Contemporanul, ianuarie-iunie 1955 (Anul 9, nr. 1-25)
1955-01-07 / nr. 1
Scrisoare din Paris Andra Wurmser Un cititor român ar fi uimit dacă ar citi, în acest început de an, acea presă franceză care a exercitat asupra deputaţilor, în favoarea guvernului şi a reînarmarii Germaniei occidentale un şantaj mîrşav. Această presă ştie bine cît sînt cititorii de neliniştiţi şi în ce măsură dezaprobă ei votarea acestor acorduri. Atunci ea ie dă asigurări şi ie spune, ca unor copii care suferă: — N-o să fie nimic, dormiţi, dormiţi... Dar dacă 287 deputaţi din 627, — 287 de deputaţi au vot tat pentru ratificarea acordurilor — au cedat din teamă, din laşitate, interes sau prostie, ea, Franţa, a spus „nu“. Hotărârea parlamentară n-a fost obţinută de altfel decât cu preţul trucurilor, şmecheriilor, presiunilor, violării regulamentului adunării. S-a ajuns la o asemenea complicaţie de procedură, incit nimeni nu mai înţelegea nimic — ceea ce de altfel convenea adepţilor reinarmării, care — unii după alţii — afirmau sau scriau că votează cu ,,moartea in suflet“. Vot de suflete moarte, vot de resemnaţi, vot de Iaşi. S-a ajuns la votarea articolului 2, lăsîndu-se în rezervă votul pentru articolul 1 care, dacă ar fi fost respins, ar fi tras după sine, în cădere, şi articolele următoare. Dar este limpede că acest tameşbalmeş voit ascunde un adevăr simplu: poporul francez îşi strigă refuzul său şi zidurile parlamentului nu sînt atît de înalte încît marea voce a Franţei să nu se poată face auzită. Cu atît mai mult cu cît această voce ştie să vorbească ! Delegaţiile înconjurau palatul Bourbon, îi împresurau pe deputaţi, îi înconjurau la toate ieşirile; ele intrau în Incinta Adunării prin toate uşile. Se aflau aici femei, invalizi frînţi de şale din cauza rănilor, şi care mergeau sprijinindu-se în cîrje, se aflau socialişti şi comunişti, progresişti de toate nuanţele, catolici şi republicani independenţi şi radicali. Dinspre f mcare staţie de metrou, din toate gările soseau delegaţii. Veneau de peste tot, cu preţul nopţilor petrecute prin trenuri, conduse de socialişti care-şi arătau carnetele, de catolici, de deportaţi care-şi îmbrăcaseră costumele vărgate. Uzinele se puseră în mişcare, la rîndul lor Ultimele zile ale dezbaterilor au numărat în regiunea pariziană cîte o încetare a lucrului la fiecare cinci minute Şi fiecare grevă scurtă era urmată de trimiterea unei delegaţii de doisprezece, douăzeci sau şaizeci de muncitori. De la presiunile americane şi engleze la presiunile ziarelor, de la şantaj la capitulare, ziua hotărîrii finale a sosit.„Va fi greu“, spunea Mendes-France pe culoarele parlamentului). . N-au trecut decît zece minute de cînd scrutinul a fost încheiat şi agenţia oficială A.F.P. şi lansa vestea că acordurile au fost ratificate; de altfel depeşe soseau de la Bonn şi Washington anunţând satisfecţia stărpiliroului înainte chiar ca Franţa să a fost avertizată de rezultatul final. Acesta este un simbol. Rezultatul final, iată-1. 260 deputaţi au refuzat să voteze acordurile care legiferează reînarmarea Germaniei occidentale. 287 le-au acceptat, dar dat fiind că 74 parlamentari s-au abţinut, acordurile sunt votate de Adunarea Naţională cu o majoritate de... 27 voturi. Cifrele cad într-o teribilă tăcere, ele nu provoacă nici un fel de aplauze. Miniştrii, pe băncile lor, îşi plecau capetele, preşedintele Consiliului, cel ce declarase că aprobarea cu o slabă majoritate echivalează cu o respingere, nu îndrăzneşte să respire uşurat-27 voturi? Ei! El s-ar fi mulţumit şi cui două sau trei... Deputaţii pleacă, s-a terminat de astădată; 27 voturi! Socialiştii francezi au trădat pe socialiştii germani, au trădat pacea, acordurile sunt votate. Votate, dar nu încă ratificate pentru că mai trebuiesc acceptate de Consiliul Republicii. Dacă acesta le respinge, ele vor trebui din nou supuse votului Adunării. Și această navetă va dura trei luni, adică mai exact o sută de zile. De aici încolo... Bătălia nu s-a terminat; ea nu se va termina. Acordurile nu au încă forţă de lege. Şi ce forţă ar putea avea oare în Franţa această demisie naţională ratificată de o minoritate de favoare? Vom mai vorbi despre acordurile de la Bonn, Londra şi Paris. Dar ar însemna să cădem într-un cretinism parlamentar de neiertat, dacă am vedea numai acest rezultat — oricît de grav ar fi el, pe care un prieten îl numea „democraţia celor 27 de voturi”. In timpul celor 10, zile de dezbateri, multe lucruri s-au schimbat în Franţa şi de aceste schimbări noi n-am terminat încă de vorbit. Dl. Mendes-France iese din aceste şedinţe cu o poziţie serios slăbită. El va cădea cînd rivalii săi (nu spun adversarii cui) r .’pi 1 ■1 — — 1.. .O' - -ţtiu. ce în ce mai iritat; din ce în ce mai puţin stăpân pe el şi-a luat responsabilitatea reînarmării germane. Niciodată de la eliberare, un preşedinte de consiliu n-a venit la putere cu o asemenea popularitate. El n-a făcut nici ceea ce trebuia să facă, nici ceea ce putea să facă; politica sa este aceeași ca a predecesorilor săi. Dar poporul francez vede astăzi limpede nu numai jocul lui Mendes-France. Noi vom putea aprecia curînd ceea ce înseamnă în special pentru clasa muncitoare franceză rolul jucat de social-democraţie. Trebuie repetat că discursul care a redat cel mai limpede sensul antisovietic al acordurilor de la Paris, este discursul lui GuyViollet, secretarul general al partidului socialist. Partidul care-şi asumă, ca partid, responsabilitatea cea mai grea, este partidul socialist. Or, nu trebuie să fii un mare profet pentru a ghici că reînarmarea Wehrmachtului sau , chiar numai încuviinţarea refoarmării, va apăsa greu i pe umerii muncitorului francez. Dacă acordurile contracarează mişcarea pentru destinderea internaţională, de care toată lumea se bucura în 1954, socialiştii sânt aceia — dacă nu chiar ei singuri — care poartă răspunderea faţăde opinia publică în general şi faţă de opinia muncitorească în special. Dar nu trebuie confundaţi conducătorii partidului socialist cu militanţii săi. Din acest punct de vedere, ultimele zile ale anului trecut au fost marcate de un fapt de o considerabilă importanţă : multiplicarea acţiunilor comune ale socialiştilor şi comuniştilor împotriva reînarmării germane. Un ziar din nord a publicat o simplă listă a acestor acţiuni ; ele ocupă o pagină întreagă. In uzine, în micile orăşele, în cartierele marilor oraşe, aceste legături reînnoite nu vor rămâne fără viitor, căci ele poartă în sine germenele unităţii muncitoreşti, temelia tuturor succeselor democratice. Atunci cînd naziştii ne-au ocupat ţara, s-a creat o unitate care grupa partidul clasei muncitoare, socialişti, catolici, patrioţi de toate nuanţele. Exemplul nu este prea îndepărtat şi nici uitat. Drumul spre o unire largă a tuturor francezilor este deschis. Nu ştim dacă această unire se va realiza foarte repede — acest lucru este posibil — dar vedem că ea este pe cale să se înfăptuiască. Aş vrea să închei. Cred că şi dumneavoastră, ca şi mine aţi simţit ce au însemnat cele 10 zile de dezbateri pentru lupta poporului francez împotriva unei politici pe care nimeni, nici chiar prontatorii ei, nu îndrăznesc s-o laude. Fără îndoială, jocul mereu fals al democraţiei burgheze permite această monstruozitate, atunci cînd Mendes-France însuşi recunoaşte împotrivirea poporului francez faţă de reînarmarea Germaniei occidentale, s-au găsit 287 de deputaţi ■eAee: dl! volet acc...de re 1:0 ;1... Slăbiciunea acestor deputaţi apare cu atît mai vădită atunci cînd o punem faţă în faţă cu forţa poporului francez. Deja presa engleză vorbeşte pe un ton dezamăgit; deja presa yankee se nelinişteşte, se enervează, insultă din nou Franţa şi strigă că ea inspiră „mai mult milă decît dispreţ“, deja opinia publică franceză se regrupează, se pregăteşte pentru noi bătălii. Prieteni, Nu trebuie să vă îndoiţi de poporul francez. El este acela care va avea ultimul cuvânt şi, cu acesta, pacea şi prietenia. El va face să răsune în acest an, aşa cum a răsunat în acea vară pe stadioanele Bucureştiului, frumoasa lozincă a tineretului lumii: „Pace şi prietenie“. MARIANA: Tu nu eşti Mendes-France, eşti Mendés-Deutschlandl... (Din „Irodalmi Ujsăg") PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VÂ! SAPTAMINAL POLITIC - SOCIAL - CULTURAL , ORGAN AL MINISTERULUI CULTURII Hr. t (431) \ JjGÎO Li® Vineri 7 ianuarie 1955 © 6 pagini 35 bani Concertele Filarmonicii din Sofia Orchestra Filarmonicii din Sofia — sosită recent în Capitala ţării noastre—şi-a început activitatea sub forma unui colectiv de artişti amatori. In anul 1929, Saşa Popov, proffesor de vioară la Academia de muzică din Sofia, a organizat cu această formaţie primul concert simfonic în Bulgaria. Sub conducerea eminentului dirijor Slaşa Popov, acest colectiv a devenit, în puţină vreme, o formaţie de prim rang, care a repurtat însemnate succese. In anul 1936, orchestra a devenit de stat, avînd ca prim dirijor pe Saşa Popov. După eliberarea Bulgariei de sub jugul fascist, la 9 septembrie 1944, această formaţie a fost reorganizată, alăturîndu-i-se un cor mixt de 120 persoane, o formaţie de muzică de cameră şi o orchestră de muzică populară. Activitatea Filarmonicii din Sofia cuprinde — pe lîngă concertele simfonice obişnuite, concerte populare date pentru oamenii muncii la locul de producţie şi concerte educative. Programul concertelor care vor avea loc în Bucureşti cuprinde lucrări ale unor compozitori ca : P. Vladigherov (dansuri romîneşti), Hagiev (Suită de dansuri pentru tineret), Paul Constantinescu (Brîul), George Enescu (Rapsodia I), Haciaturian (Dansul Săbiilor şi Lesghinka), Ceaikovski (Simfonia IV-a), Beethoven (Simfonia a Vil-a), Mussorgski (Tablouri dintr-o expoziţie) ş.a. Orchestra este condusă de dirijorul Saşa Popov, artist al poporului, laureat al Premiului Dimitrov, decorat cu Ordinul pentru ştiinţă şi artă, şi cetăţean de onoare al Sofiei. Saşa Popov şi-a câştigat merite însemnate în organizarea Filarmonicilor de Stat din oraşele Stalin, Russe, Pleven. In cadrul concertelor date de Filarmonica din Sofia îşi vor da concursul şi soliştii Vasil Cervaev — violonist şi Liuba Encevia —, pianistă, laureaţi ai Premiului Dimitrov. „Noi vrem pace !“ Desen: IR. TOIDZE in balet nou la Opera Maghiară de Stat din Cluj Pregătirea premierei baletului maghiar „Năframa“ de către Opera Aaghiară de Stat din Cluj ne-a prilejuit cel mai intim contact cu aria Republicii Populare Române. Nu este însă primul, deoarece în vara anului trecut, cu ocazia minunatului Festival al Tineretului desfăşurat la Bucureşti, am avut deja ocazia să facem cunoştinţă cu ea. E uşor de înţeles cu cîtă plăcere am primit invitaţia colegilor noştri români şi cu cîtă bucurie am venit în Romînia pentru a pregăti prima reprezentaţie a baletului „Năframa" la Opera Maghiară de Stat din Cluj. Baletul „Năframa“ a luat naştere ca rezultat al colaborării noastre cu compozitorul şi dirijorul Kenessey; aceeaşi colaborare creatoare a dus şi la reprezentarea baletelor „Csizmás Jankó“, „Majális“ şi „Csárdajelenet“. „Năframa“ este un balet realist cu temă populară, In a cărui muzică, pe lîngă numeroase motive populare, întîlnim și multe elemente de muzică cultă. Unitatea muzicală a operei se datorește în primul rînd faptului că muzica se pretează foarte bine la interpretarea coregrafică. Deosebit de aceasta, opera serveşte pina la capăt desfăşurarea realistă a acţiunii dramatice. Acest balet, spre deosebire de cele de tip vechi, nu constă dintr-o succesiune neîncheiată de dansuri şi părţi pantomimice, ci se bazează pe o totală continuitate în desfăşurarea acţiunii. Tocmai de aceea reprezentarea lui nu este o sarcină uşoară, maii ales cînd este vorba de un ansamblu de balet care face cunoştinţă abia acum cu arta dansului de tip nou. La Opera Maghiară de Stat din Cluj am pornit la lucru cu dansatori în majoritate tineri care au capacităţi şi pregătiri diferite. Lipsa mijloacelor de exprimare a fost compensată de rîvna și munca devotată a colectivului, fapte care au Harangozó Gyula Artist emerit al Republicii Populare Ungare contribuit la realizarea cu succes a baletului. Prin munca noastră am urmărit două scopuri : să reprezentăm „Năframa“ la un înalt nnvel artistic iar, pe de altă parte, în cursul pregătirii, să contribuim la ridicarea nivelului profesional al colectivului de balet al Operei Maghiare. In această operă şi corpul de balet are sarcini tot atît de grele ca şi soliştii, participînd tot timpul la acţiune. Printre membrii corpului de balet, ba chiar şi printre solişti există dansatori, care, cu cîţiva ani în urmă, au fost muncitori şi şi-au început cariera de dansatori în cadrul echipelor de dans ale uzinelor respectiv. Astfel, este Albu Aurel, care a dansat cu mult succes în rolul lui „Ferko“. El a făcut importante progrese datorită sîrguinţei şi talentului său. Deoarece nu am mai avut ocazia de a lucra cu un ansamblu atit de tînăr şi cucapacităţi atît de deosebite, am fost nevoiţi sa aplicăm o metodă de muncă pedagogică cu totul nouă. Judecind după rezultatele excepţionale pe care le-a obţinut ansamblul cu ocazia premierei, se pare că metoda de lucru a fost justă Desigur, rezultatul nu ar fi fost acelaşi, dacă membrii ansamblului n-ar fi lucrat cu atîta însufleţire, dacă ei n-ar fi fost atît de conştiincioşi şi dornici de a învăţa. Reprezentarea baletului „Năframa“ a exemplificat nu numai în acest domeniu eficacitatea prieteniei şi colaborării romînomaghiare; în cadrul corpului de balet al Operei Maghiare de Stat ne întîlneam zi de zi cu exemplul colaborării sincere, frăţeşti, dintre dansatorii romîni şi maghiari. Dansatorii maghiari tălmăceau celor care nu înţeleg limba maghiară îndrumările noastre, iar cite un dansator român care îşi însuşeşte mai repede figura de dans îşi ajută tovarăşii unguri într-un spirit colegial. Deci, reprezentarea „Năframei" a avut loc sub semnul colaborării romîno-maghiare. Sperăm că acest spectacol va cuceri deopotrivă dragostea şi aprecierea oamenilor muncii români şi maghiari. Corpul de balet al Operei Maghiare de Stat din Cluj va trebui să primească şi mai departe sprijin în vederea dezvoltării lui pe linie artistică, şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Din partea noastră, dacă se va ivi vreo ocazie potrivită şi va fi posibil, vom contribui şi în viitor cu bucurie la dezvoltarea corpului de balet al Operei Maghiare de Stat din Cluj. In acest număr: • DINA COCEA: Un popas la teatrul de amatori C.F.R. — Gara de Nord (pag. 2-a). • Interpretarea — o problemă însemnată a dezvoltării cinematografiei noastre (pag. 2-a). • GEORGETA HORODINCA: Un erou care putea să fie al timpului nostru (pag. 2-a). • EUGEN LUCA: Drumul unui erou (pag. 3-a) • S. A. GHERASIMOV: Dramaturgia cinematografică sovietică (pag. 4-a). • Dr. N. STERESCU şi Dr. D. MUJNAI: Aspecte ale activităţii revistelor medicale (pag. 5-a). • Şt. M. STOENESCU : Sub Steaua Polară (Pag.- 5-a). • VALTER ROMAN : Planuri condamnate la eşec (pag. 6-a). (Continuare in pag. 6-a) Munca teatrului cu autorii dramatici ir»'*« ^ ^ v a existto,«, roluri \ • $Jti deschizi J tffml şi drag ’oţi, dăruiţi cau. _j.frînd viabilitatea t . .iiimărate opere dramat, hioroase tradiţii realiste ale ă' .c romîneşti sint legate de dramaturgia naţională a lui Alecsandri, Caragiale, Hajdeu, Delavrancea. Initorrea teatrului rus a început odată cu operele lui Gogol, Şcedrin, Ostrovschi, Tolstoi, iar naşterea Teatrului de Artă este indisolubil legată de numele lui Cehov şi Gorki. Aceste exemple ne arată că progresul artei teatrale este in mod decisiv condiţionat de dramaturgia originală, că dezvoltarea profesională a regizorului şi actorului depinde în primul rînd de munca asupra pieselor originale, de apariţia unor opere dramatice caracterizate prin conflicte puternice, prin curaj şi îndrăzneală creatoare. Acest adevăr a căpătat în ultimii ani o răspîndire tot mai largă, prinzînd viaţă în munca teatrelor noastre, prin căutarea şi găsirea unor forme şi metode noi de colaborare între teatre şi autorii dramatici, înfiinţarea consiliilor artistice ale teatrelor şi plasarea problemei colaborării cu autorii dramatici în centrul preocupărilor lor reprezintă o etapă nouă în munca teatrelor, o experienţă care merită să fie cântărită, examinată. Credem că nu este de prisos să dăm cîteva aspecte din activitatea consiliului artistic al teatrului nostru, bănuind că ele pot avea valabilitate şi pentru alte teatre. Putem constata în primul rînd că prezentarea piesei de către autor direct acelora care o vor regiza şi interpreta, direct şi fără intermedul diferitelor instanţe care, nu arareori, duceau la îngreunarea procesului de finisare a pieselor, lungind în mod simţitor drumul piesei spre scenă — are mai multe rezultate bune. Faptul că actorul şi regizorul V. Moldovan Directorul Teatrului Naţional L. Caragiale" pot discuta piesa cu autorul ei desfiinţează acea deosebire nedorită care a existat până acum între piesa apărută într-o revistă literară şi piesa reprezentată pe scenă, scriitorul şi actorul discutând de pe aceleaşi poziţii creatoare, adică de pe poziţiile artei scenice. Şi actorul şi scriitorul învaţă mult în urma acestor confruntări din cadrul consiliului artistic. Actorul sare ocazie să cunoască probleme ale esteticii marxist-leniniste, zbuciumul şi clocotul scriitorului, lărgindu-şi astfel orizontul şi cunoştinţele, iar scriitorul, la rîndul său, va cunoaşte probleme ale procesului de creaţie al actorului, va cunoaşte cerinţele scenei, al căror cel mai competent cunoscător este actorul. Discutarea şi analizarea pieselor antrenează şi cointeresează actorii fruntaşi ai teatrului în sarcina stimulării concrete a dramaturgiei, îi face să se gândească profund asupra diferitelor probleme legate de piesa propusă. Actorul conștient analizează temeinic textul, caracterul fiecărui personaj, limbajul, conflictul piesei etc. El va fi interesat, nu numai atunci cînd i se va oferi un rol bun, dar îl va interesa însăși soarta piesei. Actori de frunte ca Ion Manolescu, Irina Răchiţeanu-Şirianu, Tanţi Cocea, Dina Cocea, Niky Atanasiu şi alţii, participînd activ la dezbaterile, consiliului artistic, ajută in mod concret la limpezirea problemelor puse, la îmbunătăţirea lucrărilor analizate. Ca un rezultat firesc al acestor dezbateri, care au contrbuit la munca rodnică a unor scriitori, în stagiunea actuală au intrat în repertoriul teatrului nostru piese ca : „Îndrăgostiţii“ de Maria Banuş, „Citadela sfărîmată“ de Horia Lovinescu şi „Trestiile de aur“ de Mioara Cremene. Exemple de acest fel furnizează şi munca altor teatre cu autorii dramatici. Aşa s-a realizat „Arcul de triumf“ de Aurel Baranga la Teatrul Municipal, „Pîrjolu!“ de Cezar Pestrescu şi Drelu Bondi, la Teatrul Armatei, „Drumul soarelui“ de Virgil Stoenescu la Teatrul Tineretului, „Avansarea şefului“ de Eugen Naum la Teatrul Naţional din Cluj, „Mereu împreună“ de L. Brukstein la Teatrul din Baia Mare, „Doamna noastră“ de Horvath Augustin la Tg. Mureş, „Torente de primăvară“ de K. Balia la Sf. Gheorghe etc. Dar cu toate că unele rezultate au început să servească, activitatea consiliilor artistice în ceea ce priveşte munca cu autorii dramatice încă departe de a fi satisfăcătoare Deseori, se întimplă ca unii membri ai consiliilor artistice să vină la şedinţe nepregătiţi, după ce au citit piesa superficială fără să mediteze adânc asupra problemelor ei. Din păcate, o asemenea atitudine manifestă şi valoroşi actori, care ar putea să ajute în mod substanţial pe autorii dramatici, ca Gh. Ciprian şi Radu Beligan. Dar, mai grav este că unii actori sau regizori, din considerente neprincipiale, din comoditate, se eschivează de la luarea unei poziţii ferme. Există cazuri de nesinceritate, de menajare şi de cocoloşire a lipsurilor pe motive ca acestea : „să nu jignesc“ sau „să nu se sidere“. Ultima şedinţă a consiliului artistic al teatrului nostru, de pildă, care trebuia să discute un poem dramatic al scriitorului Radu Boureanu, nu s-a putut ţine deoarece n-au venit decît doi membri ai consiliului. Lucrarea scriitorului Radu Boureanu are, fără îndoială, o seamă de lipsuri, dar atitudinea membrilor consiliului artistic este cu atît mai reprobabilă. Aceste căzui, fie că este vorba de o insuficientă pregătire, fie de nesinceritate şi teamă de a spune adevărul, împiedică desfăşurarea unor dezbateri ample, deschise, pasionate, la un înalt nivel principial. Uneori, chiar regizorii, care ar trebui să fie un exemplu în stimularea discuţiilor vii şi documentate, dau dovadă de lipsă de interes, comoditate şi pasivitate. Astfel, la teatrul nostru, regizorul principal Sică Alexandrescu, care prin priceperea, calificarea, experienţa şi pregătirea sa necontestate, poate să dea o contribuţie de seamă în munca consiliului, neglijează în mod permanent această sarcină. In altă ordine de idei, activitatea consiliului artistic al teatrului nostru ca şi aceea a celorlalte consilii se resimte de pe urma absenţei ,de la dezbaterile sale a unor scriitori şi critici de artă competenţi. De lucrul acesta ne-am dat seama cu toţii mai de mult timp. A sosit momentul însă ca problema antrenării unor scriitori şi critici să nu mai fie amânată, astfel încît prmele şedinţe ale consiliului nostru artistic să se bucure de o componenţă lărgită. Acestea ar fi unele aspecte ale unei laturi a problemei. Latura ■ cealaltă o reprezintă autorul şi piesa sa. înainte de toate, credem — în urma experienţei ■consiliului artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale“ — că autorii trebuie să fie mult mai exigenţi faţă de propriile lor lucrări. Este necesar să se înţeleagă că autorul este chemat să fie primul şi cel trai sever critc al lucrării sale, câştigând astfel încrederea actorilor, dându-se chiar exemplu, şi mobilizându-i în privinţa exigenţei. Dacă autorului îi lipseşte această calitate, este totuşi necesar ca el să se străduiască să aibă mai multă înţelegere şi calm în faţapărerilor actorilor, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna dintre cele mai juste. Numai o astfel de atitudine a scriitorului ii va da curaj actorului-să-şispună deschis şi hatâritpărerea, îl va mobiliza in munca da stimulare a dramaturgiei noi. Manifestările de nerăbdare, de excesivă sensibilitate, de susceptibilitate nejustificată, ale unor scriitori ca Horia Oeleanu, C. Constantin ş.a. demobilizează şi decepţionează pe uniii actori, membri ai consiliilor artistice. Şi aceasta deoarece mulţi dintre ei s-au obişnuit in ultimii ani să asculte cu răbdare şi cu aviditate părerile critice în legătură cu munca lor. Ei s-au obişnuit să repete de zeci de ori o scenă pentru a găsi şi exprima în mod convingător trăsăturile eroului pe care îl reprezintă, ei s-au obişnuit de asemenea să fie chiar schimbaţi dacă nu corespund într-un rol, ceea ce, după un timp îndelungat de repetiţii, este foarte dureros pentru un actor Autorul care vine în faţa actorilor cu un text nefinisat, neîngrijit şi pe deasupra se mai şi supăra că nu este criticat, nu poate să se aştepte la «un prea mare credit din partea consiliului artistic. Graba de a vedea peşi cît mai curînd în repetiţii, îi, face pe unii autori să uite că un text dramatic plat, fad, lipsit de ciocniri puternice, de caractere interesante, tipice, nu poate deveni niciodată un spectacol interesant, impresionant. Există autori care n-au încă experienţă, care nu cunosc încă suficient tehnica scenei, legile dramei, dar prezintă un text care este scris cu pasiune irezistibilă, care transmite spectatorilor mesajul vieţii clocotitoare. Dacă aceşti scriitori nu se vor grăbi şi vor cântări fiecare frază, fiecare cuvânt, atunci actorul şi regizorul sânt obligaţi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a suplini stîngăciile şi lipsurile piesei, inerente unui începător, îmbogăţind cu priceperea şi talentul lor, ideile autorului. Teatrul nostru a avut un astfel de