Clopotul, aprilie-iunie 1973 (Anul 29, nr. 3715-3792)
1973-04-01 / nr. 3715
_____________________ CLOPOTUL ® PAGINA2 - . Cuvintarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU (Urmare din pagina I) de la început asupra întregii lupte revoluționare a proletariatului din România și a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvînt primul program al mișcării revoluționare, marxiste din țara noastră. Luînd cunoșștință de conținutul său, Friedrich Engels scria socialiștilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiștii din România primesc în programul lor principiile căpetenie ale teoriei care de a izbutit a aduna intr-un mănunchi de luptători mai pe toți socialiștii din Europa și America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx". De altfel, după cum se cunoaște, Marx și Engels au acordat o atenție deosebită studierii istoriei României, dezvoltării ei economico - sociale, evoluției mișcării muncitorești revoluționare din țara noastră, întemeindu-și unele concluzii și teze teoretice și pe cunoașterea realității societății românești din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit întotdeauna cu simpatie lupta eroică desfășurată de poporul român pentru eliberarea națională și socială, pentru unirea intr-un singur stat național, pentru scuturarea jugului asupririi și dominației străine. Ca pe întreg teritoriul țării, ia amploare și mișcarea muncitorească din Transilvania. O expresie elocventă a spiritului politic revoluționar al proletariatului din această provincie este făurirea în 1890 a organizațiilor Partidului Social - Democrat din Transilvania. In această epocă se intensifică legăturile dintre socialiștii români de pe ambele versante ale Carpaților, se creează legături tot mai strînse între proletariatul din Muntenia, Moldova și Transilvania. Mișcarea muncitorească ce se dezvoltă concomitent în toate provinciile românești își propune ca unul din țelurile importante ale programului ei revoluționar realizarea unității naționale a poporului nostru. Socialiștii scriau în revista cu un nume deosebit de semnificativ — „Dacia viitoare“ : „Nu vom avea o zi, un ceas de odihnă pe cit timp un frate de-al nostru va geme în lanțurile sclaviei și vom lupta necurmat, așteptînd cu nerăbdare și credință în viitor fericita zi cînd, mînă-n mină, vom putea striga liberi și împreună : „Trăiască România“. (Aplauze puternice). Primii pași importanți în direcția organizării politice a proletariatului au fost înființarea în 1887 la București, Iași și în alte orașe din țară a cercurilor muncitorești, transformate apoi în cluburi muncitorești, cu un număr însemnat de membri. Acestea și-au propus ca principal obiectiv pregătirea Congresului socialist ce avea să statueze înființarea partidului politic muncitoresc. Evoluția economică, social - politică și ideologică a societății românești oferea condițiile creării acestui partid. Așa cum arăta socialistul Constantin Mile intr-un articol intitulat „Congresul nostru“, „mișcarea socialistă din România devenise, după diferite tribuiri, pur marxistă, atît din punctul de vedere al teoriei, cît și din punctul de vedere al practicii". Lucrările Congresului, care au avut loc la București, în zilele de 31 martie - 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm și urmărite cu profund interes de muncitorimea din întreaga țară, au statuat înființarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social - Democrat al Muncitorilor din România (Aplauze puternice). Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepțională însemnătate pentru destinele luptei revoluționare a proletariatului și a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară națională. (Vii și puternice aplauze). Partidul clasei muncitoare din România înființat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului științific, ariei de clasă a lui Marx Jeol Engels, și-a asumat din prima clipă misiunea istorică de a conduce lupta revoluționară pentru cucerirea puterii politice de către proletariat și celelalte mase muncitoare de la orașe și sate, pentru transformarea socialistă a societății românești. Anul 1893 este anul nașterii detașamentului revoluționar, de avangardă al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune cu deplin temei că adevăratele începuturi ale Partidului Comunist Român — care continuă cele mai înalte tradiții de luptă ale poporului și își are rădăcinile împlîntate actinc în mișcarea muncitorească, socialistă, din a doua jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activității partidului muncitoresc călăuzit de teoria revoluționară creat cu 8 decenii în marxistă, urmă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului muncitoare a marcat o clasei etapă nouă în desfășurarea procesului revoluționar din țara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat major marxist al proletariatului, el s-a situat în fruntea populare în bătăliile maselor împotriva exploatării și asupririi, pentru o viață mai bună, pentru libertate socială și națională. Nașterea partidului revoluționar al clasei muncitoare, ca și întreaga sa dezvoltare ulterioară au fost rezultatul evoluției economicosociale și politice a țării noastre, expresia cerințelor mersului înainte al societății românești pe calea progresului social. Partidul s-a format din rîndurile proletariatului și s-a ridicat la luptă pentru eliberarea clasei sale, a maselor muncitoare, mînd în modul cel mai exprsfidel interesele și aspirațiile cele mai înaintate ale națiunii noastre. El s-a dezvoltat odată cu cristalizarea și conștiinței de clasă maturizarea a proleletariatului, cu transformarea muncitorimii dintr-o clasă în sine, intr-o clasă pentru sine — cum spunea Marx. Istoria de 80 de ani a partidului politic al muncitorimii românești demonstrează, o dată în plus, că numai atunci cînd detașamentul proletariatului revoluționar al pornește în activitatea sa de la realitățile concrete, social - istorice, ale poporului în mijlocul căruia activează și ține seama de cerințele, interesele aspirațiile acestuia, poate juși ca un rol esențial în lupta împotriva exploatării și asupririi, își poate îndeplini cu succes misiunea istorică în înfăptuirea revoluției proletare, în transformarea revoluționară a societății pe caleamului, socialismului și comunis(Aplauze puternice). Istoria, viața, faptele demonstrează că formarea partidului muncitorilor a fost rezultatul evoluției istorice a poporului țării forțelor nostre, al dezvolși relațiilor de producție și al ascuțirii contradicțiilor de clasă din România acelei perioade, rezultatul condițiilor obiective create în viața societății noastre. In programul său, Partidul Social -Democrat al Muncitorilor din România înscria țelul final al luptei clasei muncitoare — „desființarea relațiilor de producție capitaliste" — „întemeierea societății socialiste“ și totodată stabilea o serie de revendicări imediate, ca de pildă : garantarea dreptului de întrunire și organizare, votul universal, învățămîntul gratuit și altele. Subliniind rolul istoric al clasei muncitoare, programul definea drept sarcină centrală ,a partidului „de a organiza proletariatul, de a organiza poporul muncitor" în lupta revoluționară. Trebuie spus că atît în elaborarea programului, cît și în activitatea de traducere în viață a prevederilor sale, socialiștii români au ținut seama de realitățile concrete ale societății noastre din acea epocă, de cerințele specifice ale dezvoltării istorice a României. Anton Bacalbașa arăta în ziarul socialist „Munca“ că, la elaborarea sarcinilor și obiectivelor programului partidului, „socialiștii români au avut în vedere condițiile speciale ale țării în care trăiesc“, iar Dobrogeanu- Gherea afirma : „Școlari ai socialismului, membri ai marii familii socialiste europene, noi știm că felul activității noastre atîrnă de condițiile reale ale țării noastre și mai ales de cele economico - sociale. Așadar, să analizăm condițiile de trai ale țării noastre cum urmează din pozițiunea poporului muncitor, din relațiile de clasă, din cultura noastră, din temeliile economice“. De altfel, socialiștii români afirmaseră această poziție încă în 1891, în raportul prezentat la Congresul Internaționalei a II-a de la Bruxelles. In raport se spunea : „Din punct de vedere al tacticii, socialismul român trebuie să aibă armele sale proprii, condițiile economice și cîmpul economic pe care va trebui să lucreze fiindu-i proprii“. Sau, menționînd că țelul tuturor socialiștilor este „stabilirea unei societăți solidare și armonioase, a unei societăți în care toate uneltele de muncă vor fi socializate", raportul sublinia că, în ce privește „mijloacele prin care s-ar ajunge la acest scop, fiecare va întrebuința pe acelea cerute de condițiile specifice ale țării sale“. Ancorat în realitățile social - politice ale țării, partidul muncitorilor din România și-a spus cuvîntul față de toate marile probleme care frămîntau societatea românească din acea vreme, luînd poziție și preconizînd soluții în conformitate cu interesele de clasă, cu aspirațiile revoluționare ale proletariatului. Astfel, socialiștii români abordează în mod aprofundat problema agrar - țărănească, de o deosebită acuitate pentru societatea acelei vremi, militînd pentru înfăptuirea reformei agrare, pentru lichidarea formelor de exploatare feudale la sate, pentru împămîntenirea țăranilor și organizarea pe baze noi a muncii acestora, pentru introducerea unor mijloace de lucru avansate în agricultură. In același timp, pornind de la analiza științifică a stării de înapoiere economică a țării, de la rămînerea în urmă a forțelor de producție, socialiștii subliniau importanța deosebită a dezvoltării intense a unei industrii naționale noi, ca o condiție atît pentru progresul general al societății, cît și pentru creșterea rîndurilor proletariatului, pentru amplificarea luptei revoluționare a acestuia, pentru crearea premiselor în vederea trecerii, în perspectivă, la edificarea societății socialiste. Acestea erau probleme esențiale pentru existența clasei muncitoare și a țărănimii — cele două forțe sociale de bază cărora le revenea sarcina ca, în strînsă alianță, să acționeze pentru transformarea revoluționară a societății. Socialiștii români acordau, de asemenea, o atenție deosebită asigurării condițiilor pentru dezvoltarea instrucției publice, pentru ridicarea nivelului de cultură și civilizație al maselor populare, pentru formarea unei intelectulități provenite din popor și legată de acesta — parte componentă a luptei generale pentru emanciparea socială și națională a României. Ocupîndu-se îndeaproape de problemele legate de lărgirea libertăților publice, cetățenești, democratice, partidul muncitoare și-a definit clasei poziția față de problema clar națională, pronunțîndu-se ferm pentru lichidarea oricăror discriminări și asupriri naționale, pentru egalitatea deplină în drepturi între toți cetățenii țării, fără deosebire de naționalitate. Reprezentanții de frunte ai partidului se ridicau cu putere împotriva dominației străine, proclamînd solemn dreptul imprescriptibil și inviolabil al națiunii noastre, ca nealtfel al tuturor națiunilor, la o viață liberă și independentă. Toate acestea demonstrează că socialiștii români s-au situat de la început pe poziții marxiste clare, și-au propus ca obiective fundamentale soluționarea problemelor arzătoare izvorite din realitățile concrete ale țarii, din necesitățile dezvoltării României pe calea progresului material și social. Luptând pentru interesele proletariatului român, ale maselor muncitoare din țara noastra, partidul clasei muncitoare din România s-a manifestat, totodata, ca detașament activ al mișcării muncitorești internaționale. Întreținuta legaturi strînse cu Engels și fruntași ai mișcării muncitorești din celelalte țări, participind cu regularitate la congresele internaționalei a II-a, partidul muncitorilor din România a dezvoltat largi relații cu celelalte partide socialiste. Multiple și strînse legaturi au existat între mișcarea muncitorească din țara noastră și cea din Rusia, legături care și-au găsit expresia atît în sprijinul acordat grupurilor revoluționare ruse de către socialiștii romani, in sprijinul moral și material acordat socialiștilor ruși emigrați în România, cit și în schimbul de corespondență și în cu Presanov, legăturile directe iar mai tirziu cu Vladimir Ilici Lenin. Organul de presă al partidului publica frecvent știri despre mișcarea revoluționară din gazeta Rusia, iar în 1892, prin „Mișcarea socialistă", socialiștii români și-au exprimat simpatia și solidaritatea cu grupul revoluționarilor ruși, printre care se afla și tînărul Ulianov — Viadimir Ilici Lenin — pe care guvernul țarist îl deportase în Siberia. O amploare deosebită au cunoscut-o în acei ani legăturile internaționaliste dintre socialiștii români și cei bulgari. Pe teritoriul țării noastre, revoluționarii bulgari, prigoniți în țara lor, au găsit adăpost și prieteni adevărați. Relații internaționaliste au fost stabilite, de asemenea, cu partidele socaliste din Germania, Franța, Italia, Belgia și alte țări. Paginile presei muncitorești și socialiste din acele vremuri constituie o mărturie a solidarității proletariatului român cu luptele muncitorilor din Norvegia, Danemarca, Elveția, Spania, China, Olanda, Australia,mericii, Statele Unite ale Aruba și din alte țări ale lumii. Activitatea internă a partidului, legăturile strînse cu organizațiile clasei muncitoare din celelalte țări, cu conducători eminenți ai proletariatului, participarea și contribuția sa activă la dezbaterea problemelor importante ce se puneau fața mișcării muncitorești in înternaționale în acea vreme, i-au adus prestigiu și autoritate pe plan internațional. Conducerea Partidului Social- Democrat al Muncitorilor din Ungaria aprecia, în 1894, într-o scrisoare adresată socialiștilor români că „tînărul și vigurosul Partid Socialist Democrat Român ocupă deja, grație devotamentului și energiei voastre, un loc însemnat printre partidele socialiste ale continentului“. După cum este știut, încă de la început, partidul revoluționar al clasei noastre muncitoare a avut de înfruntat nenumărate greutăți, a fost nevoit să facă față unor grele încercări, pricinuite de împotrivirea claselor dominante, de prigoana și teroarea regimului burghezo - moșieresc. Totodată, că în activitatea trebuie spus partidului s-au manifestat și o serie de confuzii și limite determinate de stadiul dezvoltării sociale, de lipsa de experiență și de insuficienta maturizare ideologică a proletariatului și a conducătorilor săi din acea perioadă. Existența, în conducerea partidului, a unor elemente nelegate de clasa muncitoare, inconsecvente din punct de vedere politic ideologic, a determinat, în ultitimii ani ai secolului trecut, frământări și convulsii din ce în ce mai grave, care au dus pînă la întreruperea vremelnică a activității partidului. Cu toate acestea, lupta revoluționară a continuat să se desfășoare, diferitele cercuri și organizații muncitorești au continuat să acționeze, și în focul bătăliilor de clasă s-au ridicat și format din sinul clasei muncitoare și al intelectualității progresiste o serie de noi militanți socialiști, ca Ion C. Frimu, Ștefan Gheorghiu, Alexandru Ionescu, Alecu Constantinescu, Mihail Gh. Bujor, Gheorghe Dimitrie Marinescu Cristescu, și alții. Ei și-au consacrat eforturile strîngerii rîndurilor clasei muncitoare, reorganizării partidului pe baze marxiste. Ca rezultat al voinței proletariatului de a se uni, precum și al activității noilor lideri revoluționari, iau ființă, începînd din anul 1901, cercurile socialiste „România muncitoare“ — organizații politice muncitorești care desfășoară o amplă campanie propagandistică și organizatorică în vederea refacerii partidului. în acest cadru are loc și organizarea, pe plan național a mișcării sindicale — în 1906 — care determină intensificarea acțiunilor revoluționare ale clasei muncitoare, accelerarea procesului de refacere a partidului socialist. Proletariatul român continuă să fie o prezență activă în viața social - politică a țării, dezvoltîndu-și totodată legăturile de solidaritate cu lupta proletariatului din alte țări. Astfel, în anul 1905, masele muncitoare din România se solidarizează cu proletariatul rus, organizează mari demonstrații de protest împotriva represiunilor dezlănțuite de ohrana țăristă. Este, de asemenea, cunoscut ajutorul pe care l-au dat revoluționarii români răsculaților de pe crucișătorul „Potemkin", care au primit azil politic în România. Sub presiunea puternică a mișcării de solidaritate muncitorească, guvernul român este nevoit să refuze să predea țarismului pe răsculații de pe „Potemkin“. Dînd o semnificație deosebită acestui act, Lenin a apreciat că guvernul român „nu vrea să se înjosească într-atît nicit să facă slujba de polițist la cererea țarului întregii Rusii“ și că a procedat „așa cum poate preceda numai guvernul unei națiuni care se respectă“. O puternică ilustrare a forței și combativității mișcării revoluționare din țara noastră a constituit-o participarea clasei muncitoare, a socialiștilor români la evenimentele din 1907 — anul celei mai mari răscoale țărănești din istoria modernă a României. Țărănimea răsculată a primit un puternic sprijin din partea muncitorilor, socialiștilor, care s-au deplaasat la sate însuflețindu-i pe țărani, dîndu-le un țel clar in luptă. Sunt cunoscute energicele acțiuni de protest ale muncitorilor împotriva represaliilor la care a fost supusă țărănimea, atitudinea hotărîtă a socialiștilor în apărarea răsculaților. Acesta a fost un moment deosebit de important în afirmarea pe arena politică națională atît a muncitorimii revoluționare, cit și a țărănimii — profund interesată în transformarea democratică a țării, în manifestarea unității și alianței celor două clase care militau pentru lichidarea exploatării și asupririi burghezo - moșierești. In marile acțiuni democratice, revoluționare care s-au desfășurat în acei ani în România, un loc important ocupă intelectualitatea progresistă, oamenii de știință și cultură înaintați, care își aplecau urechea la nevoile și aspirațiile poporului și luau parte activă, la luptă alături de muncitori și țărani, de militanții socialiști. In această perioadă are loc o tot mai evidentă închegare a forțelor revoluționare ale clasei muncitoare, proces ce își găsește expresie în unificarea cercurilor „România muncitoare“ din întreaga țară și în crearea Uniunii Socialiste din România. Congresul socialist din 1910 statuează constituirea Partidului Social - Democrat din România, care se proclamă în mod solemn „vlastar al vechii rădăcini pe care nimic nu a socialiste, putut-o distruge“, continuatorul firesc al Partidului Social- Democrat al Muncitorilor din România creat în 1893. Dezvoltînd în noile condiții linia politică a mișcării noastre revoluționare, partidul clasei muncitoare își propune ca obiectiv fundamental intensificarea luptei pentru eliberarea proletariatului și a maselor populare de exploatare și asuprire, pentru înlăturarea vechilor orînduieli și făurirea noii orînduiri sociale. El s-a ridicat împotriva vînzării bogățiilor țării capitalului străin. Totodată, partidul s-a situat în rândurile partidelor și grupărilor de stingă din cadrul Internaționalei a II-a, pronunțîndu-se cu hotărîre împotriva războiului imperialist, jucînd un rol important în inițierea și organizarea Conferinței de la Zimmerwald. Partidul a desfășurat o intensă activitate de mobilizare a maselor populare in lupta împotriva intrării României în război, pentru o politică de neutralitate. Sub conducerea partidului, masele largi muncitoare au organizat greve, întruniri și demonstrații împotriva războiului, care au culminat cu marea demonstrație de la Galați din 13 iunie 1916. După cum se știe, după doi ani de neutralitate, România burghezo - moșierească s-a alăturat coaliției imperialiste a Antantei care promitea satisfacerea dezideratului unității naționale. Problema făuririi statului național unitar preocupa profund masele populare în acea perioadă, constituia un deziderat vital al poporului român, al proletariatului, al socialiștilor. încă în ianuarie 1917 Lenin manifesta un interes deosebit pentru această problemă, apreciind că „foarte mulți români și sîrbi (în raport cu numărul total al românilor și sîrbilor) locuiesc în afara granițelor lor“ și că „în general construcția de stat în direcția burghezo-națională nu s-a terminat în Balcani“. Un moment hotărîtor în desfășurarea evenimentelor internaționale, cu influențe deosebit de pozitive și asupra istoriei noastre, a fost victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, care a dus la prăbușirea imperiului țarist, la instaurarea în Rusia a primului guvern al muncitorilor și țăranilor — ceea ce a exercitat un puternic stimulent în lupta revoluționară a clasei muncitoare, a oamenilor muncii de pretutindeni. Prăbușirea imperiului țarist și destrămarea monarhiei austro - ungare, au creat condiții pentru realizarea unor profunde transformări social - politice în această parte a Europei, pentru închegarea statelor naționale — și în acest cadru pentru crearea statului național unitar român, ce încununa lupta de secole a maselor populare din toate cele trei provincii românești. Se adevereau în acest fel cuvintele pe care Engels le scria socialistului român Ion Nădejde în ianuarie 1888 — și anume : „Dacă mîine despotismul din Petersburg ar cădea, poimîine n-ar mai fi în Europa nici o Austro - Ungarie". Și, după cum știți, așa s-a întîmplat. (Aplauze puternice). Salutînd cu entuziasm actul istoric al închegării unității noastre statale, socialiștii români subliniau într-o declarație publicată în ziarul „Socialistul“ la începutul anului 1919 : „Ca socialiști români internaționaliști, salutăm cu bucurie dezrobirea națională a poporului român și respectăm legăturile de unire hotărâte. România nouă de astăzi trebuie să devie România socialistă de mîine“. (Aplauze puternice): înfăptuirea unității statului național român — victorie epocală a maselor populare din întreaga țară, în realizarea căreia clasa muncitoare, mișcarea socialistă au adus o prețioasă contribuție — a deschis perspectiva dezvoltării mai rapide a forțelor de producție ale țării și, totodată, a creat condiții favorabile pentru intensificarea activității forțelor sociale progresiste, a mișcării muncitorești revoluționare. In anii 1918 - 1920, pe fundalul ascuțirii contradicțiilor regimului burghezo - moșieresc, crește combativitatea maselor muncitoare. Sunt cunoscute marile demonstrații de la 13 decembrie 1918, înăbușite în singe de regimul burghezo - moșieresc, acțiunile revoluționare, deosebit de intense, ale clasei muncitoare în perioada de după război, care au luat o tot mai mare amploare, culminînd cu greva generală din 1920 ce a cuprins proletariatul de pe tot cuprinsul țării, zguduind puternic înseși temeliile regimului burghezo - moșieresc și demonstrînd că muncitorimea este o forță socială în stare să conducă poporul în lupta pentru transformarea revoluționară a întregii societăți. In România se aflau atunci la ordinea zilei probleme deosebit de stringente, care se cereau soluționate fără întîrziere, ca de pildă reforma agrară, lichidarea relațiilor de producție feudale la sate, refacerea economiei distruse de război și dezvoltarea unor ramuri noi ale economiei naționale, asigurarea unor condiții de viață mai bună pentru masele muncitoare. Clasa muncitoare care se dezvoltase numericește, al cărei nivel politic crescuse ca urmare a experienței proprii de luptă și sub influența victoriei Revoluției Socialiste din Octombrie, a intensificării mișcării revoluționare mondiale, avea de jucat un rol de cea mai mare importanță în dezvoltarea țării, în apărarea intereselor și drepturilor oamenilor muncii de la orașe și sate. Aceasta impunea în mod necesar reorganizarea partidului, astfel nicit să poată acționa ca organizator și conducător al marilor bătălii de clasă ce se anunțau, să-și poată asuma răspunderea conducerii întregii lupte revoluționare din România pentru răsturnarea claselor exploatatoare de la putere, pentru înfăptuirea victorioasă a revoluției proletare și trecerea la făurirea societății socialiste. In această perioadă, fiștii români de frunte sociaîntrețin legături strînse cu reprezentanții Internaționalei a IlI-a, cu însuși Vladimir Ilici Lenin, cu care poartă discuții privitor la condițiile în care urma să aibă loc afilierea naționala partidului la Intercomunistă. Exprimîndu-și de la bun început încă din primele momente ale existenței sale, Partidul Comunist Român înfruntă împotrivirea înverșunată a regimului burghezo - moșieresc, desfășurînd,și * activitatea îr^ condiții contre cele mai grele! In*^124, la numai trei ani de la org.Hsa, sa, Partidul Comunist Român,«« este declarat ilegal. Nevoit să activeze timp Vre două decenii în ilegalitate** Partidul Comunist din România,folosind cele mai diverse forme de luptă, a fost în permanență organizatorul și conducătorul clasei muncitoare, al oamenilor muncii, grevă a minerilor de la Marea Lupeni din 1929, eroicele lupte ale ceferiștilor și petroliștilor din ianuarie - februarie 1933, numeroase alte mișcări greviste din anii crizei economice și din perioada ulterioară au demonstrat, odată cu spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, creșterea capacității partidului de a organiza și conduce luptele revoluționare. Așa cum am mai afirmat și în alte împrejurări, această capacitate a crescut pe măsură ce conducerea partidului a fost deținută de reprezentanți direcți ai clasei muncitoare, de fiii clasei muncitoare, care trăiau și activau în România. (Aplauze prelungite). Partidul Comunist Român a desfășurat o activitate multilaterală și susținută pentru unirea, în lupta împotriva regimului burghezo-moșieresc, a tuturor forțelor muncitorești democratice și patriotice ■— în primul rînd pentru întărirea unității de acțiune a clasei muncitoare, în frontul unic al comuniștilor și socialiștilor. Mulți dintre cei prezenți în sală — mă refer la vechii activiști — își reamintesc de activitatea desfășurată în această direcție, inclusiv de intilnirile din circa perioadă dintre reprezentanții partidului comunist și partidului socialist. In toate marile momente ale luptei revoluționare, și mai ales în perioada luptei împotriva fascismului și a războiului antisovietic s-au organizat acțiuni comune ale comuniștilor și socialiștilor, îndeosebi jos, în întreprinderi. Un rol important în evoluția luptei politice desfășurate de către comuniști a avut Frontul Democratic care înmănunchea largi forțe sociale ale țării și care a organizat numeroase acțiuni împotriva înrobirii țării Germaniei hitleriste. Sunt cunoscute acțiunile desfășurate de către comuniști pentru mobilizarea poporului la lupta cu arma în mînă, pentru apărarea independenței României în eventualitatea unui război național de apărare împotriva agresorilor fasciști, precum și pentru sprijinirea poporului cehoslovac care căzuse adeziunea față de principiile leniniste ale partidului de tip nou, ei au formulat, totodată, o serie de obiecții cu privire la amestecul Cominternului în stabilirea componenței organelor de conducere partidului — considerînd ale pe bună dreptate că aceasta este un drept legitim al propriului partid — precum și cu privire la o serie de analize și aprecieri eronate făcute de Comintern la adresa situației din România. Justețea acestor puncte de vedere ale socialiștilor români se relevă cu claritate în lumina experienței istorice a mișcării muncitorești din ultima jumătate de veac. Răspunzînd necesităților obiective ale dezvoltării sociale a țării noastre, reprezentanții socialiștilor români hotărăsc la Congresul din mai 1921, prin vot unanim, transformarea partidului socialist in Partidul Comunist Român. (Aplauze puternice, prelungite. Se scandează „P. C. R.“). Prin aceasta se ridică pe o treaptă superioară activitatea detașamentului de avangardă, revoluționar al clasei muncitoare din România. Partidul Comunist, continuatorul direct al mișcării ționare, socialiste, al revoludului clasei muncitoare partifăurit în 1893, a dus mai departe și a ridicat pe un plan superior, în noile condiții ale dezvoltării României, lupta de eliberare socială și națională. Tocmai de aceea apreciem acest moment ca un moment de răscruce în dezvoltarea României noi. Din păcate, o parte a membrilor partidului social - democrat nu a urmat hotărîrea adoptată la Congresul din 1921, constituindu-se intr-un partid socialdemocrat separat, ceea ce a produs sciziunea politică în rîndul clasei muncitoare din România, victimă ocupației germane. Un moment culminant al valului luptei populare conduse de partid în această perioadă împotriva politicii de fascizare a țării și pentru apărarea independenței naționale o constituie marea demonstrație antifascistă din 1 Mai 1939, desfășurată sub semnul unității de acțiune între comuniști și socialiști. Sunt prezenți în sală comuniști, socialiști și alți militanți revoluționari care au mers umăr la umăr în această demonstrație care, putem spune, a marcat un moment superior în lupta pentru unitatea clasei muncitoare în România (Aplauze puternice). Nu aș putea să nu reamintesc, de asemenea, marile demonstrații împotriva dictatului de la Viena, organizate sub conducerea partidului, cu participarea socialiștilor, a Madeszului și a altor organizații — și care au constituit o afirmare puternică a hotărîrii revoluționarilor români, maghiari, germani și de alte naționalități, de a apăra independența României, de a lupta pentru unitatea statului național român (Aplauze puternice). Un puternic impuls a dat luptei antifasciste constituirea în 1943, din inițiativa Partidului Comunist, a Frontului Patriotic Antihitlerist. Pe măsură ce se apropia momentul decisiv, în vederea răsturnării dictaturii militaro - fasciste, se impunea tot mai stringent realizarea unității clasei muncitoare. Crearea Frontului Unic Muncitoresc între Partidul Comunist Român și Partidul Social - Democrat, în 1944, și apoi a Blocului Național Democrat au reprezentat o condiție importantă a victoriei insurecției naționale antifasciste armate de la 23 August 1944, în urma căreia regimul de dictatură militaro - fascistă a fost răsturnat. După cum se știe, ca urmare a înfăptuirii actului istoric de la 23 August, România a ieșit din războiul antisovietic și s-a alăturat cu toate forțele coaliției antihitleriste, luptînd pînă la victoria finală împotriva Germaniei naziste, alături de Uniunea Sovietică și ceilalți aliați. "Marea victorie de la 23 August 1944 a marcat o cotitură istorică în dezvoltarea României. Lupta antifascistă, democratică s-a transformat rapid într-o mișcare socială de mare amploare, fără precedent în analele țării noastre, care a deschis calea desăvîrșirii revoluției burghezo - democratice, realizării unor profunde schimbări revoluționare în viața socială, înfăptuirii idealurilor de libertate și dreptate socială ale poporului român. Desfășurînd o vastă activitate organizatorică și politică, Partidul Comunist Român, împreună cu Partidul SocialDemocrat și celelalte forțe revoluționare și democratice, a reunit în această mișcare principalele forțe ale națiunii — clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, păturile mijlocii de la orașe și sate și chiar anumite cercuri ale burgheziei. Rod al luptei maselor largi, la 6 martie 1945 a fost instaurat primul guvern democratic din istoria țării. Aceasta a marcat instaurarea puterii revoluționar - democratice a muncitorilor și țăranilor, a deschis calea trecerii la o etapă superioară — înfăptuirea revoluției socialiste. Nu aș putea să nu menționez, și cu acest prilej, faptul că, în înfăptuirea insurecției naționale antifasciste armate, în instaurarea primului guvern democrat și în crearea condițiilor pentru trecerea la făurirea socialismului, forțele armate — inclusiv cadrele de conducere, ofițerii, generalii — au urmat linia trasată de partidul comunist, s-au alăturat poporului. Aceasta a avut o mare importanță pentru victoria tuturor luptelor care s-au desfășurat în România. In procesul dezvoltării sociale, al creșterii economiceavîntului revoluționar, a devenit absolut necesară realizarea deplinei unități organizatorice și politice a clasei muncitoare, căreia îi revenea misiunea de clasă transformarea conducătoare în revoluționară a societății. După cum se știe, în februarie 1948, Partidul Comunist Român și Partidul au fuzionat, Social - Democrat creîndu-se partidul revoluționar unic, bazat pe concepția științifică despre lume și viață ,a clasei muncitoare, materialismul dialectic și istoric, pe învățătura marxist - leninistă. (Vii aplauze). Prin aceasta s-a pus capăt pentru totdeauna sciziunii din mișcarea noastră muncitorească, s-a asigurat unitatea organizatorică și politică a clasei muncitoare — clasă conducătoare a marii opere de edificare a socialismului pe pămîntul României. semnificativă Este o coincidență că în această lună am sărbătorit 25 de ani de la crearea partidului unic al clasei muncitoare în noile condiții istorice și 80 de ani de la crearea primului partid unic al clasei muncitoare din România. (Aplauze puternice). Trecînd în revistă istoria mișcării la noastră, muncitorești din raconstatăm că proletariatul român a afirmat de la început, cu tărie, necesitatea de a se uni și organiza intr-un partid unic revoluționar de clasă, care să conducă cu fermitate, pe baza unei concepții clare, luptele maselor populare împotriva exploatării și asupririi, pentru libertate și dreptate socială. Crearea cu 80 de ani în urmă a partidului unic muncitoresc a avut o influență uriașă asupra afirmării clasei arena luptelor muncitoare pe sociale din România, asupra dezvoltării mișcării revoluționare din țara noastră. Fără îndoială că producerea, în decursul desfășurării evoluției istorice, a sciziunii mișcării revoluționare și a partidului, formarea mai multor partide muncitorești au avut consecințe negative asupra luptei de clasă, asupra rolului jucat de proletariat în înfruntarea cu burghezia și moșierimea. In momentele hotărâtoare ale procesului revoluționar însă, în etapele decisive ale bătăliei de clasă — cum au fost lupta împotriva fascismului, trecerea la organizarea insurecției naționale armate antifasciste, cucerirea lii politice și economice pureîn stat și apoi înfăptuirea sarcinilor construcției socialiste — s-a impus cu deosebită acuitate^ necesitatea închegării unității a realizării clasei muncitoare, unității de acțiune a organizațiilor ei politice, inclusiv trecerii la refacerea partidului unic revoluționar al proletariatului. Istoria. _ viața_ demonstrează că numai unită, avînd un partid unit și puternic, clasa muncitoare își poate îndeplini misiunea istorică de transformare revoluționară a societății. (Aplauze puternice, prelungite). Partidul Comunist Român, continuatorul celor mai înaintate tradiții revoluționare ale clasei muncitoare, ale poporului român — a cărui activitate putem spune că a început acum 80 de ani condus cu succes masele — a în lupta pentru înlăturarea vechilor rînduieli, pentru făurirea rocîndi orînduirii socialiste. E astăzi luminoasa pagină scrisă în istoria luptei revoluționare a proletariatului român în 1893, și care a fost reconstituită în deosebit de convingător, mod cu ajutorul unui bogat material documentar, al vremii, în cadrul mărturiilor expoziției inaugurate ieri la Muzeul Institutului de Istorie a Partidului — desprindem învățăminte pentru viitor, dobîndim imbolduri și mai puternice pentru a ne îndeplini, în condiții tot mai bune înaltele îndatoriri și răspunderi ce ne revin față de poporul nostru în marea ctitorie a socialismului și comunismului pe pămîntul României. (Aplauze puternice, prelungite). (Continuare in pagina a III a) Evoluția istorică a mișcării muncitorești, transformarea partidului socialist in Partidul Comunist Român-moment crucial în istoria României Refacerea unității organizatorice și politice a clasei muncitoare, crearea partidului unic marxistleninist—moment hotărîtor, obiectiv necesar în lupta victorioasă pentru cucerirea puterii politice și edificarea socialismului în România v ț l