Contemporanul, iulie-decembrie 1960 (Anul 14, nr. 27-53)

1960-07-22 / nr. 30

Reportaj I, numărul trecut (29) am­ publicat o serie de note referitoare la unele re­portaje din Luceafărul şi Tri­buna. Faptul că nu ne-am ocupat de reportaje recente îţi are semnificaţia ca: am intenţionat în felul acesta să demonstrăm că preocuparea noastră pentru calitatea re­­portajelor va fi constantă, nu ocazională. Vom discuta pro­­bleme şi nu ne vom mărgini la o simplă Înregistrare, cum din păcate, se mai obişnu­ieşte. • ULTIMA carte a lui Viniciu Ga­fi­ a cuprinde însemnări dintr­e călăto­­rii In nordul tării. La Vatra Dorn­ei, un minei,, din jurul ei, călătorind pe valea Bistriţei, prin Broştenii lui Creanţă, poposind la Sucea­va, Fălticeni sau Baia, auto­­rul rememorează evenimen­tele, legendare sau reale, care s-au petrecut in aceste finuturi, ascultă istorisiri, de­­scrie monumente, reînvie fi­­gurile celor ce au trăit sau trecut pe acolo înaintea lui. In intenția autorului, evo­carea istorică trebuia să ducă la reliefarea mai pregnantă a schimbărilor din ultimii ani. Ne-o arată ciclul despre Făt­­i­cnii și Popas la Baia, pe care, alături de La Vatra Dornei n-a ajuns Încă primă, vara, noaptele pământului, ţi Celălalt Broşteni le conside­răm a fi cele mai bune din volum. Furat Insă de, descrierea, vestigiilor trecutului, autorul face, pe alocuri, istorie in sine, neintegrind-o organic noii realităţi deşi, cartea vrea să fie un modest elogiu adus oamenilor şi infăptuirilor regimului nostru tn regiunea Suceava. Sint apoi evidente tn pagi­­nile volumului urmele lectu­­rilor din Sadoveanu şi Hogaş, a căror trecere prin aceste locuri o şi notează autorul. Nepotrivite: revenirea in­­sistentă tn pagini a ..clopo­ţeilor argintii", a ..lacrimilor Sterse pe furiş“, (Invăţătoa­­rea de la Cârlibaba, zooteh­­niciana de la Brotteni, lelea Maria din Baia fac acelaşi gest), diminutivarea forţată (simburaşul firav al flăcă­ruii) ori consumarea elanu­lui liric In mărunţişuri ca, de Pildă, exultarea In faţa unui pod de ctţiva metri spre ce­­tatea Sucevei (pag. 134). Lulnd poziţie împotriva ve­­chiului semănătorism — ceea ce e bine — reporterul cade totuşi tn idilismul ilustrate­lor, fiindcă se mulţumeşte cu descrierea superficială a nou­­lu­i-^-;Mpag. S3). f impus o mai largă citate^,' a ceea ce e sem­­ni‘r­­t viaţa de azi, o m .ă conturare a oa­/.«*.. , pe care autorul se mulţumeşte de cele mai multe ori să-i creioneze fugar. Scrisă vioi, denotind simţ al naraţiunii şi al peisajului, cartea Şoaptele pămintului de Viniciu Gafiţa nu e atlt o culegere de reportaje, cit mai ales o suită de povestiri din­­tr-o călătorie în nordul ţării. • ITI trebuie cel puţin tena­citate, dacă nu şi abne­­gaţie, pentru a parcurge de la un cap la altul reportajul Tenacitate şi abnegaţie des­făşurat pe aproape două pagini ale ultimului număr al Tribunei. Adrian Chijifchi (autorul) face un adevărat tur de forţă in a-l plimba pe cititor prin toate halele, pe toate schelele, pe la toate conductele şi bazinele fabricii de zahăr In construcţie de la Luduş, ca, in sftrşit, să-l fixeze privirea asupra unuia dintre eroii şantierului — muricitorul Csegezi Gyuri. Bună,­ negreşit, ca Intenţie, încercarea de a crea o ima­gine de ansamblu a şantieru­lui nu necesita, insă, nici pe departe attta risipă (ca să nu zicem „beţie") de cuvinte şi fraze. Totul putea fi con­centrat in dimensiuni sub o treime din cele acordate de revistă cu un nemotivat sur­­plus de generozitate. • NOII PROFESORI ■y R­ECENT a avut loc la Universitatea din Bucu­­reşti adunarea festivă a promoţiei cadrelor m J didactice care vor intra anul acesta in in-M l, văţămintul de cultură generală. Absolvenţii Universităţii C. I. Pannon-Bucureşti, ai Uni­versităţii A. I. Cuza-Iaşi, ai Universităţii Babeş-Bolyai-C­uc, ai Institutului Maxim Gorki şi ai In­stitutului Pedagogic din Timişoara, ai Institutului de Cul­tură Fizică şi Sport din Bucureşti au ascultat cuvintul unor reprezentanţi de frunte ai Ministerului Invăţămintu­­lui şi Culturii şi ai Consiliului Uniunii Asociaţiilor Stu­denţilor din R. P■ Romină. Adunarea festivă, deschisă prin cuvintarea tovarăşei Constanţa Crăciun, adjunct al Ministrului Invăţămintu­­lui şi Culturii, relevă încrederea cu care poporul salută noua promoţie de profesori. Şcoala de azi este una din cele mai valoroase creaţii ale revoluţiei culturale ce se desfăşoară sub conducerea Partidului. Această revoluţie culturală, parte inseparabilă a procesului general de transformare socialistă a ţării, implică organizarea şi dezvoltarea continuă a Invăţămin­tului de toate gradele, presupune o grijă deosebită pentru continua îmbunătăţire a procesului de invătămint, pen­tru legarea lui cit mai puternic de viaţă, de practică. Cuvintările rostite la adunarea festivă au subliniat aceste idei, relevind şi faptul că in prezent, prin condiţiile crea­te de poporul muncitor, invăţămintul nostru a ajuns la un nivel corespunzător indicilor înalţi ai economiei so­cialiste. Toate realizările obţinute pină acum, cit şi sarci­nile viitoare ale dezvoltării invăţămintului, amplifică ro­lul învăţătorului şi profesorului in munca de educare a constructorilor de miine. Promoţiei cadrelor didactice din acest an i se cere pasiune şi dragoste pentru minunata profesie de educator, devotament şi răspundere faţă de sarcinile pe care poporul i le încredinţează. învăţătorii şi profesorii au obligaţia morală de a nu se mărgini doar la transmiterea de cunoştinţe teoretice, ci de a educa şco­larii în spiritul înaltului patriotism socialist, a unei etici superioare, a unei atitudini demne pentru ca elevii înşişi să devină participanţi activi la desăvirşirea construirii societăţii socialiste in ţara noastră. • — VA rog... eu vreau regiunea Bacău ! O fată subţirică, suriză­­toare, arsă de soare şi puţin emoţio­nată îşi formulează dorinţa cu o voce scăzută dar fermă. — Unde ? — Oriunde... Numai să fie în re­giunea mea. — Poftiţi, alegeţi ! Un membru al Comisiei de repartizare pune în faţa noului profesor o listă a posturilor existente în regiunea Bacău.­ Fata parcurge din ochi lista şi se hotă­răşte. — Semnaţi ! Suntem­ la Comisia a şasea de re­partizare, la cîteva ore după şedinţa festivă a absolvenţilor facultăţilor şi institutelor de învăţămînt superior. • CEI aproape 1.700 absolvenţi care vor intra anul acesta in in­­văţămintul de cultură generală sunt toţi prezenţi în facultăţile unde lu­crează comisiile de repartizare. In holuri, liste lungi arată locurile va­cante din toate regiunile tării. Ab­solvenţii îşi notează atent numele localităţilor preferate, cercetează hărţi. Grupuri, grupuri, viitorii pro­fesori discută cu aprindere cu cei care au şi primit repartiţiile. — Eu mi-am ales şcoala de 7 ani din Comuna Gălăţel, spune Niculae Gheordănescu de la fizico-matema­­tici. — Unde ? — In regiunea București. Sint cu­rios dacă și acolo­ o să­ iau tot nota 10 la examenul pe care o să-l dau cu viața. — Te îndoiești ? Erai printre cei mai buni ! — Fizica e atît de frumoasă ! Cred că o să le placă și copiilor. De alt­fel eu cunosc comuna, sper să mă descurc. — Eu nu cunosc de loc regiunea Constanta re intervine Maria Zarda — matematiciană. Sunt de la munte, dar mi-am ales Constanta. Am să lucrez intr-o regiune complet co­lectivizată. — întotdeauna ai fost o­­riginală in felul tău, ricanează o fată blondă fardată ca pentru teatru. Zarda o privește lung: — Nu-ți dai seama ce frumoasă va fi munca mea !...­­Cealaltă o ascultă tăcută. A­­NU, tovarăşe, nu rămîn în nici o Capitală, mă duc la mine acasă. (In faţa comisiei de romînă de la filologie, Răcănel Niculae, un tînăr brun, şi cu o fată extrem de expresivă, îşi asigură colegul, care a intrat odată cu el, că va cere un post în regiunea Craiova). — La Cărbuneşti, vă rog, acolo e o catedră liberă, se adresează el co­misiei. Colegul lui îl priveşte neîn­crezător : tu scrii versuri, colaborezi la Viaţa Studenţească, ai organizat procesul literar care a luat premiul întîi pe ţară la concursurile inter­­studenţeşti ale echipelor artistice. — Am să continui şi la Cărbuneşti aceeaşi muncă — îl asigură Răcă­nel. Oltenii mei au nevoie de mine. Colegul lui Răcănel răsuceşte tot timpul in mină un sac de sport şi nu se poate hotărî să ceară un loc a­­nume. E tentat să rămînă în Bucu­reşti. — Pleacă la tine un raion şi nu mai te gindi să te „aranjezi“. L ai văzut pe Ionică, tu l-ai admirat în­totdeauna. Acum de ce nu faci ca el ?­­Ionică, e Badea Jean, absol­vent al facultăţii de filologie. Oprit de o mare instituţie din Capitală, el a refuzat postul: — Mă duc la Ni­­sipari tovarăşi. In regiunea Con­stanţa e locul meu. —■ Pot să meargă acolo şi alţii. • — Ştiţi cită nevoie de oameni are regiunea mea ? . Celui cu sacul de sport se pare că nu-i convine exemplul lui Badea. Şi iar începe cercetarea hărţii: la citi kilometri de oraş e şcoala din... Dar cea de la... ? • LA o masă din fundul sălii, un bărbat masiv, avînd in faţă un maldăr de hîrtii, scrutează cu atenţie chipurile ce se perindă prin fata co­misiei a şasea. Se ridică deodată şi invită lingă el un tinăr cu trăsături severe. Băiatul tot cerceta listele cu posturi, iscodea nehotărit o hartă. — Veniţi, la noi, nu Baia Mare... Şi omul începe o expunere pasio­nată despre relieful regiunii, bogă­ţiile ei, reţeaua de drumuri, posibi­lităţile de dezvoltare... — De ce îmi spuneţi toate aces­tea ? — Sunt reprezentantul secţiei re­gionale de invăţămtnt Baia Mare. Veniţi la noi. Vă interesează munca? profesiunea ? — sondează omul. —• Bineînţeles. Vreau să devin un bun pedagog. De altfel vă puteţi in­teresa la facultate ce fel de student am fost — se aprinde deodată tină­­rul atras de perspectivele frumoase ale regiunii Baia Mare. Discuţia continuă. Tinărul Vasi­­lescu Ion e încîntat: — Vin la Baia Mare. De la Începutul după-amiezii, băi­­mireanul şi-a recrutat cu răbdare cîteva zeci de tineri. Au mai trecut prin sală reprezentanţi ai sfaturilor regionale Constanţa şi R.A.M. Ne ui­meşte insă pasiunea, perseverenţa şi priceperea cu care „îşi duce munca de convingere“ băimăreanul. —Avem nevoie de oameni serioşi, explică el calm. De cînd a început repartizarea am trecut pe la toate comisiile. Oamenii care vin la noi trebuie să-şi transforme cunoştinţele, căpătate la facultate, nu convingeri... Am auzit vorba asta minunată aici, la Bucureşti. E foarte bine gindită. Aşa trebuie să fie. ...eseu Valeria — secretara co-­­­­misiei — introduce o fată blondă cu ochi albaştri. — Unde doriţi să mergeţi ? — La Şeica Mare, raionul... regiu­nea... — Oho! V-aţi ales şi comuna... Să speram că nu s-a ocupat postul. Fata urmăreşte cu respiraţia oprit­ă tabelul apoi deodată fericită: E li­ber, e liber ! Este cel mai fru­mos cadou pe care l-am primit în viaţă. Mă uit şi nu­ înţeleg: fata pare beată de bucurie. O opresc îna­inte de ieşire . — De ce e un cadou ? Mai sunt şi alte comune în tară. — Da, dar acolo e pentru mine viata. ... ?? — Știți... eu voiam să predau in­tr-un oraș. In Capitală chiar dacă s-ar fi putut. Dar „el“ mi-a spus că sint superficială, că n-am să devin niciodată om întreg. Intr-un cuvînt ne-am certat și el a plecat anul tre­cut într-o Gospodărie de Stat. I! pasiona încă din facultate cultura cartofului. Am să ajut activitatea căminu­lui cultural şi o să fiu conferinţe despre cultura cartofului. — Bine dar predai istoria ! — Cunosc foarte bine şi cul­tura plantelor ! De un an mă ins­truiesc şi în domeniul acesta. Privesc silueta graţioasă şi proba­bil că fata mea exprimă îndoiala, pentru că deodată fata începe să-mi înşire ca un agronom metode de muncă şi de apărare împotriva unor paraziţi. imi vorbeşte despre recol­tare, despre valoarea economică a a­­cestei legume, despre... — Şi istoria ?... Cine o să-i înveţe pe elevi istoria ? — Eu ! răspunde ea ferm. Fata a părăsit tonul glumeţ ■ Voi fi — în orice caz mă voi strădui să devin — se corectează ea — cea mai bună profesoară de istorie din regiune. Voi demonstra „tuturor“ — se indîrjeşt­e Valeria împotriva cuiva nevăzut — că nu-s superficială, ci un om ade­vărat! Nu mă interesează nimic alt­ceva pe lume decît să fiu cel mai bun profesor de istorie din regiune. Ori La comisia a opta profesorul Ia­­s­trati, decanul facultăţii de filo­logie de la Iaşi, mă intim,m­­ă con­trariat , nemulţumit şi totuşi... mul­ţumit. — Am avut doi studenti exce­lenţi : Iacob Ion şi Gh. Movilă. Am vrut să-i reţinem în învăţământul universitar şi ei... ei au cerut să plece la ţară „cel puţin trei ani“. Au plecat ! Nu, nu se vor pierde, au fă­cut chiar foarte bine. Regiunea Iaşi are nevoie de profesori capabili. Băieţi de ispravă ! Sunt mulţumit că am educat asemenea oameni. Jfc PENTRU media pe care o aveţi, ^ puteţi lua un post în oraş — la o catedră de limba rusă. — Nu, eu vreau în raionul Sighet. Acolo e populaţie ucraineană. Vreau să-mi fac serios meseria. Am ca spe­cialitate ucraineana, nu rusa. Gruşchievici Ioana optează hotă­­rîtă pentru o comună din Sighet. — Nu voi fi desprinsă de preocu­pările intelectuale și de specialitate nici in cea mai depărtată comună. Am să mă abonez la ziare şi reviste sovietice. Am să le vorbesc copiilor in limba lor maternă. Voi învăţa şi eu de la ei, nu numai ei de la mine. Ohi MULLER Rudolf — media gene­­­­rală 9,45 — ea treia generaţie a unei familii de învăţători — pleacă la Reşiţa. Intr-un centru muncito­resc mi­ se pare că pot să-ii­i achit datoria mai bine decît oriunde. A PRIVESC chipurile tinere de pe ” culoarele pline de freamăt tine­resc şi larmă. Fiecare îşi manifestă temperamentul, caracterul, dorinţele, în felul lui: gînditori, veseli, nervoşi, zimbitori, emoţionaţi, cu aceleaşi gînduri: cum va fi munca şi locul unde se duc ? Cite biografii intere­santa I­iţţ ' . Deodată o uşă pocneşte lingă mine întrerupîndu-mi şirul gindurilor. O fată zveltă şi graţioasă iese grăbită din sala comisiei. — Am izbutit! îşi anunţă veselă colegii. — Bravo ! Felicitări ! Ura ! Buţiu Maria se roşeşte pină la ră­dăcina părului ei de culoarea casta­nei coapte. Dacă aţi şti cit mă bucur ! — De ce? mă interesez. — Sînt căsătorită de cinci luni şi voi lucra în acelaşi raion cu so­ţul meu.­­A fost muncitoare textilistă, a fă­cut facultatea muncitorească şi apoi filologia şi s-a căsătorit cu un proas­păt absolvent al Institutului de arte plastice repartizat cu o săptămînă mai înainte la Tg. Mureş , pictor sce­nograf). E extrem de talentat, mă a­­sigură ea. Pfe ZELUL tineresc şi plin de entu­­­­ziasm al viitoarei profesoare de limba romînă mă face să mă gindesc la toţi aceşti tineri matematicieni, chimişti, hioloşi, geografi, geologi, profesori de filozofie şi de limbi străine, absolvenţi ai anului a­­cesta. Cu stîngăcii şi poate cu greutăţi, cu frămîntări şi eforturi dar, incontestabil, cu avînt şi entuziasm, îşi vor face datoria acolo unde sint necesari. Proaspeţii educatori ai vii­torilor constructori ai socialismului, vor fi un principal sprijin al regimu­lui în munca de desăvîrşire a revo­luţiei culturale. Au dovedit-o prin atitudinea lor adine­ratură în faţa comisiilor de repartizare, se în­dreaptă spre locurile unde sunt aş­teptaţi cu nerăbdare şi dragoste. Neaga Graur A In aula Facultăţii de ştiinţe juridice a Universităţii „C. I. Perhon“, promoţia 1960 a universităţilor din ţară. Pline (Urmare din pag. l­ a) Anul trecut, primăvara, l.am revăzut in satul lui■ un mijlocul colectiviştilor strinşi la cercul „Omul pătrunde tai­­nele naturii“ în care■ un agronom ex­plica micturinismul. Pe podeaua că­minului vedeam schiţat cu cretă, din­­tr-o altă lecţie, sistemul nostru solar cu denumirea fiecărei planete, peste care­ bocancii colectiviştilor evitau parcă să calce• şi l-am intilni şi acum. In ultimul meu drum pe valea de Şes a Ialomiţei, in satul lui„ scri­­indu-şi cu ultramarin, pe faţada unei căse­lici, numele: „Costandin Soare — 1960", l-am amintit de prima noastră întâlnire şi l-am întrebat cum de nu-şi făcuse casă fetea al său in vremurile dinainte. Mi-a răspuns de sus, de pe scara ce parcă urca spre slăvile ie ultramarin ale cerului de iulie: „Ei, tovarăşe, alte vremuri erau: trudea mina săracului şi mînca gura guşatului.,- Parcă dumneata nu știi ?" Intr-adevăr, s-au dus guşaţii, de s-au putut căpătui, stringindu-şi for­ţele la un loc, foştii sărăntoci ai Bă­răganului. Dăspart dim trudea mina săracului şi ce înfuleca hulpava gură a guşatului e bine s-o aflăm chiar din ,,impozanta" enciclopedie a Ro­­mâniei editată în ajunul ultimului război mondial. Citind cifrele agri­­cole ale anului şi plata muncitorilor agricoli conform buletinului informa­­tiv al Ministerului Agriculturii pe 1957, enciclopedistul se simţea nevoit să recunoască :­ „Împărţit la 365 zile, venitul anual al unei familii munci­toare (bărbat, soţie şi un copil) s-ar exprima printr o cifră care n-ar aco­­peri nici costul alimentelor pentru cea mai precară întreţinere a existenţei". Asta era viaţa pe care „guşaţii" din proverbul lui Costandin Soare o hă­răzise ţărănimii noastre. Simţeam recunoştinţa ţăranului din Bărăgan faţă de cei ce au reuşit să-i convingă că puterea le stă in colec­­tivizare, fierbinte ca soarele de iulie. Coborau în goană, spre bazele de grine ale Bărăganului, convoaie de „steaguri roşii­" pline cu saci, in aer plutea tot mai stăruitor un iz de pii­­ne caldă, iar coronița de spice culea­să din Ialomiţa se uscase şi strălucea In soare. Rezervele din adîncuri (Urmare din pag. 2-a) şi cu lucrări de foraj, se va da un nou impuls şi străvechiului minerit al aurului şi argintului din bătrînii munţi ai Ardealului. Lucrările de sondaj adine începute nu de mult ne-au confirmat intere­santa perspectivă a dezvoltării mine­­ralizaţiilor aurifere la mai multe sute de metri în adîncimile renumi­telor mine de aur exploatate încă din vremea dacilor şi romanilor. Aruncînd o privire in viitorul pe­trolului şi gazelor naturale putem spune că in vederea creării de noi rezerve, în vederea unei creşteri şi mai accentuate a extracţiei, în pre­zent se execută studii, prospecţiuni geologice şi geofizice şi in alte re­giuni decit cele cunoscute pină acum şi care din punct de vedere geologic au perspective încuraja­toare şi justifică intensificarea lu­crărilor in Cimpia romină de la Se­verin pină la Brăila şi in zonele de­luroase şi muntoase ale Carpafilor. De asemenea, există premise geo­logice de a găsi rezerve de ţiţei şi în zonele actuale in exploatare atît prin extinderea în suprafaţă a zăcă­mintelor cunoscute, cit mai ales în formaţiunile geologice situate la a­­dincimi mai mari. Rezervele potenţiale actuale de hi­drocarburi vor fi utilizate cit mai judicios în afară de întrebuinţările de pînă acum în principal sub formă energetică, ele au intrat astăzi într-o fază de valorificare mult mai no­bilă, constituind materia primă pe care se bazează numeroase indus­trii. Cităm numai cîteva din acestea: fabricarea cauciucului sintetic, mate­rii colorante, medicamente şi mate­rialele plastice cu diferite întrebuin­ţări industriale şi de larg consum. In măsura în care alte forme de energie vor lua locul hidrocarburilor, acestea vor rămîne in mod sigur in­­trebuinţate cu folos numai in indus­tria petrochimică. Analizind rezultatele eforturilor depuse de geologi, tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej sublinia, in Raportul prezentat la Congresul Partidului, că: „...eficienţa cercetărilor geologice nu a fost la nivelul posibilităţilor create“. Totodată au fost indicate direcţiile către care, cu precădere, trebuie să se orienteze cercetarea geologică. In cele de mai sus ne-am ocupat de problematica de cercetare în domeniul mineralelor metalifere şi în cel al hidrocarburilor. Dar şi alte sectoare aşteaptă intervenţia opera­tivă a geologilor. Planul de şase ani prevede spo­rirea producţiei de cocs metalur­gic — pîinea siderurgiei — cu cca. 1.000.000 tone în 1965 faţă de 1959. Firesc, extracţia de cărbune cocsifi­­cabil trebuie să crească, dar pentru ca să crească extracţia se cer eforturi susţinute pentru creşterea rezervelor de cărbuni superiori. In acest scop se vor întreprinde lucrări de cerce­­tare şi explorare prin sondaje în ba­zinele de huilă din Valea Jiului şi Banat. In Valea Jiului, In bazinul Petroşani, lucrările au ca scop o cu­noaştere mai bună a condiţiilor geo­logice a zăcămintelor în vederea des­chiderii de mine noi. Sunt, de ase­menea, în curs de efectuare sondaje adînci în vechea regiune minieră Anina. Se cuvine Să amintim preocu­parea pentru valorificarea lignitului­ Pînă In prezent au fost identificate rezerve de ordinul sutelor de mili­oane de tone in Oltenia, bază sigură pentru noi centrale termoelectrice. Şi investigaţia este departe de a fi ter­minată. Paralel cu cercetările de teren, se vor dezvolta studiile fundamentale monografice privind un ansamblu de probleme legate de legile de formare şi răspindire a sub­stanţelor minerale utile în di­ferite formaţiuni geologice. Acestea, împreună cu hărţile geo­logice de detaliu şi de ansamblu, vor avea o mare însemnătate pen­tru orientarea activităţii de descope­rire a rezervelor minerale necesare dezvoltării impetuoase a industriei noastre socialiste. PORT S BILANŢ «vi D­A — dar mai tntîi despre centimetrul lui Yoll ! Fata noastră blondă face ce face şi iar aduce Bucureştiul pe buzele tuturor sportivilor din lume. Fotografi — reporteri — comentatori — s-au cam obişnuit cu recordurile ei mondiale. Cred că în activitatea celor de la agenţiile străine cu re­prezentante .In Capitala noastră există un spaţiu Yoli. Dacă e concurs pe Republicii teleguful intră in alarmă. La întrecere cu fenomenalul Thomas, alt titan al centimetrilor, atleta noas­tră duce faima Romîniei pe glob cu fiecare săritură peste şta­chetă, vestea acelui 1,86 — realizare recentă a Iolandei Balaş — a strălucit luminos. ........................ împreună cu toţi iubitorii atletismului salutăm efortul con­tinuat al tinerei compatrioate spre acel 1,90 posibil, întrevăzut de multă­ vreme şi dorit din toată inima. Cine vede in sport o preocupare majoră şi-l face cu str­­guinţă şi seriozitate, dobîndeşte gloria nemuritoare. Rindurile acestea nu sint un omagiu imediat, ci o adîncă înclinare in fata voinţei omeneşti, a dragostei de patrie şi a unui suflet grav .... . L-am nedreptăţi pe Speter dacă nu i-am scrie şi lui numele aici. Profesorul are merite nemăsurate in consolidarea repu­taţiei elevei sale şi trebuie să ştie că pe fruntea sa neincunu­­nată cu vreo coroană de fauri străluceşte nimbul recunoştinţei noastre. * Şi-acum întoarcerea la oile noastre. Cu o încetineală — demnă de o cauză mai bună — se iau probabil de către Federaţia de fotbal, acele măsuri dorite de noi toţi. Să aşteptăm deci cu răbdare să treacă vacanţa (a şi trecut!), să nu ne grăbim! Drumul melcului este cel mai indicat. Suntem­ la jumătatea verii şi tăcerea acoperă totul. Jucătorii echipelor noastre de fotbal stau probabil cu burta la soare, antrenorii aşişderea — numai noi oftăm pe hirtie. Iaci, In urmă cu trei săptămtni zisesem ceva despre plecarea unor antrenori peste graniţă, aducerea echipelor celor mai bune de pe conti­nent şi de peste ocean in ţari, şi cîte şi mai cite. La atîta operativitate — sugestiile noastre devin obositoare. Cu insistenţa penibilă care ne caracterizează — repetăm unele observaţii asupra campionatului trecut. Cine are urechi de auzit, să audă. Ce a caracterizat deci ultima Întrecere republicană la fot­bal ? Monotonia. Ce naşte monotonia Intr-o astfel de compe­tiţie ? Diferenţa simţitoare de valoare Intre echipe! Ca la o cursă de cai, după galopul C.C.A.-ului , ceilalţi trăpaşi au mers in ritm comod. Se porneşte de la ideea că, oricum, un loc II sau III este onorabil. Se uită amenda lipsei de public­­— mai gravă decit orice. Regulamentul nu prevede avertismente ca la box pentru necombativitate (ideea nu-i a mea — dar o citez pentru că e strălucită): ce aţi spune de citeva formaţii scoase din pluton pe considerentul că practică îndărătnic medio­critatea ? Desigur, totul pare himeric, dar poate se va găsi o soluţie pentru accelerarea pulsului unor echipe mai puţin nără­vaşe. S-ar mai putea observa fluctuaţia de formă evidentă la ma­joritatea jucătorilor noştri. Cauze ? întreruperile arbitrare ale campionatului şi viaţa nesportivă. Ce-i de făcut? Am mai scris — nu ne repetăm. Un cuvînt de încheiere. Jucători, antrenori, preşedinţi de cluburi ! înţelegeţi că fără puţină energie — fără interes — cei o sută de mii de nemulţu­miţi din tribune şi milioanele de necunoscuţi de-acasă — vor pleca în excursii, vor pescui, vor merge la cinematograf şi se va putea spune Intr-o zi cu regret: — Păcat de stadioanele astea superbe ! Nu mai vine nimeni pe-aici ! Nu lăsaţi fotbalul nostru in paragină! Eugen Barbu Tratatul de istoria literaturii române (Urmare din pag. 1-a­ durată. Se naşte cum vedem îndată problema tratării scriitorilor care se înscriu la mai multe date memora­­bile, ca V. Alecsandri. Spiritul de adevăr în critică al lui M. Kogăl­­niceanu preludează de fapt La revo­luţie, care în nici un caz nu poate întemeia un stat şi o cultură pe min­ciuni. Insă scrierile de pe atunci erau in general simple imitaţii fade de lu­­crurile cele mai lipsite de singe, şi Kogălniceanu reclama de fapt realis­mul in artă, opera bună adică opera cu conţinut sănătos, el însuşi dînd un exemplu un mediocru de o astfel de literatură, nu Fiziologia provincialului din Iaşi, şi de un prozaism plin de lirism în Iluzii perdute. Dar pito­rescul nu descripţie, ca să lăsăm alte aspecte, al lui D. Bolintineanu, care a văzut cu proprii ochi ceea ce a de­­scris, nu se înscrie oare la realism, înţeles foarte larg ca sentiment clar şi coloristic al obiectului, ca în de­scrierea unei turcoaice ? Feredjeoa-j se­ mlădie Pe kiahiut, bogat cerchez. Cu dalga de selemie. Cu şalvari largi de geamfez... In proporţii romantice, tot sensul realului predomină in poezia lui Ce­zar Bolliac, incă dinainte de revolu­ţie, ceea ce explică exaltaţia unită cu un tact diplomatic şi revoluţionar operativ sigur. Omul care zice chi­tind : Îmi place s-ascult vintul tunind din mal in mai, imi place să văz capra sărind din piatră.n piatră via şti în caz de vicisitudine să în­­frunte cărările rupestre ale Car­­paţilor. Paşoptistă este, în fond, poezia fol­cloristică a lui V. Alecsandri, unde cîntă pe haiducul duşman al ciocoi­lor : Am doi smei de bună cale Doi ! nici vintul nu-i tntrece! Am tovarăşi doisprezece Şi la brîu patru pistoale. Pe urmă vine momentul unionist şi după el cel al dobîodirii prin ţăranul român luptător, al independenţei na­ţionale. Aci V. Alecsandri are un rol dominant. Urmează o largă epocă, aceea, în care apar marii clasici ai literaturii române, epocă cu cîteva spasmuri în ce priveşte pro­­blem­a rurală, culminînd cu marea convulsiune de la 1907. Această dată ar reprezenta deci, după 1848, unul din cele mai însemnate puncte nodale, după care nu cunosc altul mai important decît anul revolu­ţiei proletare, 1917. Cu toate că in aparentă, am fi fost parcă despărţiţi printr-o placă de cristal de Uniunea Sovietică, statul burghez romin ne­­considerîndu-se vecin decît geografic cu marea putere socialistă de la Ră­sărit, incit orice vint ideologic se părea a aluneca dindărătul acestui cristal fără a pătrunde in lu­mea ideilor şi creaţiilor noastre, acest fenomen este iluzoriu şi lu­­crurile nu s-au petrecut astfel: puternice mişcări de impulsie şi revul­­sie sub imperiul attt al ecourilor occi­­dentale ale revoluţiei, cât şi al celor interne izbesc vederea ochiului, atent. Acţiunea oricît de stlnjenită de regi­mul burghezo-moşieresc, a clasei mun­­citoare, publicaţiile progresiste precum Socialismul, Moldova socialistă. Che­marea şi celelalte, scrisul în favoarea Marii Revoluţii Socialiste al unor pu­­blicişti talentaţi şi plini de previzi­une ca N. D. Cocea n-au rămas fără răsunet. Răscoala lui Liviu Rebreanu se explică nu atît prin 1907, pe care fi evocă tematic, cit prin 1917, care arată autorului importanţa ţărănimii, privite ca individ colectiv in lupta die clasă, condusă de clasa muncitoare. Dimpotrivă, mişcarea de la Glndirea cu faza sa ortodoxistă este o încer­care de răspuns direct, de esenţă mistică, la raţionalismul marxist,le­ninist. Afectarea credinţei în „mi­nuni“, ca şi accentul deosebit pus pe absurditate. Sub forma fiscului şi a aventurii, e o încercare de replică la metoda ştiinţifică de a stabili istori­ceşte misiunea unei generaţii in per­­spectiva progresistă a eliberării de­­finitive a omului oprimat de om şi a întemeierii umanismului socialist. în definitiv, toată chestiunea in materie de periodizare cred a fi aceea ca in termenii unei desfăşurări avtnd la bază marile momente ale antagonismului de clasă, hieroglifele lor din lumea ideologiei şi creaţiei literare, manifestată prin şcoli, curente şi personalităţi, să fie redis­tribuite în mod mai raţional, manua­lul de istoria literaturii române conti­nued­e se ocupa de Eminescu şi Macedonski, de Dobrogeanu-Gherea şi Titu Maiorescu, de mişcările. Bună­­oară, de la Junimea cu Convorbirile literare, de la Contemporanul, de semănătorism şi simbolism, de Viaţa Raenthească şi impresionismul Sbură­­torului, cu sublinierea a ceea ce e pozitiv şi determinare critică a ceea ce este confuz şi retrograd.

Next