Contemporanul, iulie-decembrie 1955 (Anul 9, nr. 26-52)

1955-07-22 / nr. 29

DIMOS RENDIS către Conferinţa celor patru de la Geneva Astăzi nu scriu poezie, astăzi nu mai sînt poet. Astăzi nu am timp de poezie... Am descălecat azi de pe Pegas, i-am scos şeaua şi l-am trimis să pască slobod prin livezile tinere, iar eu, luîndu-mi tocul, hîrtia şi călimara, m­-am aşezat la o măsuţă, la o răscruce de drumuri vuind de forfotă omenească ; căci astăzi eu nu mai sunt poet, ci doar un simplu jălbar — oamenii-mi dictează şi eu scriu — eu scriu asemeni unui jălbar asemeni jălbarilor care scriu la poarta primăriilor cererile oamenilor. Astăzi, la fel — dar poate nu pe măsuţă, ci pe o piatră înnegrită scrie şi o mamă din Hiroşim­a, brodind cu firete-i albe de păr, cuvinte pline de speranţe, pe canavaua tristeţilor ei. Astăzi, împreună cu mine, şi un orfan din Lidice sau poate copiii lui Iulius şi Ethel scriu, cu litera lacrimii lor, strop cu strop, cuvinte pline de speranţe. Iar un invalid de război, apăsîndu-şi clija în glodul uliţelor, iscăleşte, cu pecetea cîrjei lui, trecerea unui om cu sufletul amar, dar plin de speranţe. Astăzi , glasul întregii omeniri îmi dictează, prietenii cunoscuţi sau necunoscuţi, vuietul oceanic al maselor, îmi dictează, îmi dictează cuvintele, iar eu le aştern pe hîrtie. Vouă vă scriu acest mesaj, celor Patru Mari! Vouă vă scriu, nu ca să-mi împărtăşesc credinţa şi marea mea dragoste pentru felul de viaţă care este viitorul omenirii, ci ca să amintesc de marea speranţă a oamenilor care-mi dictează aceste cuvinte... ★ ...Priviţi stelele de pe bolta înaltă a Genevei! Priviţi-le!­­ Priviţi-le şi veţi vedea — chiar şi­ acel ce n-aţi văzut pînă acum — că stelele strălucitoare de pe Înalta boltă a Genevei nu sînt stele! Ele sînt ochii plini de speranţă ai oamenilor, veghea zilelor şi nopţilor noastre. Priviţi stelele strălucitoare şi trageţi adînc în piepturi aerul răcoros al asfinţitului de vară, şi veţi simţi că nu e aer, ci răsuflarea întregii omeniri, care, mută şi dîrză, aşteaptă! Priviţi pomii ce-şi flutură crengile — pomii străzilor şi grădinilor lumii — şi veţi înţelege că nu pomii îşi flutură crengile, ci mîinile noastre, agitate, îşi dau votul pentru pace. Sînt mîinile noastre ale celor mulţi, care aşteptăm să vă vedem surîzînd în balconul Genevei pe toţi Patru, oferind omenirii un buchet de speranţe, să-l pună pernă sub căpătîi, ca omenirea să poată dormi, în sfîrşit, fără coşmaruri, şi fără deşteptări sufocante. Vă aşteptăm, să vă vedem surîzînd în balconul Genevei, căci nu vrem să credem că cineva ar mai încerca să ne înşele speranţele, căci nimeni nu-şi poate dori: nici blestemul mamei căreia i se smulge fiul, nici ura fetei ce şi-a pierdut iubitul, nici vrăjmăşia copilului căruia i se spulberă din nou visurile despre trotineta cea nouă. Vă aşteptăm să vă vedem surîzînd în balconul Genevei, pe toţi Patru, şi din mîinile întinse să-şi ia zborul nu un singur porumbel, cum zbura pînă acuma, ci patru albi porumbei, care să vestească, în cele patru puncte ale zării, că lumea poate trăi liniştită. Asta vă cerem vouă, astăzi, celor Patru Mari — — noi ştim că nu vă cerem un lucru uşor — dar vom putea totuşi trăi laolaltă dacă strîngîndu-vă mîinile în marea Sală de Consiliu a Palatului Naţiunilor din Geneva veţi simţi — şi acei ce n-aţi simţit pînă acuma — o tresărire uşoară. Ea este speranţa noastră cuibărită la palmele voastre, speranţa noastră ca o rîndunică speriată de zgomot şi frig ce aşteaptă căldură şi linişte d­in româneşti de Tom­a George Maiorescu PROLETÁRT DIN TOATE ȚĂRILE, UNITIVA' SÁTÁNINÁL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL , ORGAN AL MINISTERULUI CULTURII Nr. 29 (459) . Vineri 22 iulie 1955 , 6 pagini 35 bani Succesele ştiinţei sovietice în domeniul folosirii paşnice a energiei atomice Academia de Ştiinţe a Uniunii Sovietice a organizat la Moscova, la începutul lunii iulie 1955, o sesiune ştiinţifică importantă, privind aplicaţiile paşnice ale energiei ato­mice. La această sesiune au fost invitaţi să participe nu numai oameni de ştiinţă din toate colţurile Ţării Sovietice ci şi specia­lişti din întreaga lume. Cu această ocazie, cercetătorii sovietici au comunicat lucrările lor executate în ultimii ani în domeniul fizicii nucleare. Expunerea unui mare număr de aplicaţii ale energiei nucleare şi ale izotopilor radioactivi a cons­tituit, de asemenea, unul din obiectivele se­siunii Oglindă a unor uriaşe realizări, sesiunea a arătat că oamenii de ştiinţă sovietici au ajuns să stăpînească metodele de eliberare masivă de energie nucleară, să aducă o contribuţie însemnată la aplicarea în diferi­tele ramuri de activitate, a energiei nucleare şi izotopilor radioactivi. Sesiunea propriu-zisă de comunicări a du­rat 5 zile şi a fost deschisă printr-o şedinţă festivă in marele amfiteatru al Universităţii „M. V. Lomonosov“ din Moscova. Cuvîntul introductiv a fost rostit de academicianul A. N. Nesmeianov, preşedintele Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. Din discurs s-a putut desprinde clar im­portanţa excepţională a unei astfel de se­siuni ştiinţifice. Energia nucleară­­ este pe cale să revoluţioneze întreaga viaţă moder­nă. Prin fenomenele de fisiune şi de sin­teză nucleară, omul devine stăpîn , pe forţe imense, cu caracter fundamental în mani­festările universului, iar puterea lui a cres­cut atît de mult încît omenirea a fost pusă brusc in faţa unor probleme esenţiale pen­tru însăşi existenţa şi viitorul ei. Metodele cunoscute pînă acum pun deja omul în situaţia de a asigura, pentru cel puţin o mie de ani, energia necesară civili­zaţiei viitoare, oricît de rapidă va fi evoluţia ei. Dar aceste metode nu sînt unicele şi, de­sigur, într-un viitor nu prea îndepărtat, sa­vanţii vor oferi mijloace şi mai eficace de control şi utilizare a energiilor imense care zac ascunse în nucleele atomice. In faţa situaţiei noi aduse de stăpînirea forţelor nucleare, de puterea enormă pusă la dispoziţia omenirii prin manipularea acestui nou izvor de energie, trebuie luate precau­ţione serioase pentru ca această energie să poată fi pusă exclusiv în folosul şi pentru fericirea omenirii, ca ea să nu poată fi uti­lizată în scopuri de distrugere. Aceste simple consideraţiuni justifică pe deplin importanţa Sesiunii ştiinţifice amin­tite, care, de altfel, a pornit la lucru cu sta-Acad. Horia Huluba­­rea de spirit sintetizată în cuvintele intro­ductive ale preşedintelui Academiei; el a fă­cut apel la toţi oamenii de ştiinţă de pretutindeni să colaboreze prieteneşte la fo­losirea paşnică a energiei nucleare, în așa mod încît toate foloasele care pot fi trase să poată fi pe larg accesibile tuturor po­poarelor mari sau mici, puternic dezvoltate industrial sau la începutul drumului lor spre industrializare. Multe dintre comunicările prezentate au arătat cum, pas cu pas, savanţii sovietici au cîştigat terenul în diferitele probleme ridi­cate de energia nucleară, şi aceasta în con­diţiile neobişnuite de după război, cînd se­cretul ştiinţific făcea ca rezultate analoage dobîndite în alte părţi să nu poată fi acce­sibile. Comunicările acestea, ni s-a spus, nu re­prezintă de altfel decît o mică parte din contribuţia sovietică în acest domeniu, alte şi foarte numeroase expuneri urmînd a fi făcute la Geneva, cu prilejul Conferinţei in­ternaţionale pentru folosirea energiei atomice în scopuri paşnice, care va avea loc in luna august. Grija cu care au fost prezentate comuni­cările a dat fiecărui specialist putinţa de a se introduce complet în diferite aspecte ale problemelor. S-au făcut expuneri din do­meniul fizicii nucleului, al particulelor ele­mentare, acordîndu-se în special atenţie ace­lor probleme care au o directă legătură cu proiectarea diferitelor tipuri de reactori. Foar­te­ multe comunicări s-au referit la aplicaţii în domeniul chimiei, biologiei, agronomiei, tehnicii. Aceasta a scos în relief grija deo­sebită a cercetătorilor sovietici de a intro­duce cît mai repede în viaţă acest nou şi im­portant mijloc de lucru. După şedinţele de comunicări, participanţii la sesiune au fost invitaţi să viziteze insta­laţii mai importante şi laboratoare de cer­cetări care utilizează substanţele radioac­tive. A fost vizitată, între altele, o pilă experi­mentală cu apă grea, care funcţionează încă din 1949, şi care a servit la foarte multe lucrări esenţiale privind problema reactori­­lor. Centrala electrică alimentată de la un re­actor de 30.000 kw., răcit cu apă obişnuită sub presiune, a fost arătată cu detalii tutu­ror vizitatorilor,­atît sovietici cît şi străini. Vizita a fost impresionantă, această instala­ţie reprezenttnd prima încercare de a utiliza căldura reactorilor la o centrală electrică. In viitor, cu miile, astfel de instalaţii vor pune omenirii la indemină energia electrică de care va avea nevoie. Vizitatorilor li s-a creat posibilitatea de a vizita şi diferite tipuri de acceleratoare rea­lizate de oamenii de ştiinţă sovietici. Au fost îndeaproape cunoscute realizările existente la Moscova sau împrejurimi, precum şi cele din Leningrad, printre care: diferite tipuri de ciclotroane, de sincrotroane şi un sincrociclo­­tron foarte mare care poate accelera protoni pînă la 680 milioane de electroni-volţi. Aceas­tă instalaţie, după afirmaţiile specialiştilor străini, care au asistat la sesiune, este cea mai puternică instalaţie de acest tip din lume Instalaţia a fost urmărită cu de-amănun­­tul, vizitatorii primind răspunsurile de de­taliu pe care le-au cerut. Au fost expuse pe larg şi lucrările executate cu ajutorul insta­(Continuare in pag. 5-a) In cinstea Festivalului de la Varşovia, E.S.P.L.A. a tipărit un album de portrete, desenate de pictoriţa Florica Cordescu, în zilele Festivalului de la Bucureşti. DE SUS ÎN JOS : Coperta albumului — Yen Cen, (R. P. Chineză), — Neuron Bella Damz (Nigeria), — Tineri din R. P. Polonă. In acest număr: • DUMITRU POPESCU: Despre creația literară destinată brigăzilor ar­tistice de agitaţie a­ (Pag- 2-a) • ION BRAD: Cintecele pămîntului natal (versuri) (pag. 3-a) • GEORGE BALAN: Pe drumul ascendent al simfoniei romînești(pag. 3-4) • NADIA MUSULIS: Artele plastice şi caracterul obiectiv al legilor artei (pag. 4-a) • Acad. EUGEN BADARAU: Mai multe lucrări de popularizare a ştiinţei (pag. 5-a) • J. MARKOVICI: Studii sovietice despre filozofia clasică germană (pag. 5-a) • COMENTATOR: Destinderea internaţională — problemă vitală a po­poarelor (Pa8- ®-a) Bătălia pentru o recoltă bogată obiectiv central al muncii culturale de mase Ideea care stă la baza organizării în­tregii munci cultural­­educative de mase este aceea că ea tre­buie să contribuie la însufleţirea oamenilor muncii, să-i ajute să se orienteze mai bine în faţa multiplelor sarcini pe care le ridică activitatea din dife­rite domenii de producţie. In aceasta con­stă eficacitatea muncii culturale de mase. Acolo unde sarcinile devin mai mari şi mai complexe, acolo trebuie întărită şi munca culturală de mase, menită să-i înarmeze mai bine pe oamenii muncii în lupta lor. In momentul actual, muncile agricole de vară — îngrijirea unor culturi şi strîngerea grabnică a recoltei — pun în faţa oameni­lor m­uncii de la sate sarcini de o deosebită importanţă. Campania agricolă de vară, de care depinde în bună măsură asigurarea pîinii poporului este o campanie de cea mai mare însemnătate economică. Aceasta este o acţiune de sezon care trebuie făcută cu mare operativitate, cu un înalt spirit de răspun­dere. In faţa organelor locale de stat stă sarcina mobilizării cu mare rapiditate a tu­turor forţelor capabile să ducă la bun sfir­­şit această acţiune. In mobilizarea oamenilor muncii în actuala bătălie agricolă, un rol principal trebuie să aibă munca culturală de mase. Există unele sfaturi populare regionale care au înţeles pe deplin acest lucru şi care au luat măsuri menite să ducă la intensifi­carea muncii culturale de mase. In planul de muncă al comitetului executiv al sfatu­lui popular regional Craiova, în legătură cu muncile agricole de vară, de pildă, institu­ţiile culturale de mase ocupă un loc bine determinat, activitatea lor fiind încadrată or­ganic in sistemul de măsuri menite să ducă la o largă mobilizare a oamenilor muncii. Răspunderea pentru îndeplinirea acestei părţi a planului o are vicepreşedintele sfa­tului popular regional. De asemenea, comi­tetul executiv al sfatului popular al regiunii Bucureşti, pentru a asigura o justă orien­tare a activităţii culturale în această peri­oadă s-a preocupat în primul rind de pu­nerea la curent a secţiei culturale asupra principalelor obiective ale campaniei in curs de desfăşurare în această regiune. Trebuie spus însă că există şi o serie de sfaturi populare regionale care minimalizea­ză rolul pe ca­re-1 poate îndeplini munca cul­turală de mase în mobilizarea oamenilor muncii în campania agricolă de vară. In unele regiuni, sfaturile populare n-au luat încă pînă în prezent nici o măsură efectivă în această direcţie. Ba mai mult, in regiu­nea Ploeşti, de pildă, comitetul executiv pare că a şi uitat de existenţa şi de rostul secţiei culturale regionale. Nu a fost luată nici o măsură faţă de faptul că tocmai in această perioadă secţia a fost descompletată (lip­sesc şeful secţiei şi un îndrumător). Tot din aceleaşi motive, secţia culturală din raionul Paraciu s-a autodizolvat fără ca acest fapt să dea cumva de gîndit comitetului executiv al sfatului popular raional. La unele sfaturi populare regionale şi-a făcut loc ideea gre­şită că nu există nici o legătură între acti­vitatea economică şi munca culturală, între sarcinile curente pe plan de stat şi activita­tea instituţiilor culturale de mase. Mai mult, unele cadre cu munci de răspundere în sfa­turile populare îşi fac următorul raţionament greşit: „Acum suntem­ în focul bătăliei agri­cole, nu avem timp pentru muncă culturală, ne vom ocupa şi de aceasta, după ce vor fi terminate pe deplin recoltările“. Această concepţie îşi are originea într-o gravă neîn­ţelegere a rolului şi a forţei mobilizatoare pe care o îndeplineşte desfăşurarea muncii culturale în rindurile oamenilor muncii. Par­tidul şi Guvernul pun în faţa activiştilor culturali sarcina de a-l ajuta pe omul mun­cii să înţeleagă mai bine menirea activităţii sale, sensul ei general, importanţa ei pentru cauza generală a poporului, să­­ însufleţeas­că în muncă. Or, acele sfaturi populare re­gionale care se lipsesc de aportul activităţii culturale, este evident că se deposedează pe ele înşine de unul din factorii importanţi în organizarea cu succes a bătăliei agricole de vară. Sfaturile populare regionale trebuie să folosească în mod rodnic secţiile culturale, tocmai în sensul orientării muncii culturale după cerinţele acestei bătălii. Dacă unele secţii culturale ale sfaturilor populare regionale ,ca de pildă, cea de la Oradea, desfăşoară o îndrumare energică şi profundă a activişti­lor culturali, altele însă îşi reduc în a­­ceastă perioadă acti­vitatea la simple mă­suri birocratice. Sunt secţii culturale, aceea a sfatului popular re­gional Galaţi ,bunăoară, care se mulţumesc să organizeze o simplă consfătuire pentru a pune în curent pe activiştii culturali cu aceste sarcini. Alte secţii culturale, ca cele ale sfaturilor populare din Cluj, Timişoara, obişnuiesc să-şi considere datoria împlinită, trimiţind o serie de instrucţiuni scrise în termeni destul de generali instituţiilor cul­turale de mase. Sunt oare acestea măsuri menite să asigure în mod real intensificarea activităţii acestor instituţii ? Munca culturală in campania agricolă are un specific deosebit, cu excepţia manifestă­rilor culturale din zilele de odihnă, ea îşi mută principalul centru de greutate din se­diul căminului cultural, din sat, pe cimp, la arie, în mijlocul celor ce muncesc. Ea tre­buie să se caracterizeze aşa­dar, printr o mare mobilitate, prin multa iniţiativă, prin­­tr-o adaptare operativă la condiţiile locale. Aceasta se poate realiza numai prin com­baterea hotărită a mentalităţii birocratice care şi-a făcut loc in rindurile unor activişti culturali — şi pe care unele secţii culturale regionale o încurajează — de a aştepta totul „de-a gata“ de sus, de a nu face nimic tara instrucţiuni speciale trimise de sus. Secţiile culturale trebuie să urmărească în activita­tea lor pregătirea fiecărui activist cultural in aşa fel încît acesta, cunoscind principiile generale ale muncii sale, să aiba capacitatea de a se orienta personal, în mod just şi ra­pid, în faţa nenumăratelor sarcini care se ivesc în cursul activităţii concrete. Aceasta este sarcina secţiilor culturale regionale şi nu aceea de „dădacă“ a activiştilor cultu­rali. Dacă nu se procedează astfel, daca nu se acordă o deosebită atenţie dezvoltării ini­ţiativei creatoare a fiecărui activist cultural, se ajunge în situaţia ca acesta să ducă o muncă formală, după scheme generale, neiz­­vorîtă din cerinţele oamenilor muncii din co­muna sau satul respectiv. Aşa se exiplică faptul că în unele regiuni, intr-o serie de comune ca Avrămeşti (Zeletin), Rădeşti (Bârlad), Poiana Mare (Calafat), Ceica (Ora­dea), munca culturală se duce în mod for­mal. Secţiile culturale trebuie să aiba ca o­­biectiv central determinarea unei activităţi culturale nu în general, nu „ca să fie“, nu de dragul cifrelor, ci pentru a sprijini direct bătălia muncilor agricole de vara. Există co­mune în care unii ţărani muncitori nu se grăbesc să recolteze, altele în care unii nu înţeleg necesitatea îngrijirii culturilor după regulile agriculturii înaintate. Asemenea ati­tudini trebuie să intre imediat sub focul cri­ticii brigăzilor artistice de agitaţie, a gaze­lelor de perete, a staţiilor de radioamplifi­care, a caravanelor cinematografice (înzes­trate cu difuzoare) care trebuie să cutreiere satele în această perioadă. Trebuie întreprin­să o vie popularizare a fruntaşilor producţiei agricole şi a metodelor lor; trebuie instalate panouri de onoare la arii, tăbliţe de eviden­ţiere a fruntaşilor pe porţile gospodăriilor a­­cestora, trebuie popularizate pe larg, in chip original, rezultatele întrecerii patriotice por­nite în satele noastre. Munca culturală în sprijinul campaniei agricole trebuie împletită cu o vie informare politică asupra evenimen­telor de o excepţională însemnătate care se succed în prezent pe plan internaţional. Ci­tirea ziarului la arie trebuie să aibă în acest sens, un rol principal. Secţiile culturale regionale trebuie să în­­drumeze pe activiştii culturali să orienteze desfăşurarea unor acţiuni culturale , ca de pildă concursul „Iubiţi cartea“, concursul echipelor de teatru şi brigăzilor artistice de agitaţie , în direcţia sprijinirii campaniei agricole de vară. In lista bibliografică de cărţi indicată în concursul „Iubiţi cartea“ fi­gurează o serie de opere literare cu subiect din viaţa satului. Căminele culturale, biblio­tecarii trebuie să popularizeze cu deosebire în această perioadă asemenea cărţi şi să le răspîndească larg în mijlocul tineretului de la sate. Programele brigăzilor artistice de agitaţie trebuie de asemenea legate în mod deosebit de munca la seceriş, la aria de treier. In această perioadă există posibilităţi pen­tru lărgirea rîndurilor celor capabili să spri­jine munca culturală de mase. Inafară de tehnicianul sau inginerul agronom al căror rol creşte în mod considerabil, inafară de învăţătorul care poate consacra a­­cum mai mult timp acestei activităţi, în co­munele şi satele noastre pot fi folosite acum forţe intelectuale noi: tineretul studenţesc şi şcolar aflat în vacanţă. Sfaturile populare trebuie să aprecieze la justa valoare acest ajutor important care li se oferă şi să-l fo­losească cu pricepere. Coordonarea acestor forţe trebuie să o facă directorul căminului cultural a cărui răspundere e necesar să fie sporită; el trebuie să fie unul din principalii­ sprijinitori ai tuturor acţiunilor şi măsurilor luate de sfatul popular local. Secţiile culturale regionale trebuie să folo­sească de asemenea, într-un mod mult mai larg, ajutorul pe care-l pot acorda instituţiile de artă, în special teatrele,­­ chemate să intensifice în această perioadă organizarea la sate a unor spectacole cu repertoriu adec­vat. Formaţiile artistice ale caselor raionale de cultură şi formaţiile artistice sindicale trebuie, de asemenea, în această perioadă, în­drumate mai mult către sate. Iată numai o parte din problemele care se pun în legătură cu organizarea şi îndruma­rea muncii culturale în campania agricolă de vară, de către secţiile culturale ale sfaturi­lor populare regionale. Condiţia principală a succesului constă însă într-o justă apreciere a rolului muncii culturale de către comite­tele executive ale sfaturilor populare. Acestea trebuie să folosească secţiile culturale şi în­treaga reţea a instituţiilor cultural-educative de mase drept o pîrghie puternică în mobili­­zarea oamenilor muncii la cîștigarea bătăliei agricole de vară. |_,­­ Dumitru Mihalache Director general in Ministerul Culturii Să dăm copiilor o temeinică educaţie muzicală In săptămînile trecute a avut loc la Cluj, din iniţiativa Filialei Uniunii Compozitori­lor şi a sfatului popular un concurs de co­ruri şcolare, eveniment ce credem că depă­şeşte prin importanţa şi semnificaţia lui li­mitele locale. Se ştie că mijlocul cel mai propriu pentru răspîndirea culturii muzicale în mase este cîntul coral. Instrumentele sînt în genere mai dificil procurabile şi necesită un instruc­taj susţinut, de mai mulţi ani şi, ca atare, răspîndirea lor, oricît am dori-o e încă con­siderabil limitată. Corul rămîne deci încă mult timp principalul factor de antrenare a unor mase largi pe tărîmul culturii muzicale. Dealtfel, răspîndirea muzicii corale a pre­cedat întotdeauna muzica instrumentală. De acest considerent ţine seamă acţiunea de educare muzicală a maselor, ceea ce s-a concretizat în crearea unei vaste reţele de ansambluri corale sindicale şi săteşti. Con­cursurile de amatori au dovedit cu priso­sinţă importanţa şi perspectivele uriaşe ale acestei mari mişcări fără precedent în is­toria culturii ţării noastre. Pe lingă aceste succese incontestabile, nu putem trece însă cu vederea un fenomen ne­gativ : neglijarea educaţiei muzicale a co­pilului, factor important al oricărui proces de educaţie. Fără o îmbunătăţire esenţială a muncii noastre în acest sector, problema lui­ M. Eizikovitz ruralizării şi alfabetizării muzicale a maselor nu se va putea soluţiona mulţumitor. Evident că şi în această privinţă dezvoltarea cîntului coral rămîne sarcina de căpetenie. E nevoie însă şi de înfiinţarea unor noi cursuri pre­­instrumentale, cît şi de şcoli de muzică pen­tru amatori, mai ales pentru copii, şi de spo­rirea numărului catedrelor de muzică instru­mentală în cercurile muzicale de pionieri. Baza o va constitui însă şi mai departe tot corul. În scopul stimulării dragostei pentru mu­zică, iniţiativa clujeană, care a dovedit că cu o muncă perseverentă se pot obţine rea­lizări nebănuite în activitatea corală şcola­ră, trebuie generalizată, extinsă pe tot cu­prinsul ţării. Propunem deci Ministerului In­­văţămîntului studierea unui plan de con­cursuri interşcolare în scopul integrării ti­neretului în mişca­rea noastră corală de mase. Aceasta este o problemă care priveşte viitorul culturii noastre muzicale. Reuşita acestei mişcări corale este condi­ţionată însă de reglementarea definitivă şi rezonabilă a învăţămîntului muzical, de li­chidarea analfabetismului muzical în şcolile elementare şi medii. Bazele culturii muzicale de mase trebuiesc şi pot fi asigurate numai şi numai pe această cale. Suspendarea tem­porară a învăţămîntului muzical în şcoli, precum se ştie, ne-a cauzat prejudicii serioa­se. Se cere deci înlăturarea grabnică a mă­surilor ce ne au dus la impas precum şi reor­ganizarea şi intensificarea procesului de creştere a cadrelor didactice muzicale în con­servatoare, premiză firească a îmbunătăţirii educaţiei muzicale a copilului. Uniunii Compozitorilor îi incumbă în le­gătură cu aceasta o datorie de care întîrzie însă să se achite şi anume, promovarea unei literaturi corale pentru copii, de un nivel ar­tistic corespunzător. Trebuie să dispară cre­dinţa greşită că literatura muzicală pentru copii este o literatură minoră ce poate fi abandonată şi lăsată pe seama diletanţilor. Calitatea şi exigenţa artistică a repertoriu­lui condiţionează gustul, dezvoltarea, recep­tivitatea copiilor, viitori auditori ai concer­telor noastre. Primul pas, cred, ar fi asi­gurarea creării şi difuzării cît mai largi a unei literaturi de prelucrări artistice de cîn­­tece populare pentru 2-3-4 voci, care să fa­ciliteze intr-adevăr copiilor drumul spre în­ţelegerea muzicii înalte, spre formarea lor muzicală. Aceasta constituie nu numai o datorie de onoare pentru fruntaşii creaţiei noastre, ci şi o bază sănătoasă a viitorului nostru muzical.

Next