Contemporanul, iulie-noiembrie 1948 (Anul 2, nr. 92-113)

1948-07-02 / nr. 92

Vineri 2 Iulie 1048 -12 PAGINI 12 LEI săPTÂMÂNAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL ­­nniSIHHEA SCRIITORILOR , $I ARTIŞTILOR ROSTII R­­­ezoluţia Plenarei a ll-a a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român constituie un document de bază pentru dezvoltarea Republicii noastre Populare în drumul ei spre socialism. Rezoluţia, scoţând în relief victoria în alegerile din Martie 1948, repurtată de forţele populare conduse de Partid I­diul Muncitoresc Român şi trăgând concluziile luptei duse pentru câş­tigarea acestei victorii, analizează şi răspunde problemelor celor mai importante ale vieţii noastre economice, politice, sociale şi culturale. Îndreptat pe drumul clasei muncitoare spre socialism, rezoluţia­­ Partidului Muncitoresc Român trasează liniile mari pe care se des­făşoară lupta muncitorimii şi a aliaţilor săi, în toate sectoarele vieţii publice pentru o lungă perioadă de timp. Importanţa ei este deci deosebită. La punctul 15 al rezoluţiei, Plenara a ll-a a C. C. al Partidului Muncitoresc Român subliniază una din slăbiciunile de căpetenie ale * activităţii de Partid, ţi anume rămânerea în urmă în domeniul ridi­cării nivelului politic şi ideologic al membrilor de partid * Propunându-ţi lichidarea grabnica a slăbiciunii de mai sus, Ple­nara arată că munca urmând a fi dusă în acest domeniu, trebuie să * devină o preocupare a întregului partid.­­ Ideia asupra căreia se opreşte Rezoluţia constituie o problemă esenţială a culturii noastre şi asupra ei se cuvine să insistam. , Rămânerea în urmă a nivelului politic şi ideologic a­ membrilor P. M. R. chemaţi să fie avantgarda­ţi pe tărâmul cultural, aşa cum , sunt pe toate celelalte se traduce prin aspectul pe care-l prezintă cultura noastră astăzi, necorespunzând grelelor marilor meniri, pe I care ie are de îndeplinit, necorespunzând în realizări, realizărilor săvârșite în celelalte domenii de clasa muncitoare în drumul ei spre I socialism. Această necorespondentă pe plan cultural, mai ales în dome-­­ niul artelor și literaturii, nu este însă neexplicabilă. . Scriitorii şi artiştii noştri de origine burgheză mic-burgheză sau ridicaţi din chiaburimea satelor, poartă cu ei balastul greu al ideo­logiei clasei care i-a crescut. Puţinele voci ale scriitorilor ridicaţi din sânul clasei muncitoare au fost acoperite de corul celorlalţi au fost împiedicate în trecut de a se manifesta. Moştenirea culturală lăsată de burghezie a fost acelaş orizont­­ îngust, acelaş individualism feroce acelaş spirit de servilism şi de nepăsare ! La această s'a adăugat o insuficientă pregătire ideologică, atunci când intelectualii s'au ataşat clasei muncitoare. Ei^ au venit din fol**' i rite motive de multe ori din simpatie, uneori din oportunism, însă ralieri .„1,1 «3 sl Tnsussoaca idco!»..'.» c’nsîi ,nu:.c‘toare '.rf'.'o * 'ogia luptei sale revoluţionare la care aderau. Trebuie recunoscut că nici munca de lămurire dusă în acest sec­ * tor, nu a fost purtată cu suficientă hotărîre. Abia în ultimul timp, ziarele şi revistele noastre au înţeles că îndemnurile Partidului de avantgardă al clasei muncitoare, repetatele critici aduse în acest­­ domeniu trebuiesc desbătute în vaste discuţii publice, trebuiesc adâncite şi făcute instrumente de lichidare a tot ce mai e rămăşiţă burgheză în lumea intelectuală.­­ De foarte multe ori, oamenii artei au trecut cu nepăsare pe lângă indicaţiile date de partidul clasei muncitoare. * Rezoluţia Plenarei a ll-a a C. C. al P. M. R. atrage atenţia asu­pra condiţiunilor în care se săvârşeşte procesul de desvoltare a­l democraţiei populare ,şi anume, asupra condiţiunilor luptei de clasă, „care îmbracă forme variate şi tot mai ascuţite". „ Oamenii artei au asistat la bătălia pe care Partidul Muncitoresc Român a dat-o împotriva „crizismului", a curentelor decadente şi a­­ citadelelor reacţiunii în cultură fie că ele se ascundeau la Acade­mie sau Universitate. Nu toţi au învăţat că aceste bătălii erau mani-­­ fester­ vii pe plan suprastructural ale luptei de clasă. Nu toţi au văzut rolul motor al Partidului Muncitoresc Român în aceste bătălii.­­ Vorbind Tineretului Comunist Rus, la al lll-lea Congres al Uniunii Tineretului, Lenin spunea despre tânăra generaţie :­­ „Ea poate învăţa comunismul numai legând fiecare pas al învă­­țăturii, al educaţiei şi al Instrucţiunii sale, de lupta neîntreruptă a­­ proletarilor şi a celor ce muncesc, com­a vechii societăţi exploa­tatoare" Aceste cuvinte ale lui Lenin vorbesc tot atât de bine intelec-­­ tualilor oameni de partid sau oameni fără de partid. Nu cunoaşterea seacă, teoretică, nu adeziunea formală sau din­­ simpatie, poate forma sufleteşte pe cel ce-şi propune să scrie pen­tru clasa muncitoare, să fie un vrednic fiu al poporului.­­ Noi cunoaştem manifestări felurite, în cultură ale acestei ade­­zi­uni formale, ale unei insuficiente apropieri sau chiar ale ignorării ideologiei clasei muncitoare. Poezia actuală, în bună parte, este plină­­ de promisiuni în stil program, cu abundenţă de „vom face" şi­ „vom cânta". Legătura cu massele este de multe ori abstractă, mai mult voită decât realizată. Romanele scrise în ultimii ani, chiar când îşi propuneau să zu­grăvească aspecte ale societăţii noastre, au dat imagini deformate, ca în cazul lui C. Stroia şi E. Camilar, sau necomplecte, ca în cazul­­ lui I. Bratoloveanu. Nu este întâmplător că trebuie să căutăm cu greutate o litera­tură care să pună în lumină lupta clasei muncitoare, dacă nu în tre­cut, dar măcar în perioada de după 25 August 1944. Cu greu vom găsi figurile oamenilor din massă care luptă pentru victoria clasei­­ lor, cu greu vom descoperi figurile muncitorilor prinși în întreceri, figurile muncitorilor care au lucrat în condiţii neînchipuit de grele,­­ conştienţi că partidul lor luptă pentru ca exploatatorii să fie isgoniţi. Noi nu avem încă romanul care să arate lupta masselor munci­toare în oraş şi la sate, romanul care să zugrăvească în mod viu,­­ etapele pe care le străbate societatea noastră, să dea relieful ar-­­ fistic problemelor pe care viaţa le ridică la tot pasul şi mai ales să răspundă acestor probleme. Am înşirat mai sus cauzele care ne apăreau cele mai accentuate şi care au creat această disproporţie între realizările oamenilor muncii ş­i pe tărâmul economic ş i social. ş i realizările oamenilor artei pe tărâ­mul cultural. Tot Lenin ii spunea Clarei Zetkin: — „Noi nu trebuie să stăm cu mâinile încrucişate şi să dăm posi­­­­bili­ta­tea haosului să crească acolo unde poate. Noi trebuie să con­ducem acest proces în mod­ planificat şi să organizăm rezultatele".­­ Să învăţăm de la Lenin. . Actul revoluţionar al naţionalizării trebuie să fie pentru noi un­­ îndemn.­­ Rezoluţia Plenarei a ll-a a C. C. al P. M. R. atrage atenţia inte­­i (Continuare in pag 10 a) In pag­­i­a: REZOLUTIA BIROULUI INFORMATIV asupra situaţiei din Partidul Comunist din Iugoslavia de ION WITNER ­ citiți f.v Pri(î. in-«7 Clermont fem­­­­ie j­talanului francez I f Articol scris pentru „CONTEMPORANUL“ de Pierre Hentges I Redacția :I Administrația str. 8 r­er­o lanu 14. *­ I TELEFON Redacţia: S.19-25 A­dm­iniatra­ţi­a : 6.03.81 Cont. Cep. poştal 19.105 APARE SUB CONDUCEREA UNUI COMITET Taxa poştală plătit! In numerar coof. aprobării Mr- Gen, P. T. T. Nr. 293814/914 CINE VREA PACEA de HORI­A LIMANI­n ziua de 15 Martie s’a des­chis la Paris conferinţa celor 16 state cari au acceptat să se prosterneze în faţa imperialis­mului american. A doua zi, s'a ho­tărî­ admiterea unor reprezentanţi ai Germaniei de Vest la discuţiile pentru crearea organismului direc­tor al „planului Marshall". Şeful delegaţiei germane urma să fie Pander, fost fruntaş hitlerist. In ziua de 1 Aprilie,, regiunea Sarre a fost realipită economiceşte Franţei. In acelaş timp, la Frank­furt, a intrat în funcţiune guver­­nul-marionetă al Germaniei occi­dentale, instalat de autorităţile bi­­zoniei anglo-americane. Evenimentele acestea au fost în­­cadrate de un altul : conferinţa secretă anglo-franco-americană de la Londra, la care au participat şi re­prezentanţii Beneluxului (Belgia, Olanda şi Luxemburgul). Conferinţa aceasta a început la 23 Februarie, a fost întreruptă la 6 Martie şi re­luată la 20 Aprilie. In ziua de 7 Iunie s-a dat publicităţii un comu­nicat destul de vag în care se a­­rata că au fost examinate proble­mele Germaniei, precizându-se că, întrucât acordul stabilit nu trebue să fie ratificat de guvernele sta­telor participante, nu se consideră oportună publicarea lui. Totuşi, ceea ce s'a putut afla este că s'a stabilit o înţelegere cu privire la atitudinea ţărilor Benelux-ului faţă de politica cu privire la Germania; că Germania inclusiv Ruhr-ul­ se integrează „în economia euro­peană" în spiritul programului sta­bilit de Organizaţia cooperării e­­conomice europene (planul Mar­shall) ; că autorităţile occidentale vor separa zonele lor de restul Germaniei printr-o reformă mone­tară şi constituirea unu guvern central german, Germania urmând a fi «organizată" în 11 stătuleţe autonome (isander), cari a­u liber­tatea nu de a alege, ci de a numi pe reprezentanţii lor în „adunarea constituantă". Din toate acestea, rei­ese lim­pede că puterile imperialiste din Occident au procedat la scindarea şi desmembrarea Germaniei, căl­când toate prevederile acordului de la Potsdam şi transformând de fapt Germania într'un pion de primă importanţă în jocul lor sân­geros de-a războiul. Prin potenţia­lul ei industrial ridicat, prin capa­citatea de producţie a bazinului rhenano-westfa­lian, Germania se situiază în fruntea Uniunii occiden­tale constituite de guvernele re­acţionare din vest, dominând eco­nomia ei, dictându-i, cu atât mai mult cu cât pârghiile ei principale se află în mâinile marelui capital anglo-american iar industria Fran­ţei şi a Beneluxului este aproape complect înăbuşită în umila ade­rării guvernelor acestor ţări la „planul Marshall". De aceea, este foarte uşor de în­ţeles de ce clauzele acordului în­cheiat la Londra sunt învăluite în mister. Conspiratorii împotriva păcii se tem de popoarele lor. 13 milioane de germani au protestat printr'un referendum prin care au cerut realizarea unei patrii uni­tare. Iar după aplicarea reformei monetare în cele trei zone occi­dentale din Berlin, corespondentul agenţiei „Associated Press" s-a văzut obligat să transmită că „au­tomobile blindate americane şi deep-uri prevăzute cu mitraliere au patrulat pe străzi, ca o măsură de precauţie împotriva oricăror tulburări". Nici măcar în Germania. Muenchen-ul de l­a... Londra nu se bucură de popularitate. Câteva zile după conspiraţia lon­doneză, miniştrii de externe ai Uniunii Sovietice, Albaniei, Bulga­riei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Poloniei, României şi Ungariei s'au întrunit la Varşovia, pentru a lua în discuţie noua situaţie creată prin încălcarea de către puterile imperialiste a prevederilor acor­dului de la Potsdam. Conferinţa din capitala poloneză s'a bucurat de o largă publicitate, spre deo­sebire de aceea din capitala bri­tanică. In ziua de 24 iunie, s'a dat publicităţii o Declaraţie prin care se subliniază că conferinţa dela Lo­ndra, prin caracterul ei separat şi prin hotărîrile adoptate, con­­stitue o tentativă flagrantă de a zădărnici acordul dintre aliaţi cu privire la demilitarizarea şi demo­cratizarea Germaniei, ceea ce peri­clitează „interesele vitale nu nu­mai ale celor patru puteri ocu­pante ale Germaniei şi ale state­lor cari au fost supuse agresiunii germane, ci şi interesele tuturor ţărilor europene cari tind spre in­staurarea unei păci trainice şi du­rabile în Europa". Mai mult chiar, Declaraţia arată că „hotărîrile de la Londra urmăresc nu să prevină po­sibilitatea unei noi agresiuni ger­mane, ci să transforme partea a­­puseană a Germaniei şi în primul rând industria grea din Ruhr în­tr'un instrument pentru refacerea potenţialului de război al Germa­niei, pentru a-l folosi în scopurile strategice de război ale Statelor Unite ale Americii şi ale Angliei". Intr’adevăr, anul trecut, 14 mari industrial americani — printre cari reprezentanţi ai industriei carboni­fere, de oţel, cauciuc, construcţii de maşini — au dus tratativ1B, la Berlin, cu „colegii" lor germani, în vederea stabilirii unei mai strânse colaborări. Astfel după cum ar­ată K. B. Hofman­n), se remarcă „tendinţa unor companii americane de a-şi întări poziţiile în Ruhr. In acest scop, ele se folosesc de influenţa pe care au dobândit-o în concer­nul „Stinnes". Acest concern şi-a transferat încă dinainte de război administraţia sa din Ruhr în Sta­tele Unite. In cursul războiului, ca­pitalul concernului din Statele Unite a fost sechestrat. Acum, a­­mericanii decllară că întregul avut al concernului, indiferent unde s'ar afla, cade sub acţiunea ...hotărî­­rilor Conferinţei dela Berlin în le­gătură cu activurile germane din străinătate". Astfel, patronii trustu­rilor americane au intrat în pose­sia unei însemnate părţi a minelor germane din zona britanică, ştiut fiind că grupul Stinnes este un­a din cele mai importante forţe eco­nomice din Germania, care dis­pune de compania pentru­ petrolul sintetic din Ruhr şi ale cărui mine de cărbuni dădeau, înainte de război, o producţie până la 6 mi­lioane tone. Trustmanii americani stăpânesc — fie prin participare cu capitaluri, fie în întregime —­ producţia de cărbuni din Germania, producţia de oţel, de fontă, de metale uşoare, aliaje,­ indu­­stria chimică („I. G. Farbenindustrie“), etc. Trustul oţelului — un gigant al industriei germane — se află sub con­trolul englezilor, cari îl folosesc în a­cest scop chiar pe Dinkelbach, unul dintre foştii directori ai trustului nazist. i) „Problema unităţii economice şi nivelul industriei germane“. (Continuare In pas. 3-a)

Next