Contemporanul, ianuarie-iunie 1961 (Anul 15, nr. 1-26)

1961-01-06 / nr. 1

Nr. 1 (743) SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL • vineri 6 ianuarie 1961 CULTURAL Proletari din toate țările, unițî-văl 8 pagini 50 bani TABLETA ANUL NOU e o sărbătoare a tuturora, dar mai ales a copiilor, intraţi intr-o lume nouă, a jucăriilor şi a păpuşilor. Să fim alături de ei la toate vîrstele noastre, întinerite măcar o zi. Ceea ce-i mai bun în oameni e tocmai copilul. Copilăria e poezie, e bucurie şi entuziasm, voie bună cinstită şi dragoste adevărată. Cu toate acestea literatura noastră, care a dat cititorului va­lori definitive, suferă de o deficienţă concretă. Cărţile copiilor sunt prea puţine. Scriitorii se feresc parcă-ntr-adins de poezia co­pilăriei, ca de un gen literar inferior şi degradant, pe cînd cele mai frumoase basme şi povestiri farmecă de sute de ani tot atît de mult copilăria cit şi maturitatea. Danezul Hans Andersen e şi azi proaspăt şi nou, cu toate că şi-a scris povestirile acum o sută de ani, iar italianul Edmondo de Amicis, continuu actual, stîrneşte emoţia tuturor generaţiilor de cititori. In toate limbile s-a scris mult pentru copii. Ediţiile ilustrate fac parte din toate bibliotecile din lume, peniţa întrecindu-se pretu­tindeni cu creioanele în culori să le dea cititorilor cit mai impre­sionante. E de luat o iniţiativă pentru a decide poeţii şi prozatorii noştri, cărora nu le lipseşte talentul, dimpotrivă, să-şi caute subiectele în lumea şi sensibilitatea gingaşe a micilor cititori. Poate că Uniunea Scriitorilor e cea mai indicată autoritate lite­rară să o pornească. Tudor Arghezi LA VARŞOVIA. ÎNTRUNIREA ISTORICILOR DE ARTA L­A VARŞOVIA, în ca­drul Institutului de Istoria artei al Acade­miei de Ştiinţe a RP­­Polone, s-a ţinut în luna decembrie o con­sfătuire a istoricilor de artă re­­prezentînd academiile din U.R.S.S., R.P. Romîna, R­ P. Bulgară, R.S. Cehoslovacă, R.P. Polonă şi R.P. Ungară. Obiectul acestei consfă­tuiri l-a constituit o temă iniţia­tă cu cîţiva ani în urmă : redacta­rea în comun a unui studiu privi­tor la formarea şi dezvoltarea şco­lilor artistice naţionale în cele şase ţări participante. Existau, pentru abordarea acestui studiu, temeiuri dintre cele mai serioase. S-a avut în vedere, în primul rând, nevoia, evidentă, de a se asigura o mai bună cunoaştere reciprocă a unuia dintre momentele decisive în dez­voltarea artei naţionale, realiste, a tuturor celor şase ţări prietene. S-a considerat totodată că o ast­fel de prezentare, simultană, va putea oferi o imagine vie, concre­tă, a modului în care condiţiile social-istorice determină, în dez­voltarea artei, atît paralelismele şi similitudinile, cit şi diferenţele specifice, şi va putea deci permite, prin asocieri şi disocieri mai preg­nante, stabilirea contribuţiei au­tentice pe care fiecare din şcolile naţionale a adus-o la aria euro­peană a vremii. I­a consfătuirea de la Varşovia au fost prezentate, într-o primă formă, aproape toate capitolele primului volum al acestui studiu colectiv. Contribuţiile reprezentan­ţilor institutelor de istoria artei din celelalte ţări socialiste, ca şi textul redactat în cadrul Institu­tului de istoria artei al Academi­ei R.P.Romîne (de Ion Frunzetti şi Mircea Popescu, sub suprave­gherea acad. Gh. Oprescu) au fost examinate cu o deosebită atenţie. Foarte favorabil a fost apreciat, în ceea ce ne priveşte, ca şi la alte materiale prezentate, felul clar, firesc, în care era urmărită şi studiată legătura dintre fenomene­le artistice şi cele de natură eco­nomică, socială şi culturală. Lec­tura şi discutarea acestor prime­ contribuţii a evidenţiat,­ totodată, una din principalele trăsături co­mune ale artei din secolul al XIX- lea în cele şase ţări : consolida­rea continuă, de-a lungul între­­gului secol trecut, a tendinţelor realiste — pe măsura apropierii artei de viaţa poporului, de nă­zuinţele lui spre Independenţă na­ţională şi drepturi democratice. Precizînd încă odată principiile călăuzitoare ale lucrării, faptul că la baza ei stă metoda materia­lismului dialectic şi istoric, şi dis­­cutînd uneori pînă în amănunte problemele legate de redactarea capitolelor respective, participan­ţii la consfătuire (la care Institu­tul de istoria artei al Academiei R.P. Române a fost reprezentat de acad. Gh. Oprescu şi de semna­tarul acestor rînduri) au făcut un mare pas înainte spre realizarea studiului comun proiectat. Hotărîrile clare luate cu acest prilej fixează etapele următoare de lucru și data încheierii primu­lui volum, în 1962, în cadrul unei consfătuiri ce urmează să fie or­ganizată la București de către Institutul nostru. A fost, de ase­menea, constituit comitetul de re­dactare a primului volum format din reprezentanţii institutelor de istoria artei din Moscova, Varşo­via şi Bucureşti. S-a exprimat do­rinţa ca unul din cei trei membri să fie acad. Gh. Oprescu. Bine organizată şi bine condusă, consfătuirea istoricilor de artă din cele şase ţări socialiste a fost rod­nică şi binevenită. Ea deschide noi perspective colaborării atît de necesare între specialiştii din acest vast domeniu care au datoria să facă din studiul istoriei artelor un mijloc de cunoaştere mai profundă şi de apropiere între popoare. Mircea Popescu ION MICLEA­: Noi construcţii la uzinele sudice din Ocna Mureş (Concursul nostru de fotografii) La nivelul ştiinţei şi tehnicii contemporane OBSERVAŢII CRITICE PRIVIND CERCETAREA IN CONSTRUCŢII A­RTICOLUL apărut re­cent în Contemporanul sub semnătura tovară­şului ing. Zoltán Gyall şi care a trezit un viu interes în rîndurile spe­cialiştilor noştri, mă obligă să fac o completare în legătură cu unele aspecte ale activităţii de cercetare în domeniul construcţiilor. Cred că, in prezent, această activitate îm­brăţişează domenii mult mai largi decit în trecut şi se obţin rezultate remarcabile, în concordanţă cu o­­biectul dezbaterii iniţiate de Con­temporanul. Munca de studiu şi cercetare la planşetă, în laborator sau în condiţii de şantier a adus în ultima vreme o serie de mărtu­rii ale eficacităţii acestei activităţi, ale potenţialului de creaţie existent în ţara noastră în acest domeniu. Dar, oricît ne-am bucura de înfăp­tuirile noastre, marile sarcini care stau în faţa constructorilor în ur­mătorii ani ne obligă la o exigenţă din ce în ce mai mare faţă de noi înşine. Realizările de pînă acum nu sunt suficiente decit pentru a mar­ca un bun început; valoarea eco­nomică o dă generalizarea metode­lor noi, eficienţa lor. Astăzi sunt create la noi­­colec­tive speciale de studii şi cercetare în domeniul construcţiilor. Acestor colective le revine sarcina de a in­troduce noul pe un front cit mai larg. Este însă necesar, înainte de toate, ca aceste colective să fie di­rijate spre rezolvarea studiilor şi cercetărilor care au cea mai mare eficienţă economică. Dacă raportăm numărul colectivelor de studii şi cercetare la multitudinea probleme­lor de atacat, constatăm că, nume­ric, aceste colective sunt încă re­duse. Ştim, în acelaşi timp, că noile cadre de cercetători se formează greu, după o specializare îndelun­gată. Ajungem astfel în mod firesc la concluzia că munca specialiştilor noştri trebuie drămuită cu mare a­­tenţie. Consider că acest lucru este pe deplin posibil, deoarece rezul­tatul economic al studiilor şi cer­cetărilor se poate antecalcula, ur­marea logică fiind eliminarea celor minore sau pur şi simplu inutile. Principiul este cunoscut, dar prac­tica îl infirmă uneori. Exemple : Institutul central de studii, cerce­tări ştiinţifice şi proiectare în con­strucţii, arhitectură şi sistematizare (I.S.C.A.S.) a efectuat studii privind introducerea maselor plastice în construcţii care, în final, nu au reu­şit să spună altceva decât că ase­menea materiale sunt necesare — lucru care se ştia de la început.­ Tot I.S.C.A.S. a întocmit studii des­tinate construirii de rezervoare din beton armat pentru produse petro­liere, pentru ca apoi să ajungă la concluzia că realizarea practică nu este posibilă decît folosind o serie de materiale speciale — lucru care de asemenea se cunoştea de la bun început. Cred că ar fi fost necesar să organizăm mai înt­t studiul­ posi­bilităţilor de producere a acestor materiale. Adresîndu-ne Institutului de cercetări chimice am fi realizat poate mai mult. Este şi acesta unul din aspectele colaborării ce trebuie avut în vedere. Am elaborat apoi studii voluminoase pentru soluţii şi forme noi de castele de apă, obţi­­nînd un rezultat la care s-ar fi a­­juns mult mai uşor printr-un simplu şi rapid raţionament ingineresc. Institutul de cercetări în con­strucţie şi economia construcţiilor (I.N.C.E.R.C.) a studiat, nu de mult, o serie de elemente prefabricate cu dublă curbură. Problema în sine, inginereşte vorbind, este foarte in­teresantă, dar fără aplicabilitate, şi acest lucru s-ar fi putut vedea de la început, prin simpla analiză a modului în care elementele date se înglobau în ansamblul construcţiei. Este limpede, aşadar, că trecerea la studiul diferitelor elemente tre­buie făcută numai după fixarea so­luţiei constructive generale şi apre­cierea ei economică. Ori de cite ori această cale a fost urmată de către 1.5. C.A.S. şi I.N.C.E.R.C. rezultatele nu au întîrziat să se arate. Studiile şi cercetarea în construc­ţii se deosebesc întrucîtva de stu­diile fundamentale de fizică, chimie sau matematică, în care orice cuce­rire lărgeşte domeniul cunoaşterii, fiind deci necesară. In construcţii, a cerceta un element prefabricat înainte de a studia temeinic con­strucţia din care va face parte, fără a fundamenta economic tipul de construcţie, înseamnă a descoperi proprietăţi care nu interesează pe nimeni. De pildă, astăzi se folosesc pentru liniile electrice aeriene stîlpi din beton precomprimat care realizează, dacă ne gîndim la întin­derea acestor reţele, mari economii de lemn. Proiectarea şi studiile rea­lizate prin colaborarea dintre 1.5. C.A.S. şi I.N.C.E.R.C. privind fa­bricarea acestor stîlpi au decurs în cele mai bune condiţii, cu excepţia bazei construcţiei. I.N.C.E.R.C. a preconizat o reducere a secţiunii stîlpilor, s-au făcut în acest scop , încercări fotoelastice etc. Rezulta­tele au fost însă negative. In felul acesta s-a irosit muncă, deşi se ve­dea de la început că soluţia cu go­luri la bază, propusă de I.N.C.E.R.C., nu prezenta siguranţa necesară din punct de vedere practic. Este evi­dent că astfel de studii nu justifică nici timpul, nici banii cheltuiţi. Paralel cu asemenea studii inu­tile — uneori scuzabile prin bunele intenţii care i-au animat pe cerce­tători, alteori prin greutăţile de o­­rientare inerente unui început — o serie de alte studii, deosebit de ne­cesare, se fac cu întîrziere sau nici nu sunt abordate. Trebuie să recu­noaştem că I.S.C.A.S. are mari în­­tîrzieri în rezolvarea unor proble­me care vizează aspectul funcţional al construcţiilor şi exploatarea lor : de exemplu, încălzirea modernă a halelor industriale şi a locuinţelor, iluminatul artificial în halele indus­triale, realizarea aşa-numitelor hale blindate, introducerea pe scară lar­gă a halelor universale, polivalen­te. Nu au fost terminate încă nici studiile privind tipurile de prefa­bricate pentru pereţii halelor in­dustriale sau pentru structurile în shed. Deşi la noi în ţară există mari posibilităţi pentru producerea sticlei necesare construcţiilor, I.N.C.E.R.C. nu a pus încă la punct fabricaţia a o serie de sortimente speciale, cum ar fi geamul absorbant, blocurile de sticlă termic-izolante, pentru pe­reţi şi acoperişuri, geamul termo­­pan, încetineala cu care se perfec­ţionează cele cîteva prototipuri, cu totul insuficiente, nu este justifi­cată. De asemenea, un vechi dezi­derat al inginerilor de pe şantiere este şi realizarea unei izolaţii ter­mice rigide, care să poată fi folo­sită la acoperişuri, în special la cele industriale. Acest tip de izola­ţie ar reduce cu 60 kg. pe metru patrat greutatea acoperişurilor, ceea ce reprezintă foarte mult. I.N.C.E.R.C. nu a rezolvat această problemă, cu toate că specialiştii ele pe şantiere aş­teaptă de multă vreme noul material. Nu ne putem permite să înain­tăm cu paşi mici în domeniul in­troducerii tehnicii noi în construc­ţii, scuzîndu-ne printr-o exagerată şi nejustificată prudenţă. Astăzi, cînd economia noastră se dezvoltă într-un ritm din ce în ce mai acce­lerat, urmînd să ajungem la nivelul ţărilor industriale avansate, cerce­tarea ştiinţifică trebuie să fie mult mai operativă. In condiţiile ajutorului ştiinţific şi tehnic reciproc dintre statele so­cialiste este posibil să preluăm di­rect o serie de procedee sau teh­nici noi, fără a mai fi nevoiţi să reluăm un drum deja parcurs. Este o datorie a noastră să combatem cu toată tăria practica unor cercetători, de a reinventa, de a redescoperi. A prelua experienţa înaintată a spe­cialiştilor din ţările socialiste şi Ing. Petru Vernescu director tehnic al Institutului central de studii, cercetări ştiinţifice şi proiectare în construcţii, arhitectură şi sistematizare (Continuare in pag. 2-a) Lungimile de undă ale sufletului omenesc C­ONSFĂTUIREA tineri­lor scriitori a oglindit justeţea politicii parti­dului în cîmpul litera­turii, pentru educarea a noi şi noi generaţii de scriitori. Realizările obţinute pînă acum de către scriitorii gene­raţiei tinere înseamnă paşi pe un drum pe care ei trebuie să înain­teze. Aşteptăm cu toţii ca scriitorii tineri să înmulţească numărul ope­relor care folosesc construirii socia­lismului, numărul operelor care ser­vesc din plin cauza partidului, îi e­­ducă pe oamenii noi, le sporesc conştiinţa socialistă. Pentru ca să meargă pe acest drum cu toată fermitatea, e necesar ca tineretul scriitoricesc — şi nu numai tineretul — să studieze atent toate documentele Congresului al III-lea al P.M.R., care trebuie să devină, pentru toţi scriitorii, un program de viaţă, fiindcă ele sunt pentru noi ca acea oglindă ferme­cată din poveste, în care te uiţi şi vezi dintr-o dată idealul şi drumul pe care să mergi ca să ajungi la el. Dacă noi preţuim astăzi litera­tura creată de tineri, aceasta se datoreşte tocmai faptului că ea a e­­voluat pe drumul arătat de Partid şi a făcut, în ultimii ani, progrese atît de serioase incit afirmăm efec­tiv astăzi că nu putem con­cepe literatura romînească actuală fără prezenţa tinerilor, fără operele lor, care ne slujesc nouă, tuturor, şi slujesc educaţiei poporului. Din aceasta nu trebuie cîtuşi de puţin să se tragă concluzia că ti­nerii scriitori se pot culca frumos pe lauri, că şi-au terminat misiunea. Trebuie să lansăm ceva asemă­nător rachetelor, adică nişte lucrări care să se înscrie pe orbita con­ştiinţei omenirii sau cel puţin pe orbita conştiinţei poporului nostru, nişte opere care să se impună tu­turor prin forţa, prin lumina lor. Cineva spunea, că „atîta viaţă este intr.o carte cită are autorul ei“. Aş spune ceva mai mult : nu atîta viaţă pune un autor intr-o carte cită are el însuşi, el pune mai mul­tă viaţă într-o carte, pune viaţa ab­sorbită în cursul unei existenţe, viaţă care după aceea se transmite — şi cînd intr-adevăr autorul a reuşit să facă aceasta — se trans­mite din generaţie în generaţie. Or, noi trăim vremuri atît de mari, incit fiecăruia îi este dată posibi­litatea să scoată grăuntele de aur şi să-l pună în cărţi, pentru a-l transmite mai departe, peste veacuri. Meseria de scriitor e foarte grea. Grecii antici aveau obiceiul să vor­bească despre monștri care se gă­sesc pe mări, să vorbească despre Scilla și Carybda, de tot felul de lucruri, unele mai înfiorătoare decît altele, cu scopul de a-i face pe ve­cinii lor să nu navigheze. Eu n-aş vrea ca tinerii să creadă că, scriind aceasta, aş dori să-i de­termin să nu navigheze ! Există o mare liberă, fără nici un fel de pri­mejdie. Există o mare liberă, în care poate să navigheze oricare, cut vrea, şi oricine poate descoperi ne­numărate insule frumoase. Insă, pentru ca un scriitor să fie în stare să sesizeze noul trebuie ca el să aibă o antenă care prinde nişte lun­gimi de undă pentru care încă nu există aparate fizice: lungimile de undă ale sufletului omenesc. Cred că această sensibilitate la proble­mele realităţii atît de complexe ale vieţii omeneşti, priceperea de re­dare a lor, se cîştigă cu timpul. Ce lucru deosebit ni se cere nouă ■— atît celor tineri, cit şi celor bă­­trîni — din acest punct de vedere ? Se cere ca lucrările noastre să fie pătrunse de spirit de partid. Prin partinitate înţelegem abordarea ori­cărei probleme care nu se ridică de pe poziţiile de luptă ale partidului, astfel incit opera să exprime men­talitatea caracteristică forţelor re­voluţionare, ideologia marxist-leni­­nistă. Pentru a realiza opere partinice e necesară o pregătire ideologică corespunzătoare. La consfătuire s-a accentuat în mod deosebit necesi­tatea educaţiei ideologice. Arta tre­buie să pornească din realitatea o­­menească. Deci, pentru ca să reu­şeşti să ajungi la un drum care să te ducă la o creaţie, şi contempo­rană şi corespunzătoare ideilor noastre, trebuie să te legi de via­ţă, da realitate. Fără o strînsă le­gătură între ideologie şi­ practica vieţii nu este posibilă realizarea ar­tistică. Scriitorii noştri tineri sînt pîn­­diţi cite­odată de primejdia de a se rupe de realitate. S-a evocat, uneori, primejdia profesionalizării. In realitate, profesionalizarea tim­purie începe atunci cînd se produ­ce ruptura dintre scriitor și teren. Aceasta este cauza pentru care, la un moment dat, începe să se simtă o anumită sărăcire în operele lite­rare. Numai in realitate se găsesc modele pentru eroii pozitivi sau ne­gativi. în momentul de faţă nu e­­xistă o criză de eroi pozitivi în viaţa noastră obştească. Nu sunt de părere că un scriitor are numai­decât obligaţia de a căuta în viaţă prototipurile pentru ceea ce face. Scriitorul trebuie să cunoască foar­te mulţi oameni vii, pentru a pu­tea, pînă la urmă, ajunge să creeze un erou pozitiv sau negativ în lu­crările sale. Literatura nu este doar un decupaj de forme vii, din reali­tate. Noi trebuie să mergem ceva mai departe, să creăm nişte perso­naje vii printr-o adîncire a proble­melor vieţii, nişte personaje care să aibă o putere de circulaţie mai mare decît orice om care are, bu­năoară, buletinul şi dreptul de şe­dere în Bucureşti. Eroii pozitivi sunt neverosimili în măsura în care nu-i punem în luptă cu greutăţile pe care le întîmpină fiecare pentru a deveni un erou pozitiv. Pentru ca să-i putem face pe eroii pozitivi mai înţeleşi, mai iubiţi, trebuie să-i Mihai Beniuc (Continuare in pag. 2-a) Concluzii la Consfătuirea tinerilor scriitori Mă-nchin ţie, zăpadă, cu cîntec de slavă Căci eşti precum crinul cu carnea suavă. LAUDA ZĂPEZII Tu vii negreşit din calea lactee Orice fulg al tău fiind o clară scîntee. Din troienele tale imaculate Vîntul taie marmuri pentru palate, Singurătatea noastră înnegrită de nori O faci dintr-odată grădină cu flori. Ciorchini de salcim dai cui vine să­-ţi ceară, Din ulmul m­aii scoţi făclie de ceara. La git ca la păstori ne pui albă oiţă Pe fete le-ncununi cu flori de lămîiţă. Pe arbori, pe drumuri, pe cimpuri, pe case Presari în roiuri fluturi de sticlă şi mătase. Slavă ţie, nea de pe creste cărunte, Căci ai gînd cinstit ca mireasma de munte. Eşti spumoasă ca laptele ce dă în foc, Brodată mărunt ca floarea de soc. Şi cînd voioasă rînduri-rînduri vii, Eşti nevinovată ca un cor de copii. Cînd te scuturi din cer despăturită lin Tu eşti curată ca pînza de in. G. Calinescu

Next