Clopotul, octombrie-decembrie 1969 (Anul 25, nr. 2633-2711)

1969-10-01 / nr. 2633

CLOPOTUL • PAGINA 2 PE MARGINEA SESIUNII CONSILIULUI POPULAR MUNICIPAL BOTOȘANI Urgentați, urgentați lucrările in construcții! Am informat recent cititorii noștri despre desfășurarea se­siunii Consiliului popular mu­nicipal Botoșani în care fost analizat stadiul lucrărilor­­ de investiții și reparații capi­tale pe anul în curs. Conside­răm necesar a reveni mai pe larg asupra acestei probleme, dată fiind importanța ei pen­tru viața locuitorilor munici­piului nostru. Pentru aceștia, cuvîntul in­vestiții are o reprezentare foarte concretă . Investiții în­seamnă blocuri de locuințe, centrale termice, școli și cre­­șe, drumuri modernizate pre­cum și alte obiective econo­mice și social-culturale. Toate acestea sunt cuprinse într-un plan de stat care trebuie să fie literă de lege pentru anu­miți conducători de între­prinderi, pentru comitetele e­­xecutive ale consiliilor popu­lare, care trebuie să asigure transpunerea lui în viață. Și trebuie să spunem deschis că sesiunea de care aminteam mai sus nu a reușit să răs­pundă in măsură deplină scopului propus, adică să fa­că o analiză temeinică, fun­damentată științific a cauze­lor care stau la baza serioase­lor rămîneri în sectorul lucră­rilor de investiții și reparații. Luările de cuvînt ale deputa­ților și invitaților, persoane cu munci de răspundere în sectorul construcțiilor, au fost lipsite de conținut în general și au ocolit aspectele esenția­le ale problemei. Să creionăm în cîteva cu­vinte situația reală. Pînă la data de 1 septembrie a.c. față de planul de dare în folosin­ță a 365 apartamente, s-au rea­lizat numai 170 de aparta­mente, excluzînd pe cele 195 rămase restanță din anul tre­cut. Cît despre celelalte, care urmează a fi date în folosin­ță pînă la sfîrșitul anului, da­că ne folosim de darea de sea­mă prezentată de către vice­președintele comitetului exe­cutiv Ilie Sandu, putem spu­ne că „se constată un stadiu nesatisfăcător al lucrărilor de construcții și montaj“. Planul anual de investiții este reali­zat valoric, pînă la 1 septem­brie, în proporție de 65 la su­tă, urmînd ca în timpul care a mai rămas să se cheltuiască aproape 11 milioane lei care reprezintă 11 blocuri cu 450 apartamente. In hotărîrea a­­doptată se dau termene de dare în folosință pentru aceste blocuri, dar cine a vizitat șan­tierele de construcții rămîne sceptic în ceea ce privește respectarea acestor termene. Există „premise“ ca un însem­nat număr de apartamente din planul pe acest an să ră­­mînă în restanță pentru anul viitor; însuși inginerul șef al întreprinderii de construcții și montaje Botoșani, Alex. Bădănac, spunea în sesiune că „problema construcțiilor de locuințe trebuie să ne pună pe griji“ (! ?). Abia acum, a­­proape de sfîrșitul anului ? Cu actuala organizare a mun­cii pe șantier, cu starea pre­cară de disciplină manifestată in producție, cu o asistență tehnică deficitară nu va pu­tea fi îndeplinit desigur pla­nul anual. Pentru nerealizări­­le de pînă acum se fac vino­vați și unii membri ai Comi­tetului executiv al Consiliu­lui popular municipal care au fost repartizați pe obiective dar nu au îndrumat și ajutat în suficientă măsură activita­tea pe șantiere — și care de altfel nu au fost criticați în sesiune. Trebuie să le spunem cinstit oamenilor, acelora care așteaptă locuințe că nu am în­vățat încă să folosim cum tre­buie fondurile alocate de stat pentru dezvoltarea municipiu­lui nostru. Situația se prezintă aproa­pe identic și la alte obiective, ca dovadă a „capacității“ de lucru a constructorului. Li­ceul cu 20 de clase abia dacă va fi dat în funcțiune la sfîr­șitul anului calendaristic, deși aceasta trebuia să se facă la începutul anului școlar ac­tual, la creșă procentul de rea­lizare este de 27,5 la sută, iar la seră de 36,5 la sută. Aceas­ta pune la îndoială posibilita­tea realizării de către între­prinderea de construcț­i-mon­­taj Botoșani a planului de in­vestiții și ar putea greva asu­pra repartizării unor viitoare fonduri de investiții de către organele centrale, fonduri a­­tît de necesare pentru ridica­rea economică și social - cul­turală a numim­ii"'*1' Pentru nou ’ „crt&citi cum cartierul ■ circul tineretului iamH­ac anunță cu prevestiri sumare. Locatarii de aici vor trebui să se încălzească deo­camdată doar cu gîndul că o­­dată și odată constructorul va termina lucrarea. In cartierul Parc nu este terminată insta­lația electrică la centrala ter­mică, iar lucrările de încălzi­re a spațiului comercial și a Spitalului nr. 1 sînt rămase mult în urmă. In această din urmă unitate au fost dărîma­­te sobele, au fost eliberate sa­loane, laboratoarele lucrează cu 50 la sută capacitate nu­mai pentru a se putea termi­na mai repede lucrarea. Am prezentat aceste cîteva aspecte pentru a contribui la formarea unei imagini veri­dice a stadiului investițiilor din municipiu. Analiza pe ca­re a făcut-o sesiunea a fost binevenită, și ea a contribuit, chiar dacă nu în totalitate, la stabilirea unor cauze ale si­tuației descrise mai sus. De­sigur, comitetul executiv se va ocupa și în continuare de activitatea unităților de con­strucții urmărind realizarea integrală a planului de inves­tiții pe acest an. Sugerăm în acest sens o analiză aprofun­dată și multilaterală a modu­lui de lucru și organizare a întreprinderii de construcții­­montaj — unitatea cu ponde­rea cea mai mare în lucrări de acest gen. De asemenea, tre­buiesc întreprinse eforturi pen­tru rezolvarea problemei lipsei forței de muncă calificată, singura scuză cu acoperire in­vocată de atîtea ori pînă acum de constructor, ținîndu-se cont că există totuși o anumită mi­­grație a acesteia spre alte ju­dețe ale țării. Publicăm alăturat extrase din HOTĂRIREA NR. 5 apro­bată de sesiune, hotărîre la a cărei îndeplinire sînt chemați toți factorii răspunzători de realizarea planului de inves­tiții precum și toți deputații și cetățenii municipiului nos­tru. VICTOR NEAGU - HOTARÂREA Nr. 5 Art. 1 : Comitetul executiv al Consiliului popular municipal împreună cu unitățile de construcții și cele beneficiare se va de­plasa la fiecare obiectiv prevăzut în planul de investiții și re­parații pe acest an, stabilind măsuri concrete care să ducă la impulsionarea acestora și darea lor în folosință, după cum ur­mează : a) Locuințe ansamblul „Parcul tineretului" : Bloc nr. 2 cu 30 apart. ....... 10 X 1969 Bloc nr. 3 cu 20 apart....................................... 10 X 1969 Bloc nr. 4 cu 40 apart. ....... 15X1 1969 Bloc nr. 5 cu 40 apart. ....... 15X1­1969 Bloc nr. 14 cu 40 apart. ...............................30­XI 1969 Bloc nr. 15 cu 30 apart. ....... 30X111969 Bloc nr. 16 cu 30 apart. ....... 30X111969 Bloc nr. 17 cu 135 garsoniere.......................... 30X1­1969 Centrala termică...............................................15 X 1969 b) Indesire ansamblul Teatrul „M. Eminescu" :­­— Bloc S 6 cu 25 apartamente ..... 1 XI 1969 c) Ansamblul 420 apartamente din preajma Parcului „M. E­­minescu" : Bloc A9 + A10 cu 60 apartamente . . . 15 X 1969 In total se vor da în folosință pînă la sfîrșitul anului un nu­măr de 11 blocuri cu 540 apartamente. d) Lucrările de extinderi rețele surse apă, precum și lucră­rile de canalizare vor fi terminate si recepționate pînă la data de 1 XI 1969. e) Investițiile la seră vor fi terminate pînă la data de 15 XII 1969. f) Lucrările de investiții la clădirea Liceului cu 20 săli de clasă vor fi terminate pînă la data de 20 XII 1969. g) Creșa cu 96 locuri din ansamblul de locuințe din Teatrului „M. Eminescu" va fi terminată pînă la data de zona 30 XI 1969. h) Lucrările privind introducerea încălzirii centrale la Spita­lul nr. 1 Botoșani se vor termina pînă la data de 15 XI 1969. i) Terminarea lucrărilor de introducere a încălzirii centrale la spațiile comerciale și alți beneficiari (etapa a ll-a) prevăzute pe acest an, pînă la data de 1 XI 1969. j) Darea în folosință a complexului comercial din ansamblul de locuințe „Parcul tineretului" pînă la data de 1 XII 1969. Art. 2. Lucrările de întrețineri străzi, trotuare și spații verzi vor fi terminate pînă la data de 15 XI 1969, conform graficelor întocmite pe obiective. Reparațiile capitale la imobilele proprietatea statului (lo­cuințe), ale organizațiilor comerciale, sectorului de învățămînt și sanitar, vor fi terminate la datele stabilite prin contracte și gra­fice, astfel ca aceste­ obiective să fie date în folosință după cum urmează : — imobilele proprietatea statului (locuințe) 30 XII 1969 — imobilele organizațiilor comerciale . . .15 X111969 — imobilele sectoarelor : învățămînt și sanitar . . 31 X 1969 Art. 3. Comitetul executiv al Consiliului popular municipal va îndruma comisia de recepție pentru a fi mai exigentă în re­­cepționarea obiectivelor și a amenajărilor exterioare, verificînd mai minuțios executarea și finalizarea tuturor lucrărilor conform devi­zelor. Art. 4. Pînă la data de 1 XII 1969 se vor stabili beneficiarii care au de executat lucrări de investiții și reparații prin între­prinderea de gospodărie comunală și locativă pe anul 1970, în vederea eșalonării acestora pe întreaga perioadă a anului, asi­­gurîndu-se în acest fel front de lucru și pe perioada trimestrelor I și IV, evitîndu-se aglomerarea lucrărilor în perioada de vîrf. In ce privește reparațiile capitale la imobilele proprietatea statului prevăzute pentru anul viitor, se vor nominaliza și su­pune spre aprobare Comitetului executiv pînă la data de 31 XII 1969, pentru a se putea întocmi din timp documentațiile și a se lua măsuri pentru aprovizionarea cu materiale necesare și în­ceperea din timp a lucrărilor. In scopul creierii unei ambianțe armonioase între construcții și zonele verzi, cît și a extinderii plantațiilor de pomi, arbuști or­namentali și flori pe străzile municipiului, Comitetul executiv al Consiliului popular municipal va întocmi pînă la data de 1 XII 1969 un plan unitar privind speciile cele mai indicate, în raport cu condițiile spaționale și zona înconjurătoare. Pînă la data de 15 XII 1969 se vor lua măsuri de întocmire a documentației privind salubrizarea careului municipiului pe 1970, din care să rezulte programul de activitate și nominalizarea stră­zilor cuprinse. Art. 5. Comitetul executiv al Consiliului popular municipal va îndruma si ajuta unitățile constructoare in ce privește asigurarea condițiilor de continuare a lucrărilor de investiții și reparații în ritm normal în sezonul rece, astfel încît să fie respectate gra­ficele de lucrări. Art. 6. Se vor lua măsuri pentru asigurarea la timp a mate­rialelor și a forței de muncă calificată, privind lucrările de in­vestiții și reparații prevăzute a se executa în anul 1970, urmărind în mod permanent calitatea și ritmicitatea lor. Art. 7. Comitetul executiv al Consiliului popular municipal va activiza comisia de coordonare a lucrărilor subterane și aeriene pentru corelarea acestora în vederea executării lor pe anul 1970. Art. 8. Pînă la data de 30 XI 1969 Comitetul executiv al Consiliului popular municipal, cunoscînd lucrările de investiții și cele finanțate prin buget în anul viitor, va stabili volumul de lucrări ce urmează a se executa prin muncă patriotică la aceste obiective, în vederea întocmirii graficelor de execuție și a fixării altor obiective care să contribuie la o mai bună gospodărire și înfru­miicu trii» n m*uunicipiului. Art. 9. Comisia permanentă pentru industrie locală, gospodă­rie comunală, investiții și sistematizare a Consiliului popular municipal va studia pînă la data de 15 XII 1969 problema măririi numărului de muncitori calificați, în mod deosebit la me­seriile deficitare (dulgheri, betoniști,­ zidari etc.) pentru a se asi­gura cinrlit.;­­1«. în ci Ha­b­litate n tuturor lu­­crărlor. Art. 10. Deputații Consiliului popular municipal vor popu­lariza în cadrul circumscripțiilor electorale prevederile prezentei hotărîri, vor desfășura o intensă mun­că în rîndul alegătorilor în privința păstrării bunului obștesc și îi vor mobiliza la acțiunile de gospodărire și­ înfrumusețare a municipiului și a comunelor. BOTOȘANI DOROHOI­LAVENI DARABANI TRUȘEȘTI BUCECEA MIERCURI 1 OCTOMBRIE — Luceafărul: — Melodia: — Cultural : — Tineretului: — Patria : — Făclia — Victoria — Bucecea : Sherlock Holmes Pentru încă puțini dolari Omul momentului Bun pentru serviciul auxiliar Viață în doi Dosarul XII Comedianții Vîrstele omului Redacția nu răspunde de eventualele modificări JOI 2 OCTOMBRIE PROGRAMUL I 5.05— 6.00 Program muzical de dimineață. 5.20 Gimnastică. 5.30 Jurnal agrar. Buletin agro-meteorologic. 6.05— 9.30 Muzică și actuali­tăți. 9.30 Odă limbii române (re­luare) . 10.05 Muzică. 10.10 Curs de limba rusă. 10.30 Te cîntăm tinerețe — muzică ușoară. 10.45 Din țările socialiste. Re­portaje din R. P. Ungară și R.P. Mongolă. 11.05 Poemul simfonic „Vîrful cu dor“ de Ion Hartulary Darclée. 11.50 Cotele apelor Dunării. 12.00 Formația Enrico Fan­­ciotti. 12.10 Ateneu. 12.25 Moment științific. 12.30 Intilnire cu melodia populară și interpretul preferat. 13.00 Radiojurnal. 13.10 Mic magazin muzical. 14.10 File de legendă. 14.35 Muzică ușoară. 14.50 Album folcloric. 15.20 Radio publicitate. 15.30 Compozitorul săptă­­mînii. 16.00 Radiojurnal. 16.20 Orchestra Norrie Para­mour. 16.30 Ce e nou în județul nostru. 16.50 Partidul meu iubit — cîntece. 17.05 Antena tineretului. 17.30 Muzică populară. 18.10 Radio,anchetă economică. 18.30 O melodie pe adresa dv. 19.00 Gazeta radio. 19.30 Săptămîna unui melo­man. 20.05 Tableta de seară. 20.10 Antologie folclorică. 20.25 Eminesciana. 20.30 Zece melodii preferate. 21.00 Convorbirile de joi. 21.20 Revista șlagărelor. 21.30 Sport. 21.40 Revista șlagărelor. 22.00 Radiojurnal. 22.20 Romanțe. 22.40 Atențiune părinți ! 23.05 Moment poetic. 23.10 Concert de muzică u­­șoară. 0.03—5.00 Estrada nocturnă. Cifi­i zilnic ziarul „Clopotul Mill Elin K­ail E EllllH Brățara de aur Metaforica denumire a me­seriei — brățară de aur — are poate și o altă accepție : aceea că fiecare meseriaș tre­buie să-și facă treaba cu gri­ja unui giuvaergiu, în respec­tul virtuților profesiei și cere­rii clienților. Ceea ce vrem să notăm acum infirmă însă aces­te drepte precepte. La atelie­rul de cizmărie de la comple­xul de pe str. Unirii stau 32 de perechi de încălțăminte re­fuzate de solicitatori în anii 1967—1968. Dacă clienții le re­fuză marfa, noi ce să le refu­zăm ? Poate calitatea de meș­teri .... RADIO IAS.I > JOI 2 OCTOMBRIE Program de dimineață 5.30 Buletin de știri. 5.40 Muzică executată de fanfară.­­>.00 Cronica agrară. 6.15 Cîntece populare românești . Melodii distractive. 7.10 Vă invităm să no­tați în agenda dv. 7.29 închiderea emi­siunii. Program de prînz 12.00 Revista presei. 12.10 Melodii de pretu­tindeni. 12.30 Sport. 12.40 Mari interpreți de operă. 13.00 Buletin de știri. 13.10 Varietăți muzica­le. 13.30 Noutăți editoriale. 13.45 Cintă orchestra de muzică populară „Cernegura“ din Piatra Neamț. 13.59 Închiderea emi­siunii. Program de seară 16.00 Buletin de știri. 16.10 La izvoarele mu­zicii. 16.30 Descriptio Molda­viae — oameni și locuri. 16.50 Cîntece patriotice. 17.00 O oră cu tinere­țea. 18.00 Pagini alese din o­­pere. 18.30 Radiojurnal. 18.45 Muzică ușoară. 18.59 închiderea emi­siunii. MIMIME incurabilă Maria Vasiliu este (încă ’) moașă la dispensarul Ripiceni. La sosirea aici și-a făcut sin­gură reclama : ,,am 15 ani ve­chime și vin de la Iași“. Pro­babil că asta trebuia să anun­țe marea ei pricepere profesio­nală. Nu prea tîrziu însă s-a văzut că moașa e înzestrată cu foarte multe dar numai cu ce trebuie­mu. Coana moașă — o spunem cu toată jena că acu­zăm o femeie — este indolentă, mincinoasă, șicanantă. Nu-și îndeplinește datoriile de servi­ciu. Notează în caietul de acti­vități lucruri pe care nu le face. Bîrfește medicul și-l­ a­­menință, mizînd pe funcția so­țului ei. Strict profesional, Ma­ria Vasiliu este exact cum nu trebuie să fie o moașă. Nu pansează ombilicul noilor năs­cuți. E acuzată într-un proces în curs de judecată, pentru o vătămare gravă a unui pacient copil. Și nu s-ar putea spune că nu s-au luat măsuri împo­triva ei: i s-au tăiat aproape în fiecare lună zile din salar, a fost sancționată cu mustrare cu avertisment. In zadar. Dar chiar oare nu se poate face ni­mic împotriva celei ce pătează bunul renume de care se bucu­ră purtătorii halatelor albe din județul nostru ? Rubrică realizată de DUMITRU IGNAT CONSILIUL POPULAR JUDEȚEAN BOTOȘANI Prețurile de cumpărare intră în vigoare la data de 1 octombrie a.c. în afară de varză roșie la care au intrat în vigoare la data de 30 septembrie a.c. ora 0. Prețurile de vînzare cu amănuntul intră în vigoare la data de 1 octombrie 1969 ora 0. Se abrogă prețurile la: caise, zarzăre, dovlecei mijlocii și cartofi de vară. •••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••­ LISTA ANEXA Nr. 62 DIN 26. IX. 1969 ȘI LISTA Nr. 62 a I.L.F. BOTOȘANI Nr. Denumirea Preț cumpărare — lei Preț vînzare crt. produselor Contract Achiziții cu amănuntul — lei — Extra I­II Extra I­II Extra I . II 1. Roșii 2,00 1,50 1,15 1,80 1,35 1,05 3,00 2,80 2,25 2. Gogoșari roșii 2,60 2,10 1,60 2,25 1,80 1,35 4,60 3,90 3,25 3. Vinete 1,30 1,00 0,75 1,15 0,90 0,65 2,60 2,10 1,80 4. Ardei gras 1,30 1,00 0,75 1,15 0,90 0,65 2,00 1,60 1,20 5. Varză albă toamnă 0,60 0,40 0,35 0,55 0,35 0,30 0,95 0,75 0,60 6. Varză roșie — 0,60 0,45 — 0,55 0,40 — 1,00 0,80 7. Ceapă uscată de apă — 1,70 1,30 — 1,50 1,15 — 2,55 2,00 8. Prune grupa A 2,25 1,75 1,30 2,00 1,55 1,15 3,55 2,85 2,15 9. Prune grupa B 1,95 1,50 1,10 1,75 1,35 1,00 3,15 2,45 1,85 10. Cartofi toamnă grupa A peste 8 °/o vătămări mecanice, loviți, stricați etc. — 0,65 — — — — — — — 11. Idem grupa B — 0,50 — — — — — — — (Urmare din pag. 1) dacă are cel puțin noțiuni e­­lementare care să-i servească la practicarea comerțului. Vi­na întreprinderii s-a extins și în continuare prin lipsa unui control riguros și competent, culminînd cu cîrdășia făcută de Florariu cu unii salariați care aveau datoria să-l con­troleze. 9­. — Avînd în instanță un a­­semenea caz cum ați putea a­­precia, ca simplu cetățean de data aceasta, disciplina și sti­lul muncii organizatorice de la I.S.F. Botoșani ? — Ca nesatisfăcătoare. Aș dori să subliniez superficiali­tatea care există la această în­treprindere mai ales în pro­blemele de control. 10) — Ați putea arăta aici, desprinzînd aceasta din litere­le legii, pentru tovarășul di­rector al I. S. F. (și poate și pentru alți conducători de în­treprinderi similare) ce este un gestionar ? — Un gestionar este persoa­na cu funcție de răspundere din cadrul unei unități socia­liste căreia i s-a încredințat mînuirea valorilor materiale și bănești din acea unitate. „Pot fi angajați sau trecuți în funcție de gestionar cei care îndeplinesc condițiile de pre­gătire profesională prevăzute în indicatoarele de stagii și studii ale funcțiilor respecti­ve, au o comportare cinstită și capacitate deplină de exer­ciții a drepturilor civile“. Am citat din punctul 2 al H.C.M. 463 din 1960. 11) — Să adîncim puțin pro­blema competenței. Conside­rați competența numai ca rod al unei bune pregătiri profe­sionale ? Sînt funcționari bine pregătiți profesional care în­calcă totuși legile țării. Sînt unii din această categorie ca­re chiar după o pedeapsă să­vîrșită greșesc. Iar greșelile lor sînt mult timp menajate de conducătorii unor între­prinderi sub semnul bunei lor pregătiri profesionale. — Nu este suficientă numai o bună pregătire profesională. Aceasta trebuie completată cu simț de răspundere, onestita­te și conștiință socialistă. Cei care, ocrotesc greșelile unor angajați sub orice motiv nu justifică încrederea care li s-a acordat pentru ocuparea func­țiilor­ respective. 12) — Ce este un martor și ce­ ar trebui să fie un martor? Vă ajută martorii în clarifica­rea cazurilor grele ? Reprezin­tă ei întotdeauna o opinie jus­tă ? — Martorul este persoana care a asistat la consumarea unui fapt, sau care a luat cu­noștință de acest fapt și care la chemarea organelor în drept are obligația să răspun­dă. El ar trebui să fie întot­deauna întruchiparea celei mai înalte conștiințe. El este de mare folos înfăptuirii jus­tiției, de el depinzînd adeseori soarta unor oameni care aduc în fața instanței adevărate drame. Există din păcate mar­tori care nu ne ajută, care ar trebui să stea pe aceeași ban­că cu inculpatul. 13) — Și­ acum vreau să vă-ntreb, referitor la cazul șoferului Amoașei Toader din Roma, care la 21 mai, neres­­pectînd regulile de circulație, a lovit pe șoseaua Bucecea — Siret, o autocisternă încărca­tă cu țuică, producind daune în valoare de 179.562 lei. A­­moașei Toader are 21 de ani. El va fi probabil obligat să plătească aceste daune. De unde va avea un om de 21 de ani atîția bani ? — In cazul în care Amoașei va fi găsit de instanță vinovat, nu numai el, ci împreună cu întreprinderea de care a a­­parținut va trebui să suporte daunele. Deși unitatea va trebui să suporte alături de inculpat daunele la înce­put, aceasta le va recupera în cele din urmă tot de la in­culpat. 14) — Și-n cazul cînd șofe­rului Amoașei Toader i s-ar întîmpla, prin absurd ce va rămîne păgubașă întreprinde­rea ? — In cazul cînd dintr-un motiv sau altul inculpatul n-ar mai putea plăti, fără îndoia­lă că paguba va fi suportată de unitate. 15­ . — Desprind, tovarășe procuror, că neglijența și lip­sa de răspundere pot să coste într-un simplu accident 179.562 de lei. Nu credeți că e necesar să tragem în această privință semnalul de alarmă? Dumneavoastră cum acțio­nați ? — Aplicînd legea cît mai ferm față de vinovați și sesi­­zînd conducerile unităților în cadrul cărora s-au semnalat asemenea cazuri. Deoarece a­­ceste cazuri au la bază o se­rie de nereguli existente la a­­ceste unități. 16­ . — Și, în sfîrșit, această întrebare. In afara cazurilor de pe rol vă mai interesează ce se mai întîmplă prin oraș ? — Sigur. Doar trăiesc în a­­cest oraș. Aș avea foarte mul­te de contestat edililor noș­tri. Un exemplu s-ar referi la „modernizarea“ străzii Armo­nia care pe de o parte s-a modernizat, iar pe de altă par­te devenise la un moment dat depozit de moloz. Acesta este doar un caz. 17) — Au­ auzit bunăoară că trei intelectuali, doi profe­sori și un medic s-au bătut ca­u filmele pasionale în fața unui public la fel de numeros ca acela de la cinema ? Ce pă­rere aveți de acest „caz" ? — Am auzit. Pentru a-mi exprima o părere justă ar trebui să am ancheta comple­tă a cazului. Desigur, el este din motiv de indignare pen­tru noi toți. Acești „intelec­tuali" nu ne onorează. 18­ . — Ziarul nostru vă a­­jută ? Să citiți ? — Da. El semnalează situa­ții care fac și obiectul preocu­părilor noastre, de aceea am dori să fim consultați cît mai riguros. 19) — Vă rog să mă-ntre­­bați și dumneavoastră ceva în legătură cu „clientela“ noastră de la ziar. Sunt zile cînd primim zeci și zeci de re­clamații. — Cum le rezolvați ? — Ascultăm „părțile“ cu a­­tenție Încercăm competența forurilor tutelare. Și-n ultimă instanță le îndrumăm tot la dumneavoastră. Interviu cu tovarășul procuror DUMITRU MOCÎRZAN

Next