Contemporanul, iulie-decembrie 1960 (Anul 14, nr. 27-53)

1960-07-01 / nr. 27

Nr. 27 (716) Proletari din toate țările, uniți-vă! SAPTAMINAL POLITIC.SOCIAL-CULTURAL • vineri 1 iulie 1960 • 8 padini 50 bani Cronica optimistului AVINT­ ONGRESUL al II-ea s-a Încheiat cu un mare entuziasm, fă­­cînd bilanţul unor în­făptuiri uimitoare pen­­tru o perioadă de timp attt de scurtă şi deschizlnd pers­pective grandioase. Poporul nostru — cum cu multă simţire patriotică spune Raportul — este harnic şi talentat şi, bine călăuzit, este In stare de Înfăptuiri măre­ţe. Aripile avîntului său sint mari dar, Închis In cuşca unor vremi nedrepte, nu le-a putut Întinde. Am umblat ca alba­trosul lul Baudelaire pe nişte pi­cioare şovăitoare, cînd puteam zbura In înaltul cerului. Congre­sul s-a Încheiat, dar adunarea cea mare a întregului popor muncitor pe şantier continuă. Să zdrobim cu călcilul ultimul şarpe al scepticis­mului, acea neîncredere pe care clasele profitoare şi perfide ne-au strecurat-o unora in suflet. Mai sunt umbre de oameni care pun de­­getul In zidul unei clădiri, miraţi că există şi aproape siguri că se va surpa la cea mai mică atingere. Mai sunt indivizi cu suflete vechi care leşină de emoţie la o clipă venită din Occident şi-şi retrag re­­pede aprobarea cînd aud că un lu­cru bun a fost făcut aici, cu mii­­nile noastre. Fără îndoială, avem încă mult de făcut. Trebuie muncă şi avint. Avintul e o căldură surdă, inestinguibilă, care sporeşte pe măsura faptelor, creind temperatu­ra potrivită dimensiunilor construc­ţiei. E­ste In afara oricărei discuţii că munca ideologică are un rol deose­bit in executarea sarcinilor de­­curgînd din hotărîrile Congresului. Artele, şi în special literatura, au o mare misiune şi pot să adaug că scriitorul, în condiţiile actuale, se poate simţi fericit că trăieşte astfel de vremuri. Regretăm că nu ne-am născut în timpul Renaşterii ? Dar noi avem în faţa noastră o per­spectivă mult mai măreaţă, mul­ţimi setoase de civilizaţie şi de cultură. Cine împiedică pe un mu­zician să fie un Beethoven, să ex­prime sentimente tumultuoase, e­­roice şi optimiste, accesibile mul­ţimilor şi universal valabile ? îmi place râsul sonor, dar de­test persiflajul obosit, sforţarea la­mentabilă de a distra pe oamenii care nu cred în nimic. Occidentul ne oferă încă teatru bulevardier, care moare într-o seară. Să ne fe­rim de orice literatură care dis­trează sufletul, în loc să-l exalte. Muşchii braţelor şi sufletele oa­menilor de azi sînt încordate, o a­­nume prospeţime a sentimentelor li face apţi a pricepe tot ce este fundamental şi adine. Am văzut spectatori la teatru urmărind cu o curiozitate extremă acţiunea, rî­­zînd şi aprobînd, dezamăgiţi la orice alunecare dincolo de proble­ma cea gravă. Avem nevoie de o artă mare,­in care inima vieţii să bată zgomotos, o artă care să re­­leve impetuos emoţiile grandioase, ideile serioase despre viaţă, care să facă tuturor înţeleasă şi iubită concepţia omului făuritor. Eroii pe care 11 avem în faţa o­­chilor sunt eminenţi. Agamemnon şi Achile făceau isprăvi mult mai puţin lăudabile decît un erou al muncii din societatea noastră. Tur­narea betonului mi se pare o faptă mai notabilă decît învîrtirea unei spade. Toţi marii artişti au fost la vremea lor actuali, insensibilitatea la prezent e o paralizie gravă a instinctului artistic, precum Indi­ferenţa faţă de contemporani es­t eroarea care te face şters pentru urmaşi. Monotonia unor opere are drept cauză nu inspiraţia actuală, ci tratarea eternului uman în li­mitele înguste ale vieţii agricole sau industriale, ca un fel de pro­gram de şantier puţin stilizat şi foarte presărat cu teze, cînd în fond e vorba de a găsi „o sursă inepuizabilă de inspiraţie" în­­,a­­vintul uriaş al forţelor creatoare ale poporului“, cum zice cu multă şi netedă dreptate tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej. In acest avînt uriaş, variantele individuale ale luptei comune sînt infinite, tematica este vastă ca şi omenirea. Ceea ce se cere scriitorului şi artistului este, dar, mai mult decît talent, să fie un om adevărat. G. Cotinescu C­­amuza pi Ri­­o - NIKY POPESCU (Expoziţia artelor plastice) Afiş Cadre moi de ingineri I­n anii regimului de de­mocraţie populară dez­voltarea continuă a eco­­nomiei naţionale a im­pus calificarea unui mare număr de cadre tehnico-ştiinţifice cu o temeinică pre­gătire de specialitate, devotate cau­zei poporului muncitor. In acest scop, partidul şi guvernul au iniţiat reorganizarea îr­văţămîrrtului supe­rior, îndrumîndu-l spre a deveni un factor activ în construirea socialis­mului în ţara noastră. Avîntul general al dezvoltării e­­conomiei noastre socialiste în urmă­torii şase ani pune, prin Directivele Congresului al lll-lea al P.M.R., sarcini de mare răspundere în faţa învăţămintului superior. Pe linia înfăptuirii acestor mari sarcini trasate de partid şi guvern, un rol deosebit de însemnat re­vine învăţămintului tehnic superior, care an de an va trebui să asigure producţia cu , mii de specialişti, te­meinic pregătiţi. In instituţiile tehnice de învă­­ţămînt superior, numărul celor ad­mişi în anul 1 se va mări în anul 1955 de aproape două ori, faţă de anul 1959; numărul total al ingine­rilor în economia naţională va tre­bui să fie în anul 1965 de aproxima­tiv 80.000, faţă de cca. 59.000 exis­tenţi în anul 1959. In anii planu­lui sesenat, cei peste 21.000 de ti­neri ingineri care vor intra in pro­ducţie vor contribui la ridicarea ni­velului tehnic al economiei noa­stre naţionale, la creşterea în con­tinuare a productivităţii muncii, la reducerea preţului de cost şi, pe a­­ceastă bază, la îmbunătăţirea cres­­cîndă a nivelului de trai al oameni­lor muncii. Ministerului învăţămintului şi Cul­turii îi revine sarcina să studieze dezvoltarea viitoare a instituţiilor de învăţămînt superior, în aşa fel in­cit să poată asigura numărul de specialişti prevăzut în Directive. Profilul facultăţilor şi secţiilor de specializare va trebui, să fie adap­tat nevoilor producţiei şi ritmului rapid în care se va dezvolta acea­sta. Toate centrele universitare vor trebui întărite, iar unele conside­rabil dezvoltate. Pentru îndeplinirea planurilor de pregătire a inginerilor, în anii regi­mului democrat-popular a fost asi­gurat în cea mai mare parte ca­drul mater­al şi organizatoric ne­cesar. S-a creat o reţea de institute tehnice de invăţămint superior, cu o justă repartiţie teritorială, iar pe baza sarcinilor trasate de Congresul al II-lea al P.M.R. şi a hotărîrilor ulterioare ale partidului şi guver­nului au fost aduse îmbunătăţiri im­portante învăţămintului nostru su­perior tehnic în ceea ce priveşte ri­­dicarea nivelului său teoretic-ştiinţi­­fic, legarea învăţămintului de prac­tică, educarea studenţilor ca buni cetăţeni ai patriei noastre. Remarcabile sunt succesele obţi­nute în această perioadă in invă­­ţămîntul nostru superior tehnic, faţă de trecut. Dacă în 1938 existau în ţară 3 politehnici (Bucureşti, Timi­şoara, Iaşi) cu 9 facultăţi şi 3 fa­cultăţi de agronomie afiliate pe lin­gă un­versităţile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, astăzi în cele 10 institute tehnice şi 5 institute agronomice, am­plasate in 8 centre universitare, func­ţionează 43 facultăţi cu 85 secţii de specializare. Importante fonduri au fost alo­cate pentru mărirea spaţiului de invăţămînt, pentru crearea de noi laboratoare şi înzestrarea lor cu a­­paratură modernă. Dezvoltarea cantitativă a învă­ţămintului superior tehnic în urmă­torii 6 ani şi creşterea bazei sale materiale trebuie să se facă concomi­tent cu ridicarea calităţii sale, cu legarea tot mai strînsă a învăţă­­m­întului cu practica construcţiei so­cialiste, aşa cum subliniază Docu­mentele Congresului al ill-lea al P­MR. In scopul pregătirii unor ingineri capabili să mînuiască cu pricepere­­tehnica modernă, un accent deosebit se va pune pe îmbunătăţirea conti­nuă a profilului de specialitate al tinerelor cadre tehnice. Acest lucru va fi realizat prin consolidarea spe­cialităţilor introduse în ultimii ani privind cele mai noi ramuri ale ştii­iţei şi tehnicii, cum sînt: elec­tronica, tehnica nucleară, fizica ato­mică, radiochimia; de asemenea, prin introducerea unor secţii noi de specializare, legate de ridicarea nivelului tehnic al producţiei, cum sînt: automatica, telemecanica, mecanica de precizie, maşini de cal­cul, chimia macromoleculelor, etc. O atenţie deosebită va trebui dată ridicării nivelului ştiinţific ideologic al învăţămintului. Specialistul în di­feritele ramuri ale tehnicii va trebui să fie un bun cunoscător al ştiinţe­lor legate de specialitatea sa, cît şi al aplicaţiilor tehnice corespunză­toare. Pregătirea teoretică, în strînsă relaţie cu necesităţile producţiei, tre­buie să ducă la ridicarea la un nivel cit mai înalt a predării fizicii, chi­miei, matematicii, electronicii, etc. Studenţii noştri vor fi orientaţi, prin planurile şi programele de în­văţămînt, spre metodele moderne de lucru : automatizarea, folosirea izoto­pilor radioactivi, aplicaţiile practice ale semiconductorilor etc. In acest scop, urmează ca programele de în­­văţămînt să fie actualizate, proiectele de diplomă să fie orientate pe pro­blemele actuale ale producţiei. Pentru pregătirea viitorilor specia­lişti, la cursurile de specialitate şi la disciplinele economice va trebui să se pună un mai mare accent asupra problemelor privind valorificarea re­surselor materiale ale ţării, ridicarea nivelului tehnic al produc­ției, redu­cerea consumului de materiale şi a preţuir de cost, se vor admnei pro­blemele privind organizarea socia­listă a industriei şi agriculturii. In vederea asigurării unei strînse legături a procesului de invăţămînt cu cerinţele industriei şi agriculturii, se vor extinde formele de îmbinare a studiului cu producţia. Rezultatele obţinute în organizarea şi desfăşura­rea practicii premergătoare la unele facultăţi dovedesc că această formă de instruire practică va putea fi ex­tinsă şi la alte institute tehnice încă Prof. ing. Ştefan Bălan adjunct al ministrului învăţămintului şi culturii . (Continuare in pag. 2-a) INVAŢAMÎNTUL superior va pregăti circa 54.000 de absolvenţi. O deosebită atenţie se va acorda Invăţă­­mîntului tehnic superior; numărul total al Inginerilor pe întreaga economie va ajunge la circa 80.000. (Din Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheor­ghiu-Dej la cel de-al lll-lea Congres al Partidului Mun­citoresc Român). „Dezvoltînd rezultatele remarcabile obţinute pînă in prezent, organele şi organizaţiile de partid tre­buie să ridice la un nivel tot mai înalt munca poli­­tico-ideologică în rîndurile intelectualităţii, să în­drume întreaga activitate ideologică, ştiinţifică, cul­turală şi literar-artistică, pentru ca aceasta să slu­jească intereselor supreme ale poporului, cauzei con­strucţiei socialiste". (Din Rexoluti« Congresului ti­ritoresc Romin). UI-ler­ii Partidului In acest număr: ZILE ŞI NOPŢI IN IMPA­­RAŢIA APELOR de Toma George Maiorescu • SPORT de Eugen Barbu • OMUL CONTEMPORAN ŞI ARTA de V. Skaterşcikov • COM­POZITORUL CINTAREŢ AL EPOCII SALE de George Bălan • PICTURA IN EX­POZIŢIA ARTELOR PLAS­TICE de Mircea Popescu • GARIBALDI ŞI ROMINIA de Dan Berindei • ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI • IN JAPONIA : AL 20-LEA VAL de Jukyo Sekigawa • CO­RESPONDENȚE­ DIN AN­GLIA de Ossia Trilling Previziunea teoretică devine plan de perspectivă S­CRIA Marx că ,,revolu­ţiile sunt locomotivele istoriei“. Ele impulsio­nează dezvoltarea so­cială, accelerează rit­mul de dezvoltare a forţelor de producţie. Pentru tehnica de acum un veac locomotiva cu abur era metafora vitezei transformărilor sociale. In secolul nostru vitezele sunt altele, metaforele de asemenea. Tovarăşul Hruşciov spunea zilele trecute, la Congresul al lll-lea al P.M.R., că succesele noastre, „suc­cesele ţărilor socialiste sunt o ra­chetă cu mai multe trepte, care vor plasa negreşit popoarele întregii lumi pe orbita, comunismului“. înainte de intrarea capitalismului în criza sa generală, în perioada in­dustrializării masive a marilor state burgheze (1855—1913), producţia industrială a unui important grup de ţări (in care sunt incluse S.U.A. şi Germania) a crescut în medie cu 5°U pe an. In perioada industriali­zării, în primele două cincinale, producţia industrială a Uniunii So­vietice a crescut anual cu 18%, a­­proape de patru ori mai repede. Altă orinduire socială, alt ritm de dez­voltare. Ritmul rapid şi continuu este o lege a economiei socialiste. El este posibil datorită faptului că forţele de producţie ale societăţii s-au eli­berat din chingile strînse ale rela­ţiilor capitaliste. Ritmul rapid dă posibilitatea de a se ajunge la un nivel al producţiei corespunzător ce­rinţelor mari şi in continuă creştere ale societăţii socialiste. Belşugul, înaltul nivel de cultură, dezvoltarea armonioasă şi multila­terală a omului liber, nu mai sunt visări utopice, nici ţeluri pe care să le atingă generaţiile viitoare, ci po­sibilităţi şi planuri pe care le înfăp­tuim acum, noi. In front co­mun cu celelalte state socialiste şi avînd în frunte Uniunea Sovietică vom cîştiga întrecerea cu sistemul capitalist. In această întrecere rit­mul înalt este un factor hotărîtor. In Raportul prezentat Congresului al lll-lea, tovarăşul Gh. Gheorghiu- Dej spunea că în viitorii şase ani : „ritmul mediu anual de creştere va fi în industrie de circa 13 l­a sută, faţă de ritmul aproximativ de 10 la sută, în anii 1954—1959. Avîntul oa­menilor muncii, însufleţiţi de obiec­tivele stabilite de partid, amploarea tot mai mare a întrecerilor socia­liste, sunt o chezăşie a­ realizării acestui ritm ridicat“. Ritmul rapid in care se dezvoltă economia socialistă nu poate fi ne­gat nici de adversarii cei mai înver­şunaţi ai socialismului, după cum nu poate fi negat nici ritmul de melc, cu opriri şi întoarceri, al econo­miei capitaliste. Milioane de oa­meni compară şi judecă. Apologe­ţii capitalismului, care sînt totodată şi detractorii socialismului, sint in grea postură. Ce-i de făcut ? Dacă nu poate fi prefăcut muşuroiul în munte, ei încearcă să prezinte pis­cul drept muşuroi, ei încearcă să bagatelizeze ritmurile socialiste. — Ritmul înalt nu spune mare lucru, susţin unii teoreticieni, care tălmăcesc la fel de „ştiinţific“ cifrele statistice ca şi „specialiştii“ în tăl­măcirea viselor. Dacă la pornire n-a fost mai nimic, desigur că cifra de creştere este impresionantă. Cînd obţii 100 de tone de oţel faţă de o producţie iniţială de 10 tone, creş­terea este de 50 de ori, dar în fond... Ce răspuns poate fi dat acestui „ar­gument“ ? Răspunsul faptelor: înain­te de primul război mondial Rusia era, din punct de vedere economic, in urma ţărilor capitaliste dezvolta­te. Astăzi, Uniunea Sovietică deţine primul loc în Europa în domeniul producţiei industriale, şi nu va trece multă vreme pină cînd va ocupa pri­mul loc în lume. înainte de revoluţia democrat­­populară, Bulgaria importa pină şi lopeţi şi tîrnăcoape. Astăzi vecina noastră exportă motoare electrice, vagoane, maşini şi unelte agricole... In Rom­înia capitalistă, 95 la sută din maşinile necesare erau importa­te. Industria petroliferă lucra numai cu utilaj importat. Astăzi, Republica Populară Romînă îşi satisface în întregime nevoile de utilaj. In 1949 China ocupa locul al douăzeci şi şaselea în producţia mon­dială de oţel, în 1958 ea a ocupat locul al şaptelea, in pro­ducţia de cărbune a trecut de la locul al nouălea la locul al treilea, in producţia de energie electrică, de la locul al douăzeci şi cincilea la al unsprezecelea etc., etc. Se poate afir­ma pe temeiul faptelor, că, chiar cîn­d baza de pornire este mică, un ritm accelerat duce la schimbări nu t­umai cantitative, ci calitative. Ritmul so­cialist înalt a dat în ansamblul economiei mondiale o altă greutate întregului lagăr socialist. Peste cîţiva ani, în 1965, ţările socialiste, care reprezintă o treime din popu­laţia globului, vor produce mai mult de jumătate din producţia industrială Ilie Zaharia (Continuare in pag. 7-a) MIEZUL DE AUR UVINTELE tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej din Raportul la al lll-lea Congres al P.M.R. pri­vind problemele litera­turii și artei pătrund direct, cu o precizie ce sugerează traiectoria rachetelor teleghidate so­vietice, in centrul problemelor noas­tre. Reafirmînd cu tărie înaltele exi­genţe artistice şi ideologice ale parti­dului şi poporului, tovarăşul Gheor­ghiu-Dej spune: „Pentru aceasta (fău­rirea unor opere la nivelul înaltelor exigenţe - n.n.) se cere, în afară de talent, lichidarea a tot ce-l poate îndepărta pe artist de popor — spi­rit de castă, individualism, tendinţa de a făuri opere pentru uzul unui cerc îngust de „aleşi“; se cere în­deosebi cunoaşterea aprofundată a realităţilor, studierea lor îndelungată, contactul viu, permanent al artistu­lui cu oamenii muncii — viitori eroi ai operelor sale". Cred că nu există artist autentic, cinstit, devotat poporului, care să nu regăsească in această sferă de pro­bleme însăşi esenţa celor mai inti­me preocupări ale sale, a acelor pro­bleme strîns legate de soarta şi de­venirea artei sale. înalta ţinută principială a Raportu­lui, răspunsul just şi complet . un veşmînt lapidar­­ pe care-l dă pro­blemelor puse, izvorăsc dintr-o pă­trunzătoare analiză şi studiere a fe­nomenului literar-artistic, raportat pe de o parte la realitatea un nestăvilit avînt creator, pe de altă parte la principiile juste, ştiinţifice ale mar­­xism-leninismului în problemele de estetică. Temelie teoretică de granit : pri­matul conţinutului asupra formei stă la baza indicaţiilor-îndreptar pe care Partidul îl pune in faţa scriito­rilor şi a tuturor celorlalţi artişti. In fiecare rînd, în fiecare cuvînt, în fiecare slovă, Partidul ne îndeam­nă : Mai întîi trăiţi ! Mai intii înţele­geţi, cunoaşteţi, pătrundeţi sensul lăuntric al faptelor, conexiunea lor, dinamica lor desfăşurată in spirală ascendentă şi după aceea­­ lavă fierbinte şi albă — turnaţi viziunea voastră artistică în lingotierele for­mei. Aşa s-au născut toate monumentele nepieritoare făurite de oameni. Nici Michelangelo, nici Shakespeare nu au parcurs alt drum decit magistrala cunoaşterii aprinse şi lucide a vie­ţii, a societăţii, a individului. Nici Michelangelo, nici Shakespeare nu s-au complăcut in mici exerciţii eso­­terice pentru grupuri restrinse de dezaxaţi şi de snobi. Populare, în cel mai înalt şi de­plin înţeles al cuvîntului, literatura şi arta ţării noastre socialiste văd împlinindu-se pe o treaptă supe­rioară, calitativ nouă, cele mai în­drăzneţe aspiraţii ale creatorilor de frumos spre un larg auditoriu, proas­păt, sensibil, entuziast. Geniul, chintesenţă rară a unei epoci, a unui popor, nu poate fi pre­văzut, nici capodopera planificată. Ele sunt saltul calitativ al unei vaste acumulări cantitative de tradiţie şi de climat cultural, de talente ce l-au precedat şi i-au creat solul fecund de creştere şi înflorire. In cadrul pu­terii populare, Partidul a făurit artiş­tilor condiţii pentru deplina dezvol­tare şi maturizare a talentelor, a pregătit solul bogat din care vor ră­sări capodoperele României socialiste. Ceea ce artiştii noştri au creat pînă azi, cîmpul larg de Investigaţie al literaturii, muzicii, plasticii , valoa­rea unanim recunoscută a unora dintre operele create , apariţia un număr mare a unor tinere talente re­marcabile, îndreptăţesc cele mai op­timiste şi exigente aşteptări. Condiţie sine qua non a împlinirii lor, să răspundem perseverent, în­sufleţit şi un spirit creator cerinţelor poporului şi indicaţiilor de aur ale Partidului­ Maria Banut . r­­e livadă A­ u rămas in mijlocul celor care, privind, ascultind sau citind, încercau să-și imagineze tablouri din zilele cînd, sub bolta care acoperă splendida Sală a Congresului, s-a concentrat inteligenta unui întreg popor. N-am văzut cu ochii mei freamătul uriașului evantai de fotolii purpurii, nici vastitatea scenei pe ale cărei trepte urcau cei mai buni fii ai clasei. Am cunoscut in schimb freamătul trotuarelor din aceste zile, strada,­­ strada cu ambianta ei cotidiană atit de confundată cu aerul pe care o respirăm incit, indiferent unde am trăi, ne am însușit-o ca pe un al şaselea simţ — simţul colectivităţii — identificind in ea pla­nul de verticale şi orizontale pe care se desfăşoară viaţa marii ,noastre familii cetăţeneşti. In aceste zile, strada a capătat pentru o săpătămină un aspect cu totul inedit. Am fost marto­rul unor scene pe care numai cel subjugat de patima înregis­trării pe retină a veșnic schimbătorului tablou al străzii are no­rocul să le vadă. Am trăit astfel întreaga gamă de impresii și revelatoare sentimente ce emanau din locul spre care era con­centrată atenția întregului nostru ponor. In prima dimineaţă a Congresului am văzut coborind valuri de oameni sosiţi în centrul oraşului cu primele tramvaie şi în­­dreptindu-se spre Piaţa Palatului Republicii. M-am luat după câţiva din ei, muncitori care se urcaseră în tramvai în faţa „Se­mănătoarei“, şi cind i-am văzut unde se opresc, m-am apropiat de ei şi i-am întrebat : „Va fi miting ! Mergeţi cu uzina ?“ Unul din ei mi-a răspuns atunci mirat : ,,Nu frate, ce miting ? Noi abia am ieşit din schimbul de noapte. Dar dumneata nu ştii ? Azi începe Congresul ! Nu rămii să vezi ?“ Am rămas. Am privit îndelung în jur, și atunci, în primul ceas, am descoperit că strada noastră arăta altfel . Mai voioasă decit nu cele mai vo­­ loan Grigorescu (Continuare In pag. 7-a)

Next