Contemporanul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 28, nr. 1-27)

1974-03-29 / nr. 14

_ ----------------------­ 2 Beate Fredanov vă recomandă... • POATE că titlul rubricii este cumva preten­ţios. Nu îmi pot permite să recomand decit în măsura unei sincere şi, pe cît posibil, totale măr­turisiri. Ea se referă la puncte de interes deosebit, preocupări sau pasiuni mai mici şi mai mari. Pe de altă parte, un răspuns subiectiv nu poate fi su­ficient de cuprinzător, pentru că sînt întotdeauna atîtea lucruri de urmărit în Bucureştiul nostru, fie că ne aflăm în faţa unor reuşite, fie măcar pentru ceea ce a însemnat numai intenţie. îmi place să citesc ! Intrind in librării sunt de fiecare dată plăcut impresionată de mulţimea noi­lor apariţii, de diversitatea ideilor şi a probleme­lor. Fireşte, nu le poţi cumpăra şi nici citi pe toate, dar imi trezesc o vie curiozitate, dorinţa de a fi cel puţin întotdeauna la curent, pentru a nu rămine în urmă. . Alegerea unui volum fie necesar profesiunii mele fie destinat să devină un dar primit cu plă­cere, îmi dă senzaţia că timpul petrecut acolo nu a fost irosit. In urmă cu cîtva timp,­ Nichita Stă­­nescu şi Alexandru Ivasiuc ne-au făcut fiecăruia cite un dar : volumul de versuri Clar de inimă şi respectiv romanul Apa. Dar sunt convinsă că bucu­­reştenilor le este de prisos îndemnul de a se opri intr-o librărie. îmi place dansul! Amatorilor le recomand cu căldură spectacolul Nocturn-Coregrafie-Muzică (sala Teatrului Ţăndărică). Artiştii, în frunte cu Miriam Răducanu, vă vor oferi, cu siguranţă, o oră de reală bucurie artistică. V-aş ruga sa urmăriţi recitalul Irinei Răchiţeanu pe versurile Ninei Cas­­sian. Impresionează în mod deosebit consonanţa artistică dintre poetă şi interpretă. Toţi cei pre­zenţi au fost subjugaţi de farmecul unei seii de poezie de o înaltă ţinută, îmi place filmul ! Trebuie neapărat văzut ulti­mul film românesc Porţile albastre ale oraşului, pentru calităţile lui indiscutabile. Marin Preda se dovedeşte şi un excelent scenarist, iar interpreţii slujesc cu talent şi pricepere partitura. Se joacă frumos ! Mi-aş mai permite să vă recomand spectacolul Teatrului Giuleşti cu piesa Năpasta de I. L. Cara­­giale. Succesul este asigurat de regia tinărului şi înzestratului Alexa Visarion şi, în egală măsură, de calitatea interpretării unui grup de actori ai teatrului. Spectacolul cu piesa Bucătăria de A. Wesker, pe scena studioului I.A.T.C., se impune prin acuitatea problemelor sociale dezbătute şi prin interpretarea plină de promisiuni a unor tineri studenţi-actor. Expoziţiile de artă plastică m-au atras dintotdea­­una, chiar dacă timpul nu mi-a îngăduit să fiu ori­cînd „la zi“. Cîteva minute sau zeci de minute — după timpul şi plăcerea fiecăruia dintre noi — petrecute într-una din galeriile de artă bucureşte­­ne, oferă posibilitatea unui rodnic contact cu lu­mea fascinantă a formelor şi a culorilor, cu pre­ocupările şi realizările artiştilor noştri. Dintre ma­nifestările recente recomand expoziţia pictorului Ştefan Ştirbu (sala „Orizont“). Iubitorilor de artă, Televiziunea le oferă, miercuri 3 aprilie, o oră de vizitare — prin intermediul pe­liculei — a muzeului Louvre, emisiune care, desi­gur, merită să fie văzută. Mă opresc aici, pentru a nu reveni asupra unor recomandări care au mai fost făcute. m CUVÎNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag 1) necontenită a nivelului de trai, dezvol­tarea relaţiilor noi, socialiste, înfăptu­irea principiilor şi normelor de con­vieţuire socială, a eticii şi echităţii so­cialiste. Poporul român, înfăptuind neabătut programul Partidului Comunist, a asi­gurat dezvoltarea economico-socială impetuoasă a țării, îndeplinirea cu succes a sarcinilor trasate de Congre­sul al X-lea al partidului; realizările de pînă acum demonstrează că po­porul este hotărît să realizeze înainte de termen prevederile planului cinci­nal. La plenara Comitetului Central din zilele trecute au fost adoptate o serie de măsuri ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi a actualei sesiuni a Ma­rii Adunări Naţionale. Printre docu­mentele ce vor fi puse în dezbatere se află şi proiectul Legii cu privire la re­tribuirea muncii. Noua lege este che­mată să dea expresie noilor realităţi din ţara noastră, schimbărilor produse în forţele de producţie, în relaţiile de producţie, să afirme cu putere în viaţă principiile socialiste , ca bază a noului sistem de retribuire. Vom sărbători anul acesta, cu re­zultate remarcabile, a 30-a aniversare a eliberării patriei de sub dominaţia fascistă. Vom păşi în deceniul urmă­tor al noii istorii a ţării cu hotărirea fermă de a asigura dezvoltarea eco­nomico-socială tot mai accelerată a României socialiste, crearea unei baze materiale superioare necesare ajunge­rii din urmă a ţărilor avansate din punct de vedere economic, edificării societăţii socialiste multilateral dez­voltate, creării condiţiilor pentru tre­cerea treptată spre comunism. Doresc, de la această înaltă tribună, să vă asigur pe dumneavoastră, să a­­sigur partidul, întregul popor, că în îndeplinirea înaltelor răspunderi ce mi s-au încredinţat, nu voi precupeţi nimic pentru unirea eforturilor parti­dului şi poporului în vederea reali­zării cu succes a Programului parti­dului, pentru împlinirea năzuinţelor poporului nostru de bunăstare şi feri­cire. (Aplauze puternice). Pornind de la faptul că între poli­tica internă şi externă există o strînsă unitate dialectică, am acţionat perma­nent pentru înfăptuirea consecventă a directivelor Congresului al X-lea şi Conferinţei Naţionale privind dezvol­tarea relaţiilor internaţionale ale României, creşterea contribuţiei sale la cauza progresului social, a colabo­rării şi păcii în lume. Punem în mod constant la temelia politicii noastre externe dezvoltarea prieteniei şi colaborării multilaterale cu toate ţările socialiste, extinderea şi consolidarea relaţiilor cu ţările care au păşit pe calea dezvoltării economico-sociale independente, întă­rirea solidarităţii cu toate forţele pro­gresiste ; acţionăm, totodată, în spiri­tul coexistenţei paşnice, pentru am­plificarea raporturilor reciproc avan­tajoase cu toate statele lumii, fără deosebire de orînduire socială. Consider că în realizarea marilor răspunderi încredinţate de partid şi popor, am datoria de a promova neabătut această politică şi vă asigur, dragi tovarăşi, că nu voi precupeţi nici un efort pentru a înfăptui poli­tica externă trasată de Congresul al X-lea şi de Conferinţa Naţională ale partidului. (Vii aplauze). Ţara noastră va acţiona cu toată fermitatea în spri­jinul mişcărilor de eliberare naţională, a forţelor progresiste de pretutindeni, militind pentru a se pune capăt po­liticii imperialiste de forţă şi dictat, colonialismului şi neocolonialismului. Vom lupta pentru respectarea drep­tului fiecărui popor de a fi pe deplin stăpîn pe bogăţiile lui, pe destinele sale, de a-şi făuri viaţa aşa cum o do­reşte, fără nici un amestec din afară. Vom aşeza şi în viitor relaţiile Româ­niei cu celelalte state pe baza prin­cipiilor deplinei egalităţi în drepturi, respectului independenţei şi suvera­nităţii naţionale, neamestecului în treburile interne şi avantajului reci­proc. Afirmarea tot mai puternică în furţie a acestor principii constituie garanţia instaurării unei politici noi, de colaborare şi pace între toate na­ţiunile. Militînd pentru promovarea acestor principii în relaţiile dintre toate statele, poporul român a obţinut prieteni pe toate meridianele globu­lui. Tratatele de prietenie, declaraţiile şi comunicatele comune semnate cu zeci şi zeci de state şi în care aceste principii sînt proclamate cu putere arată consecvenţa şi hotărîrea cu care România socialistă acţionează pentru statornicirea unor noi relaţii, demo­cratice, în viaţa internaţională. Se pune mai mult ca oricînd, la ordinea zilei, problema generalizării acestor relaţii în toate domeniile. Se impun relaţii echitabile în colaborarea şi schimburile economice. Am în vedere, în primul rînd, raportul între preţul materiilor prime şi cel al produselor industriale, accesul tuturor naţiunilor, în condiţii de deplină egalitate, atît la materii prime, cît şi la tehnologii avansate. Aceasta constituie o nece­sitate pentru dezvoltarea viitoare a omenirii, pentru lichidarea rapidă a subdezvoltării, pentru crearea pe pla­neta noastră a unei lumi mai drepte şi mai bune. (Aplauze puternice). Trăim o epocă de mari transformări revoluţionare, sociale şi naţionale, de afirmare în lume a voinţei popoarelor, de promovare a unor relaţii noi intre state, bazate pe deplină egalitate şi respect reciproc. ■* Este necesar să facem totul pentru încheierea cu succes, încă în acest an, a Conferinţei general-europene, care trebuie să ducă la aşezarea raporturi­lor dintre statele continentului pe principii noi, să asigure o largă co­laborare între toate ţările europene, să dea mai multă garanţie fiecărui popor că se va putea consacra dezvol­tării sale economico-sociale, fără pe­ricolul vreunei agresiuni sau imix­tiuni din afară. înfăptuirea securităţii în Europa va constitui, fără îndoială, un eveniment de importanţă istorică nu numai pentru ţările europene, dar şi pentru întreaga omenire. De asemenea, considerăm că trebuia depuse eforturi susţinute pentru realizarea unei păci drepte şi juste în Orientul Mijlociu. Aceasta presupune retragerea Israelului din teritoriile arabe ocupate în urma războiului din 1967, asigurarea independenţei şi in­tegrităţii tuturor statelor din zonă. în acelaşi timp, este necesară asigurarea drepturilor poporului palestinian la autodeterminare, a dreptului de a-şi organiza viaţa în mod liber, corespun­zător voinţei sale. Mai mult ca oricînd trebuie să ac­ţionăm pentru lichidarea tuturor sur­selor de conflict şi încordare, pe­­soluţionarea problemelor litigioase dintre state pe cale paşnică, excluzîn­­du-se forţa şi ameninţarea cu forţa din viaţa internaţională. Acum, în aceste momente, doresc să asigur încă o dată, pe prietenii noştri de peste hotare, toate naţiunile lumii, că poporul român îşi va respecta cu sfinţenie angajamentele, acţionînd neobosit pentru afirmarea principiilor noi de relaţii între state, pentru pro­movarea politicii de prietenie şi co­laborare între toate statele şi naţiu­nile lumii. (Vii aplauze). Vom milita neabătut pentru creşterea rolului Na­ţiunilor Unite, al celorlalte organis­me internaţionale, pentru dreptul fie­cărui popor, fără deosebire de mărime sau orînduire socială, deci şi al ţărilor mici şi mijlocii, de a participa activ la soluţionarea tuturor problemelor in­ternaţionale, fiind convinşi că numai pe această cale se pot găsi soluţiile cele mai adecvate marilor probleme care preocupă omenirea, se poate asigura dezvoltarea paşnică a omeni­rii, progresul economico-social al fiecărei naţiuni. (Aplauze puternice), în ce mă priveşte, doresc să reafirm încă o dată că, în îndeplinirea înalte­lor răspunderi ce mi s-au încredinţat, voi face totul ca partidul, poporul nostru să înfăptuiască neabătut aceas­tă politică externă ce corespunde pe deplin intereselor României socialiste, cît şi Intereselor celorlalte ţări, ale tuturor naţiunilor, cauzei prieteniei, colaborării, progresului şi păcii în lume. în încheiere, doresc sâ asigur încă o dată Marea Adunare Naţională, partidul, întregul popor, că voi face totul pentru a fi demn de cinstea şi încrederea ce mi s-a acordat. Voi servi întotdeauna, în orice împrejura­re, interesele poporului, voi acţiona pentru dezvoltarea economico-socială a ţării, pentru întărirea independenţei şi suveranităţii sale, pentru triumful socialismului şi comunismului în România. (Aplauze puternice). Exprimînd mulțumiri pentru încre­derea acordată, pentru urările ce mi s-au adresat, doresc, la rîndul meu, să vă adresez dumneavoastră, întregului partid și popor cele mai bune urări de succes în activitatea de înflorire a României socialiste. Vă doresc tuturor, întregului nos­tru popor : multă sănătate, fericire, viaţă îmbelşugată şi pace ! Trăiască şi înflorească continuu, liberă şi independentă, patria noastră socialistă — Republica Socialistă România ! Trăiască şi să se dezvolte priete­nia şi colaborarea României cu ţările socialiste, cu toate statele lumii în lupta pentru o lume mai bună şi mai dreaptă, pentru pace­ şi colaborare Internaţională ! (Aplauze puternice, îndelungate , minute în şir, asistenţa, în picioare, aclamă îndelung, într-o atmosferă de puternic entuziasm, pe întîiul pre­şedinte al Republicii Socialiste Româ­nia, tovarășul Nicolae Ceaușescu). gendă­ ­. § - — sg mmmm. mm § w| 1 g, - mmmmmm ggg Tribuna „Contemporanului g? |, m§ HH I ,, ...Xf UI ' 1 ' . 1 * 'A'". 1 HH&Í • CUM PREZENTĂM FILMELE? — AȚI publicat într-unul din nu­merele trecute ale revistei scrisoarea unui cititor care se declara nemulțu­mit de faptul că difuzînd nu de mult filmul lui Kurosawa, Tronul însînge­­rat, televiziunea nu s-a gîndit să-i facă o prezentare adecvată înainte de pro­iecţie, o prezentare fie ea şi mai scur­tă, dar care să cuprindă cîteva infor­maţii absolut necesare despre regizor, despre film, ba chiar două vorbe des­pre specificul cinematografiei japone­­zeze, mai puţin cunoscută spectatori­lor noştri. Cred că cititorul care v-a scris a avut dreptate. Şi eu sunt de aceeaşi părere. Probabil însă că tele­viziunea nu este, căci la scurt timp a... recidivat. Despre ce e vorba ? Miercuri 20 martie s-a prezentat pe micul ecran filmul lui Eisenstein, Ivan ce! Groaznic. A apărut crainica şi a spus : în continuare veţi urmări­­ una din capodoperele celei de-a şap­tea arte — şi... gata, a început filmul. Da, Ivan cel Groaznic e o capodoperă şi e bine că s-a difuzat, dar se poate oare ca să nu i se încredinţeze craini­cei (deşi am fi preferat o prezentare făcută de un critic sau de un regizor, sau de un scriitor, o personalitate) două vorbe despre Eisenstein care, oricît, nu e un fitecine ?; se poate să nu se vorbească puţin despre film, pentru a-i explica unele aspecte sur­prinzătoare (mai ales în jocul actori­lor) care ar putea şoca spectatorii ne­avizaţi­­ ; se poate să nu se atragă a­tenţia asupra a ceea ce înseamnă plastica decorului şi raportul lumină­­umbră în acest film pe care mulţi l-au văzut probabil prima oară ? ; în sfîrşit, se poate să nu se facă preci­zarea elementară, în absenţa căreia publicul rămîne dezinformat, că Ivan cel Groaznic este un film în două părţi, care pot fi prezentate, e drept, şi independent, totuşi sunt două 7 (afară de ce am văzut noi mai există încă o oră şi jumătate de film). [...] Nu întotdeauna se întîmplă aşa. Uneori se fac prezentări filmelor. De pildă, la două zile după Ivan cel Groaznic s-a difuzat Tăticul are pi­cioare lungi, un film cu Fred Astaire. Crainica a apărut şi a spus : vă prezentăm o producţie tipic holly­­wood-iană, cu anume calităţi, deşi în­făţişează viaţa în roz, estompînd con­trastele sociale. Să fim serioşi ! Toată lumea a văzut că pelicula aceea era o simplă, agreabilă şi fără pretenţii revistă, cu dansuri şi muzică şi un pretext sentimental pentru desfăşu­rarea acestora. O peliculă cum s-au făcut, se fac şi se vor mai face peste tot. A spune că două numere de dans de estradă şi trei cîntece de revistă estompează contrastele sociale este de-a dreptul... comic. Este ca şi cum am spune, ştiu eu, că filmul lui Dis­ney, de exemplu, Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, sau că Mary Poppins, sau că filmele cu Stan şi Bran estom­pează contrastele sociale (!) [...]. Andrei BOLOCAN Bucureşti Şcolarii... • AŞA cum există bărbaţi care „nu spun nimic“ sau femei care, de asemeni, la rîndul lor, „nu spun nimic", există — spre mirarea noastră — şi partide de fot­bal care „nu spun nimic". Aproape în unanimitate partida de fotbal dintre Ro­mânia şi Franţa a fost apreciată drept o partidă mălăiaţă, neconcludentă şi astenică. Jucătorii n-au reuşit să ne convingă nici măcar de lipsa lor de talent, lucru pe care, cu mai multă bunăvoinţă, puteau s-o facă. A fost un meci mediocru pină la dez­nădejde, un meci curăţel, spălăţel, în care şcolarii traversau strada respectind în egală măsură legile circulaţiei şi lipsa lor de an­gajament fizic. Hazul straniu al acestei partide s-a năs­cut din egalitatea precară a jucătorilor ambelor naţionale, căci nici una n-a stră­lucit in detrimentul celeilalte. Atita frăţie in lipsa de haz rar mi-a fost dat să văd. O echipă serioasă ar fi spulberat pur şi simplu ambele echipe, amintindu-le că in fotbal nu e o crimă să fugi şi să loveşti pină şi mingea. Ce se poate reproşa naţionalei in partida de la Paris ? Lui Răducanu nu i se poate reproşa golul primit, căci am văzut cu ochii mei cum un jucător şi-a ferit capul lui internaţional de teamă ca balonul să nu-l lovească. Nu i-aş reproşa nici antre­norului împrospătarea cu foarte tineri ju­cători — deşi prezenţa lui Anghelini rămine o taină la fel de nepătruns ca şi îmbăl­sămarea faraonilor, — ci absenţa măreaţă şi totală a oricărei idei de joc. Nici măcar a unei idei greşite. Căci o idee greşită se mai poate schimba pe parcurs, dar de unde nu e , nici dumnezeu nu cere ! Aveam cu toţii impresia că Valentin Stănescu şi-a aruncat jucătorii pe teren şi pe urmă i-a lăsat să se descurce. E bine că antrenorul crede in spiritul de iniţia­tivă, in spontaneitatea jucătorilor, dar am impresia că a mers prea departe... Enervant e că din această partidă nu se poate trage nici o concluzie. Nici măcar una falsă. Nici că suntem la pămînt, nici că ne aflăm în plin progres. Ce coşmar inutil a fost această partidă cu Franţa­­ Teodor Mazilu Dialog cu cititorii Ioan Iustin PURZA - Arad — SUBSCRIEM la dorința dum­neavoastră de a se proteja „acea ve­che clădire de pe strada Gh. Lazăr din Arad (construită, pare-se, în 1819), care stă mărturie fericitului eveniment al întîlnirii lui Iosif Vul­can cu Eminescu". Este o chestiune ce poate fi rezolvată de către orga­nele specializate din Arad. Porfirie MOLDOVAN - Peelea, Arad. — DACĂ aţi fi un atît de vechi cititor al „Contemporanului“ după cum susţineţi, nu ne-aţi fi cerut să descriem respectivul aparat de radio, ci aţi fi adresat întrebarea dum­neavoastră revistei „Ştiinţă şi teh­nică". EX-LIBRIS • UN best-seller avind ca subiect ul­timele zvîrcoliri ale S.S.-iştilor în Ba­varia, inainte de terminarea celui de-al doilea război mondial, este romanul Lupii războinici, scris de la Melchior, autor născut in Danemarca, avind o biografie tumultuoasă. După terminarea studiilor devine actor la Londra în tru­pa English Players, apoi pleacă In S.U.A. pentru a juca pe Broadway. Răz­boiul îl surprinde acolo, se înrolează in armata S.U.A. și luptă pe frontul euro­pean împotriva nazismului. Cartea Lupii războinici a avut ca punct de plecare experienţa sa de război. • PIOTR Proskurin, cunoscut prozator sovietic, este autorul recentului volum Cintecul mestecenilor, ultimul dintr-o trilogie, Destin, ale cărei prime două părţi erau intitulate : Rădăcina lui Adam şi Nu respinge nicidecum. Roman­­fsiviu, Destin­ evocă viaţa familiei De­­riughin in anii industrializării, colecti­vizării şi Marelui război pentru apărarea patriei sovietice. Autorul a intenţionat, în această trilogie, să abordeze aspectele noi într-un domeniu în care totul părea epuizat, gândind universul dramatic şi psihologic al oamenilor obişnuiţi­• MARELE premiu al literaturii poli­ţiste a fost acordat volumului Praf in ochi de E. V. Cunnigham, apărut recent In­t­resses de la Cité. Eroul este un agent de presă american care, prin mass-me­dia, transformă în vedetă politică un personaj obscur, caraghios. Dar creatura lansată cu o reclamă asurzitoare, ca orice produs al societăţii de consum, se dovedeşte a fi un ticălos care distribuie droguri pe scară mare, intr-un vals al profiturilor Bineînţeles că, pină la urmă, justiţia triumfă. Romanul, scris ca un „clasic“ al genului, a fost apreciat pen­tru caracterul viguros și spiritual al povestirii. .. Hotărire istorică (Urmare din pag li propriile noastre conştiinţe, în modul de a gîndi şi a acţiona. Marile sale virtuţi el le doreşte sădite în con­ştiinţa fiecărui cetăţean al ţării. Sîntem chemaţi, indiferent de do­meniul în care ne desfăşurăm activi­tatea, să ţinem pasul cu tot ce este nou, să adăugăm experienţei noastre ultimele date ale descoperirilor ştiin­ţifice şi gîndirii revoluţionare. Sîntem chemaţi să studiem şi să cunoaştem temeinic procesele econo­mice şi sociale care au loc în societa­tea noastră, să cunoaştem realităţile ţării, să surprindem continua mişcare a fenomenelor şi legilor care guver­­­­nează viaţa socială. Sîntem chemaţi să glndim creator orice decizie, să nu precupeţim nici un efort în muncă, să găsim soluţia optimă. Sîntem chemaţi să ne iubim patria socialistă, să apărăm ca lumina o­­chilor ideile revoluţionare care împli­nesc destinul nostru istoric. Sîntem chemaţi să slujim cu devo­tament şi abnegaţie cauza socialismu­lui. Sîntem chemaţi să fim la înălţimea calităţilor şi virtuţilor acestui popor, atît de încercat de-a lungul zbuciu­matei sale istorii. Tocmai de aceea, propunerea Ple­narei Comitetului Central din 25—211 martie, susţinută de Plenara Consi­liului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste şi aprobată cu entuziasm unanim de Marea Adunare Naţio­nală, a primit adeziunea solemnă şi plină de răspundere a întregului nos­tru popor, mîndru că are în fruntea sa o personalitate proeminentă ca aceea a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, înscrisă cu necesitate de istorie în galeria marilor bărbaţi de stat, pe care România î-a avut în momentele cele mai importante şi hotărîtoare ale destinului său. Intr-un­ asemenea crez, Partidul Comunist Român şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conducător de partid şi de stat comunist devotat trup şi suflet poporului său, conduc destinele României. Plenara Comitetului Central se în­scrie şi prin alte probleme abordate şi hotărîri luate în aceeaşi suită a deciziilor supreme, menite să perfec­ţioneze continuu organizarea econo­miei şi a vieţii sociale, să asigure un cadru tot mai prielnic şi mai adecvat traducerii în viaţă a hotărîrilor Con­ferinţei Naţionale şi ale celui de al X-lea Congres al P.C.R. în cuvîntarea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu — în încheierea lucrărilor Plenarei — a fost subli­niată încă o dată importanţa hotărî­toare a ridicării permanente a nive­lului ideologic şi politic al comuniş­tilor, a creşterii conştiinţei maselor largi populare, pentru înfăptuirea marilor noastre ţeluri. „Sîntem un partid revoluţionar — a spus secre­tarul general — şi trebuie să rămî­­nem în permanenţă un partid revolu­ţionar. Partidul nostru trebuie să des­chidă întotdeauna calea noului, să lupte cu hotărire împotriva vechiului, pentru triumful principiilor socialiste şi comuniste în ţara noastră, acţio­nînd totodată pentru a contribui la afirmarea socialismului pe plan mondial, la înfăptuirea unei politici internaţionale noi, bazată pe egali­tate, respect şi întrajutorare între toate popoarele lumii. Numai în mă­sura în care partidul nostru, toate or­ganizaţiile noastre — sindicatul, tine­retul, femeile, uniunile de creatori — vor şti să rămînă permanent pe a­­ceste poziţii, să acţioneze în spiritul marxism-leninismului, al materialis­mului dialectic şi istoric, în spirit re­voluţionar, numai în această măsură avem garanţia înfăptuirii cu succes a programului pe care îl avem şi a pro­gramului ce urmează să-l adoptăm la Congresul al XI-lea“. în lumina acestor principii, înfăp­tuirea programului de educare so­cialistă a maselor devine o cerinţă esenţială a întregii activităţi sociale, pîrghia principală a viitoarelor suc­cese în dezvoltarea multilaterală a ţării. Iar garanţia cea mai fermă a îm­plinirii aspiraţiilor şi idealurilor noastre o constituie Apunea harnică şi entuziastă a întregului nostru popor, prezenţa la cîrma ţării a unui mare om politic, a unui mare revoluţionar, devotat trup şi suflet poporului din rândul căruia s-a ridicat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. — Cartea străină ________________________________ " - | UN ROMAN DE THOMAS MANN I, romanul Alteţă re­gală al lui Thomas Mann nu este un alt Zauberberg. Ni­meni, nici chiar un mare scriitor ca laureatul­ premiului Nobel pentru litera­tură din anul 1929, nu poate cuceri de două ori verticalele ameţitoare ale unui alt munte magic. Königliche Hoheit este o încercare de „comedie în formă de roman", o altă, clară expresie a unei teme care a preocupat permanent pe naratorul german : evoluţia încărcată de tristeţi a artistului într-o societate care îl închide între invizibile ziduri. Roma­nul are şi semnificaţia socială a sensu­rilor pe care le determină involuţia fa­tală a aristocraţiei, starea crepusculară a unei clase care se pregăteşte să pără­sească scena istoriei. Prinţul Klaus Heinrich, prezumtiv moştenitor al tronului unul imaginar, dar realist descris, ducat al Germaniei, trăieşte în izolarea decrepitudinii unei fastuoase, sărăcii. Starea economică şi socială a landului german este răsfrîntă de Thomas Mann în paginile sale cu o necruţătoare ironie şi ea este simbolică pentru întreaga, anacronica condiţie a reprezentanţilor înaltei aristocraţii, care Îşi poartă în sine negaţia şi germenii apropiatei dispariţii. Şi prinţul Klaus Heinrich, purtînd pe umerii săi fragili Întreaga încărcătură emblematică şi de ruină a mediului social pe care il re­prezintă, concentrează, în sufletul lui pur, un imens freamăt liric. Sensibilita­tea lui romantică are fragilitatea crista­lului care se poate sfărîma uşor. El trece iniţial printre oameni, drapat în mantia singurătăţii, conştient parcă de un ine­xorabil destin, înconjurat de „gol", ur­­mărindu-şi drumul solitar, cu întreaga povară a „augustităţii“ sale. Paginile aproape necunoscute ale Alteţei regale cunosc, totuşi, fluiditatea şi aura poeziei. Ele oferă şi posibilitatea exegeţilor literari de a sublinia, o dată mai mult, cît de specifică la Thomas Mann este interferarea filonului biogra­fic cu al cristalizării biografiei operei. Cercetătorii au putut surprinde in Scri­sorile către Katja fragmente revelatorii pentru demonstrarea în­crucişărilor intre viaţa scriitorului şi viaţa operei : „...Ştii de ce ne potrivim atit de bine unul cu altul . Pentru că nu aparţii nici de bur­ghezie, nici de nobilime ; pentru că prin felul de a fi, ieşi din comun, pentru că eşti — nu înţelesul pe care il dau eu acestui cuvint — o prinţesă. Şi eu care, acum poţi ride de mine, dar trebuie să mă înţelegi !, m-am privit Întotdeauna ca pe un fel de prinţ, mi-am găsit mi­reasa şi tovarăşa cu siguranţă mie pre­destinată..." Fragmentele scrisorii orien­tează spre prinţul Klaus Heinrich şi spre aceea care devenise „prinţesa" Ini­mii sale, Imma Spoelmann, eroii roma­nului Alteţă regali, scris in urma eve­nimentului fast care făcuse din Katja, „coroana vieţii“ lui Thomas Mann. Aşadar, Königliche Hoheit are toate temeiurile să fie încadrat în colecţia Ro­manului de dragoste, pe care o publică cu ritmicitate Editura Eminescu. Roma­nul lui Thomas Mann este intr-adevăr o poveste de dragoste între doi tineri care se apropie după infinite încercări de a se cunoaşte şi înţelege, de a-şi armoniza sensibilităţile şi viziunea des­pre lume. Prinţul încetează să mai fie doar o reprezentare, o existenţă impli­cit formală, cucerind caracteristicile unei fiinţe care se poate determina uman. El a aspirat totdeauna spre a fi ■ un om intre oameni, a încercat totdeau­na spaima de a fi un simbol îndepărtat. El vrea să se recunoască în oameni şi în sensurile vieţii reale, să fie fidel faţă de sine însuşi, să nu fi venit pe lume de formă, aşa cum se destăinuieşte sin­cer femeii pe care o iubeşte. Cuvintele protagonistei au pentru el sonoritatea gravă a marilor clopote de alarmă : „...Ai mers la şcoală de formă, ai fost la universitate de formă, ai făcut servi­ciul militar de formă şi încă mai porţi uniforma tot de formă , acorzi audienţe de formă şi tot de formă faci pe trăgă­torul la ţintă... ; ai venit pe lume de formă şi eu să te cred acum, aşa deoda­tă, că iei un anumit lucru in serios ?...“ întreaga carte este o lungă pledoarie pentru a o convinge pe protagonistă că sensibilul prinţ vrea să ia absolut în serios iubirea şi viaţa. Rare sunt pagi­nile în opera lui Thomas Mann care să se revendice structural de la poezie şi lirism ca Alteţă regală. Chiar şi ironia copleşitoare îndreptată împotriva institu­ţiilor anacronice este temperată în acor­duri parcă muzicale, cind sunt descrise tribulaţiile şi stîngăcia îndrăgostitului. Umorul lui Mann este frecvent patetic in Königliche Hoheit şi atît de cere­bralul autor al unor pagini sever inte­­lectualiste se înfioară profund emoţio­nat in faţa iubirii. In constelaţia naraţiunilor lui Thomas Mann, Alteţă regală este o îndepărtată, intermitentă stea. A rămas pe nedrept necunoscut acest travaliu artistic, pe care scriitorul german, în umanismul său integral, l-a realizat, încercînd să demonstreze metamorfozarea condiţiei umane sub semnul iubirii. El a spart zidurile care încarcerează sensibilitatea şi solitudinea, dovedind că primordiala caracteristică umană este comunicarea. Alteţă regală este o fabulă care ne învaţă despre sensurile originare ale vieţii. Esenţa ei lirică proiectează lu­mini noi peste paginile operei lui Tho­mas Mann, umanistul. Trebuie să fim recunoscători profeso­rului Mihai Isbăşescu pentru traducerea sa (a cita oare din complexa literatură germană 7), care echivalează în româ­neşte fineţea psihologică, ironia simplă, parodia superioară, realismul descrierii şi, Îndeosebi, Înfăşurarea în inefabila aură a poeziei. Alexandru Balaci

Next