Contemporanul, iulie-decembrie 1975 (nr. 27-52)
1975-07-04 / nr. 27
în spiritul păcii şi prieteniei între popoare Ne-au vizitat ţara căpitanii regenţi ai Republicii San Marino La dineul oficial oferit de preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi de tovarăşa Elena Ceauşescu în onoarea căpitanilor regenţi ai Republicii San Marino, Alberto Cecchetti şi Michele Righi, şi a doamnelor Maria Domenica Cecchetti şi Ernesta Righi. I Efervescenţă culturală !» NU EXISTA zi în care să nu aibă loc o importantă manifestare a culturii şi artei. Şi aceste manifestări au loc nu numai în metropolă, ci, oriunde în ţară, în oraşele şi în satele în care, în trecut, cum putea afirma marele narator Mihail Sadoveanu, „nu se întîmpla nimic". Această efervescenţă plurală a creării şi răspîndirii valorilor spirituale, corespunde unei mişcări generale de emulaţie, excepţionalei capacităţi de a înţelege, de a primi şi de a preţui, pe care o demonstrează poporul întreg faţă de cultură. Poporul României socialiste, aflat pe înaltele trepte ale edificării noii societăţi, este conştient pe deplin, că imensa sa participare constructivă trebuie să fie întovărăşită şi de cunoaştere şi de frumuseţe. Evoluţia conştiinţei umane spre idealurile superioare ale transformării progresiste a lumii, este interferată de disponibilitatea acestor mari constructori, de a preţui valoarea artei înscrise în aria luminoasă a umanismului socialist. Aceste forţe ale poporului întreg, încărcate de o uriaşă energie activă, converg către aceeaşi finalitate creatoare, cizelate de profundele mutaţii, filozofice şi etice, pe care le poartă cu sine, în osmoză, procesul viu, în permanentă combustiune al construirii vieţii noi. Oamenii culturii se pătrund de cunoaşterea plenară a acestei vieţi pe care o transfigurează în artă. Ei demonstrează în operele lor o înţelegere organică a legilor realităţii, a sensului dezvoltării şi orientării sale, în aspiraţia de a surprinde totdeauna nucleul iradiant al noului, sîmburele generator al perfectibilităţii, în febra lor de căutări, în diversificarea stilurilor, se afirmă o tendinţă generală a personalităţilor creatoare, de a exprima, prin mijloacele specifice fiecărei arte, problematica atît de complexă, adevărurile şi dimensiunile unei trăiri, în care omul nu mai este încercuit de ziduri invizibile ostile, ci este o monadă dintr-un univers în mişcare, apt să-i îngăduie împlinirea armonică a personalităţii sale. Climatul de emulaţie, favorabil elanurilor şi căutărilor creatoare , contribuie ca fiecare creator să caute să exprime, filtrat prin prisma propriei personalităţi, trăsăturile constitutive ale omului contemporan, noul său univers, Alexandru BĂLĂCI (Continuare în pag. 2) Lui Miron Nicolescu IN MEMORIAM PLECAT dintre noi, pentru totdeauna, un coleg şi un prieten, un om care a întrunit în ecuaţia personalităţii sale trăsături, atît de valoroase, de savant şi cetăţean, de savant şi patriot. Pentru mine, care l-am cunoscut încă din anii formării şi ai impunerii sale, personalitatea academicianului Miron Nicolescu, drumul său în ştiinţă şi în viaţă, mi se pare grăitor în ceea ce priveşte aspiraţia omului de ştiinţă contemporan, legat intim de idealurile şi nevoile neamului său, de a-şi converti ideile noi, superioare, din specialitatea pe care o serveşte, din ştiinţă, în raţiuni suplimentare pentru o conştiinţă socială evoluată, responsabilă. Născut cîţiva ani după începerea secolului în care trăim, academicianul Miron Nicolescu a fost o figură importantă a acestui timp, atît în domeniul ştiinţei cît şi în viaţa publică a României. După studii făcute la Universitatea din Bucureşti şi obţinerea unei burse de doi ani în Franţa — prin care urmează una-Acade Gheorghe VRÂNCEANU (Continuare în pag. 2) ffoletei din toate (urile, uniți- vă ! TRIBUNA ÎNFRĂŢIŢI I IN MARE poet - Illyés Gyula — spune că traducerea beletristică este cea mai frumoasă şi mai omenească dintre cuceriri : nimeni nu pierde, ambele părţi au numai de cîştigat de pe urma ei. Pe drept cuvînt, constatarea poate fi aplicată şi unei arii mai largi : cunoaşterea reciprocă a valorilor spirituale în general. La noi, convieţuirea dintre poporul român şi naţionalitatea maghiară, împreună cu munca lor comună, generatoare de cultură — bazată pe îndemnul constituit de tradiţiile existente în acest sens încă din trecut - a format procesul viu al schimbului şi cunoaşterii reciproce permanente a valorilor literar-artistice. Aproape toate creaţiile literaturii române clasice pot fi citite în competente traduceri maghiare , drept nobilă emulaţie poetică cu predecesorii şi contemporanii, un mare număr de opere proeminente ca valoare au mai mulţi tălmăcitori, fiecare versiune nouă tinzînd spre o transpunere cit mai desăvîrşită şi mai apropiată de original. Nu una din poeziile lui Eminescu circulă în cîte zece-douăzeci de traduceri maghiare, iar minunatele versuri ale lui Arghezi au îndemnat spre travaliul de traducător de asemenea o întreagă suită a poeţilor maghiari. Afirmaţia se referă şi la operele din proza şi dramaturgia clasică românească, chiar dacă numeric frecvenţa exemplelor nu este la fel de mare. Merită să menţionăm că, de pildă, o scrisoare pierdută de Caragiale a fost tradusă pînă acum de trei dintre GÁLFALVI Zsolt (Continuare în pag. 2) " ........ . TUDOR ARGHEZI - INEDIT UE Cît inima ţi-e bună şi dulce amintirii, îmi suie amintirea ca iedera pe gînduri. Rămase prăbuşite în poarta mînăstirii Ating un fir de iarbă.încrezător se lasă în mîna cerşetoare subt cerul tiranisc. Făptura e tăcută şi-n pace, ca o casă. în tronu-i de izvoare visează Domnul Pisc. Pe rîpile de piatră stau şi eu ca o casă Cu candelă-n fereastră de-altar de paraclis, în tîmplă, cu icoana de-argint cea mai frumoasă, Prin smirna neuitării tu ochii ţi-ai deschis. De-am număra-mpreună vulturii -n rotogoale, Mi-ar fi de bucurie alături să te ţin, Cu gîndurile mele şi gîndurile taie. Le-am stringe laolaltă puţin cîte puţin. Dar singur, depărtarea te-mbracă-n amintire Şi vieţuieşti în mine, cu farmec îndoit. Hrănită cu puterea a tot ce-a fost gîndire. Gătită cu-ntristarea de-a tot ce a murit. (Din „Anteposturae“)