Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)

1971-06-11 / nr. 24

1835 • Academia Mihăileană • LA 16 iunie 1835 se inaugurează la Iaşi prima şcoală superioară din Moldo­va — Academia Mihăileană, care este susţinută de domnitorul Mihail Sturza („Ajungînd tinerimea scolastică la grad de a putea învăţa ştiinţele filozofice, noi am poruncit a se înfiinţa Acade­mia"). Începutul se face cu patru clase in care se predau: „Sintaxul român, gramatica latină, gheografia, limba gre­cească, aritmetica, filozofia românească, cronologia istorică și lecturile extraor­dinare despre inginerie, literatură eli­­nească, zugrăvitură istorică, limbile fran­ceză, rusiană, italiană, germană, apoi desenul liniar şi caligrafia". Printre pri­mii profesori ai şcolii se află : Ion Ghi­­ca, Mihail Kogălniceanu, Ion Ionescu, Gheorghe Asachi şi Eftimie Murgu. 1875 • Societatea Geografică Română • UN grup de ciţiva oameni de sea­mă, printre care se află Titu Maiorescu, Al. Odobescu, P. S. Aurelian, Cezar Bolliac şi doctorul Felix, înfiinţează la Bucureşti, la 15 iunie 1875, „Societatea Geografică Română“, al cărei scop este : „A provoca şi a face însăşi studii pen­tru a ajunge la perfecta cunoştinţă a pământului Ţării Române, din toate di­recţiunile geografice şi economice“. Du­pă douăzeci şi cinci de ani de existen­ţă, societatea are 807 membri şi îşi săr­bătoreşte jubileul cu următorul bilanţ de activitate : întocmirea şi tipărirea a 32 de dicţionare-monografii; editarea marelui dicţionar geografic al Româ­niei ; stabilirea de legături ştiinţifice cu 94 de societăţi similare de peste hotare ; organizarea a 150 de conferinţe publice de specialitate. In fotografie : medalia bătută cu ocazia împlinirii primului sfert de veac de activitate. 1921 • Activitatea Filarmonicii •ACUM cincizeci de ani d in iunie 1921 — FILARMONICA își încheia sta­giunea cu următorul bilanţ (noiembrie 1920 — iunie 1921) : 91 de concerte date la Bucureşti, dintre care 51 au fost di­rijate de George Georgescu (director) fi 7 de George Enescu; 7 dirijori străini prezenţi în programe (între care şi Ri­chard Strauss); 12 compoziţii româneşti prezentate în premieră (două de George Enescu şi cîte una de : Alfons Castaldi, Dimitrie Cuclin, Mihail Jóra, Filip Lá­zár, Ionel Perlea, Ion Borgovan, V. Gheorghiu, George Georgescu şi Al. Zi­­rra). Programele au cuprins : 46 de sim­fonii, 33 de uverturi clasice, 25 de con­certe diferite. Cu acest impunător bi­lanţ, FILARMONICA înscrie oraşul Bucureşti printre cele mai de seamă centre muzicale europene ale timpului. Ion Munteanu 1 . Minunea de la Rolan­d Ga­rros A • SUNT oameni pe care nu pot să mi-i închipui bolnavi. Cînd mă uit la Ră­­ducanu, mi-e imposibil să descopăr un loc pe unde boala s-ar putea strecura... Oricum aş lua-o, boala şi Răducanu par realităţi incompatibile. Aceeaşi senzaţie mi-o dădea şi Ilie Năstase, pe care gloria îl făcea parcă şi mai imun. Dar iată că o blestemată şi mediocră gripă — una din multele taine pe care glorioasa medicină nu le-a rezolvat — a făcut ca Ilie Năstase să nu se găsească în plinătatea forţelor... Dar chiar şi aşa, în condiţiile astea Ingrate, Ilie Năstase a făcut o partidă ex­cepţională în finalele de la Roland Garros. Sigur, nu vrem să fim ipocriţi, am fi dorit ca Ilie Năstase să cîştige şi ne-a întristat că n-a reuşit... Ar fi de asemenea nedrept să punem totul pe seama convalescenţei, obiectivitatea ne obligă să recu­noaştem că în această partidă Rodes a fost mai bun. Insă spectacolul a fost atit de extraordinar, incit rezultatul ca atare nu mai avea chiar atita importanţă... Un bătrin lup de mare declara că „a fost una dintre cele mai frumoase finale din istoria acestor turnee". Noţiunea de „Învins" nu se leagă de destinul lui Iiie Năstase, nu i se potriveşte...Sint unii sportivi cărora Infringerea li se potriveşte de minune, ca o mănuşă.« Cu Ilie Năstase nu este cazul«. In accepţia comună a cuvîntului, Ilie Năstase nu e niciodată „invins". A spune că Ilie Năstase a fost în­­frint în această partidă e o copilărie. In tenis, spectacolul este obligatoriu, așa cum este obligatoriu misterul în poezie. O victorie mediocră te poate face ridicol... Ilie Năstase și-a legat numele de cea mai frumoasă finală pe care a cunoscut-o Roland Garros. Teodor Mazilu Ju­il" Pegendi PRO­CURE VOTUL LA 18 ANI, VOT PENTRU „STINGĂ” ? • PARISUL acestor însorite zile este fră­­mîntat şi contradictoriu: ziarele, indiferent de orientarea lor politică, proclamă faţă de re­centa criză a dolarului necesitatea inaugurării unei politici monetare „europene“, domnul Giscard D’Estaing dă in­terviuri liniştitoare asu­pra situaţiei francului francez, reţeaua de au­tobuze din Paris mai este dezorganizată de grevişti, la Uzinele Re­nault nu s-au potolit încă ecourile unei greve de mari proporţii. Tele­viziunea dezbate furtu­nos dacă Comuna din Paris­­s-a împlinit In a­­ceste zile un secol de la existenţa ei tumultuoasă) a constituit pentru po­porul francez o victorie sau un eşec. în acest climat, re­petarea propunerilor pentru coborîrea vîrs­­tei majoratului in Fran­ţa de la 21 de ani la 18 ani, la Biroul Adunării Naţionale, capătă sen­suri și dimensiuni ne­bănuite. Faptul că tineretul francez, In general, e­­voluat, cultivat, nu de­vine major decit la virsta de 21 de ani, pe drept cu­­vlnt, surprinde. Acest prag de virstă a fost zguduit și continuă să fie zguduit de pro­teste vehemente. Din 1943 și pînă in prezent s-au făcut zece propu­neri de lege pentru cobo­­rirea vîrstei majora­tului la 18 ani, dar nici una n-a­ fost reţinută de Adunarea Naţională. „Tineretul nostru are maturitatea necesară pentru a î se conferi toate responsabilităţile la 18 ani, este anacronic şi inexplicabil ca un ti­­năr să aibă deplina res­ponsabilitate penală la 18 ani, să se poată an­gaja în armată și să nu aibă drept de vot“, scriu ziarele. Maturitate în­seamnă 18 ani, pledează Televiziunea franceză în emisiuni pasionante. Un tînăr francez este capa­bil juridic să încheie un contract de muncă de la 16 ani, adăugăm noi, un argument nou la seria celor deja invocate. De ce atunci nici unul din cele zece proiecte de lege în legătură cu majoratul n-a căpătat viaţă ? întrebarea şi-a pus-o de curînd şi I.F.O.P.-ul, adică Institutul francez al opiniei publice. Re­zultatele sondajului pe care acest institut l-a întreprins în cadrul populaţiei franceze sunt publicate în presa pa­riziană a acestor zile. La întrebarea : „Dacă tinerii ar vota, ar avea mai mult simţ de răs­pundere majoritatea tineretului între 15—19 ani a răspuns net „Da“! Tot „Da“ însă au răs­puns şi adulţii la între­barea : „Dacă tinerii ar vota, stingă ar cîştiga la alegeri ?" Iată deci că ancheta I.F.O.P.-ului a transformat problema vîrstei majoratului din problemă a unei înalte responsabilităţi sociale şi civice, într-una cu un voit caracter politic. In orice caz însă, des­coperirea I.F.O.P. „vot la 18 ani, vot pentru stînga* nu credem că este de natură să scoa­tă din impas cea de a zecea propunere de lege a majoratului la 18 ani în Franţa. Sanda Ghimpu Poris, iunie 1911 Victor Eftlmlu: Palmares Impresio­nant TEATRUL „Giuleşti” repre­zintă pentru a 300 oară comedia dumneavoastră omul care a văzut moartea. — Da, iar actorul Ştefan Bănică a apărut în rolul Vagabondului de 370 de ori, pentru că a jucat o serie de spectacole în Israel, la Teatrul Na­ţional din Cluj şi în alte părţi. — Ştim că omul care a văzut moartea are un palmares impresio­nant, nu numai în ţară, ci şi peste hotare. — Piesa mea a fost tradusă şi ju­cată în limbile albaneză, bulgară, cehă, slovacă, finlandeză, rusă, ma­ghiară, idiş, germană, sîrbă, iugo­slavă, croată şi polonă. Numai în limba polonă s-a jucat de peste 2 000 de ori. Şi în total, în ţară (adăugind şi Casele de cultură) şi străinătate, fără nici o exagerare, comedia s-a jucat de peste 10 000 de ori. — Aveţi în pregătire o nouă piesă de teatru ? — Am o piesă aproape gata care se cheamă Femeia de departe. E po­vestea unei românce care a plecat la Paris să cucerească gloria mondială, ca atîtea alte actriţe românce. Dar ea nu reuşeşte în nici un fel... — Spuneţi-ne ce cuprinde volumul dv. apărut zilele acestea în vitrine? — Cosmos cuprinde o serie de poeme din lumile astrale, din pro­blemele care frămîntă omenirea ac­tuală de cînd primii cosmonauţi au violat spaţiul interplanetar şi au a­­juns pe Lună. — In ceea ce-l priveşte pe roman­cier ? — Mi s-a cerut de către o edi­tură din Atena dreptul de a traduce şi publica romanul meu Chimonoul înstelat, care a apărut şi în foileto­nul ziarului parizian „Le Figaro“. Din Bratislava mi s-a mai cerut re­cent, în afară de Chimonoul înstelat, şi romanul de aventuri Tengri, pen­tru a fi traduse şi tipărite. Sandu Naumescu Aurel Rău: O poezie de mărtu­risire • POETUL clujean Aurel Rău este, de 21 de ani, redactor şef al revistei „Steaua“. Incepînd cu luna mai, a­­ceastă publicaţie a Uniunii Scriitorilor apare bilunar într-o nouă formă grafică .­­ Constituită de M. R. Paraschi­­vescu, „Steaua" s-a menţinut de-a lungul anilor la un nivel de cultură şi exigenţă apreciabile dar, în ultimul timp, intrase pe o linie academizantă, simţindu-se nevoia unei reîmprospă­tări sub toate aspectele. Desfăşurăm în prezent o activitate intensă, cu for­ţe noi şi sporite, unele venite de la revista studenţilor clujeni „Echinox“. Vom promova proza scurtă, eseul, ar­ticolul concis, de opinie, ceea ce ar însemna un spirit polemic, însă de bună calitate şi de o anumită ţinută. — Săptămîna viitoare veţi fi pre­zent în librării. Cu ce anume ? — Cu un volum de versuri intitulat Turn cu ceaţă, tipărit de editura clu­jeană „Dacia", care cuprinde versuri scrise în ultimii doi ani. Consider a­­cest volum foarte important pentru mine. — La ce mai lucrați ? — In toamna acestui an va apare în editura „Univers" volumul de tra­duceri Poeme, ale poetului grec Con­stantin Kavafis. N-a fost o simplă lu­crare de transpunere, ci bucuria de a rămîne un timp în preajma unei mari conștiințe lirice a veacului nostru. Mă preocupă proza și, cit de curînd, am să public. In rest, sînt foarte ocupat cu munca redacțională. Ion Pasat av.-.v.- -•■w.-.vrz •v'.' .w.vw.'-y : w- ’ ' ''■'TV:'?' * Maffifc ■ :Mm -WL WÉMmam fl A ii l n ■ ■ mmm1 , «t j» m «ea tm M|, I*' dft mKl «ac jîsi qk ■ MB HPTM n AV |H B* I» a» gu şSi i,w K SjB jEp 99 W* mc Wt an «k| m Concert „Musica nova“ • DUPĂ turneul întreprins recent în S.U.A., Franţa şi Italia, quintetul „Musica nova" reapare în faţa publi­cului bucureştean la 21 iunie. — Programul va debuta — ne pre­cizează Hilda Jerea, conducătoarea formaţiei — cu Quartet de Olivier Messiaen. La Festivalul de la Rogan, marele compozitor a participat la re­petiţii şi la concert şi, fără a ne da indicaţii directe, din lungile conver­saţii pe care le-am avut cu el l-am desprins mai bine personalitatea. „ Programul din 21 cuprinde şi prime audiţii româneşti “. — Fireşte. Este datoria noastră de onoare. Nu numai pentru că peste 20 de compozitori, de la Ludovic Feld­man pînă la Costin Miereanu,­­ scris anume pentru noi, ci şi pentru­ că această muzică reprezintă o­­ va­loare incontestabilă, remarcată recent şi de cronicarul francez Antoine Go­­lea, care scria „Dintre toate muzi­cile din Est (ascultate la Rogan, n.n.) cele româneşti au fost... cele mai re­marcabile, cele mai vii“. — Proiecte ? — Suntem­ invitaţi pentru a concer­ta în cadrul festivalului „Toamna la Varşovia“, apoi la Praga şi la Darm­stadt. • R. Radu Problema nr. 26 (Günter Dörmer-Essen) • Cei patru mari dintre care se va alege, prin luptă, rivalul lui Boris Spaski sunt, după cum se ştie, Fisher, Korcinoi, Larsen şi Pe­trosian. Semifinalele se vor disputa între Fisher — Larsen şi Petrosian — Korcinoi. Vor avea loc, aşadar, două meciuri foarte tari, disputate, fiecare, de-a lungul a cite zece par­tide. Data probabilă a meciurilor: între 4 și 14 iulie. Cele mai multe pronosticuri indică drept ciștigători ai semifinalelor pe Robert Fisher (85—90% pronosticuri în favoarea lui) și pe Korcinoi (55—60%) în timp ce Larsen are numai 5% admiratori convinşi iar Petro­sian 40—45%. Se pare că surpriza ar putea veni numai din meciul dintre cei doi mari maeştri sovietici. Dacă „regii" de fildeş nu se vor dovedi tot atît de inconstanţi ca şi mingea de fotbal, atunci probabila finală Fisher — Korcinoi (sau Fisher—Petrosian) ar putea avea loc la toamnă. • „Turneul nervilor", „Turneul Titanilor“, sunt denumirile sub care scriu comentatorii despre primul tur al „turneului candidaţilor“. Se remarcă nu atît calitatea partidelor, cu­ felul tăios în care au fost disputate marea majoritate a partidelor. Abia dacă două sau trei au rămas în dosarele amatorilor de „jocuri frumoase“. In schimb, se comentează comportamentul bizar al unora dintre jucători. Din cauza zgomotului de pe... o stradă apropiată şi a unor uşi care se deschideau... scîrţîind, Pe­trosian şi Hübner au întrerupt partidele de patru-cinci ori. în cele din urmă, tot din cauza uşii, Hübner a lăsat o piesă în pri­ză, s-a enervat peste măsură, a scos „re­gele“ de pe tabla de joc şi a renunţat nu numai la partidă, ci şi la continuarea me­ciului, fapt care a provocat uimire şi este comentat fără plăcere. O soartă asemănătoa­re a avut Taimanov. S-a aflat de fiecare dată în criză de timp în faţa lui Fisher. După cea de a patra partidă pierdută a trebuit să întrerupă meciul deoarece avea o criză se­rioasă de hipertensiune arterială. Să sperăm că semifinalele vor fi mai calme. M.­M. Grig Mat in 3 mutări Prof. dr. Vlad Bîlbîle. Ce este lio­f­­izarea? • ASTĂZI, la ora 12.30, în Amfi­teatrul Institutului „Dr. I. Cantacu­­zino“, are loc o masă rotundă cu te­ma „Liofilizarea produselor imuno­­microbiologice“. — In primul rînd , ce este liofili­zarea ? — Procesul de uscare a unor pro­duse biologice (cum ar fi vaccinuri­le, serurile, enzimele, preparatele de singe, ţesuturile osoase pentru trans­plant etc.), îngheţate prin sublimarea gheţii în anume condiţii de presiune. In felul acesta, produsele biologice capătă proprietăţi de rezistenţă în timp, atît de utile nu practică, — ne-a spus prof. dr. Vlad Bîlbie, directorul Institutului „Dr. I. Cantacuzino“. — Ce v-a determinat să abordaţi a­­ceastă temă astăzi ? — Faptul că în laboratorul nostru de liofilizare s-a pus în funcţiune de curînd o nouă staţie de liofilizare, ceea ce impune — pentru intensifi­carea ritmului cercetării ştiinţifice proprii, rapide şi eficiente — confrun­tări directe. — Cum a fost organizată această masă rotundă ? — Prin constituirea unui nucleu ac­tiv de cercetători din Institutul nos­tru şi din Institutul „Pasteur“, care sunt interesaţi în identificarea celor mai urgente teme de cercetare, în precizarea tehnică a poziţiei lor în aspectele controversate. Au fost învă­ţaţi cercetători care lucrează în acest domeniu sau In domenii ce utili­zează liofilizarea, precum şi toţi aceia care sunt interesaţi in precizările şti­inţifice ce survin în liofilizare. Luminiţa Doja Cu Anda Călugă­­reanu pe scara avionului • CU cîteva zile în urmă, la aero­portul Otopeni, Anda Călugăreanu mai avea cîteva minute pînă la ur­carea în avionul pentru­­Stuttgart. — Deci... ? — O lună la Stuttgart, o lună la Köln, împreună cu orchestra Radio­­televiziunii (dirijată de Sile Dinicu) și Gigi Marga, plus o serie de spec­tacole alături de corul „Madrigal“, în cadrul „Zilelor culturii româneşti". Întoarcerea, pe 1 iulie. Intre 15 iu­lie—1 august vreau să realizez un program inedit de cabaret, împreună cu soţul meu, Dan Tufaru, cu Flo­rian Pittiş, Tavi şi Florin Ursulescu şi o formaţie pop („Olympic ’64“, „Phoenix“), la Mamaia. Rămîne să găsim un local potrivit intenţiilor noastre (program de recitări, song­­uri, mici scenete, muzică pop, disco­tecă) şi să găsim audienţă la foru­rile interesate (A.R.I.A., T.A.P.L.). După care, în august, sunt invitată din nou pentru o lună de zile pe scena unui teatru de lingă Köln. — Trio-ul Anda-Pittiş-Tufaru a fost făcut „celebru" de către regizorul Alexandru Bocăneţ. Ce surprize ne mai pregătiţi ? — Următorul show realizat de Anda Bocăneţ cu noi trei va fi bazat exclusiv pe muzică pop, cu texte ro­mâneşti semnate de Ovidiu Dumitru. — Alte proiecte, mai mult sau mai puţin îndepărtate ? — Lungile turnee de care am amintit îmi amină pentru toamnă posibilitatea de transpunere în viaţă a proiectelor mele artistice. In orice caz, în toamnă intenţionez să fac „Madame Sans Gene“ a lui Tudor Muşatescu, şi să urcăm pe scena unui teatru mic (e vorba de „trio“-ul nostru consacrat !) o mică piesă. V. Octavian Irina Petrescu: „Domni­şoara de Belle-Isle* • ORE de repetiţie la sala de la Grădina Icoanei a Teatrului „Bu­­landra“, locul de Intîlnire cu Irina Petrescu. — Ce repetaţi ? — Rolul titular din Domnişoara de Belle-Isle (Duelul) de Dumas-tatăl. Sub conducerea lui Septimiu Sever, la debutul său regizoral în Bucureşti, dar şi Interpretul rolului principal, o pregătim deopotrivă pentru a marca centenarul morţii autorului şi pentru a face faţă cerinţelor stagiunii esti­vale. — Cum vă simţiţi In acest gen de teatru ? — De mult nu s-a mai jucat la noi „teatru de curte", cu toate farafas­­tîcurile genului, de la perucă și „gravi de bauté“ pînă la arabesc de vorbe. Va fi un spectacol aerat, spiritual, ca o bomboană fondantă. Eu am încă surpriza genului, și fac efortul de a­­comodare, de temperament, care sînt însă foarte agreabile. După un an greu — am repetat în Shakespeare şi aproape concomitent am filmat în „Facerea lumii“ — această piesă este o mică vacanţă pentru mine. — Proiecte ? — E sfîrşit de stagiune. Lăsaţi-mă să mă gîndesc doar la vacanţa adevă­rată. — Totuşi, veţi fi mai mult actriţa „Micului“ sau a „Bulandrei“? — Sper că Începutul stagiunii vii­toare va decide. Sper că și directorul Teatrului Mic se va decide pînă a­­tunci... Radu Rupea La Piteşti se pregă­teşte „Săp­tămîna unui autor“ • — TOVARĂŞE director C. Dinis­­chiotu, care au fost anul acesta rela­ţiile dv. cu dramaturgia originală ? — Excelente. Am jucat piese de Ca­­ragiale, Delavrancea, Davila, G. M. Zamfirescu, Radu Bădilă, Eugenia Busuioceanu, Dan Tărchilă, Angela Bocancea. — Intr-adevăr, multe piese româ­neşti. Mă întreb dacă nu cumva can­titatea a impietat uneori asupra cali­tăţii... — Cred. Anul viitor vom duce o politică de repertoriu mai selectivă. Vom Începe şi cu întărirea artistică a colectivului. Ne aşteaptă un turneu în Polonia. Pe linia unei tradiţii pe care o dorim continuată, vom orga­niza „Săptămîna unui autor“, de astă dată dedicată lui Paul Everac, în ca­drul căreia vom invita la Piteşti tea­tre ce-i joacă piesele. — Viitoarele premiere ale lunii iu­nie ? — Piesa poliţistă Pisica sălbatică, a lui Ştefan Berciu, în regia lui Mihai Radoslavescu, şi comedia Cum se je­fuieşte o bancă­, pe care o pun în scenă eu. — V-a afectat faptul că teatrul dv. nu a căpătat nici o distincţie la re­centul concurs ? — Da. Nu atît personal, cit pentru teatrul nostru. Speram că vom obţine o distincţie. Pe viitor, direcţia prin­cipală a ofensivei noastre va fi în continuare calitatea spectacolului. Al. Popovici Să vorbim despre... Teatru • MI SE intîmplă să văd — nu să vizionez, cum, vrînd să pară că cine ştie ce ar fi de capul lor, se pun un fason proaspeţii intelec­tuali — unele spectacole de teatru care sună a doagă. Aceasta nu nu­mai în piese ce fac parte din ceea ce prezumţios se denumeşte dra­maturgie originală (ca şi cum Brecht n-ar fi dramaturgie origi­nală), ci şi in cele străine. Şi vechi, ca să nu zic clasice, fi noi, ca să nu zic contemporane. A­­ceasta nu numai la spectacole puse in scenă cumva mai altcum decit ne-am obişnuit, cărora degrabă li se aplică eticheta de modernism, ci şi la altele, ca să le spun aşa, ortodoxe, adică cu decor-decor, cu costume-costume şi toate celelalte cite sînt ale teatrului. Deci intîmplindu-mi-se să ri­min in afara spectacolului, să plec cu tolba goală, aşa s-a făcut că mi-am amintit de Anton Pavlovici Cehov, care, întrebat cînd conside­ră că un spectacol este bun, a răs­puns cam așa : Odată, un călător s-a rătăcit intr-o pădure, intuneri­­cindu-se, temător pentru ceea ce ar fi putut să i se intimple, l-au cuprins toate spaimele. Pe clnd, îngrijorat foarte, nu știa încotro să o apuce, in depărtare i-a fost dat să vadă o luminiţă. In fine, a­­vînd o speranţă, s-a îndreptat în­tr-acolo şi a ajuns la casa pădura­rului, unde, înainte de a intra, s-a uitat pe geam. Înăuntru, în plin conflict familial de mama focului, se certa pădurarul cu pă­­durăriţa. Şi preciza marele Cehov : Dacă disperatul rătăcit rămîne la fereastră şi ia parte la drama ce i se desfăşoară in faţa ochilor, spec­tacolul este bun. Dacă, dimpotri­vă, dă buzna, spectacolul este prost. Găsindu-mă in situaţia celui ce dă buzna, pentru mime însumi, am vrut să mă dumiresc de ce unele spectacole sună a doagă, de ce re­gret timpul pierdut intr-o incintă cu reflectoare ? Am vrut să mă dumiresc, dar, neindeletnicindu-mă cu arta dramatică, nefiind de spe­cialitate, nedind de firul trebii, re­­proşîndu-mi că mă complic de unul singur, am renunţat. Iată însă că o mărturie televizată a pro­fundului actor care este Kovács György m-a readus in problemă. Întrebat care a fost cel mai greu rol din strălucita sa carieră, dom­nia sa a răspuns: „Rolurile în care minţeam, piesele in care au­torul minţise, direcţia teatrului minţise alegîndu-le pentru a fi reprezentate, iar noi actorii ro­şeam sub fard de ruşinea minciu­nilor pe care trebuia să le repro­ducem“. Şi nu numai domnia sa. Pentru că un alt remarcabil om de tea­tru, înnoitorul regizor Radu Pen­­ciulescu, în cadrul unui interviu, preciza mai zilele trecute : „Dar şi căderea despre care vă vorbesc, şi încrincenarea surprinzătoare din jurul montării mele de la Naţional m-au făcut să mă gîndesc la mo­destie, mai bine zis la necesitatea afirmării modeste dar ferme a a­­devărului personal, a adevărului unei piese, al unei trupe, al unui timp", în urma acestei precizări ajungînd la o concluzie definiti­vă : „Există, şi asta mi se pare încurajator, o foame de adevăr". Reţineţi: O foame de adevăr. Recitiţi cele de mai sus şi odată cu mine vă veţi lămuri de ce unele spectacole sună a doagă. Mihai Popescu STOP CADRU ION DOGAR MARINESCU T­U­R­I­S­M Pe jos, încet • INVITAŢIA LA DRUMEŢIE, pe care am făcut-o intr-una din rubricile anterioare, a venit la timp. Prima confirmare am avut-o din partea mai multor „drumeţi“ cu expe­rienţă, care ne-au scris îndemnîndu-ne să ducem o adevărată campanie în favoarea mersului pe jos: „sportul ieftin şi bun al oră­şenilor“. A doua confirmare a venit din par­tea unor oameni de ştiinţă. Invitaţi de re­dacţia „Scînteii“ şi de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport la o „masă rotundă“, academicianul St. Mihcu, conf. dr. Emil Ghibu, prof. dr Iacob Mihăilă, prof. dr. Florian Ulmeanu, prof. dr. Andrei Iliescu, conf. dr. Miron Georgescu, prof. dr. Andrei Demeter, medic primar dr. Nicolae Popescu, prof. Gheorghe Vlădica, medic primar dr. Ionel Stănescu, medic primar dr. Alexan­drina Popovici, prof. Ilie Istrate, ziaristul Valeriu Mironescu — au dezbătut problema acută a sedentarismului, în cadrul temei ge­nerale „sport şi sănătate“. Sub presiunea condiţiilor de viaţă mo­dernă, evidentă mai cu seamă în mediul urban şi in centrele industriale, oamenii tind să se contamineze de „sedentarism“, o ade­vărată maladie a muşchilor şi a nervilor, determinată de mecanizarea şi automatizarea timpului nostru de muncă precum şi a tim­pului nostru liber. Lucrul la birou, mişcă­rile puţine, transportul motorizat, distracţi­ile recepţionate în fotoliu — pînă şi eveni­mentele sportive servite la domiciliu, fără nici un efort fizic mai sever decât apăsarea pe un buton, la televizor, provoacă modifi­cări serioase, negative, în buna stare fizică a oamenilor. Interesantele discuţii ce au avut loc la „masa rotundă“ au dus la concluzia că trebuie să recomandăm tuturor celor ce vor să-şi păstreze vreme cit mai îndelungată „forma“ lor bună, să nu ezite în a practica, regulat şi intens, sporturile simple, accesibi­le, care sunt: mersul, alergarea, ciclismul, înotul, canotajul, schiul, patinajul. Din com­binarea acestor forme simple poate rezulta, bineînţeles, turismul. Unul din corespondenţii noştri, comentind ideea drumeţiei, ne aduce la cunoştinţă că sportul naţional în Noua Zeelandă este... mersul pe jos ! Peter Snell, fostul recordman mondial la 800 metri plat şi challenger la 1 500, neozeelandez, scrie o carte în care face apologia acestei gimnastici naturale. El re­comandă, cu insistenţă, mersul pe jos „în grup“, cu adaosul că ritmul mersului trebuie să fie de aşa fel incit să îngăduie „sportivi­lor" o conversaţie plăcută şi un schimb cit mai interesant de idei. In Noua Zeelandă acest fel de sport colectiv se numeşte „jog­ging“ şi are un succes extraordinar. Efectul, susţine Peter Snell, este scăderea vertigi­noasă a numărului de victime ale maladi­ilor cardio-vasculare şi a cazurilor de scle­roză. Prin urmare, la drumeţie, dar nu prea repede şi, pentru început, nici prea departe. Doar atît cit trebuie pentru a povesti nişte anecdote şi a mai auzi altele noi. Prof. V. Georgescu

Next