Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)
1971-06-25 / nr. 26
Proletari din toate ţările, unitive ! SAPTAMÎNAL - POLITIC - SOCIAL - CULTURAL HENRY MOORE: „Familia- SFINTA IOANA In casa-magazie învâluită-n cărămizi ce-au putrezit şi-n aburii pămîntului, stă încă sfînta Ioana. In magazia-n care am copilărit stă sfînta Ioana. O platoşă invincibilă ţesută din mii de broaşte gata să sară ii stringe, păzindu-l, trupul primăvâratic. Un jeţ de paie murdare o-nalţă şi-o cartuşieră de dinţi strălucitori îmi surid din gura-i de măr profanat. Insinuantă, se uită spre mine şi spune : — Vie judecătorii, de-acum înainte nu mă mai las condamnată. Şi mă priveşte din gloria paielor, cu ochiul ce nu i-a fost scos... Eugen Bebeleanu Din monografia Henry Moore de Ionel Jianu, apărută recent la Editura Meridiane. ! Vîrstele timpului sau insurgenţa omului Am citit recent o 1 * carte şi adîncurile ei m-au tulburat. Am aflat cîteva adevăruri despre nişte vîrste apuse ale vremii care m-au făcut treaz şi vigilent pentru azi. Omul care a răspicat aceste adevăruri era un militant, un militant de stingă, un intelectual de elită, un comunist, pentru care adevărul era tot una cu sacrificiul, iar adevărul este insurgent de-a pururi. Și fiindcă fiecare rînd era cîndva insurgent, deschid cartea la întîmplare. Transcriu scrupulos, negru pe alb : «Dintr-un reportaj publicat în ziarul „Lumea românească" am aflat că un om dintr-un sat din nordul ţării cheltuieşte pe zi, pentru hrană, doisprezece lei, ceea ce revine pe an la 4 380 lei. Calculul acesta ar putea fi făcut în oricare sat din cuprinsul României şi n-ar diferi prea mult, după cum nu diferă nici felul de a se hrăni al țăranului nostru. Cifra aceasta — doisprezece — ar trebui să se întipărească bine în mintea noastră a tuturora, pentru că a sosit vremea cînd nu ne mai putem da după deget. Doisprezece lei este standardul de consum al țăranului nostru». Aceste adevăruri, răspicate brutal, se refereau la realitatea istorică a anului 1938 — şi era un curaj să scrii negru pe alb cit cîştigă în medie un ţăran în România, cum se poate trăi din 12 lei. : „Aflăm despre.gravele chestiuni muncitoreşti la ordinea zilei: '^SBeâSuneții drepturilor sindicale... a concediilor de odihnă şi medicale, a condiţiilor de muncă, a scumpeţii...“ fiindcă asemenea probleme agitau masele muncitoreşti „a căror răbdare atinsese limita". Aflăm, mai încolo, despre o baie falimentară, dintr-un oraş de provincie — singura baie ! — ce nu se putea redeschide din lipsa acelui minimum „treizeci de amatori de apă şi săpun“, fără de prezenţa cărora salutara instituţie nu-şi putea redeschide porţile . „Nenorocirea este că de doi ani, în oraşul care numără peste zece mii de locuitori, nu s-au găsit treizeci de inşi dispuşi să facă baie... !" Aflăm la o altă pagină, că bustul în bronz al unei personalităţi a fost smuls de pe soclu printr-o decizie oficială (Sinaia- 1935), ceea ce provoacă indignarea cronicarului : „...nu a mai fost dat în ţara aceasta şi poate nici în altele ca un bust, odată dezvelit cu deosebită solemnitate, să fie apoi dat jos și mutat în podul primăriei, la un loc cu liliecii și buhnele !...“ Aflăm, la altă Paul Anghel (Continuare în pag. 3) . 25 iunie 1971 10 pagini, 1 leu 26 (1285. GULIAN 1^NUMELE lui întreg era Emil Gulian şi făcea parte din generaţia de poeţi apărută după anul 1930, din care atiţia — Corneliu Demenski, Al. Robot... — nu aveau să ajungă nici pînă la jumătatea vieţii. Intr-o zi, l-am zărit în uniformă de sublocotenent de geniu, fără să bănui că îl văd în haina morţii. Emil Gulian a murit — ca şi alt băiat, ca şi alt poet, ca şi alt sublocotenent cu numele de Mircea Thiriang — în cel de al doilea război mondial, din care însă nu s-a ivit un Camil Petrescu şi nici o carte ca Ultima noapte de dragoste, inuia noapte de război. Emil Gulian a murit fără să fi apucat să-și graveze, mai adînc, efigia ,în istoria literaturii, dar a lăsat în urma lui neegalate tilmaciri din Edgar Allan Poe, printre care pururi emoţionantul cîntec — bocet pe cea mai înaltă treaptă a spiritului uman — despre Annabel Lee. De mult, intr-un regat lingă mare. De cînd mulţi ani or fi, Trăia o fată, poate o cunoaşteţi. Pe numele de Annabel Lee , Trăia astă fată numai cu gindul Să mă-ndrâgească, s-o pot îndrăgi. Şi, la fel, celelalte şase strofe închinate frumoasei Annabel Lee, atit de frumoasă, şi dragostei sale atit de credincioasă, incit şi îngerii din ceruri începură a o rîvni. îndată înaltele-i rude o luară De lingă mine, departe tare, Şi-ntr-un mormint o aşezară In regatul acela de lingă mare. După legi pe care nu le ştiu, poate înrudite cu ale mecanicii cereşti, rînd pe rînd marile poeme ale lumii se întorc în mine, o toamnă, o primăvară, lăsînd apoi locul altora, constelaţii stranii pe un cer lăuntric. Unele nu se mai întorc niciodată, sau poate au o elipsă de comete, mai lungă decit viaţa omenească. Dar printre cele ce mereu se întorc, în fruntea celor ce mereu se întorc, se află cîntecul despre frumoasa Annabel Lee. Eu il ştiu, îl murmur, îl ascult, cu vorbele româneşti ale unui poet ce nu a ajuns pînă la jumătatea vieţii, un poet mort în război. Dar dragostea noastră era mai tare cu mult Decit a celor mai bătrini decit noi, Decit a celor mai înţelepţi decit noi, Şi nici chiar îngerii de sus ai cerurilor, Nici demonii de jos, din fundul mărilor, Sufletul meu nu l-au putut despărţi pe cel al frumoasei Annabel Lee. Emil Gulian, poetul mort înainte de jumătatea vieţii, poetul mort în război, nu va putea fi despărţit de buzele, de inima, celor ce de acum înainte vor vrea să înveţe, celor ce de acum înainte vor murmura, cu cuvintele vorbirii noastre cîntecul — bocetul — despre frumoasa Annabel Lee. Geo Bogza O RETROSPECTIVĂ O FARA emoţie parcurg lucrarea, de peste 250 pagini, editată de către Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., Sectorul din Iaşi — lucrare datorată cercetătorilor Gh. I. Ioniţă şi A. Kareţchi. Ea se intitulează Intelectualii ieşeni în lupta antifascistă şi cuprinde 7 capitole, în care, în cadrul general al luptei antifasciste şi patriotice, conduse de către Partid, sunt înfăţişate contribuţiile intelectualităţii ieşene, alături ţie muncitorimea din capitala Moldovei, de masele populare. De altfel primul capitol şi este consacrat Antifascismului maselor populare, ca factor hotărîtor al intîrzierii instaurării dictaturii fasciste în România, datele şi faptele evocate confirmînd întru totul aprecierea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, la cea de-a 45-a aniversare a partidului : „Eroica luptă dusă în acei ani de Partidul Comunist în fruntea clasei muncitoare şi a unor largi forţe progresiste sub steagul democraţiei şi independenţei ţării, atitudinea lucidă a unor grupări politice ale claselor conducătoare au stăvilit pentru un timp ascensiunea spre putere a organizaţiilor fasciste şi înrobirea ţării Germaniei naziste“. Analizîndu-se evoluţia situaţiei social-politice dintre cele două războaie, autorul capitolului — Gh. I. Ioniţă— urmăreşte reacţia intelectualităţii ieşene progresiste, în primul rînd a universitarilor, împotriva manifestărilor, tot mai îngrijorătoare, ale celor două organizaţii profund reacţionare, constituite la Iaşi după primul război mondial : „Liga Apărării Naţionale Creştine“ a lui Al. Cuza şi „Legiunea Arhanghelului Mihail“ a lui Corneliu-Zelea Codreanu, aceasta din urmă devenind tipic fascistă, agentură directă a hitlerismului sub numele „Garda de fier“, apoi „Totul pentru ţară“. Un frumos capitol este cel consacrat lui Lucreţiu Pătrăşcanu care a activat ca militant al partidului in Moldova şi la Iaşi. Sub titlul Un strălucit analist al procesului de naştere şi evoluţie a mişcării fasciste in România, se trec în revistă principalele sale lucrări : Problemele de bază ale României, Sub trei dictaturi, Curente şi tradiţii în filozofia românească (ultimele de curînd reeditate). Dacă aceste două capitole au caracter şi semnificaţie de ordin general, celelalte cinci ce urmează sunt consacrate contribuţiei intelectualităţii ieşene la activitatea organizaţiilor de masă democratice, în lupta pentru apărarea integrităţii teritoriale, a independenţei şi suveranităţii României , în apărarea ştiinţei, artei şi culturii primejduite de fascism. Andrei Kareţchi prezintă două capitole cu un atribut în plus de specificitate : cel consacrat profesorului Petre Andrei (care şi-a luat viaţa sub ameninţarea directă a teroarei legionare, în noiembrie 1940) şi cel oglindind pe larg prezenţa activă a intelectualităţii ieşene in presa democratică antifascistă a vremii. Pentru cineva care a trăit acele vremuri şi care a fost direct implicat în unele din aceste multiple forme ale luptei antifasciste, evocarea — rezultat al unei laborioase cercetări de arhivă — a presei legale condusă de partid, precum „Ecoul“, „Manifest“, „Caradaşca“, sau a celei unde partidul a putut avea influenţa lui, precum revistele „Gindul vremii“, „însemnări ieşene“ sau ziarele „Lumea“ şi, mai ales, „Iaşul“, alături de presa ilegală : „Moldova nouă“, „Buletinul apărării regionalei Moldova“, „Tînăra gardă a Moldovei“ şi altele — toată această retrospectivă este deosebit de semnificativă, ea înscriindu-se în marele şi vigurosul ansamblu al acţiunii prin presă a Partidului, acţiune prezentă ca atare pe întreg cuprinsul ţării, in frunte cu cea din Capitală. Interesante sunt unele date din arhivele cercetate, în care unii din redactorii responsabili sau colaboratorii la presa antifascistă de atunci se văd încondeiaţi de către organele poliţieneşti, cu cererea din partea acestora de a fi scoşi din învăţămînt sau a fi daţi pe mina justiţiei. „In ultimul timp s-a răspîndit un însemnat număr de ziare intitulate sau neintitulate antifasciste, dar care în realitate duc o campanie asiduă de popularizare a lozincilor lansate de partidul comunist, pe calea acţiunii antifasciste şi antirăzboinice, care prinde consistenţă în masele muncitoreşti şi ţărăneşti... Toate aceste ziare au tiraj printre sătenii de la sate. De obicei, aceste ziare se trimit intelectualilor din sate“. Am citat dintr-o notă din 15 oct. 1934 a Inspectoratului George Ivascu (Continuare in pag. 8) P. C. R. Şl CONDUCEREA ŞTIINŢIFICĂ A SOCIETĂŢII DINAMISM Şl DIRECŢIE PE MĂSURA ce Înaintăm pe drumul construcţiei socialiste, viaţa socială devine tot mai complexă, se întrepătrund şi se intercondiţionează sfere dintre cele mai diverse ale activităţii umane — obiective şi subiective, economice şi extraeconomice, naţionale şi internaţionale. Fiecare domeniu de activitate are particularităţile şi legităţile lui, se manifestă intr-un complex de împrejurări şi tendinţe, se bazează pe anumite forţe motrice şi afectează o serie de interese generale, individuale sau ale unor colectivităţi. In aceste împrejurări, partidul comunist — ca partid de guvernămînt —, îşi asumă greaua sarcină de a direcţiona şi armoniza procese dintre cele mai complexe ale dezvoltării societăţii, de care sunt legate progresul şi bunăstarea poporului, afirmarea plenară a superiorităţii socialismului. Conducerea construcţiei socialiste devine una din ştiinţele de importanţă hotărîtoare pentru accelerarea întregii dezvoltări sociale. PRACTICA NOUA DE CONDUCERE CONGRESUL al X-lea al partidului a dat pentru prima oară o caracterizare de ansamblu a societăţii noastre socialiste, ca un proces integrat, care stabileşte direcţiile principale ale dezvoltării tuturor laturilor vieţii economice şi social-politice. Acest tablou de ansamblu evidenţiază nu numai dimensiunea „exterioară“ a problemelor care trebuie să fie soluţionate, dar şi faptul că elementele cu care suntem confruntaţi în dezvoltarea întregii societăţi se află intr-o dinamică foarte accentuată, dominată de latura calitativă. Cu deosebită grijă sunt cîntărite şi decantate experienţele şi experimentele valoroase, interne şi externe, căci conducerea ştiinţifică a societăţii este indisolubil legată de abordarea creatoare a principalelor procese şi tendinţe ştiinţifice şi tehnice ale lumii contemporane. Partidul Comunist Român pune accentul pe recepţionarea promptă a tot ceea ce este nou în practica activităţii economice şi tehnico-ştiinţifice, pe introducerea curajoasă a metodelor ştiinţifice de conducere şi organizare recomandate de practica economică avansată pe plan mondial. Actualul plan cincinal (1971—1975), înscriindu-se în exigenţele impuse de revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, asigură un ritm înalt de creştere economică , menţinînd un ritm susţinut de dezvoltare a producţiei industriale, caracteristica esenţială a noului cincinal este ridicarea calitativă a activităţii economice în toate domeniile. Realizarea practică a acestor cerinţe stringente, şi a altora de care depinde creşterea eficienţei economice, necesită — aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu în cuvîntul rostit la plengra C.C. al P.C.R. din 16 decembrie 1970 — „o practică nouă de conducere“. Pînă acum cîţiva ani a fost larg răspîndită teza că socialismul va constitui o etapă scurtă, pe care societatea o va depăşi relativ uşor , dar practica a demonstrat contrariul. Or, dacă se ţine seama de totalitatea aspectelor economice, sociale şi politice, precum şi de greutăţile şi contradicţiile ce trebuie să fie învinse în pregătirea condiţiilor pentru trecerea la comunism, atunci socialismul ne apare ca o perioadă îndelungată, care cere eforturi deosebite. Aceasta este perioada în care trebuie să se dezvolte, să se perfecţioneze şi să se modernizeze conştient forţele de producţie, în care să se asigure o înaltă eficienţă a folosirii lor. Asemenea cerinţe necesită o judicioasă structură pe ramuri, care să ţină seama de raportul dintre ceea ce este contemporan şi tendinţele de viitor, între tendinţele cu privire la structura producţiei materiale şi corelaţia acestor tendinţe cu legităţile vieţii economice. Aceasta presupune studierea aprofundată a acţiunii legilor obiective, a realităţilor concrete în continuă schimbare şi, ca urmare, elaborarea soluţiilor şi măsurilor care să corespundă cel mai bine cerinţelor acestor legi. In procesul dinamic al dezvoltării sale, în funcţie de etapele istorice pe care le parcurge, criteriile socialismului se îmbogăţesc şi se concretizează, înfăţişind noi şi noi aspecte care vădesc noul, multiplele probleme imediate şi de perspectivă pe care le ridică viaţa. Fără o acţiune prospectivă conştientă, care să deschidă căi noi de afirmare a noului, nu mai este posibilă conducerea societăţii. Conducerea ştiinţifică a societăţii nu este o cerinţă de moment, de conjunctură, ci un imperativ al progresului din zilele noastre. Desfăşurarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice, adîncirea diviziunii sociale a muncii şi a socializării producţiei fac tot mai necesară reglementarea proceselor economice de ansamblu şi in ţările capitaliste. Y. Tinbergen, directorul Biroului central al planului din Olanda, recunoaşte că în ţările capitaliste „credinţa in puterea de autoreglare mecanică a economiei a scăzut simţitor“, iar „forţele de ajustare automată nu operează decit cu eficacitate redusă“, ceea ce face necesară „manipularea deliberată a anumitor mijloace folosite pentru atingerea unor anumite obiective“. Dacă necesitatea „intervenţiei deliberate“ se pune cu atîta acuitate pe plan mondial, chiar şi acolo unde este dominantă proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producţie, cu atât mai mult devine obiectiv necesară conducerea conştientă în socialism ; aici, caracterului social al muncii îi corespunde proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie care face nu numai necesară, dar şi posibilă, pe scară socială, conducerea ştiinţifică a societăţii. Desigur, premisele hotăritoare legate Prof. univ. dr. Gh. P. Apostol (Continuare in pag. 8) In acest număr: £| Satisfacţii şi insatisfacţii — de DINU KIVU (pag. 4) ■I Cu Luchino Visconti TM Un interviu de MANUELA GHEORGHIU (aaa. 5) .| Educaţia artistică şcolară — un sistem de ION POGORILOVSCHI (aaa. 7) || Setea de energie de MIRCEA GRIGORESCU (aaa. 10)