Contemporanul, iulie-decembrie 1960 (Anul 14, nr. 27-53)

1960-10-14 / nr. 42

Reproducem un facsimil scrisoarea adresată maestrului MIHAIL SADO­­VEANU, membru al Prezidiului Consiliului Mondial al Păcii, președintele Comi­tetului național pentru apărarea păcii din R. P. Română, de către scriitorii sovietici acad. Aleksandr Korneiciuk, membru al Prezidiului Consiliului Mon­dial al Păcii, vicepreşedinte al Comitetului sovietic pentru apărarea păcii, şi Wanda Vasilievskaia, membră a Consiliului Mondial al Păcii, care şi-au­­pe­trecut vacanţa in tara noastră. Iubite şi mult stimate tovarăşe Sadoveanu ! După o vizită de trei săptămîni In minunata dv. ţară, unde am venit la invitaţia Comitetului pentru apărarea păcii din R. P. Română con­dus de dumneavoastră, plecăm astăzi în patrie. în aceste trei săptămâni ne-am amintit deseori de dv., marele fiu al României, care şi-a dedicat vigurosul său talent fericirii şi înfloririi splendidei sale Patrii. In toate succesele remarcabile pe care am avut bucuria ei fericirea să le vedem este o parte şi din îndelungata dv. trudă creatoare. Permiteţi-ne, scumpe prieten, să vă transmitem cele mai bune urări şi profunda noastră recunoştinţă. Al Dumneavoastră pe totdeauna Wanda Vasilievskaia Aleksandr Korneiciuk Foto: DAN GRIGORESCU București, octombrie 1960. Bucureşti 9. X. 1960 Culegeri literare regionale F­APTUL­ că un reghgil apar tot mai multe cule­geri literare constituie prin el însuşi un feno­men îmbucurător. Înmă­­nunchind cele mai reu­­şite creaţii ale membri­lor cercurilor literare, ele fixează un moment al vieţii culturale din locurile respective şi constituie un factor sti­mulator, înscriindu-se, totodată, ca elemente importante în educaţia ar­tistică a maselor. Aceste culegeri au menirea să descopere şi să promoveze talente literare noi şi, în primul rînd, să ajute la munca de agitaţie şi pro­pagandă culturală şi artistică. De a­­ceea ele trebuiesc alcătuite astfel în­­ctt să poată servi ca model pentru creatorii noi, nepublicaţi încă, atit din­­punctul de vedere al tematicii abordate, cît şi din cel al formei ar­tistice. Dat fiind numărul mare a! plachete­lor pe care le avem în iată, precum şi din cauza spaţiului restrîns de care dispunem, nu­­ ne vom putea ocupa detaliat de fiecare. Vom încerca să desprindem în cele ce urmează cîteva aspecte mai importante ale tematicii, realizării lor artistice şi a metodei după care au fost alcătuite. Sub raport tematic, cele mai multe culegeri (în special cea intitulată Am crescut cu tine Hunedoară şi cea dobrogeană denumită Trepte, mai pu­ţin Anii tinereţii noastre şi... din toată inima, editate de Casa regio­nală a creaţiei populare din Bacău) sînt întocmite astfel încît să contureze preocupările centrale ale oamenilor muncii din regiunile respective; cu alte­­­cuvinte, îngrijitorii aproape în exclusivitate metodişti ai caselor re­gionale de creaţie populară — au în­cercat­ să selecteze lucrări inspirate din viaţa şi activitatea omenilor din­ raza regiunii unde a apărut lucra­rea. Aceasta ni se pare a fi o cale bună şi ca atare am cere încetăţeni­­rea ei, cu atît mai mult cu cît, de obicei, autorii publicaţi sînt tineri sau foarte tineri şi n-au avut încă posi­bilitatea unei cunoaşteri pe viu a rea­lităţilor din mai multe zone ale ţării. Transpunînd artistic elementele spe­cifice mediului său de viaţă, tinărul care bate la porţile artei va avea mult mai mulţi sorţi de reuşită decît lan­­sîndu-se în nişte generalizări aproxi­mative, cum se întîmplă într-o poezie a unui condeier cu experienţă ca Radu Cîmeci. • Dacă asemenea cazuri sunt tot mai rare — aproape toţi editorii î­nţelegind că eficacitatea a­­cestor antologii sporeşte atunci cînd ele aduc nu numai nota specifică a autorului, ci şi a regiunii date — unele probleme în legătură cu me­toda de editare a culegerilor au fost, se pare, lămurite mai puţin. Se ştie că una dintre îndatoririle cercurilor literare, şi nu cea mai ne­însemnată, este aceea de a sprijini munca brigăzilor artistice de agitaţie, prin ajutorul pe care îl dau în ela­borarea textelor literare necesare acestora. N-am întrlnit, în .nici o cule­gere, măcar un singur text de acest fel. S-ar putea motiva că ele trebu­iesc mereu adaptate nevoilor imediate ale vieţii, dar n-ar putea nimeni con­testa că, prin publicarea celor exem­plare, nu s-ar ridica valoarea literară a textelor pentru brigăzi. In treacăt fie zis, credem că ar trebui tipărite aici şi sumare indicaţii teoretice, ne­cesare bunei funcţionări a brigăzilor artistice de agitaţie. Ar fi bine, apoi, ca metodiştii ca­selor regionale şi raionale să acorde o atenţie susţinută descoperirii şi sti­mulării creatorilor de piese de teatru, nu unul sau mai multe acte, cu atît mai mult cu cît, dat fiind numărul mare al echipelor de teatru de ama­tori din toată ţara, acestea şi-ar găsi imediat interpreţii. Atragem atenţia asupra celor de mai sus pentru ca din culegerile pe care le avem în faţă re­iese că acest atît de necesar sector (care trebuie să fie şi literar pentru a-şi împlini rostul) a fost, dacă nu neglijat, In orice caz pierdut din ve­dere. Predomină cantitativ — uneori şi calitati'v — poezia. Fenomenul nu trebuie să întristeze, ci, dimpotrivă. Am obiecta numai împotriva publi­cării de culegeri închinate tn exclusi­vitate poeziei. Dacă pe plan national o antologie dedicată în intregime poe­­ziei are temeiurile ei de apariție, în alcătuirea uneia similare pe plan local nu vedem altă cauză decît comodi­tatea, deoarece o culegere trebuie să răspundă mai multor îndatoriri deo­dată. Aceste plachete ar trebui, la m­odul ideal, să îmbrăţişeze toate ge­nurile literare — de la teului de bri­gadă, piesa folclorică şi de teatru, pînă la încercările de critică şi isto­rie literară şi artistică, cu surse de plecare în regiunea respectivă. Ar fi de dorit ca pe viitor cei ce le alcătu­iesc să se preocupe atent nu numai de lărgirea sferei lor tematice, ci şi de cultivarea cî­t mai multor genuri şi specii literare. (In acest sens, ar fi bine ca înseşi cercurile literare să acorde o atenţie sporită depistării şi îndrumării celor ce manifestă încli­naţii şi pentru alte genuri ale scrisu­lui decît pentru poezie sau proză, cum se întîmplă de obicei). In afară de Pagini contemporane (editată anul acesta de către Filiala Uniunii scriitorilor împreună cu Casa de creaţie populară a regiunii Stalin), alcătuită cu mai multă grijă şi unde poţi citi, pe lîngă poezie şi proză, o merituoasă dare de seamă asupra vi­eţii muzicale din regiune (de Liviu Teclu) şi o superficială încercare de a prezenta Folclorul din regiunea Stalin (I. Sassu-Ducşoara), celelalte culegeri nu trec dincolo de proză şi poezie. Credem că nimeni nu s-ar supăra — cu atît mai mult cu cît aceste plachete tind către o circula­ţie din ce în ce mai largă — dacă ar întîlni aici o cît mai amplă informaţie despre mişcarea culturală din regiuni. Regiunile cunosc astăzi o bogată via­ţă culturală. Există teatre profesio­niste, filarmonici şi ansambluri de cîntece şi dansuri, activează in toate regiunile mai multe sute de echipe de amatori, au loc mari turnee artis­tice sau consfătuiri literare (cum a fost cea de la Constanţa din primă­vara aceasta), pe care, alături de tia­rele regionale, culegerile ar trebui să le consemneze. Aprecieri de sinteză în legătură cu aceste manifestări sau chiar punctarea pur şi simplu a ce­­lor mai importante dintre ele ar îm­bogăţi cu mult profilul culegerilor. Ar fi nimerită publicarea unor în­cercări de critică literară referitoare la unele cărţi sau lucrări din culege­rile anterioare. S-ar mai putea recen­za, de asemeni, lucrările unui cenaclu şi cele apărute în paginile literare ale ziarelor regionale şi raionale. Pledăm pentru varietatea tematicii şi a genu­rilor literare fiindcă avem certitudinea că există posibilitatea de a le rea­­liza, iar pe de altă parte aceşti fac­tori ar contribui substanţial la presti­giul plachetelor, ar stimula mişcarea culturală din regiuni . N-am consultat toată seria de culegeri din regiunile care se preo­cupă de editarea lor (ne întrebăm de ce nu apar şi în regiuni cum ar fi Oradea, Baia Mare, Piteşti, Ploeşti etc.? !), dar din cele de la Constanţa şi Bacău, de pildă, se constată că in general numărul colaboratorilor e cam acelaşi in ultimii ani. Oare în acest răstimp nu se vor mai fi ivit şi alţii ? Faptul că in sus citatele Trepte se publică cu precădere poezii apărute mai întîi în revistele centrale indică greşita înţelegere a sensului unei astfel de iniţiative, care­ ar vrea să consacre producţiile celor semna­laţi de revistele amintite. Or, scopul e evident altul. In Oraşul Stalin, Iaşi, Craiova, se tipăresc plachete in­­dividuale sau pentru doi-trei autori mai talentaţi. E un procedeu nime­rit de a face cunoscute cele mai pro­miţătoare elemente din regiuni, dar el nu trebuie să anuleze apariţia unei culegeri literare complexe, căreia i-am­ dori o anume periodicitate, pentru că, oricît de bună ar fi, o plachetă cu o apariţie înttmplătoare e uşor uitată de public. Ar fi indicat apoi ca auto­rilor publicaţi să li se facă o succintă prezentare bio-bibliografică, chiar cu riscul repetării la mai multe apariţii. De obicei, culegerile apar în con­­diţii grafice discutabile. Unele cu as­pect de maculator (cum e cea gălă­­ţeană de anul acesta etc.), cele mai multe cu coperţi anoste pe care în cel mai bun caz e reprodus un desen plat. Există însă pictori, sculptori şi graficieni amatori care s-ar bucura văzându-şi creaţiile reproduse pe co­­perţi sau în interiorul culegerilor, ca să nu mai amintim că fotografii ale monumentelor de cultură din regiuni (lucrate tot de amatori) ar putea foarte bine contribui la ilustrarea şi editarea lor în condiţii grafice mai bune. Privite în ansamblu, ultimele cule­­geri indică o creştere a nivelului ideo­logic şi artistic al autorilor publicaţi (în grade diferite, uneori cu oscilări şi contradicţii, cu coborîri şi urcuşuri neaşteptate, aducînd imagini proas­­pete alături de derutante banalităţi, dar tinzind, evident, spre limpezire şi simplitate) şi de aceea cerem o îm­bunătăţire a lor din toate punctele de vedere, de la nivelul ideologie la amă­nuntul tehnic. Ele trebuie să fie un prilej de bucurie pentru autori şi citi­tori şi, mai ales să fie, prin comple­­xitatea lor, reprezentative pentru re­giunea respectivă. Comisia de îndru­mare a cercurilor literare de pe lîngă Uniunea scriitorilor şi Casa centrală a creaţiei populare au în acest sens un rol important. George Muntean Bibliografie EUGEN BARBU: ...CU In 7 zile, E.S.P.L.A., 224 pag., 5,35 lei. A. E. BACON­SKY : Călătorii in Europa si Asia, E.S.P.L.A. 326 pag., 7 lei. FANUȘ NEAGU: Somnul de la amiază, E.S.P.L.A., 140 pag., 2,85 lei. BORIS GORBATOV : Nein­frunţii, E.S.P.L.A. — Cartea Rusă, 224 pag., 4 lei. MIHAIL ȘOLOHOV: Donul liniștit, ed. IV, E.S.P.L.A., — Cartea Rusă, vol. I, 680 pag., vol. II, 758 pag., 41,10 lei (ambele volume). K SIMONOV : Fumul patriei. E.S.P.L.A. — Cartea Rusă, 208 pag., 3,85 lei. V. TENDRIAKOV: Icoana fă­ cătoare de minuni. E.SP.L.A. — Cartea Rusă, 150 pag. 2,10 lei. GEO BOGZA, „Scrieri în proza —­V“ CU excepţia a$a­intitulatelor pagini solemne, ele Inşii* publicate prin pe­riodice cu ocazia rostirii sub formă de comunicări la Academie, bucăţile cuprinse în vol. V al operelor lui Geo Bogza sînt destul de cunoscute. Car­tea însumează şase mari titluri, dintre care primele patru sînt ale unor volu­me apărute în ulti­mii cincisprezece ani, de sine stătă­­toare. Dintre aceste patru, primele trei sînt titluri de cărţi reportericeşti, — reportericeşti, evident, la modul bogzian . Oameni şi cărbuni în Valea Jiului, cunoscu­­tul reportaj ştiinţific, cinematografic, poetic teh­­n­c şi profetic închinat, în primele zile după Elibera­­rea ţării, gloriosului detaşament al clasei muncitoare, care, după îndelungatele şi sîngeroasele sale bătălii îm­potriva patronatului şi a întregii burghezii exploatatoare, avea sa înceapă, atunci, măreaţa bătălie de creştere a producţiei carbonifere. Porţile Măreţiei, cuprinzînd patru reportaje-poeme, avînd drept teme concrete : planul de împădurire, planul de electrificare, in­dustria maşinilor­­ agricole, şi lucrările întreprinse pe litoralul_ mării, Meridiane Sovietice, reportaje de Viziune gigantică, alternate cu cîteva scurte poeme închinate­ lui Lenin, Maxim Gorki și Maiakovski, întreg volumul încheindu-se cu greu definisabilul Salut, adresat, la trecerea Caucazului in avion, umbrei mitice a lui Prometeu. Al patrulea titlu este al­ unei mici cărţulii nu­mită Tablou geografic, o scurtă descripţie , voi d’oiseau, cu intenţie de informare turistică, a hăr­ţii geografice şi sociale a ţării noastre. Al cincilea titlu, şi cu el în­cepe parte­a mai puţin cunoscută a sumarului general, fiind şi partea cea mai recentă, este In faţa atomului şi cuprinde ctteva bucăţi scurte şi de factură foarte diferită, cu tema generală a perspectivei atomistice a soartei şi a conştiinţei omului de azi. In sfîrşit, al şaselea titlu gru­pează, sub numele general de Pagini solemne, acele „co­municări făcute in şedinţe festive ale Academiei R.P.R.", cu ocazia comemorărilor lui Ciu-Yuan, Henry Fielding,­­Walt Whitman şi a sărbătoririi lui Tudor Arghezi. După cum se vede, avem in acest volum un material foarte variat, foarte recent şi, spre deosebire de alte vo­lume ale colecţiei (de pildă, al III-lea, Cartea Oltului, sau al II-lea, cu marile nuvele Inmormintări, Moartea lui Iacob Onisia, 175 de minute la Mizil), mereu legat de coordonata publicistică, prin actualitate concretă şi chiar prin ocazional, fără ca totuşi să se poată integra di­rect in gazetărie, adică în mutarea pe cotidian (vol. IV), cu ţelul şi cu dimensiunea respectivă. Cu atît mai inte­resant este să identificăm şi aici manifestarea anumitor trăsături specifice şi să vedem în ce direcţie se produce evoluţia scriitorului în ultimii ani. S-a vorbit mult, şi noi înşine am vorbit aci, deseori, despre caracteristicile scrisului lui Geo Bogza, izvorâte dintr-o viziune asupra lumii care se rosteşte întotdeauna în integralitatea, sau cel puţin în esenţa sa, şi se rosteşte nemijlocit, indiferent de limitele imediate şi concrete ale obiectului. Fundamental caracteristică în această viziu­ne, care nu se aplică niciodată parţial, este plasarea obiectului pe coordonata timpului şi a spaţiului, la maxi­ma posibilitate de cuprindere a înţelegerii umane. De unde, ideea şi senzaţia de infinit, totdeauna prezente in lumea lui Geo Bogza, dar nu ca o barieră in calea­­cunoa­şterii, ci, dimpotrivă, ca o îndrăzneaţă afirmare a puterilor gîndului şi imaginaţiei, infinit temporal sau spaţial, infi­nit mare sau mic , concret, aceasta se traduce prin aşa­­zisa perspectivă cosmică a operei sale. Prima şi cea mai productivă luare de contact cu obiectul este plasarea lui pe linia dintre trecut şi viitor, încrucişarea acestor două forţe în focarul prezentului provocîndu-i imediat o dila­tare nemaipomenită a înţelesurilor ca şi a contururilor. E modul lui de a vedea realitatea : familia unui ţăran dobrogean, observată de scriitor în clipa banală a băii de mare, se încarcă în căruţă, după hale, şi porneşte acasă. Pur şi simplu? O, nu, ea porneşte „din depărtă­rile scitice“, pentru a sublinia primele realizări ale in­dustriei socialiste producătoare de maşini agricole, im­portanţa de eveniment al civilizaţiei şi al perspectivelor sociale pe care le deschide acest fapt poporului nostru. Desigur că o comparaţie cu trecutul este indispensabilă. Cei mai mulţi scriitori ar face-o, şi au făcut-o r­evocînd uneltele primitive ale ţăranilor din vremea burghezo­­moşîerimii, secera, coasa, sau, cel mult, plugul de lemn. Pentru cuprinderea obişnuită a lui Geo Bogza, această îmbrăţişare e minunată ; el se duce, spontan şi vertigi­nos, în neolitic şi chiar în paleolitic, spre începuturile muncii, descriind uneltele de silex descoperite, concomi­tent cu fabricarea primelor secerătoare mecanice ale In­dustriei socialiste, pe şantierele arheologice din ţară. Tocmai de acolo porneşte el spre mecanizarea agricul­turii, evocînd în linii largi, la lumina de fulgere ale me­moriei umane, întregul efort, de­ milenii, al omului, în perfecţionarea neîncetată a procesului de muncă . Intr-o asemenea perspectivă, desigur că realizările­­socialiste în mecanizarea agriculturii capătă un înţeles şi o dimen­siune uriaşă, conving, copleşesc pe cititor. Acesta este, de pildă, sensul uneia din bucăţile cuprinse în Perjile Măreţiei, splendidul şi originalul Poem arheologic. Iată un alt exemplu,­ din bucata intitulată Primăvara in Car­­pafi (ciclul în faţa atomului), in care scriitorul vorbeşte despre utilizarea în scopuri paşnice, creatoare a energiei nucleare . „Pe caii păroşi pe care au călărit geţii, so­seşte lunga procesiune la porţile atomului­. An­­etina fizi­cianului ce se apleacă asupra microscopului electronic, se îngrămădesc să se uite la neutronii din care va ţişni marea primăvară a lumii, tofi ciţi au suferit pe aceste păminturi de foame şi de frig, tofi ci­i vor fi visat lingă gheţurile Dunării o lume fără iarnă şi fără suferinţă“. Alt exemplu : „fiinţă“ (adică structura morală şi con­cepţia despre viaţă) lui Whalt Whitman a fost „una şi aceeaşi, din cap plnă în picioare, şi mai adlncă sub pi­cioare, tu pămintul străbun, şi mai înaltă deasupra capu­lui, tn bolta înstelată a cerului­. Calculat la astfel de dimensiuni, obiectul la proporţii colosale, monumentale : monumentalul, giganticul, este o trăsătură fundamentală a scrisului lui Bogza, şi aş putea afirma că ea se mani­festă cu mult mai multă forţă în aceste lucrări privi­toare la epoca noastră şi la biruin­­le socialismului, a căror grandoare este cu deosebire potrivită viziunii, ma­turii şi stilului său. Totuşi, această mînuire neîncetată a timpului şi spa­ţiului, pe dimensiuni aproape de infinit, ar putea duce în mod rapid şi fatal la o rupere a articulaţiei cu realul, dacă viziunea lui Geo Bogza n-ar fi profund, şi aş spu­­ne, instinctiv, dialectică, cristalizind şi umplînd perspec­tiva temporală şi spaţială prin procesul unei neîncetate opoziţii, ciocniri şi sinteze de forţe materiale. Astfel apa­re în lumea sa incolţirea firului de iarbă : o luptă dra­matică in stpul naturii. Astfel venirea primăverii : o ex­­plozie de „izoterme“, o bătălie gigantică împotriva ier­nii .Astfel, statuia lui Lenin , un braţ invincibil, uriaş, care „a deschis o nouă eră in istoria­­lumii". Astfel, electrificarea ţării noastre în condiţiile socialismului: o biruinţă asupra beznei în care au zăcut satele şi oame­nii lor, condamnaţi la stagnare ?, spairgă de către orin­­duirile exploatatoare. Astfel, viaţa minerilor, concentrînd trei momente decisive ale istoriei: „Robie, Luptă, Bi­­ruinţă !“ De la infinitul mic, pînă la infinitul mare, vi­ziunea lui Geo Bogza este dinamizată de o înţelegere dialectică a vieţii şi a naturii, care o ancorează adine în esenţa realităţii : literatura lui e o cosmogonie mate­­rialist-dialectică, al cărei principiu viu şi creator este lupta. Dar cea mai decisivă temelie a filozofiei lui atît de vast poetică este centrarea ei pe om. Omul este fo­carul în care se întîlnesc, spre o valorificare supremă, toate dimensiunile şi forţele cosmice ale naturii ; cu toate că este văzut sub semnul infinitului, omul nu este un detaliu şi viaţa nu apare ca o intimplare. Om şi viaţă constituie legea intimă a totului : infinitul nu se afirmă prin finitul existenţei omeneşti, prin insignifianţa şi prin efemerul ei, ci se defineşte, dinăuntru, prin forţa, prin permanenţa ei, care dă sens tuturor acestor cate­gorii. Bogza este unul din puţinii scriitori care lu­­crînd cu imaginea tiranică, şi, într-un fel, teribilă, a timpului şi spaţiului infinit, nu are paralizia şi ameţeala morţii. In ciclul intitulat In faţa atomului, cel care dezbate problema cea mai importantă şi cea mai actuală a epocii noastre, Geo Bogza are o veche înclinaţie spre dezbaterea unei probleme fireşti, de altfel, natu­rii sale setoase şi admirative faţă de faptele epocale, de ştiinţă, de tehnică, de perspectivele istorice ale civiliza­ţiei. Cred că el este primul (1937—1938) scriitor român care a simţit, in scris, importanţa epocală a cerpetărilor în legătură cu dezagregarea nucleară şi cred că el a scris cel mai mult despre această problemă la legătură cu perspectivele pe care le deschide omenirii. Ciclul In faţa atomului cuprinde o parte din manifestările sale pe această linie, manifestări care sînt orientate in sensul luptei pentru folosirea paşnică a energiei­ atomice şi a denunţării încercărilor făcute de cercurile reacţionare mo­nopoliste din statele capitaliste de a o utiliza in scopuri războinice. Aci intilnim un ton oarecum nou, pe vechile linii ale literaturii sale. Pentru a exprima bucuria sa faţă de faptul că ţara noastră intră in rindul ţărilor producă­toare de energie atomică, el se adresează, în mod direct, vechilor săi prieteni, minerii, salutîndu-l cu numele de „Mineri al noului ev". Pentru a vorbi despre perspecti­vele grandioase ale civilizaţiei atomice, el utilizează ima­ginea primăverii, şi apropierea acestui anotimp de lumi­nă şi fericire o anunţă Munţilor Carpaţi : „Dragii mei munţi“, depozitari ai preţiosului minereu de uraniu. El nu neglijează, şi ,de fapt acesta este sensul ultim al unei epoci socialiste cu tehnică atomică, nici transforma­rea sufletească, morală, a omului de la noi, consacrînd acestei teme o pagină de umor ascuţit şi satiră blajină (Motofoc şi atomul), gen destul de rar în literatura sa. Acestea ar fi, ca să zic aşa, direcţiile de mult cunos­cute ale­ procedeului său literar. Nici tonul nu e absolut nou, dar o evoluţie, totuşi, s-a produs. Aş putea spune că ceea ce caracterizează aceste pagini este accentul pre­dicator şi profetic, cu o intensificare a imaginilor de mare simplitate hiperbolică şi a exclamaţiilor extatice sau virulente. Atomul este ,,ghiocelul care va vesti ma­rea primăvară a lumii“, noi ,,suntem, de când am apărut pe pământul acesta, copiii soarelui, copiii exploziilor ato­mice“. Energia atomică are un „sens cosmic“, acesta „este viaţa, iar nu moartea". „Noi, urmaşii geţilor, vrem să trăim. Noi vrem să prindem din marea primăvară a lumii nu numai troznetul gheţurilor, ci şi era dulce a florilor şi a mierii. Sintem­ flăminzi ca urşii Carpaţilor, de mierea vieţii, de mierea marii primăveri ce va veni“. Dimensiunea, forţa, vitalitatea unor asemenea afirmaţii se însoţeşte cu avertismentul patetic şi înfricoşător, de ton pr­ofetic, de tip antic, dacă nu chiar biblic. Sintem­ ca Hamlet cu craniul lui Yorik in mină, „dar noi nu ne aflăm intr-un cimitir de vară, in faţa unui pumn de ose­minte omeneşti, ci la poarta viitorului cimitir al lumii". Pentru, noi,însă nu mai există dilema: „A fi sau a nu fi*, ci răspunsul, strigat cu patos violent şi repetat de este trei ori: „A fi I A fii A fii“ Predicatorului îi urmează profetul, care se adresează tuturor oamenilor : „Vă privesc, continente, şi caut să aflu pe fata voastră răspuns“. ..Răspunde, pămint, pe care te fin in mină şi te întreb, răs­punde tu, ţărină, plină de uriaşe forje creatoare, mama noastră a tuturor“. Şi iarăşi: „Vă privesc, continente...“ Şi mai departe : „Peşti ai oceanelor...", „flori ale cim­­pului“, „păsăii ale cerului"... Arătînd astfel pericolul care pîndeşte însăşi planeta, în existenţa ei cosmică, avertismentul se adresează, cu ton şi mai direct, oame­nilor : „Vă spun....". Voi, oameni...“, „Mineri al noului ev... “ etc. Cu aceste înălţări retorice cu care literatura modernă nu mai e de mult obişnuită, cu patosul ameninţării, cu lumina promisiunii, totul construit­e de balansul solemn al marelui poem, paginile lui Geo Bogza privitoare la lup­ta pe care el o numeşte pe bună dreptate „a vieţii sau a morţii“ sînt de o frumuseţe unică a profunzimii ideii, a generozităţii sentimentului, a masivităţii şi solemnită­ţii expresiei. Totuşi, ceea ce le consacră în mod spe­cial, ca pagini de mare literatură, nu e atit originali­tatea literară, cât sinceritatea fierbinte, năvalnică, co­pleşitoare. Prin această sinceritate şi forţă morală, pa­ginile închinate de Geo Bogza problemei atomice, în perspectiva ei istorică şi umană, constituie cea mai pre­ţioasă contribuţie la arta luptei pentru pace a poporului nostru şi capătă o deosebită semnificaţie. Radu Popescu Literatura ION BRAD: Să citim cu voce tare I "I­LTIMA carte a Mi Ion Brad I­­ este, indiscutabil, pe linia ce- R._i lor mai bune lucrări aie poe­tului. Citind nu numai Cinte­­cul mîinilor, piesa de mare rezisten­ta a volumului, ci aproape fiecare a itre celelalte poezii, nu se poate să r.u fii cucerit de freamătul lor autentic. Propunindu-ne Să citim cu voce tare /, Cintecele-naripate, / ...Cimecele ţării toate, poetul ne in­dică­ sensul educativ al volumului său. Inturna bine puterea de înţelegere a copiilor, el le deschide acestora ori­zontul spre marea poezie, demonstrind că se poate scrie poezie pentru copii exact cu aceleaşi mijloace literare şi intr.aceeaşi varietate de forme ca şi pentru cititorul matur. Poezie comică şi umoristică pentru copii s-a scris destul de multă, poezie serioasă, mai puţină. In cintecele lui Ion Brad cu­getarea este infuzată organic versu­lui, niciodată ghiduş, conjugindu-se cu bucuria liniştită a Împlinirii visu­rilor strămoşeşti, cu duioşia (Abece­dar) sau cu tristeţea luminoasă a poetului (Ochii mamei). Cu un ton liniştit, uneori uşor grav, poetul discută cu micul cititor des­pre felurite probleme ale contempo­raneităţii, insistind asupra cetei a păcii (o poezie se şi intitulează Pa­cea), celebrează plăcerile vacanţei, începutul anului şcolar, cintă Cravata Roşie care Ca soarele de dimineaţă / Răsare arzind lîngă obraz, închină câteva poezii încărcate de imagini proaspete frumuseţilor patriei şi, mai ales, cvită lupta partidului pen­tru viaţa liberă de astăzi, căreia­­ urmăreşte rădăcinile in răscoalele din adincul istoriei, fixind ctteva momen­te memorabile (La moartea lui Gheor­­ghe Doja, monumentala Horia, Cloş­ca şi Crişan, ori acea atit de adine umană, Prunii Doftanei). Ecourile sociale, cetăţeneşti, revin mereu in volum şi, odată cu copilul său, poetul pare că vrea să-i ridice sus pe umăr pe toţi copiii ţării pen­­tru a le deschide larg orizontul lu­­mii in mijlocul căreia cresc. Raza socială a volumului se lăr­geşte prin versurile închinate copii­lor sovietici (Peisaj), ori prin cete despre viaţa continuu crispată a co­piilor de oameni săraci din ţările ca­­pitaliste (La marginea Romei etc.). Incit fiecare poezie a volumului ii descoperă cititorului mic o altă fata a lumii contemporane cu contrastele ei. Iar cititorului matur poetul vrea parcă să-i spună: Mai povestesc cu tine / Cel mic şi drag de altă dată... chemindu-l să asculte cum strugurii, simbolizind plinătatea vieţii noastre. Ca mugurii / Azi pleznesc de să­nătate. G. M. GINETTA LUPI DALL'ORTO: .O bunicuţă italiană povestește" P­RELUCRIND tem­e ale folcloru­­lui italian, Ginetta Lupi Dall’ Orto a creat basme care far­­mecă pe micii cititori prin in­­timplările istorisite cu mult haz­ul in care sint antrenate personaje atră­gătoare. Basmele apărute recent în­­tr-un volum scos la Editura Tinereţii, lui au eficienţă educativă, fiindcă autoarea, pentru a sublinia unele idei, recurge de multe ori la interpre­­tări şi discuţii directe cu cititorul, mu­ţind cu abilitate acţiunea din planul fantasticului îu cel al realităţii. In­­tenţia educativi, prezentă in toate povestirile, nu e, insă, niciodată stri­dentă. Pentru transmiterea diferitelor învăţăminte sau sentimente se folo­­sesc pretexte originale, care-l capti­vează pe cititor, bunăoară, pentru a combate visul vag care o smulge pe eroină îndatoririlor sociale, autoarea imaginează o fetiţă care iubeşte norii trandafirii (Nuvelina); pentru a face elogiul muncii, Ginetta Lupi Dall’Orto pune o fetiţă harnică să descopere împărăţia pisicuţelor (Casa pisicuţe­­lo­r); bărbuţe şi marinari de hirtie dau dovadă de curaj şi înfruntă fur­­tuni pe mare (Cele două bărcuţe de hirtie), o maimuţă mititică, invală să se poarte frumos (Maimuţica năz­drăvană) etc. Interesant că unele din basmele acestui volum au motive asemănă­toare folclorului nostru naţional. De pildă, se pi mie face o apropiere intre Casa pisiciurelor şi Fata babei şi a moşneagului. Ele au Insă o altă re­zolvare. Traducerea Stelei Harutanian şi a lui George Lăzărescu, corectă. Tre­­buie remarcată şi ilustrafia atrăgă­toare a volumului, aparfinind Cleliei Ottone. Dan Hub­era D. L. LIVIU REBREANU: „Răscoala" I~\ETIPARIREA romanului Răscoa- JL-V la, de astădată In Biblioteca A \ pentru toţi, va face cu putinţă pătrunderea acestei capodopere tn masele cele mai largi de cititori. Rindurile noastre nu urmăresc decit să consemneze acest fapt, care tre­buie înţeles ca un eveniment literar, a cărui semnificaţie nu poate scăpa nimănui, căci Răscoala, care la cea dinţii apariţie s-a tipărit in citeva mii de exemplare, este astăzi răspin­­dită în 65.00D de volume Aceasta dovedeşte, înainte de orice, grija pentru cult­uralizarea acestui popor căruia de-abia acum i se restituie un vast tezaur literar. Cele două volume ale­ Răscoalei (Se mişcă ţara şi Focurile) repre­zintă o oglindă de gigantice pro­porţii, in a cărei adincime cititorul va vedea răsfiintă tulburătoarea rea­litate din urmă cu mai bine de o jumătate de veac, tragica stare de fapt a ţărănimii noastre de pe vre­muri, hârfuita de ch­inuire, jefuită de lăcomia nepotolită a marilor latifun­diari, de nestinsa lor sete de aur. Cartea este o uriaşă freacă a societă­ţii noastre dintr-un trecut de coşmar, curmat nu de mult, şi odată pentru totdeauna. Prefaţa lui Ovid S. Crohmălnicea­­nu, scrisă cu talent, constituie o re­­marcabilă incursiune critică în acea­stă operă pentru a orienta pe citi­torul zilelor noastre, revelindu-i şi travaliul de laborator al autorului şi sensul răscolitoarei sale creaţii lite.

Next