Contemporanul, iulie-noiembrie 1948 (Anul 2, nr. 92-113)
1948-07-02 / nr. 92
Vineri 2 Iulie 1048 -12 PAGINI 12 LEI săPTÂMÂNAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL nniSIHHEA SCRIITORILOR , $I ARTIŞTILOR ROSTII Rezoluţia Plenarei a ll-a a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român constituie un document de bază pentru dezvoltarea Republicii noastre Populare în drumul ei spre socialism. Rezoluţia, scoţând în relief victoria în alegerile din Martie 1948, repurtată de forţele populare conduse de Partid Idiul Muncitoresc Român şi trăgând concluziile luptei duse pentru câştigarea acestei victorii, analizează şi răspunde problemelor celor mai importante ale vieţii noastre economice, politice, sociale şi culturale. Îndreptat pe drumul clasei muncitoare spre socialism, rezoluţia Partidului Muncitoresc Român trasează liniile mari pe care se desfăşoară lupta muncitorimii şi a aliaţilor săi, în toate sectoarele vieţii publice pentru o lungă perioadă de timp. Importanţa ei este deci deosebită. La punctul 15 al rezoluţiei, Plenara a ll-a a C. C. al Partidului Muncitoresc Român subliniază una din slăbiciunile de căpetenie ale * activităţii de Partid, ţi anume rămânerea în urmă în domeniul ridicării nivelului politic şi ideologic al membrilor de partid * Propunându-ţi lichidarea grabnica a slăbiciunii de mai sus, Plenara arată că munca urmând a fi dusă în acest domeniu, trebuie să * devină o preocupare a întregului partid. Ideia asupra căreia se opreşte Rezoluţia constituie o problemă esenţială a culturii noastre şi asupra ei se cuvine să insistam. , Rămânerea în urmă a nivelului politic şi ideologic a membrilor P. M. R. chemaţi să fie avantgardaţi pe tărâmul cultural, aşa cum , sunt pe toate celelalte se traduce prin aspectul pe care-l prezintă cultura noastră astăzi, necorespunzând grelelor marilor meniri, pe I care ie are de îndeplinit, necorespunzând în realizări, realizărilor săvârșite în celelalte domenii de clasa muncitoare în drumul ei spre I socialism. Această necorespondentă pe plan cultural, mai ales în dome- niul artelor și literaturii, nu este însă neexplicabilă. . Scriitorii şi artiştii noştri de origine burgheză mic-burgheză sau ridicaţi din chiaburimea satelor, poartă cu ei balastul greu al ideologiei clasei care i-a crescut. Puţinele voci ale scriitorilor ridicaţi din sânul clasei muncitoare au fost acoperite de corul celorlalţi au fost împiedicate în trecut de a se manifesta. Moştenirea culturală lăsată de burghezie a fost acelaş orizont îngust, acelaş individualism feroce acelaş spirit de servilism şi de nepăsare ! La această s'a adăugat o insuficientă pregătire ideologică, atunci când intelectualii s'au ataşat clasei muncitoare. Ei^ au venit din fol**' i rite motive de multe ori din simpatie, uneori din oportunism, însă ralieri .„1,1 «3 sl Tnsussoaca idco!»..'.» c’nsîi ,nu:.c‘toare '.rf'.'o * 'ogia luptei sale revoluţionare la care aderau. Trebuie recunoscut că nici munca de lămurire dusă în acest sec * tor, nu a fost purtată cu suficientă hotărîre. Abia în ultimul timp, ziarele şi revistele noastre au înţeles că îndemnurile Partidului de avantgardă al clasei muncitoare, repetatele critici aduse în acest domeniu trebuiesc desbătute în vaste discuţii publice, trebuiesc adâncite şi făcute instrumente de lichidare a tot ce mai e rămăşiţă burgheză în lumea intelectuală. De foarte multe ori, oamenii artei au trecut cu nepăsare pe lângă indicaţiile date de partidul clasei muncitoare. * Rezoluţia Plenarei a ll-a a C. C. al P. M. R. atrage atenţia asupra condiţiunilor în care se săvârşeşte procesul de desvoltare al democraţiei populare ,şi anume, asupra condiţiunilor luptei de clasă, „care îmbracă forme variate şi tot mai ascuţite". „ Oamenii artei au asistat la bătălia pe care Partidul Muncitoresc Român a dat-o împotriva „crizismului", a curentelor decadente şi a citadelelor reacţiunii în cultură fie că ele se ascundeau la Academie sau Universitate. Nu toţi au învăţat că aceste bătălii erau mani- fester vii pe plan suprastructural ale luptei de clasă. Nu toţi au văzut rolul motor al Partidului Muncitoresc Român în aceste bătălii. Vorbind Tineretului Comunist Rus, la al lll-lea Congres al Uniunii Tineretului, Lenin spunea despre tânăra generaţie : „Ea poate învăţa comunismul numai legând fiecare pas al învățăturii, al educaţiei şi al Instrucţiunii sale, de lupta neîntreruptă a proletarilor şi a celor ce muncesc, coma vechii societăţi exploatatoare" Aceste cuvinte ale lui Lenin vorbesc tot atât de bine intelec- tualilor oameni de partid sau oameni fără de partid. Nu cunoaşterea seacă, teoretică, nu adeziunea formală sau din simpatie, poate forma sufleteşte pe cel ce-şi propune să scrie pentru clasa muncitoare, să fie un vrednic fiu al poporului. Noi cunoaştem manifestări felurite, în cultură ale acestei adeziuni formale, ale unei insuficiente apropieri sau chiar ale ignorării ideologiei clasei muncitoare. Poezia actuală, în bună parte, este plină de promisiuni în stil program, cu abundenţă de „vom face" şi „vom cânta". Legătura cu massele este de multe ori abstractă, mai mult voită decât realizată. Romanele scrise în ultimii ani, chiar când îşi propuneau să zugrăvească aspecte ale societăţii noastre, au dat imagini deformate, ca în cazul lui C. Stroia şi E. Camilar, sau necomplecte, ca în cazul lui I. Bratoloveanu. Nu este întâmplător că trebuie să căutăm cu greutate o literatură care să pună în lumină lupta clasei muncitoare, dacă nu în trecut, dar măcar în perioada de după 25 August 1944. Cu greu vom găsi figurile oamenilor din massă care luptă pentru victoria clasei lor, cu greu vom descoperi figurile muncitorilor prinși în întreceri, figurile muncitorilor care au lucrat în condiţii neînchipuit de grele, conştienţi că partidul lor luptă pentru ca exploatatorii să fie isgoniţi. Noi nu avem încă romanul care să arate lupta masselor muncitoare în oraş şi la sate, romanul care să zugrăvească în mod viu, etapele pe care le străbate societatea noastră, să dea relieful ar- fistic problemelor pe care viaţa le ridică la tot pasul şi mai ales să răspundă acestor probleme. Am înşirat mai sus cauzele care ne apăreau cele mai accentuate şi care au creat această disproporţie între realizările oamenilor muncii şi pe tărâmul economic ş i social. ş i realizările oamenilor artei pe tărâmul cultural. Tot Lenin ii spunea Clarei Zetkin: — „Noi nu trebuie să stăm cu mâinile încrucişate şi să dăm posibilitatea haosului să crească acolo unde poate. Noi trebuie să conducem acest proces în mod planificat şi să organizăm rezultatele". Să învăţăm de la Lenin. . Actul revoluţionar al naţionalizării trebuie să fie pentru noi un îndemn. Rezoluţia Plenarei a ll-a a C. C. al P. M. R. atrage atenţia intei (Continuare in pag 10 a) In pagia: REZOLUTIA BIROULUI INFORMATIV asupra situaţiei din Partidul Comunist din Iugoslavia de ION WITNER citiți f.v Pri(î. in-«7 Clermont femie jtalanului francez I f Articol scris pentru „CONTEMPORANUL“ de Pierre Hentges I Redacția :I Administrația str. 8 rero lanu 14. * I TELEFON Redacţia: S.19-25 Adminiatraţia : 6.03.81 Cont. Cep. poştal 19.105 APARE SUB CONDUCEREA UNUI COMITET Taxa poştală plătit! In numerar coof. aprobării Mr- Gen, P. T. T. Nr. 293814/914 CINE VREA PACEA de HORIA LIMANIn ziua de 15 Martie s’a deschis la Paris conferinţa celor 16 state cari au acceptat să se prosterneze în faţa imperialismului american. A doua zi, s'a hotărî admiterea unor reprezentanţi ai Germaniei de Vest la discuţiile pentru crearea organismului director al „planului Marshall". Şeful delegaţiei germane urma să fie Pander, fost fruntaş hitlerist. In ziua de 1 Aprilie,, regiunea Sarre a fost realipită economiceşte Franţei. In acelaş timp, la Frankfurt, a intrat în funcţiune guvernul-marionetă al Germaniei occidentale, instalat de autorităţile bizoniei anglo-americane. Evenimentele acestea au fost încadrate de un altul : conferinţa secretă anglo-franco-americană de la Londra, la care au participat şi reprezentanţii Beneluxului (Belgia, Olanda şi Luxemburgul). Conferinţa aceasta a început la 23 Februarie, a fost întreruptă la 6 Martie şi reluată la 20 Aprilie. In ziua de 7 Iunie s-a dat publicităţii un comunicat destul de vag în care se arata că au fost examinate problemele Germaniei, precizându-se că, întrucât acordul stabilit nu trebue să fie ratificat de guvernele statelor participante, nu se consideră oportună publicarea lui. Totuşi, ceea ce s'a putut afla este că s'a stabilit o înţelegere cu privire la atitudinea ţărilor Benelux-ului faţă de politica cu privire la Germania; că Germania inclusiv Ruhr-ul se integrează „în economia europeană" în spiritul programului stabilit de Organizaţia cooperării economice europene (planul Marshall) ; că autorităţile occidentale vor separa zonele lor de restul Germaniei printr-o reformă monetară şi constituirea unu guvern central german, Germania urmând a fi «organizată" în 11 stătuleţe autonome (isander), cari au libertatea nu de a alege, ci de a numi pe reprezentanţii lor în „adunarea constituantă". Din toate acestea, reiese limpede că puterile imperialiste din Occident au procedat la scindarea şi desmembrarea Germaniei, călcând toate prevederile acordului de la Potsdam şi transformând de fapt Germania într'un pion de primă importanţă în jocul lor sângeros de-a războiul. Prin potenţialul ei industrial ridicat, prin capacitatea de producţie a bazinului rhenano-westfalian, Germania se situiază în fruntea Uniunii occidentale constituite de guvernele reacţionare din vest, dominând economia ei, dictându-i, cu atât mai mult cu cât pârghiile ei principale se află în mâinile marelui capital anglo-american iar industria Franţei şi a Beneluxului este aproape complect înăbuşită în umila aderării guvernelor acestor ţări la „planul Marshall". De aceea, este foarte uşor de înţeles de ce clauzele acordului încheiat la Londra sunt învăluite în mister. Conspiratorii împotriva păcii se tem de popoarele lor. 13 milioane de germani au protestat printr'un referendum prin care au cerut realizarea unei patrii unitare. Iar după aplicarea reformei monetare în cele trei zone occidentale din Berlin, corespondentul agenţiei „Associated Press" s-a văzut obligat să transmită că „automobile blindate americane şi deep-uri prevăzute cu mitraliere au patrulat pe străzi, ca o măsură de precauţie împotriva oricăror tulburări". Nici măcar în Germania. Muenchen-ul de la... Londra nu se bucură de popularitate. Câteva zile după conspiraţia londoneză, miniştrii de externe ai Uniunii Sovietice, Albaniei, Bulgariei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Poloniei, României şi Ungariei s'au întrunit la Varşovia, pentru a lua în discuţie noua situaţie creată prin încălcarea de către puterile imperialiste a prevederilor acordului de la Potsdam. Conferinţa din capitala poloneză s'a bucurat de o largă publicitate, spre deosebire de aceea din capitala britanică. In ziua de 24 iunie, s'a dat publicităţii o Declaraţie prin care se subliniază că conferinţa dela Londra, prin caracterul ei separat şi prin hotărîrile adoptate, constitue o tentativă flagrantă de a zădărnici acordul dintre aliaţi cu privire la demilitarizarea şi democratizarea Germaniei, ceea ce periclitează „interesele vitale nu numai ale celor patru puteri ocupante ale Germaniei şi ale statelor cari au fost supuse agresiunii germane, ci şi interesele tuturor ţărilor europene cari tind spre instaurarea unei păci trainice şi durabile în Europa". Mai mult chiar, Declaraţia arată că „hotărîrile de la Londra urmăresc nu să prevină posibilitatea unei noi agresiuni germane, ci să transforme partea apuseană a Germaniei şi în primul rând industria grea din Ruhr într'un instrument pentru refacerea potenţialului de război al Germaniei, pentru a-l folosi în scopurile strategice de război ale Statelor Unite ale Americii şi ale Angliei". Intr’adevăr, anul trecut, 14 mari industrial americani — printre cari reprezentanţi ai industriei carbonifere, de oţel, cauciuc, construcţii de maşini — au dus tratativ1B, la Berlin, cu „colegii" lor germani, în vederea stabilirii unei mai strânse colaborări. Astfel după cum arată K. B. Hofmann), se remarcă „tendinţa unor companii americane de a-şi întări poziţiile în Ruhr. In acest scop, ele se folosesc de influenţa pe care au dobândit-o în concernul „Stinnes". Acest concern şi-a transferat încă dinainte de război administraţia sa din Ruhr în Statele Unite. In cursul războiului, capitalul concernului din Statele Unite a fost sechestrat. Acum, americanii decllară că întregul avut al concernului, indiferent unde s'ar afla, cade sub acţiunea ...hotărîrilor Conferinţei dela Berlin în legătură cu activurile germane din străinătate". Astfel, patronii trusturilor americane au intrat în posesia unei însemnate părţi a minelor germane din zona britanică, ştiut fiind că grupul Stinnes este una din cele mai importante forţe economice din Germania, care dispune de compania pentru petrolul sintetic din Ruhr şi ale cărui mine de cărbuni dădeau, înainte de război, o producţie până la 6 milioane tone. Trustmanii americani stăpânesc — fie prin participare cu capitaluri, fie în întregime — producţia de cărbuni din Germania, producţia de oţel, de fontă, de metale uşoare, aliaje, industria chimică („I. G. Farbenindustrie“), etc. Trustul oţelului — un gigant al industriei germane — se află sub controlul englezilor, cari îl folosesc în acest scop chiar pe Dinkelbach, unul dintre foştii directori ai trustului nazist. i) „Problema unităţii economice şi nivelul industriei germane“. (Continuare In pas. 3-a)