Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)

1949-07-22 / nr. 146

2 Timp de doi ani, o comisiune engleză anume numită şi mai ales într’un anumit fel numită academicieni învechiţi in conservatorism, publicişti reacţionari, laburişti de dreapta şi bătrâne ladies care au abandonat tricotatul, au studiat îndelung şi ticăit presa britanică. Scopul cercetărilor lor era cum nu se poate mai simplu : aflarea mijloacelor care să permită continuarea „liberei exprimări“ a părerilor prin presa engleză. Deşi nu atât de repede, mijloacele au fost totuşi găsite până la urmă. Ele ar consista spune raportul comisiunii in menţinerea vechei situaţii, în special a „lanţurilor de ziare’’, stăpânite de aceiaşi proprietari. Şi, ca nu cumva să se mai strecoare chiar prin această deasă sită a capitaliştilor englezi cerate nu le-ar fi pe plac, raportul mai propune instituirea unui comitet de control al presei în care majoritatea voturilor să o deţină proprietarii de ziare şi uneltele lor. Cele câteva cifre pe care le publică raportul au avut intenţia să ascundă adevăratele aspecte ale problemei. Totuşi ele nu pot să nu arate cât de puternic este dominată presa britanică de marii proprietari de ziare. Astfel „lanţul” Kemsiey stăpâneşte 34 % din ziarele provinciale de dimineaţă şi 13*/ din cele de seară, ceea ce reprezintă respectiv 50% din tirajul total al ziarelor provinciale de dimineaţă şi 20 la sută din cel al ziarelor de seară. Alte cinci „lanţuri“ controlează 43% din totalul cotidianelor şi săptămânalelor. Nu s’ar putea spune, aşadar, că presa engleză în „lanţuri“ la propriu şi la figurat, nu are condiţiile necesare să fie „liberă“! Cel puţin aşa e părerea Comisiunii care recomandă menţinerea sistemului actual. Are ea la o adică motivele ei. Şi iată-te : Controlul a tot ce apare este în mâinile directorilor sau proprietarilor concernelor de ziare, după cum se poate vedea din enumerarea de mai jos : lanţul „Associated” (Daily A Mail, Evening News, Sunday Dispatch şi alte şapte ziare de provincie) e controlat de „Daily Mail şi General Trust“, in care societate lordul Rothermere are 21 % din acţiuni în timp ce ceilalţi acţionari nu au mai mult de 1 % ; lanţul „Express“ (Daily and Sunday Express, Evening Standard, Glasgow Evening Citizen) e controlat de lord Beaverbrook ; lanţul Kemsiey (şase ziare de dimineaţă, nouă de seară, şase săptămânale) este controlat de lordul Remsiey, şi membrii familiei sale care au cca. 50% din acţiunile concernului , lanţul „Daily Telegraph“ este in stăpânirea lordului Camrose şi a membrilor familiei sale, care posedă toate acţiunile obişnuite şi majoritatea celor preferenţiale ; „Times“ este controlat de o societate pe acţiuni, care sunt înpărţite între J. J. Astor şi John Walter ; lanţul „Westminster Press“ (13 cotidiane şi 33 săptămânale) este sub controlul societăţii Whitehall Securities Co. Ltd. ; lanţul „Provincial Newspapers“ — ziarele provinciale — (patru cotidiane de seară, 15 săptămânale) este în mâinile societăţii pe acţiuni United Newspapers Ltd. ; lanţul „Harmsworth“ (un cotidian de dimineaţă, trei de seară şi 12 săptămânale), este controlat de lordul Harmsworth prin „Consolidated Press Ltd.”. Imaginea „libertăţii“ presei engleze devine astfel foarte clară. Dacă totuşi ar obiecta cineva, că oricum sunt prea multe „lanţuri“, care o ţine prea serios din scurt ca să fie liberă, comisiunea e gata să-i răspundă «re asta vreo legătură cu lib % drept vorbind?*. Şi-a adus aminte... Tom Clark, procurorul general al Statelor Unite, şi-a adus aminte abia acum că familia Dupont de Nemours a constituit cel mai mare trust din lume şi a cerut Curţii Federale din Chicago să ia măsuri în consecinţă, pe baza vechilor legi anti-trust Sherman şi Clayton, care s-au dovedit în 50 ani de existenţă drept nişte arme cu totul tocite. Trusturile au obţinut din partea Curţii Supreme o intrepretare care anulează complet intenţiile legii. Măsurile cerute de Clark ar cuprinde un simplu „divorţ” economic: despărţirea concernului chimic şi al cauciucului de Societatea anonimă General Motors, care aparţine aceleeaşi familii. Desvoltarea acestui trust, afirmă reclamaţia oficială, l-a adus într-o situaţie de dominare a întregii pieţe, a provocat eliminarea a numeroase firme independente şi aservirea celor ce au supravieţuit, a dus la desfiinţarea totală a concurenţii”. Dacă Tom Clark ar fi cetit „Imperialismul” lui Lenin, n’ar fi trebuit să aştepte până la 30 iunie 1949, pentru ca să acţioneze contra trustului Dupont. E adevărat că în acest caz, dacă Comitetul pentru cercetarea activității antiamericane, ar fi prins de veste că în biroul procurorului general al Statelor Unite se găsește o carte marxist-leninistă, ar fi provocat imediat concedierea și darea lui în judecată. Compoziţia de clasa a cadrelor laburiste Demisia din partidul laburist a unuia din membrii Camerii Lorzilor, lordul Milverton, şi motivul pentru care ea s’a produs, arată cu foarte multă claritate din cine e formată echipa de conducere prezidată de Clement Attlee. Lordul Milverton se numea până acum doi ani, când actualul guvern l-a „înobilat“. Sir Arthur Frederic Richards şi şi-a petrecut toată viaţa ca guvernator în colonii : în Borneo, Fiji, Jamaica şi Nigeria. Când a fost scos la pensie, s-a înscris la laburişti, unde a fost primit cu braţele deschise, dar de unde a demisionat pentru că e împotriva proectului de pseudo-naţionalizare a industriei oţelului. Până şi naţionalizările cu apă de trandafiri ale regimului laburist i se par bogatului lord prea revoluţionare. El a declarat că: „deoarece şi-a petrecut viaţa învăţându-i pe indigenii înapoiaţi şi recalcitranţi ce este libertatea, nu poate asista nepăsător la drumul spre stânga pe care s-a angajat partidul laburist“. Milverton a fost precedat în protestele contra naţionalizării oţelului de Ivor Thomas, fost subsecretar de stat laburist al Coloniilor, (tot coloniile...) şi de Alfred Edwards, unul din marii magnaţi ai industriei metalurgice şi deputat laburist în acelaşi timp. In legătură cu aceasta, Financial Times cita numele a cel puţin 30 de deputaţi laburişti, cari sunt mari industriaşi, proprietari de mari întreprinderi sau membrii în consiliile de administraţie şi acţionari coproprietari ai unor societăţi anonime monopoliste. Cu o asemenea structură de clasă a cadrelor de partid nu e de mirare că laburismul s’a împotmolit cu Attlee, Bevin şi Morrison în frunte, în mlaştinile planului Marshall şi ale apărării capitalismului, devenind nişte simple surogate ale conservatorilor sau cum le-a spus-o de curând Zilliacus cu ocazia expulzării lui din partid : „ersatz tory în politica externă şi semi-tory în politica internă“. „Noutăţi“ din Alabama... barna ţine afişul. Ku Klux Klanul local se dedă la o campanie de teroare : sute de persoane, negri, muncitori albi sau intelectuali progresişti, bărbaţi, femei şi copii au fost bătuţi până la sânge şi biciuiţi de bande purtând roba şi masca celebrei bande de gangsteri rasial. „N’am putut să-mi cred ochilor, în faţa barbariilor la care am asistat“ a declarat un martor. Un medic bătrân a fost atras în cursă sub pretextul că e chemat seara la un pacient şi apoi bătut şi lăsat în nesimţire la marginea drumului. Familii întregi au fost brutalizate de bestiile Klanului şi ameninţate că vor fi spânzurate şi arse de vii, potrivit tradiţiilor lui Lynch, dacă vor reclama şi vor cere măsuri. Victimele şi-au abandonat locuinţele şi au plecat în alte locuri, ca să scape de urgia „Marelui Dragon“. Acesta din urmă, Dr. Samuel Green, a desminţit cu cinism că fărădelegile sunt opera oamenilor lui. Parlamentele locale din Alabama şi Georgia au respins de curând un proect de lege careeorgia şi Alabama îşi dispută întâietatea în domeniul barbariilor rasiale printre cele 48 state desunite, care sunt contaminate toate in diverse proporţii de acest flagel ruşinos. In ultimele două luni, Ala interzicea portul măştilor. „Campania“ Klu Klux Klanului e în plină desfăşurare, iar autorităţile complice în campania de terorizare şi de discriminare rasială, nici nu se gândesc să intervină. Marea Britanie duce tratative disperate pentru a i*u-și devaloriza lira... (Ziarele) Leul britanic : — încă nu, te rog ! Desen de LEX AMERICANI RECUNOSC In Atena monarho-fascistă şi trumanizată domneşte o cruntă mizerie şi o mare oboseală, raportează corespondenţii americani. Luxul scandalos al traficanţilor la bursa neagră condusă de înşişi foşti, actuali sau viitori miniştri, ca faimosul Markezinis, contrastează cu mizeria masselor. Soldaţi greci în uniforme americane zdrenţuite împânzesc străzile şi controlează barierele oraşului, din care niciun vehicul nu poate pleca fără autorizaţii speciale. Soldaţii americani sunt numeroşi şi au o atitudine arogantă şi provocatoare faţă de populaţie, ceea ce dă loc la numeroase incidente. Dansul e în mod oficial interzis, dar bineînţeles nu pen- t tru americani şi pentru cei ce pot să plătească intrarea în numeroasele localuri de lux şi de desfrâu, în care preţurile sunt exorbitante „chiar calculate în dolari“. Salariaţii luptă cu dificultăţile uneia „din cele mai groaznice inflaţii din Europa“. Ca rezultat al doctrinei Truman, corespondenţii I americani ,sunt obligaţi de fapt să recunoască astăzi fan- I mentul unei politici internaţionale care menţine în stare de război, un al nouălea an, o țară care a cunoscut „binefa- cerile“ succesive a două expansiuni imperialiste : fascisto- hitleristă și anglo-americană. Consiliul Federal austriac a discutat recent dacă e cazul sau nu, să pună în aplicare o lege care să prevadă scoaterea din circulaţie a tipăriturilor contaminate de fascism. (Remarcăm în treacăt, că organul acesta — Consiliul Federal — este alcătuit din reprezentanţii provinciilor şi constitue într’un fel „Senatul” austriac, care are dreptul să infirme orice lege adoptată de Cameră). Raportorul problemei în discuţie, Lügmeyer, reprezentant al partidului popular guvernamental, nu s’a sfiit să ia pe faţă apărarea „teoriilor” fasciste. Lügmeyer a declarat că legea pune în seama aparatului administrativ „o povară periculoasă şi inutilă”, intre altele Lugmeyer a făcut o mărturisire semnificativă, declarând că şi „cercurile” guvernamentale consideră această măsură inutilă”, şi că „scoaterea cărţilor fasciste din uz ar da o lovitură ireparabilă bibliotecilor’. Pentru biblioteca regională din Styria a adăugat Lügmeyer „scoaterea literaturii interzise ar însemna o adevărata catastrofă”. Consiliul Federal s’a declarat de acord cu concluziile lui Lügmeyer și a respins legea buclucașă. Biblioteca regională din Styria se află la Gratz unde deunăzi, procesul unor bande de complotişti fascişti s’a terminat cu absolvirea acestora. Leaderii partidului popular austriac, ca de altfel şi cei ai partidului socialist se complac de minune nu numai în concubinajul cu lepădăturile fasciste dar și nn sosul „spiritual” al acestora. Generalii hitlerişti von Faber de Faur şi von Rothenberg, responsabili de Împuşcarea unor ostateci la Bordeaux şi Dijon, au fost achitaţi zilele acestea de tribunalul militar din Paris. Reabilitarea colaboraţioniştilor şi achitarea bestialilor criminali hitlerişti se desfăşoară paralel cu reînvierea militarismului teuton, sub forma cea mai proaspătă a „atlantizarii” pentru care pledează însuşi „Monde”, oficiosul d-lui Schumann. Cerând „reconstituirea unor forţe militare germane”, ziarul preconizează următoarele: „trupele anglo-saxone şi franceze îşi vor inceta rolul de trupe de ocupaţie, transformându-se în trupe aliate (sic !), jucând astfel rolul trupelor americane staţionate în Franţa spre sfârşitul războiului”. Propunerea oficiosului socialist seamănă cu două picături de apă cu planul creierii unei noi armate germane, expus recent de Herr profesor Carlos Schmidt, unul din elaboratorii „Constituţiei" de la Bonn, in care-şi pun atâtea iluzorii speranţe d-nii Achesen, Bevin şi Schumann. Vulturului german, cu svast.jca’n cioc, încep să-i crească ghiarele... Renaşte militarismul german 1 sz. 146 BLUM : — Numai 13 participanţi... Mai găsiţi unul, căci altfel gazetarii au să susţină că a fost sala goală. Desen de R. DRAGAN Cocoşul din Auberge de Monney şi bugetul Franţei Parlamentul francez a avut de examinat în ultima vreme spinoase probleme bugetare. In Mai, deficitul bugetar al Franţei ajunsese la respectabila sumă de 83 miliarde franci. In tot cursul lunii Mai, în Camera franceză au avut loc discuţii extrem de aprinse asupra mijloacelor de acoperire a deficitului bugetar. La 3 iunie camera a ţinut şedinţă toată noaptea. A doua zi, parizienii care voiau să afle ultimele noutăţi, puteau citi în „Figaro” — unul din cotidianele reacţionare din capitala Franţei — următoarea informaţie tipărită în prima pagină, la loc de frunte şi custere groase: „A murit cel mai deştept cocoş din Franţa”. ■' Textul Informaţiei era ticluit *sit!8! : Eri, Îs Auberge de Monney (departamentul Indre et Loire) a murit cel mai deştept cocoş; purta numele de Jules. El executa ordine date în limba franceză şi engleză. Turiştii nu scăpau ocazia dacă erau în Franţa să vină să-l vadă. Din fericire, Jules a lăsat numeroşi urmaşi". Şi în josul paginii, într-un colţ cu o literă extrem de mică, dezbaterile parlamentare asupra problemelor bugetare. Şi totuşi să nu creadă cineva că e la mijloc vreo glumă. Lucrurile sunt serioase. Pentru că din discuţiile asupra problemei acoperirii golului bugetar, cetăţeanul francez ar fi putut afla cumva ori costă războiul din Vietnam şi cum sabotează marii industriaşi refacerea ţării, cum se eschivează aceştia de la plata impozitelor, etc., etc. Nu-i mai bine atunci ca francezii să nu afle toate acestea şi să se consoleze cunoscând că cocoşul din Auberge de Monnny a lăsat urmaşi ? (După „Isvestia”) Ministrul marinei din TJ. S. .A a demisionat (Ziarele) — A demisionat ministrul marinei! — Asta știa ceva, — sa știi că ne scufundăm! (Desen de VAL) O INTRARE „SOLEMNĂ" Sub titlul de mai sus, ziarul francez de dreapta „Le Monde" descria intrarea in Saigon a lui Bao-Dai, uns „împărat” al Indochinei prin graţia imperialiştilor francezi şi americani. Căteva extrase din articolul închinat „solemnităţii” amintite, dau o idee foarte sugestivă asupra felului în care Bao-Dai a luat contact cu „poporul său”. „Un important serviciu de ordine asigura protecţia cortegiului, care era precedat de şase automobile blindate. „Zilele dinaintea sosirii lui Bao-Dai la Saigon au fost caracterizate printr’o intensă activitate politică şi poliţienească”. „Şase mii de liceeni au făcut grevă şi au refuzat să intre in ziua aceea în şcolile lor”. „Cu toate îndemnurile prefecturii, populaţia n’a pavoazat”. Pe scurt... un adevărat triumf! D-nul Bevin şi teoria cunoaşterii upă cum ne informează „The Times“, d-nul Bevin a emis de curând unul din principiile sale „fundamentale“, în domeniul politicii. Iată-l: „Nu am niciun motiv să cred — exclamă ministrul — că ceea ce nu există în arhivele Foreign Office-ului există în realitate !“ Scurt ! După cum se ştie, voinţa masselor nu figurează in arhivele ministerului de Externe britanic, — şi in consecinţă, după părerea d-lui Bevin, voinţa masselor nu există. Socotim totuşi utilă această teorie beviniciană a cunoaşterii, pentru ziua când voinţa masselor se va impune cu hotărire in Anglia, iar d-nul Bevin, trecând din arhivele Foreign Office-ului la arhiva istoriei, va deveni — după propria mărturisire, — „.Inexistent. ”