Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)

1972-06-23 / nr. 26

: M­o­rte Opera, baletul şi opereta . CONSILIUL Cultu­­rii şi Educaţiei Socia­liste a organizat, marţi 20 iunie, o consfătuire cu conducerile teatrelor lirice, compozitori, cin­­tăreţi, balerini, regi­zori, maeştri coregrafi şi reprezentanţi ai pre­sei. Referatul prezentat de Nicolae Călinoiu, di­rectorul Direcţiei mu­zicii din C.C.E.S. — o analiză lucidă şi exi­­genta a stadiului actual al creaţiei şi interpre­tării — a fost punctul de pornire al unui inte­resant schimb de opinii, avind ca leit-motiv trei întrebări esenţiale : ce oferim, cum oferim, cui oferim ? Problemele creaţiei, ale libretelor, calitatea spectacolelor, folosirea judicioasă a talentelor, atitudinea faţă de repertoriul ro­mânesc, rolul televiziu­nii în popularizarea ge­nului, sprijinul insufi­cient al presei şi com­petenţa criticii, forma­rea publicului, dispari­ţia treptată a educaţiei muzicale prin şcoală — iată cîteva din proble­mele puse în discuţie la această binevenită consfătuire. Ion Brad, vicepreşedinte al Con­siliului Culturii şi Edu­caţiei Socialiste, Ion Dumitrescu, preşedin­tele Uniunii Compozito­rilor, Vasile Tomescu, Mircea Horia Simio­­nescu, Nicolae Boboc, Ion Pavalache, Mauri­­ciu Vescan, Petre Co­­dreanu, Ion Tugearu, Hero Lupescu, Sandu Augustin s-au ocupat, în cuvîntul lor, de evo­luţia operei, baletului şi operetei româneşti. „Pană Lesnea Rusalim“ pe micul ecran • CONTINUIND se­ria de montări proprii pentru televiziune, re­dacţia muzicală T.V. a inclus în programul său şi opera compozitorului Paul Constantinescu, Pană Lesnea Rusalim. Adaptarea pentru tele­viziune este semnată de Florica Gheorghiescu », „­a actor) şi Carmen Dobrescu (regie), iar ca­drul scenografic de arh. Gheorghe Constantin. Interpretează un grup de soliști ai Operei Ro­mâne din Cluj. In ro­lurile principale : Mu­gur Bogdan, Teodor A­­tanasiu, Margareta Ră­­dulescu, T. Pauliuc, Ileana Handrea, I. Trip­­sa, I. Bărbieru, I. U­­drescu, si Stefan Po­­pescu. Costumele : Ga­briela Zamfirescu. Co­regrafia : I. Tugearu. Concerte de muzică populară • DUPĂ o serie de concerte extraordinare de muzică populară ro­mânească prezentate de orchestra populară „Doina Ilfovului“ (di­rijor Dan Albeşteanu, cu apreciaţii solişti Angela Moldovan, la- Un nou „Don Juan“ • JEAN Louis Bar­rault va monta, în sta­giunea 1913—1974, un nou Don Juan la Opera din Berlinul occidental. Conducerea muzicală, Lorin Maazel. „Cavalerul rozelor** • UN disc de mare succes internaţional: Cavalerul rozelor de Richard Strauss, dirijat de Leonard Bernstein, îşi dau concursul: Fi­larmonica din Viena, Corul Operei din Vie­na şi un impunător grup de solişti : Christa Ludwig, Walter Berry, Lucia Popp, Placido Do­mingo, Kia Pietraru, Georgeta Anghel, Ştefania Stere, Teodor Heria, Florea Tănăsescu ş.a.) la Tea­trul de vară „23 Au­gust“, programul con­tinuă în aceste zile la Arenele Libertăţii. Orgile de la Le Mans • MARILE orgi din ca­­tedrala de la Le Mans, datînd din secolul al XVI-lea, mutilate în ur­ma transformărilor suc­cesive şi nefolosite de paisprezece ani, au fost acum aproape complet restaurate. Gaston Lu­­­aize le-a inaugurat printr-un concert care a fost şi înregistrat pen­tru a fi transpus pe un disc. Evenimentul n-a atras chiar atît de multă lu­me precum cursele au­tomobilistice, dar iubito­rii de muzică de orgă apreciază în cel mai înalt grad recuperarea acestui instrument is­toric. • IN curind vor apare discurile cu „Va­­riaţiuni simfonice, pe un cîntec de Anton Pann, de Theodor Gri­gori ”, in interpretarea Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii, diri­jată de Emanuel Elenes­­cu, „Simfonia pentru orchestră mare", de compozitorul tîrgu-mu­­reşean Zoltán Aladar, lucrare distinsă cu pre­miul „George Enescu“ al Academiei, „Pasărea măiastră“ de Tereny Ede, „Două piese pentru orchestră“ de Csiky Boldizsár, toate inter­pretate de orchestra simfonică a Filarmonicii din Cluj, condusă de Emil Simon , şi discul cu muzică preclasică şi clasică : „Simfonia 85 în Si bemol major“ de Haydn, „Divertisment în Re major" de Mozart, „Introducere, arte şi presto, imprimate de Orchestra de cameră „Bucureşti“, sub bagheta lui Ion Voicu. Doina Moga 6 ÎN SIPTÂMÎH» CE VINE... Cu Mihai Moldovan despre o primă audiţie • PE afişul de con­certe al Filarmonicii întîlnim din nou nu­mele lui Mihai Moldo­van în dreptul unei prime audiţii ! Cantata Pe versuri de Tudor Arghezi... — Cind aţi scris lu­crarea ? — In 1967, înaintea Cantatei, care se exe­cută sub bagheta lui E­­mil Simon, am scris un Concert pentru vioară şi orchestră, un Con­cert pentru fagot şi orchestră şi cîteva pie­se orchestrale. Nemul­ţumit, conştient că tre­buie şi pot să mă des­copăr în muzica pe ca­re o semnez, le-am dis­trus... — Cantata a fost sin­gura lucrare care a rezistat acestui exa­men 7 — Exact. Piesa a fost de altfel interpretată In primă audiţie la Arad, sub bagheta lui N. Brînzeu. Probabil ne­mulţumit pe deplin de calitatea interpretării, mi-a fost uşor să-i a­­tribui şi ei cîteva din slăbiciunile piesei. Ast­fel am rămas cu do­rinţa de a o reasculta, prilej pe care Filarmo­nica mi-1 oferă acum. Intre timp, am scris Texturi, Vitralii, Scoar­ţe, Tulnice, Vibraţii, I. S. Simfonice — Un program dens — Mihai Mol­dovan, Glazunov, Mozart şi Richard Strauss — prezentat de dirijorul Emil Simon in colaborare cu violonista Silvia Marcovici in compania Filar­monicii (vineri 23, simbătă 24, ora 20, la Ateneu). Corale — Ciclul „Tineri interpreţi pe scenele Fi­larmonicii" prezintă corul de cameră Gaudeamus, dirijat de Gh Oprea, într-un program de muzică universală şi românească (marţi 27, ora 20,­­* Sala Studio a Ateneului). frumoase GALERIA „ORIZONT" ION GRIGORESCU : Peisaj SORIN IONESCU : Astrală RETROSPECTIVĂ.­ REAȚIA simfoni­că, de cameră, corală s-a bucurat, și în această sta­giune, de programe judicios alcătui­te, fiecare în parte rezervîndu-și gra­dul său de atractivitate. Semnalam, într-un articol anterior, eficacitatea creării unei stagiuni camerale. Aceas­ta, intrucît o retrospectivă întreprin­să asupra muzicii camerale româ­neşti, privită nu numai sub aspect in­terpretativ ci şi prin prisma adeziunii tot mai manifeste a publicului, în­deamnă la concluzii interesante, ilus­trative pentru ceea ce numim, in ter­meni lovinescieni, „mutaţia gustu­lui contemporan“. Cel mai convingă­tor argument îl constituie includerea, în cadrul stagiunii simfonice a Radio­­televiziunii, a unor manifestări came­rale regulate, care, urmînd exemplul celor de la Filarmonică, credem că vor alcătui pe viitor microstagiuni sau stagiuni stabile. Toate formaţiile camerale reprezen­tative ale ţării au avut posibilitatea să evolueze pe unul din podiumurile Filarmonicii în cicluri sau programe diversificate stilistic.­Un loc aparte, cu semnificaţii majore, îl­ ocupă relu­area ciclului de lucrări camerale mo­­zartiene. Melomanii care-şi socotesc vîrsta după evenimentele de glorie ale sta­giunilor muzicale îşi amintesc cu si­guranţă unul din momentele de glo­rie constituit, în viaţa muzicală bucu­­reşteană, de interpretarea integralei quartetelor mozartiene. Procesul de­frişării în timp este facilitat de fap­tul că numele animatorului acestei ac­ţiuni, întîlnit atunci în postura de vio­lonist, e un nume pe care răscolirea amintirii îl dă la iveală cu emoţie : George Enescu. S-au scurs de la me­morabila acţiune culturală cîteva de­cenii. Reluarea ciclului mozartian în acest an este semnificativă, deoarece marchează un punct de maximă evo­luţie atins de mişcarea noastră came­rală. Din marele număr de formaţii existente în ţară au putut fi alese cele mai bune dintre cele bune. S-au în­­tîlnit, în acest florilegiu mozartian, cu arte­tele : „Philarmonia“, „Pro Ar­te“, „Muzica“, cel al Filarmonicii din Cluj, quintetul „Concertino“, ansam­blul „Musica Nova“. Violonişti apre­ciaţi (George Nicolescu, Teodor Tin­­cu, Gh. Jalobeanu, Varujan Cozîghi­­an, George Hamza, Avy Abramovici, Mircea Opreanu sau Ştefan Ruha) au renunţat, în parte, la solistică, inte­­grîndu-se în formaţii camerale al că­ror nivel interpretativ le pune alături de numele sacre : Amadeus sau lui- Viard. Un ciclu destinat în primul rînd educaţiei muzicale a cuprins — sub genericul „Muzică de epocă“ — crea­ţia diferitelor şcoli aparţinînd Renaş­terii şi Barocului. Şcoala franco-flamandă a fost re­prezentată prin lucrări interpretate de formaţia condusă de Ludovic Baci, ai cărei membri mînuiesc cu uşurinţă şi îndemînare instrumentele vechi, ce-şi contopesc perfect timbrul cu atmos­fera sobră a catedralelor gotice. în continuare, quintetul „Concertino“ a ilustrat şcoala­ italiană, „Quintetul de alămuri“, împreună cu o formaţie vocală — şcoala engleză, ultimul con­cert dedicat culturii muzicale vechi pe teritoriul României fiind încredin­ţat formaţiilor ce au deschis ciclul. In a doua parte a stagiunii, iubito­rii genului au fost invitaţi să urmă­rească „Pagini de antologie din litera­tura vocală“, cu care prilej basul Gheorghe Crăsnaru a interpretat ci­clul de lieduri Călătorie de iarnă de Schubert, veritabilă piatră de încerca­re în activitatea unui cîntăreţ; me­­zzosoprana Martha Kessler — Ode de Anatol Vieru pe versurile lui N. Labiş, lieduri de Strauss, cîntece populare de De Falla; Magdalena Cononovici — cîntece de Paul Con­stantinescu, Granados etc. Dăruirea pasională cu care Mihai Constantinescu reînvie partiturile lui Bach s-a reflectat în cele două pro­grame cuprinzînd integrala „Sonate­lor pentru vioară şi orgă“, care au im­presionat prin armonioasa şi echili­brata împletire a timbrurilor celor două instrumente (organist, Eckart Schlandt). Concertele comemorative închinate creaţiei lui Mihail Jora, Gavriil Mu­­sicescu şi Constantin Dimitrescu, sus­ţinute de Quartetul „Philarmonia“, Co­rul Filarmonicii, dirijat de D.D. Botez, şi pianiştii Marta Jora, Nicolae Rădu­­lescu şi Nicolae Licareţ, precum şi programul Enescu, susţinut de Quar­­tetul „Pro Arte“, au oferit preţioase puncte de reper depistării trăsăturilor caracteristice creaţiei originale, prin­tre care nostalgia sonorităţilor de doi­nă sau baladă continuă să-şi trans­mită ecourile. Cu greu ne-am fi putut imagina ab­senţa, în repertoriul cameral, a unui concert de muzică contemporană dat de ansamblul „Musica Nova“. Deşi în structura formaţiei au survenit anul acesta modificări, ea continuă să tre­zească interes prin impresia de omo­genitate timbrală a instrumentelor, ca şi prin ingeniozitatea cu care membrii ei — fiecare în parte un reputat solist — rezolvă pasajele dificile, imprimîn­­du-le relief şi varietate cromatică. Concertul a cuprins, în primă audiţie, Sextetul pentru pian, clarinet şi coar­de al lui Copland. Faptul că, încă de la începutul sta­giunii, s-a ajuns la un acord unanim în privinţa orientării programelor simfonice şi camerale, ca şi a progra­melor personale ale interpreţilor, se reflectă şi în eficacitatea cultural-edu­­cativă a spectacolelor acestui an artis­tic. Continuînd ciclul Lucrări de com­pozitori români, violonistul Mihai Constantinescu şi pianista Marta Jo­ja au oferit, prin Sonatele lui Sabin Drăgoi, Liviu Comes, Mansi Barberis, ilustraţii inspirate ale fluctuaţiilor ar­monice şi contrapunctului din gîndi­­rea componistică a veacului nostru. Conştienţi că noţiunea desemnată de cuvîntul concert este constituită din îmbinarea a trei elemente ca­racteristice : creaţie-interpretare-pu­blic, oragnizatorii stagiunii camerale au avut în vedere atît valoarea lu­crărilor, cit şi posibilităţile de solici­tare a acelor interpreţi ce pot realiza la nivelul cel mai bun programele alese. Dialogul cu publicul s-a men­ţinut şi prin propagarea, în condiţii interpretative foarte bune, de înalt nivel tehnic şi artistic, a unor lucrări mai puţin cunoscute sau a căror va­loare fusese frustrată de inconsisten­te interpretări anterioare. Reluarea Quartetelor lui George Enescu în in­terpretarea formaţiilor „Pro Arte“ sau „Musica Nova“ a fost în măsură să stîrnească interes. Quartetul în La major de Mihail Andricu (în tălmăci­rea Quartetului „Moldova“), Quarte­tul nr. 5 de Alfred Mendelsohn (redat de Quartetul „Muzica“), Passacaglia de Sigismund Toduţă (interpretat de pianistul Gh. Halmoş), Sonata de Li-­­viu Glodeanu (interpreţi Radu Paras­­chivescu şi Nicolae Licareţ) au fost descifrate cu pasiune, subliniindu-li­­se elanurile general-umane, larg des­chise spre universalitate. In fişierele literaturii muzicale camerale s-au a­­dăugat noi titluri : Sonata pentru vi­oară şi pian de Corneliu Gheorghiu, Sonata pentru violoncel şi pian de W. Berger, Sonata de Mansi Barberis, Muzica solemnă de Doru Ponovici, Sonata de Carmen Petra, Preludiu de Dumitru Bughici. Recitalurile de pian susţinute de Alexandru Deme­­triad, Gh. Halmoş. Gabriel Amiraş, cel de clarinet, prezentat de Aurelian Octav Popa, au constituit momente de confruntare a măiestriei unor artişti ajunşi pe diferite trepte ale maturi­tăţii artistice, cu exigenţele publicu­lui contemporan. Stagiunea camerală a Filarmonicii, deschisă de recitalul, extraordinar sus­ţinut de David Oistrah, continuată de cele două concerte extraordinare ale Orchestrei de Cameră a Filarmonicii din Moscova, dirijată de Rudolf Bar­­sai, marchează, sub bunele auspicii anunţate de debut, un moment evolu­tiv al vieţii noastre muzicale. Gh. P. Angelescu MUZICA UȘOARĂ Eveniment • EDITA (noi i-am spus, în­totdeauna, Edith) Piesa citită din 1956, dar ceea ce este astăzi a în­ceput să fie prin 1960-61, cind a descoperit cintecul liric, poetic. „Își căuta visul in poezie", in poezia unor Evtușenko sau Roj­­destvenski, pe versurile cărora sint scrise cîteva din melodiile sale de mare succes („Chiar dacă nu exişti / Te voi găsi / Eşti cel mai frumos / ... Dar tu nu mă iubeşti“...). Repertoriul înfăţişat în faţa publicului nostru a re­prezentat, ni mic, o chintesenţă a etapelor evolutive parcurse, ca stil interpretativ, de remarcabi­la solistă sovietică. Concertele susţinute, pe scena celebrului music-hall Olympia, din Paris, in 1955, determini o cotitură impor­tantă in sensul pieselor abordate. Cintecele dramatice devin do­­minante in repertoriul său, multe dintre ele fiind semnate de cunos­cutul compozitor Oscar Feltman („Credeam că eşti cel mai bun / Cel mai frumos... / M-am înşe­lat / Dar fără dragoste viaţa n-ar exista...“). Unul dintre cele mai frumoase de acest fel este „Balada aviatorilor“, scris de Feltman pe versurile lui Rol­­destvenski (din păcate, varianta scenică nu o poate egala pe cea de studio, datorită imposibilității de a reproduce anumite efecte so­nore). Original a fost prezentat „Natascha et moi“ (lansat de Mă­rie Laforêt) — evitat in versiune rusă, o altă piesă franțuzească, „Ca n'arrive qu’aux autres“ a lui Michel Polnareff, căpătind, în interpretarea sa, noi valenţe. Ne-au mai plăcut, de asemenea, „Mi s-a părut" de Alexandr Bro­­nevsțki (soţul său — dirijorul şi conducătorul ansamblului „Drujba“), precum şi „Une his­toire d’amour“ (Love Story) — cii­­tată in franceză (mai bine decit, să zicem, Mireille Mathieu, faţă de care are avantajul că ştie să nuanţeze, ferindu-se de ingro­­şări şi accentuări ce nu înseamnă nicidecum dramatism...). Poate din cauză că pe Edita Pieha o cunoşteam deja, partea initia a concertului ne-a surprins cu totul plăcut. Ansamblul le­­ningrădean „Drujba" (un sextet vocal şi unul instrumental) ţine cu uşurinţă o sală în mină, prin varietatea extraordinară a reper­toriului , prin­ autenticitatea in­terpretării, find pe rind emoţie — „Balada lui Stenka Razan" („Volga, Volga...“), amuzament („Trandafir de la Moldova”, „Ionel, lonelule“), virtuozitate („Ciorch­lia“ — la două viori)... Superbe armoniile vocale, şi in general calităţile muzicale ale membrilor sextetului vocal (toţi­­solişti). Grupul instrumental — relativ modest, cu excepţia orga­­nistului, a celor doi violonişti (li­nele pasaje sunau de-a drep­tul „underground“ !) și, desigur, a lui Bronevițki. Notabile aran­jamentele muzicale (ca de exem­plu la „Ionel, Ionelule"), apar­­ținind acestuia din urmă. In ge­neral, tot spectacolul ansamblu­lui „Drujba“ a fost, muzical, im­pecabil pus la punct (o umbră a aruncat, din nou, amplificarea necorespunzătoare, printre altele dozajul microfonului Editei Pieha — sub nivelul cerut). Și acum, două cuvinte despre organizare. Ni se pare nepermis ca A.R.I.A. să scape din vedere faptul că exact la ora cinci la Sala Palatului avea loc concer­tul, pe stadionul „23 August” se desfăşura atractivul meci de fot­bal România-Italia, programat cu mai bine de trei săptămini in urmă... Apoi, prezentarea. Pre­zentatorul trebuie să fie sau un specialist al genului, un comen­tator cunoscut (şi atunci nu prea mai contează aspectul, prezența scenică), sau o persoană atrăgă­toare, volubilă, capabilă să nu citească neapărat de pe­ntru­e cele două-trei cuvinte ale pre­zentării. Or, prezentatorul ales de A.R.I.A. (cine o fi fost, oare?)"... Octavian Ursulescu • t ' t; --îvss---:- - -vs ' ' I * '•t ' 1 conc­er te - '* •• ••••••. .• ‘ -----T“—T----s— 1 'T ,T expoziții ijfif - . — . . . ## ■ Concert de madrigale a „Simfonia a XIV-a“ de Dimitrie Cuclin a Absolvenţii Liceu ui „George Enescu“ aUlIillilIlinillHllllllllilIlllllllllllllIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIII IIIIHIIIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIIUMSI I J E MULT nu mai ascultasem Corul Filarmonicii „George Enescu" şi am constatat cu plăcere că formaţia cîntă cu muzicalitate şi cu interes pentru frumuseţile cuprin­se in partiturile marilor maeştri uni­versali, ca şi ale compozitorilor ro­mâni de frunte. In principiu, anunţul „Concert de mndrigale" ar presupune audierea unei formaţii de cameră, mai restrînse ; totuşi, competenţa cu care Vasile Pântea se apropie de pa­ginile lui Claudio Monteverdi ne face adesea să uităm că sonoritatea unui ansamblu masiv ar putea părea mai puţin la locul ei intr-o astfel de mu­zică. Splendorile ei sunt unice, amin­­tindu-ne din nou că gloria literaturii corale şi-a atins apogeul in secole de mult apuse în timp, dar al căror exem­plu nu va apune niciodată ; este greu de conceput, în adevăr, că se poate depăşi această subtilitate în exprima­rea nuanţelor sufleteşti cele mai fine, această concentrare a dramatismului în Inflexiuni armonice îndrăzneţe, care nu vor avea vreodată să se teamă că sunt depăşite de mersul implacabil al vremii. Muzicii româneşti i s-a rezervat un joc important în program, ea ocupînd toată partea a doua a concertului, dintre Madrigalele pe versuri de Emi­­nescu ale lui Paul Constantinescu, sensibilitatea celui de al treilea, Peste vîrfuri, rămîne cea mai convingătoa­re ; s-ar putea,, totuși, ca versiunea originală pentru quartet vocal cu a­­companiament de pian să fie prefe­rabilă prezentării acestor lucrări de către un cor întreg. Am apreciat apoi o anume vigoare a tratării corale în Madrigalele pe versuri de Mariana Du­mitrescu ale lui Alexandru Velehorski, cu deosebire în cel mai pregnant dintre ele, Lupii. Ne-am bucurat să constatăm, în cele trei Madrigale­le versuri populare de Hilda Jerea, evo­luţia atitudinii faţă de folclor a com­pozitoarei care, comparativ cu lucră­rile sale mai vechi, ne-a oferit aici pagini de un gust rafinat, in care stră­bate cunoaşterea largă a culturii mu­zicale contemporane ; trebuie remar­cat că subtilitatea mijloacelor de ex­presie este în deplin acord cu respec­tul pentru spiritul muzicii populare, care a generat lucrarea. In fine, în tripticul Dialog cu timpul, Doru Po­­povici reuşeşte să atingă o simplitate complexă,­ calitate de preţuit cu atit mai mult cu cit nu poate fi întîlnită prea frecvent; este un compozitor a cărui atitudine de perfectă sincerita­te şi cinste faţă de ţelurile sale ex­presive se cuvine — şi de astă dată relevată. In totul, un concert extrem de pozitiv al Corului Filarmonicii „George Enescu" , n-aş vrea să omit calitatea vocală excelentă a solistelor Aurelia Diaconu şi mai cu seamă a Olgai Csorvasi Rotaru, pe care am dori să o ascultăm şi în manifestări de sine stătătoare. l\/l ARTURISESC dintru început că am fost foarte impresionat de prima audiţie a Simfoniei a XIV-a de Dimitrie Cuclin, ca şi de lucidita­tea şi precizia cu care compozitorul şi-a prezentat-o in programul de sală, făcînd într-o pagină şi jumă­tate un fel de bilanţ al ciclului prime­lor sale 14 simfonii —■ ultima consti­tuind o încoronare a acestora, «pe care trebuia să le rezume, dacă nu numaidecît intr-o „sinteză", măcar într-un rol epilogal» (citat din textul lui D. Cuclin). Nu pot spune că am o cultură cu­­cliniană suficientă, nu m-am adîncit vreodată, asemenea altor colegi muzi­cologi, în studiul aprofundat al dru­mului său creator, dar pot afirma, după ce am ascultat Simfonia a XIV-a — fără îndoială cea mai importantă lucrare a sa din cite mi-a fost dat să urmăresc în sala de concert­e, că venerabilu­l maestru are dreptul la o atenţie extrem de susţinută din par­tea noastră, a celor mai tineri, pen­tru că este, în tot sensul cuvîntului, o personalitate. Cuclin este un simfo­nist care a prelucrat în felul său propriu, întemeiat pe convingeri inte­rioare de nestrămutat şi păstrate cu o maximă consecvenţă, exemplul an­­temergătorilor clasici şi romantici, fil­trat de idealurile unui artist român. Nu orice ecou al tradiţiilor este in­teresant — dar se cuvine arătat că atunci cind remodelarea vechilor ti­pare se realizează în chip atit de ma­gistral cum o face Cuclin in Scher­­zzo-ul Simfoniei a XIV-a, de pildă, ea impune cu o valoare de specială ori­ginalitate, întreaga lucrare de altfel, elaborată cu o stricteţe formală im­pecabilă și cristalin de limpede, se ascultă cu un interes susţinut şi nu dă impresia lungimii, dat fiind că participarea afectivă permanent sin­ceră a compozitorului împrumută o viaţă intensă arhitecturii sonore. în­tregul are ceva autentic măreţ şi este bine că, la 87 de ani, compozitorului i s-a adus acest omagiu, de a i se pro­grama o lucrare-cheie a evoluţiei sale de om şi muzician. Dimitrie Cuclin este, desigur, un singular ; şi-a expus şi şi-a apărat i­­deile muzicale întotdeauna cu o inte­gritate exemplară. Fără îndoială, p­ei­­sagiul muzical contemporan este mul­tiplu şi contradictoriu — şi soluţiile sale nu sunt singurele, în vremuri de adinei şi tumultoase prefaceri. Dar o asemenea creaţie monumentală şi clădită pe principii solide merită cu­noscută şi înţeleasă mai mult decit am putut-o face pină acum. Simfonia a XIV-a a fost excelent di­rijată de Mircea B­asarab şi fru­mos ciitată de Filarmonica „George E­­nescu“. In program, am mai ascultat şi un reputat chitarist francez, Roger Pierrat, care ne-a cvitat bine o mu­zică adecvată pentru concerte de pro­menadă, datorată lui Castelnuovo-Te­­desco. Chitariştii sunt handicapaţi a­desea de calitatea dubioasă a muzicii scrisă mai recent pentru un instru­ment cu trecut nobil. Toţi trebuie să se străduiască să găsească şi să pro­page doar lucrările demne să evoce şi să actualizeze această nobleţe. j^/j -AM DEPRINS să urmăresc înflorirea tinerelor talente şi sunt foarte sensibil la invitaţiile pe care Ie primesc din partea lor, deşi, practic, este imposibil să îmbrăţişezi toate manifestările susţinute de can­didaţii la gloria solistică. Recent, ab­solvenţii Liceului de muzică „George Enescu“ au oferit un „concert de con­certe“ cu sprijinul eficient al Orches­trei de studio a Radioteleviziunii di­rijată de Carol Litvin. După violon­celista Roxana Livada (clasa prof. Dan Totan), o prezenţă plăcută, deşi oarecum palidă, a urmat contribuţia muzicală de fineţe şi gust a Maricăi Şerban (clasa prof. Ludmila Popiș­­teanu), care a cîntat Concertul în Do major de Beethoven fără să trădeze cu nimic strălucirea juvenilă a lu­crării. In Alexandru Orban (clasa prof. Modest Iftinchi) am descoperit un violonist cu întemeiate promisiuni de anvergură solistici, valorificate de Concertul în mi minor de Mendels­­sohn-Bartholdy. Dan Poenaru, în fine, (clasa prof. Stela Cameniţă) a încheiat seria, intărindu-ne convingerea că schimbul de mîine al pianisticii noas­tre nu ne va deziluziona. O doleanţă d­in programul de sală, să se menţio­neze întotdeauna în asemenea cazuri şi numele profesorilor respectivi ; munca lor este devotată, totală şi ne­preţuită — şi se cuvine să o cinstim in orice împrejurare. Alfred Hoffman

Next