Clopotul, iulie-septembrie 1972 (Anul 28, nr. 3483-3560)

1972-07-04 / nr. 3485

> k 5 Â > O primă concluzie : deși furnizorii și beneficiarii sunt aici, pe plan local, foarte a­­propiați unii față de alții, re­zolvarea celor mai mărunte probleme se face pe calea... a­­dreselor. Adrese peste adrese în care se fac fel de fel de mențiuni și observații asupra contractelor încheiate, se plimbă luni întregi de la be­neficiari la furnizori, timp în care piața duce lipsă de pro­dusele solicitate. Asemenea adrese ne-au fost oferite din belșug de către Mihai Joro­­văț, directorul O.C.L. Alimen­tara. In ele se specifică cum că la preparate din carne, Industria cărnii prevăzuse numai din Botoșani denumirea produsului fără a mai trece structura sortimentelor pe ca­tegorii de prețuri. După a­­proape o lu­nă de zile, benefi­ciarul înapoiază contractul cerînd punerea de acord la­­ care nu a mai primit însă nici un răspuns. Consecința : con­tractul cu preparatele din car­ne a fost realizat pe total chiar depășit dar nu și la fie­și­care sortiment în parte. Să-l ascultăm însă și pe fur­nizor, cu care am avut o dis­cuție.Ștefan Bîlu, șeful servi­ciului aprovizionare și desfa­cere de la Industria cărnii Botoșani ne spunea că dum­nealor respectă în general sor­timentele susținînd chiar că la unele livrări sînt în grafic. El se plîngea că O.C.L. Alimen­tara nu preia marfa. In peri­oada 6-10 iunie a.c. au rămas în stoc peste 3 000 kg de prepa­rate care au fost livrate pînă la urmă la Hîrlău și Piatra Neamț, din cauză că O.C.L. Alimentara Botoșani s-a apro­vizionat de la Suceava. (Ce era să facă dacă Industria cărnii locală nu respectă rit­micitatea livrărilor ?). Un caz similar îl prezintă și Industria laptelui Botoșani care nu asi­gură întreaga cantitate de lapte și produse lactate nece­sare pieței, refuzînd să livreze marfa de două ori pe zi, din care cauză o mare cantitate de lapte proaspăt se acidulează și se depreciază în timpul zilei în unitățile de desfacere. (Re­cent a fost returnată furnizo­rului o cantitate de peste 5 300 t lapte acidulat). Ni s-au dat asigurări de la Indus­tria laptelui că această pro­blemă „este în studiu". Dar dacă durează prea mult, trece vara și studiul rămîne fără oportunitate de aplicare. O gamă încă redusă de sor­timente realizează și între­prinderea de morărit și pani­ficație Botoșani care — pe deasupra — provoacă multe greutăți beneficiarului livrînd produse necorespunzătoare, fără aspect comercial, cu lip­suri cantitative și nerespectînd graficul de aprovizionare a unităților. In comerț se soli­cită, ne spuneau reprezentan­ții O.C.L. Alimentara, mult mălai grișat pe care însă sun­tem­ nevoiți să-l aducem toc­mai de la Suceava. La această sesizare, ing. Lică Bugulescu, directorul întreprinderii de morărit și panificație, ne in­formează că o vină o are chiar comerțul care nu solici­tă prin comenzi toate sorti­mentele ce se fabrică de către unitate. In ce privește calita­tea produselor, livrarea, pre­­ambalarea lor și realizarea de mălai grișat, am fost asigurați că se vor lua măsuri de supra­veghere mai atentă a procese­­lor tehnologice și se va inter­veni ca odată cu îmbunătăți­rea condițiilor de funcționare la moara Dorohoi să se preva­dă în documentație și o mași­nă de preambalat produse, iar în trimestrul IV 1973 una din morile din județ se va profila numai pentru fabricarea de mălai grișat. Un lucru e limpede : toate defecțiunile ce se semnalează între producători și comerț își au originea, în primul rînd, în lipsa de colaborare existen­tă între aceștia, în faptul că ambii parteneri de contract își asigură acoperire cu hîr­­tii. Și atunci nu e de mirare că O. C. L. Alimentara se a­­provizionează cu crenvurști, șuncă presată, mușchi țigă­nesc, salam de vară, covrigi cu sare, cornuri cu mac, brîn­­ză Olanda, Trapist, caș de oi apelînd la furnizori de pe la Suceava, Piatra Neamț și din alte județe ale țării. Dar nu numai mărfurile ali­mentare au această soartă. Un număr mare de alte produse, cum ar fi cîrlige de rufe din lemn, damigene împletite, umerașe pentru haine, aparate manuale de spălat rufe, coșuri pentru lemne, articole de ar­tizanat, uniforme și confecții pentru copii etc., mult solici­tate în comerț, după cum ne informa directorul O.C.L. pro­­duse industriale, Valerian Ha­nga, produse care s-ar putea fa­brica fie de către cooperația meșteșugărească, fie de către unitățile de industrie locală, se aduc de la Tg. Mureș, Rm. Sărat, Brăila etc. O bună par­te dintre aceste produse s-ar putea confecționa prin muncă la domiciliu. Că așa stau lu­crurile ne-o dovedește expe­riența I.I.L. Dorohoi care rea­lizează, începînd cu acest an, un volum însemnat de confecții copii prin muncă la domiciliu. Ne-am adresat pentru unele lămuriri tovarășului Aurel Frunză, directorul I.I.L. Doro­hoi, care ne-a spus că deși unitatea respectivă fabrică o gamă variată de sortimente ele nu sunt contractate de către O.C.L. produse indus­triale. Să reținem deci acest fapt , în timp ce întreprinde­rea de industrie locală din Dorohoi produce articole pe care le livrează organizațiilor comerciale din București, Ba­cău, Constanța, iar o altă par­te sunt desfăcute prin cele 4 magazine proprii din Dara­bani, Săveni, Mihăileni și Do­rohoi, organizațiile comerciale locale refuză să se aprovizio­neze cu astfel de produse. Curios este că în timp ce comerțul reclamă lipsa con­fecțiilor și uniformelor pen­tru copii, de la I.I.L. Dorohoi am fost informați că aici s-ar putea fabrica mari cantități din asemenea produse. Dar cine să mijlocească întîlnirea între organizațiile și industria locală ? comerciale Am reți­nut din discuții și alte cîteva propuneri interesante. I.I.L.. .,Flamura roșie" din municipiu ar putea­ desface prin magazi­nele sale produse de artizanat, olărie, covoare, ceramică nea­gră și glazurată și alte obiecte de uz casnic produse la Doro­hoi, așa după cum și I.I.L. Do­rohoi ar putea mijloci pune­rea la îndemâna populației a unor produse confecționate de I.I.L. „Flamura roșie". Nu mai vorbim de organizațiile merciale specializate care ce­ar trebui să folosească mai bine, în ideea de a-și completa u­­nele goluri în aprovizionare, posibilitatea realizării de pro­duse aici, de către industria locală sau cooperația mește­șugărească. Am prezentat noastre tovarășului constatările Dumitru Puiu, directorul Direcției co­merciale a Consiliului popular județean care ne-a spus : „Lipsa unor produse și sorti­mente în unitățile noastre co­merciale se datorește în pri­mul rînd faptului că nu ni se asigură întregul necesar la o serie de articole de încălță­minte, tricotaje, țesături etc. cu care ne aprovizionăm prin I.C.R.T.I. Rezerva organizați­ilor comerciale de a se apro­viziona de la unitățile produ­cătoare locale trebuie căutată și în faptul că în mare parte prețurile unor produse de ar­tizanat, ceramică și uz casnic sunt ridicate, pîine de pildă. Coșurile pentru sunt de două ori mai scumpe decît cele din mase plastice, ceea ce ne pune în situația să contractarea lor. renunțăm la o serie de alte produse cum ar fi coșuri de burlane, tucerie comercială, tinichigerie, furnizorii locali se feresc să le execute în can­titățile solicitate de noi. Unii din ei reclamă că nu contrac­tăm produsele lor. Dar ce să facem cu ele dacă nu le soli­cită cumpărătorii ? Cine mai cumpără de exemplu, azi stră­chini. Și totuși I.I.L. Dorohoi le fabrică. In concluzie, m-aș pronunța și eu pentru o mai strînsă colaborare între noi și furnizori cu care ocazie să ni se prezinte noile produse și să ni se spună care sunt posibili­tățile pentru a fi fabricate în cantități mai mari“. Există deci, după cum se vede, intenții de colaborare din ambele părți , a comerțu­lui și a producătorilor. Și ce împiedică în acest caz trecerea de la intenții la faptă ? Noi nu putem înțelege ! VICTOR RAVEICA , relație care implică colaborare: INDUSTRIE - COMER­Ț POȘTA REDACȚIEI Petru Ungureanu — Boto­șani : Intr-adevăr, calculul cheltuielilor de încălzire pe 3 luni (noiembrie, decembrie 1971 și ianuarie 1972) a fost făcut, în mod eronat, la o su­prafață mai mare decît cea pe care o dețineți în folosință. S-a dat indicația ca asociația de locatari să vă recalculeze cheltuielile de încălzire și să vă restituie suma încasată în plus. Anonim — Mihăileni . Nu se confirmă afirmația dv. Un grup de cooperatori — Cu­­corăni, M. Eminescu . S-a ve­rificat la fața locului și s-a constatat că cele sesizate de dv.nu corespund realității. Flo­­rea Pintiliciuc — Coțușca . Pensia fiului dv. a fost stabi­lită în mod corect, în raport cu gradul de invaliditate pe care îl are stabilit de către co­misia de expertiză medicală. Elena Munteanu — Cristinești. Nu se știe precis cui aparține greșeala. Din această cauză, Direcția sanitară județeană a propus comitetului executiv al consiliului popular comunal ca asistenta Ortansa Tihu și moașa Verona Gavrilă să fie sancționate cu „mustrare“, conform art. 13, pct. b, din Le­gea nr. 1­970. Anton Brînzilă și Jenica Vorniceanu — Cor­­dăreni : Ii informăm pe cei ce au semnat sesizarea în nu­mele dv. (obicei, desigur, de­testabil) că nimic nu se con­firmă. Maria N. Munteanu — Broscăuți . Grija și atenția de care v-ați bucurat dv. în sec­ția de chirurgie a Spitalului nr. 1 Dorohoi credem că o simt și ceilalți bolnavi internați în spital. Vasile Corobca — Să­­veni . Ca și dv. sintern și noi satisfăcuți că v-am fost „de un real folos“. Mășcăteni, Albești , Cetățeni — Căminul cultural din localitate se va da integral în folosință în cursul trimestrului III , a. c. Tineri — Bodeasa. Televizorul căminului Saveni­­ cultu­ral funcționează în mod nor­mal. Neculai Amarandei — M. Doamnei, Curtești : In legătu­ră cu contribuția în bani și în muncă a cetățenilor vă re­comandăm să citiți rubrica : „Agenda juridică“ din ziarul „Clopotul“ apărut în ziua de 31 mart . a.c. Dumitru I. Tro­­eschi — Tudor Vladimirescu, Avrămeni : Un conflict fami­lial, cum e cel relatat de dv., poate fi aplanat foarte ușor. Totul depinde de dv. și de fra­tele dv. La cariera de piatră a C. A. P. Miorcani SPORT - SPORT CUPA DE VARA Textila Botoșani - C.F.R. Pașcani 3-3 (1-2) Cupa de vară este organiza­tă de Federația română de fotbal și întreprinderea de stat Loto Pronosport, cu in­tenția ca divizionarele B și C să-și verifice loturile de jucă­tori, în vederea viitorului se­zon fotbalistic a­cestei competiții. In cadrul a­ Textila Bo­toșani a întâlnit, duminică, e­­chipa de divizie B, C.F.R. Pașcani. Partida a fost o surpriză plăcută pentru prezenți la întîlnire. spectatorii Forma­ția textilistă a practicat nouă formulă de joc, într-o o nouă formulă a componenți­lor. Amîndouă competitoa­re au jucat deschis și într-o deplină sportivitate. In min. 4 al reprizei secunde pășcă­­nenii conduceau cu 3­­­ 1, dar din acest moment echipa bo­­toșăneană a atacat pe toate fronturile și a egalat, ba, mai mult, a fost la un pas de o victorie. Telegrafic, despre cele goluri : în min. 14, 1 — 0 pen­­­tru textiliști, în urma unei combinații Socrate — Con­­stantinescu ; în min. 22 și 30, Mărculescu folosește două e­­zitări ale apărării gazdelor și tabela de marcaj indică : Textila — 1, C.F.R. — 2 ; în min. 49, o fază confuză este sancționată de arbitru, la semnalizarea tușierului C. Prusac ; zid defectuos și Do­­mide de la C.F.R. este auto­rul celui de-al treilea gol al echipei sale (spectatorii au protestat vehement la faza de mai sus, dar după părerea noastră, sancțiunea a fost re­gulamentară ); minge la cen­tru, apoi o lovitură de colț . Șerban primește foarte bine de la Mircea Constantinescu și înscrie cu capul : 2 — 3 ; în sfîrșit, Ababei aduce ega­­larea, în urma unei pase bine primite. Spectatorii încura­jează frenetic echipa. Dar timpul de joc se consumase și acest joc frumos se încheie la egalitate. A arbitrat V. Popovici, a­­jutat la tușe de C. Prusac și C. Ungureanu. GUPA ROMÂNIEI Constructorul Botoșani - Flamura roșie Botoșani 5-1 (2-0) Disputat sîmbătă după-a­­miază, pe o vreme și un teren de joc foarte bune, meciul a fost interesant. S-au înscris multe goluri, au fost ratări, intervenții spectaculoase etc., etc. Constructorul, care în­­tr-un meci anterior învinsese, la Darabani, pe Sănătatea, cu 3 — 2, a câștigat și acest meci, calificîndu-se pentru etapa următoare. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Daniliuc (2), Ș. Constantinescu (2) și Luca. Pentru Flamura roșie a mar­cat Fieraru. A arbitrat bine, C. Popescu la centru. TH. UNGUREANU t Instalația frigorifică a întreprinderii pentru in­dustrializarea laptelui (Urmare din pagina I) din țesături de lînă, salopete și pantaloni lungi pentru fe­mei — planul a rămas nerea­lizat și nu cu cantități negli­jabile. Să luăm doar cazul pantalonilor scurți pentru băieți. Piața­­— lucru sesizat de acei care au nevoie — nu este suficient satisfăcută cu confecții pentru copii, deoa­rece e mult mai comod pen­tru unele fabrici, mai renta­bil, să execute confecții pen­tru adulți. Tocmai la acest produs, Fabrica din Dorohoi nu-și onorează în totalitate obligațiile (în trimestrul I a rămas în restanță cu 29 000 perechi pantaloni iar în ur­mătoarele două luni realizează doar 96 la sută din planul pe­rioadei respective) ; la sa­lopete doar 90,1 la sută din cantitățile fizice planificate au fost realizate iar la panta­loni lungi pentru femei nu­mai 89 la sută. Ni s-a invocat justificarea cum că a lipsit materia primă pentru confecțiile destinate copiilor. Nu-i adevărat ! Din aceeași materie primă — țe­sături din lînă — din care trebuia să se confecționeze pantaloni pentru copii (și la care sînt­­ restanțe substanția­le) s-au executat peste plan 8655 pantaloni lungi (adică o depășire la acest produs peste nivelul planificat cu 25 la su­tă ! De ce ?). Tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia la Conferința extra­ordinară a organizației de partid a municipiului Bucu­rești că depășirile de plan trebuie să se refere la pro­duse de care economia națio­nală are realmente nevoie. De aici concluzia că între­prinderile nu trebuie să go­nească numai după sorti­mente a căror mari, să asigure prețuri, mai depășiri e­­xagerate de plan, în timp ce o serie de cerințe reale rămîn nesatisfăcute. La Fabrica din Dorohoi neîndeplinirea planu­lui sortimental a exercitat o influență negativă și asupra volumului de acumulări, în­­trucît unitatea a fost obligată să plătească penalizări pen­tru întârzierile în livrarea confecțiilor în proporție de 180 la sută față de ce a înca­sat de la furnizorii săi pentru nerespectarea contractelor de livrare a materiilor prime. Bineînțeles, toate penalizări­le au fost suportate de către întreprindere, fără a se cău­ta mai insistent dacă nu cum­va răspunderea pentru ase­menea situații o poartă unii salariați. Apelul la reducerea sarci­nilor de plan, în situația în care acesta nu putea fi reali­zat, a scos (dar cît de onora­bil ?) din încurcătură și în­treprinderea de industrie lo­cală din Dorohoi care a ob­ținut de la C.S.E.A.L. o redis­tribuire a planului în sensul ca pe semestrul I a.c. să se realizeze numai 33 la sută din planul anual de cărămizi fa­ță de 42 la sută cît stabilise inițial forul tutelar. Noua repartizare a planului a fost oarecum justificată, ea fiind dictată de întîrzierea punerii în funcțiune a uscătorului ar­tificial de cărămizi. Dar chiar așa, în condițiile redefalcării planului, față de o producție zilnică de 212 mii cărămizi cît trebuia să se producă, aici s-a realizat, în cea mai mare parte a acestui an, numai cîte 180 mii. De aici, insuficienta aprovizionare cu cărămizi a organizației de construcții (de altfel vinovatul principal de tărăgănarea punerii în funcțiune a uscătorului artifi­cial), apelul la muncă supli­mentară (au fost solicitate și aprobate 3500 ore suplimenta­re) și, ceea ce e mai îngrijo­rător, incertitudinea realiză­rii pianului la cărămizi și în lunile viitoare ca urmare a greutăților ce au apărut le­gate de punerea în funcțiune a noului obiectiv, la care pînă acum s-au stabilit vreo 5 — 6 scadențe. Desigur trebuie apreciate eforturile întreprinderilor noastre — inclusiv a celor două la care ne-am referit mai sus — pentru obținerea unui volum important de pro­ducție peste sarcina planifica­tă, dar raționamente de or­din economic și social ne o­­bligă a introduce printre cri­teriile de apreciere a activi­tății unui colectiv de muncă și gradul de preocupare pen­tru îndeplinirea planului sor­timental. Concluziile, în ca­zurile semnalate de noi, ni se par de prisos a se mai înșira aici. ^\\\\­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­\­­\v,\v,\v\v,\­­­­­­­\v,\­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­\\­ PLANUL VALORIC CLOPOTUL • PAGINA 3 DE PRETUTINDENI Turneul internațional de fotbal pendenței“ a „Cupa Inde­continuat cu meciurile etapei a doua contînd pentru grupele semifinale. La Sao Paulo, în pre­zența a 75 000 de specta­tori, echipa Braziliei a repurtat o victorie netă cu scorul de 3—0 (2—0) în fața selecționatei Iu­goslaviei, întîlnirea de la Porto Alegre dintre reprezen­tativele Scoției și Ceho­slovaciei s-a terminat cu scor alb , 0—0, după un joc fără istoric, în care apărările și-au făcut pe deplin datoria, iar lini­ile de atac s-au dovedit complet ineficace; în grupa a II-a semi­finală, la Belo Horizon­te, s-au întilnit selecțio­natele Argentinei U.R.S.S. Echipa sovieti­si­că, prezentă la această competiție cu lotul for­mației Zaria Voroșilov­­grad, n-a performanța mai reeditat din parti­da cu Uruguay, pierzînd la limită cu 0—1 (0—1). Stadionul „Maracana“ din Rio de Janeiro a găzduit partida dintre formațiile Portugaliei și Uruguayului, încheiat la egalitate : 1—1 (1—1). CORESPONDENȚII NOȘ­TRI TRANSMIT: ȘTEFAN­EȘTI Acțiuni edilitar-gospodărești In cinstea Conferinței Naționale a partidului din iulie a.c. și a aniversării celor 25 de ani de la proclamarea Re­publicii, cetățenii comuniei Ștefănești, participă intr-un număr tot mai mare la acțiunile de înfăptuire a obiective­lor edilitar-gospodărești pe a­nul în curs. Astfel, prin contri­buția în muncă a locuitorilor și prin muncă patriotică s-au transportat pe străzile comunei noastre aproape 1200 tone de balast, s-au amenajat și reparat 5 km de drum comunal. S-a procurat materialul necesar pentru construirea a 15 po­dețe pe arterele principale ale comunei. Pentru înfrumu­sețarea Ștefăneștilor, cetățenii continuă întreținerea celor aproape 5 ha de spații verzi, printre care parcul și terenul sportiv. In partea de est a comunei, lingă albia Prutului, a fost amenajată o plajă pe o suprafață de 2­000 m.p. De a­­semenea, pentru odihna și destinderea oamenilor au fost amplasate, în preajma spațiilor verzi și a pomilor umbroși, încă un număr de șase bănci din fier. In cinstea marelui eveniment care va avea loc în luna iulie a.c. — Conferința Națională a partidului — comu­niștii Neculai Chelaru, Vasile Cobzaru, împreună cu depu­tații Gheorghe Grosu, Paraschiva Maftei, Veronica Balan și alți cetățeni din comuna Ștefănești s-au angajat să ter­mine lucrările de întreținere și pietruire a străzii Mihai E­­minescu. Totodată, gospodarii comunei sunt hotărîți să a­­menajeze peste 1­000 metri lungime de trotuare cu dale construite pe plan local, să amenajeze încă 5 km de drum comunal. Vacanță în salopetă Tinerii uteciști, elevi ai liceului din comuna Ștefănești, din clasele VII—XII, și-au luat angajamentul ca pe timpul vacanței lor să presteze munci patriotice timp de 14 zile fiecare. Cei aproape 70 de elevi, membri ai organizației U.T.C., au și trecut deja la realizarea angajamentului. 15 dintre ei au adunat plante medicinale, alți 29 de tineri, totalizînd peste 150 d­e muncă patriotică, au curățat o su­prafață de peste 200 ha izlaz, 17 tineri au executat prașile pe 3 ha de porumb ale cooperativei agricole de producție Bobulești.Constituiți în trei brigăzi, uteciștii se străduiesc să termine prașila la 20 ha de soia la fer­ma Ștefănești, precum și să execute, în tonalitate și la timp, toate lu­crările necesare întreținerii celor 20 ha de livadă aparți­­nînd C.A.P. Bobulești. In această acțiune merită eviden­țiate, în mod deosebit, tinerele Antoci Doina (Bobulești), Gheban Pansela (Bîdeuți) și Lupașcu Silvia (Ștefănești). (De la Constantin Darie). A­VRIMENI Cresc veniturile bănești ale cetățenilor De la tovarășul Alexandru Baciu, președintele consi­liului popular comunal, am aflat că acum, în preajma Conferinței Naționale a partidului, locuitorii comunei A­­vrămeni, împreună cu toți comuniștii, se prezintă ca serie de rezultate economice demne de consemnat. Astfel,­­ prin organizarea unei ample și susținute munci politice de masă, prin sprijinirea acțiunii cetățenilor de creștere a efectivelor de animale și păsări în gospodăriile proprii, s-au livrat la fondul de stat 648 capete de tineret taurin, depășindu-se planul anual cu peste 110 la sută. Din cei 1­250 li­lapte planificați a se vinde statului pe 1972, au fost deja predați centrului de colectare și in­dustrializare a laptelui, 1120 litri, existînd condiții ca pînă la sfîrșitul anului, planul să fie nu numai realizat, dar și depășit în mod considerabil. De la populație au mai fost achiziționate 75 tone de carne de bovine și porcine, un însemnat număr de păsări și ouă etc. Prin realizarea și depășirea prevederilor contractuale, țăranii cooperatori din comuna Avrămeni contribuie la dezvoltarea economică și socială a localității lor, își spo­resc veniturile bănești în gospodăriile propii. (De la Aurelia Ciorăscu). HUP­CEM Expoziție de carte social-politică Duminică, s-a deschis la Hlipiceni o expoziție de carte social - politică. Peste 100 de țărani cooperatori, tineri și și elevi din satele Victoria, Dragalina și Hlipiceni II au urmărit explicațiile ghidului Constantin Sandu. A urmat, apoi, un concurs gen, „Cine știe, cîștigă !" pe tema „Să ne cunoaștem județul". Tinerele Zîna Cozaru și Zîna Surugiu s-au clasat pe primele două locuri pentru care au primit premii în cărți. (De la Ioan C. Ciubotaru). DINGENI Intransigență și responsabilitate comunistă In ultima adunare de partid, comuniștii de la școlile de cultură generală din comuna Dîngeni au analizat, în­­tr-un spirit de înaltă răspundere, activitatea de bază din învățămînt — educarea marxist-leninistă a educatorilor și a tinerei generații Exigenți cu ei înșiși, cu fiecare cadru didactic din școală, comuniștii au scos în evidență, pe lân­gă rezultatele bune obținute (școlarizare sută la sută, pro­cent de 92 la sută al promovaților, activitate tehnico­­practică corespunzătoare etc.) necesitatea adoptării și în­făptuirii unor noi și importante sarcini reieșite din docu­mentele de partid și de stat. Astfel, în cinstea Conferinței Naționale a partidului și a celei de-a XXV-a aniversări a Republicii, comuniștii de la școlile din Dîngeni, împreună cu ceilalți educatori din comună și-au propus să organizeze printre altele, întîl­­niri cu activiști de partid și de stat, simnozioane, duminici cultural-sportive, activități patriotice etc. De asemenea, fiecare comunist în parte a primit sarcini concrete în ve­derea bunei desfășurări a vacanței de vară a elevilor, a pregătirii noului an școlar. (De la prof. Mihai Diaconiță). U.J.C.C. IJECOOP Botoșani angajează de urgență în posturi vacante: — șef serviciu comercial alimentar ; — șef birou metalo-chimice ; — șef birou export și prod, zoo­tehnică ; — șef birou prestări panificație ; — normatori ; — merceologi. Condițiile de angajare în conformitate cu Legea nr. 12/1971. Relații suplimentare se pot obține la sediul întreprinderii — biroul personal, Calea Națională, nr. 218, telefon nr. 11130, interior 13. ,

Next