Contemporanul, ianuarie-iunie 1970 (Anul 24, nr. 1-26)

1970-01-02 / nr. 1

Proletari din toate ţările, uniți-vă ! Vineri 2 ianuarie 1970 O TREAPTĂ 1­1 CARTE probabil că de cînd există presa — ziare, reviste — pe glob, s-a instituit și ceea ce a devenit un obicei : acela de a consacra, fie și cîteva rînduri, Noului An. De aceea, pen­tru un nărăvit al presei (nărăvit tocmai pentru că o con­sideră cea mai directă, imediată, cronică a lumii, în lu­mea civilizată), răsfoirea colecţiilor din trecut îi duce fantezia la o ipotetică antologie de editoriale consacrate „zilelor mari“. Dar chiar fără o exhaustivă documentare, e de presu­pus că sub rugina timpului nu puţine as­emenea texte par acum, dacă n-au fost aşa chiar de la început, infu­zate de rutină, de convenţional, ba unele cad sub inci­denţa critică a celui mai mare, inegalabil, cititor de presă a vremii lui, am numit pe Caragiale. Cu cit mai valoroase, fermecătoare, fulgerate de un gind înălţător şi pulsînd in ele o inimă adevărată, sint, devin — deci — acele dăruiri tentaţiei de a depăşi clipa şi de a îndrăzni lansarea unei sonde în infinitul du­ratei ! Talent, har profesional, desigur. Dar mai presus de toate, in asemenea texte surprinzi sunînd acea coardă, din infinita harfă a timpului, a unei epoci, a unui mo­ment,­in ce are el mai adevărat istoric, auzi sunetul cli­pei pe care ţi-o dă Viitorul. Conştiinţa perspectivei — iată ceea ce face vibrantă o asemenea întoarcere spre trecut, iată ceea ce — la acest sfîrşit de an 1969 — îţi transmite şi ţie ca slujitor al dulcii poveri de condei jurnalistic. Este conştiinţa confruntă,­» cu timp­ul ti­nmd­ tip. Nobilă, plenară cutremurare a cugetului, vibrantă, ge­neroasă bătaie a inimii! In faţa ta, în faţa întregului tău popor, prima filă a Noului An o presimţi cu infinită emoţie , nu a ceea ce, în asemenea prilejuri, strămoşii, înaintaşii noştri încer­cau a surprinde în zodiile Necunoscutului. Dimpotrivă, trăind un timp străbătut de om pină la piscurile sele­nare, noi ne simţim cald învăluiţi de reverberaţia Ra­ţiunii. Dar, încă mai intensă e acea dimensiune interioară ce ne stăpineşte , ca societate umană, ca fiinţă istorică, ne ştim — am luptat şi luptăm pentru această certitu­dine —, sîntem călăuziţi de cea mai avansată concepţia despre lume şi societate, despre puterea materială şi frumuseţea spirituală a omului. Concepţia, puterea, frumuseţea aceasta le-au visat înaintaşii noştri, le-au cucerit cei care i-au urmat, le desăvîrşesc cei care astăzi nu concep o clipă fără a se simţi în acord structural cu ţara, cu poporul ei. Partidul Comunist Român, prin Congresul al X-lea, a aureolat zilele în care 1969 a vibrat cel mai adine în spiritul nostru al tuturor. El, acest Congres, a trasat ma­gistralele viitorului deceniu de multilateral progres, în toate domeniile năzuinţelor, lucide şi demne, înfioraţi stăruitor de acest vast freamăt, să privim, dar, acest 1970 ca pe o carte a propriei noastre con­ştiinţe larg deschisă spre Viitor. Cartea mea-i, fiule, o treaptă, — spunea Poetul. Aşeaz-o cu credinţă căpătîi... George Ivaşcu Toate succesele dobîndite în acest an în dezvoltarea economică a patriei sunt rodul muncii însufleţite, pline de abnegaţie a clasei muncitoare, ţărănimii şi intelectuali­tăţii,care înfăptuiesc neabătut politica marxist-leninistă a partidului de modernizare continuă a forţelor de producţie, sporire a avuţiei naţionale, de asigurare a progre­sului multilateral al societăţii noastre socialiste. NICOLAE CEAUŞESCU (Din cuvîntarea rostită la încheierea lucrărilor şedinţei plenare a C.C. al P.C.R. din 10—13 decembrie 1969). Desen de VAL .MUNTEANU S­POR NUL care s-a încheiat a­­cum a fost primul al Congresului al X-lea. O analiză, chiar su­mară, ne arată că, între­ timp, s-au înregistrat succese aproape în toate domeniile de activi­tate, că măreaţa construcţie a ţării a făcut paşi înainte. Pentru un spor sensibil de bună­stare a oamenilor muncii s-au depus eforturi însemnate. Este evident că anul în care in­trăm — 1970 — va fi mai bun din toate punc­tele de vedere. Planul votat recent de Marea Adunare Naţională a fost întocmit cu price­pere şi cu o serioasă cunoaştere a stărilor de lucruri, ca şi bugetul general al statului. Adă­ugind la aceasta o organizare corespunzătoa­re a muncii, putem să avem încredinţarea că procesul de dezvoltare a ţării se va desfăşura intr-un ritm tot mai viu, tot mai accelerat. In ceea ce priveşte literatura, anul care s-a încheiat sau se încheie acum n-a fost nici el un an nerodnic. Dimpotrivă, avem dreptul să ne mîndrim cu el, începînd din primăvară şi, pînă acum au apărut nenumărate romane, culegeri mai bogate sau mai modeste de ver­suri, cărţi de critică şi istorie literară, eseuri. O dezvoltare deosebită a înregistrat-o sectorul dramaturgiei. Autorilor mai vechi li s-au a­­dăugat în 1969 autori tineri, dintre care unii înzestraţi cu remarcabile talente. Astăzi nu există un singur teatru în ţară care să nu aibe înscrise în repertoriul său pe această stagiune noi opere dramatice originale. Dacă sîntem mulţumiţi la acest sfîrşit de an de realizările literaţilor, noştri ? Da. Sîn­tem mulţumiţi. Insă numai în parte. Numă­rul scriitorilor noştri talentaţi este mare. Cu o încordare mai îndelungă la masa de lu­cru am fi fost în măsură să dăm mai mult literaturii noastre şi poporului nostru. Aş dori să facem aceasta în desfăşurarea noului an 1970. Zaharia Stancu Ursul Veta Ursul Veta a fost un urs ciudat cu nume de femeie şi trupul de bărbat Poet fiind, se smulge din fiare şi din funii şi din belciug — şi-şi puse în nas belciugul lunii. Eugen Bebeieanu 10 pagini 1 leu1 (1210) Nădejde , ANUL care vine, sfirşim­ un deceniu. Şi cum va rotunji, oare, a­cest 1970 deceniul pe răbojul căruia s-au înscris atîtea şi atîtea evenimen­te, — . unele de mare complexitate, altele de reală perspectivă ? Nădăjduiesc ca în anul care vine să văd ţara aceasta a noastră ureînd încă o treaptă pe scara socialismului. Suişul este pieptiş, ne sprijinim pe ceea ce am făcut, pînă­ acum şi tindem mereu spre înălţime mare. Nu e deloc uşor. Ca orice urcuş, şi acesta cere forţă, hotărîre şi conducere. Ştiu că le avem din plin. De două mii de ani, aşezat la Marea Neagră, la Dunăre şi în arcul Carpaţi­­lor, poporul român munceşte cu o rară perseverenţă pentru a-şi făuri un loc de frunte în lume. Istoria i-a fost zbuciumată. Au fost vremuri întune­cate, dar şi ani de mare strălucire cînd alte neamuri au privit cu prietenie sau duşmănie cu generozitate sau in­vidie, cu bucurie sau pisiciuire acest popor harnic, curajos, inteligent, dă­­ruitor. Aşa a fost pe timpul lui Mircea cel Bătrîn, al lui Ştefan şi al lui Mihai, al lui Brâncoveanu şi al lui Cantemir, al lui Tudor din Vladimiri şi al lui Bălcescu Faptele oamenilor din acele vremuri apuse au fost pietre de hotar pe drumul mereu spre înălţimi al lo­cuitorilor acestui vechiu pămînt al v­ostru, iar despre el s-a auzit in lumea întreagă. . • Trăim acum una din aceste mari epoci de strălucire din istoria noastră. România Socialistă se bucură de un mare prestigiu internaţional, de un prestigiu nu de circumstanţă, ci de trăinicie şi de deosebită elevaţie. Se vorbeşte în lumea întreagă cu respect şi admiraţie despre poporul român şi despre ţara lui. Nădăjduiesc că anul care vine va adăuga noi nestemate­ la cununa pe care, cu trudă, demnitate şi modestie, poporul român şi-a aşezat-o­ singur pe frunte. Nădăjduiesc şi sunt pătruns de con­vingere că aşa va fi ! George Macovescu Umorul I­NTRE atitea lu­­­­cruri foarte pozi­tive îmi permit să semnalez, la sfîrşit de an, o singură lacună : umorul. Ar trebui să ni-i dorim, dacă nu săptă­­minal, dacă nu zilnic, — dacă nu clipă de clipă, măcar o dată în an, la sfîrşit de an, cînd se pun răvaşele în plăcinte. Oricum, nu lăs­aţi prietenii dv. fără bucuria acestui bileţel cu umor fiindcă surprize au şi singuri. Dacă nu ştiţi cum s-o faceţi, apelaţi la un specialist, la un om calificat, la un umorist. El va şti să scoată din cea mai anapoda Paul Anghel (Continuare in pag. 2) COCOŞUL /yl ÎNDRIA acelui cocoş fusese să ves­­­­tească răsăritul soarelui, cu mult îna­intea tuturor. Pentru aceasta el se suia, nu fără a-şi pri­mejdui viaţa, pe vîrful unui munte înalt şi prăpăstios. De obicei, pornea cam pe la miezul nopţii, cu mintea limpezită de tăria şi poziţia stelelor. In plină noapte, el știa clipă cu clipă pe ce meridiane se află soarele și mai ales clipa cînd va putea să-l salute. Tntîi străbătea o pădure, unde adeseori auzea urletul lupilor. Dar vasta mișcare a cerului, pe care creierul lui o reproducea ca un mecanism de ceasornic, îi comanda fie­care pas spre înălţime, ajutîndu-i să-şi biruie teama. Abia se crăpa de ziuă, cînd el şi începea să trîmbiţeze deasupra întregii lumi, încă adormite. Cîndva,^ de după munţii din zare, ce păreau enorme căpiţe de fîn, se ivea soarele. Fără îndoială că nu putea fi loc mai bun pentru a privi răsăritul. Faptul acesta n-a rămas neobservat aşa că, după un timp, pe versantul opus al muntelui a fost proiectată o şosea cu multe serpentine, iar în vîrful lui o aşezare în care să poată rămîne peste noapte cîteva zeci de oam­eni. In acea dimineaţă, sosind la locul lui obişnuit, cu picioarele sîngerate în tăişul stîncilor, cocoşul a des­coperit că nenumăraţi cocoşi salutau răsăritul soarelui din coteţele ce fuseseră construite acolo. O oră mai tîrziu, lupii au fost foarte miraţi să-l vadă ve­nind spre vizuina lor, cu pasul celor care nu mai au nici un motiv să trăiască. Geo Bogza Ţara . Creşte-n inimi ţara. Bine că Umerii şi munţii-s împreună. Cu lumina-i mă cuminecă, în statornicie mă cunună. Arsă-mi este gura de sărutul o­cliilor sub care dorm ai mei. De la ei pămîntul împrumutu­l Să-l aşez copiilor femei. Turlele subţiri cînd se ridică în alambicări, majestuos, Ascultaţi-le cum prind să zică Vechiul fluierelor plîns, de os. Inimi, duhuri de oţel pulsează Dincolo de vinele­ din noi. Ne-a adus sub ochi această oază Drumul fără-ntoarcere-napoi Ion Brad Frigul învins Să ne gîndim la mica, fierbintea noastră ţară, să ne gîndim la lume, la patrie din nou, să-i fie dreaptă calea, aicea şi afară, să ne gîndim la ţară, acum, de oinul­ nou. Ultii­­e din sate sînt plîne de zăpadă, pe muchii arde gustul ninsorii săturat, o, niciodată ţara ca fulgul să nu cadă, doar viscol, iarna, fie-i furtunile ce bat! Să nu se-adeverească tăcerea iernii moartă, să nu se-adeverească răceala dinspre brazi, să nu se-adeverească nici iarna, decit azi, şi de e frig în aer, ne fie cald în soartă. Noi sîntem neam de soare, poetul spunea Triste, venit în urma noastră la Pontul Euxin , dea domnul, ţara noastră zăpezii să-i reziste, şi viscolelor aspre care din lume vin. Ea ştie să reziste. E griul ei dovadă că poate să prefacă întregul rău în bun, putem ura cu toţii acum pentru zăpadă, pentru aceste marmuri ce cred că se depun. Material e frigul. Şi cît un frig e gîndul, de martie ni-i duhul cu care îl primim, lovit de frigul iernii, de răul ei infirm, acest pâmînt colinde i-a închinat, sfidîndu-l. Să ridicăm paharul ce însuşi se răstoarnă şi pentru morţii noştri, odată ridicat,­­ să ridicăm paharul pentru această iarnă pe care ţara noastră o biruie treptat. Şi viu să fie arsul şi calea fie dreaptă, şi vii să fie fiii, ce credincioşi îi sînt, într-a ninsorii umbră un an solar aşteaptă, acum, în ţara noastră miroase a pâmînt. Adrian Păunescu Consideraţii confortabile I­NVITAT de re­dacţia Contempo­ranului să scriu cîteva pagini de sfîrşit şi de început de an, m­ă gîndesc să ofer cititorilor revistei, o dată cu urările de bine ale Anului Nou, cîteva file dintr-un caiet în care, de-a lungul multor ani, s au adunat însemnări cărora li se potriveşte bine acest titlu folosit pe vremuri. IMPORTANT nu este numărul zbo­rurilor pe care le faci, importantă este mărimea aripii. Un zbor cu aripi mari, care îmbrăţişează toată zarea, e mai important decât zeci de zbo­ruri făcute cu aripi mici. Un poet poate cu o singură poezie să zboare mai sus şi mai departe decit altul cu zeci de poezii, merituoase, desigur, dar cu aripi mici E BINE şi frumos să te înalţi, dar nu pe jumătate. O înălţare pe jumă­tate este egală cu o cădere. SUPERIORITATEA unui om stă in distanţa pe care poate să şi-o ia faţă de el însuşi. Ingîmfarea exclude a­­ceastă atitudine, exclude, deci, dacă Al. Philippide (Continuare în pag. 2) ' ' - '­ ? -ţ Din sumar: m Ştiinţa şi producţia ■ Pe meridiane In 1898 , IP 9} ÂCfdnlsâ mim 2020 (pag. lOi u '4 ■’ *- v'i Anul Nou In noaptea asta Aşteptăm minuni Şi sîntem veseli şi copilăroşi Ca să le dăm curaj Să se apropie. Le înspâimîntâ doar Uimirea noastră — Copiii nu se miră de nimic Pentru că-ntreaga lume Le e taină. în noaptea asta Aşteptăm Raza soarelui, Floarea soarelui. Zăpada se ofileşte, Trecerea timpului Scutură crengile. Ana Blandiana

Next