele mește­șugărești din județul nostru, au fost executate în procent de n­umai­ 3,8 la sută­ din care construcții montaj - 0,7 l­a sută din planul anuali. Dar și aceste procente — așa mici cum sunt se referă numai la două din cele 4 unități e­­xistente­­ în celelalte, rubrica „realizări investiții 1968" a ră­mas. .. albă. Se pune o firească între­bare : sarcina stabilită ca în trimestrul I să se realizeze pes­te 20 la sută din volumul a­­nual al lucrărilor de construc­ții montaj, nu este obligatorie și pentru cooperativele meșteșu­gărești ? Nici unul din cei întrebați cu ocazia anchetei noastre nu a negat acest lucru. Dimpotrivă, cu toții au subliniat că sarci­na trebuia respectată. In general cooperativele meș­teșugărești nu au de executat investiții de volum mare. Poa­te, de aici și mentalitatea că obiectivele din investiții mici pot fi lăsate pentru maii tirziu sau chiar neglijate. Volumul cel mai mare ce ur­mează a se executa în acest an este la cooperativa „Pro­gresul" și la „înfrățirea”. Pînă în prezent la prima s-a realizat 1,1 la sută din plan, iar la a doua... încă nimic. La cooperativa „Progresul" S-a prevăzut a se construi o baracă pentru depozitarea ma­teriilor prime și a materiale­lor, începerea unui obiectiv nou ș• atelierul de producție­­achiziționări de utilaje tehno­logice și mobilier. Baraca pentru materiale a fost construită. Pen­tru atelier nu s-au primit încă documentațiile tehnice nece­sare de la Sectorul de proiec­tare al cooperativelor mește­șugărești București. Termenul i­­nițial pentru primirea acestui proiect era 30 aprilie a.c. ; a fost aminat însă pentru 15 mai. Va fi oare ultimul ? Utilaj și mobilier nu s-a procurat încă. Este curios de ce la toate ce­le 4 cooperative meșteșugărești, pentru achiziționarea de utilaje tehnologice nu se prevăd ter­mene precise ci­­ „în trimestrul I—IV". Oare este indiferent dacă aceste utilaje se aduc la începutul anului și­­ intră în producție sau dacă se procură în ultimele luni ? în mare impas au ajuns in­vestițiile și la cooperativa „în­frățirea". In listele de lucrări aici figurează „la loc de cin­ste" terminarea atelierului de tîmplărie și mobilă început în... 1966, construirea unei săli pen­tru un­ m­olac și o baracă me­talică pentru depozitarea ma­terialelor. Pî­nă la 20 aprilie nu s-a cheltuit nici un leu. Cu atelierul de tîmplărie și mobilă este o întreagă poves­te. început în 1966, trebuia ter­minat în anul trecut. In octom­brie 1967, după­terminarea să­lii de mașini și a celei de montaj, s-a întocmit­­ un proces verbal între conducerea coope­rativei și Grupul 1 de șantiere Botoșani (constructorul) de pre­da­re-primire provizorie în care au fost înscrise lucrările ce tre­buiau terminate și o serie de defecțiuni ce urmau a fi Re­mediate. Trebuia de asemenea, să fie terminată uscătoria. Ne-am adresat Inginerului Alexandru Bădănac, șeful ser­viciului tehnic de la Grupul de șantiere . — Deși au trecut 4 luni din acest an, n­u s-a făcut nimic pentru remedierea defecțiuni­lor de construcție la atelierul de tîmplărie și nici pentru a­­menajarea uscătoriei de che­restea. Cama­li­zarea executată de unitatea dv nu funcționea­ză cum trebuie : instalația pen­tru absorbția talajului se în­fundă mereu ; zidul construc­ției s-a fisurat de pe acum, prim acoperiș plouă bazinul de apă prezintă fisuri în be­ton, din rezervor apa trece în camera pompei, ceea ce o face de nefolosit , gardul din beton începe și el să se clatine. Cum pot fi explicate asemenea si­tuații ? — Nu cunoaștem nimic din toate acestea, ne răspunde. Nu am fost sesizați de cooperativă. — Dar o parte din deficien­țele de construcție au fost în­scrise în procesul verbal provi­zoriu care este semnat și de reprezentantul Grupului. ... Răsfoiește prin dosare și se convinge că intr-adevăr s-au făcut asemenea mențiuni. Trebuiau deci remediate ! — Dar uscătoria. de ce nu se amenajează ? Știți că aproa­pe toate garniturile de mobilă lucrate aici reclamă recondițio­­nări în perioada de garanție, întrucît din cauza materialului insuficient uscat, furnirul ples­nește ? De ce nu s-a terminat în anul trecut, adică la terme­nul stabilit — uscătoria ? — La uscătorie nu ma­­ este vina noastră, a constructoru­lui. Trebuia să ni se pună la dispoziție de către titularul in­vestiției 4 baterii de încălzire, ventilatoare axiale, un aparat psihometru. Nu ni s-au dat nici pînă azi. Nici fondurile nece­sare nu ni s-au pus în între­gime la dispoziție. ... La cooperativa „înfrăți­rea" aflăm că ventilatoarele au fost date constructorului încă în luna august. Contabilul șef Breabăn ne arată factura și procesul verbal de predare a ventilatoarelor. Bateriile și psi­hometrii nu au fost încă primite de la forul tutelar — UCECOM. Aflăm acum că se vor lua mă­suri ca bateriile să se facă pe plan local la I. I. L. „Flamura ” V. MAFTEI (Continuare în pag. a III-a) fi INVESTIȚIILE BA­T PASUL PE LOC Lucrările executate de sudorul Gheorghe Tănase de la Autobaza Dorohoi, deauna amprenta bunei calități poartă i­rtot - ii Eforturile mecanizato­rilor de la S.M.T. Frumu­șica în campania agrico­lă din primăvara acestui an, sînt concretizate în re­zultatele obținute. La cele 8 cooperative agricole pe care le deservesc, mecani­zatorii au însămînțat peste 10 000 ha la timpul optim și la un înalt nivel agro­tehnic, depășind pianul la principalele lucrări agri­cole. Mecanizatorii din brigă­zile a I-a și a II-a, con­duse de comuniștii Mihai Trofin și Alexandru Sau­­ciuc, care lucrează la coo­perativele agricole din Frumușica și Flămînzi, în cinstea zilei de 1 Mai și-au îndeplinit planul pe în­treaga campanie agricolă de primăvară. PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNIȚI­VA. ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN BOTOȘANI AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN PROVIZORIU Prognoza In zilele de 4—5 mai, vreme ușor instabilă, la începutul intervalului. Apoi, în general, fru­moasă. Cerul va schimbător. Se vor sem­fi­nala precipitații slabe. Vînt potrivit, din direc­ții diferite. Temperatu­ra, în general, stațio­nară, cuprinse Minimele vor fi între 6 și 10 grade, iar maximele în­tre 20 și 24 grade. Produse noi De la începutul anu­lui și pînă acum colec­tivul de creație al Uzi­nelor textile „Moldova“ a elaborat 4 articole noi de țesături care au fost introduse în pro­ducție. Este vorba de produsele „Ren“ și „Ger­­finet“ destinate confec­ționării cămășilor sport, „Molfin" pentru costu­me pentru copii și pro­dusul „Rochițe în dun­gi din celofibră“. De menționat este și faptul că toate aceste articole sunt prezente în colecția pentru export a uzinei. Fină la finele anului colectivul de creație va recomanda producției noi articole care vor îmbogăți gama de țesături a uzinei bo­­toșănene. Cum circulă __ experiența pozitivă ? Semnificația acțiunii, dacă ar fi să o evidențiem, credem că ar sta tocmai în nota obișnuitului, a atmosferei de­ lucru. A fost un fel de colocviu, o discuție la obiect. S-au întîlnit circa 100 de ingineri, tehnicieni, economiști și alți­ specia­liști din întreprinderile botoșănene. De o parte, cei care au dobîndit de acum o anumită experiență, adică reprezen­tanții uzinei textile, fabricii de confecții și uzinei de re­parații. De cealaltă parte, conducători și cadre tehnice­­inginerești din unitățile mai mici ale orașului, aflați la începutul acțiunii de organizare științifică a producției și a muncii, dar dornici să învețe din experiența primilor. Întîlnirea le-a mijlocit-o Consiliul municipal al sindica­telor Botoșani care, sub conducerea și îndrumarea Comite­tului municipal de partid, și-a înscris ca un obiectiv im­portant în planul său de muncă tocmai generalizarea ex­perienței înaintate. Problemele puse în discuție au vizat în primul rînd metodologia elaborării studiilor de organizare științifică a producției, abordarea cu prioritate a lucrărilor cu eficien­ță imediată, finalizarea studiilor întreprinse. Organizarea fiecărui loc de muncă pe baze științifice, folosirea raționa­lă a capacităților de producție, studiul produselor obținu­te zilnic comparativ cu normele de consum, eficiența ser­viciilor funcționale, calculele previzionale au completat și lărgit sfera discuțiilor. Impor­tant e însă faptul că cei care au ■împărtășit din experiența colectivelor lor de muncă: ing. Gh. Avasilichioaie, de la Uzina textilă „Moldova“, ing. Ian­cu Schwartzberg, inginer șef la Fabrica de­­ confecții, ing. L. Reghenstreit, director al Uzinei de reparații, au în­tărit cele spuse cu exemple concrete, convingînd auditoriul. Explicînd amănunțit cum au fost stabilite cele 12 teme cu 96 de probleme luate în studiu pentru anul trecut, la uzina textilă, inginerul Avasilichioaie n-a omis a prezen­ta și preocupările pentru aplicarea lor. Acestea au dus la un spor de peste 10 milioane lei la producția globală, un be­neficiu suplimentar valorînd 5 169 000 lei, obținerea de e­­conomii suplimentare, prin reducerea prețului de cost cu peste 7 milioane lei. Printre măsurile luate în urma stu­diilor întreprinse, un rol deosebit a avut mărirea duratei ciclului între reparațiile planificate, eliminarea locurilor înguste în care se „gîtuia“ producția, asigurarea unui stoc corespunzător de semifabricate între secții, pe baza pro­gramării operative a mașinilor etc. Și în acest an, pe baza experienței dobîndite pînă acum, colectivul de organizar­ e. ȚINȚAR (Continuare in pag. a III-a) La secția auto-moto a Cooperativei meșteșugărești „Înfră­țirea" din Botoșani, se execută variate prestări de servicii pentru întreprinderi și populație ___________­ ------ ------- — Colectivul de muncă de la atelierul de confecții me­talice Botoșani și-a înde­plinit planul pe luna apri­lie cu 102 la sută. Printre principalele sale realizări enumerăm : confecționarea balustradelor­ necesare blocurilor de locuințe de 50 și 42 apartamente, ce se vor da în folosință în curînd, rezervoarele confec­ționate pentru cantina Li­ceului „A. T.­­ Laurian” Bo­toșani, uși metalice, vitrine, scări de incendii etc. Duminică, în 4 centre (Frumușica, Săveni, Suliță Bucecea) se desfășoară faza intercomunală a tradiționalu­și lui Festival bienal de teatru „I. L. Caragiale“. Participă formațiile de teatru de amatori, colectivele de montaje literare și recitatorii căminelor culturale din satele side­­litate. 1 . Muncitorii atelierului de ci­­lindrărie, din cadrul sectoru­lui filatură, al Uzinei textile din Botoșani, au reușit să-și transforme locul de muncă după cum ne relatează tovară­șul Vasile Ungureanu — în­­tr-un adevărat „laborator“. De menționat că cele 100 de ore de muncă voluntară, pe care le-au efectuat în acest scop, se ma­terializează în lucrări de vop­sitorie, lustruit mobilier, con­fecționarea de huse pentru protejarea mașinilor etc. Redactia $1 administratis > Botoșani Calea Nationals nr 20| Telefoane i Redactor jef *" 1228 Redactor jef adjunct “ 1725 Secretariatul de redacție — 1075 Secțiile economica 9­ culturală — 1487 Secțiile viata de partid 91 construcții de stat «■* H08 Secțiile Informații și scrisori — 1217 Administrația ” 1272 Școlarizarea poate începe la 6 ani La primul punct din ordi­n­nea de zi a recentei plenare Comitetului Central P.C.R. au fost dezbătute m­­ar­șurile cu privire la îmbună­tățirea profilului, organizării și conținutului învățămîntului de toate gradele, corespunză­tor cerințelor actuale și de perspectivă ale societății noas­tre. Măsurile menite să ducă la perfecționarea sistemului de învățămînt din țara noastră, se înscriu în planul mai larg trasat de programul de dez­voltare a societății noastre, elaborat de Congresul al IX- lea și concretizat prin hotă­­rîrile Conferinței Naționale a partidului. Rod al consultării unui mare număr de cadre didactice, oameni de știință, activiști de partid și de stat, aceste măsuri, completate și îmbunătățite pe baza propu­nerilor izvorîte din dezbaterea largă a oamenilor muncii, au fost examinate atent și cu competență de participanții la plenară. Prefacerile radicale înregis­trate de învățămîntul general din țara noastră în mai puțin de două decenii se integrează procesului istoric al revoluției culturale ce se desfășoară cu succes în țara noastră sub în­drumarea și conducerea par­tidului. In acest interval de timp s-a trecut de la învăță­mîntul general de 4­ ani la școala generală de 8 ani, du­­blîndu-se numărul anilor de școală. Promovîndu-se aceeași dez­voltare progresivă și în con­tinuare, hotărîrea plenarei din aprilie a.c. prevede prelungi­rea duratei învățămîntului de cultură generală, obligatoriu, de la 8 ani, la 10 ani. Ele­mentul nou,care apare odată cu prelungirea duratei învă­țămîntului, este coborîrea li­mitei de vîrstă la începerea școlarității, de la 7 ani, la 6 ani. Ca învățătoare, care am lu­crat peste douăzeci de ani cu copii de vîrstă școlară mică, pot afirma că ceea ce copilul realizează la 7 ani, în condi­țiile determinate de influența instructiv-educativă, poate să realizeze și la vîrstă de 6 ani. In practica de la catedră am întîlnit elevi care au început școala la 6 ani și care, în tot timpul școlarității, au fost la nivelul celor ce au început școala la 7 ani, fără a se ob­serva vreo deosebire. Mulți dintre copiii care ur­mează să se înscrie în clasa I dispun deja de o serie de cunoștințe, priceperi și de­prinderi cerute de programa școlară pentru prima clasă. Coborîrea limitei inferioare a vîrstei de înscriere în clasa I, la 6 ani, este cerută și de dezvoltarea psiho-fizică a co­pilului între 6 și 7 ani. . . Particularitățile dezvoltării la această vîrstă necesită organi­zarea minuțioasă a activității copilului în așa fel, încît să fie stimulată dezvoltarea, dar să se evite suprasolicitarea. La 6 ani, copilul este apt să învețe să citească și să scrie cuvintele și grupurile de cu­vinte, poate lucra cu fraze­ scurte, poate folosi sisteme gramaticale înainte de a stu­dia gramatica. Dezvoltarea limbajului și a vorbirii la a­­ceastă vîrstă asigură baza procesului de învățare. In a­­ceastă privință trebuie sub­liniat faptul că învățătorului îi revine rolul principal, acela ca în alegerea judicioasă a materialului pentru lecții să țină seama de aceste consi­derente de ordin obiectiv în ceea ce privește personalita­tea școlarului din clasa I. Investigațiile făcute în cursul acestui an școlar de către Institutul de Științe Pe­dagogice, prin inițierea cer­cetărilor experimentale axate pe problema școlarizării co­piilor începînd cu vîrstă de 6 ani, au condus la concluzia că fixarea limitei inferioare de vîrstă la înscrierea în cla­sa I, la 6 ani, nu poate să ridice obiecții întemeiate. Concluziile definitorii pe ca­re specialiștii le vor stabili la sfîrșitul acestui experiment, vor veni în sprijinul celor care vor lucra la catedră, în clasele cu acești școlari în viitorii ani. De pe acum încă, apare ca o trăsătură comună interesul real pe care elevii de această vîrstă îl manifestă pentru scris, citit și socotit. Se constată, de asemenea, o atitudine și o participare ac­tivă la lecții, precum și ușu­rința vizibilă cu care s-au a­ MARIA MICU învățător gradul I Școala generală nr. 4 Botoșani (Continuare In pag. a III-a) Comunistul Gheorghe Ungureanu de la Fabrica de confec­ții din Botoșani, lucrind la mașina fixă de croit ACTUALITATEA AGRARĂ Irigațiile La ora actuală în cooperativele agricole din județ s-ar putea conta pe o viteză zilnică la irigații de 350— 400 ha. Date fiind condițiile climaterice, este imperios ne­cesar ca toate agregatele să funcționeze din plin. Deocam­dată, deși cerințele sunt cu mult mai mari s-au irigat nu­mai circa 500 de ha. Aceasta dovedește că multe dintre unitățile care dispun de instalații și utilaje (Dobîrceni, Bold, Rădăuți-Prut etc.) nu manifestă interesul cerut de condițiile secetoase ale anului. Dar, pe lângă că unele unități nu au pus de loc agregatele în funcțiune, altele­­ nu le exploatează la întreaga capacitate. La Movila Ruptă, Corni și altele, se lucrează cu mai puțin de ju­mătate din forțe. Este de menționat că o serie de cadre tehnice și con­silii de conducere își consideră îndeplinite sarcinile da­că au început să irige pe ici pe colo cîteva ha de lu­cerna. Aceasta în timp ce și alte culturi au nevoie strin­gentă de apă și este indicată irigarea lor în această pe­rioadă. Intirzierile pe care și le permit unii vor avea repercusiuni directe asupra producției. Condițiile actua­le solicită puternic intrarea in funcțiune a tuturor insta­lațiilor de irigat. Este d­e datoria organizațiilor de par­tid, să cheme la răspundere pe cei care tărăgănează lu­crurile. Motopompa la... tocat Un singur agregat pentru irigație are cooperativa a­­gricolă [UNK] din Iacobeni. Deși se simte lipsa apei în sol el se mai afla acum cîteva zile tot acolo unde a iernat. Conducerea cooperativei agricole continua să-l folosească la acționarea unei... tocători de nutreț. Fără comentarii. Se mai caută motoriști In martie, Uniunea județeană a cooperativelor agri­cole și Direcția agricolă județeană, au organizat școlari­zarea motoriștilor ce deservesc agregatele de irigat in co­operativele agricole. Ce au făcut, ce n-au făcut, cei de la Viișoara, dar cert este că acum n-au­, motoriști suficien­ți, din care cauză agregatele nu sunt folosite la întreaga capacitate. Conducerea cooperativei caută acum motoriști. Să-i caute. Dar să-i găsească de urgență că altfel, cineva din conducere va trebui să suporte paguba ce ar rezulta din nefolosirea agregatelor. Din nou despre amenajările noi de timp prielnic pentru săpături de canale și construc­ții­ hidrotehnice nu credem că are cineva motive să se plîngă. Există însă mai mulți care nu l-au fructificat. Așa se explică de ce noile amenajări pentru irigații de la Rădăuți-Prut, Santa-Mare, Corni și încă din alte cîteva u­­nități nu s-au terminat nici pînă acum, cînd plantele au mare nevoie de apă. Motive ? Se găsesc. Dar cum vor motiva consiliile de conducere în fața adunărilor gene­rale nerecuperarea investiții­lor în termen ? Sînt și la ora actuală de terminat circa 200 de ha de amenajări noi. Adică, altfel spus, e sub semnul întrebă­rii un spor de producție de circa 200.000 kg porumb. Rugăm pe cei vizați să reflecteze asupra acestei chestiuni și, mai ales, să acționeze.

Next