Contemporanul, iulie-decembrie 1967 (Anul 21, nr. 27-52)

1967-07-07 / nr. 27

Proletari din toate ţările, unifi-văl Vineri 7 iulie 10 pagini, 1 CHIMIA C­HIMIA este mama Industriei, şi fi într-o ţară ca aceasta, cu resurse atît de bogate, trebuie să fie un focular pentru ridica­rea bunei stări materiale, printr-o activitate cit mai extinsă industrială“... Cită clarviziune oglindesc aceste cuvinte rostite de marele nostru savant Nicolae Teclu, cu aproape un secol în urmă, într-o perioadă cînd şti­inţa chimiei — raportată la înţelesul ei actual — se găsea abia într-o fază embrionară ! Devenită factor de bază al dezvoltării întregii pro­ducţii materiale contemporane, chimia se situează, în toate ţările dezvoltate, pe primul loc în ceea ce pri­veşte dinamica industrială­ Se cunosc, la ora actuală, în lume, peste 2 milioane de substanţe chimice, iar la fiecare 3—5 minute, în medie, se descoperă o nouă substanţă. Dintre substanţele existente, cîteva zeci de mii ţin de industria de medicamente sau agricul­tură (îngrăşăminte, antidăunători, stimulatori), in­dustria uşoară (materiale plastice, fire şi fibre sinte­tice, coloranţi etc.) sau industria alimentară — deci aproape toate ramurile industriei producătoare de bunuri de larg consum. Un rol la fel de important îl deţine chimia şi în celelalte domenii ale economiei: de pildă, metalurgia contemporană, transporturile sau industria materialelor de construcţii sunt de neconce­put fără sprijinul chimiei. Această situaţie aparte a chimiei — datorită, în pri­mul rînd, diapazonului extrem de larg al implicaţiilor ei în progresul economic, cu raportări directe şi esen­ţiale asupra ridicării nivelului de trai al populaţiei , a făcut ca actuala revoluţie tehnico-ştiinţifică să-i im­prime un ritm de dezvoltare extrem de accelerat. Se apreciază că aproape jumătate din produsele existente astăzi pe piaţa mondială au fost descoperite sau intro­duse în industrie în ultimii 20—30 de ani. Aşadar, — este un adevăr pe deplin demonstrat — chimia constituie un izvor nesecat de noi materii prime şi materiale avînd proprietăţi egale sau superioare ce­lor din natură ; ea influenţează puternic structura pro­ducţiei, generează noi tehnologii, punînd amprenta noului şi a progresului pe aproape întreaga producţie de bunuri materiale. Este, ca atare, întrutotul îndrep­tăţită ponderea mare atribuită chimiei în procesul de industrializare socialistă a ţării noastre. Numai în peri­oada 1950—1965, producţia globală a industriei chimice româneşti a crescut de 21 de ori, într-un ritm mediu anual de 22,3 la sută. Iar actualul plan cincinal pre­­­vede o creştere a producţiei în acest domeniu de 2,4 ori în 1970, faţă de nivelul anului 1965 ; ritmul de creş­tere a producţiei industriei chimice a fost de 21 la sută în 1966 şi de peste 20 la sută în prima jumătate a anu­lui 1967. Importantele prevederi cuprinse in directivele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român reflectă atenţia cu totul specială pe care o acordă partidul, prin politica sa economică, domeniului chi­miei. Recenta Consfătuire pe ţară a lucrătorilor din in­dustria chimică, organizată din iniţiativa Comitetului Central al Partidului şi a Consiliului de Miniştri a con­stituit un binevenit prilej pentru ilustrarea succese­lor înregistrate de industria noastră chimică, dar, în acelaşi timp — şi mai cu seamă — examinarea şi ana­lizarea unor lipsuri şi întîrzieri în dezvoltarea acestui important domeniu al economiei. Larga consultare a conducătorilor de partid şi de stat cu activul de bază din industria chimică, cu muncitorii şi specialiştii din industrie, proiectare şi cercetare a evidenţiat necesita­tea adoptării unor măsuri cît mai judicioase din punc­tul de vedere al organizării tehnico-economice, pentru ca importantele investiţii alocate de statul nostru so­cialist în vederea dezvoltării industriei chimice să fie cît mai bine gospodărite şi valorificate. Un rol important în această privinţă revine şi oame­nilor noştri de ştiinţă. Aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu în cuvîntarea rostită la Consfătuire, ,,Pla­nurile de cercetare trebuie să-şi propună a da răspuns unor probleme stringente ale producţiei chimice, înce­­pînd cu exploatarea şi valorificarea superioară a ma­teriilor prime şi continuînd cu elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, proiectarea şi realizarea constructivă a instalaţiilor, perfecţionarea şi optimizarea proceselor de producţie“. în acelaşi timp, s-a arătat în discuţiile Consfătuirii (asupra acestui aspect a insistat îndeosebi acad. Costin­a Neniţescu) că este necesară o mai bună pregătire şi o utilizare mai raţională la locul de muncă a ingine­rilor chimişti. Numai specialişti cu o temeinică pre­gătire, la nivelul cuceririlor contemporane ale ştiinţei şi tehnicii, pot răspunde cu competenţă cerinţelor pe care le ridică o industrie chimică făurită la nivelul per­formanţelor actuale de economicitate, ritm de produc­ţie şi calitate Perspectivele însufleţitoare ce se deschid în faţa industriei noastre chimice impun o muncă susţinută, la care sunt chemaţi să-şi dea întreaga contribuţie muncitorii şi specialiştii din industrie şi proiectare, oa­meni de ştiinţă Este o muncă plină de răspundere prţin implicaţiile largi de ordin economic şi social, prin contribuţia ei directă la înflorirea ţării şi bunăstarea poporului român Prof. Emilian Bratu membru corespondent al Academiei KÄTHE KOLLWITZ : Studiu (în pag. 7, o însemnare de ȘTEFAN ROLL, la 100 de ani de la nașterea artistei) 1967 leu 27 (1082) —up C6 mare­­ Tînăr Pa «uB privirile mele aluneci mările lumii Cu douăzeci de noduri pe oră, fără sfîrşit Sub razele soarelui, în lumina lunii Necontenit alunecă, pantere verzi, iar eu Uitînd de ţărm şi parîdele-i faruri Netemător pătrund în gura lor enormă Iubind besmetica mînie a oceanului Pînă ce simt pe umeri-mi albiţi de sare Universul, ca o labă prietenoasă de tigru, II Bătrîn Apele acestea le socotesc prea lîncede pentru otrava corăbiei mele. Şi vîntul prea mediocru pentru catargele care au trecut prin atîtea furtuni. O, n-am de gînd să navig prin mlaştini după ce m-am • luat de piept cu oceanul. Nici să lupt cu țînțarii cînd pe umerii mei au poposit albatroșii. Goale am să las catargele de orice pînză.. . Atîtea au fost să fie drumurile ^mele sub lumina Stelei Polare. Bătrină corabie, bucură-te că n-am să te port prin smîrcuri. Nu, n-am să vînez mărunta plevușcă după ce am ucis monștrii oceanului. Geo Bogza TEZE ŞI ANTITEZE PONTIFII ------ P­RINTRE cîşti­gurile certe este şi acela că au dispărut pontifii din cultură, personaje rigide, sacrosancte şi infailibile. Vremea noastră a re­nunţat la morgă, oamenii se poartă mai familiar, au mai puţin sentimen­tul unei superiorităţi pontificale, ade­sea găunoase. — Asta e teza dumitale ? Dă-mi voie să nu fiu pe de-antregul de acord cu ea, s-o pun in discuție. Resping, împreună cu dumneata, găunoşenia. Resping ideea de infailibilitate. Res­ping rigiditatea mecanică ce conduce la ridicol. Dar funcția pontificală, re­zemată pe autoritatea reală, mi se pare utilă, chiar benefică. — La ce fel de funcţie te referi ? Pontificele e un sacerdot. Doar n-o să transformăm cultura intr-un cult ! ?... — Ştii bine că vorbesc de pontiful laic, de omul de mare suprafaţă, mo­rală şi socială, care stă ca un virf ne­clintit in vălmăşagul curentelor de idei, le ordonează, le amplifică, le di­­recţionează, cu o pasiune lucidă şi de­zinteresată. — Parcă ai fi copiat dintr-un arti­col de comemorare a lui Titu Maio­rescu. — N-am copiat. Dar Titu Maio­­rescu corespunde intr-adevăr ideii de pontif. Şi corespund, in proporţii schimbate, şi alţii. Acum spune-mi dacă suporţi uşor imaginea unui Titu Maior eseu teribil de diurn şi de fami­liar, afabil la nivelul străzii, mare spunător de efemeride vesele, plin de o facondă sprinţară, schimbind vocea după a interlocutorului şi părerea după ultima carte citită ? — La cine te referi ? — La nimeni în special. îmi susțin ideea că există o valoare de pontificat Paul Everac (continuare in pag. 2­ a) SPRE UN NOU TIP DE EDITOR O politică editorială mo­dernă impune schimbări organizatorice importante în sistemul nostru edito­rial .­FICACITATEA ac­­tivităţii editoriale în zilele noastre se apreciază în pri­mul rînd prin mesajul ei social şi ra­piditatea cu care editurile pun la în­­demîna cititorilor noutăţile din diver­sele domenii ale ştiinţei şi culturii. Succesele noastre pe tărîmul edită­rii cărţii ştiinţifice sînt remarcabile. An de an, punem la îndemîna citito­rilor cărţi tot mai valoroase şi într-o mare varietate tematică. Pentru a răspunde în mai mare măsură sarcinilor crescînde ce stau în faţa sectorului editorial în anii ur­mători, se impun, după părerea noas­tră, măsuri organizatorice pentru îm­bunătăţirea întregii activităţi edito­riale. Unele forme, unele metode din munca noastră, atît în editură, cît şi în verigile de sus, le considerăm în­tr-o bună măsură depăşite, consti­tuind tot mai mult o frînă în activi­tatea editorială curentă. In ceea ce priveşte munca propriu­­zisă de editură, sînt m­ulte lucruri de spus. Pe lîngă munca valoroasă desfăşu­rată de marea majoritate a redacto­rilor din Editura Ştiinţifică, în prac­tica muncii redacţionale s-au încetă­ţenit, datorită rutinei, anumite meto­de greşite care trebuie cu curaj înlă­turate. Redactorul trebuie să se ocupe în primul rînd nu de munca pe manu­scris, ci de problemele de conţinut ale activităţii editoriale. Sîntem hotărîţi să ne îndreptăm , spre un editor cu o substanţială pre­gătire ştiinţifică şi culturală care să-i permită elaborarea unei concepţii e­­ditoriale clare, de perspectivă. Edito­rul trebuie să se afle în centrul eve­nimentelor ce au loc pe tărîm ştiinţi­fic şi cultural, el trebuie să fie la cu­rent cu tot ce este nou şi interesant în sfera sa de activitate, să fie la cu­rent cu problemele ce se dezbat la simpozioane, conferinţe, congrese şti­inţifice în ţară şi peste hotare. Să aibă o informaţie ştiinţifică completă şi la zi în sectorul său de activitate. Numai aşa va putea să crească exi­genţa editorială faţă de conţinutul lu­crărilor publicate şi în acelaşi timp a autorilor faţă de propria operă. Datorită practicilor existente în­­munca redacţională, de cele, mai mul­te ori o carte apare după 2-3 ani şi chiar mai mult de la soluţionarea problemelor ce le pune subiectul­ căr­o­r"*,4 t \ ' v.#** ţii; sînt cazuri cînd traducem lucrări a căror valoare ştiinţifică a fost de­păşită de mult. Aceasta se datoreşte modului greoi de informare, cît şi unor greutăţi impuse de formalităţile necesare pentru contractarea traduce­rii respective. Din experienţa Editurii Ştiinţifice, putem afirma că redactorul de azi are ca preocupare principală munca pe manuscris care de fapt este, în multe cazuri, o continuare a muncii autoru­lui. Unii dintre autorii noştri s-au o­­bişnuit să prezinte manuscrise­­ puse numai pe jumătate la punct, ştiind că redactorii vor rezolva restul. De a­­ceea, uneori aceştia se exprimă cam aşa: „te rog pune-o dumneata la punct că eu m-am plictisit de ea“. Va trebui să lichidăm cu ac­tualul stil de muncă. Considerăm că nu este cazul să irosim munca apara­tului redacţional pentru a salva „ope­rele“ unor asemenea autori şi să dăm pe piaţă nişte lucrări mediocre. După părerea noastră este cazul să se reconsidere responsabilitatea au­torului faţă de opera sa, cît şi girul redactorului responsabil de carte. S-ar putea ca pentru început să dăm cititorilor mai puţine cărţi, pentru că unii „autori“ vor dispare în mod ine­vitabil, în condiţiile în care redacto­rii vor înceta să mai fie coautori ano­nimi. Dar, mai bine mai puţin şi mai bun. Dispunem de nenumărate exem­ple de manuscrise care au fost res­tructurate, reduse considerabil ca vo­lum, sau care au fost substanţial îm­bunătăţite în ceea ce priveşte conţi-Dr. Gh. Constantinescu Directorul Editurii Ştiinţifice . (Continuare în pag. 8) Pag. 5: ORSON WELLES: „Mi-e frică de cinematograf“ Interviu de Ana Maria Nard­ Pag. 9: VACANȚA Pag. 16: BAUDELAIRE și prietenul lui din România de Eugen Jebeleanu Baudelaire (autoportret)

Next