Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)

1949-07-22 / nr. 146

2 T­imp de doi ani, o comisiune engleză anume numită şi mai ales într’un anumit fel numită­ academicieni învechiţi in conservatorism, publicişti reac­ţionari, laburişti de dreapta şi bătrâne ladies care au abandonat tricotatul, au studiat îndelung şi ticăit presa britanică. Scopul cercetărilor lor era cum nu se poate mai simplu : aflarea mijloacelor care să permită con­tinuarea „liberei exprimări“ a pă­rerilor prin presa engleză. Deşi nu atât de repede, mijloacele au fost totuşi găsite până la urmă. Ele ar consista spune raportul comisiunii in menţinerea vechei situaţii, în special a „lanţurilor de ziare’’, stăpânite de aceiaşi proprietari. Şi, ca nu cumva să se mai strecoare chiar prin acea­stă deasă sită a capitaliştilor en­glezi cerate nu le-ar fi pe plac, raportul mai propune instituirea unui comitet de control al presei în care majoritatea voturilor să o deţină proprietarii de ziare şi uneltele lor. Cele câteva cifre pe care le pu­blică raportul au avut intenţia să ascundă adevăratele aspecte ale problemei. Totuşi ele nu pot să nu arate cât de puternic este do­minată presa britanică de marii proprietari de ziare. Astfel „lanţul” Kemsiey stăpâ­neşte 34 % din ziarele provinciale de dimineaţă şi 13*/­ din cele de seară, ceea ce reprezintă respectiv 50% din tirajul total al ziarelor provinciale de dimineaţă şi 20 la sută din cel al ziarelor de seară. Alte cinci „lanţuri“ controlează 43% din totalul cotidianelor şi săp­tămânalelor. Nu s’ar putea spune, aşadar, că presa engleză în „lan­ţuri“ la propriu şi la figurat, nu are condiţiile necesare să fie „li­beră“! Cel puţin aşa e părerea Comisiunii care recomandă men­ţinerea sistemului actual. Are ea la o adică motivele ei. Şi iată-te : Controlul a tot ce apare este în mâinile directorilor sau proprie­tarilor concernelor de ziare, după cum se poate vedea din enume­rarea de mai jos : lanţul „Associated” (Daily A Ma­il, Evening News, Sunday Dis­patch şi alte şapte ziare de pro­vincie) e controlat de „Daily Mail şi General Trust“, in care societate lordul Rothermere are 21 % din acţiuni în timp ce cei­lalţi acţionari nu au mai mult de 1 % ; lanţul „Express“ (Daily and Sunday Express, Evening Stan­dard, Glasgow Evening Citizen) e controlat de lord Beaverbrook ; lanţul Kemsiey (şase ziare de dimineaţă, nouă de seară, şase săptămânale) este controlat de lordul Remsiey, şi membrii fami­liei sale care au cca. 50% din ac­ţiunile concernului , lanţul „Daily Telegraph“ este in stăpânirea lordului Camrose şi a membrilor familiei sale, care po­sedă toate acţiunile obişnuite şi majoritatea celor preferenţiale ; „Times“ este controlat de o so­cietate pe acţiuni, care sunt î­n­­părţite între J. J. Astor şi John Walter ; lanţul „Westminster Press“ (13 cotidiane şi 33 săptămânale) este sub controlul societăţii Whitehall Securities Co. Ltd. ; lanţul „Provincial Newspapers“ — ziarele provinciale — (patru cotidiane de seară, 15 săptămâ­nale) este în mâinile societăţii pe acţiuni United Newspapers Ltd. ; lanţul „Harmsworth“ (un coti­dian de dimineaţă, trei de seară şi 12 săptămânale), este controlat de lordul Harmsworth prin „Con­solidated Press Ltd.”. Imaginea „libertăţii“ presei en­gleze devine astfel foarte clară. Dacă totuşi ar obiecta cineva, că oricum sunt prea multe „lanţuri“, care o ţine prea serios din scurt ca să fie liberă, comisiunea e gata să-i răspundă «re asta vreo le­gătură cu lib % drept vor­bind?*. Şi-a adus aminte... T­om Clark, procurorul general al Statelor Unite, şi-a adus aminte abia acum că familia Dupont de Nemours a cons­tituit cel mai mare trust din lume şi a cerut Curţii Federale din Chi­cago să ia măsuri în consecinţă, pe baza vechilor legi anti-trust Sher­man şi Clayton, care s-au dovedit în 50 ani de existenţă drept nişte arme cu totul tocite. Trusturile au obţinut din partea Curţii Supreme o intrepretare care anulează com­plet intenţiile legii. Măsurile cerute de Clark ar cu­prinde un simplu „divorţ” econo­mic: despărţirea concernului chi­mic şi al cauciucului de Societatea anonimă General Motors, care a­­parţine aceleeaşi familii. Desvol­­tarea acestui trust, afirmă recla­­maţia oficială, l-a adus într-o si­tuaţie de dominare a întregii pieţe, a provocat eliminarea a numeroa­se firme independente şi aservi­rea celor ce au supravieţuit, a dus la desfiinţarea totală a concu­renţii”. Dacă Tom Clark ar fi cetit „Im­perialismul” lui Lenin, n’ar fi tre­buit să aştepte până la 30 iunie 1949, pentru ca să acţioneze con­tra trustului Dupont. E adevărat că în acest caz, dacă Comitetul pentru cercetarea activității anti­­americane, ar fi prins de veste că în biroul procurorului general al Statelor Unite se găsește o carte marxist-leninistă, ar fi provocat imediat concedierea și darea lui în judecată. Compoziţia de clasa a cadrelor laburiste Demisia din parti­dul laburist a unuia din membrii Camerii Lorzilor, lordul Mil­verton, şi motivul pentru care ea s’a produs, arată cu foarte multă clari­tate din cine e for­mată echipa de con­ducere prezidată de Clement Attlee. Lordul Milverton se numea până acum doi ani, când actua­lul guvern l-a „îno­­bilat“. Sir Arthur Frederic Richards şi şi-a petrecut toată viaţa ca guvernator în colonii : în Borneo, Fiji, Jamaica şi Nige­ria. Când a fost scos la pensie, s-a înscris la laburişti, unde a fost primit cu braţele des­chise, dar de unde a demisionat pentru că e împotriva proectu­­lui de pseudo-naţio­­nalizare a industriei oţelului. Până şi na­ţionalizările cu apă de trandafiri ale re­gimului laburist i se par bogatului lord prea revoluţionare. El a declarat că: „deoa­rece şi-a petrecut viaţa învăţându-i pe indigenii înapoiaţi şi recalcitranţi ce este libertatea, nu poate asista nepăsător la drumul spre stânga pe care s-a angajat partidul laburist“. Milverton a fost precedat în protestele contra naţionalizării oţelului de Ivor Tho­mas, fost subsecretar de stat laburist al Co­loniilor, (tot colo­niile...) şi de Alfred Edwards, unul din marii magnaţi ai in­dustriei metalurgice şi deputat laburist în acelaşi timp. In legătură cu a­­c­easta, Financial Ti­mes cita numele a cel puţin 30 de depu­taţi laburişti, cari sunt mari industriaşi, proprietari de mari întreprinderi sau membrii în consiliile de administraţie şi acţionari coproprie­tari ai unor societăţi anonime monopoliste. Cu o asemenea structură de clasă a cadrelor de partid nu e de mirare că labu­­rismul s’a împotmo­lit cu Attlee, Bevin şi Morrison în frunte, în mlaştinile planului Marshall şi ale apă­rării capitalismului, devenind nişte sim­ple surogate ale con­servatorilor sau cum le-a spus-o de curând Zilliacus cu ocazia expulzării lui din partid : „ersatz tory în politica externă şi semi-tory în politi­ca internă“. „Noutăţi“ din Alabama... barna ţine afişul. Ku Klux Kla­nul local se dedă la o campanie de teroare : sute de persoane, negri, muncitori albi sau inte­lectuali progresişti, bărbaţi, fe­mei şi copii au fost bătuţi până la sânge şi biciuiţi de bande purtând roba şi masca cele­brei bande de gangsteri ra­sial. „N’am putut să-mi cred o­­chilor, în faţa barbariilor la care am asistat“ a declarat un martor. Un medic bătrân a fost atras în cursă sub pretex­tul că e chemat seara la un pacient şi apoi bătut şi lăsat în nesimţire la marginea dru­mului. Familii întregi au fost brutalizate de bestiile Klanului şi ameninţate că vor fi spânzu­rate şi arse de vii, potrivit tra­diţiilor lui Lynch, dacă vor re­clama şi vor cere măsuri. Vic­timele şi-au abandonat locuin­ţele şi au plecat în alte locuri, ca să scape de urgia „Marelui Dragon“. Acesta din urmă, Dr. Samuel Green, a desminţit cu cinism că fărădelegile sunt o­­pera oamenilor lui. Parlamentele locale din Ala­bama şi Georgia au respins de curând un proect de lege care­eorgia şi Alabama îşi dispută întâietatea în domeniul barbariilor rasiale printre cele 48 state desunite, care sunt con­taminate toate in diverse pro­porţii de acest flagel ruşinos. In ultimele două luni, Ala­ interzicea portul măştilor. „Campania“ Klu Klux Klanu­lui e în plină desfăşurare, iar autorităţile complice în cam­pania de terorizare şi de dis­criminare rasială, nici nu se gândesc să intervină. Marea Britanie duce tratative dis­perate pentru a i*u-și devaloriza lira... (Ziarele) Leul britanic : — încă nu, te rog ! Desen de LEX AMERICANI RECUNOSC In Atena monarho-fascistă şi trumanizată domneşte o cruntă mizerie şi o mare oboseală, raportează cores­pondenţii americani. Luxul scandalos al traficanţilor la bursa neagră condusă de înşişi foşti, actuali sau vii­tori miniştri, ca faimosul Markezinis, contrastează cu mizeria masselor. Soldaţi greci în uniforme americane zdrenţuite împânzesc străzile şi controlează barierele ora­şului, din care niciun vehicul nu poate pleca fără autorizaţii speciale. Soldaţii americani sunt numeroşi şi au o atitudine arogantă şi provocatoare faţă de populaţie, ceea ce dă loc la numeroase incidente. Dansul e în mod oficial interzis, dar bineînţeles nu pen- t tru americani şi pentru cei ce pot să plătească intrarea în­­ numeroasele localuri de lux şi de desfrâu, în care preţurile­­ sunt exorbitante „chiar calculate în dolari“. Salariaţii luptă­­ cu dificultăţile uneia „din cele mai groaznice inflaţii din­­ Europa“. Ca rezultat al doctrinei Truman, corespondenţii I americani ,sunt obligaţi de fapt să recunoască astăzi fan­- I mentul unei politici internaţionale care menţine în stare de­­ război, un al nouălea an, o țară care a cunoscut „binefa-­­ cerile“ succesive a două expansiuni imperialiste : fascisto-­ hitleristă și anglo-americană. C­onsiliul Federal austriac a discu­tat recent dacă e cazul sau nu, să pună în aplicare o lege care să prevadă scoater­ea din circu­laţie a tipăriturilor contaminate de fascism. (Remarcăm în treacăt, că or­ganul acesta — Consiliul Federal — este alcătuit din reprezentanţii provin­ciilor şi constitue într’un fel „Senatul” austriac, care are dreptul să infirme orice lege adoptată de Cameră). Raportorul problemei în discuţie, Lügmeyer, reprezentant al partidului popular guvernamental, nu s’a sfiit să ia pe faţă apărarea „teoriilor” fasciste. Lügmeyer a declarat că legea pune în seama aparatului administrativ „o po­vară periculoasă şi inutilă”, intre altele Lugmeyer a făcut o mărturisire sem­­nificativă, declarând că şi „cercurile” guvernamentale consideră această mă­sură inutilă”, şi că „scoaterea cărţilor fasciste din uz ar da o lovitură irepa­rabilă bibliotecilor’. Pentru biblioteca regională din Styria a adăugat Lüg­meyer „scoaterea literaturii interzise ar însemna o adevărata catastrofă”. Consiliul Federal s’a declarat de a­­cord cu concluziile lui Lügmeyer și a respins legea buclucașă. Biblioteca regională din Styria se află la Gratz unde deunăzi, procesul unor bande de complotişti fascişti s’a terminat cu absolvirea acestora. Leaderii partidului popular austriac, ca de altfel şi cei ai partidului so­cialist se complac de minune nu numai în concubinajul cu lepădăturile fasciste dar și nn sosul „spiritual” al acestora. G­eneralii hitlerişti von Faber de Faur şi von Rothenberg, responsabili de Împuşcarea unor ostateci la Bordeaux şi Dijon, au fost achitaţi zilele ace­stea de tribunalul militar din Paris. Reabilitarea colaboraţioniştilor şi achitarea bestialilor criminali hitlerişti se desfăşoară paralel cu reînvierea militarismului teuton, sub forma cea mai proaspătă a „atlantizarii” pentru care pledează însuşi „Monde”, oficiosul d-lui Schumann. Cerând „reconstituirea unor forţe militare germane”, ziarul preconizează următoarele: „tru­pele anglo-saxone şi franceze îşi vor inceta rolul de trupe de ocu­paţie, transformându-se în trupe aliate (sic !), jucând astfel rolul trupelor americane staţionate în Franţa spre sfârşitul războiului”. Propunerea oficiosului socialist seamănă cu două picături de apă cu planul creierii unei noi armate germane, expus recent de Herr profesor Carlos Schmidt, unul din elaboratorii „Constituţiei" de la Bonn, in care-şi pun atâtea ilu­zorii speranţe d-nii Achesen, Be­vin şi Schumann. Vulturului german, cu svast.jca’n cioc, încep să-i crească ghiarele... Renaşte militarismul german 1 sz. 146 BLUM : — Numai 13 participanţi... Mai găsiţi unul, căci altfel gazetarii au să susţină că a fost sala goală. Desen de R. DRAGAN Cocoşul din Auberge de Monney şi bugetul Franţei P­arlamentul francez a avut de examinat în ultima vreme spi­noase probleme bugetare. In Mai, deficitul bugetar al Franţei ajun­sese la respectabila sumă de 83 miliar­de franci. In tot cursul lunii Mai, în Camera franceză au avut loc discuţii extrem de aprinse asupra mijloacelor de acoperire a deficitului bugetar. La 3 iunie camera a ţinut şedinţă toată noaptea. A doua zi, parizienii care voiau să afle ultimele noutăţi, puteau citi în „Figaro” — unul din cotidianele reac­ţionare din capitala Franţei — urmă­toarea informaţie tipărită în prima pa­­gină, la loc de frunte şi cu­stere groase: „A murit cel mai deştept cocoş din Franţa”. ■' Textul Informaţiei era ticluit *sit!8! : Eri, Îs Auberge de Monney (departa­mentul Indre et Loire) a murit cel mai deştept cocoş; purta numele de Jules. El executa ordine date în limba fran­ceză şi engleză. Turiştii nu scăpau oca­zia dacă erau în Franţa să vină să-l vadă. Din fericire, Jules a lăsat nume­roşi urmaşi". Şi în josul paginii, într-un colţ cu o literă extrem de mică, dezbaterile par­lamentare asupra problemelor buge­tare. Şi totuşi să nu creadă cineva că e la mijloc vreo glumă. Lucrurile sunt se­rioase. Pentru că din discuţiile asupra problemei acoperirii golului bugetar, cetăţeanul francez ar fi putut afla cumva ori costă războiul din Vietnam şi cum sabotează marii industriaşi re­facerea ţării, cum se eschivează aceştia de la plata impozitelor, etc., etc. Nu-i mai bine atunci ca francezii să nu afle toate acestea şi să se con­soleze cunoscând că cocoşul din Au­berge de Monnny a lăsat urmaşi ? (După „Isvestia”) Ministrul marinei din TJ. S. .A a demisionat (Ziarele) — A demisionat ministrul marinei! — Asta știa ceva, — sa știi că ne scufundăm! (Desen de VAL) O INTRARE „SOLEMNĂ" S­ub titlul de mai sus, ziarul francez de dreapta „Le Monde" descria intrarea in Saigon a lui Bao-Dai, uns „împă­rat” al Indochinei prin graţia im­perialiştilor francezi şi americani. Căteva extrase din articolul în­chinat „solemnităţii” amintite, dau o idee foarte sugestivă asupra felului în care Bao-Dai a luat con­tact cu „poporul său”. „Un important serviciu de or­dine asigura protecţia cortegiului, care era precedat de şase automo­bile blindate. „Zilele dinaintea sosirii lui Bao-Dai la Saigon au fost carac­terizate printr’o intensă activitate politică şi poliţienească”. „Şase mii de liceeni au făcut grevă şi au refuzat să intre in ziua aceea în şcolile lor”. „Cu toate îndemnurile prefec­turii, populaţia n’a pavoazat”. Pe scurt... un adevărat triumf! D-nul Bevin şi teoria cunoaşterii­ upă cum ne informează „The Times“, d-nul Bevin a emis de curând unul din principiile sale „fundamentale“, în domeniul politicii. Iată-l: „Nu am­ niciun motiv să cred — exclamă ministrul — că ceea ce nu există în arhivele Foreign Office-ului există în realitate !“ Scurt ! După cum se ştie, voinţa mas­­selor nu figurează in arhivele ministerului de Externe brita­nic, — şi in consecinţă, după părerea d-lui Bevin, voinţa masselor nu există. Socotim totuşi utilă această teorie beviniciană a cunoaş­terii, pentru ziua când voinţa masselor se va impune cu ho­­tărire in Anglia, iar d-nul Bevin, trecând din arhivele Foreign­ Office-ului la arhiva istoriei, va deveni — după pro­pria mărturisire, — „.Inexistent. ”

Next