Contemporanul, iulie-decembrie 1964 (Anul 18, nr. 27-52)

1964-07-03 / nr. 27

IBM) rami' immiim m­iiimni im» minimii­m Frumosul cotidian HIBj EXCURSIILE în care dcplasa­­■TM cea se face cu mijloace auto sau moto capătă o amplă dezvol­tare. Celor cîteva excelente şosele (cum ar fi, spre exemplu, Bucu­reşti — Braşov — Sibiu — Alba Iulia — Clu­j — Oradea sau Bucu­reşti — Focşani — Bacău — Su­ceava, sau Bucureşti — Constanţa) li se adaugă o altă categorie de şosele, de asemenea asfaltate, ce traversează zone de mare interes turistic, totuşi nef­recventate în măsura în care ar merita (cel ţuu­­ţin unele din ele). Ne referim la rutele : Bucureşti — Piteşti — Curtea de Argeş — Corbeni (cu muzeul Goleşti, monumentele isto­rice de la Curtea de Argeş şi ma­rele şantier din cheile Argeşului al hidrocentralei „16 Februarie“) ; Rm. Vâlcea — Sibiu (cu staţiunea Căli­­măneşti-Cuciulata, mănăstirea Co­­zia şi pitoreasca Vale a Oltului) ; Braşov — Bran (permiţând vizita­rea cetăţii-muzeu­ de la Bran), Pia­tra Neamţ — Tg. Neamţ (cu Băl­­ţăteşti, Văratecul Veronicăi Micle, Agapia pictată de Grigocescu şi casa amintirilor din copilărie a lui Creangă, de la Humuleşti) , Adjud — Oneşti — Tg. Săcuesc — Bra­şov (prin Valea Oituzului şi peste pasul Oituz, cu trecere pe la ce­tatea chimiei de la Borzeşti — O­­neşti) ; Sibiu — Deva — Hune­doara (prin Sebeş — Orăşlie şi Si­­meria) ; Suceava — Vatra Dornei (care permite abateri pe la mă­năstirile monumente istorice) ; sau Caransebeş — Haţeg — Simeria (cu traversarea Ţării Haţegului pe la ruinele fostei cetăţi romane de la Sarmisegetuza). Enumerarea aceasta, fără a avea caracter limitativ, este o foarte succintă trecere în revistă a mul­tiplelor posibilităţi turistice pe care le oferă splendidul peisaj autohton. Indicăm ca drum deschis recent, de un pitoresc inedit, şoseaua parţial asfaltată în proporţie de două treimi, care porneşte de la barajul Bicaz, către Piatra Teiului (bifurcaţia Borsec, Vatra Dornei şi Tg. Neamţ) în jurul lacului de a­­cumulare Bicaz. Lucrările de întreţinere şi ame­najare a drumurilor sunt în plină desfăşurare , atragem totuşi atenţia asupra unor porţiuni mai dificile de străbătut cu turisme, dar care pen­tru drumeţie sunt de o importanţă evidentă. Spre exemplu : Miercu­rea Ciuc — Gheorghieni — Lacul Roşu — Bicaz, sau C. Lung — Bran, sau Vatra Dornei — pasul Prislop — Borşa — Vişeu , prima, deschizînd perspective mult mai mari zonei turistice Lacul Roşu — Cheile Bicazului, a doua permiţînd legătura dintre regiunea Argeş şi regiunea Braşov, pe cea mai veche rută dintre Ţara Romînească şi Transilvania (drum al legiunilor romane, al lui Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Neagoe Basarab şi Mi­­hai Viteazul) şi din care se poate pătrunde uşor în Cheile Dîmbovi­­cioarei , a treia şosea menţionată face legătura peste pasul Prislop, către comorile etnografice şi fol­clorice maramureşene. Este drept, aceste drumuri sunt parcurse şi azi de motociclete şi curse regulate I.R.T.A., dar fără îndoială că asfaltarea lor va con­tribui la o creştere a traficului tu­ristic. SCRISOARE CĂTRE REDACŢIE ţr ^ îNT foarte m­ie. Aşa că, dacă nu scriu V Ca cei mari să nil vă Mire. Am învăţat ... LJ din Contemporanul — pe care uneori­­,­• d urmăresc — ca să fiu scurt şi substan­ţial. Am 8 ani. .Veţi spune, de ce n-am trimis scrisoarea la „Lul­mata“. Revista aia o citesc cei­, mici şi şi nu pot să ia maluri. Vă tot ocu­paţi de Eugen Barbu, de Nichita Stănescu. In­­tr-o librărie pentru copii aţi fost vreodată ? Dar, într-un magazin cu jucării ? Cine se ocupă de literatura pentru nici in redacţia dv. ? Poate n-ar fi rău să organizaţi o m­­ăsu­ţă rotundă. Eu, striu gata să păticip. E bine că apar cărţi în­ care suntem­ morali­zaţi. Tot soiul de urşi, de motani şi căţei ne dau lecţii de purtare­. Nu-i destul că-i vedem şi la televizor . Mai sunt şi filme cu animale din gră­dina zoologică şi, de ce să mint, uneori noi ar trebu­i să le înhăţăm­i cum trebuie să se poarte. Am impresia vagă că ne cam subapreciaţi. Eu merg cu tăticul la fotbal. (El zice că pentru mine se sacrifică. Aiurea / E mare rapidist), am dreptul să schimb bateriile la aparatul de radio cu, tranzistori şi uneori o ajut pe mămica, şi mirmiesc aparatul pentru curăţat praful. Urmă­resc în Scînteia lansările în Cosmos, am citit despre hrana cosmonauţilor şi îl tot întreb pe tăticii cuni pleacă racheta cu viteza aceea fan­tastică, iar el zice că să-mi văd de jucării şi să nu fiu obraznic. Vă spun cinstit că jocurile cu cai şi cu za­ruri mă plictisesc îngrozitor. Am tot timpul la pensie să mă ocup de­­ele. Vreau să construiesc. Să mi se dea truse cu tot felul de piese, pe care eu să le combin, să-mi bat capul cu ele şi, cine ştie, poate îmi vine o idee... De pildă, mă ipasionează aeronautica. Nu găsesc nimic ca să mă iniţiez. Vreau o cutie cu fuselaje, cu aripi, cu piese detaşabile din care eu să-mi con­struiesc un turboreactor. Vreau jocuri mecanice, din care să-mi fac excavator, să-mi construiesc hale, mici strunguri etc. O hartă cu becuri, pe care eu să le aprind şi să mă joc de-a oraşele. Sunt jucării care mi se par de-a dreptul stupide. De exemplu, telefonul. Cum să mă joc cu el, cînd eu am unul veritabil şi vorbesc tot timpul cu prietenii ? Uite, accept să mă moralizaţi, sau, cum spune profesorul la şcoală, să-mi perfec­ţionez profilul etic. Dar să mă moralizaţi în Lună sau în Uranus. Mai aflu şi cîte ceva in­teresant. Sînt­ avid de călătorii fantastice, de cunoştinţe de geografie ; vreau să cunosc obi­ceiurile popoarelor. De cîte ori întreb la o li­brărie, m­i se pun în faţă aceleaşi banalităţi cu borcanul de dulceaţă răsturnat pe raft, cu cu­noscuta snoavă a greierului şi a furnicii. Drept să vă spun, nu mai bine, de cînd la autoservire se găsesc tot soiul de borcane, să umpli zece cămări pentru iarnă. Aş mai vrea, pînă să ajung să-l citesc pe Ov. S. Crohmălniceanu, cărţi cu poveşti despre scriitori, artişti.... Veţi spune, bine, dar dumneata, prea tinere domn, vrei să ren­unţi la copilărie . Aşa, deodată, te-au apucat veleităţile de intelectual versat . Vă răspund la această întrebare : trăiesc în anul 1964 şi uii mai e ca pe vremea lui Dickens. Nu spun că nu-mi plac păpuşile. Dar cu condiţia să fie­ fru­moase. Altfel de ce să le mai spunem... păpuşi. Automobile pot sa fie, îmi plac. Dar mai intere­sant ar fi să le pot dirija... prin radar. Tot cu cheia, ca pe vremea hum­eii . Noi, copiii, care avem, din alte puncte de vedere, condiţii exce­lente (şcoli, vacanţe fericite, Palatul Pionierilor etc. etc.) suntem­ totuşi, din circumstanţele ară­tate mai sus, un sector rămas în termă. De ce sa­­u organizăm lucrurile. Şi în a­ceastă privinţă, la nivelul mondial , C. N. Constantinii! UMEROASE reviste, in din 8­ferite ţări, discută amplu problemele legate de modernizarea vitrinei, iar atenţia pe care o acor­dă o revistă de prestigiu cum este Graphis (care consacră un număr special acestei chestiuni), arată cit de stringente sunt căutările în acest domeniu. Concepţia modernă des­pre vitrine, aşa cum reiese din prac­tica mondială contemporană, aduce modificări structurale şi în special de concepţie compoziţională şi funcţională a vitrinei. Căutările continui pentru găsirea unei linii proprii sunt specifice fiecărei ţări. La noi expresia superlativă a aces­tor preocupări, cel puţin în momen­tul de faţă, (rezultat al unei colabo­rări fructuoase între arhitecţi şi vitrineri decoratori) apare cu cla­ritate în ansamblurile comerciale din Ţiglina-Galaţi şi Mamaia. Aici se elimină total sistemul vechi de vitrină şi întregul spaţiu al maga­zinului participă la peisajul străzii. Vitrinele în acest caz sunt punctate cu unul-două elemente grafice sau de decor, ce constituie accente pe suprafaţa vitrată. Acelaşi punct de vedere a fost adoptat şi pentru ma­gazinele de pe strada Mărăşeşti din Bacău. Partea de jos a vitrinei are o expunere cu dublă faţă (atît la stradă cit şi la interior) unitară, cu plante decorative, găsind totuşi un spaţiu mult­­erat, prin care privi­rea scapă cu uşurinţă în interior. Ideea spaţiului total, a suprafe­ţelor de delimitare total vitrate, atribut al gîndirii arhitecturale contemporane, aduce în rezolvarea spaţiilor destinate magazinelor de la parterul blocurilor sau din an­samblurile comerciale nou create ample deschideri despărţite de sub­ţiri sprosuri metalice. Interiorul magazinului devine vizibil, adevă­rată vitrină deschisă, care partici­pă cu forţă şi pregnanţă în cadrul arhitectural construit. Spaţiul inte­rior reţine şi incită cînd este bine distribuit şi decorat atrăgător. în acest caz, orice încercare de a ob­­strua vederea, de a diminua inten­ţia iniţială, apare condamnabilă. Acest lucru este­ evident în cazul magazinelor adăpostite la umbra porticelor din viaţa Băiatului R.P.R., unde vitrinele sunt spaţii închise, gen galantar, iar în spa­tele acestui „galantar“ al vitrinei se dezvoltă magazinul care este slab luminat. Tendinţele actuale în toată lu­mea sunt, evident, de partea nou­lui mod de înţelegere funcţional­­estetic al vitrinei, care devine un instrument eficace în mina unui vitrinier talentat, prin care poate atrage, reţine şi convinge trecăto­rul grăbit şi preocupat. Sintetizînd prezenţa vitrinei franceze în ultimii ani, revistele : Vitrines de France, Reflets de vitrines du monde, Graphis sau Manuel théorique et pratique d’etalagisme de Robert Veno, relevă cu pregnanţă impor­tanţa etalajului. După aprecierile acestor reviste, etalajul e factorul principal în compoziţia vitrinei, care, făcut cu artă, are dublul rol: comercial — în primul rînd — şi de a puncta cu originalitate peisa­jul urban. Etalajul francez are o notă de degajare, cu mult respiro, şi este îmbinat — cu vervă — cu elemente de decor, manechine ex­presive de epocă sau de factură modernă. Vitrina franceză se re­marcă prin aceea că ştie să pună în valoare, cu maximum de expre­sivitate, un anumit produs, căruia îi creează un cadru degajat, dar compus cu aceeaşi exigenţă artis­tică cu care se compune o piesă de artă. Aceasta este de fapt nota do­minantă a vitrinelor ce s-au făcut celebre în toată lumea şi care, fie că folosesc elemente tradiţionale sau ultramoderne, rămîn în esenţă o şcoală a genului. Arhitectul Dan Bădic în Note de călătorie remarcă diferenţa între vitrina franceză şi cea italiană­­ .Vitrina italiană atrage prin deli­cateţea iimaginii, pe cînd cea fran­ceză împleteşte sensibilitatea expu­nerii cu elemente sugestive“, şi continuă caracterizînd vitrinele din­ Milano : „Vitrinele sînt compuse cu artă, culorile inteligent armonizate, nu lipsesc accentele. în vitrină, marfa nu se îngrămădeşte, textele de reclamă sunt pline de verv­ă“. Italiana Renata Matassi — critic­ile artă — subliniază faptul că această „carte de vizită“ a magazinului nui serveşte numai vînzării, ci contri­buie şi la formarea gustului. în acest sens vitrina are un rol ex­trem de important, definind rapor­turile ce există cu necesitate între estetica industriei şi comerţ şi con­sumator pe de altă parte. „Iată de ce în Italia — spune d-sa — pro­blema reţine atenţia arhitecţilor, graficienilor, pictorilor decoratori, ca oameni de cultură şi de bun gust. Arhitecţii aplică vitrinelor studii de compoziţie, stabilind re­laţia ce trebuie să existe între vo­lume şi spaţiile goale şi folosind în acest scop materiale diferenţia­te ca textură şi culoare. Pictorul decorator reglează culorile, umbre­le şi luminile, care îi permit să obţină efecte estetice de natură să dea expresivitate mărfurilor. Eta­­latorilor le revine prezentarea pro­­priu-zisă a mărfii în centrul aten­ţiei vizuale a trecătorilor“. Acest mod de înţelegere a an­samblului mi se pare extrem de judicios şi poate că ar merita de meditat cu atenţie asupra rezulta­telor la care se poate ajunge. Pen­tru că este limpede, în accepţiu­nea modernă vitrina este şi tre­buie să devină (atunci cînd încă nu este) un cadru în care magazi­nul să se oglindească, un cadru prin care să se facă trecerea la strada vie, plină de viaţă, la spa­ţiul strict delimitat în care se des­făşoară vînzarea-cumpărarea , un cadru prin care strada pătrunde în magazin şi invers, magazinul îşi anunţă prezenţa în stradă. Astăzi noţiunea de galantar este pe cale de dispariţie şi e regretabil că în ţara noastră mai sunt unele unităţi comerciale care prezintă această formă învechită de etalare a mărfii. Rezolvările prac­tice sunt de multe ori pline de ele­mente contrastante : galantare în­dopate cu mărfuri, supraîncărcate şi decorate excesiv, caracteristice vechiului sistem de bazar — pe de o parte — şi vitrine mari, aerate, în care compoziţia, supleţea, accen­tul, contrastul, sobrietatea şi cro­matica mariază perfect cu eleganţa şi bunul gust. Vitrinele maghiare reproduse în revistele Kirakat sau Kereskedelem Reclám Technika au un caracter modern, de autentic bun gust, dove­dind fantezie, o anumită spontanei­tate şi vervă care ţîşneşte uneori cu surprinzătoare accente de origi­nalitate . Vitrinele oraşului Buda­pesta reprezintă, fără îndoială, ex­presia celor mai talentaţi decoratori ai genului şi constituie un model pentru întreaga Ungarie. Referindu-se la experienţa vi­­trinierilor germani, specialistul Heinz Hoffmann spune că: „o vitrină trebuie să respire realis­mul funcţional al epocii actuale“. Pentru realizarea unei valoroase vitrine, domnia-sa recomandă îm­binarea experienţei îndelungate cu suflul creator al spiritului modern. In acest sens, revistele Schaufens­terkunst şi Neuwieder Hefte dau indicaţii preţioase pe care le ilus­trează cu reproduceri de vitrine sobre, sugestive prin­­ decorurile create — întotdeauna foarte aerate, compuse din elem­ente ce sugerea­ză vag secvenţe d­e viaţă citadină. Este de remarcat că vitichierii ger­mani sunt informaţi asupra fineţei şi bunului gust parizian, asupra modernismului variantelor italiene, asupra concepţiilor grafice elveţie­ne şi cunosc în acelaşi timp şi complexele sistematice de vinzare americane. Este un­ fapt ce mi s-a părut demn de reţinut , ca docu­mentarea actuală şi „la zi“ să con­stituie un instrument de muncă pentru toţi factorii care concură la realizarea unei art­amblii. Cerinţa ca fiecare să-şi dezvolte în mod original şi propriu­ stilul său ar fi dificil de îndeplinit fără o amplă informare. Se pare că în acest sens vitrina englezească a cunoscut o veritabi­lă renaştere în ultimii zece ani, ea dezvoltîndu-şi caracterul speci­fic : farmec, umor şi eficienţă. Revistele The Architectural De­­sing, The Arhitectural Architects, Graphis, Detail Sheets prin vitrine­le reproduse ilustrează calităţile a­­cestora: sobrietate, eleganţă şi un anumit umor sec. Interesant este coloritul anumitor vitrine englezeşti care aminteşte de cromatica speci­fic britanică, cum şi îmbinarea unor elemente tradiţionale de epocă, cu altele de factură modernă. Toate sunt, fireşte, subsumate exigenţe­lor comerciale. O componentă a vi­trinei engleze, care marchează so­brietatea, o constituie grafica pre­zentă în fundale şi suporţi. în di­recţia aceasta a rezolvării moderne dar în care apare pregnant un a­­numit specific al gustului autohton, sunt de remarcat unele magazine româneşti din Capitală, Iaşi, Bacău, Sibiu etc. Fireşte, vitrina româ­­nească, cu toate că are unele ex­primări fericit rezolvate, nu poate considera că şi-a clarificat pe de­plin o expresie proprie modernă. Fără îndoială însă că experienţa şi practica valoroasă din toată lumea pot constitui un îndemn la in­tensificarea căutărilor pe plan au­tohton, la nivelul cerinţelor con­temporane. Poate că una din componentele vitrinei — grafica — ar merita încă studiată şi rezolvată cu mai mult succes decit se face în pre­zent. Este un element valoros care dă vibraţie şi personalitate, şi al cărui efect decorativ sporeşte efi­cienţa factorului comercial, impli­­cîndu-l automat şi pe cel estetic. Grafica romînească, cunoscută pen­tru excelentele ei calităţi,, ar putea aduce un considerabil aflux de prospeţime, vervă şi autentic bun gust în sectorul de care ne ocu­păm. Experienţa vitrinei elveţiene, concludentă, o demonstrează. Vi­­trinierii elveţieni obţin infinite e­­fecte cu ajutorul graficii moderne. Trebuie recunoscut însă că dacă decoratorii elveţieni au devenit cu­noscuţi în toată lumea, aceasta se datoreşte nu numai talentului a­­cestora, ci şi interesului marelui public care se dovedeşte extrem de receptiv la inovaţiile, perfecţiunile sau sistemele originale cu care se compun vitrinele. Această confrun­tare continuă a dus la apariţia unor vitrine cu care intr-adevăr maga­zinele elveţiene se pot mîndri. Revistele poloneze Project şi Ar­­hitektura Warsawoa reproducînd numeroase vitrine şi standuri de exponate releva prezenţa masivă a elemeritului de grafică ce ca­racterizează această vitrină dîndu-i un anumit specific. De altfel, carac­teristic acestui gen de vitrine îi este şi faptul că foloseşte cu vioiciune o amplă gamă cromatică. Este poa­te una din cele mai colorate vitri­ne din lume. Se pare că şcoala gra­fică poloneză care s-a făcut cunos­cută în afara graniţelor ţării a in­fluenţat puternic şi în sens favora­bil evoluţia şi modernizarea etala­jului. • - ; Altă vitrină care foloseşte cu succes elementele de grafică este cea japoneză, deşi în acest caz se înfruntă două tendinţe, cea autoh­tonă şi cea occidentală. Experienţa seculară de decoratori a japonezi­­lor confirmă şi valenţe artistice ce nu se dezmint şi care fac din vi­trine adevărate piese de artă. Vitrina nord-americană se carac­terizează printr-o prezentare suc­cintă, cu o puternică notă de spon­taneitate şi care se rezumă la pre­zentarea unei anumite categorii de mărfuri în diverse ipostaze tocmai cu scopul de a informa dintr-o data asupra calităţilor. Bineînţe­les că şi aici un rol important îl are etalajul. Referindu-se la a­­ceasta, Gene Moore dezbate o­ se­rie de căutări ale etalatorilor, cit şi ale arhitecţilor nord-americani. Modernizarea vitrinei, după cum se vede, este o preocupare actuală a multor arhitecţi, decoratori, eta­­latori, pictori decoratori. Vitrina cadru, o ramă ce delimi­tează anumite imagini interioare, conţinînd elemente de accent şi contrast, aerată, simplă, elegantă, care să învioreze strada şi oraşul; vitrina mobilă, mereu alta, mereu nouă, proaspătă, este un ţel către care se tinde. Problema etalării, a realizărilor prezentării de o ţinută şi linie con­temporană la nivelul calitativ es­tetic al produselor romîneşti com­portă studiu, căutări, pondere, dis­cernământ şi talent. Arh. Nicolae Gabrielli H T n I« B| Vitrină franţuzească. Sîftt folosite, pentru ele- TM mentele de decor, ca şi pentru manechine, crengi şi paie de cereale — în unele detalii chiar cu spic. H Vitrină japoneză. Forme din metal alb şi frunze stilizate în albastru cobalt pe ** fond verde. Manechin din paie de grîu într-o vitrină pariziană. Confluente culturale ( IUrmare din pag. 1-a) în conducerea Societății Universale de Teatru (1928—1938) întemeiată de Finnin Gémier. La­ congretele și reu­­niunile, la care a luat parte pe chel­tuială proprie sau ca trimisă a Sin­dicatului artiștilor dramatici și lirici, " (nu a Corului oficial de stat) la aceeaşi tribună cu Gaston Baty, Max Rein­hardt, Luigi Pirandello, Tairov, la Hamburg, Paris, Roma, Zu­rich, Mos­cova, Salzburg, Stratford — actriţa noastră, reprezentând mişcarea teatra­lă romînească, a ţinut comunicări şi a susţinut teze şi propuneri care au fost primite cu interes, comentate, pu­blicate, adoptate­ în statutul şi docu­mentele de bază ale Uniunii interna­ţionale a marionetiştilor, organism­­care funcţionează şi azi, se află şi idei ale profesoarei Lucia Calomeri,­­care a făcut parte mulţi ani din con­ducerea organizaţiei mondiale a pă- Ipuşarilor. I In acest vast şi continuu proces de cosmoză cu cultura universală, teatrul rromînesc a suferit şi înrâuriri defici- Itare,­­preluînd şi experienţe .sterile ori Iprea facile, a fost constrâns frecvent­­de o oficialitate­­vitregă sau pur şi simplu indolenţă să-şi reducă zborul­­ şi aria de investigaţie, după cum co­mercializarea unor scene a făcut ca asupra activităţii lor să apese prefe­rinţele unui public de gust trivial, împingînd spre degenerescenţă artis­tică. Dar chiar şi în asemenea împre­jurări, chiar şi atunci cîrid fascismul, agitînd sloganul diversionist al­­neao­şismului, încerca să rupă legăturile cu alte­­popoare, interferenţele normale cu marea cultură universală n-au pu­tut fi stăvilite, ci au trecut doar în penumbră. După Eliberare, în procesul de im­petuoasă revoluţionare a culturii, în noile condiţii asigurate activităţii artis­tice, teatrul a căpătat o extensie terito­rială pe care n-a avut-o niciodată şi a fost aşezat pe acea treaptă de pe scara valorilor spirituale ale poporului la care era în drept să rîv­nească dato­rită caracterului său de artă a mase­lor. Aria sa culturală s-a dezvoltat cu­prinzător, el a început să-şi exercite amplu rolul în formarea conştiinţei, a trăsăturilor noii personalităţi a omu­lui în socialism, orientîndu-se către responsabilitate directă faţă de ce­rinţele progresului social, înglobarea selectivă a tuturor valorilor universale a devenit un principiu şi al culturii teatrale, emanînd din ideologia mar­­xist-leninistă, care consideră cultura oricărui popor ca o sinteză necesară între creaţia originală şi cele mai semnificative realizări ale celorlalte popoare. Dinamica afirmării ţării noastre pe plan mondial a făcut ca relativ repede, într-o perioadă istorică scurtă, teatrul, alături de alte activităţi cul­turale, să atragă atenţia masiv cercu­rilor ,­internaţionale şi să se impună treptat ca o manifestare spirituală de prim ordin, originală în substanţă, de bogat potenţial­­artistic. Partidul a în­drumat mişcarea teatrală spre înlătu­rarea oricăror idiosincrasii în ce pri­veşte cuprinderea moştenirii cultura­le universale şi spre considerarea şi reconsiderarea marxistă a tot ce e va­loare veritabilă în istoria teatrului propriu şi a altora. A fost nu numai proclamată, ci favorizată şi stimulată materialmente extinderea continuă a relaţiilor culturale.. cu străinătatea, schimbul viu de experienţă, confrun- 1 i­irea teoretică şi practică la nivel in­ternaţional. In aceşti ani au fost pof­tite şi ne-au vizitat cîteva din cele mai importante teatre naţionale eu­ropene. Majoritatea oaspeţilor au fost im­presionaţi nu numai de primirea căl­duroasă care li se face aici, ci şi de interesul efectiv manifestat de opinia publică teatrală pentru experienţa lor, precum şi de faptul că au întîlnit în repertoriul romînesc opere din cele mai reprezentative ale propriei lor dramaturgii. Acest interes, real, se nu­treşte din dorinţa de a cunoaşte cele mai înaintate cuceriri ale altora, pen­tru a le studia creator, într-un efort continuu spre contemporaneitate şi consolidare a originalităţii structurale. Timp de aproape un secol ,nici un guvern burghez ,n-­a­­trimis vreun an­samblu teatral român peste graniţă, într-un singur deceniu de socialism, teatre din Bucureşti şi alte oraşe au întreprins turnee oficiale în Franţa, U.R.S.S., Italia, Bulgaria, Ungaria, recoltând aprecieri din cele mai căl­duroase. Zeci de ani a fost foarte greu, în­deobşte imposibil, să găseşti vreo menţiune despre creaţia teatrală din ţara noastră în marile enciclopedii şi istorii universale. De la război în­coace, aproape că nu mai este pu­blicaţie modernă de acest gen care să nu marcheze contribuţia şi perso­nalităţile romîneşti. Asemenea men­ţiuni se găsesc în monumentala His­­toire littéraire de l'Europe et de l’A­­merique de la Rerm­aissan­ce jusqu'a nos jours a profesorului olandez Paul van Tieghem, ca și în Enciclopedia teatrală sovietică, în impunătorul in­dex german Drama zwischen Shaw und Brecht de Siegfried Melchinger sau în franceza Histoire des littéra­tures editată in Encyclopédie de la Pleiade — și în multe altele. Pe lingă piesele lui Caragiale, traduse în treizeci de limbi, se mai joacă şi se editează azi în lume numeroase lucrări vechi şi noi ale au­­torilor noştri. Pentru prima oară, re­gizori româui au­­montat acum spec­tacole pe scene străine, după cum tot pentru primă oară au căpătat burse de­­studii în străinătate, din partea statului. Reprezentanţi ai vieţii tea­trale româneşti sunt prezenţi în chip activ la cele mai însemnate reuniuni internaţionale, fac pa­rte din condu­cerile forurilor teatrale mondiale. Sun­tem­ gazde bune ale un­or colocvii şi festivaluri artistice de anvergură şi peisajul­­nostru teatral e studiat cu a­­tenţie de teatrologi cu mare reputa­ţie. Politica aceasta pozitivă, de inten­se raporturi, cu alte culturi, îmbracă numeroase forme şi se exprimă în va­riate aspecte. Ea­­cunoaşte o dezvol­tare continuă, căci decurge din grija pentru satisfacerea la nivel optim a ce­rinţelor de cunoaştere culturală ale maselor şi se integrează în sistemul de relaţii internaţionale ale României so­cialiste. Şi este deopotrivă o expre­sie a contribuţiei proprii a ţării noas­­­tre, necesară din punct de vedere is­toric, la efortul general ce se obser­vă azi în lume de apropiere între po­­poare cu structuri sociale diferite şi solidaritate umană prin cultură. E, de­­asemenea, un mod de a răspunde nu­meroaselor solicitări, căci în condi­ţiile prestigioasei afirmări a ţării­­noastre şi a Intensificării multila­te­­arale a vieţii spirituale a poporului nostru, a început să se observe — cum dedata secretarul general al P.E.N.-clubului, Jean de Beet­— că , „Romînia are de jucat un rol de prim plan in viaţa artistică europeană“ că mişcarea «noastră artistică e capa­bilă acum să adauge nu numai crea­ţii merituoase patrimoniului cultural universal, ci şi o concepţie şi princi­pii originale, precum şi o experien­ţă interesantă de organizare institu­ţională, conformă cu exigenţele mo­derne ale unei armonioase dezvoltări culturale. Fiecare stagiune demonstrează­­ o mereu mai largă încadrare în circui­tul universal al­­culturii teatrale, nu prin efectul vreunor modificări in ideologia culturală, ci ca rezultat fi­resc al satisfacerii — pe bază de re­ciprocităţi — a interesului pentru tot ce e nou ,şi valid în creaţie. Anul tea­tral pe care, la noi ca şi aiurea, adieri fierbinţi îl grăbesc să-şi încheie bilan­ţul, oferă, şi de astădată, o posibilitate concludentă de verificare a afirmaţii­lor de mai sus. Au fost reprezentate la noi piese de elveţianul Max Frisch, americanul William Sarroyan, cehul Pavel Kohout, polonezul Leon Krucz­­kowski, argentinianul Osvaldo Dragan, italianul Aldo Nicolaj, au avut loc pre­­miere pe țară cu piese de Shakespeare — sărbătorit de toate teatrele — lucrări­­ale dramaturgiei antice, comedii de­­ 'Shaw, piese­­ale unor scriitori mo­­­delini sovietici, francezi, greci, un­guri etc. S-a reprezentat piesa cea mai semnificativă a lui Eugen Ionescu. Au avut loc în acelaşi timp noi pre­miere cu piese româneşti în Ger­mania, U.R.S.S., Ungaria, Brazilia, Anglia, Cehoslovacia, Grecia. Am fost vizitaţi de o reputată companie engleză, teatrul elen de tragedie ve­che, o trupă genoveză şi cel mai vechi ansamblu dramatic francez , şi t­ot î­n­­acelaşi timp, Teatrul de come­die din Bucureşti a întreprins un lung turneu în Uniunea Sovietică, iar Tea­trul de Operă şi Balet în Franţa şi Italia. Am fost ţara gazdă a coloc­viului Institutului Internaţional de Teatru ,pe tema formării profesionale a actorului şi am participat eficient, prin delegaţii, la alt colocviu al său, de la Tokio, la «constituirea Asociaţiei internaţionale a teatrelor pentru­­copii la Londra, la u­n număr de manifes­tări teatrale în­­diverse Capitale euro­pene. Nu ie o enumeraţie exhaustivă, ci doar un şir de exemple care ilus­trează o «stare de fapt. Bineînţeles ,că acest climat creează şi obligaţii sporite, pentru fiecare teatru al nostru în parte, a se feri de unilateralităţi — acolo unde ar încerca să se manifeste — în conceperea reper­toriului, a-Şi asigura o orientare pro­fund contemporană, creatorilor de spectacole, pentru continuarea curajoa­să a modernizării artei spectacolului în spiritul celui mai înaintat realism, cu o sensibilă atenţie faţă de ce se reali­zează mai buni şi mai temeinic pre­tutindeni peste hotare , teatrologiei, sintetizarea la un nivel mai înalt de generalizare a experienţei acumulate şi studierea mai aplicată a contribu­ţiei originale a teatrului nostru la dezvoltarea teatrului contemporan u­­niversal, formularea unui punct de vedere original, de pe poziţiile esteti­cii marxiste, în legătură cu fenomene­le noi, complexe ce apar în viaţa tea­trală internaţională ; oficiului central de documentare teatrală recent înfi­inţat, constituirea unui vast sistem de sedimentare bibliografică a fluxului de prezenţe şi contribuţii româneşti peste hotare. Asemenea obligaţii devin, pentru toţi cei în cauză, stringent actuale în măsura în care confluenţele culturale sunt înţelese ca un semn definitoriu al contemporaneităţii în c­are mişca­rea noastră artistică ,se înscrie repre­zentativ prin multiplele ei valori. SPORT D­E:î. C­I... S­Ă RELUĂM pasionanta epopee a fotbalului. Deocamdată, în ceea ce priveşte situaţia în etajul superior, sîntem lămuriţi. Dinamo Bucureşti conduce cu autoritate în clasament şi a cîştigat pentru a treia oară, consecutiv, titlul de campioană, indiferent de rezultatul de duminică. N-am vrea să anticipăm cu consideraţiile finale asu­pra ultimei competiţii republicane, dar putem spune că echipa din Ştefan cel Mare merită, pe drept, titlul suprem, ca urmare a unei pregătiri serioase şi consecvente, ca să nu mai vorbim despre caratele jucătorilor săi, cu mult peste valoarea medie. Rapid, surpriza campionatului, o urmează la 5 puncte diferenţă, după un retur plin de satisfacţii, din care a lipsit acea finalitate atît de dorită de suporterii săi. După ce, la Galaţi, giuleştenii au oferit cea mai amarnică decepţie a anului, pie­rzînd în faţa ultimei clasate în mod inexplicabil (ah, dacă n-ar fi aceste lucruri inexplicabile ne-ar mai place oare atît fotbalul ?), după ce la Belgrad, sub numele de selecţionata categoriei A, a cîştigat în faţa teamului olimpic iugoslav, smulgîndu-ne aplauze binemeritate, la numai cîteva zile, la Bucureşti, a clacat în faţa lui Dinamo, pierzînd orice speranţă la titlu. O soartă mai complicată mi se pare că n-a avut nimeni în ultimele 365 de zile ! Steaua a decepţionat prin inconsecvenţă, prin jocuri inegale, înfrîngerea de la Arad, la un scor atît de categoric, pune o întrebare firească tuturor : cum e posibil să te laşi depăşit cu atîta uşurinţă de o înaintare cunoscută ca firavă şi fără forţă, cînd ai o linie de fund atît de solidă şi greu de stră­puns ? Căderea generală a echipei se pare a fi explicabilă prin supraantrena­­ment, dar stîngăcia antrenorilor ne-a lipsit pe toţi de un duel cu liderul, ce se anunţa pasionant la un moment dat. Păcat, mare păcat, pentru că mili­tarii au jucători cu totul valoroşi. Aici se pune încă problema asamblării şi poate sezonul care vine ne va aduce surprize plăcute. Interesant este revirimentul Progresului, reinstalat pe locul 4 după o lungă şi penibilă eclipsă. N-aş zice ca alţi cronicari că situaţia prosperă a bancherilor s-ar datora creşterii valorii formaţiei din str. dr. Staicovici în ultimul timp. Succesul se explică prin mediocritatea generală. Faptul a adus dobînzi nesperate, şi iată-ne puşi în situaţia de a constata că diferenţa de puncte dintre prima clasată şi echipa de care vorbim, grăieşte de la sine. Peste mijlocu­l clasamentului o să trecem, deocamdată. E pasionant ce se întîmplă în subteranele lui. Pînă duminică nu cunoaştem pe cea de-a doua victimă a anului. Locul 13 (curat ghinion !) este disputat de către C.S.M S.­­Iaşi şi Ştiinţa­ Timişoara. Duelul e numai aparent pasionant, pentru că, în realitate, fotbaliştii din dealul Copoului stau ceva mai bine şi numai o în­­tîmplare catastrofală îi poate împinge în categoria B. Echipa antrenată de cunoscutul Teaşcă are o reputaţie bună. N-am văzut-o la lucru decit o re­priză, şi încă la televizor, dar simpatia de care se bucură mi se pare cu totul ciudată. Lotul este mediocru şi în afara unor idei tactice ce vor fi fost noi acum vreo doi ani, (atacul cu fundaşii), nu prea ne-am dat seamă de alte subtilităţi. De altfel, locul ocupat în ierarhia valorilor e concludent, în sfîrşit ! Cît îi priveşte pe timişoreni, ei culeg roadele unei vieţi dezordonate, după cîte sînt informat, a lipsei de dragoste dintre jucători, a unei boemii fatale Regretabil rămîne faptul că un oraş cum e Timişoara nu va mai avea din toamna asta reprezentant în prima categorie ! Despre Siderurgistul ce să mai spunem ? După focul bengal de acum două săptămîni, după calcule de un optimism cel puţin exagerat, iată-i pe gălăţeni în situaţia de a ne părăsi, după un început de campionat atît de senzaţional ! Cam asta e situaţia la ora de faţă. Evident, mai sînt posibile şi în­­tîmplările neprevăzute, dar putem spune cu mîna pe inima încă de pe acum că ultimul campionat a fost cu totul neinteresant, tocmai prin diferenţele marcate de valori dintre jucători şi mai ales prin lipsa de regularitate a des­făşurarii competiţionale. Roadele se culeg şi e trist să constatăm şi anul acesta că, în afară de calificarea la Olimpiada de la Tokio, fotbalul nostr a bătut pasul pe foc. Eugen Barbu

Next