Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)

1971-06-25 / nr. 26

Proletari din toate ţările, uniti­ve ! SAPTAMÎNAL - POLITIC - SOCIAL - CULTURAL HENRY MOORE: „Familia- SFINTA IOANA In casa-magazie învâluită-n cărămizi ce-au putrezit şi-n aburii pămîntului, stă încă sfînta Ioana. In magazia-n care am copilărit stă sfînta Ioana. O platoşă invincibilă ţesută din mii de broaşte gata să sară ii stringe, păzindu-l, trupul primăvâratic. Un jeţ de paie murdare o-nalţă şi-o cartuşieră de dinţi strălucitori îmi surid din gura-i de măr profanat. Insinuantă, se uită spre mine şi spune : — Vie judecătorii, de-acum înainte nu mă mai las condamnată. Şi mă priveşte din gloria paielor, cu ochiul ce nu i-a fost scos... Eugen Bebeleanu Din monografia Henry Moore de Ionel Jianu, apărută recent la Editura Meridiane. ! Vîrstele timpului sau insurgenţa om­ului­ ­A­m citit recent o 1 * carte şi adîncurile ei m-au tulburat. Am aflat cîteva a­­devăruri despre nişte vîrste apuse ale vremii care m-au făcut treaz şi vigilent pentru azi. Omul care a răs­picat aceste adevăruri era un mili­tant, un militant de stingă, un inte­lectual de elită, un comunist, pentru care adevărul era tot una cu sacrifi­ciul, iar adevărul este insurgent de-a pururi. Și fiindcă fiecare rînd era cînd­­va insurgent, deschid cartea la întîm­­plare. Transcriu scrupulos, negru pe alb : «Dintr-un reportaj publicat în zia­rul „Lumea românească" am aflat că un om dintr-un sat din nordul ţării cheltuieşte pe zi, pentru hrană, doi­sprezece lei, ceea ce revine pe an la 4 380 lei. Calculul acesta ar putea fi făcut în oricare sat din cuprinsul Ro­mâniei şi n-ar diferi prea mult, după cum nu diferă nici felul de a se hrăni al țăranului nostru. Cifra aceasta — doisprezece — ar trebui să se întipărească bine în min­tea noastră a tuturora, pentru că a sosit vremea cînd nu ne mai putem da după deget. Doisprezece lei este standardul de consum al țăranului nostru». Aceste adevăruri, răspicate brutal, se refereau la realitatea istorică a a­­nului 1938 — şi era un curaj să scrii negru pe alb cit cîştigă în medie un ţăran în România, cum se poate trăi din 12 lei. : „Aflăm despre.gravele­ chestiuni mun­citoreşti la ordinea zilei: '^SBeâSuneții drepturilor sindicale... a concediilor de odihnă şi medicale, a condiţiilor de muncă, a scumpeţii...“ fiindcă aseme­nea probleme agitau masele muncito­reşti „a căror răbdare atinsese limita". Aflăm, mai încolo, despre o baie falimentară, dintr-un oraş de provin­cie — singura baie ! — ce nu se putea redeschide din lipsa acelui minimum „treizeci de amatori de apă şi săpun“, fără de prezenţa cărora salutara insti­tuţie nu-şi putea redeschide porţile . „Nenorocirea este că de doi ani, în oraşul care numără peste zece mii de locuitori, nu s-au găsit treizeci de inşi dispuşi să facă baie... !" Aflăm la o altă pagină, că bustul în bronz al unei personalităţi a fost smuls de pe so­clu printr-o decizie oficială (Sinaia- 1935), ceea ce provoacă indignarea cronicarului : „...nu a mai fost dat în ţara aceasta şi poate nici în altele ca un bust, odată dezvelit cu deosebită solemnitate, să fie apoi dat jos și mu­tat în podul primăriei, la un loc cu liliecii și buhnele !...“ Aflăm, la altă Paul Anghel (Continuare în pag. 3) . 25 iunie 1971 10 pagini, 1 leu 26 (1285. GULIAN 1^N­UMELE lui întreg era Emil Gulian şi făcea parte din generaţia de poeţi apărută după anul 1930, din care atiţia — Corneliu Demenski, Al. Robot... — nu aveau să ajungă nici pînă la jumătatea vieţii. Intr-o zi, l-am zărit în uniformă de sublocotenent de geniu, fără să bănui că îl văd în haina morţii. Emil Gulian a murit — ca şi alt băiat, ca şi alt poet, ca şi alt sublocotenent cu numele de Mircea Thiriang — în cel de al doilea război mondial, din care însă nu s-a ivit un Camil Petrescu şi nici o carte ca Ultima noapte de dra­goste, inu­ia noapte de război. Emil Gulian a murit fără să fi apucat să-și graveze, mai adînc, efigia ,în istoria literaturii, dar a lăsat în urma lui neegalate tilmaciri din Edgar Allan Poe, printre care pururi emoţionantul cîntec — bocet pe cea mai înaltă treaptă a spiritului uman — despre Annabel Lee. De mult, intr-un regat lingă mare. De cînd mulţi ani or fi, Trăia o fată, poate o cunoaşteţi. Pe numele de Annabel Lee , Trăia astă fată numai cu gindul Să mă-ndrâgească, s-o pot îndrăgi. Şi, la fel, celelalte şase strofe închinate frumoasei Annabel Lee, atit de frumoasă, şi dragostei sale atit de credincioasă, incit şi îngerii din ceruri începură a o rîvni. îndată înaltele-i rude o luară De lingă mine, departe tare, Şi-ntr-un mormint o aşezară In regatul acela de lingă mare. După legi pe care nu le ştiu, poate înrudite cu ale mecanicii cereşti, rînd pe rînd marile poeme ale lumii se întorc în mine, o toamnă, o pri­măvară, lăsînd apoi locul altora, constelaţii stranii pe un cer lăuntric. Unele nu se mai întorc niciodată, sau poate au o elipsă de comete, mai lungă decit viaţa omenească. Dar printre cele ce mereu se întorc, în fruntea celor ce mereu se în­torc, se află cîntecul despre frumoasa Annabel Lee. Eu il ştiu, îl murmur, îl ascult, cu vorbele româneşti ale unui poet ce nu a ajuns pînă la jumă­tatea vieţii, un poet mort în război. Dar dragostea noastră era mai tare cu mult Decit a celor mai bătrini decit noi, Decit a celor mai înţelepţi decit noi, Şi nici chiar îngerii de sus ai cerurilor, Nici demonii de jos, din fundul mărilor, Sufletul meu nu l-au putut despărţi pe cel al frumoasei Annabel Lee. Emil Gulian, poetul mort înainte de jumătatea vieţii, poetul mort în război, nu va putea fi despărţit de buzele, de inima, celor ce de acum înainte vor vrea să înveţe, celor ce de acum înainte vor murmura, cu cuvintele vorbirii noastre cîntecul — bocetul — despre frumoasa Anna­bel Lee. Geo Bogza O RETROSPECTIVĂ O FARA emoţie parcurg lucra­rea, de peste 250 pagini, editată de către Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., Sectorul din Iaşi — lucrare datorată cercetătorilor Gh. I. Ioniţă şi A. Kareţchi. Ea se intitulează In­telectualii ieşeni în lupta antifascistă şi cuprinde 7 capitole, în care, în ca­drul general al luptei antifasciste şi patriotice, conduse de către Partid, sunt­­ înfăţişate contribuţiile intelec­tualităţii ieşene, alături ţie muncito­rimea din capitala Moldovei, de ma­sele populare. De altfel primul capi­tol şi este consacrat Antifascismului maselor populare, ca factor hotărîtor al intîrzierii instaurării dictaturii fas­ciste în România,­­ datele şi faptele evocate confirmînd întru totul apre­cierea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, la cea de-a 45-a aniversare a parti­dului : „Eroica luptă dusă în acei ani de Partidul Comunist în fruntea clasei muncitoare şi a unor largi forţe progresiste sub steagul demo­craţiei şi independenţei ţării, atitu­dinea lucidă a unor grupări politice ale claselor conducătoare au stăvilit pentru un timp ascensiunea spre pu­tere a organizaţiilor fasciste şi înro­birea ţării Germaniei naziste“. Analizîndu-se evoluţia situaţiei so­cial-politice dintre cele două răz­boaie, autorul capitolului — Gh. I. Ioniţă— urmăreşte reacţia intelectua­lităţii ieşene progresiste, în primul rînd a universitarilor, împotriva ma­nifestărilor, tot mai îngrijorătoare, ale celor două organizaţii profund reacţionare, constituite la Iaşi după primul război mondial : „Liga Apă­rării Naţionale Creştine“ a lui Al. Cuza şi „Legiunea Arhanghelului Mihail“ a lui Corneliu-Zelea Co­­dreanu, aceasta din urmă devenind tipic fascistă, agentură directă a hit­­lerismului sub numele „Garda de fier“, apoi „Totul pentru ţară“. Un frumos capitol este cel consa­crat lui Lucreţiu Pătrăşcanu care a activat ca militant al partidului in Moldova şi la Iaşi. Sub titlul Un strălucit analist al procesului de naş­tere şi evoluţie a mişcării fasciste in România, se trec în revistă princi­palele sale lucrări : Problemele de bază ale României, Sub trei dictaturi, Curente şi tradiţii în filozofia româ­nească (ultimele de curînd reeditate). Dacă aceste două capitole au ca­racter şi semnificaţie de ordin gene­ral, celelalte cinci ce urmează sunt consacrate contribuţiei intelectuali­tăţii ieşene la activitatea organizaţii­lor de masă democratice, în lupta pentru apărarea integrităţii terito­riale, a independenţei şi suveranită­ţii României , în apărarea ştiinţei, artei şi culturii primejduite de fas­cism. Andrei Kareţchi prezintă două ca­pitole cu un atribut în plus de spe­cificitate : cel consacrat profesorului Petre Andrei (care şi-a luat viaţa sub ameninţarea directă a teroarei legionare, în noiembrie 1940) şi cel oglindind pe larg prezenţa activă a intelectualităţii ieşene in presa demo­cratică antifascistă a vremii. Pentru cineva care a trăit acele vremuri şi care a fost direct implicat în unele din aceste multiple forme ale luptei antifasciste, evocarea — rezultat al unei laborioase cercetări de arhivă — a presei legale condusă de partid, precum „Ecoul“, „Mani­fest“, „Caradaşca“, sau a celei unde partidul a putut avea influenţa lui, precum revistele „Gindul vremii“, „însemnări ieşene“ sau ziarele „Lu­mea“ şi, mai ales, „Iaşul“, alături de presa ilegală : „Moldova nouă“, „Bu­letinul apărării regionalei Moldova“, „Tînăra gardă a Moldovei“ şi altele — toată această retrospectivă este deosebit de semnificativă, ea înscri­indu-se în marele şi vigurosul an­samblu al acţiunii prin presă a Partidului, acţiune prezentă ca atare pe întreg cuprinsul ţării, in frunte cu cea din Capitală. Interesante sunt unele date din ar­hivele cercetate, în care unii din re­dactorii responsabili sau colaborato­rii la presa antifascistă de atunci se văd încondeiaţi de către organele po­liţieneşti, cu cererea din partea aces­tora de a fi scoşi din învăţămînt sau a fi daţi pe mina justiţiei. „In ultimul timp s-a răspîndit un însemnat nu­măr de ziare intitulate sau neintitu­late antifasciste, dar care în realitate duc o campanie asiduă de populari­zare a lozincilor lansate de partidul comunist, pe calea acţiunii antifas­ciste şi antirăzboinice, care prinde consistenţă în masele muncitoreşti şi ţărăneşti... Toate aceste ziare au tiraj printre sătenii de la sate. De obicei, aceste ziare se trimit intelec­tualilor din sate“. Am citat dintr-o notă din 15 oct. 1934 a Inspectoratului George Ivascu (Continuare in pag. 8) P. C. R. Şl CONDUCEREA ŞTIINŢIFICĂ A SOCIETĂŢII DINAMISM Şl DIRECŢIE P­­E MĂSURA ce Îna­intăm pe drumul con­strucţiei socialiste, viaţa socială devine tot mai complexă, se întrepătrund şi se intercondiţionează sfere dintre cele mai diverse ale activităţii umane — obiecti­ve şi subiective, economice şi extra­­economice, naţionale şi internaţionale. Fiecare domeniu de activitate are par­ticularităţile şi legităţile lui, se mani­festă intr-un complex de împrejurări şi tendinţe, se bazează pe anumite forţe motrice şi afectează o serie de interese generale, individuale sau ale unor co­lectivităţi. In aceste împrejurări, parti­dul comunist — ca partid de guvernă­­mînt —, îşi asumă greaua sarcină de a direcţiona şi armoniza procese dintre cele mai complexe ale dezvoltării so­cietăţii, de care sunt legate progresul şi bunăstarea poporului, afirmarea ple­nară a superiorităţii socialismului. Con­ducerea construcţiei socialiste devine una din ştiinţele de importanţă hotărî­­toare pentru accelerarea întregii dez­voltări sociale. PRACTICA NOUA DE CONDUCERE CONGRESUL­ al X-lea al partidului a dat pentru prima oară o caracterizare de ansamblu a societăţii noastre socia­liste, ca un proces integrat, care stabi­leşte direcţiile principale ale dezvoltării tuturor laturilor vieţii economice şi so­cial-politice. Acest tablou de ansamblu evidenţiază nu numai dimensiunea „ex­terioară“ a problemelor care trebuie să fie soluţionate, dar şi faptul că ele­mentele cu care suntem­ confruntaţi în dezvoltarea întregii societăţi se află in­tr-o dinamică foarte accentuată, domi­nată de latura calitativă. Cu deose­bită grijă sunt cîntărite şi decantate ex­perienţele şi experimentele valoroase, interne şi externe, căci conducerea ştiin­ţifică a societăţii este indisolubil legată de abordarea creatoare a principalelor procese şi tendinţe ştiinţifice şi tehnice ale lumii contemporane. Partidul Co­munist Român pune accentul pe recep­­ţionarea promptă a tot ceea ce este nou în practica activităţii economice şi teh­­nico-ştiinţifice, pe introducerea curajoa­să a metodelor ştiinţifice de conducere şi organizare recomandate de practica economică avansată pe plan mondial. Actualul plan cincinal (1971—1975), înscriindu-se în exigenţele impuse de revoluţia tehnico-ştiinţifică contempo­rană, asigură un ritm înalt de creştere economică , menţinînd un ritm susţinut de dezvoltare a producţiei industriale, caracteristica esenţială a noului cincinal este ridicarea calitativă a activităţii eco­nomice în toate domeniile. Realizarea practică a acestor cerinţe stringente, şi a altora de care depinde creşterea eficienţei economice, necesită — aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu în cuvîntul rostit la plengra C.C. al P.C.R. din 16 de­cembrie 1970 — „o practică nouă de con­ducere“. Pînă acum cîţiva ani a fost larg răs­­pîndită teza că socialismul va constitui o etapă scurtă, pe care societatea o va depăşi relativ uşor , dar practica a de­monstrat contrariul. Or, dacă se ţine seama de totalitatea aspectelor econo­mice, sociale şi politice, precum şi de greutăţile şi contradicţiile ce trebuie să fie învinse în pregătirea condiţiilor pen­tru trecerea la comunism, atunci socia­lismul ne apare ca o perioadă îndelun­gată, care cere eforturi deosebite. A­ceasta este perioada în care trebuie să se dezvolte, să se perfecţioneze şi să se modernizeze conştient forţele de pro­ducţie, în care să se asigure o înaltă efi­cienţă a folosirii lor. Asemenea cerinţe necesită o judicioasă structură pe ramuri, care să ţină seama de raportul dintre ceea ce este contemporan şi tendinţele de vii­tor, între tendinţele cu privire la structura producţiei materiale şi corelaţia acestor tendinţe cu legităţile vieţii economice. Aceasta presupune studierea aprofun­dată a acţiunii legilor obiective, a reali­tăţilor concrete în continuă schimbare şi, ca urmare, elaborarea soluţiilor şi măsurilor care să corespundă cel mai bine cerinţelor acestor legi. In procesul dinamic al dezvoltării sale, în funcţie de etapele istorice pe care le parcurge, criteriile socialismului se îmbogăţesc şi se concretizează, în­­făţişind noi şi noi aspecte care vădesc noul, multiplele probleme imediate şi de perspectivă pe care le ridică viaţa. Fără o acţiune prospectivă conştientă, care să deschidă căi noi de afirmare a nou­lui, nu mai este posibilă conducerea so­cietăţii. Conducerea ştiinţifică a societăţii nu este o cerinţă de moment, de conjunc­tură, ci un imperativ al progresului din zilele noastre. Desfăşurarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice, adîncirea diviziunii sociale a muncii şi a socializării pro­ducţiei fac tot mai necesară reglemen­tarea proceselor economice de ansamblu şi in ţările capitaliste. Y. Tinbergen, directorul Biroului central al planu­lui din Olanda, recunoaşte că în ţări­le capitaliste „credinţa in puterea de autoreglare mecanică a economiei a scăzut simţitor“, iar „forţele de ajus­tare automată nu operează decit cu eficacitate redusă“, ceea ce face nece­sară „manipularea deliberată a anumi­tor mijloace folosite pentru atingerea unor anumite obiective“. Dacă necesi­tatea „intervenţiei deliberate“ se pune cu atîta acuitate pe plan mondial, chiar şi acolo unde este dominantă proprie­tatea privat-capitalistă asupra mijloace­lor de producţie, cu atât mai mult de­vine obiectiv necesară conducerea con­ştientă în socialism ; aici, caracterului social al muncii îi corespunde proprieta­tea socialistă asupra mijloacelor de pro­ducţie care face nu numai necesară, dar şi posibilă, pe scară socială, conducerea ştiinţifică a societăţii. Desigur, premisele hotăritoare legate Prof. univ. dr. Gh. P. Apostol (Continuare in pag. 8) In acest număr: £| Satisfacţii şi insatisfacţii — de DINU KIVU (pag. 4) ■I Cu Luchino Visconti TM Un interviu de MANUELA GHEORGHIU (aaa. 5) .­| Educaţia artistică şcolară — un sistem de ION POGORILOVSCHI (aaa. 7) || Setea de energie de MIRCEA GRIGORESCU (aaa. 10)

Next