Contemporanul, iulie-decembrie 1950 (Anul 4, nr. 197-221)

1950-07-14 / nr. 197

4 I­n oraşele şi satele eliberate ale Coreei de Sud, au loc me­­l­e Unguri entuziaste. Poporul primeşte cu bucurie nestăvilită ar­mata eliberatoare a Republicii Populare Democrate Coreene, purtătoarea speranţelor luminoa­se pentru o viaţă nouă, mai bună şi mai dreaptă. Pe străzile Seulului eliberat se scurg coloa­nele de prizonieri ale armatei mercenare din Coreea de Sud. Au apărut şi primii prizonieri din ar­mata lui Truman şi Mac Arthur. Trufaşii agresori, acum prizonieri, păşesc cu capul plecat pe stră­zile­­ oraşelor în care stăpânea până mai eri clica lui Li Sân Man, dictatorul fascist. In acelaş timp, în ziarele avide de senza­ţional din capitalele apusene au apărut documentele fotografice ale primelor înfrângeri americane în Coreea, un bombardier american B 29 prăbuşindu-se în flăcări, etc. Văzând că agresiunea plănuită la Washington şi executată de trupele mercenare ale lui Li Sân Man a fost respinsă şi este in primejdii de a fi complect lichi­dată de vitejii apărători ai Co­reei de Nord, clica imperialistă şi militarista din Statele Unite a călcat în picioare pacea şi liber­tatea popoarelor. Monstruoasa intervenţie ameri­­cano-engleză în Coreea, nu are precedent în istoria relaţiilor internaţionale de după cel de al doilea război mon­dial. Truman are însă motiv să se întrebe in aceste zile dacă nu a fost rău sfătuit atunci când s’a grăbit, să-şi trimită mercenarii in foc. Agresorii americani nu şi-au însuşit învăţătura istoriei care spune că un regim odios, urît de popor nu poate fi salvat cu avioane şi vase intervenţio­nist­e şi nici măcar cu infanteria! In presa reacţionară din Apus au început să apară consideraţii amare în legătură cu evenimen­tele din Coreea. „Graţie căror împrejurări — se întreabă ziarul reacţionar francez „Combat” — sau­ cărei fatalităţi istorice, Statele­ T­nite acordă tot­deauna sprijinul lor în această Asie răsvrătită celor mai scanda­loase regimuri" ? Situaţia din Coreea este caracte­ristică pentru ţările Asiei care au de ales între drumul eliberării so­ciale şi naţionale deschis de Marea Revoluţie din Octombrie şi con­firmat în mod strălucit de revo­luţia chineză, şi drumul robiei coloniale sub cisma imperialistă în timp ce în Coreea de Nord re­gimul democratic instaurat în ur­ma victoriei istorice a Armatei Sovietice asupra fasciştilor japo­nezi, asigură mersul ţării spre prosperitate şi progres, tabloul Coreei de Sud încăpută în ghia­­rele imperialiştilor yankei, apare înspăimântător în chiar descrie­rile făcute de unii călători şi zia­rişti americani şi occidentali. Aci domnea un regim de cruntă reac­­ţiune socială şi politică. Şomajul, mizeria, foametea, exploatarea moşierească, teroarea fascistă, erau la ordinea zilei. Zia­ristul Allen Raymond în „New-York Herald Tribune’’, vor­bind despre regimul lui Li Sân Man, spune: in Coreea este o mică dictatură condusă de un guvern poliţist. Femei şi copii sunt omorâţi fără re­­muşcare, morţii sac neîngropaţi zile întregi pe străzile satelor, tor­turarea adversarilor politici cap­turaţi este un lucru de toate zi­lele. Viaţa omului este mai iefti­nă ca gunoiul". Ziaristul francez René Dany prezintă o altă faţă a aceluiaş tablou: „Miazmele răspândite de descompunerea socială şi politică a Coreei de Sud, sunt atât de pu­ternice încât chiar şi John Foster Dulles nu se putea să nu le sim­tă. Coreea era o pradă în ghia­­rele proprietarilor agricoli celor mai feroci, ca şi ale cămătarilor celor mai avizi. In această ţară domneau condiţii de exploatare medievală. Acest scandal social isi găsise cea mai perfectă expresie politică în guvernarea lui Li Sân Mân”. Acesta este regimul odios pe care cotropitorii americani vroiau să-l introducă în întreaga Coree, pentru a frânge voinţa de liber­tate a poporului coreean, pentru a transforma Coreea într-o colo­nie şi o trambulină strategică în planurile de agresiune urzite de Wall­ Street. împotriva acestui re­gim luptă astăzi cu arma în mână trupele eliberatoare ale R­­P. D. Coreene şi puternicele unităţi de partizani răspândite pe întreg te­ritoriul Coreei de Sud. Urmând exemplul revoluţionar al Chinei eliberate, popoarele din Asia îşi încordează tot mai mult artele pentru a rupe lanţurile xploatării coloniale. In zadar se uită negustorii de moarte din Wall-Street, transformaţi in fan­­armi ai colonialismului, depă­­t de istorie. Pretutindeni, impe­­raliştii americani îşi leagă soarta pe reprezentanţii descompuşi ai unor clase sociale de exploatatori, lipsiţi de orice bază în ţările lor şi care sunt acum măturaţi din întreaga Asie. „Sumele împrumu­­tate acestora — scrie ziarul „Com­­bat’­ — sunt delapidate şi nu fac decât să crească conturile la bănci ale personalităţilor influ­ente. Echipamentul livrat ajunge in cele din urmă în mâinile ad­­versărilor. Soldatul devine parti­zan în rândurile armatei inamice. Cu cât este mai mare ajutorul, cu atât este mai mare înfrânge­rea’’. China şi-a cucerit libertatea amătate din populaţia Asiei şi-a cu­cerit de pe acum libertatea, arătând tuturor popoarelor din Asia şi lumii întregi că aceasta se poate realiza — în condiţiile speci­fice Asiei — numai prin lupta armată împotriva imperialismului. Sprijinin­­du-l pe banditul Ciang-Kal-Sek şi si­nistrul său regim corupt şi putred, imperialiştii americani au desvăluit adevărata faţă a politicii lor expan­­sioniste de jaf şi de înrobire. Prin aceasta, ei au determinat mai mult popoarele Asiei să se ridice cu hotă­­rîre pentru a-şi cuceri libertatea şi in­­dependenţa naţională. „Ciang şi guvernul său — scrie Raymond B. Fosdick în revista „The New­ York Times Magazine" — au devenit un simbol , al­­e acţiunii şi al prăbuşirii i morale. Acţiunea noastră unilaterală ne-a costat nu numai pier­­derea Chinei, ci a avut repercusiuni nefericite şi în Asia de Sud-Est”. Măreaţa luptă revoluţionară a po­porului chinez se desfăşoară acum în special în domeniul reconstrucţiei şi desvoltării paşnice a Patriei, în do­­meniul luptei pentru lichidarea feu­dalismului şi a construirii unei vieţi noui, a unei Chine populare puterni­ce. Reforma agrară votată zilele tre­cute la Peking pune capăt unei pe­rioade seculare de asuprire feudală. Poporul chinez nu uită însă că 6 mi­lioane de fraţi ai săi gem încă sub jugul lui Cang Kai Sek în insula Formosa. Nici fiola s-a americană a Pacificului, nici superfortăreţele sbu­­rătoare nu vor putea opri poporul chinez să desăvârşească eliberarea Pa­triei sale. Cunoscutul ziarist reacţio­nar american Walter Lippman, care pozează în rolul de sfătuitor cinic şi „realist” al imperialiştilor americani, pronostica încă la 7 ianuarie 1950, eşecul oricărei încercări de interven­­ţie directă americană în afacerile Formosei şi ale Chinei. „Nu trebue să ne înglodăm în ideea care este la rădăcina afacerii Formosa — scria Walter Lippman — că insula ur­mează să fie considerată ca o tram­­bulină pentru o eventuală invazie a Chinei. Această politică ne-ar com­­­promite într’un proect pentru a cărui realizare nu am putea ridica și nu am ridica niciodată puterea militară necesară. Căci, dacă am aduna chiar arrmatele necesare pentru a obţine un rezultat, decisiv în chestiunea chineză — în ipoteza că am putea-o face — ultimul lucru pe care l-am face, în afară doar dacă am renunţa la bunul simţ, ar fi să îngropăm aceste ar­­mate în China, făcându-ne noi înşi­ne neputincioşi în orice parter a lumii”. Iar ziarul „New­ York Times” trăgea cu amărăciune următoarea conclu­zie în legătură cu aceeaşi problemă: „Ne găsim în faţa unei lupte de idei şi ideile nu pot fi învinse cu bombe sau vase de război”. „Daca pierdem Indochina putem pune la dosar harta Asiei de sud-esP L­a graniţa de Sud-Est a Chi­nei, se află o peninsulă de 750 mii km.p.. Este Indochi­na care formează o punte de 800 mile între Republica Populară Chineză şi Malay­a, având graniţe comune cu Burma şi Siamul. Dea­­lungul coastei de Sud a peninsu-­­lei se întinde R. D. Vietna­meză. Vietnamul este una din cele mai bogate ţări din Asia de Sud- Est, care au aţâţat de decenii poftele colonialiştilor francezi. In partea de Nord a ţării se găseşte cositor, tungsten, zinc, manganez, cărbune, orez, iar în Sud cauciuc, ceai­, piper, vite, piei şi orez­ Cele 21 milioane de locuitori ai Viet­namului au început lupta lor pentru libertate încă de pe vre­mea cotropitorilor japonezi. Victo­riile istorice a­le revoluţiei chineze au dat şi dau acestor lupte, un avânt crescând. Când s’au întors după cel de al doilea război mon­dial, colonialiştii francezi nu au înţeles tocmai acest lucru esen­ţial. Poporul vietnamez cunoscuse lupta de eliberare şi nu mai era dispus să se întoarcă din nou sub jugul colonialismului. Sub condu­cerea lui Ho Chi Minh, forţele re­voluţionare din Indochina, duc un război crâncen împotriva vechilor stăpâni care au revenit în Indo­china sub forma unor noui inva­datori. De cinci ani guvernele re­acţionare franceze trimit la moarte zeci de mii de oameni şi cheltuesc sume uriaşe pentru „răz­boiul odios" din Vietnam. Cu toate acestea, peste 9­ Ph, din teritoriul Vietnamului se găseşte astăzi în mâinile armatei popu­lare de eliberare. Cât de impor­tant este acest lucru se poate ve­dea şi dintr’o declamaţie apărută în ziarul reacţionar „Daily Tele­graph’’, sub semnătura lui Sir Keith Murdoch, care scrie: „Dacă pier­dem Indochina putem pune desi­gur la dosar harta Asiei de Sud- Est”. Potrivit acelei fatalităţi istorice, de care vorbea ziarul „Combat", guvernul francez nu a găsit alt­ceva de opus tinerei şi puternicei mişcări de eliberare din Vietnam decât figura de carnaval a aşa zi­sului împărat Bao Dai, crescut şi educat in localurile de noapte ale Parisului. „Indochina — scrie ziaristul a­­merican A. T. Steel — este o po­ziţie cheie în Asia de Sud-Est”. Acest lucru i-a făcut şi pe impe­rialiştii americani să sară în aju­torul celor francezi cu gândul să le ia locul. După cum se ştie, monstruosul ordin al lui Trum­an, de agresiune împotriva popoare­lor ce luptă pentru eliberare in Asia, prevede intensificarea şi grăbirea ajutorului militar dat de Statele­ Unite, colonialiştilor fran­cezi. Dar, aşa cum spune „Daily­ Telegraph”, un ajutor militar în ţări ca Indochina, este o armă cu două tăişuri. Aşa cum s’a văzut în Coreea, în China şi în alte ţări, unde s’a produs intervenţia americană, aşa zisele ajutoare mi­litare americane ajung mai devre­me sau m­ai târziu în mâinile lup­tătorilor pentru libertate. In acelaş timp solidaritatea cla­­sei muncitoare din Franţa cu lupta de eliberare din Vietnam, capătă forme tot mai directe, prin împiedicarea transporturilor mili­tare şi de arme cu destinaţia Viet­­nam, prin refuzul muncitorilor din industrii de a fabrica arme destinate războiului colonialist. Iată de ce acelaş A. T. Steel exclamă cu amărăciune : „Pe vremuri o mare sursă de bogăţie, Vietnamul este astăzi pentru noi o povară”. Malaia strică week­endurile colonialiştilor britanici I­n măsura în care Vietnamul a devenit o „povară” pen­tru colonialiştii francezi, lupta de eliberare a poporului ma­­laiez strică după cel de al doilea război mondial, tot mai des, week-endurile colonialiştilor brita­nici. Malaia este o ţară nu mai­­ mare decât Anglia cu o populaţie de 6 milioane locuitori care se sbat intr’o neagră mizerie. 97% din lo­cuitorii ţării trăiesc dintr’un sa­lariu de foame. 78»/« sunt anal­fabeţi. 17°/o mor în fiecare an de tuberculoză. Singapore — „perla Orientului” — este oraşul tipic al cocioabelor. Populaţia trăieşte in aşa numitele „cubicule”, un fel de camere des­părţite între ele printr’un soiu de garduri. Alţi locuitori ai Singapo­­relui locuiesc în aşa numitele „spaţii” adică se tăvălesc pe trep­tele caselor — prin ganguri, sau in colibe construite din cutii sau bidoane de petrol. Iată aspectul uneia din ţările cele mai bogate din lume. Bogăţiile ei se scurg în buzunarele stăpânilor colonialişti. Cauciucul şi cositorul Malaiei asi­gură Angliei mai mulţi­ dolari de­cât toate produsele ei manufac­turate. Malaia a trecut şi ea prin şcoala luptei de eliberare dusă împotri­va cotropitorilor japonezi. Iar as­tăzi de mai bine de doi ani po­porul malaiez duce lupta împo­triva colonialiştilor britanici şi a exploatatorilor feudali băştinaşi. Obişnuitele acrobaţii politice ale imperialiştilor englezi nu au ser­vit la nimic. Poporul malaiez vede îmbunătăţirea radicală a soartei sale, nu în diversele „state” în­fiinţate şi patronate de imperia­liştii englezi d­­in câştigarea ade­văratei libertăţi politice şi în nimi­cirea odiosului regim colonialist din Malaia. „Federaţia Malaiei şi marea bază de la Singapore în extremi­tatea de Sud a Malaeziei sunt puncte critice pent­ru Britania în Orientul îndepărtat” — scrie zia­rul „New­ York Herald Tribune”. Grava situaţie în care se găsesc astăzi colonialiştii britanici în Ma­laia este descrisă astfel de ace­laş ziar : „Nu trebue să mergi prea de­parte de Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, ca să-ţi dai seama de situaţie. Am făcut o mică plim-,­bare cu directorul american al u­­nei mine de cositor situată la 8 mile în afara oraşului, pentru a-i vizita instalaţiile. înainte de a pleca, prietenul meu ştia prins revolverul de cingătoare. E tot­deauna precaut să ai un pistol cu tine, atunci când ieşi afară din oraş,­­ a remarcat el. In drum am trecut pe lând­ă unele exploa­tări de cauciuc. Totul este încolti­jurat cu sârmă ghimpată şi găr­zile păzesc intrările. Am trecut prin Ampong, un sat liniştit care cu câteva zile înainte a fost tea­trul unor împuşcături între lup­tătorii de guerilă şi poliţişti. Con­ducerea minei vine in fiecare zi la lucru cu automobile blindate. Societatea mai are o altă exploa­tare la 100 mile în interiorul ţării. Statele de plată şi banii se para­­şut­ează din avion”. O prrmată de 120 mii oamenii şi sute de avioane de război trimise­­ de laburiştii englezi, se dovedesc incapabile in faţa forţei crescân­de a armatei malaieze de elibe­rare. Războiul colonialist dus de im­perialiştii englezi în Malaya, a ridicat deasemeni impotrivă-i cla­sa muncitoare din Anglia, care şi-a exprimat revolta sa prin nu­meroase manifestaţii de protest. O conştiinţă nouă de luptă in Birmania .­­ituaţia nu este mai bună pentru­­ colonialiştii britanici, nici în Birmania, una din cele mai mari producătoare de orez din lume. Raz­­boiul a lăsat urme adânci in această ţară. Dar el a trezit şi o conştiinţă nouă de luptă perstru independenţă şi libertate. Guvernul social reformistu­lui Takvn-Nu care a acceptat inde­­pendenţa fictivă oferită după cel de al doilea război mondial de imperia­liştii englezi, se află într’o situaţie foarte grea. In Birmania se împle­teşte lupta organizată a partizanilor cu revolta naţională a Karenilor, o populaţie de vreo 2 milioane de oa­­meni care locuesc in regiunile de pe litoral. Mişcarea populară de elibe­rare a obţinut succese importante. In frontul unic format în această ţară intră Partidul Comunist, sindicatele muncitoreşti şi uniunile ţărăneşti in­terzise, unităţi ale organizaţiei popu­lare voluntare „Panglica Albă“, care se unesc toate în armata populară demod­crată. Ziarele indiene anunţă ca ar­mata populară controlează în momen­tul de faţă un teritoriu cu o supra­faţă de 50 mii mile pătrate, în care locuieşte peste jumătate din populaţia ţării. „Abia pune mâna guvernul, (este vorba de guvernul marionetă Takvn- Nu) pe vreun sector oarecare, că pier­de un alt sector la 100 mile depăr­tare” scrie ziarista americană Mar­­gareth Parton. Clasa smunsitoare din India luptă împotriva social -reformismului plonialismul britanic împro­­pleteşte represiunea sânge-,­roasă a mişcărilor de elibe­rare din Asia cu acrobaţia şi ipo­crizia politică. Această metodă de asuprire în care violenţa şi ipo-­­crizia joacă roluri egale, este apli­cată după cum am văzut in Mala­­ezia şi în Birm­ania, dar cartea cea mare o joacă colonialiştii britanici in India. India este un imens rezervor de forţă umană. Având 375 milioane locuitori ea este, după China, cea mai populată ţară din Asia. India este un uriaş mozaic de rase, na­,­ţionalităţi şi religii diferite. Colo­nialiştii britanici au exploatat mul­tă vreme această situaţie, provo­când vrajbă intre oamenii muncii de diferite rasse, limbi şi credinţe religioase, aplicând bine cunoscuta politică : „divide et impera”. La­buriştii au găsit o formulă m­ai ra­finată pentru aplicarea acestei po­litici, divizând India într’un stat hindui şi unul musulman — Paki­stanul — şi într’un număr infinit de mici principate feudale. In cartea sa ,„Populaţia Indiei”, învăţatul indian­ burghez S. Cian­­drasekar, descrie astfel situaţia din India: „Foamea continuă, monstru­oasa mizerie şi mortalitatea, acea­sta este soarta popoarelor Indiei. Numai in Bengal au murit de foa­me înt­r’un singur an 3 milioane și jumătate oameni. 100 mame tinere dintr’o mie, sunt condam­nate la moarte, la nașterea primu­lui copil. Mortalitatea­ infantilă a­­tinge o cifră sguduitoare: in ulti-Doctorul către Mac Arthur: — E mereu sub 38... mii 20 ani, a murit în India fie­care al patrulea nou născut. 4 mi­lioane de oameni alcătuiesc arma­ta permanentă a şomerilor fără a mai socoti armata argaţilor şi a acelora cari au devenit robi de pe urma datoriilor”. Din punct de vedere politic, co-o­lonialiştii britanici au tras mari foloase de pe urma curentului ghandist. „Ideea” rezistenţii pasive era de fapt o importantă diversi­une, care devia lupta de eliberare a poporului. Un ecou întârziat al ghandismului este năstruşnica pro­punere făcută de curând în India de unul din „elevii“ lui Ghandi, de a se soluţiona foametea cronică care bântuie această ţară, prin stabilirea obligatorie a unei zile pe săptămână in care întreaga popu­­­laţie să nu mănânce. Astăzi, misiunea de deviere a ne­­mulţumirilor, de amăgire a masse­­lor populare, a revenit social-de­­mocraţiei de drea­pta. Colonialiştii britanici şi stăpânii lor ameri­cani, care se pregătesc să preia moştenirea britanică, nu numai în India, ci şi în întreaga Asie, pun speranţa lor în cei doi leaderi ai social-democraţiei indiene, Pandit Nehru în Uniunea Indiană şi Lia­­quat AH Khan în Pakistan. Recen­ta călătorie a lui Pandit Nehru, în Statele Unite, pătrunderea tot mai accentuată a monopolurilor ameri­cane în India, accentuarea represi­unilor sângeroase împotriva miş­cării muncitoreşti arată orientarea americană din­ ce în ce mai precisă a actualilor conducători ai Indiei. Proletariatul indian în frunte cu Partidul Comunist, a dus şi duce lupta pentru demascarea, atât a ghandismului cât şi a social-refer­atismului în viaţa politică a Indiei. Clasa muncitoare indiană, îşi asu­mă un rol din ce în ce mai activ în lupta de eliberare a poporului in­dian. Grevile generale din Bom­bay şi Calcutta din 1948, lupta îm­­potriva guvernului provinciei Ben­gal, greva generală de la Berar îm­potriva legislaţiei antimuncitoreşti, grevele marinarilor şi ale docheri­lor din porturi, ca şi puternica mişcare ţărănească din Telengana şi Pundjăb, arată creşterea puter­nică a conştiinţei de luptă a clasei muncitoare şi a aliaţilor ei. Trece­rea conducerii mişcării de elibe-­­rare naţională din mâinile bur­gheziei, gata oricând la compro­misuri şi trădare, în mâinile clasei muncitoare, deschide perspective cu totul nouţ luptei de liberare na­ţională şi socială a poporului in­dian şi pecetluieşte soarta colonia­lismului şi a stăpânir­ii imperialiste in această parte a Asiei. A­ceeaşi politică de duplicitate, ba­zată pe trădarea săvârşită de burghezie şi social democra­ţia de dreapta o duce impe­rialismul prin agenţii săi în Indonezia. Fruntaşii social democraţi din Indonezia, Hata şi Soekarno, au încheiat un ruşinos compromis, accep­tând o independenţă fictivă din mâi­nile colonialiştilor olandezi. Patrioţii indonezieni conduşi de Partidul Comu­nist, continuă insă lupta de eliberare şi dau puternice lovituri atât invadatori­lor olandezi cât şi lacheilor lor care au trădat revoluţia. Cât de puternică este această mişcare o dovedeşte fap­tul că guvernul trădător al Indoneziei a fost nevoit — sub presiunea masse­­lor — să refuze de a sprijini agresi­unea imperialistă din Coreea. In strategia americană, îndreptată împotriva mişcării de eliberare din ţările Asiei, centrele principale de re­zistenţă sunt regimurile social-refor­­miste din India şi Birmania ca şi re­gimul represiv din Malaia, girate de co­­lonialiştii britanici, imperiul de paie al lui Bao.Dai din Indochina, girat de co­­lonialiştii francezi, guvernul trădător din Indonezia, girat de imperialiştii olandezi. Imperialiştii americani pun însă spe­ranţe deosebite în Japonia şi ineurile Filipine. In aceste ţări, ei şi-au rezer­vat dealtfel rolul de dictatori şi pa­troni direcţi, iar ultimele evenimente arată că imperialiştii americani au hotărit să intervină direct şi in Co­reea, Formosa şi Vietnam. In arhipelagul Filipinelor, imperia­liştii americani patronează regimul antipopular a lui Elpido Quirino. Pro­tector al moşierilor şi al capitalişti­lor, slugă supusă a monopolurilor ame­ricane, regimul Quirino este tot atât de urât de massele largi ale poporu­lui filipinez, pe cât au fost de urâţi, în trecutul război, cotropitorii japo­nezi. In întreaga ţară se desvoltă o pu­ternică mişcare de partizani (Hukli). Acţionând la început în interiorul ce­lor opt provincii producătoare de orez ale Luzonului, Hukii s-au răspândit conduşi de neînfricatul luptător Louis Taruk în jurul Manilei, elibe­rând o parte însemnată a Filipi­­nelor. Simpatia poporului filipinez faţă de partizani nu poate fi ascunsă nici de cei mai reacţionari ziarişti a­­mericani. „Sporeşte numărul ţăranilor — scrie ziarista americană Dorothy Brandy — care sătui de politica de nedreptate a regimului, dau ajutor mişcării de guerilă. Numeroşi fermieri care lucrează ziua cu un aer nevino­vat, noaptea luptă alături de Huku­. Viitorul nu este trandafiriu­ în Filipi­ne, conchide ziarista. Tabloul este sub multe aspecte întunecat şi tulbure.” Japonia nu va deveni „arsenalul Asiei” In planurile criminale ale imperia­lismului american în vederea deslăn­­ţuirii celui de al treilea război mon­dial, Japoniei i s-a rezervat rolul unui arsenal al agresiunii imperialiste in Extremul Orient. Japonia este pentru imperialiştii americani în Asia, ceea ce este pentru ei Germania occidentală în Europa. Japonia are un mare poten­ţial industrial, fiind cea mai impor­tantă unitate industrială din Extremul Orient. Ca şi in Germania, imperia­liştii americani, au încheiat o cârdă­şie de afaceri şi război cu magnaţii finanţei japoneze, cu rămăşiţele fas­ciste şi militariste ale imperialismu­lui japonez. Dar planurile imperialiştilor ameri­cani se isbesc şi aci de o serie în­treagă de greutăţi. Cunoscutul ziarist reacţionar Owen Lad­imore scrie in „United Nations World“, că ideea că „Japonia poate fi transformată în­tr’un arsenal al Asiei şi că fiind un arsenal, trebue să deţină controlul a­­supra Asiei, este o iluzie. Spre de­osebire de Germania, Japonia este un arsenal fără materii prime" De altă parte, în presa burgheză americană se strecoară ideia că refacerea potenţia­lului industrial al Japoniei şi cârdă­şia imperialiştilor americani cu mag­naţii finanţei japoneze poate duce la renaşterea unui imperialism japonez cu ţeluri proprii şi cu tăişul îndreptat îm­potriva expansiunii americane în Ocea­nul Pacific. „Dacă Japonia — scrie „New York Times“ — ar deveni din nou destul de puternică, ea ar putea să domine singură (adică indepen­dent şi împotriva Statelor Unite) Pacificul Occidental.“ In acelaş timp, în Japonia se ridică un proletariat puternic, a cărui con­­ştiinţă de luptă revoluţionară a crescut odată cu accentuarea exploatării, cu prelungirea ocupaţiei americane, cu sugrumarea libertăţilor democratice. O importanţă deosebită pentru maturizarea conştiinţei politice a pro­letariatului japonez, a avut-o revoluţia victorioasă din China. Măsurile fasciste ordonate de către gauleiterul american Mac Arthur în Japonia, împotriva Partidului Comu­nist, dovedesc în primul rând că Par­tidul Comunist, este o forţă puternică în această ţară, lucru care nu a putut fi ascuns nici prin falsificarea rezul­tatelor alegerilor. Aceste măsuri mai dovedesc­­ că de fapt regimul fas­cist din Japonia este din ce în ce mai neputincios in faţa creşterii forţelor democratice. Măsurile de teroare fas­­cistă au arătat întotdeauna, că regimu­­rile care le introduc nu au nici un sprijin în masse, sunt unite de popor. Conştiinţa clasei muncitoare japoneze este dovedită şi de faptul că docherii japonezi, au trecut de la început la ac­ţiuni de rezistenţă activă împotriva a­­gresorilor americani din Coreea şi au hotărât să nu încarce armele pentru războiul deslănţuit de imperialişti în această ţară. Iată pentru ce presa burgheză ajun­ge din ce în ce mai mult la conclu­zia că numai prezenţa armatelor ame­ricane, reuşeşte să împiedice tempo­rar ca mişcarea revoluţionară de eli­berare a Japoniei să măture clica odi­oasă fascistă a lui Yoshida. însuşi ziaristul american Lindsay Par­rot a trebuit să recunoască că „Finan­ţând şi reabilitând Japonia, aşa cum au făcut Şi în China, Statele Unite riscă să a­jungă la concluzia că de fapt, efor­­tul lor a servit cauzei comuniste.“ D­eslănţuirea, desfăşurarea şi sfârşitul celui de al doilea război mondial au avut o in­fluenţă hotârîtoare asupra desvol­tării mişcării revoluţionare de eli­berare în colonii. Victoria istorică a Armatei Sovietice asupra fascis­mului german şi japonez, slăbirea lagărului imperialist în genere şi întărirea lagărului democraţiei şi al socialismului în frunte cu Uni­unea Sovietică, experienţa luptei armate dusă de popoarele Asiei sub conducerea comuniştilor pentru libertate şi independenţa naţională împotriva cotropitorilor japonezi, compromiterea burghe­ziei care a colaborat cu cotropitorii în timpul războiului, aceştia sunt facorii care au schimbat cu totul caracterul şi ritmul mişcării de eliberare din Asia. Hotântor este faptul că in urma celui de al doilea război mondial ,conducerea luptei de eliberare naţională a popoarelor din Asia (şi din întreaga lume colonială) a fost luată de clasa cea mai înaintată şi mai revolu­ţionară dintre toate clasele so­ciale, clasa muncitoare, şi de a­­vantgarda ei, Partidele Comu­niste. Compromisurile încheiate de burghezia trădătoare cu ex­ploatatorii colonialişti nu mai decid astăzi soarta mişcărilor de eliberare din tarile coloniale. Soarta acestor mişcări se află în mâinile sigure ale clasei munci­toare, al cărei drum de lupţi este luminat de razele glorioase ale Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. La ordinea zilei se află acum chestiunea desfiinţării totale a întregului sistem colo­nial al imperialismului. După cum a arătat experienţa Chinei, după cum arată astăzi experienţa Co­reei, rezistenţa şi lupta armată împotriva cotropitorilor imperia­lişti şi a slugilor lor este forma cea mai eficace a mişcării de eli­berare naţională in colonii. Acest lucru stânjeneşte in cel mai înalt grad planurile crimi­nale ale imperialiştilor cu învirs la deslănţuirea unui al treilea războiu mondial. Un factor im­portant în stânjenirea acestor planuri este solidaritatea puter­nic şi concret manifestată a cla­sei muncitoare din metropole cu lupta de eliberare a popoarelor din colonii şi ţările dependente. Impe­­rialiştii au spatele frontului subtili­­nat, in metropole de mişcarea muncitorească şi democratică, în colonii­ de mişcarea de eliberare naţională, iar atât in metropole cât si in colonii de uriaşa mişca­re mondială a partizanilor păcii. Iată pentru ce pregătirile de răz­boi ale imperialiştilor includ dis­­perate încercări de înăbuşire a mişcărilor democrate şi de sub­­grumare a mişcării de eliberare din colonii. „Imperialismul — a spus tovarăşul Stalin — nu poate trăi fără violenţe, fără sânge şi împuşcături”. Imperialiştii anglo-americani se învârtesc însă într’un­­ cerc vicios, căci tocmai aceste incercărti şi excese măresc forţa­ mişcărilor democratice şi de eliberare, de­­mascând pe exploatatorii impe­rialişti şi pe slugile lor şi călesc în luptă curajul şi experienţa cai­erelor mişcărilor de eliberare. Paralel cu încercările faliment­­are de a-şi impune cu forţa do­minaţia lor şubrezită în colonii, imperialiştii anglo-americani au mai Încercat, în ultima vreme, să folosească arma ipocriziei şi a duplicităţii, demagogia cea mai neruşinată. In vreme ce englezii jonglează In coloniile lor cu acor­darea unor independenţe fictive şi cu manevrarea leaderilor social reformişti, americanii încearcă — prin gura lui Truman şi Acheson — să se prezinte drept „prieteni” ai mişcărilor de eliberare în colo­­nii, „dispuşi” să dea o mână de „ajutor” popoarelor înrobite şi ex­ploatate din aşa zisele­­ regiuni înapoiate. Aceste încercări ca şi demonstraţiile de forţă s’au pră­­ buşit tot­­atât de ruşinos. Căci popoarele Asiei au văzut că prie­tenia şi ajutorul americanilor se îndreaptă întotdeauna spre slugi de teapa lui Ciang Kai Sek, Li Sân Man, Bao Dai, Quirino şi alţii la fel ca ei, adică spre cele mai descompuse vârfuri ale bur­gheziei reacţionare şi exploatai­toare. In colonii,­ ca şi în metro­pole, imperialism înseamnă reac­­ţiunea cea mai deşănţată, exploa­tarea cea mai neruşinată a clasei muncitoare, înfometarea masselor populare, îmbuibarea unui pumn de profitori, mizerie, suferinţe şi război. Aceasta pecetlueşte sen­tinţa istorică de condamnare la moarte a sistemului colonial al imperialismului şi a imperialism­­ului însuşi. A. Cernea şi I. Manea ! — Răsfoind presa imperialistă @ I. V. STALIN. — „Cu privire la marxism în lingvistică“, 38 pag., 8 lei. Editura P.M.R. • STALIN ŞI LENIN— „Des­­pre desrobirea femeii.” Editura P.M.R. • VASILE LUCA — Clasa muncitoare şi mişcarea naţională”. Editura P.M.R. • Acad. M. G. MITIN — Opera Iui V. I. Lenin ■,Materialism şi empiriocriticisti, şi lupta împotri­va reacţiunii idealiste contempo­rane”. Editura P.M.R. A TODOR JIVCOV (secretar al C.C. al P.C. Bulgar) — „Clica fascistă a lui Tito aţâţă la război in Balcani“. Edit. P.M.R. A A. M. STUPIŢCHI — „învă­ţătura micturinistă asupra desvol­tării organismelor", Colecţia „Agro­nomi­e-Zootehnie“, Editura de Stat, 52 pag., 12 lei. ¹ TRAIAN COŞOVEI — LA TALI­ANE (nuvelă) Editura pen­tru literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. colecţia Cartea Poporului — Iunie 1950, pag. 52, lei 15. n PETRU DUMITRIU — PRI­MĂVARA LUI ŞAPTEZECI ŞI UNU (nuvelă). Editura pentru literatu­ră şi artă a Uniunii Scriitorilor din R.P R., Colecţia Cartea Po­porului. Iunie 1950. Pagini 37. Lei 12. A. ION JIPA — VRABION­ DE ALii (povestire). Editura pentru literatură şi artă a Uniunii Scrii­torilor din R.P.R. Colecţia Albi­na — Iunie 1950, Pagini 32, Iei 5. S ION FANI­PINCIO — POE­Zii, Proză, Scrisori, cu un studiu introductiv de Ion Vitner — Edi­tura pentru literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor din R.IVR. Co­­lecţia „Biblioteca pentru toţi” — Iunie 1950 Pagini 142, lei 30. A TIBERIU VORNIC — OA lUD.il SUB PATRAFIR (roman). Editura pentru literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R.— 1950 Pagini 344 lei 125. m OCTAV MAGUREANU — „b­RÂTUL CU ŢIŢEI” (nuvelă). Editura pentru literatură şi artă a Ulniunii Scriitorilor din R.P.R. Colecţia Cartea Poporului — Iu­nie 1950, pag. 55, lei 15. A I. RIABOCLIACI — ZORILE (nuvelă) în limba română de Pe­tru Vintilă și G. Nicolau, Editura Cartea Rusă, pag. 116, lei 60. A I. FOPOV -FAMILIA (dra­­mă în 4 acte), traducere în limba română de Ioana Postelnicu și Xenia Stroe, Editura Cartea Rusă, pag. 63, lei 25. A A. MUSATOV — COPIII DIN STOJARI (Povestiri pentru copii) Ed. Tineretului, Iulie 1950, pag 196, lei 70. A I. LICSTANOV — BAIE­­TANDRUL DIN URAU (roman pentru tineret) ilustrat de N. Vi­­ting. Ed. Tineretului 1950, pag. 248, lei 95. A E ILIN A­­­GULIA GORO­­,­A (roman pentru tineret). Tradus de K. Schia? și M. Teo­­doru, Editura Tineretului, pag. 176, lei 80. Imprimeriile «SCRISUL LIBER” Str. Dobrogeanu Gherea No. 5 (fost Domniţa Anastasia) — Bucureşti»

Next