Contemporanul, ianuarie-iunie 1963 (Anul 17, nr. 1-25)

1963-01-04 / nr. 1

Nr. 1 (847) Proletari din toate ţările, uniţi-v­â! SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • vineri 4 ianuarie 196*3 • 8 pagini, 50 bani Ét,_ PAUL ERDŐS: „Cosaşul" (Din ciclul de desene „Viață nouă în Oaş", propus pentru Premiul de Stat pe 1962). A­­­­ APĂRUT primul volum din Dicţionarul enciclopedic ro­mân, lucrarea, concepută în 4 volume, va conţine circa 46.000 de termeni din numeroase domenii şi este destinată cercurilor largi de cititori. Ea este întocmită de către un colectiv al Academiei R.P.R. şi al Editurii politice, prin colaborarea a peste 400 de oameni de ştiinţă, artă şi cultură, care, pe cit cu putinţă, s-au străduit să ţină pasul cu ritmul accelerat al dezvol­tării istorice contemporane. Dicţio­narul enciclopedic român răspunde uneia din cele mai resimţite nece­sităţi în acţiunea de răspîndire a culturii în rîndurile maselor largi şi numai amploarea şi exigenţa ştiin­ţifică pe care o presupune justifică faptul de a se fi lăsat atît de mult aşteptat. Printre marile lucrări de sinteză elaborate sub epida Academiei R.P.R., în spiritul hotărîrilor Con­­gresului al III-lea al P.M.R., se nu­mără Tratatul de Istoria literaturii romine, în 5 volume, operă comună a specialiștilor din domeniul istoriei literare. Comitetul general de coor­donare are în frunte pe acad. G. Călinescu. La sfîrșitul anului trecut a apărut macheta vol. I: Folclorul. Literatura romina în perioada feu­dală (1400-1780), încă fără ilustraţii, cele 600 pagini ale machetei dau o idee asupra dimensiunilor vaste ale ansamblului lucrării care trebuie să reprezinte un adevărat monument al literaturii noastre ca parte inte­grantă a culturii române. Pe măsura apariţiei lor, volumele tratatului vor constitui un adevărat eveni­ment, dată fiind nevoia adine re­simţită în universitate, în şcoala medie şi în rîndurile opiniei publice în genere, a unei asemenea opere de largă cuprindere, de sistema­tizare şi de interpretare intr-un do­meniu care pune atîtea probleme de valorificare ştiinţifică a moşteni­rii culturale ca şi de luminoasă pro­iectare a creaţiei noastre după Eliberare. E de subliniat că aceste lucrări de sinteză au fost precedate de realizări importante în alte dome­nii, precum cel al medicinei (Me­dicina internă, 7 vol., sub redacţia acad. N. Gh. Lupu ; Chirurgia 1, 5 vol. sub redacţia acad. N. Horto­­lomei şi prof. I. Ţurai; Cardiologia, 2 vol., de prof. Dr. Basil Theodo­­rescu) ; al agriculturii (Agrotehnica, I şi II, de acad. Gh. Ionescu-Siseşti şi prof. Irimia Staicu) ; al filozofiei (Din istoria filozofiei româneşti, 3 vol.) ; al istoriei (Istoria României, din care au apărut volumele I şi II, III şi IV fiind în stadiu de machetă) ; al lingvisticei (Dicţionarul limbii române literare contemporane, 4 vol. ; Atlasul lingvistic romín —o se­rie nouă, în 3 vol.) ; al tehnicii (Lexiconul tehnic romín — elabo­rare nouă, din care au apărut 10 vol.). Au apărut, de asemenea, lu­crări tot atît de importante ca Tratatul de chimie organică, vol I şi II, de acad. C. D. Neniţescu, Flora R.P.R., 8 vol.; Fauna R.P.R., 32 fascicole. Sub tipar se află vol. I, din Atlasul resurselor termo­­energetice al R.P.R., ca şi lucrarea colectivă, in domeniul ştiinţelor sor­ciale. Probleme ale creării şi dez­voltării bazei tehnico-materiale a socialismului în R.P.R.­­ este gata în prima lui formă vol. I, din cele 5, din Tratatul de istorie a limbii române. Recomandările Comitetului pentru Premiul de Stat privind acordarea premiilor pe anul 1962 menţionează numeroase studii în domeniul ştiin­ţei, al tehnicii şi invenţiilor, opere de literatură şi artă. Toate aceste lucrări, din care am citat aici pe cele mai ample, cu ca­racter de sinteză, şi încă nu din toate domeniile, alături de nu­meroase altele, tot atît de valoroase, sînt o expresie vie a potenţialului nostru de creaţie spirituală în anii Republicii. Călăuzită de partidul care la baza ideologiei sale, ca şi în practică, are concepţia şi metoda ştiinţifică marxist-leninistă, activi­tatea intelectuală şi artistică româ­nească s-a ancorat adine în realita­tea contemporană, in opera de con­struire a socialismului, şi-a lărgit infinit orizontul. In articolul „Ştiinţa şi socialis­mul" din ultimul nr. al Luptei de clasă, preşedintele Academiei, Ath. Joja, subliniază faptul că în ţara noastră, ca şi în celelalte ţări so­cialiste, s-a format o intelectuali­tate crescută în spiritul patriotis­mului socialist şi al internaţiona­lismului proletar, devotată cu trup şi suflet poporului, dedicată sarci­nilor de difuzare a culturii şi de promovare a ştiinţei, o intelectua­litate în care, vârstnici şi tineri, însuşindu-şi concepţia marxist-le­ninistă despre lume şi despre şti­inţă, aduc o contribuţie preţioasă la construirea socialismului. Crea- George Ivaşcu (Continuare in pag. 2) M­­ai mult de 800.000 de co­lectivişti au început anul întîi al cursurilor agrozootehnice. Alte sute de mii se instruiesc —­, la căminele culturale, prin confe­rinţe — în problemele ştiinţifice de bază ale culturii plantelor, po­micultura, viticulturii, creşterii animalelor. Festivalul filmului, care se desfăşoară în prezent la sate, aduce în faţa aceleiaşi largi categorii de oameni ai muncii — ţărănimea colectivistă — 329 de filme artistice şi 347 cu tematică ştiinţifică şi politică. In ultimele patru săptămîni au plecat la sate circa 12.000 de intelectuali din centrele de regiuni, raioane şi oraşe ; au fost ţinute peste 10.000 de conferinţe şi peste 200 de con­sultaţii ; s-au deplasat în comune mai mult de 1.500 brigăzi ştiinţifi­ce. Peste 1.000.000 de ţărani au venit astfel în contact cu pro­pagatori ai ştiinţei şi culturii. Alţi 300.000 au asistat, la că­minele culturale, la cele peste 1.500 de spectacole prezentate, în ace­eaşi perioadă de patru săptămîni, de artiştii amatori. Acţiunea de răspîndire la sate a cunoştinţelor cultural-ştiinţifice — componentă a muncii politice ample de educare a maselor des­făşurată de partid — sporeşte în intensitate de la săptămînă la săp­­tămînă. Pentru ca rezultatele ei să fie cit mai bune, iar odată cu sfîrşitul iernii să se poată constata că a­­ceastă parte din an a fost folosită cu randament maxim de institu­ţiile şi aşezămintele de cultură, în regiuni şi raioane s-au organizat de către comitetele de cultură şi artă seminarii cu activiştii cultu­rali, au fost instruiţi conferenţiarii, activul brigăzilor ştiinţifice a fost lărgit, fondului de cărţi al biblio­tecilor comunale i s-au adăugat lu­crări noi cu tematică specifică sa­tului. Aceluiaşi scop — folosirea cit mai judicioasă a diversităţii de mijloace şi metode de răspîndire la sate a ştiinţei şi culturii în perspectiva lunilor ce urmează — i-au fost consacrate dezbateri largi în Consiliul aşezămintelor culturale şi în Consiliul răspîndirii cunoştinţelor cultural-ştiinţifice din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă. Efervescenţa aceasta îşi are ex­plicaţia ei. Cerinţele spirituale ale satului nou, colectivizat, au sporit incomparabil în raport cu cele din anii trecuţi. Despovărat din lanţul mentalităţilor învechite şi practi­cilor arhaice în care-l ţinea de veacuri prizonier peticul de ogor, ţăranul colectivist de astăzi simte imperios nevoia de a-şi revoluţio­na modul de viaţă şi gîndirea. Că­tre aceasta îl împing realităţile noi în mijlocul cărora trăieşte. Activi­tatea de producţie îi solicită cu­noştinţe ştiinţifice. Viaţa tot mai îmbelşugată şi mai frumoasă îi dă răgaz şi imbold să se instruiască. Cartea, filmul, teatrul i-au devenit cerinţe fireşti. Este lesne de înţeles că, în ase­menea condiţii, cresc nemăsurat exigenţele faţă de calitatea activită­ţilor de culturalizare desfăşurate la sate. Ce bunuri culturale difuzăm la sate ? Cit din ceea ce s-a sedi­mentat în mintea celor care au as­cultat conferinţa,­ au participat la consultaţia ştiinţifică, au văzut fil­mul documentar, se transformă în fapte de conştiinţă,­ în realizări de producţie ? Răspunde conferinţa, filmul ştiinţific, cartea de populari­zare, sarcinilor construcţiei econo­mice ? Aceasta este judecata de va­loare căreia intelectualitatea antre­nată în activitatea cultural-educa­­tivă de masă trebuie să-şi supună propria-i muncă. Direcţia principală către care se cere concentrată acţiunea de răspîndire a ştiinţei şi cul­turii la sate este indicată de în­seşi cerinţele vieţii. Pentru a obţine recolte din an în an mai bogate, pămîntul trebuie lucrat cu meto­dele ştiinţei. Dezvoltarea creşterii animalelor în ritmul şi la propor­ţiile indicate de documentele de partid şi de stat exclude orice urmă de empirism. A înarma pe omul muncii colectivist cu acele cunoştinţe care să-l facă apt a desfăşura o activitate de produc­ţie în spiritul exigenţelor ştiinţei, aceasta este sarcina de căpătîi a conferenţiarului de la căminul cul­tural, a lectorului de la învăţămîn­­tul agrozootehnic, a inginerului şi profesorului de ştiinţe naturale, membru al brigăzii ştiinţifice. Dincolo de urmările practice concrete, propagarea cunoştinţelor de eficienţă economică aduce o contribuţie substanţială la lărgirea orizontului de cultură al ţărănimii colectiviste, la formarea gîndirii ştiinţifice a oamenilor muncii de la sate. Specific ştiinţei agricole este faptul că ea face apel la un cîmp foarte divers de discipline — pedologie, biologie generală, gene­tică, fizică, chimie — care, toate, prezidează la alcătuirea bagajului intelectual al oricărui om. Pătrun­­zînd cu procesul cunoaşterii în in­timitatea fenomenelor naturii, ţă­ranul muncitor ajunge să înţeleagă mai profund legăturile lui însuşi cu natura, condiţionarea firească a fenomenelor lumii înconjurătoare. Iar aceasta este o trăsătură mo­rală nouă, un atribut al conştiin­ţei socialiste. Pentru a veni în sprijinul con­ferenţiarilor de la sate, Consiliul Superior al Agriculturii a trimis căminelor culturale un număr de treizeci de conferinţe pe teme agro- N. Popescu-Bogdănești (Continuare în pag. 7­ a1 REftUTIE (MUU SATUL ȘI CULTURA P Artiştii plastici amatori !­OATE cel mai profund sentiment pe care l-am în­cercat în Expoziţia republicană a artiştilor amatori a fost bucuria că ei, creatorii tuturor bunurilor ma­teriale, sunt astăzi şi creatori de frumos, au posibilitatea să-şi cul­tive talentul, să-şi valorifice gus­tul pentru frumos, simţul armoniei, al culorii. Poporul nostru a avut dintotdeauna tragere de inimă pen­tru frumos, pentru forme armo­nioase şi culori alese. Dar abia a­­cum, în condiţiile create de statul nostru democrat popular, sutele de mii de artişti amatori pot să lucre­ze, să expună. Faptul că această mişcare se lărgeşte mereu va da, fără îndoială, în viitor, rezultate din ce în ce mai bogate. Deosebiţi ca profesiune — mun­citori, tehnicieni, ţărani colectivişti, elevi de şcoală medie sau cercetă­tori ştiinţifici — ei sunt uniţi în e­­fortul comun de a exprima în artă idei şi sentimente alese, dragostea de viaţă, de oameni, ca şi delicate­ţea trăsăturilor unui copil, frumu­seţea peisajului creat de mina o­­mului, sau gingăşia florilor din fe­reastră. Expoziţia din anul acesta de­monstrează creşterea calitativă a mişcării artei plastice amatoare. Lucrările aduc un aer de prospeţi­me, de autenticitate; simţi că au fost făcute cu mult interes şi pa­siune pentru artă, chiar dacă mij­loacele de exprimare nu sînt întot­deauna bine stăpînite. Intîlnim în expoziţie pictori, sculptori, grafi­cieni, artişti decoratori de talent. Mă bucură cultivarea unei vechi tradiţii populare, cioplitul în lemn, căreia creatorii îi dăruiesc sensuri noi. Apar, din fibra lemnului, chi­puri de oameni din satul nostru co­lectivist, portrete viguroase, pline de nşăreţie 'ii. •­­iaw­.ud 'lei- decoratiivt,, cooperatorul din Miercurea Ciuc, Palffy Arpad, stilizind în spiritul artei noastre populare, realizează un amuzant panou în gips, inspirat din activitatea muncitorilor fores­tieri. (Lucrarea a fost distinsă cu premiul I). Apoi, cu multă pricepe­re a îmbinării culorilor şi cu simţ compoziţional, strungarul Anton Vădeanu şi tehnicianul Laur Gheorghe, de la Fabrica de rul­menţi din Bîrlad, alcătuiesc un pa­nou decorativ din bucăţi de piele, evocînd munca patriotică. (Lucra­rea a primit premiul II). In grafică, laboranta Elena Bronitzki din Bucureşti pune multă poezie în Perspectivă nouă, iar Dan Ionescu, elev al Şcolii tehnice de arhitectu­ră din Bucureşti, vădeşte o bună înţelegere a legilor afişului, în lu­crarea intitulată Atomul în slujba păcii. Ca pictor, m-am oprit mai pe în­delete în acest sector din expoziţie. Preocupările artiştilor se îndreaptă spre compoziţie, peisaj, natură moartă şi mai puţin spre portret. De aceea socot că, cei chemaţi să îndrume diversele cercuri de ama­tori, trebuie să depună mai multă stăruinţă în această privinţă. Unul din premiile I la pictură îl deţine compoziţia In campania de toam­nă, a elevului bucureştean Marin State. E o lucrare bine gîndită compoziţional, intr-un colorit ar­monios, discret. Compoziţia Com­­bainieri din comuna mea, a tehni­cianului Petru Manea din Bucu­reşti, vorbeşte despre realele cali­tăţi ale artistului în individualiza­rea personajelor, îmi voi permite cîteva observaţii. In multe lucrări din expoziţia ac­tuală, premiate (cu mult discernă­­mînt) sau nepremiate, se vădeşte tendinţa autorilor de a se exprima în forme şi culori influenţate une­ori de operele unuia sau altuia dintre artiştii profesionişti. Acest lucru se întîmplă fiindcă este fi­resc să învăţăm unii de la alţii. Dar există pe panourile expoziţiei şi două lucrări — un peisaj com­poziţional Secerişul al cantonieru­lui C. F. R. din Miercurea Ciuc, Szocacs Albert (premiul I) şi un alt peisaj, din Olăneşti, semnat de Gheorghe Clit, funcţionar la Parti­zanul Roşu, din Bacău , care m-au impresionat în mod deosebit prin sentimentul pe care-l emană. Mij­­loacele­ tehnice nu sunt perfecte, dar lucrările sunt originale, nu seamănă cu nimeni. Simţi că auto­rii lor au fost împinşi, obligaţi de intensitatea impresiilor trăite, să le exteriorizeze, să le dea o viaţă proprie, într-o formă plastică ade­vărată. Le urăm să meargă pe ace­laşi drum şi în viitor. De altfel, le dorim şi celor ce îndrumă pe ama­tori — şi aici noi, artiştii profe­sionişti, mai avem încă multe de făcut — să încurajeze, să stimule­ze şi să cultive sinceritatea senti­mentelor şi originalitatea expri­mării. Creaţia artiştilor amatori, îmbi­nată cu pătrunderea tot mai adîn­­că în mase a artei plastice prin ex­poziţii, muzee, prin realizarea la un înalt nivel artistic a tot ceea ce ne înconjoară, duce la educarea tot mai complexă a gustului pentru frumos, a pasiunii pentru artă, a înţelegerii tot mai adinei a aces­teia. Henri Catarg! El! Din Expoziţia republicană de artă plastică a TM artiştilor amatori de la oraşe şi sate : MA­RIN STATE — „în campania de toamnă". în acest număr: Meridiane de A. E. BACONSKY • Tipări­turi festive de NEAGA GRAUR • Prefeţele de ION ROMAN • Tinere­ţea teatrului de VA­LENTIN SILVESTRU • Eisenstein desenînd de ANA MARIA NARTI • Cartea medicală de conf. dr. EMIL MAGUREANU • In căutarea civiliza­ţiilor extraterestre de prof. univ. CĂLIN PO­POV­ICI • Corespon­­dențe din Havana și Paris. Cronica optimîstului Despre măiestrie şi metaforă maturitatea ei, poezia f^^eminesciană de introspec­ţie­ se sterilizează chiar şi de ceea ce numim de obicei „sentiment“. Ea mînuieşte reprezentările cele mai descărnate, de pildă noţiuni­le de sentimente, adică schema lor abstractă, ori idei de ordin teore­tic. Poezii de felul acesta mulţi le-ar numi „declarative“, dar efec­tul lor­ vibratoriu e considerabil şi, aparent, inexplicabil. Enigma a­­cestei poezii „reci“, hieratice, e as­cunsă în solemnitate şi gnomism, în acele sfere de ceaţă care încon­jură marile definiţii. Cu mine zi­­lele-ţi adaogi e o pagină de filo­zofie schopenhaueriană versificată : „Mai întîi de toate trebuie să ad­mitem că forma aparenţei Voinţei, deci forma Vieţii, a Realităţii este numai un Prezent; nu Viitor, nici Trecut; acestea sunt numai în con­cept etc.“ O spune şi Petrarca în De vita solitaria : „Ziua de mîine abia venită, nu mai este mîine, căci îndată vine un alt mîine, fuge ca şi acesta şi vine altă zi care şi ea are un mîine etc.“ Şi Petrarca şi Schopenhauer vorbesc reflecţiei, Eminescu aşa de cursiv şi discursiv este, prin nu ştiu ce, poet. Cu mine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi / Cînd unul trece, altul vine etc. Ideea fundamentală este, ce-i drept, abstractă, noţiunile însă au funcţie de metafore. Demonstraţia cu adăogirea şi scăderea, omul care pleacă şi omul care vine precum păpuşile circulante la un orologiu din turnul unui burg, valurile ce se izbesc egale, frunzele care cad din pom, moartea care vîră în vis­­terie vieţile, totul e sistematizat pe o construcţie plastică totală, rezu­mată în imaginea „vîrtelniţei“, obiect sfărîmicios şi mecanic. La baza poeziei stă un umor de idei. Un astfel de umor cuprinde poezia Criticilor mei. La început definiţia este sau pare rece şi for­mulează legea selecţiei naturale : Multe flori sunt dar puţine Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieţii. Dar se scutur multe moarte. De reţinut că florile care se scu­tură prematur fără a da roade re­prezintă un tablou de natură in care vegetalele iau proporţii fanto­matic botticelliene, se mişcă în­tr-o procesiune şi bat la porţile în­chise ale unei cetăţi. Urmează de­finiţia sarcastică a poeziei, a că­rei raţiune ar trebui să fie sub­stanţa : E uşor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune, înşirînd cu­vinte goale Ce din coadă au să sune. Vorbirea noastră noţională­­ şterge în general procesele meta­­forice, Eminescu ştie să le îngroa­şe. A înşira cuvinte goale invoa­­că imaginea fructului sec, coada e­i fireşte rima, dar coadă au anima­lele, deci gîndul merge la simulat­­ore cu maximă sonoritate caudală. Condiţia sufletească a poetului, şi anume viziunea unei lumi ideale, şi tăria emoţiilor p strecurat din explicarea teoretică a procesului de creaţie. Sub chipul unei alte procesiuni de fiinţe care strigă la aceeaşi poartă şi bat în ea în vre­me ce Mintea ca o persoană înda­toritoare întoarce, solicitată, capul şi urechile în toate părţile. Ele cer veşminte,, deci sunt goale. Aceste metafore nu sunt ostentative, şi le descoperim nu fără surpriză. Tot aşa de abstractă, strofa următoare e o învinuire acoperită a obtuzită­ţii criticului, insensibil la simţirile adinei şi la procesul de creaţie. Şi aci însă „ochii de gheaţă" ai ju­decătorului aparţin concretului. Strofa din urmă defineşte invenţia verbală. Căderea cerului pe cap e o catastrofă evocată foarte concret şi sugerînd cristal şi ţăndări. Aşadar o lege naturală, teorii es­tetice, procesul criticii, amărăciu­nea izolării artistului de contem­porani, bucuria creaţiei, indignare, tristeţe, dispreţ, aceste şi atîtea alte idei şi stări laterale ies pe rînd din simplele, dar de o fină ţesătură, noţiuni. Capodopera satirei ideologice sentenţioase este Glossa, care prin­ G. Călinescu (Continuare în pag. 2-a)

Next